Orizont, 1978 (Anul 29, nr. 1-52)

1978-11-23 / nr. 47

CWIAHT critic Critica practicată de Eugen Todoran este una metodică, sistematică și temei­nică, însușiri ce țin nu numai de spiritul său critic, dar și de stilul său de muncă cunoscut încă din anii pregătirii sale. Pentru că rezultatele consemnate in cele trei cărți apărute pină acum, din care două fundamentale (Eminescu, 1972 și Maiorescu, 1977) sunt rodul unor calități înnăscute și al unei sub­nuste munci, po­trivit unui plan chibzuit dinainte, așa cum arată studiile publicate, incepind cu anul 1940, in revistele „Pagini literare“, „Re­vista Fundațiilor”, „Revista Cercului lite­rar". Fără îndoială că la formarea gîndirii­­critice a lui Eugen Todoran a con­tribuit și atmosfera intelectuală de la U­­niversitatea clujeană, cu marii ei profe­sori, Sextil Pușcariu, Dimitrie Popovici, Lucian Blaga, D. D. Roșca, Liviu Rusu și alții. și efervescența ce a „Cercul literar” mai ales în caracterizat dezbaterile lui teoretice. Criticul a fost insă de la în­ceput conștient de necesitatea unei me­tode de lucru, a unor mijloace proprii de cercetare și pătrundere a operei literare Deși nu a rămas străin de fenomenul cri­tic contemporan, interesul său s-a îndrep­tat și spre filosofie (a se vedea C­onica ideilor semnată de el în ,.Revista Cercu­lui”), potrivit îndemnului că Mosofia nu numai că deschide un orizont larg, cia­­oferă și fundamentul teoretic al oricărei exegeze. Filosofic l-a facilitat înțelegerea metodei fenomenologice, socotită a fi instrumentul potrivit pentru a pătrunse in universul poetic eminescian. Pentru că, iarăși subliniez faptul, deși a urmărit miș­carea literară a timpului, el s-a îndreptat cu precădere către clasici (vezi din Secțiuni literare, 1973, despre studiile Emi­­nescu, Creangă, Slavici, Caragiale, Coș­­buc, Rebreanu, Bioga, Pârvan, Arghezi). In toate aceste cercetări, ca și in cărțile tratind despre cei doi întemeietori, ai poe­ziei și criticii noastre, instrumentele criti­cii literare, unite cu perspectiva filosofi­că, sfîrșesc intr-o „sistematică“ proprie. Nu fără temei se vorbește in Eminescu, spre pildă, despre „conceptele gîndirii poetice” sau „structura poeziei și feno­menologia poeticului”, noțiuni се-și râs­­fring chipul deopotrivă din oglinzile filo­sofice și literare. Fără a deveni obositor prin trimiteri teo­retice și fără a face exces de metodele critice contemporane, utilizează ca mă­sură conceptele filosofice și noile deschi­deri critice. Cartea închinată lui Maio­rescu este un exemplu in citirea modernă a unei opere despre care s-au scris pu­­­tea alte cârți îndrăznețe și care-și dez­văluie înțelesurile din perspectiva și cu­noașterea prezentului (trecutul în perspec­tiva prezentului). Fără ostentație, dar si­gur pe instrumentul său de lucru, Eugen Todoran urmărește spiritul critic maio­­rescian, principiile, obiectul și metoda a­­celuia ce marchează stadiul in care cri­tica literară românească a ajuns la con­știința de sine. Nu vom cita fără un a­­numit scop una din frazele ce ne pun in temă : „Deși studiile lingvistice nu sunt întreprinse de el cu scopul teoretic al integrării concepției despre limbă intr-o estetică filosofică și cu toată deosebirea de domenii și izvoare, intre teoria lingvis­tică , teoria limbajului poetic există o unitate de concepție, cit și o finalitate practică unitară in critica lui, de aceea este îndreptățită, metodologic vorbind, considerarea teoriei limbajului ca un prim capitol al esteticii lui. Și aceasta mai a­­les că de la baza lingvistică precinc pu­tem stabili și o anumită modernitate a esteticii maioresciene, ținind seama de tradiția retoricii clasice, ca disciplină fi­losofică, in studiile moderne de lingvisti­că poetică” (p. 25). Criteriile aplicate sunt, după cum ușa­ se poate vedea, sistematice și științifice. Căci spiritul său critic de tip raționalist consideră opera literară drept un uni­vers constituit pe baza unei gindiri poe­tice, in cazul marilor creatori, critice, in cazul celor ce încearcă să le descopere valoarea­­ care poate fi cunoscută prii diferite metode de cunoaștere. Critica practicată de Eugen Todoran este deci ui­na de cunoaștere sistematică și științifi­că in care metoda fenomenologică, așa cum este ea înțeleasă de către estetica de astăzi, are un rol preponderent, fără a lăsp sa o parte sugestiile venite și din alte direcții, intr-o dialectică critică spe­cifică. Nu ar fi fără rost să arătăm, pe ling,- spiritul critic și stilul de muncă, solidare in acest mare și fructuos efort de cunoaș­tere, stilul acestui teoretician critic și in­terpret deopotrivă, sobru, organizat, or­donat, fără podoabe căutate, întotdeauna la obiect, in tradiția unei critici ce se do­rește „științifică“, adecvind expresia ia cercetare și cunoaștere, după cum se poate vedea și din citatul de mai sus Eugen Todoran, asemenea lui Șerban Cioculescu, nu are alte nostalgii in afa­­ra criticii, al cărei oficiu ține de structu­rile sale lăuntrice. Rezultatele de pină a­­cum sunt grăitoare, fiind îndreptățiți să le așteptăm cu aceeași bucurie pe cele viitoare. ION MAXIM Spirit critic și cunoaștere literară aniversări EUGEN TODORAN „Trecut-au anii...” Sunt 22 de ani de atunci. Ne-am intimpi­­nat In gară, într-o zece seară de octombrie. Veneai din Cluj, eu venisem, cu cîteva zile mai curînd, din București. Găsisem, in acele zile, un mare prieten in ființa, cugetul și sufletul decanului nostru dinții, profesorul Nicolae Apostolescu. Deși veneam din părți diferite ale țării, am aflat, din chiar acea primă seară, ’ntre noi, o punte, pe care o duraseră veacurile vechi ale aceleiași istorii. Pe ea am pășit, la început cu sfială, dar și cu încredere, întîmpinîndu-ne în noua cetate a filologiei românești. Multe, din ce în ce mai multe generații de studenți asociază numele noas­tre, atunci cînd își amintesc de anii uceni­ciei. Con­topirea numelor noastre, uneori numai glumită, ne-a bucurat, pe amîndoi, deopotrivă Popasul tău, la 60 de ani, înseamnă pentru noi toți cei din juru-ți un îndemn la o gra­vă confruntare cu noi înșine, cu ceea ce am făptuit, pină acum, și — mai­ cu seamă — cu ceea ce ne cămine a săvîrși. Cursuri­le tale, scrisul tău, gîndul tău românesc și transilvan sunt, pentru toți cîți te știm și te iubim, tot atitea repere ale demnității și ale omeniei. Fie-ți, deci, viața, pe care ți-o dorim lungă și senină, însoțită de alaiul bucu­riilor durabile. Eugen Todoran ! Pină la a­­ceastă răspîntie a drumului tău, nu-mi dă­dusem încă seama că versul care cu ..Trecut-au anii“ nu implică un începe senti­ment al irosirii, ci, dimpotrivă, unul al spo­rului și al dăruirii. Să ne trăiești intru mulți și rodnici ani, „împresuratule de aștri ". 6. S TOHANEANU Exeget al lui Eminescu Din 1945 cînd, in „Revista Cercului Lite­rar­ de la Sibiu, a publicat studiul Hype­rion demonic, și pină ia ultimele articole scrise recent. Eugen Todoran a manifestat un interes constant fată de opera Poetului nost­ru național. Sinteza acestor preocupări de citeva decenii o reprezintă masivul tom Eminescu, apărut în 1972 la Editura Miner­va, care il va impune pe autor printre exe­geții de prestigiu ai creației eminesciene. Intemeindu-și demersul pe convingerea că opera artistică are o dimensiune ideală, dincolo de materia imaginilor ce o com­pun, dar cu această dimensiune nu trebuie privită ca simplă­­,filosofie poetizată", ci ca un principiu dinamic-spiritual, o realitate imanentă poeziei. E. Todoran studiază mai întii dialectica raporturilor dintre imagine și idee, demonstrînd primordialitatea celei dinții intr-un proces în care ideea are doar funcția de a lărgi semnificația și a spori dimensiunea sentimentului. In poezie, așa­dar nu se va vorbi de metafore care ar co­respunde unor intuiții filosofice, ci de funcția filosofică a metaforei, iar metoda care urmărește geneza gîndirii poetice nu va sublinia problema ideogenică (procesul elaborării conceptelor), ci pe aceea imago­­genică, adică producerea imaginilor. Aceas­ta va fi metoda pe care E. Todoran o va aplica cu rigoare în analiza și interpreta­rea conceptelor fundamentale ale gîndirii poetice eminesciene : Ființa universului și dialectica naturii ; Lumea în timp și spa­țiu ,­ Mitul românesc ; Istoria, eroul, tra­gicul etc. Pentru o aprofundare a sensurilor ideii, incluse în imaginea artistică, Eugen Todo­ran consideră că cea mai nimerită cale ar fi analiza fenomenologică, singura în măsu­ră să dezvăluie straturile diverse ale sensu­lui Incorporat in expresia poetică eminescia­nă, prin funcțiile metaforei care sînt : ma­gică, simbolică, mitică, filosofică și feno­menologică. în ultimul capitol al cărții, au­torul încearcă o asemenea analiză pe tex­tele eminesciene, dar aceasta rămîne mai curînd o premisă teoretică și un model, de­­cît o exegeză propriu-zisă, căci argumenta­ția se sprijină pe un număr limitat de exemple, fără a se extinde asupra întregii creații a poetului. Subliniem, totuși, aceas­tă idee, prezentă, de altfel, și în studiile ulterioare ale autorului, deoarece vedem în ea nucleul unei virtuale Fenomenologii operei literare pe care, dată fiind temeini­a­cia exegetului, o așteptăm cu legitimă cu­riozitate. Așadar, construindu-și o solidă bază teo­retică, E. Todoran se angajează în opera­ția de refacere a universului gîndirii emi­nesciene, pornind de la individualizarea aspectelor ei fundamentale, a profundelor afinități ce le unesc intr-o viziune de o tul­burătoare unitate la nivelul tuturor compar­timentelor operei : poezie, proză, teatru. O astfel de întreprindere presupune desi­gur și riscul unor confruntări cu opinii consacrate, acceptarea sau respingerea u­­nor teze ..clasicizate", ca să spunem așa, prin tradiție. Autorul iși asumă un aseme­nea risc și, dovedind un larg orizont lite­rar și filosofic, procedează la o valorificare critică a tot ceea ce s-a scris semnificativ pînă acum despre Eminescu. E. Todoran nu se mulțumește însă doar cu o situare a lui Eminescu în cadrele spi­ritualității romantice, exegetul caută, dim­potrivă, să surprindă profilul Poetului din totdeauna, clasic și modern în egală mă­sură al unui Eminescu, dincolo de roman­tism, poet modern. Am citat, de fapt, tit­lul unei contribuții a autorului la colocviul consacrat lui Eminescu de către Universi­tatea Sorbona, ale cărui lucrări au fost re­cent publicate de Editura „Junimea“, în volumul Eminescu după Eminescu. Desprin­dem din această contribuție cîteva rînduri pe care le socotim revelatorii pentru gîndul ce alimentează întreaga exegeză eminescia­nă a lui Eugen Todoran : „Prin această deschidere a operei este Eminescu un poet modern. In a cărui forță imagistică desco­perim, printr-un fond de creștere a ei, din­colo de romantismul lui, forma primară a poeziei, într-o „geneză a gîndirii poetice", ceea ce de fapt este mai modern în poezie. El nu este numai un poet al epocii lui, un întemeietor de limbă poetică, ci mereu un poet al nostru, într-un »eon­« în care­­«du­pă Eminescu» însemnează­­«Eminescu»" L CHEIE-PANTEA La „Revista Cercului literar” Activitatea lui Eugen Todoran la Revista Cercului literar (Sibiu, 1945), manifesta­tă, număr de număr, prin studii, cronici și note, merită rememorată prin prisma evo­luției ulterioare și a poziției profesorului de la Universitatea timișoreană în istoria și critica noastră literară contemporană. La cîțiva buni ani de la debutul publicistic, re­centul absolvent al Facultății de filozofie și litere de la Cluj, elev al lui D. Popovici, își conturează în paginile revistei grupului căruia ii aparținea, al cărui „manifest" îl semnase în 1943, un profil spiritual distinct, cu un cîmp de observație, o concepție și o metodă schițate cu claritate și siguranță Dacă într-o scurtă însemnare asupra lui Pompiliu Constantinescu semnala, prin afinitate și adeziune, sobrietatea și probitatea criticului, subliniind avantajul poziții de pe care se declanșează privirea întregului, ca rezultat al înseși ideii „generatoare", în două dense articole (Kant și pacea eternă și Cogito In filosofia lui Husserl, Eugen Todoran își relevă pe deplin concludent propensiunea spre studiul filozofiei la izvoare de prim ordin, gustul pentru cuprinderea și disocierea valorilor, opțiunea pentru orien­tările moderne în elaborarea unei metodologii proprii. Tendințe în evoluția literaturii (Nr. 4, aprilie 1945) este un studiu consistent, cu valoare de sinteză și totodată de program. Cu toată abundența întrebărilor am zice cvasi-retorice (în ce fel se prefigurează viitorul ideologiei literaturii noastre ? Ce curs va avea literatura română în viitor ? Care este metoda prin care poate fi cuprins obiec­tul operei de artă ? etc.), autorul nu urmărește prognoza, prin aproximări și probabi­lități, ci își rînduiește temeinic și limpede certitudinile : „în fața complexității elemen­telor care, intrînd în artă, converg în a da intuiția unei valori, tendințele actuale ale spiritului european au corectat critica tradițională ..." „Actul dorinței estetice este ace­la care găsește în frumosul însuși valoarea, o dorință neturburată de nici o intenție de­­cât aceea de a cuprinde valoarea pentru ea însăși, nicit metoda cuprinderii frumosului, care este obiectul artei, va trebui să plece de la ceea ce oferă intuiția unei valori îna­intea oricărui punct de vedere" . .. „Axiologică prin obiect, critica devine fenomenolo­gică prin metodă" Aplicarea unui atare principiu de investigație și exegeză se va face curînd (nr. 6—8 din iunie-iulie 1945) în Hyperion demonic, care, cu toată limitarea fi­rească la un singur dar determinant aspect, ne apare astăzi ca o prefigurare a masivu­lui Eminescu (Minerva, 1972), îmbogățită și nuanțată în perspectivele ei ideologice, prin încorporarea sensului însuși a­ culturii noastre actuale, această poziție fermă în concepție, viziune și mijloace de interpretare, va rodi de-a lungul anilor cristalizîndu-se intr-o operă unitară, purtînd pecetea exemplarității în sobrietate și probitate. DELIU PETROIU Scriitori clasici în viziunea lui Eugen Todoran Epoca marilor clasici, cum este denumită literatura română din a doua jumătate a se­colului trecut, reprezintă, fără îndoială un prim moment, esențial, de maturizare din interior a literaturii române, care-și dă a­­cum întreaga măsură a valorii ei prin scrii­tori ca : Eminescu, I. L. Caragiale, I. Crean­gă, I. Slavici, B. Delavrancea, Coșbuc și alții. Printre cercetătorii care și-au con­sacrat o bună parte a scrisului lor acestei perioade se numără și E. Todoran. Să a­­mintim, deocamdată, aici, volumele Secțiuni literare, Eminescu și recentul studiu T. Ma­iorescu. Pentru Eugen Todoran, epoca marilor cla­sici reprezintă o etapă extrem de importan­tă pentru întreaga evoluție ulterioară a lite­raturii române. Percepută în acest fel, o în­tinsă perioadă de istorie literară încetează să rămînă o sumă de date și opere într-o cronologie strictă și prinde viață ca parte organică a unui fenomen extrem de com­plex cum este cel al literaturii. Cele mai multe din studiile lui E. Todoran, cu privi­re la scriitorii noștri clasici, au la bază cursuri universitare, ținute de profesorul Todoran, ani de-a rîndul, la Facultatea de filologie a Universității din Timișoara. Cursul universitar era pentru profesorul E. Todoran un excelent laborator de lucru, în care idei și puncte de vedere personale, iz­­vorîte din lecturi bogate și îndelungi, erau supuse unei analize severe și detaliate, pen­tru a se ajunge la o concluzie esențială, semnificativă în legătură cu opera scriito­rului studiat, încît cursul de literatură era, pentru noi, studenții de atunci, o adevăra­tă experiență intelectuală, nebănuit de bo­gată pe măsura trecerii anilor. Uimea 'a cursul profesorului Todoran nu numai ex­traordinara bogăție a informației, perfecta logică interioară în expunerea ideilor ci, mai ales, o anume știință a profesorului de a reface metodic și cu răbdare întreaga de­monstrație, pînă în cele mai mici detalii, suscitînd întotdeauna, în ascultătorii săi, în­trebări vizînd aspecte și zone mai puțin cercetate ale operei scriitorului analizat. A­­ceasta a și rămas, dealtfel, una din trăsă­turile esențiale ale studiilor lui E. Todoran care, epuizînd datele unei probleme, nu în­chide, totuși, accesul altor cercetători spre cunoașterea acelei opere. Astfel studiul Eminescu, apărut la editu­ra Minerva, București, 1972, rămîne o inter­pretare personală, in care asocierea natelor celor mai recente ale istoriei literare cu­cele ale criticii literare realizează o sinteză a celor mai valoroase idei din cercetarea de pînă acum a operei eminesciene și, pe de altă parte, reprezintă o contribuție reală in surprinderea unor elemente ale poeziei lui Eminescu, prin care poetul român dă stră­luciri particulare acelor atitudini pe care romantismul, înțeles ca formă de manifes­tare a spiritului creator, le-a vehiculat ade­seori. Interpretarea operei eminesciene se clădește pe o solidă cunoaștere a sistemelor filozofice frecventate de poet și astfel de­monstrația, menținută și în acest plan, com­pletează și clarifică, prin metoda propusă, și aplicată de la un capitol la altul, modul în care „conceptele“ gîndirii poetice emines­ciene se organizează, în cele din urmă, ca elemente componente ale unei „viziuni poe­tice" singura în măsură să explice realita­tea propriu-zis estetică a creației poetului român. Pentru E. Todoran, T. Maiorescu rămîne un punct esențial de referință, pentru mo­dul exemplar in care opera lui a conciliat valori de opoziție și afirmație într-o etapă istorică a culturii române, în care lupta pentru cucerirea conștiinței și a expresiei naționale însemna și afirmarea spiritului u­­niversalității, ca dialectică a progresului în­suși. Scris și menținut într-un înalt spirit polemic, de o particularitate distinctă, stu­diul lui E. Todoran despre T. Maiorescu se construiește pe o metodă dialectică aplica­tă riguros și sistematic, ajungîndu-se stabilirea unor concluzii de o certă origina­la­litate, fapt ce îmbogățește, în teoria litera­ră actuală, capitolul privitor la valorificarea creatoare a moștenirii noastre culturale. Fie că analizează opere literare, fie că dez­bat idei ale teoriei și criticii literare, stu­diile lui E. Todoran se citesc cu o reală plăcere intelectuală, pentru siguranța și e­­leganța demonstrației, pentru perfecta uni­tate a părților ce alcătuiesc întregul, legă­tura asigurată de unitatea de viziune și de metodă a autorului însuși. Toate acestea a­­sigură lui E. Todoran un loc de excepție în critica și teoria literară actuală. RODICA BARBAT

Next