Orizont, 1985 (Anul 36, nr. 1-52)
1985-04-19 / nr. 16
ORIZONT • 4 • A o suta Olimpiadă de limba și literatura româna, din această primăvară a anului 1985, a coincis, in mod fericit, cu o seamă de strălucire și exemplare evenimente. Pe de-o parte, se împlinesc 20 de ani de la istoricul Congres al IX-lea, iar, pe de alta, această aniversare este concomitentă cu realegerea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU ca președinte al României, după recenta sa reinvestire în funcția supremă de partid, ca secretar general. De asemenea, Olimpiada 100 are loc la 40 de ani de la victoria asupra fascismului, eveniment de profunde rezonante în istoria patriei și a omenirii. Generația tînără, care s-a prezentat la aceste concursuri finale de limba și literatura română, este născută chiar în acest răstimp de două decenii de socialism românesc, ce poartă pecetea unei înfloriri unice și amprenta personalității și spiritului creator al președintelui țării. Generația tînără, ca întreg învățămîntul românesc, din și I ultimii douăzeci de ani, sînt V_________________ chiar beneficiarii noilor dimensiuni calitative cu care școala a fost reinvestită, prin ideile energice și profund revoluționare, privind procesul integrării școlii cu producția, cu cercetarea și practica social-politică. Pornind de aici, rolul școlii și al tinerei generații s-au amplificat enorm, ele mergînd în întîmpinarea noilor cerințe, ale vieții, ale sarcinilor reieșite din documentele programatice ale partidului, ale îndemnurilor secretarului general al partidului nostru, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Numai evocînd acest context social politic, ne dăm seama de importanța particulară a acesteia o suta Olimpiade de limba și literatura română, menită să aducă, în acest an, efervescența ei deosebită. Reuniți într-un concurs în care limba maternă și literatura scrisă pe baza ei stau în prim planul atenției, elevii eminenți, la aceste materii, s-au adunat din întreaga Românie, pe meleagurile timișene, pentru a se lua, ca în fiecare an, la o glorioasă întrecere tinerească. Marcați de stelara strălucire a marelui Eminescu, uniți pe baricadele gîndului și simțirii, ale cunoașterii în profunzime a limbii strămoșești și a celor mai sublime pagini scrise de făclierii literelor române, concurenții Olimpiadei din acest an, de la Timișoara, au avut posibilitatea, prin acest Concurs, nu numai să obțină un premiu și atît, ci, mai ales, să se cunoască și pe sine, ca generație. Să închege prietenii durabile. Să parcurgă aceste legendare meleaguri banatice și să îndrăgească, în plus, peisajul și realitățile dinamice socialiste românești, pe care le-au traversat în aceste zile pline de emoții pozitive. Scriind și gîndind la subiectele primite, elevii, adunați sub acest benefic și strălucit concurs al limbii materne, al sublimei limbi în care a scris și Eminescu, dar și toți remarcabilii scriitori români, de la Cantemir și Alecsandri, la Blaga și Stănescu, de la Creangă la Arghezi, de la Rebreanu la Nicolae Labiș, au dat la iveală nu numai o lucrare, o mică operă personală sau o compunere școlară, dar ei au împlinit, prin scrisul lor și dezideratul iubirii față de valorile spirituale românești. Ei au făcut și un act de cultură, dar și unul de înalt patriotism, înălțîndu-și fiecare ființa spre piedestalul luminat al spiritualității românești, dar fiind, totodată, prin cultivarea limbii lor, și buni cetățeni ai patriei, și creatorii de mîine, în varii domenii, ale vastei vieți publice care îi așteaptă. Așa cum, înaripat, îi îndemna tovarășul Nicolae Ceaușescu în cuvîntarea cu ocazia a 60 de ani de la crearea U.T.C.-ului : „Tineretul însuși trebuie să fie un participant activ la realizarea unor opere literar-artistice de înaltă valoare spirituală, pătrunse de un profund umanism revoluționar, care să contribuie la dezvoltarea spiritului de luptă revoluționară al tineretului și poporului“. Scriindu-și lucrarea, elevii Olimpiadei au ajutat, implicit, așa cum prevestea poetul, și la „creșterea limbii românești și a patriei cinstire". Este legămîntul pe care ei și-l iau, din clipa în care vorbesc și scriu în această neasemuită limbă a străbunilor și a contemporanilor lor. Ion ARIEȘANU ________________________ _Creșterea limbii românești și a patriei cinstire" - Stimată Margareta Labiș, care sînt gîndurile ce v-au însoțit venind la Timișoara ? de - M-am bucurat că mi s-a dat ocazia a face parte din comisia centrală a concursului „Mihai Eminescu". Bucuria aceasta are mai multe explicații : Eminescu e simbolul, prin excelență, al spiritualității românești. Sînt profesoară de limbă română, iubesc din tot sufletul poezie, atre în general. Orașul dvs omagiază, în contextul concursului, semicentenarul nașterii lui Nicolae Labiș printr-o seare de poezie. Din constatatile dvs nemijlocite, la clasă, socotiți că lirica lui Nicolae Labiș a pătruns in conștiinta tinerilor de astăzi ? Cititorul foarte tînăr nu cunoaște contextul epocii în care a trait și a scris Nicolae Labiș, de aceea constat că ne aflăm în fața unui caz paradoxal, bucurîndu-se de o notorietate extraordinară, Labiș are, totuși, puțini cititori care pătrund cu adevărat în densiunea lirismului său. Un lirism de substanțe numa aparent ușor de receptat. Pentru a-i înțelege mai bine creația, spuneți-ne ce fel de om a fost Nicolae Labiș ? - Era un revoluționar prin structura lui intimă Avea o sensibilite neobișnuită și capacitatea sa de a vedea in miezul situațiilor ne uimea pe noi ce din preajmă. Nu suporta mediocritatea Ardea A fost o conștiință artistică și politică unică. Scînteietoare Era un fiu iubitor, un frate plin de înțelegere grijuliu cu noi, surorile mai mici fiind apropiați ca vîrstă, el și eu eram legat de preocupări comune, multă vreme l-am urmat și l-am ascultat fără crîcnire Ce mic avea o personalitate foarte puternică. Mă iubea și pentru că așteptase cu nerăbdare venirea pe lume a uneiurioare, căreia îi alesese el numele. - Adevăra ? - Mama și tata îi spuseseră că va avea un frățior sau o surioară. El dorea să aibă o soră ma mică. Avea trei ani și era ar pasiona a marei povești. Mama ii povestea mereu, iar el născocise un basm- Margarete îl pomvi Se omoFona și plîngea de mila Margaretei, iar mama ii consola zicînd că acuși vine pe lume o fetiță cu nume de floare - Așadar, a începutu .. proză. Ce a urmat ? - La cinci ani, a învățat singur să citească. Avea o curioziate vie, căuta răspunsuri la întrebări ș aseptări mai mari decît ii erau anii Oea cu patimă. Cînd mi-a venit rîndul, am început și eu să fac lectură de cîte ori apucam Nu aveam timp de citi după pofta inimii Noi vedeam de casă îngrijeam animalele din gospodăria părin teascd, în timp ce ai noștri erau ocupați cu școala însă Nelu - așa-i spuneam noi cînd era copil - avea idei de tot felul, io- eu ii secondam. - Vă gindiți Io vreo năstrușnicie ? O putem num ,n așa Era pe la sfîrșitul lunii iunie, se apropo serbarea de încheiere a anului școlar Tata cumpărase cărțile pe care urma să le atribuie premianților Ne grăbeam să le citim înainte de a se fine testivitatea. Vreme de o săptămînâ încheiată, budisuăm să instalăm o „sale de lectură" «ri-un arțar. Eu eram muncitor auxiliar exccutați cu sfințenie ceea ce plănuia Nelu. Am încropt trepte în trunchiul copacului fratele meu a legat de o cracă un scrînciog, iar de toate cele trei crengi principale a sprijinit o platformă de lemn pe care incepeau comod amîndoi Deasupra a instalat un acoperiș Ședeam lungui. La început, mi-a citit cu glas tore mă joc cu păpușa, apoi m-a îndemnat să lectura uitînd de toate iar el a continuat Aveo zece ani și basmul său preferat, ln momentul acela, era „Cele trei rodii au"t«" Eu citeam mai anevoie da cu totul vrăjită „Frumoasa din pădurea adormită'". Mi-amintesc că ne plăcuseră nespus poveștile lui Petre Ispirescu Nelu se refugia adesea în „sala de lectură'' Mama îl căuta, îl striga. Cu MARGARETA LABIȘA despre fratele ei, poetul: „CREDEA CU TĂRIE ÎN DREPTATE, ÎN IZBÎNDA BINELUI, ÎN COMUNISM“ Răspundea „îndată, îndată", dar se cufunda iar în cartea lui Cinespre mine, eram încîntată că devenisem oictoma personajului din prima istorioară născocită de fratele meu - Ce alte jocuri vă pasionau ? - Eram în refugiu, mult o păpușă frumoasa îni doream tare Erau ani grei, de sărăcie cumplită Nelu mi-a cioplit o păpușă din lemn de tei, pe care mi-a arătat-o doar cînd o isprăvise. Cînd am văzut-o, mi-o veni, să plîng. Păpușa nu semăna nicidecum cu aceea din visele mele de copiliță cu capul plin de povești cu zîne. Păpușa era scheetică, cu chipul brăzdat de câte aainci. Reproșurilor mele îndurerate Nelu le-a răspuns cu liniște : „Tu ești mică, sora mea. Păpușa nu e bătrînă, de-acasă". E tristă, penru că îi este dor Ne aflam lîngă Cîmpulung Muscel, alungați de război Tata era pe front. Mai tîrziu, la Mălini, după întoarcerea din refugiul care nu s-a întipărit în memorie - călătorisem două săptămîni, înghesuiți într-un vagon pentru vite, cu acoperișul spar - fratele meu mi-a meșterit altă păpușă Tot slabă și urîtă. De data aceasta mi-a răspuns că păpușa e tristă pentru că sufere de foame. Ne aflam în vara secetei necruțăftare din 1946. - Ce fel de elev a fost labiș ? - Excela în multe direcții. Era un bun matematician, desena minunat, dar lectura l-a acaparat tot mai mult, apoi, scrisul Fiind plecați departe de Mălini, îi ceream lui Nelu să-mi deseneze cîte ceva. A obseda suferința pe care o abătuse asupra tuturor războiul Cînd îi ceream să-mi facă desene mai puțin. sumbre, tema predilectă era casa noastră, spre care gîndul ne tînjea mereu. Prima poezie ? Cu ocazie serbări de adio, înaintea întoarcerii în Moldova, Nelu a anunțat că „va recita poezie. „Telegramă" de subsemnatul"" Compusese o poemă, hazlie, inspirată dintr-o împrejurare reală. Versurile se mențineau în atmosfera unei cunoscute poezii de Boolintineanu, însă spectatorii s-au amuzat copios. Măgulită de atenția generala, insonatoarea poeziei i-a dat asigurări mamei că băiatul are un talent ce se cuvine cultivat Nelu era un recitator de forță, avea un simț al umorului deosebit de fin, moștenit de la mama, descendentă din Ion Creangă, la propriu și la figurat. Nelu avea însă și alte preocupari. La unsprezece ani, s-a dovedit un priceput regizor de teatru - Interesam ! Ce repertoriu alesese? - Nu unul de rinei ci Shakespeare. Citise „imblîn iirea scorpiei" și o adaptase împrejurărilor vieții din serul nostru nordmoldovean. Țăranii din Mălini au rîs cu poftă de supărările Catarinei. „Scorpia" era interpretată de o fără frumoasă, verișoară mai mare a noastră. Interpreta Biancăi, sora cea blinda, trăiește și acum la Satu Mare din cîte știu. Ea ar putea spune mai multe despre „regizorul" de unsprezece ani Eu număram doar opt și aducerile aminte s-au mai estompat. Dar Nelu iubea mult și poezia populară. - Cine i-a descoperit pasiunea aceasta? - La liceul „Nicu Gane", din Fălticeni, l-a avut profesor pe Vasile Popa. Caietul în care Nelu adunase multe cîntece bătrînești doine, bocete, i-a atras atenția dascălului său, îndrumat de Vasile Popa, fratele mei, a început să scrie insistent. In clasa a IX-a a cîștigat finala pe țară a concursului de literatură, cu o splendidă compunere despre lirica noastră folclorică Poate și acesta e un motiv ce mă face să fiu atașată de concursul care, în acest an, are Ico cici la Timișoara. Ce fire avea copila Labiș . Era cînd contemplativ, cînd energic, plin de initiative. Desena cioplea siluete de animale chipuri as oameni, autoportrete Nu se dănea ,alăili de la ghidușii, cu toate că bunătatea-i sufletească întrecea orice limită In poziția plecării cu trenul de refugiați, cei doi mieluti ai noștri au fost sacrificați. Am plîns amindoi și multă vreme mama nu ne-a putut împăca, deși pricepeam că nu s-a putut altfel. Doi ani mai tîrziu, a suferit îngrozitor cînd taro a împușcat căooara, salvîndu-ne de înfometare. Adolescent fiind, Lae - așa ori începu să-i spunem, cum îi strigau prietenii" a venit acasă cu intenția de a sere în miș э lntr-o noapte de vară cu lună plină ascunzîndu-se în ramurile castanilo. Scripa a ars pînă în zori în odaie lui A scris „Moartea căprioarei" - Un moment de sublimă inspirație. Sublimă, într-adevăr. Dimineața, a anunțat, plin de exaltate, să se întoarce la București. Voia să publice poemul, simțea că e valoros. Abia în tren și-a dat seama că în grabe plecării, uitase manuscrisul pe masă A călătorit cu Fănuș Neagu. Cu toate că a încercat, n-a izbutit să reconstituie poemul Inspirația nu vine la comandă Găsind versurile, impresionată de frumusețea lor, le-am trimis imediat fratelui meu la București. Au fost publicate Aveam confirmarea că Lae este un poet autentic Din dreptul de autor, Lae mi-a cumpăra un ceas de mînă, pe care-l păstrez și azi cu devoțiune. Așadar, abia ieșit din adolescență, Nicolae Labiș deosebea fără greș ce este valoros în propria creație - A nutrit convingerea că urmele sale vor răzbate prin om Lucrul acesta e ușor de priceput recitind „Paserea cu ciont de rubin" tulburătorul epiaf dictat pe patul de moarte la numai 21 de ani. Iată timpul i-a dat dreptate. - Acum, o întreagă generație poetică îi poartă numele Ce anume credeți că îndreptățește recunoașterea aceasta unanimă ? - Nicolae Labiș și-a făcut o profesiune de credință din întrunterea deschisă, pieptină, a închistării a inerției și obtuzității. Credea cu tărie îndreptate. în izbinda binelui, în comunism Se risipea cu un elan ce atrăgea cu forță magnetică adeziunea spiritelor înrudite cu al său. Mulți l-au iubit, și continuă să-i iubească. Cine-l contesta, îi imputa sinceritatea, dăruirea totală. Dar, tocmai pe ele, opera sa a făcut o breșă necesară în felul de a scrie poezie la mijlocul șfiurului deceniu. - Ce credeț că ar fi necesar pentru ca opera lui Labiș să fie mai adînc și mai exact receptată ? - Despre el, trebuie să scrie aceia care l-au cunoscut și l-au înțeles. E timpul. Pentru că amintirile se merg. Oamenii se duc pe rînd, pe drumul fără întoacere. Am venit la Timișoara și cu intenția de a descoperi urmele trecerii fratelui meu prin acest oraș. Aș vrea să-i cunosc pe oamenii care l-au întîlnit. să revăd numerele din revista „Scrisul bănățean" unde i-au fost publicate cîteva poezii. Convorbire realizată de Viorica BĂLTEANU