Pentru Socialism, martie 1967 (Anul 17, nr. 4076-4102)
1967-03-25 / nr. 4097
sîmbtăta 25 martie 1967 60 DE ANI DE LA RĂSCOALELE ȚĂRĂNEȘTI DIN 1907 ADUNAREA SOLEMNĂ DIN CAPITALĂ Cuvintarea tovarășului Paul Niculescu-Mizil (Urmare din pag. 1) „Pînă acum am răbdat mult, — arătau locuitorii satelor Flămînzi, Novaci și Stroești, în jalba înaintată în februarie 1907 prefectului județului Botoșani — dar lacum nu mai putem răbda, ne-a ajuns cuțitul la os.. . Dezlănțuirea maselor țărănești a împlinit avertismentul zguduitor, pe care Coșbuc, dînd glas —îr. versuri de excepțională forță și măiestrie artistică — obidei și suferințelor, mîniei și revoltei ce mocneau surd în masele țărănimii, îl adresase cu peste un deceniu înainte claselor dominante: „Să nu dea dumnezeu cel sfînt, Să vrem noi sînge, nu pămînt! Cînd nu vom mai putea răbda, Cînd foamea ne va răscula, Hristoși să fiți, nu veți scăpa Nici în mormînti". M darul conacelor moșierești, cenușa registrelor de învoieli agricole și datorii, răfuiala cu boierii și arendașii au adeverit aceste cuvinte. „Vrem pămînt!" a devenit în cursul răscoalei principala lozincă de lupta a țărănimii. Amploarea răscoalei este oglindită de faptul că, izbucnind spre jumătatea lunii februarie în communa Flămînzi din nordul Moldovei, ea s-a extins cu repeziciune din comună în comună, din județ în județ, mai întîi în Moldova, iar apoi cu și mai mare intensitate în Muntenia și Oltenia, cuprinzînd în vîltoarea ei întreaga ț țară, mase uriașe de țărani. Au fost atacate moșiile și s-a trecut în unele locuri la împărțirea pămmînturilor marilor latifundiari, au fost izgoniți din sate reprezentanții autorităților burgheze moșierești, adeseori fiind numiți primari din rîndul răsculaților. Merită relevate ca forme mai înalte de luptă, în unele județe, înțelegerile prealabile între comunele învecinate pentru acțiuni concomitente, precum și încercările țăranilor de a pătrunde în oraș. In fața puternicei ridicări a maselor țărănești, clasele nante în frunte cu monarhia domiau dezlănțuit un val de sălbatică teroare, întreaga armată a fost mobilizată, iar țara a fost transformată în teatru de război. Numeroase sate, cu locuitori cu tot, au fost rase de pe fața de focul bateriilor de pămîntului artilerie,zeci de mii de țărani au fost întemnițați, schingiuiți, torturați.Deasupra satelor fumegînde, deasupra întregii țări, durerea și jalea și-au întins zăbranicul negru. Reprimarea răscoalei din 1907 — una din cele mai sîngeroase crime împotriva poporului — va rămîne totdeauna un necruțător act de acuzare la adresa fostelor clase conducătoare și a politicii lor. Memoria celor peste 11.000 de țărani căzuți în 1907 va dăinui în veacuri ca un simbol al dîrzeniei și neînfricării țărănimii în lupta pentru pămînt, libertate și o viață demnă! Tovarăși. Marea răscoală a țărănimii a determinat polarizări de forțe și precizări de poziții ale diferitelor clase și pături sociale, față de aspirațiile maselor țărănești, față de problemele dezvoltării României. Forța socială care s-a situat în fruntea acțiunilor de solidarizare cu țărănimea a fost proletariatul. Frăția în lupta împotriva dușmanului comun, izvorîtă din instinctul de clasă și din inima fierbinte a proletariatului, din conștiința născîndă a comunității de interese a tuturor exploataților și asupriților, și-a găsit expresie în sprijinul direct acordat țăranilor răsculați de către muncitorii din Pașcani, Buhuși, de pe Valea Prahovei și din alte localități, în marile acțiuni de solidaritate organizate la București, Brăila și în alte orașe. In cursul evenimentelor din 1907, poziția cea mai înaintată au avut-o militanții de frunte ai mișcării socialiste — Ștefan Gheorghiu, Ion G. Frimu, Mihail Gh. Bujor, care în apeluri, manifeste, în presă au susținut cauza țărănimii, au exprimat solidaritatea socialiștilor, au chemat pe muncitori la acțiuni unite cu țăranii, pe ostași — la fraternizare cu răsculații. Manifestările de solidaritate ale muncitorilor și ale mișcării socialiste cu țărănimea, cerința tot mai hotărît formulată de a se rezolva problema fundamentală a satului — pămînt țăranilor — marcau germenii viitoarei alianțe muncitorești-țărănești, care avea să se închege în anii noștri. In ciuda instituirii regimului marțial, a execuțiilor și condamnărilor la muncă silnică, numeroși soldați au refuzat să tragă în răsculați; în Teleorman, Vlașca, grupuri de militari s-au unit cu țăranii, luptînd alături de aceștia. Dovedindu-se la înălțimea luminaților cărturari patrioți, a căror inimă a bătut mereu alături de popor, reprezentanți ai culturii și științei proeminenți românești JKSIL ȘiîHSL cu hotărîre de partea luptei drepte a țărănimii. Stitudinea exprimată față de răscoală se înscrie ca una din cele mai prețioase pagini în istoria bogatelor tradiții patriotice, progresiste ale intelectualității române. Savanți și gînditori străluciți ca Victor Babeș, Petru Poni, Ion Cantacuzino, Spiru Haret, Nicolae Iorga, fruntași ai scrisului — Ion L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, George Coșbuc și-au exprimat solidaritatea față de cauza țărănimii, au stigmatizat fărădelegile claselor stăpînitoare. Permiteți-mi să citez cuvintele departe văzătoare ale istoricului Xenopol: „Noi vedem în asemenea frămîntări fierberi din care va ieși o lume nouă. Vedem in ele un pas uriaș al evoluției și pe urma căruia va răsări o lume mai dreaptă, mai adevărată și mai frumoasă — și tot către aceeași cale se îndreaptă și marea tulburare prin care trece acum iubita noastră țară“. Răscoala din 1907, setea de dreptate a țărănimii au inspirat paginile pline de dramatism ale lui Liviu Rebreanu și Cezar Petrescu, versurile vibrante ale lui Alexandru Vlahuță, Octavian Goga, Tudor Arghezi, pînzele de mare forță emoțională ale lui Tonitza, Luchian, Octav Băncilă — creații care au rămas pentru totdeauna în patrimoniul culturii naționale, adeverind încă o dată că valoarea marilor opere de artă rezidă în mesajul lor, în redarea cu măiestrie a aspirațiilor poporului, în identificarea creatorului cu viața și frămîntările acestuia. Evenimentele revoluționare din 1907 s-au bucurat de simpatia și solidaritatea populației din provinciile românești aflate pe atunci sub dominație străină. Referindu-se la cauzele răscoalei, ziarul transilvănean „Adevărul" remarca: „Nu țăranii sunt de vină... vina e a domnilor, care îi despoaie de averi și munci, fără nici o mustrare de conștiință, nevoind să audă de plîngerile, durerile și suferințele lor". La rîndul său, ziarul „Nagyváradi napló" („Jurnalul de Oradea") scria: „Numai cinismul nemaipomenit de criminal al trusturilor de arendași și conservatorismul latifundiarilor nu voiau să ia cunoștință că de acum strigătul ultimei disperări răsună nu numai la ședințele socialiștilor de la orașe, ci și în mizerabilele colibe țărănești.. Răscoala țărănească din 1907 a avut un larg ecou internațional, înscriindu-se ca una din cele mai puternice manifestări sociale ale timpului. Opinia publică democratică din Franța, Rusia, Ungaria, Austria, Italia, Belgia, China, Anglia, S.U.A., Germania și din multe alte țări ale lumii a înfierat crima cercurilor guvernante din România. Cu adîncă înțelegere și simpatie s-a pronunțat pentru cauza țărănimii române mișcarea socialistă internațională. Congresul de la Stuttgart din 1907 al Internaționalei a II-a a adoptat o rezoluție care exprima protestul față de politica de exterminare împotriva poporului muncitor din orașele și satele României. Ridicînd la luptă forțe sociale atît de largi, răscoala din 1907 a constituit una dintre cele mai aprige bătălii de clasă din istoria României, căpătînd pe alocuri aspectul unui adevărat război țărănesc. Ea a arătat încă o dată, cu o forță fără precedent, necesitatea acută a înlăturării rămășițelor feudale în agricultură, a rezolvării problemei agrare. Cu prilejul acestei răscoale s-a afirmat cu o mare forță năzuința de dreptate socială a poporului, setea lui neostoită de libertate, hotărîrea de a înlătura, cu prețul oricăror sacrificii, rînduielile perimate, de a netezi drumul progresului social. Evenimentele revoluționare din primăvara anului 1907 au exercitat o puternică înrîurire asupra dezvoltării ulterioare a țării. Clasele dominante, care au simțit în timpul răscoalei clătinîndu-li-se pămîntul sub picioare, au „descoperit" cu teamă adevăratul chip dîrz și aprig al țăranului pe care-l socotiseră bun doar pentru a munci ca un rob și a fi biciuit la scara conacului cînd își cerea drepturile. Sub presiunea răscoalei au fost adoptate legi, care, urmărind atenuarea contradicțiilor de clasă la sate, au îngrădit excesele sistemului bazat pe dijmă și au înlesnit dezvoltarea capitalismului în agricultură. Ele nu au atins însă bazele proprietății moșierești, perpetuînd principalii factori care împiedicau progresul rapid al țării. Cu toată amploarea și vigoarea ei, cu tot eroismul de masă al țărănimii, răscoala din 1907 a fost înfrîntă. Lipsa de organizare centrală, caracterul local, necoordonat, de cele mai multe ori spontan, specific luptelor țărănești, au înlesnit claselor dominante înăbușirea lor în sînge. Totodată, procesul lent de dezvoltare a proletariatului în acel stadiu al evoluției capitalismului, ca și dificultățile pe care le întîmpina mișcarea noastră socialistă, datorită dezorganizării în 1899 a vechiului partid muncitoresc, au împiedicat unirea luptei țărănimii cu a clasei muncitoare, contopirea într-un front unic a celor mai importante forțe revoluționare ale societății noastre, întreaga istorie a luptelor țărănimii noastre a arătat că ea nu se putea elibera singură de exploatare și asuprire. Misiunea istorică de a organiza și conduce lupta revoluționară a poporului, i-a revenit clasei muncitoare care, sub conducerea partidului s-a dovedit la înălțimea comunistă acestei misiuni. Experiența poporului român confirmă încă o dată teza marxist-leninistă potrivit căreia proletariatul, eliberîndu-se pe sine, asigură eliberarea tuturor oamenilor muncii, a întregii societăți: înfăptuirea revoluției socialiste a determinat prefaceri adînci, structurale în viața social-economică a țării. Au fost lichidate pentru totdeauna exploatarea și asuprirea, inegalitatea socială, oamenii muncii sunt astăzi cei care dispun de roadele eforturilor lor, ale activității lor consacrate înfloririi țării. Caracteristic desfășurării operei de construcție socialistă este dezvoltarea puternică, continuu ascendență a economiei naționale. Datorită politicii de industrializare socialistă, urmată cu neabătută consecvență de către partid, în țara noastră s-a făcut o puternică bază industrială, în necontenită dezvoltare și perfecționare. S-au creat ramuri industriale noi, se ridică noi combinate și uzine, este introdusă intens tehnica nouă. Avîntul și elanul creator al muncitorilor, inginerilor și tehnicienilor, eforturile perseverente ale partidului pentru modernizarea industriei, pentru aplicarea larga a cuceririlor științei și tehnicii contemporane fac ca România să se situeze printre primele țări din lume ca ritm de creștere a producției industriale. Politica de industrializare a determinat profunde modificări în condițiile de trai ale întregului popor, ale tuturor categoriilor sociale, a trezit la viață economică și culturală intensă toate regiunile țării, stă la baza creșterii continue a bunăstării materiale și spirituale a celor ce muncesc. întreaga experiență a dezvoltării țării în anii construcției socialiste arată că politica de industrializare este principalul factor al dinamismului tuturor ramurilor economiei, al progresului tehnic și bunăstării poporului, al întăririi independenței și suveranității naționale. Ca rezultat al acestei politici s-a creat o puternică bază tehnico-materială a agriculturii socialiste, a marii producții mecanizate, se extinde tot agricole mai larg aplicarea în agricultură a cuceririlor științei și tehnicii. Orînduirea socialistă nu numai că a împlinit, dar a și întrecut aspirațiile de dreptate și viață mai bună pentru care țărănimea a dat atîtea jertfe de sînge, încheierea cooperativizării agriculturii a determinat schimbări fundamentale în satul românesc, deschizînd zorile unei vieți noi de lumină și prosperitate. Deși au trecut numai cinci ani de cînd sesiunea solemnă a Marii Adunări Naționale cu participarea a 11.000 de delegați ai țărănimii — cifră simbolică amintind numărul celor uciși în 1907 — a consfințit victoria socialismului la sate, forța noilor relații social-economice, s-a impus cu evidență și exercită o înrîurire pozitivă asupra dezvoltării economiei naționale. Deosebit de grăitor este faptul că agricultura României a asigurat o creștere continuă a producției agricole și, pe această bază, a satisfăcut în toți acești ani — inclusiv în anii de reorganizare a relațiilor de producție la sate — cerințele de hrană ale populației, de materii prime pentru industrie, precum și unele disponibilități pentru export. Socialismul a schimbat structural rolul și poziția în societate a țărănimii, care a devenit, alături de clasa muncitoare, stăpînă pe mijloacele de producție, pe rezultatele muncii sale, participantă activă la conducerea statului. Unită prin relații de colaborare și întrajutorare frățească, țărănimea Cooperatistă reprezintă o clasă nouă a cărei omogenitate și comunitate de interese cu întregul popor constituie un factor esențial al unității națiunii noastre socialiste. Pe baza creșterii producției agricole, a dezvoltării întregii economii naționale, țărănimea cooperatistă se bucură în tot mai mare măsură de binefacerile civilizației socialiste, au sporit an de an veniturile și puterea ei de cumpărare, a luat o mare amploare construcția de locuințe la sate, se extinde electrificarea, s-a îmbunătățit asistența medicală, se lărgește tot mai mult orizontul cultural al țărănimii. In anii construcției socialiste realizări de seamă s-au obținut în domeniul științei și culturii, învățămîntului și creației artistice, care cunosc o largă înflorire. Niciodată în întreaga sa istorie poporul român nu și-a afirmat cu atîta forță geniul creator ca în zilele noastre. Succesele obținute în opera de construcție socialistă sunt rezultatul eforturilor poporului român, conștient că muncește pentru sine însuși, pentru propria sa bunăstare. Ele constituie un izvor de legitimă mîndrie. Dar, tovarăși, ceea ce caracterizează modul de activitate și de gîndire al partidului nostru, al conducerii sale este înalta exigență cu care examinează problemele încă nerezolvate, neînduplecarea față de lipsuri, perspectiva largă și stăruința cu care concentrează atenția și eforturile poporului asupra sarcinilor mari, de deosebită răspundere, de care depinde accelerarea dezvoltării țării. Nu putem să ne mulțumim în nici un domeniu cu cele obținute — trebuie să privim mereu înainte, spre obiective tot mai înalte. Acestea sunt spiritul și concepția programului clasat de Congresul al IX-lea al partidului pentru realizarea unui nou avînt al forțelor de producție, al științei și culturii, pentru ridicarea nivelului de trai al poporului, pentru progresul rapid și multilateral al țării. In prezent, sarcina fundamentală a întregului nostru popor este îndeplinirea în cele mai bune condiții a obiectivelor planului cincinal. Asigurînd continiarea neabătută a politicii de industrializare, dezvoltarea damurilor de bază ale industriei, partidul subliniază că am ajuns,lntr-un stadiu în care trebuie îndreptate eforturi perseverente spre îmbunătățirea calitativă a întregii activități, acordîndu-se cea mai mare atenție problemelor creșterii eficienței economice, perfecționării formelor și metodelor de conducere a economiei, îmbunătățirii organizării muncii, întăririi disciplinei, aplicării celor mai înaintate cuceriri ale gîndirii tehnice, legării tot mai strînse a științei de producția materială — ca probleme de importanță hotărîtoare pentru transformarea României într-un stat industrial modern, cu o agricultură înaintată. O parte componentă a acestui program, a întregului proces de desăvîrșire a construcției socialiste o constituie dezvoltarea agriculturii. Pornind de la examinarea condițiilor concrete ale țării, conducerea partidului nostru a subliniat și subliniază mereu că mai avem multe de făcut pentru a ajunge la nivelul unei agriculturi intensive, multilaterale, pentru a atinge indicii înalți de productivitate socială a muncii, de organizare și de eficiență economică ai agriculturii din țările avansate. Noi sîntem conștienți de faptul că transformarea socialistă a satului, cooperativizarea a marcat doar începutul procesului de ridicare a agriculturii noastre. Mobilizarea — pe baza deplinei valorificări a superiorității relațiilor socialiste — a marilor rezerve de care dispune agricultura în vederea sporirii producției, ridicării randamentului la hectar, economisirii muncii sociale, este condiția făuririi unui belșug de produse agro-alimentare în interesul poporului muncitor. Sprijinind eforturile țărănimii, partidul a elaborat un ansamblu de măsuri pentru modernizarea agriculturii, care prevede extinderea mecanizării, chimizării, irigațiilor și ameliorărilor funciare, aplicarea pe scară largă a cuceririlor științei, concomitent cu reducerea cheltuielilor materiale și de muncă, în scopul dezvoltării susținute și rapide a forțelor de producție, creșterii producției vegetale și animale, sporirii contribuției agriculturii la venitul național și la acumulările socialiste. înfăptuirea acestui ansamblu de măsuri are o importantă hotărîtoare pentru dezvoltarea întregii economii naționale, pentru introducerea tot mai largă a civilizației socialiste în viața satelor, pentru progresul general al României socialiste. Tovarăși. Victoria cauzei socialismului în țara noastră, libertatea, independența și înflorirea patriei își au izvorul în alianța frățească a muncitorilor și țăranilor fără de care nu ar fi fost posibile uriașele prefaceri petrecute în patria noastră. Este meritul istoric al Partidului Comunist Român de a fi asigurat făurirea și cimentarea acestei alianțe, într-o perioadă de însemnătate crucială, hotărîtoare, pentru poporul român, în focul unor grandioase mișcări sociale, al luptei intense pentru înfăptuirea pe cale revoluționară a reformei agrare, al României la războiul participării eliberator împotriva Germaniei hitleriste, al marilor bătălii de clasă pentru democratizarea țării, pentru înfrîngerea reacțiunii burghezo-moșierești și instaurarea puterii celor ce muncesc, al luptei pentru dezvoltarea independentă, de sine stătătoare a patriei. In aceste mari încleștări sociale, clasa muncitoare, forța conducătoare a revoluției, și țărănimea, aliatul ei de nădejde, au mers alături, umăr la umăr, iar măreția victoriilor obținute a învederat cu și mai multă forță importanța decisivă a alianței muncitorilor și țăranilor, ca bază de neclintit a tuturor cuceririlor istorice ale poporului, a gânduirii noastre socialiste. In actuala perioadă •a construcției socialiste, alianța casei muncitoare cu țărănimea a dobîndit un conținut nou; măsurile luate de partid după Congresul al IX-lea, înființarea uniunilor cooperatiste, au deschis o nouă etapă în viața satului, au dus mai departe procesul de unire și de organizare a țărănimii, pe scara întregii țări, au creat cadrul unei colaborări tot mai largi a celor două clase prietene, ridicînd pe o treaptă superoară alianța muncitorească-țărănească, întărirea continuă a acestei alianțe, a frăției tuturor oamenilor muncii, indiferent de naționalitate, unitatea strînsă a întregului popor în jurul partidului. Comitetului său Central constituie garanția unor noi și importante succese în dezvoltarea economică, socială și culturală a patriei, chezășia înaintării societății noastre pe drumul socialismului și comunismului. Tovarăși, Partidul Comunist Român acordă o înaltă prețuire tradițiilor revoluționare, a tot ce este progresist în trecutul patriei, momentelor de seamă ale luptei sociale și de eliberare națională, ale luptei pentru socialism. Cultivarea acestor tradiții, cinstirea strădaniilor și sacrificiilor făcute de înaintași, pe a căror temelia seculară se înalță tot ceea ce am clădit în acești ani, ne învață să iubim și mai mult, cu și mai multă pasiune cuceririle prezentului, sunt un puternic factor educator, de dezvoltare a conștiinței socialiste a maselor largi și în special tineretului — constituie o sursă a generatoare de inepuizabile energii pentru a continua, a desăvîrși și a duce mereu mai departe năzuințele de libertate și propășire a patriei. Aceste tradiții glorioase reprezintă pentru întregul popor un însuflețitor îndemn la muncă neobosită și entuziastă pentru a face ca țara prudentă, noastră, liberă și indesă devină tot mai prosperă, să înainteze neîntrerupt pe drumul civilizației socialiste — pentru ca națiunea noastră să-și sporească aportul la creșterea forțelor socialismului în lume, la cauza păcii, colaborării și înțelegerii între popoare. Evocînd răscoala din 1907 partidul, comuniștii, întregul popor aduc un omagiu eroismului țărănimii, vitejiei și sacrificiilor ei, în lupta împotriva exploatatorilor, și asupritorilor. Monumentele ridicate în locurile pe unde a trecut focul răscoalei, ordinele șii medaliile ce strălucesc pe pieptul participanților, adunările solemne care se desfășoară în aceste zileîn întreaga țară sunt o expresie a acestui înalt omagiu. Nu există cinstire mai înaltă a eroicelor lupte revoluționare pe care le aniversăm decît hotărîrea nestrămutată a partidului nostru, a oamenilor muncii, a tuturor forțelor creatoare ale poporului de a nu precupeți eforturile pentru a înfăptui cu succes hotărîrile trasate de Congresul al IX-lea partidului, pentru a desăvîrși mări reața operă de construire a socialismului. In strînsă unire clasa muncitoare, țărănimea, intelectualitatea, oamenii muncii fără deosebire de naționalitate, urmînd cu neabătută încredere călăuza lor, încercată — Partidul Comuniști Român — vor făuri un viitor tot mai luminos scumpei noastre patrii — Republica Socialistă România! (Urmare din pag. 1) 1907, precum și numeroși oameni ai muncii din întreprinderile și instituțiile Capitalei. Adunarea solemnă a fost deschisă de tovarășul Dumitru Popa, prim-secretar al Comitetului orășenesc București al P.C.R. Intîmpinat cu vii aplauze luat cuvîntul tovarășul Paul Niculescu-Mizil- membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R. Cuvîntarea a fost subliniată de asistență, în repetate rînduri, cu puternice aplauze. După adunarea solemnă a fost prezentat un spectacol consacrat răscoalei, la care și-au dat concursul ansamblurile de cîntece și dansuri ale armatei: „Ciocîrlia", „Perinița", soliști și corul Teatrului de Operă și Balet, actori ai teatrelor din București și un grup de studenți ai Institutului de artă teatrală și cinematografică „I. L. Caragiale". Emoționantă evocare a luptei ______ .............. ....... îndelungate duse de țărănimea română pentru dreptate socială, pentru pămînt și libertate, spectacolul a avut la bază versuri și alte texte scrise de Nicolae Bălcescu, Mihail Eminescu, B. P. Hașdeu, George Goșbuc, Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi și ale unor tineri poeți. In marea diversitate de exprimări artistice au fost incluse și fragmente din lucrarea dramatică „Răzvan și Vidra" de B. P. Hașdeu și din opera „Răscoala" de Gheorghe Dumitrescu. Coruri, cîntece revoluționare, dansuri populare, melodii folclorice, versuri înaripate au exprimat apoi bucuria vieții noi a țărănimii noastre, a întregului popor român în anii socialismului biruitor. Programul s-a desfășurat pe fundalul unor sugestive decoruri și imagini cinematografice. Artiștilor și realizatorilor spectacolului — care s-a bucurat de un deosebit succes — li s-au oferit flori din partea conducerii de partid și de stat. (Agerpres) PENTRU SOCTAL.TRM 3 In Editura politică Volumul cuprinde: Prefață de acad. Gr. C. Moisil; A. Grzegorczky — Schiță istorică; G. W. Leibniz — Noțiuni fundamentale ale logicii; G. Boole — Cercetare asupra legilor gîndirii; G. Frege — Sens și semnificație; B. Russell — Principia mathematica, aspecte filozofice; D. Hilbert — Gîndirea axiomatică; M. Schönfinkel — Despre elementele constitutive ale logicii matematice, J. Lukasiewicz — Din istoria logicii propozițiilor; A. Church — Din „Introducere în logica matematică"; H. B. Curry — Din „Fundamentele logicii matematice"; R. Carnap — Obiectul logicii inductive; C. I. Lewis — Implicație și deductibilitate, A. Tarski — Cu privire la noțiunea de consecință logică, J. Lukasiewicz — Observații filozofice privind sistemele polivalente de calcul propozițional, E. L. Post — Procese combinatorii finite; H. Reichenbach — Operații conective și modalități; J. B. Rosser, A. R. Turquette — Logici cu mai multe valori. Introducere; A. Heyting — După treizeci de ani; A. Kolmogorov — Contribuții la interpretarea logicii intuiționiste;A. A. Markov — Despre matematica constructivistă; V .M. Glușkov, — Problema automatizării proceselor de creație științifică; A. Church — Matematica și logica; S. C. Kleene — Critica raționamentelor matematice; A. Mostowski — Stadiul actual al cercetărilor de fundamentele matematicii; H. Cartan — Despre fundamentele logice ale matematicii; N. Bourbaki — Arhitectura matematicii; A. Robinson — Formalismul în anul 1964. Textele incluse în culegere apar pentru prima oară în limba română, au apărut LOGICA ȘI FILOZOFIE CULORILE LUPTEI Cotropirea Poloniei de către hitleriști a ridicat la luptă împotriva ocupantului întregul popor polonez. Organizîndu-se în cadrul Gărzii populare și mai tirziu al Armatei populare, condusă de Partidul Muncitoresc Unit Polonez, oamenii muncii polonezi au participat cu arma în mină la zdrobirea fiarei fasciste. Mișcarea de partizani, pe care autorul lucrării — actualmente membru al C.C. al P.M.U.P., ministru al afacerilor interne și președinte al „Uniunii luptătorilor pentru libertate și democrație" — o descrie cu căldură în cuprinsul cărții, ca unul care a participat nemijlocit la ea, este prezentată dinamic și emoționant.