Pentru Socialism, martie 1967 (Anul 17, nr. 4076-4102)

1967-03-25 / nr. 4097

sîmbtăta 25 martie 1967 60 DE ANI DE LA RĂSCOALELE ȚĂRĂNEȘTI DIN 1907 ADUNAREA SOLEMNĂ DIN CAPITALĂ Cuvintar­ea tovarășului Paul Niculescu-Mizil (Urmare din pag. 1) „Pînă acum am răbdat mult, — arătau locuitorii satelor Flă­­mînzi, Novaci și Stroești, în jalba înaintată în februarie 1907 pre­fectului județului Botoșani — dar lacum nu mai putem răbda, ne-a ajuns cuțitul la os.. . Dezlănțuirea maselor țărănești­­ a împlinit avertismentul zgudui­tor, pe care Coșbuc, dînd glas —­­îr. versuri de excepțională forță și măiestrie artistică — obidei și suferințelor, mîniei și revoltei ce mocneau surd în masele țărănimii, îl adresase cu peste un deceniu înainte claselor dominante: „Să nu dea dumnezeu cel sfînt, Să vrem noi sînge, nu pămînt! Cînd nu vom mai putea răbda, Cînd foamea ne va răscula, Hristoși să fiți, nu veți scăpa Nici în mormînti". M darul conacelor moșierești, ce­nușa registrelor de învoieli agri­cole și datorii, răfuiala cu boierii și arendașii au adeverit aceste cuvinte. „Vrem pămînt!" a de­venit în cursul răscoalei princi­pala lozincă de lupta a țărănimii. Amploarea răscoalei este oglin­dită de faptul că, izbucnind spre jumătatea lunii februarie în co­­mm­una Flămînzi din nordul Moldo­vei, ea s-a extins cu repeziciune­­ din comună în comună, din județ în județ, mai întîi în Moldova, iar apoi cu și mai mare intensi­tate în Muntenia și Oltenia, cu­­­prinzînd în vîltoarea ei întreaga ț țară, mase uriașe de țărani. Au­­­ fost atacate moșiile și s-a trecut­­ în unele locuri la împărțirea pă­m­m­înturilor marilor latifundiari, au­­ fost izgoniți din sate reprezentanții autorităților burgheze moșierești, adeseori fiind numiți primari din r­îndul răsculaților. Merită rele­­vate ca forme mai înalte de luptă, în unele județe, înțelegerile prea­­­labile între comunele învecinate pentru acțiuni concomitente, pre­cum și încercările țăranilor de a pătrunde în oraș. In fața puternicei ridicări a ma­selor țărănești, clasele nante în frunte cu monarhia domi­au dezlănțuit un val de sălbatică te­roare, întreaga armată a fost mobilizată, iar țara a fost transfor­mată în teatru de război. Nume­roase sate, cu locuitori cu tot, au fost rase de pe fața de focul bateriilor de pămîntului artilerie,­­zeci de mii de țărani au fost în­temnițați, schingiuiți, torturați.­­Deasupra satelor fumegînde, dea­supra întregii țări, durerea și ja­lea și-au întins zăbranicul negru. Reprimarea răscoalei din 1907 — una din cele mai sîngeroase crime împotriva poporului — va rămîne totdeauna un necruțător act de acuzare la adresa fostelor clase conducătoare și a politicii lor. Memoria celor peste 11.000 de țărani căzuți în 1907 va dăinui în veacuri ca un simbol al dîrzeniei și neînfricării țărănimii în lupta­­ pentru pămînt, libertate și o via­ță demnă! Tovarăși. Marea răscoală a țărănimii a determinat polarizări de forțe și precizări de poziții ale diferitelor clase și pături sociale, față de aspirațiile maselor țărănești, față de­ problemele dezvoltării Româ­niei. Forța socială care s-a situat în fruntea acțiunilor de solidarizare cu țărănimea a fost proletariatul. Frăția în lupta împotriva dușma­nului comun, izvorîtă din instinc­tul de clasă și din inima fierbinte a proletariatului, din conștiința născîndă a comunității de inte­rese a tuturor exploataților și asupriților, și-a găsit expresie în sprijinul direct acordat țăranilor răsculați de către muncitorii din Pașcani, Buhuși, de pe Valea Pra­hovei și din alte localități, în ma­rile acțiuni de solidaritate organi­zate la București, Brăila și în alte orașe. In cursul evenimentelor din 1907, poziția cea mai înaintată au avut-o militanții de frunte ai mișcării socialiste — Ștefan Gheorghiu, Ion G. Frimu, Mihail Gh. Bujor, care în apeluri, manifeste, în presă au susținut cauza țărănimii, au expri­mat solidaritatea socialiștilor, au chemat pe muncitori la acțiuni unite cu țăranii, pe ostași — la fraternizare cu răsculații. Mani­festările de solidaritate ale mun­citorilor și ale mișcării socialiste cu țărănimea, cerința tot mai ho­­tărît formulată de a se rezolva problema fundamentală a satului — pămînt țăranilor — marcau germenii viitoarei alianțe mun­­citorești-țărănești, care avea să se închege în anii noștri. In ciuda instituirii regimului marțial, a execuțiilor și condam­nărilor la muncă silnică, numeroși soldați au refuzat să tragă în răsculați; în Teleorman, Vlașca, grupuri de militari s-au unit cu țăranii, luptînd alături de aceștia. Dovedindu­-se la înălțimea lumi­naților cărturari patrioți, a căror inimă a bătut mereu alături de popor, reprezentanți ai culturii și științei proeminenți românești JK­SIL ȘiîHSL c­u­ hotărîre de partea luptei­­ drepte a țărănimii. Stitudi­­nea exprimată față de răscoală se înscrie ca una din cele mai prețioase pagini în istoria boga­telor tradiții patriotice, progresiste ale intelectualității române. Sa­vanți și gînditori străluciți ca Victor Babeș, Petru Poni, Ion Can­­tacuzino, Spiru Haret, Nicolae Iorga, fruntași ai scrisului — Ion L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, George Coșbuc și-au exprimat so­lidaritatea față de cauza țărănimii, au stigmatizat fărădelegile claselor stăpînitoare. Permiteți-mi să citez cuvintele departe văzătoare ale istoricului Xenopol: „Noi vedem în asemenea frămîntări fierberi din care va ieși o lume nouă. Ve­dem in ele un pas uriaș al evolu­ției și pe urma căruia va răsări o lume mai dreaptă, mai adevărată și mai frumoasă — și tot către a­­ceeași cale se îndreaptă și marea tulburare prin care trece acum iubita noastră țară“. Răscoala din 1907, setea de dreptate a țărănimii au inspirat paginile pline de dramatism ale lui Liviu Rebreanu și Cezar Pe­­trescu, versurile vibrante ale lui Alexandru Vlahuță, Octavian Go­­ga, Tudor Arghezi, pînzele de mare forță emoțională ale lui To­­nitza, Luchian, Octav Băncilă — creații care au rămas pentru tot­deauna în patrimoniul culturii naționale, adeverind încă o dată că valoarea marilor opere de artă rezidă în mesajul lor, în redarea cu măiestrie a aspirațiilor popo­rului, în identificarea creatorului cu viața și frămîntările acestuia. Evenimentele revoluționare din 1907 s-au bucurat de simpatia și solidaritatea populației din pro­vinciile românești aflate pe atunci sub dominație străină. Referindu-se la cauzele răscoalei, ziarul tran­silvănean „Adevărul" remarca: „Nu țăranii sunt de vină... vina e a domnilor, care îi despoaie de averi și munci, fără nici o mus­trare de conștiință, nevoind să audă de plîngerile, durerile și su­ferințele lor". La rîndul său, zia­rul „Nagyváradi napló" („Jur­nalul de Oradea") scria: „Numai cinismul nemaipomenit de crimi­nal al trusturilor de arendași și conservatorismul latifundiarilor nu voiau să ia cunoștință că de a­­cum strigătul ultimei disperări ră­sună nu numai la ședințele socia­liștilor de la orașe, ci și în mize­rabilele colibe țărănești.. Răscoala țărănească din 1907 a avut un­ larg ecou internațional, înscriindu-se ca una din cele mai puternice manifestări sociale ale timpului. Opinia publică democratică din Franța, Rusia, Ungaria, Austria, Italia, Belgia, China, Anglia, S.U.A., Germania și din multe alte țări ale lumii a înfierat crima cer­curilor guvernante din Ro­mânia. Cu adîncă înțelegere și simpatie s-a pronunțat pentru cauza țărănimii române mișcarea socialistă internațională. Congre­sul de la Stuttgart din 1907 al In­ternaționalei a II-a a adoptat o rezoluție care exprima protestul față de politica de exterminare împotriva­ poporului muncitor din orașele și satele României. Ridicînd la luptă forțe sociale atît de largi, răscoala din 1907 a constituit una dintre cele mai a­­prige bătălii de clasă din istoria României, căpătînd pe alocuri as­pectul unui adevărat război țără­nesc. Ea a arătat încă o dată, cu o forță fără precedent, necesitatea acută a înlăturării rămășițelor feu­dale în agricultură, a rezolvării problemei agrare. Cu prilejul aces­tei răscoale s-a afirmat cu o ma­re forță năzuința de dreptate so­cială a poporului, setea lui neos­toită de libertate, hotărîrea de a înlătura, cu prețul oricăror sacri­ficii, rînduielile perimate, de a ne­tezi drumul progresului social. Evenimentele revoluționare din primăvara anului 1907 au exerci­tat o puternică înrîurire asupra dezvoltării ulterioare a țării. Cla­sele dominante, care au simțit în timpul răscoalei clătinîndu-li-se pămîntul sub picioare, au „desco­perit" cu teamă adevăratul chip dîrz și aprig al țăranului pe care-l socotiseră bun doar pentru a munci ca un rob și a fi biciuit la scara conacului cînd își cerea drepturile. Sub presiunea răscoa­lei au fost adoptate legi, care, urmărind atenuarea contradicțiilor de clasă la sate, au îngrădit exce­sele sistemului bazat pe dijmă și au înlesnit dezvoltarea capitalis­mului în agricultură. Ele nu au atins însă bazele proprietății mo­șierești, perpetuînd principalii factori care împiedicau progresul rapid al țării. Cu­ toată amploarea și vigoarea ei, cu tot eroismul de masă al ță­rănimii, răscoala din 1907 a fost înfrîntă. Lipsa de organizare cen­trală, caracterul local, necoordo­nat, de cele mai multe ori spon­tan, specific luptelor țărănești, au înlesnit claselor dominante înăbu­șirea lor în sînge. Totodată, pro­cesul lent de dezvoltare a prole­tariatului în acel stadiu al evolu­ției capitalismului, ca și dificul­tățile pe care le întîmpina mișca­rea noastră socialistă, datorită dez­organizării în 1899 a vechiului partid muncitoresc, au împiedicat unirea luptei țărănimii cu a clasei muncitoare, contopirea într-un front unic a celor mai importante forțe revoluționare ale societății noas­tre, întreaga istorie a luptelor țără­­­­nimii noastre a arătat că ea nu se putea elibera singură de exploata­re și asuprire. Misiunea istorică de a organiza și conduce lupta revoluționară a poporului, i-a re­venit clasei muncitoare care, sub conducerea partidului s-a dovedit la înălțimea comunistă acestei misiuni. Experiența poporului ro­mân confirmă încă o dată teza marxist-leninistă potrivit căreia proletariatul, eliberîndu-se pe sine, asigură eliberarea tuturor oame­nilor muncii, a întregii societăți: înfăptuirea revoluției socialiste a determinat prefaceri adînci, structurale în viața social-econo­­mică a țării. Au fost lichidate pentru totdeauna exploatarea și asuprirea, inegalitatea socială, oa­menii muncii sunt astăzi cei care dispun de roadele eforturilor lor, ale activității lor consacrate în­floririi țării. Caracteristic desfășurării operei de construcție socialistă este dez­voltarea puternică, continuu as­cendență a economiei naționale. Datorită politicii de industrializare socialistă, urmată cu neabătută consecvență de către partid, în țara noastră s-a făcut o puter­nică bază industrială, în necon­tenită dezvoltare și perfecționare. S-au creat ramuri industriale noi, se ridică noi combinate și uzine, este introdusă intens tehnica nouă. Avîntul și elanul creator al mun­citorilor, inginerilor și tehnicieni­lor, eforturile perseverente ale partidului pentru modernizarea industriei, pentru aplicarea larga a cuceririlor științei și tehnicii contemporane fac ca România să se situeze printre primele țări din lume ca ritm de creștere a produc­ției industriale. Politica de industrializare a de­terminat profunde modificări în condițiile de trai ale întregului po­por, ale tuturor categoriilor socia­le, a trezit la viață economică și culturală intensă toate regiunile țării, stă la baza creșterii continue a bunăstării materiale și spirituale a celor ce muncesc. întreaga expe­riență a dezvoltării țării în anii construcției socialiste arată că po­litica de industrializare este prin­cipalul factor al dinamismului tu­turor ramurilor economiei, al pro­gresului tehnic și bunăstării po­porului, al întăririi independenței și suveranității naționale. Ca rezultat al acestei politici s-a creat o puternică bază tehni­­co-materială a agriculturii socia­liste, a marii producții mecanizate, se extinde tot agricole mai larg aplicarea în agricultură a cu­ceririlor științei și tehnicii. Orînduirea socialistă nu numai că a împlinit, dar a și întrecut aspirațiile de dreptate și viață mai bună pentru care țărănimea a dat atîtea jertfe de sînge, înche­ierea cooperativizării agriculturii a determinat schimbări fundamen­tale în satul românesc, deschizînd zorile unei vieți noi de lumi­nă și prosperitate. Deși au tre­cut numai cinci ani de cînd se­siunea solemnă a Marii Adunări Naționale cu participarea a 11.000 de delegați ai țărănimii — cifră simbolică amintind numărul celor uciși în 1907 — a consfințit victo­ria socialismului la sate, forța noilor relații social-economice, s-a impus cu evidență și exercită o înrîurire pozitivă asupra dezvoltă­rii economiei naționale. Deosebit de grăitor este faptul că agricul­tura României a asigurat o creș­tere continuă a producției agri­cole și, pe această bază, a satis­făcut în toți acești ani — inclusiv în anii de reorganizare a relații­lor de producție la sate — cerin­țele de hrană ale populației, de materii prime pentru industrie, precum și unele disponibilități pentru export. Socialismul a schimbat structu­ral rolul și poziția în societate a țărănimii, care a devenit, alături de clasa muncitoare, stăpînă pe mijloacele de producție, pe rezul­tatele muncii sale, participantă ac­tivă la conducerea statului. Uni­tă prin relații de colaborare și în­trajutorare frățească, țărănimea Cooperatistă reprezintă o clasă nouă a cărei omogenitate și co­munitate de interese cu întregul popor constituie un factor esen­țial al unității națiunii noastre so­cialiste. Pe baza creșterii producției a­­gricole, a dezvoltării întregii eco­nomii naționale, țărănimea coo­peratistă se bucură în tot mai ma­re măsură de binefacerile civiliza­ției socialiste, au sporit an de an veniturile și puterea ei de cum­părare, a luat o mare amploare construcția de locuințe la sate, se extinde electrificarea, s-a îm­bunătățit asistența medicală, se lărgește tot mai mult orizontul cultural al țărănimii. In anii construcției socialiste realizări de seamă s-au obținut în domeniul științei și culturii, învă­­țămîntului și creației artistice, care cunosc o largă înflorire. Niciodată în întreaga sa istorie poporul român nu și-a afirmat cu atîta forță geniul creator ca în zi­lele noastre. Succesele obținute în opera de construcție socialistă sunt re­zultatul eforturilor poporului ro­mân, conștient că muncește pen­tru sine însuși, pentru propria sa bunăstare. Ele constituie un izvor de legitimă mîndrie. Dar, tovarăși, ceea ce caracterizează modul de activitate și de gîndire al partidu­lui nostru, al conducerii sale este înalta exigență cu care exa­minează problemele încă nerezol­vate, neînduplecarea față de lip­suri, perspectiva largă și stă­ruința cu care concentrează aten­ția și eforturile poporului asupra sarcinilor mari, de deosebită răs­pundere, de care depinde accele­rarea dezvoltării țării. Nu putem să ne mulțumim în nici un dome­niu cu cele obținute — trebuie să privim mereu înainte, spre obiec­tive tot mai înalte. Acestea sunt spiritul și concepția programului clasat de Congresul al IX-lea al partidului pentru realiz­area unui nou avînt al forțelor de producție, al științei și culturii, pentru ridi­carea nivelului de trai al poporu­lui, pentru progresul r­apid și mul­tilateral al țării. In prezent, sarcina­ fundamen­tală a întregului nostru popor este îndeplinirea în cele mai bune con­diții a obiectivelor p­lanului cinci­nal. Asigurînd contin­iarea neabă­tută a politicii de industriali­zare, dezvoltarea damurilor de bază ale industriei, partidul su­bliniază că am ajuns­,lntr-un stadiu în care trebuie îndr­eptate eforturi perseverente spre îmbunătățirea calitativă a întregii activități, a­­cordîndu-se cea mai mare atenție problemelor creșterii eficienței economice, perfecționării formelor și metodelor de conducere a eco­nomiei, îmbunătățirii organizării muncii, întăririi disciplinei, apli­cării celor mai înaintate cu­ceriri ale gîndirii tehnice, legării tot mai strînse a științei de produc­ția materială — ca probleme de importanță hotărîtoare pentru transformarea României într-un stat industrial modern, cu­­ o agri­cultură înaintată. O parte componentă a acestui program, a întregului proces de desăvîrșire a construcției socia­liste o constituie dezvoltarea agri­culturii. Pornind de la examina­rea condițiilor concrete ale țării, conducerea partidului nostru a subliniat și subliniază mereu că mai avem multe de făcut pentru a ajunge la nivelul unei agricul­turi intensive, multilaterale, pen­tru a atinge indicii înalți de pro­ductivitate socială a muncii, de organizare și de eficiență econo­mică ai agriculturii din țările avan­sate. Noi sîntem conștienți de faptul că transformarea socialistă a sa­tului, cooperativizarea a marcat doar începutul procesului de ri­dicare a agriculturii noastre. Mo­bilizarea — pe baza deplinei valo­rificări a superiorității relațiilor socialiste — a marilor rezerve de care dispune agricultura în ve­derea sporirii producției, ridi­cării randamentului la hectar, eco­nomisirii muncii sociale, este con­diția făuririi unui belșug de pro­­duse agro-alimentare în interesul poporului muncitor. Sprijinind e­­forturile țărănimii, partidul a ela­borat un ansamblu de măsuri pen­tru modernizarea agriculturii, care prevede extinderea mecanizării, chimizării, irigațiilor și amelioră­rilor funciare, aplicarea pe scară largă a cuceririlor științei, con­comitent cu reducerea cheltuieli­lor materiale și de muncă, în scopul dezvoltării susținute și ra­pide a forțelor de producție, creș­terii producției vegetale și anima­­le, sporirii contribuției agricul­turii la venitul național și la acu­mulările socialiste. înfăptuirea acestui ansamblu de măsuri are o importantă hotărî­toare pentru dezvoltarea întregii economii naționale, pentru in­troducerea tot mai largă a civili­zației socialiste în viața satelor, pentru progresul general al României socialiste. Tovarăși. Victoria cauzei socialismului în țara noastră, libertatea, indepen­dența și înflorirea patriei își au izvorul în alianța frățească a muncitorilor și țăranilor fără de care nu ar fi fost posibile uriașele prefaceri petrecute în patria noas­tră. Este meritul istoric al Parti­dului Comunist Român de a fi asigurat făurirea și cimentarea acestei alianțe, într-o perioadă de însemnătate crucială, hotărîtoare, pentru poporul român, în focul unor grandioase mișcări sociale, al luptei intense pentru înfăptui­rea pe cale revoluționară a re­formei agrare, al României la războiul participării eliberator împotriva Germaniei hitleriste, al marilor bătălii de clasă pentru democratizarea țării, pentru în­­frîngerea reacțiunii burghezo-mo­­șierești și instaurarea puterii ce­lor ce muncesc, al luptei pentru dezvoltarea independentă, de sine stătătoare a patriei. In aceste mari încleștări sociale, clasa mun­citoare, forța conducătoare a re­voluției, și țărănimea, aliatul ei de nădejde, au mers alături, umăr la umăr, iar măreția victoriilor ob­ținute a învederat cu și mai multă forță importanța decisivă a alian­ței muncitorilor și țăranilor, ca bază de neclintit a tuturor cuce­ririlor istorice ale poporului, a gânduirii noastre socialiste. In actuala perioadă •a construc­ției socialiste, alianța c­asei mun­citoare cu țărănimea a dobîndit un conținut nou; măsurile luate de partid după Congresul al IX-lea, înființarea uniunilor cooperatiste, au deschis o nouă etapă în viața satului, au dus mai departe pro­cesul de unire și de organizare a țărănimii, pe scara întregii țări, au creat cadrul unei colaborări tot mai largi a celor două clase prie­tene, ridicînd pe o treaptă supe­­roară alianța muncitorească-țără­­nească, întărirea continuă a aces­tei alianțe, a frăției tuturor oa­menilor muncii, indiferent de na­ționalitate, unitatea strînsă a în­tregului popor în jurul partidului.­­ Comitetului său Central consti­tuie garanția unor noi și impor­tante succese în dezvoltarea eco­nomică, socială și culturală a pa­triei, chezășia înaintării societă­ții noastre pe drumul socialismu­lui și comunismului. Tovarăși, Partidul Comunist Român acordă o înaltă prețuire tradițiilor re­voluționare, a tot ce este pro­gresist în trecutul patriei, momen­telor de seamă ale luptei sociale și de eliberare națională, ale luptei pentru socialism. Cultivarea acestor tradiții, cinstirea strădanii­lor și sacrificiilor făcute de înain­tași, pe a căror temelia seculară se înalță tot ceea ce am clădit în acești ani, ne învață să iubim și mai mult, cu și mai multă pa­siune cuceririle prezentului, sunt un puternic factor educator, de dezvoltare a conștiinței socialiste a maselor largi și în special tineretului — constituie o sursă a generatoare de inepuizabile ener­gii pentru a continua, a desăvîrși și a duce mereu mai departe nă­zuințele de libertate și propășire a patriei. Aceste tradiții glorioase repre­zintă pentru întregul popor un însuflețitor îndemn la muncă neo­bosită și entuziastă pentru a face ca țara pr­udentă, noastră, liberă și inde­­să devină tot mai prosperă, să înainteze neîntrerupt pe drumul civilizației socialiste — pentru ca națiunea noastră să-și sporească aportul la creșterea for­­țelor socialismului în lume, la cauza păcii, colaborării și înțele­­­gerii între popoare. Evocînd răscoala din 1907 parti­­­dul, comuniștii, întregul popor a­­duc un omagiu eroismului țără­nimii, vitejiei și sacrificiilor ei, în lupta împotriva exploatatorilor, și asupritorilor. Monumentele ri­­­­dicate în locurile pe unde a tre­cut focul răscoalei, ordinele și­i medaliile ce strălucesc pe pieptul­ participanților, adunările solemne care se desfășoară în aceste zile­­în întreaga țară sunt o expresie a acestui înalt omagiu. Nu există cinstire mai înaltă a eroicelor lupte revoluționare pe care le aniversăm decît hotărîrea nestrămutată a partidului nostru, a oamenilor muncii, a tuturor for­țelor creatoare ale poporului de a nu precupeți eforturile pentru a­ înfăptui cu succes hotărîrile tra­sate de Congresul al IX-lea partidului, pentru a desăvîrși mă­ri reața operă de construire a socia­lismului. In strînsă unire clasa muncitoare, țărănimea, intelectua­litatea, oamenii muncii fără deo­sebire de naționalitate, urmînd cu neabătută încredere călăuza lor, încercată — Partidul Comuniști Român — vor făuri un viitor tot mai luminos scumpei noastre pa­trii — Republica Socialistă Româ­nia! (Urmare din pag. 1) 1907, precum și numeroși oa­meni ai muncii din întreprinde­rile și instituțiile Capitalei. Adunarea solemnă a fost deschisă de tovarășul Dumi­tru Popa, prim-secretar al Co­mitetului orășenesc București al P.C.R. Intîmpinat cu vii aplauze luat cuvîntul tovarășul Paul Ni­­­­culescu-Mizil- membru al Comi­tetului Executiv, al Prezidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R. Cuvîntarea a fost subliniată de asistență, în repetate rîn­­duri, cu puternice aplauze.­­ După adunarea solemnă a fost prezentat un spectacol consa­crat răscoalei, la care și-au dat concursul ansamblurile de cîn­­tece și dansuri ale armatei: „Cio­­cîrlia", „Perinița", soliști și co­rul Teatrului de Operă și Balet, actori ai teatrelor din București și un grup de studenți ai Insti­tutului de artă teatrală și cine­matografică „I. L. Caragiale". Emoționantă evocare a luptei ______ .............. ....... îndelungate duse de țărănimea română pentru dreptate socială, pentru pămînt și libertate, spec­tacolul a avut la bază versuri și alte texte scrise de Nicolae Băl­­cescu, Mihail Eminescu, B. P. Hașdeu, George Goșbuc, Nico­lae Iorga, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi și ale unor tineri poeți. In marea diversitate de expri­mări artistice au fost incluse și fragmente din lucrarea dramati­că „Răzvan și Vidra" de B. P. Hașdeu și din opera „Răscoala" de Gheorghe Dumitrescu. Coruri, cîntece revoluționare, dansuri populare, melodii folclo­rice, versuri înaripate au expri­mat apoi bucuria vieții noi a ță­rănimii noastre, a întregului po­por român în anii socialismului biruitor. Programul s-a desfășurat pe fundalul unor sugestive deco­ruri și imagini cinematografice. Artiștilor și realizatorilor spectacolului — care s-a bucurat de un deosebit succes — li s-au oferit flori din partea conducerii de partid și de stat. (Agerpres) PENTRU SOCTAL.TRM 3 In Editura politică Volumul cuprinde: Prefață de acad. Gr. C. Moisil; A. Grzegor­­czky — Schiță istorică; G. W. Leibniz — Noțiuni fundamentale ale logicii; G. Boole — Cercetare asupra legilor gîndirii; G. Frege — Sens și semnificație; B. Russell — Principia mathematica, aspecte filozofice; D. Hilbert — Gîndirea axiomatică; M. Schönfinkel — Despre elementele constitutive ale logicii matematice,­ J. Lukasie­wicz — Din istoria logicii propozițiilor; A. Church — Din „Introdu­cere în logica matematică"; H. B. Curry — Din „Fundamentele lo­gicii matematice"; R. Carnap — Obiectul logicii inductive; C. I. Lewis — Implicație și deductibilitate,­ A. Tarski — Cu privire la no­țiunea de consecință logică,­ J. Lukasiewicz — Observații filozo­fice privind sistemele polivalente de calcul propozițional,­ E. L. Post — Procese combinatorii finite; H. Reichenbach — Operații conective și modalități; J. B. Rosser, A. R. Turquette — Logici cu mai multe valori. Introducere; A. Heyting — După treizeci de ani; A. Kolmogorov — Contribuții la interpretarea logicii intuiționiste;­­A. A. Markov — Despre matematica constructivistă; V .M. Glușkov, — Problema automatizării proceselor de creație științifică;­ A. Church — Matematica și logica; S. C. Kleene — Critica raționa­mentelor matematice; A. Mostowski — Stadiul actual al cercetări­lor de fundamentele matematicii; H. Cartan — Despre fundamente­le logice ale matematicii; N. Bourbaki — Arhitectura matematicii; A. Robinson — Formalismul în anul 1964. Textele incluse în culegere apar pentru prima oară în limba română, au apărut LOGICA ȘI FILOZOFIE CULORILE LUPTEI Cotropirea Poloniei de către hitleriști a ridicat la luptă îm­potriva ocupantului întregul po­por polonez. Organizîndu-se în cadrul Gărzii populare și mai tirziu al Armatei populare, con­dusă de Partidul Muncitoresc Unit Polonez, oamenii muncii po­lonezi au participat cu arma în mină la zdrobirea fiarei fasciste. Mișcarea de partizani, pe care autorul lucrării — actualmente membru al C.C. al P.M.U.P., mi­nistru al afacerilor interne și președinte al „Uniunii luptăto­rilor pentru libertate și demo­crație" — o descrie cu căldură în cuprinsul cărții, ca unul ca­re a participat nemijlocit la ea, este prezentată dinamic și emo­ționant.

Next