Probleme Ale Păcii și Socialismului, 1977 (Anul 20, nr. 1-11)
1977-05-01 / nr. 5
EXPORTUL DE CAPITAL —UNA DINTRE TEMELIILE IMPERIALISMULUI John Parton economist britanic în etapa actuală a crizei generale a capitalismului, cînd toate contradicțiile lui s-au agravat și s-au împletit într-un „nod gordian“, imperialismul își mobilizează resursele interne în scopul refacerii pozițiilor zdruncinate. Din complicatul ansamblu al „reacțiilor adaptative“ ale sistemului capitalist vom examina cîteva modificări din sfera exportului de capital. După cum se știe, V. I. Lenin a caracterizat exportul de capital ca „una dintre cele mai importante baze economice ale imperialismului“ * *. Exportul de capital deține un loc însemnat în structura relațiilor economice mondiale ale capitalismului contemporan. In perioada postbelică s-a produs o creștere considerabilă a investițiilor externe, rezultat al măsurilor monopoliste statale pentru sprijinirea exportului de capital, al dezvoltării integrării capitaliste și suprimării barierelor din calea migrației internaționale a capitalurilor. Ca și în perioada în care V. I. Lenin a scris „Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului“, principalul mobil al acestei creșteri rămîne dorința de profit maxim. „Necesitatea exportului de capital — arăta V. I. Lenin — este determinată de faptul că în unele țări capitalismul «s-a răscopt», iar capitalul nu găsește... teren pentru o investiție «rentabil㻓 2. In zilele noastre, exportul de capital e strîns legat de activitatea corporațiilor multinaționale (CMN), a căror expansiune impetuoasă a devenit în ultimii 15 ani o particularitate majoră a dezvoltării capitalismului contemporan. Primele monopoluri imperialiste internaționale au apărut la hotarul dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea. Și, deși în etapele inițiale ale evoluției imperialismului acest grad de concentrare și centralizare a capitalului, de transformare a monopolurilor naționale în multinaționale nu era încă tipic, V. I. Lenin l-a semnalat. Analizînd procesul formării cartelurilor internaționale, a „supermonopolurilor“, el arată că acestea reprezintă „o treaptă nouă în concentrarea pe scară mondială a capitalului și a producției, o treaptă incomparabil mai înaltă decît cele precedente“3. De la începutul anilor ’60, însă, intensitatea împletirii internaționale a capitalurilor a atins un asemenea grad, încît a făcut posibil să se vorbească de apariția unui nou tip de monopoluri internaționale, de o anumită detașare a sistemelor monopolist-statale de terenul național. Monopolurile internaționale controlează deja aproximativ o treime din produsul național brut al lumii nesocialiste. După datele pe prima jumătate a deceniului al optulea, valoarea producției filialelor monopolurilor internaționale a depășit volumul exportului mondial capitalist. Acești giganți transnaționali se integrează dinamic în economia mondială capitalistă. Internaționalizînd fazele ciclului producției și ale circulației, beneficiind de sprijinul oficial al țărilor de reședință, monopolurile internaționale folosesc abil avantajele diviziunii internaționale a muncii. Economiștii burghezi, J. Galbraith bunăoară, afirmă că amploarea activității CMN permite o planificare economică efectivă. Aceste speranțe s-au dovedit iluzorii și s-au spulberat la declanșarea crizei de la mijlocul deceniului actual, de amploare și profunzime neprevăzute. Dezvoltarea monopolurilor internaționale gigantice este, incontestabil, o treaptă nouă și foarte înaltă a ceea ce Engels numea „socializarea producției“. Este însă clar că aceasta nu poate să înlăture contradicțiile fundamentale ale capitalismului, ci doar să le reproducă pe scară mai largă. Creșterea corporațiilor transnaționale este în mare măsură rezultatul dezvoltării extrem de neuniforme a capitalismului monopolist, descoperită de V. I. Lenin, al 1 v. I. Lenin. Opere complete, vol. 27, p. 404. 1 Op. cit., p. 367. Articolul lui John Purton, autor binecunoscut cititorilor noștri, a fost primit la redacție cu puțin timp înainte de moartea sa. 5 OP. cit., p. 371. * CfM de pildă, J. K. Galbraith. The New Industrial State, New York, 1968 ; Economics and the Public Purpose, Boston, 1973.