Rampa, noiembrie 1926 (Anul 11, nr. 2706-2729)
1926-11-06 / nr. 2710
r ANUL XI No. 2710 ___ ■EDAOŢIA, ADMINIs traTIA ATELIERELE GRARDE STRADA SARINDAR No. 1 TELEFON 1/5* Pubticitatea concesionaţi exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Moaşe Bulevardul Academiei, 4. Apaoturile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului. M. PAUST NOMA Prim Redactor : SCARLAT FRODA Spre soluţionarea crizei de la Teatrul Naţional D. Al. Buzescu a fost numit director administrativ Faţă de numeroaseele călcăîi de lege comise de comitetele reunite ale teatrului Naţional, în ce priveşte aplicarea unor texte categorice relativ la încadrări, turnee şi asimilări de societari hors-classe, ministerul Artelor a hotărât să intervină in curând energic spre a-şi asigura un control eficace asupra întregei activităţi culturale si administrative a teatrului National. In consecinţă, odată cu numirea d-lui Al. Hodoş la direcţia teatrului, a hottărit despărţirea direcţiei artistice de cea administrativă. Minisetrul Artelor a numit pe d. Al. Bucescu, fostul administrator general al Operei, in calitate de consilier technic al Ministerului Artelor, cu delegaţiunea de director administrativ al teatrului Naţional. D. G. Plopeanui sub drector Administrativ al teatrului Naţional îşi păstrează vechile atributioni, d-l Al. Buzescu rămânând de fapt reprezentantul Ministerului Artelor la teatrul Naţional. Socotim că această scindare a direcţiei teatrului Naţional, nu paote fi decât folositoare primei noastre scene. Directorul teatrului se va consacra de aci înainte exclusiv preocupărilor artistice, iar consilierul technic delegat cu direcţia administrativă, reprezentând ministerul aşa că se vor evita fricţiunile ,cari până acum zdruncinau mersul normal al lucrurilor. Intre minister şi teatrul Naţional, direcţia administrativă va constitui trăsura de unire atât de necesară unei reale colaborări. D. Al. Buzescu tCHlli TJn cunoscut scriitor bucureştean, is, nuanţă socialistă-revoluţionară, care nu-l împiedică totuţi să întreite relaţii de prietenie cu certurile sus puse, omite acestor relaţii, a primit o invitaţie la festivalul de gală, care se dă la, Teatrul Naţional in onoarea misiunei italiene-Scriitorul nostru, deşi socalist-revolufionar, rămâne foarte plăcut impresionat de această înaltă atenţie. Dar cetind mai bine invitaţia, exclamă deodată tiristul: — „Tirada de rigoare, frac, cu decoraţii“• Atunci, cu toată părerea de rău, nu pot să mă duc... — De ce ? ii întrebă un prieten. Vai frac ? I — Ba da, — răspunde scriitorul, — 'dar n'am decorații! Domnul bine cunoscutul stâlp le cafenea, își ia, tn fiecare după amigră, postul In primire, la masa din fund' ăela Capșa, și începe să judece pe cei cari trec pe stradă, cari intră tn cafenea, sau de cari se pomeneşte in ziarele, pe cari d.. le citeşte cu ardoare, ore întregi. Deunăzi, se opri din citit. Şi exclamă : — Hm! A murit Popescu... — Care Popescu ? Ii întreabă, undecin de masă. — Ei... esre Popescu!... Popescu ăla cu ■ barbă... de venea, mereu pe aici.... ţinea pe fosta nevastă a, lui lonet cu dala Credit... ăla cu scandalul dc acum doi ani... — Aha! Popescu cu barbă... Da! Da! Din ce-o murit săracul ? •.— Nu știu, — replică d. I. — Nu, știu din ce a murit, dar ce să-ți spun, eu mă întreb mai mult din ce trăia,! ? Doamna N. C■ este o ghinionistă. T-au murit, până acuma, doi soţi, aşa încât,, vă închipuiţi cu ce mare greutate am găsit pe al treilea, îr fi persoana unui publicist, nu prea celebru, dar curajos şi în special, dornic de a, pune capăt, cu orice preţ vieţii chinuite de grija zilei de mâine. Lucrurile au mers destul de bine în căsnicie, până deunăzi, când al treilea soț, publicistul în chestie, se îmbolnăvi, destul de serios. — Dragul meu, — li spuse soția, — nu vrei să chemăm un doctor!... — Var fi rău! răspunse soțul. — Să-l chemăm atunci pe doctonul IV... — 11 cunoști ? E bun doctor ? — Foarte bun. A îngrijit şi pe soţul meu dintâi, şi pe al doilea... — A, nu, nu! replică soţul. "Atunci ştii, par'că e mai bine să chemăm Pe altul...' . Marele Tredhoven avea un profund dispreţ pentru fratele lui, Iohan Beethoven. înainte ca Ludovic Beethoven să fi ajuns la marea, lui faimă, fratele Iohan îl sâţâia neîncetat cu sfturile lui practice,îndemnându-l să lase muzica, pentru o afacere mai serioasă-Terminând o scrisoare, in care repeta aceste sfaturi, ironizând înclinaţiile muzicale ale fratelui sau. Iohan il sâcăia neîncetat cu sfaturile proprietar de terenuri"; la această scrisoare, Ludovic Beethoven, răspunse, semnând: „Ludovic Beethoven, proprietar de creieri". Cine nu cunoaşte acel menaj actoricesc, celebru prin scandalurile conjugale, care-şi, poartă ecourile până in culisele teatrului subvenţionat. In care ambii soli joacă ? Totuşi, din când în când, după o împăcare, cu braţ la braţ pe straja, aşa s’a întâmplat zilele trecute, când plecară în dulce armonie de acasă spre teatru, pe strada Câmpineanu. Trecând prin dreptul unui manazin de porţelanuri, patronul îi salută foarte frumos din uşa prăvăliei.In muşteriu, actor şi el, îl întrebă: — Ii cunoşti ? — Cum nu ? răspunse vesel, negustorul. Sunt cei mai buni clienţi ai mei! In fiecare săptămână, îşi sparg toată vesela în cap ! Elvira Popescu şi Louis Verneuil au sosit aseară în Capitală In întâmpinarea oaspeţilor. Elvira e radioasă şi fericită.Louis Verneuil e încântat De vorbă cu Elvira. — Emoţia revedere!. — „Patima roşie“ primul succes Opera artiştilor români In străinătate. — In amintirea lui De Max Elvira Popescu şi Louis Verneuil au sosit, in ţară. Am plecat in întâmpinarea marei noastre comediane şi a autorului care a cunoscut in Franţa şi la noi, pe scena teatrului Mic, in interpretarea d-lui lancovescu, succese atât de strălucite. Pe peronul gării, lume multă, studenţi, artişti şi seniori. Toţi aşteaptă cu înfrigurare să revadă pe aceia cam de trei ani, pe scenele Franţei, a contribuit alături de Ventura, Fennel şi de marele dispărut care a fost deMax la consolidarea reputaţiei noastre artistice, la afirmarea geniului românesc. O emoţie adâncă cuprinde sufletele asistenţilor, când Orientul Express intră . In gară, Toți se îmbulzesc spre vagoane s’o vadă pe ea, pe „Elvira noastră!", cum i se spune. Fiecare vrea să fie cel dintâi care să-i prezinte florile şi să-i spună Tradiţionalul „bine ai venit". Aşteptarea nu durează prea mult. Un grup de elevi şi eleve ale Conservatorului au zărit-o Intr'un compartiment al vagonului de dormit Paris - Bucureşti. Urale formidabile isbucnesc, se aruncă flori, şi după câteva minute Elvira, mai frumoasă ca totdeauna, mai veselă ca niciodată, mai exuberantă deed*, ne-am fi închipuit, se află In mijlocul nostru și împarte cu gratia ei Infinită surâsuri, strângeri de mână, cuvinte amabile — Ai rămas aceia*... — Dece te-ai fi aşteptat, să. mi schimb ? Rămân aceiaşi admiratoare a publicului românesc, care m’a format, m’a iubit, şi mi-a dat încredere sa înfrunt judecata străinătăţii. Adevărata emoţie o voi resimţi in faţa acestui public, care m’a cunoscut cel dintâi şi care e chemat, astăzi, să verifice tot ceiace am realizat in străinătate. Un grup de prieteni, — Elvira Popescu nu are decât prieteni, — se apropie de noi şi ne întrerupe. întrebările cad multe, una dură alta, eu■Hoăsi •• Cât stai ? f'.dt rămâi In iară .* Unde tragi ? Când vine trupa ? Ai adus multe toalete ! Cum Iţi pare în (ară ? Eşim, într'o seară împreună . Nu uita. să-mi telefonezi. „ Eşti mulţumită de primire ?' Ai emoţii ?... şi pentru fiecare Elvira are un răspuns, un cuvânt, bun, un surâs, o floare. In sfârşit, făcându-şi drum prin vaiul admiratorilor, Elvira Popescu împreună cu Louis Verneuil, se îndreaptă spre cuirea gării. Mă invită să iau foc un automobil, fiindcă după stăruinţa mea Elvira e gata să comunice ■ publicului românesc, prin Rampa intenţiile ei, să-mi vorbească de spectacolele pe cari le dă şi despre, planurile de vifor. Până la Athénée-Palace, unde domiciliază, Elvira îmi spune cele ce stimează: — Un adevărat interview înţeleşi că nu-ţi pot da acum. Sunt obosită de drum şi mai ales copleşită de emoţia că-mi revăd ţara, încât lasă-mă, o zi cel puţin, fiindcă am să-ţi spun multe... ..Pentru publicul care mă aşteaptă şi care a dovedit atâta interes pentru spectacolele anunţate la Eforie, nu am decât cuvinte de mulţumire, pe care te rog să le transmiţi in forma cea mai simplă, — a sincerei emotiunî. .Nici nu maş fi sandat vreodată, acum trei ani când am plecat cam tot pe vremea asta, ci mă voi reîntoarce în tara mea, în fruntea unei trupe franceze, alături de Louis Verneuil, tovarăşul si colaboratorul meu, care mi-a înlesnit prin lucrările sale, debit, tul de scenele franceze. .Doresc să-mi revăd camarazii pe cari i-am lăsat, ca să le spun după trei ani de experienţă, cât de mult m-au ajutat prin munca pe care am depus-o atunci când eram in tară cot la cot cu dânşii ca să mă pot forma si să pot birui. Dacă publicul nostru va voi să recunoască ce efort reprezintă turneul pe care-l întreprind, aceasta trebue să se știe că se datoreste acelora cari in străinătate, deși străină, m’au acceptat să joc pe scenele ior, lui Louis Verneuil al cărui talent de mare scrii D-na Elvira Popescu tot si artist ne-a pus la dispoziţie lucrările sate, camarazilor mei de aci cu cari am lucrat si publicului românesc, admirabilului public care fără să miămenajeze a ştiut totuşi să mă răsfeţe si să-mi dea încrederea necesară in forţele meie. : — „Sunt in curent prin „Rampa1’ cu întreaga mişcare artistică din tară,’de care mă simt un intreg inelesatil, pe care o apreciez si stimiz şi dorinţa mea cea mai vie nu e decât să pot asista la cât mai multe spectacole ale camarazilor mei, spre a-i putea aplauda. — ..Am citit cu emoţie că s'a reluat „Patima Roşie" in care am jucat primul meu rol mare. Şi nu mă pot opri de a spune că această piesă a purtat noroc nu numai lui Sorbul, dar şi mic. Când mă gândesc că tot datorită acestei piese împreună cu marele talent care e lancovescu, am reuşit ca la teatrul „l’Oeuvre“, să ne facem cunoscuţi Parisului si că de aci începe întreaga mea cariera în străinătate. Sunt doar zece ani dela primul meu rol mare în ..Patima Roşie” si se vede ceiace după puterile mele am reuşit a înfăptui in acest timp. — „Revăd cu drag tara noastră, d£ care mă simt permanent legată si pentru care, în mare măsură, muncesc zi de zi in străinătate alături de marii mei camarazi, Ventura, Yonne! Alice Cocea si alţii, spre a ne menţine prestigiul teatral, pe care nemuritorul nostru înaintaş de Max Fa cimentat in panteonul recunoştinţei franceze. „A făcut atât de mult acest mare artist pentru renumele tării, a deschis atât de temeinic drumul nostru, al celor cari venim după el, încât mi se pare că este cea mai umilă dintre ofrande si cea mai sacră datorie de a înălţa un bust in fortul Teatrului National aceluia care ne a reprezentat atât de strălucit, in istoria dramaturgiei universale. Supunându-ţiă unui comandament de ordin atât de superior, voi căuta ca împreună cu câţiva prieteni, să luăm iniţiativa ridicării acestui bust, care trebueşte cât mai repede înfăptuit. „Dar am multe, multe de spus. Iţi voi comunica mâine tot ceia ce ţin să se ştie. Te rog mulţumeşte până atunci publicului nostru pentru tot ceia ce a făcut ca reuşita acestui mare turneu francez să fie asigurată. — Stăbătusem calea Griviţei, calea Victoriei,, şi ne apropiam da Athimée- Palace. Mişcarea pe aceste , artere principale ale oraşului, e încă destul de viei Capitala,' care' întâmpinase *cu atâta entuziasm, misiunea italiană In cursul zilei și.care acov.cHsc,cu flori, la, gara de. Nord pc Elvira Popcscst și Louis’ Verneuil, fremita . încă dc neastâmpăr. întreb pc d. Louis Verneuil cârc-i e prima impresie. ■ Cu un delicios accent... francez! d. Verneuil îmi răspunde în româneşte :— Sunt încântat... sunt încântat... bucureștenii sunt adorabili .... Transmit cu plăcere bucureștenilor acest amabil cuvânt al celebrului, autor dramatic. D. Verneuil, la inzistenţele mele, îmi fffgăduește • o convorbire mai lungă pentru astăzi, dimineaţa. Am ajuns la Athénie-Palace. Maşina se opreşte. Un „la revedere“ şi repede la redactie ca să pot transmite ,cititorilor noştri primele impresii ale El,circi şi ‘ale lui Louis Verneuil. I. M. *. Rânduri albe Hazlia întâmplare a uni critic ,.Sc, știe din J. .T. N.k, chitic, ,atomania comparaţiilor. Pe un distirjs,.poet îl compară cu Hugo, pe un numai frati'n distins, dramaturg ILJfltpafiS.tenenijjg et dărâma' pe^SăVaw;' V’ddoldjiă 'și tT ' rândeile cu el, pe un romancier Ii opurie Înmii întregi spiniineL rit'os ciite când lumea n.'a existat un geniu mai înzestrat. St'; ce» ^ bizar, blajinii nîștvi BuioTunu protestează nieiodaia Smpotivâ bfe%sifeî Taro n se aduce mi titlu de elogiu de către sinistrul personagiu al criticei românești. Totuș ni' st? colhunicii' azi un fapt nou și original pe care nu-l putem trece cu vederea." Ta.tft de ce e vorba. Deunăzi se prezentă la d. T. N. critic, un tânăr scriitor pe care-l hmndase ,,maestrul“. Amfitrioana, tocmai, pregătea, criticului de aspept un cent cu pesmeți. — Ce vânt te aduce, tinere genial » — Maistre, e jale mare...' — Adică cum.?' — M-ai lăudat intr'un .articol. — Adică care?.... ................ — Nu știu . .irit s’a spus.... Dar până ca.magistrul să-și aducă aminte (căci, operația , aceasta d-sa o face introducându-și prin ureche până la creier scobitori lungi muiate în terbentină), tânărul isbucni : — Maistre, maistre, oh, nu mămai compara, cu. nimerit. . . Lasămă’n... p...fata domnului, maistre, că de nu te... (aici urmează , o expresie din cauza căreia amfitrioana risipi pesmeţii criticului pe jos)... te... te... şi mai te... Maistrul a început să se bâlbâe şi să facă cacofonii, în timp ce tânărul trântea uşa. Da. necaz, d. T. N. a jucat toată ziua sârba popilor pisând Pe duşumea pesmeţii săi favoriţi. Tr. . Cronica dramatică Taalrul Mic . Conica are doi cortaşi, comedie In 3 acte de Felix Bandera. Gandera a scris acum câtiva soţul ei, fiindcă acesta o înșela snî o piesă de mare succes în cumplit. S’a căsătorit a doua ca care a jucat Elvira. Comedia seară cu un fabricant de vopsele — numea Culcuşul Miresei. Mai puţ un tip cam trecut, pisălog şi afin inspirata, noua premieră a fost. Soţul având nevoie de Teatrului Mic reuşeşte totuşi să amuze în ultimele două acte. Nici nu poţi cere mai mult acestui gen de teatru vodevil, care nu se bazează decât pe situaţiuni şi încurcături. Păcat că expunerea primului act e cam obositoare. îndată ce subiectul se precizează însă, artiştii se animă şi râsul izbucneşte în teatru ! Subiectul? Seamănă atât de mult toate aceste comedii uşoare între ele, încât marele avantaj e că le uiţi îndată ce ai părăsit sala. Pe aceasta se şi bazează vodeviliştii, cari împrumută situaţiile unii de la alţii. In realitate, toată această lteratură ma-i făcută decât din reminiscenţe şî din autorepetările autorului. Tema din Coniţa are doi copaşi e inspirată din Frumoasa aventură. Spunem numai tema, fiindcă piesa lui de Flers e o admirabilă comedie ca simţ de observaţie, caracterizare psihologică şi delicateţe. Voi încerca să-mi reamintesc’ titlul: .O femeie tânără a divorţat de Cronica muzicală Opera Română, Regele Ysului, operă în 5 tablouri de E Lalo, Versiune românească de Oct. Luchide bani se adresează soţiei, soţia mătuşii, care e bogată. Şi într’o zi mătuşa soseşte. Ce să facă nepoata fiindcă mătuşa nu e în curent cu divorţul ei şi că s’a căsătorit a doua oară. Atunci se stabileşte următorul acord: Bărbatul adevărat va trece drept prietenul casei iar soţul divorţat drept bărbatul adevărat. De aci se nasc o serie de încurcături şi culmea e că mătuşa văzând răceala dintre nepoata ei şi falsul soţ, îi îndeamnă, de bună credinţă fiind, să-şi reia viaţa în comun şi-i închide pe amândoi într’o cameră. Ce e firesc se întâmplă. Soţul al doilea află, se supără, dar se consolează repede la gândul că va rămâne cu banii mătușei, care consimte să-i investească în fabrica lui de culori. Actul al treilea se petrece în brat — deci succesul e garantat. Ansamblul compus din d-nii Fotino, d-nele Renée Annie, Marietta Rareş, Nutzi Stănescu şi d. Channel au cucat antrenant. La „Opera Română’“ se lucrează cu multă râvnă la modernizarea repertoriului, scuturând colbul vremii din partituri şi din decoruri şi deschizând ,— deocamdată cu riguroasă atenţiune —• intrarea în repertoriu a lucrărilor com Doritorilor moderni , „Boris Godunov” a fost prima, biruinţă a spiritului nou pe vechia, scenă a „Liricului**. Azi, noua direcţiune a Operii reia cu „Regele Ysului’’ utila iniţiativă de a îndruma înţelegerea ■publicului spre producţiunile creatorilor contimporani în domeniul dramei lirice.. Rămâne totuşi, în ciuda acestui lăudabil efort, un bizar anachronism faptul că, în tmnpuus la concertele simfonice aplaudăm lucrările compozitorilor ultra-modernişti, laOperă nu am trecut încă cu excepţia câtorva nume consacrate ale repertoriului italian — de Wagner si Verdi. Asupra repertoriului francez mai ales, în care strălucesc eu reflexe de diamante preţioase lucrările unui Saint-Saens. Debussy, Charpentier, Opera românănu şi-a îndreptat cu prea multă atenţie privirile. Ne-am oprit şi aci la Bizet si Massenet, lăsându-ne captivati pferitru 'câteva dece.' nii de.cochetăria ademenitoare, a.frumoasei .spaniole „Carmen” saari de melancolia'romantică a nefericiţilor ..Ma non“’ si „Weither’1. O îndreptare a gravei nedreptăţicomise geniului muzical francez, se impurţina cu atât'mai mult cu cât.. „Filarmonica pornise la rândul ei, cu mult succes lă complectarea reperio.rhihji cu productiunile pleiadei compăzitorilor contimporani francezi.' Sperăm astfel că „Regelui YSul#î’’ îi va urma reluarea operei „Samson si Dalila" care. pornise într’una din stagiunile trecute întro lungă serie la Opera română şi premiera „Louîsei”, de Charpentier, lucrarea, lirică cea mai interesantă a generaţiei moderne franceze. In istoria dramei muzicale franceze Lalo’si a cucerit cu ,.Regele Ysului”, un joc de cinste alături de compozitoriigeneraţieisale : Massenet, Bizet, Saint-Saifees, Delibes. In timp ce dincolo, peste Rhin, Wagner era, ridicat gratie caracterului national al artei sale, la Înălţimea unui idevariant simbol. Franţa aştepta încă aparitia compozitorului ei national. _ Lalo nu a manifestat niciodată aspiraţiile sale de a cuceri această glorie .. . Misiunea lui Lialo, de a da Franţei o operă naţională întrecea fără îndoială puterile sale creatoare ei după 0 încercare neizbutită compozitorul mărturiseşte: 1.jCând lam distrus acum doi ani partitura ..Regelui Ysu-nii“ aveam aspiraţia de a crea o fărâmă lirică în accepţiunea modernă a cuvântului; după o serioasă diibumântă m’am oprite înspăimântat de streutatea acestei probleme, prea grele pentru puterile mele”. Cu atât mai grea era problema cata ,se impunea, lui Edouard Lalo cu Cât figura luminoasă a lui Wagner plana paste întreaga viaţă muzica vui a vremii, atrăgând cu puteri magnetice aspiraţiile tuturor compozitorilor spre noule sale idealuri de artă. . . ■ • Este interesant de urmărit în întreaga muzică post-sragnetiană , un efort permanent pentru indepârttarea acestui spectru ameninţător care tindea să paralizeze orice creatiune originală. Sfi Lalo încearcă să-l biruiască pe Wagner cu propriile sale arme. Wagner a adus pe scenă legendele medievale germane; Lalo s-a inspirat din legenda bretonă care amintește încă șii azi călătorului de orașul legendar Ys, scufundat de urgia'cerului in fundul mării. Personagiile. 'impresionante din vigoarea lor primititivă,' smintesc de figurile cele mai.' caranteristice din .dramele.lui Wagner. ' " Analiza obiectivă de sminte întru câtva I această afirmaţie şi ne permite să distingem în. ..Regele Ysului“ creatiunea originală de„ influenţele precursorilor, g.i. ale „contimporanilor. ■ Peste întreaga, sa operă Lalo aşterne vălul uitării notând în fuga condeiului că „forma operă permite încă crearea unei muzici originale fără imitarea epigonilor ? Povestea tragică a dragostei Margaredei, fiica regelui'asului pentru Mylio logodnicul surorei sale Roseni răzbunarea groaznică a Margairedei şi a lui Karnak, prinţul învins în luptă de HMylio, dau o artă de deosebită originalitate întregei drame. Lalo a utilizat din belşug folklorul breton în partitura sa aducând cu acest element original, caracterul nou şi viu, care a îndreptăţit succesul emerit de „Regele Ysului”. Scenele poporului din actul I cu admirabilul cor în „mi major” corul femeilor pe o temă bretonă mai presus de toate însă admirabila muzică a actului III, cu melodia de balet (în re major) cu tema repetată continuu — cum se obicinueşte în cântecele populare, apoi, graţiosul cor dialogat între nuntaşi şi mire — iată în aceste melodii simple şi de o candoare incomparabilă aportul original al geniului francez în opera lui Lalo. In caracterizarea, celor două surori Margared ei Rozeni, Lalo a reuiţitsă prindă unul dintre cele mai originale contraste pe cari le găsim în literatura dramatică muzicală. Margared, rănită în amorul ei propriu prin logodna lui Mylio cu sora ei, Roizenn buria naivă și neînțelegătoare a geloziei morbide care chinueşte sufletul surorei sale. Compozitorul nu s-a mărginit la o simplă antiteză muzicală ci a dat acestui conflict tot verosimilul vietei, cu o artă precisă și delicată. Pentru zugrăvirea personagiilor sale Lalo este insă nevoit să facă apel, — cu toată discreţia cuvenită — la tehnica wagneriană a, temelor caracteristice cari «însoţesc personagiile principale ale dramei în toată ţesătura partiturei: Karnac, Rozenn, Mylio. Stările lor sufletești sunt exprimate în fraze muzicale cari readuc în cele mai variate metamorfoze melodice crâmpeie de orii și de duette, reluate în orhestră. Pe lângă elementele noui ale tabricei moderne, Lalo revine adesei la forma ce nu ne sfiim a o numi banală — a operei de efect (fanfarele, quattuonil actual al doilea). In tratarea orhestrei, Lalo isi poate revendica drept titlu de glorie imputarea de a fi un „simfonist” făcută de unii critici severi după premiera, din 1888 de la Paris. Uvertura onerii în care temele principale ale partiturei sunt unite într’o admirabilă desvoltare simfonică formează o strălucită introducere în atmosfera de poezie romantică şi misticism medieval, a întregei lucrări. întreaga partitură, de o inspiraţie modernă dacă nu prea abundentă, totuşi întotdeauna singră şi concisă, este concepută în respectuoasă amintire a preceptelor marilor maeștri ai genului operii: Mozart și Weber. ^Chiar atunci când o reminiscență supărătoare wagneriană cântă să se strecoare în partitură printr’o temă scurtă la tobe sau când coloritul orbhestraitiei aminteşte câteodată de Bizet, Lalo rămâne întotdeauna, biruitor, în pagina Următoare, în lupta dârză contra imitatiunei servile. La, Opera română „Regele Ysului’ se alătură cu succes în seria operelor necesare repertoriului Operii de stat. Repetăm însă că vedem în „Regele Ysului’“ numai un început și că premierei de Marti îi vor urma și alte opere franceze. Deasemenea Wagner așteaptă la rândul său o reabilitare .Intre Mussorski (Continuare în pagina l-a) E. Lalo CaAMhAi A t» iXOfcitiöKtc. MM Ultimele modele de pălării de dami pentru sezon se găsesc la magazinul Strada Academiei, 27 „I« X" Sosind un mare transport de veleu» chilion în toate culorile pentru rochia o vinde cu prețuri de reclamă.^ Francis de Miomandre , face un elogiu revistei „Manuscrit autographe", apărută de curând sub direcţiunea d-lor Blaizot şi Jean Royere. E o revistă curioasă, în care cititorul ia contact direct cu facsimilul autorului. Tipografia este pur şi simplu desfiinţată, păstrând doar maşina de imprimat. Placa de zinc pe care s’a fixat trăsăturile scrisului a luat locul şpaltului susceptibil de corecturi şi de greşeli criminale. Această revistă pune însă din nou în discuţie chestiunea caligrafiei scriitorilor. Căci nu se ma poate imagina efectul estetic al uneipoezii suave, începută în nişte caractere grafice oribile. Miomandre recunoaşte că o caligrafie ipocrită ca aceea, a caligrafului de meserie nu se poate impune scriitorului. Nu e însă mai puțin adevărat că im scris, desordonat nu poate fi vehiculul imor idei filate lent, analizate. Violenţa şi repeziciunea simt negaţiile reflexiei. Un articol de ziar cerut repede are o scuză, dar o poezie, care are pretenţia de a fi artă, trebue să fie graficeşte şi artisticeşte caligrafică. E o concepţie cabotină şi de care se abuzează foarte, aceea care susţine că scrisul e expresia temperamentului şi că nimic nu se poate schimba. Chiar scriind caligrafie, scrisul păstrează insignele personale ale caracterului scriitorului. Dimpotrivă caracterele specifice sunt scrise, denaturate şi caricaturizate atunci când desordinea în cugetare atrage viteza manei care scrie. Revsta „Mtnuscrit autogra- Vire" mai desvată ne autori de burgheza deprindere de a-si scrie poeziile la maşina de scris, infama invenţie care dacă ar fi fost inventată de mai multă vreme ne-ar fi lipsit de plăcerea pretioasă a cercetării unui manuscris de Hugo. .Baudelaire, Verlaine și poate chiar Eminescu. Creangă, Caragiale, e de trei mari figuri ale literaturii noastre. . Oare când vom avea și în românește o astfel de revistă?... Cronica plastică Expoziţia Bulgaraş O pusderie de tablouri, făcute cu râvnă de fabricant de galoşi pentru o vreme de iarna o silinţă de om circ întârzie la târg, o pridjimală de refizător de gogoşi cu frică să mi i se istoiască marfa. Aşa, sunt multe expoziţii cu mrotenite de artă, pe afiş, şi cu interes pur comercial. la bază. • Facem considerente "generale, fără ’să indicăm vre-o personalitate. Sezonul deschis, avem câteva expoziţii Pur comerciale, alte ale unor bieţi meseriaşi. Relativ la. d. Bulgara? amintim, doar, cu şi d-sa este considerat de foarte multă lume ca un abil mă miilor al creionului, dar ca un neartist. Nu înseamnă că eşti artist, când, în cazul no] mai bun, reuşeşti să redai o realitate fotografică. Nu înseamnă că ai gusi când redai iintyoJUdin natură, inexpresiv «î n ecoflinist T)/ Balgam* lucea eră, de mult timp, şi un fel de pictură în relief. In special când înfăţişează flori. Pune o mare cantitate de culoare, dar florile nu mai au nici culoare, nici volum, nici măcar contur. „Modelul d-roi Burete“’ din Paris e o eloquentă, operă de gust mahalugesc. Nu mai vorbesc de sânii d-roi Burdy, ca două bombe, sau de monstruosul peisaj expus sub No. 15, carte poştală în toată accepţia cuvântului. Cât despre „La belle paysape” (No.14), nuPutem spune decât că represintă ne o biată ţărancă aranjată în faţa unui obiectiv de către un fotograf neîndemânatec. Şi ca să nu ,facem numai, afirmaţii, putem s-o descriem : La belle paysane stă, ţanţoşă, cu gâtul întins ca o lebădă, forţându-se să nu clipească şi sprijinindu-se să nu cadă. E atâta retorism, poză falsă, convenţionalism panoramic, încât te întrebi unde te afli : într'o expoziţie de artă sau altundeva. Culorile ţipătoare şi inexpresive inbracă la rândul lor corpuri, fără expresie, figuri forţate, canonite pozând, prostite de-o virtuozitate aparentă. „Portretul Doamnei S.” (No. 4) e doar, o pildă din cele nenumărate. Nici o problemă de volum, spaţiu, adâncime, expresie, echilibru, simetrie nici trece prin mintea acestui pictor. Dar nici prin capul celor care, totuşi, îi cumpără aceste produse. Sunt, evident, şi câteva bucăţi cinstit lucrate. Exemplific : Frumoasa spoitoreasă (No. 59) şiAii (No. 70). Desenul e corect, culoarea oarecum acordată, corpul nemutilat. Arămiul ,corpului , spoitoresei este chiar fericit nimerit. D. Bulgănaş este un bun desenator, dar. doar, .în. sensul, în care-1 înţeleg astuizi numai unii profesori de'deseîî întârziat). .In cele 86 de bucăţi expuse mi găsim vre-o tremurare de artă, • vre-un gând de ador»ire.' vre-un drum deftchi» spre creaţie. Atmosferă piaţă, umilă şi mărginită. Arta nu poate încape în ea nici cât vârful de nenel. PETRU COMARNESCU Spectatorii englezi îşi formulează revendicările Spectatorii englezi nu sunt mulţumiţi, încă, din anul 1884 ci sau organizat, în cluburi, pentru a-şi apăra drepturile. O mare mulţime a răspuns apelului Op. Clubului care a luat în discuţie, drepturile spectatorilor. Este foarte curios că cea mai mare parte din abuzurile de care se adâne amatorii de spectacole din 1926, sunt aceleași cari au motivat fondarea Primului club de spectatori, în 1884. Ei protestează contra preturilor prea ridicate, contra cozii care trebue s’o facă la cassa de bilete, contra vinderei tutunului şi ciocolatei în sala de spectacol, lungimei entreactelor, proastei redactări a programului şi contra preţului ridicat al acestei programe. In sfârşit, îi supără intrarea spectatorilor întârziaţi în timpul reprezentaţiei. S’a decis o energică intervenţie pe lângă cei în drept pentru satisfacerea acestor revendicări. 1