Rampa, februarie 1936 (Anul 19, nr. 5414-5438)
1936-02-08 / nr. 5420
Anul ig — No. 5420 TEATRUL COMEDIA Compania Cărâlinş Dir. C. Tănase In fiecare seară la orele 9 și In matinen Joi Sâmbătă și Duminică Apropo Tănase Revistă la 2 acte die cf-ni! H. Kirițescu ți P. Andreeseu Cel mai mare tiraj! Există o carte românească, pe care nu o pot privi fără un sentiment de invidie. Este cartea de telefoane. Pe cotorul ei se poate citi următoarea declaraţie orgolioasă: »tirajul acestei cărţi este de 36 000 exemplarei” 36 000 exemplare este o cifră enormă. 36.000 exemplare în jumătate an! Nici Eminescu- nici Caragiale, nici Creangă n’au atins și n’au visat o cifră ca aceasta. Nici Rebreanu, nici Arghezi, nici Sadoveanu.... D-l Grigore Filipescu este fără îndoială un om spiritual, dar oricum îmi permit să cred că succesul, pe care îl repurtează unicul său volum de proză este exagerat- Dintre toţi camarazii mei de literatură, d-sa este singurul autor pe care îl invidiez- Şi nici măcar nu pot avea mângâierea de a-i dedica fericitului său volum cu scoarţe galbene, un articol de critică... Iertaţi-mă că scriu asupra acestei chestiuni de tiraj- Poate că pe dvs. — care aveți norocul de a nu fi scriitori — problema aceasta nu vă interesează. Poate că o socotiţi puţin meschină. Poate că v-ar plăcea să-i vedeţi pe poeţi şi pe prozatori mai indiferenţi față de soarta materială a operei lor. Aveți dreptate — dar şi eu am puţin dreptate- Intr’o societate în care o carte de literatură ar ajunge pentru a-i da autorului ei un an de libertate — am impresia că ar fi pentru toată lumea mai multă independenţă morală, mai mult curaj civic, mai puţină platitudine şi mai puţină laşitate intelectuală. Unicul lucru ce poate face tăria nlnui scriitor, este putinţa lui de a rămâne liber şi de a vorbi neangajat. Când vezi la câte compromisuri, mai mari sau mai mici, mai onorabile sau mai jenante, (compromisuri de tot felul: politice sau băneşti, de ordin spiritual sau de ordin practic) sunt obligaţi în genere intelectualii, te cuprinde mila pentru această risipă de inteligenţe, supuse la un regim subaltern şi dezonorant. . Ceace numim ,,libertatea de opinie” nu este în fond dreptul omului după stradă de a înjura guvernul la un pahar cu vin, ci dreptul câtorva conştiinţe reprezentative de a se exprima fără reticenţe. O societate este majoră prin scriitorii săi — este lasă tot prin ei. Iată de ce problema tirajului — care nu este altceva decât un aspect al necesităţilor unei societăţi — mă interesează atâta. Sunt 36.000 de oameni numai în Capitala României, care, cumpără „cartea de telefoane”. Vă daţi seama ce ar fi, dacă aceşti 36.000 de oameni ar cumpăra,,şi alte cărţi decât ,,de telefoane”? Vă daţi seama cât timp liber ar putea să asigure ei scriitorului, ce conştiinţă de propria lui putere i-ar da acestuia, câtă îndreptăţire de a vorbi fără teamă şi fără menajamente? Nu vă pune pe gânduri această cifră? Sunt 36.000 de oameni în Bucureşti, Soare au telefon. Telefonul nu e desigur neapărat un semn de distincţiune intelectuală, dar oricum el indică anumit nivel de confort şi de civilizaţie. Au telefon medicii, avocaţii, inginerii, industriaşii mai mari, funcţionarii superiori, comercianţii mai de seamă. Au în genere telefon, oamenii care participă la activitatea de centru a Capitalei, la viaţa ei politică, morală sau mondenă. Nu o fi un semn de distincţiune intelectuală, dar e un semn de zonă socială. Se poate spune fără a face o prezumţie absurdă, că aceşti 36 000 de oameni sunt cei care dau mişcare şi ritm Bucureştilor. Nu toţi ar fi bogaţi, dar nici prea mulţi muritori de foame nu cred să se găsească printre ei. Şi ceea ce este sigur , e că din 36.000, măcar treizeci ar putea să suporte cu extremă uşurinţă în bugetul lor, costul unei cărţi româneşti pe săptămână. Unde sunt aceşti 36-000? I-a văzut cineva într’o librărie? I-a surprins cineva răsfoind o carte? Invizibili 36-000! Cât e de puternică indiferenţa voastră, cât e de masivă lipsa voastră de curiozitate! Pe cotorul unei cărţi de poezie nu veţi pune niciodată semnătura voastră, anonimă. Pe coperta unei cărţi de idei, nu veţi imprimia niciodată certificatul, pe care îl iscăliţi pe coperta unei cărţi detelefoane: ,,tirajul acestei cărţi este de 36.000 exemplare’. Mihail Sebastian BREVIAR VORBEAM în cronica noastră de săptămâna trecuta, despre „Pensiunea doamnei Pipersiberg”, romanul d.lui H. Bonciu şi observam atmosfera de lirism fantastic şi puţin forţat, în care se desfăşoară această carte. D. Bonciu este insă un poet , iar ultimul său roman cuprinde nu numai bune pagini de proză, ci şi unele poeme, demne de a fi citate, cum sunt cel puţin următoarele strofa ‘ Capitolul iubirii, al meu şi.al Ci.. lilotei E un divertisment In si bemol major, K c,te-un clavecin, o pulbere a gavotei Pe care scriu ceva cu degetul ard. idxtjr Iar florile frumoase pe care i le-am trimis In fiecare dimineață—pentru mine- Mi.au fost o bucurie pe o canava de vis Lipsita de.așteptări, lipsită de mai v bine s'î-0 văd la clavecin cum descifrează note . Sau"cum trezește somnolente flori,— Capitolul de dragoste al meu cu Lizelote Vreau să rămână, pulbere de aur mat pe nr . ! ■ ■ ORICÂT PARE de surprinzător, oricât pare de neprobabil, oricât par de fantezist ne credem îndrepţit să anunţăm că totuşi cartea de critică a d.lui Camil Petrescu va apărea in primăviara aceasta. Dacă vă amintiţi, era vorba ca actorul „Sufletelor tari” să-şi publice scrierea critice In două volume, unl de consideraţi generale asupra probenifiilor de cultură, Teze, iar altul de studii cu caracter critic şi polemic Antiteze . • Ei bine, Tezele şi Antitezele vor apărea Intr’un singur mare volum şi vor fi tipărite de editura „Cultura Naponală”. E o veste bună, maiales că de asta dată nu va fi dezminţită de fapta. D. F. ADERCA va publica de ziua cărti tn editura ,,Alsalav’’'’ un nou roman. Este, In anumit fel o convertire.• Căci după câte știam, d. Aderca se decisese a nu mai tipări literatură — oboseald pe care o socotea inutilă pentru o ediţie de 3000 4000 de exemplare cate formează tirajul,limitd la noi, ■ D. Adama era unul din rarii seriig tori, care scriau fără so publice. Astfel d.sa este şi astăzi deţinătorul a două imense manuscrise inedite : Lucifer şi Oraşele înecate. Când in majoritatea cazurilor, un titlu de carte ciunge pentru un angajament editorial — cazul d.lui Aderca nu este lipsit cfe pitoresc. In sfârșit d.sa cedează. Putem preciza că romanul ce.l Va tipări nu va fi un manuscris din trecut, ci o nouă operă care se află in prezent in lucru. Director ! SCARLAT FRODA Lilian Harrey rânită intr'un accident de automobil De la Berlin ne vine știrea că actrița Lilian Harvey a fost rănită îtrtr’un accident de automobil. Nu se dau alte amănunte- Piese noul pe scenele Londrei Noua piesă a lui C. D. Cochran LONDRA. — Teatrele Londrei a dat în ultimele două săptămâni o serie de premiere interesante — deşi nu prea multe. «Totuşi, acelaş teatru a prezentat în cursul unei săptămâni două piese. E o performanţă de care numai remarcabila organizaţie „Arts Theatre Club” era capabilă. Cele două piese sunt ,,Glory” de Francis Stuart, unul din marii poeţi şi autori dramatici irlandezi de astăzi. Piesa a fost înscenată de Fred O’Donovan cu Lawrence Anderson, Marty Hutchinson, Kathleen Drago, Henny Uullat, Margery Binner şi O’ Donnovan însuşi în distribuţie. Cealaltă piesă „Bitter Hawst” de Catherine Tunney, are ca principal personagiu pe Byron. Acţiunea se petrece în casa lui Byron O premieră de oarecare răsunet a avut loc la St. Martin -.Sance for the Gander” de Frederick Carlton. iDitribuţia cuprinde pe Ballard Berkeley, Wil liam Goldie, Vera Lennor, Nora Serinburne, Kay Hammond. Charles Mortimer, Hyde White, Otholl Fleming- înscenarea e semnată de Harold French. O interesantă tentativă a teatrelor care nu sunt situate tocmai în centrul Londrei poate fi înregistrată, de câtva timp,aceste teatre care de obiceiu se mulțumeau să reia marile succese din West End, prezintă acum premiere. Astfel, Westmlnster-Theater a înscenat piesa unui romancier, Christopher Isherwood (scrisă în colaborare cu autorul dramatic W. H. Anders, intitulată „The Dog Beneath the Skin”). Unul din interpreţi este Gyles Isham, care a jucat cu preta Garbo în „Anna Karenina”. ICriticii dramatici încurajează această tentativă, şi publicul de asemeni — astfel încât Westminster Theatre obţine actualmente un apreciabil succes. Lucrul se datoreşte însă, în primul rând, desigur, calităţii piesei- Partenera lui Eyles Isham este Veronica Turleigh — una din cele mai talentate actriţe ale teatrului londonez. O premieră interesantă la ,,Q"’ Theatre: ,,The Pickley Pear”, piesa a doi studenţi , de la Oxford. Se spune că e o lucrare de reală valoare- Tinerii autori au de mulţumit marei actriţe Mary Newcomb faptul că piesa lor a ajuns atât de repede pe scenă. Mary Newcomb ţine atât de mult la această piesă, încât joacă ea însăşi unul din principalele roluri, alături de Pamela Carrie, Griffith Jones și Jack Livesey. In fine, o premieră care n’a avut încă loc, dar e așteptată cu o explicabilă curiozitate: noua revistă a lui Charles B. Cochran „Folow the Sun”. C. B. Cochran O comisie nouă de cenzura filmelor şi anomalii mai vechi Printr’o nouă dispoziţie „Omsia de cenzură a filmelor“ care a funcţionat pe rând la ministerul artelor, instrucţiei, sănătăţii, muncii, prezidenţia consiliului a ajuns azi la ministerul de interne având prezident pe însuş subministrul internelor d. Eugen Titeanu şi membru pe secretarul general (?) al departamentului d. Sergiu Dimitriu. Sub conducerea d.lui Titeanu şi alături de foarfecă presei, poliţia şi siguranţa, cenzura filmelor este de astădată în cadrul ei firesc. De ce să ne înşelăm. Nici n'a fost, nu a cutezat să fie problema controlului şi îndrumării filmului, nici chestiune de artă, nici de sănătate, nici de instrucţie sau muncă. A fost pur şi simplu o operaţie poliţienească, adică de şicană şi hatâr. De astădată noua comisie (compusă din vechii membri numiţi prin decret regal) e dispusă să elaboreze şi un nou regulament de funcţionare după criterii pe care prezidentul, d. subsecretar de stat le-a schiţat în câteva indicaţiiprogram. Am fi dispuşi fireşte ca să credem, că în noul cadru (firesc) şi cu veleităţi de program şi realitate regulamentară noua comisie să funcţioneze mai cu picioarele pe pământ ca în trecut. Dar din primele zile ni se semnalează diverse fapte şi anumite criterii în elaborarea regulamentului care ne fac să bănuim că noua comisie nu va face decât şicane şi greutăţi în plus cinematografiştilor şi nici un serviciu publicului şi sănătăţii lui morale. Să începem cu faptele: Un membru al comisiei, prezidentul Sindicatului Artiştilor dramatici (figurând în această calitate în comisie) respinge un film cu gangsteri. Se întâmplă însă că proprietarul sălii unde urma să se programeze filmul să aibă pe lângă film și o trupșoară de revistă. Foarte simplu omul nostru pune în vedere actorilor că dacă filmul e respins, el îi dă afără. — Nu înțeleg ca reprezentantul dv. să-mi respingă filmul când eu vă dau de mâncare în cinematograful meu. Logic după mentalitatea lui. Actorii dau fuga la prezident membriu care respinsese filmul: — Cum prezidente, noi te-am pus în fruntea sindicatului şi de ta ca membru în comisia de cenzură faci aşa ca sa fim daţi afară de unde ne câştigăm pâinea? Şi asta poate fi logic după interesele bieţilor oameni. Tot aşa a judecat Şi prezidentul care imediat a revenit asupra hotărîrei şi a dat drumul filmului. Şantajul proprietarului cinematografului a reuşit aşa dur în plin. Omul şi-a salvat filmul. Totul e în regulă. Dar anomalia rămâne. Cum îşi împacă Reprezentantul act°rilor interesele breslei, cu conştiinţa artistică cenzorială şi obligaţiile sale? ■ Dar a propos de reprezentanţi să semnalăm o altă anomalie. Excelentul nostru confrate d. I°nel Dimitrescu, care până acum reprezenta prezidenţia consiliului la comisia de cenzură, acum reprezintă „Critica dramatică“. Foarte frumos. Dar, după câte ştim, critica dramatică bucureşteană are o instituţie „Asociaţia Criticei dramatice şi muzicale “ recunoscută de lege şi autorităţi. Iar această asociaţie ,n’a fost întrebată când i s’a dat un reprezentant în comisie, ba încă un reprezentant care nici nu face parte din asociaţie E foarte drept că bătrâna societate a criticilor se compune mai mult din critici., pensionari. Iar d. Ionel Dimitrescu e un efectiv şi fervent critic... în acţiune, dar an°m&ba există totuş. Se acordă din oficiu cuiva o calitate pe care n’o are. Fiindcă voind să desemneze un critic într’o comisie de cenzură, corporaţia sindicală a criticilor ar fi găsit, poate, că prin definiţie criticul trebue să apere toate libertăţile de cugetare şi exprimare artistică, iar nu să creeze criterii de cenzurare şi poprire. Zic „poate“, în fond asociaţia cred că s'ar fi grăbit să-şi desemneze un membru al biroului; dar asta nu înseamnă că n’ar fi fost obligator să fie, (măcar de formă) întrebată, când i s’a făcut onoarea să i se dea un reprezentant într’o comisie. Dar mai relev încă o nouă mnemalie. Zilele trecute un membru a respins un film fiindcă în textul care însoţeşte proecţia (în titluri) era cuvântul „târfă“. E un termen tare şi trivial e drept, dar traducerea titlurilor e obligator cenzurată odată de către Societatea Scriitorilor români. Ba încă această, altă venerabila, societate se bucură de un bir în favoarea membrilor săi pentru revizuirea titlurilor filmelor. Cum? Cinematografistul e obligat să plătească S. S. R-ului o taxă pentru a i se garanta că traducerea filmelor e făcută într’o corecta limbă românească, și un alt cenzor plătit şi acesta cauzează plătitorului o pagubă cenzurând pe literatul specialist? Aici încurcătura începe să fie ceva mai mult decât o simplă anomalie. Dar să semnalăm şi... anomalii care se pun la cale. D. Eug. Titeanu a enunţat câteva principii călăuzitoare care vor figura în viitorul regulament Printre acestea sub sugestia d-lui C. Kiriţescu botanist, prof. de educaţie fizică, cenzor, moralist şi... istoric, s-a anunţat că se vor respinge filmele care nu respectă adevărul istoric. De ce suntem datori să respectăm adevărul istoric? Mă rog, cinematograful trebue să respecte comandamentele moralei, religiei, ordinei publice, siguranţei... dar de ce ale istoriei. De ce trebue să respectăm adevărul istoric şi nu şi adevărul geografic sau... zoologic? De ce să nu respingem un film operetă a cărei acţiune se petrece în Danubia, Cafka sau Zaharinia sub cuvânt că nu există per glob asemenea ţări şi deci nu se respectă adevărul geografic. Dar de ce să nu respingem filmele cu Mickey Manss pentru că zoologia nu cunoaşte nici acest specimen aici întreaga faimă de ipopotami şi mirrapozi care figurează în astfel de filme contrazicând adevărul zoologic? Dar serios vorbind. Ce ne facem cu Shakespeare, cu Racine, cu Hugo, sau cu Delavrancea, Haşdeu, Alecsandri dacă am v®ij să-i transpunem în film? Fiindcă toţi aceştia în operele lor dramatice nu prea respectă adevărul istoric Dar ce ne facem cu d. Iorga în film? D-sa însuş în operele literare «serveşte de multe ori (cum e şi firesc) adevărul istoric concepţiei şi fanteziei poetului- Cum îl vom cenzura aci pe d. Iorga: ca poet dramatic sau ca istoric? Iată o nouă serie de animalii, şi desigur am mai descoperi şi o altă serie dacă am cunoaşte toate „criteriile“ călăuzitoare ale regulamentului ce se pregăteşte. Ne mulţumim să recomandăm elaboranţilor să le caute şi să le evite singuri, pe cât vor putea desigur. 4 V V. Timiş ..... Sâmbătă 8 Februarie 1936 3 Lei La Teatral REGINA MARIA In fiecare seară Lozul cel Mare CU LÉNY CAIER $1 V. MAXIMILIAN Moartea actorului Charles Le Bargy De la Nissa n© vinei ştirea mortiţei actorului Charles La Bargy fost societar al Comediei Franceze. Charles Gustave Auguste Le Bargy s-a născut la Chapelle (Seine) în 1858. A obţinut premiul întâi de comedie la Conservator în 1879 şi a debutat în 1880 la Comedia Franceză. A ajuns la gradul de secietar în 1887. A fost un actor de o rară distincţie şi a jucat în tinereţe aproape numai roluri de îndrăgostit. Intre piesele în care a avut cele mai mari succese se citează: „L’Etrangere“ de Dumas„Hernani'‘ (rolul Don Carlos). „Les Tenailles“. „Les Effrontées“. „L’Etincelle“ de Pailleron. A creiat rolurile principale din piesele „Les Romanesques de Rostand. „L’Enigme” de Hervieu. „Marchizul de Priola“ (1902). „La Dedale‘‘ (1903). „Le Duel‘‘ dei Lavedan (1903). In 1896 a fost numit profesor la conservator, unde a stat câţiva ani. In 1911 şi-a dat demisia de secietar la Comedia Franceză şi a trecut la teatrul „Porte St. Martin“ unde a jucat în piesele „Les Flambeaux“ de Bataille şi a reluat Cyrano de Bergerac de Rosstand. In 1921 a reintrat ca pensionar la Comedia Franceză şi a mai jucat câţiva ani. Charles Le Bargy a scris şi câteva piese de teatru între cari se citează piesa: „Une danseuse este morte", jucată la Bruxelles în 1921 şi la teatrul Odeon din runs. ■ Le Bargy e cunoscut publiculuibucureştean care frequenta teatrul înainte de răsboi, când turneurile trupelor franceze erau foarte dese-A jucat de nenumărate ori la Teatrul Naţional în piesele: L’Etrangere, L’Ami des Femmes, Le Demi Monde, Marchizul de Priola. Ultima oară a fost la Bucureşti cu prilejul inaugurărei Teatrului „Comoedie‘‘. A fost un actor de o rară distincţie şi de o desăvârşită eleganţă. In epoca lui de glorie Charles Le Bargy dădea tonul modei la Paris. A fost căsătorit cu actriţa Simone. Un amănunt interesant în ce priveşte eleganţă vestmântară e faptul că Le Bargy a adoptat ca haină solemnă de căsătorie ziua, redingota gris, lansând astfel o nouă modă. De câţiva ani Le Bargy trăia retras la Nissa unde a mai condus câţiva ani o şcoală de dicţiune, AL. P. Cenzura americană a masacrat filmul lui Chaplin Se știe că în Statele Unite pentru a se evita cheltueli zadarnice, producătorii de filme prezintă înainte de a începe filmul, scenariul la cenzură-Această prezentare nu e obligatorie și Charlie Chaplin nu s’a conformat obiceiului. Acum filmul a fost prezentat la cenzură și cenzorii au spus că o întreagă serie de scene trebuiesc tăiate sau modificate. Xzll— --- ■ — ti *--tat publicului decât pe la jumătatea lunei Martie. „cant milenar" Hoţică» artistul « o făptură, stranie, nu numai prin exteriorizarea eului lui în opera de artă ci şi el însuşi individual die ,celei mai multe ori, declanşat psihiceşte de producţia artistică, ceia ce, ar însemna apanajul geniului deoarece, artistul nu este decât a doua faţetă a personalităţii lui individuale chiar şi fără a fi creator de opera de artă. Aşa se întâmplă şi cu ,,Omul” care formează obiectul articolului de faţă. Este vorba în cazul care ne preocupă, de un eminent avocat al baroului nostru local, dedublat, congenital iar nu alcătuit) occidental în scurgerea vremii, de un şi mai eminent cugetător în versuri. Fără îndoială, s’o mai fi ştiind într’o măsură oarecare că, colegiul nostru advocăţesc, printre alţi virtuoşi al graiului judecătoresc mainumără şi pe juristul de mare măiestrie al formei şi al fondului Isidor Bimberg dar cât priveşte de poetul, cugetător cu acelaşi nume, socotesc că, puţini sunt la număr dintre cei câţiva obicinuiţi cititori afară iarăşi de cei câţiva amatori, prieteni sau iniţiaţi cari să-i fi cunoscut şi această superbă Îndeletnicire. O carte, pe cât de singulară, de rară şi de pură, pe atât de monumentală sub raportul esenţii ei de adâncită gândire, a apărut în vremea din urmă în ingrata noastră publicistică , — cartea unui mare cugetător în versuri, masivă înţeleaptă şi aberesă, dar nestrigătoare ca şi autorul : „Cânt Milenar". Câţi au ştiut şi ştiu de ea 7 Câţi au pomenit.o slăvindu-o sau clevetind-o ? Câţi «au citit-o, câţi au asimilat.o şi câţi i.au cântărit greutatea spuselor, splendoarea formei şi înţelepciunea învăţămintelor din ea 7 O am continuuu pe masă — ca o biblie inseparabilă — Înaintea or cărei alte cărţi, ca o doctorie trebuitoare, ca o religvă favorită, ca o floare de soi din care sorbi, zi cu zi!, aroma între, motoare pentru sufletul intoxicat cu litatea minciuni artistice, paradoxe, şi artificialităţi cotidian©, distrugătoare de tot ceia ce e bun, util şi înţelept — perpetua şi iremediabila de. ..orientare care apropie mai aprig sfârşitul, mărind înşelăciunea şi des. gustul ! Cartea poetului-advocal Isidor Birnberg este insulărită în versul de granit şi pe cari se grefează magistral, toată terapeutica dezamăgirea şi tot veninuladevărului ! Fiecare rând e un tablou, fiecare strofa , un precept fiecare vers închide o lume, de la cea mai infimă concepţie şi până la cea mai ideală desăvârşire ! Cartea poetului,advocat Isidor Birnberg este cascada întâmplărilor văzute, auzite şi trăite ale vieţii, brodate ideal pe claviatura decepţiilor şi a ladvărurilor fatale, savant şi abil tivite cu vraja iluziilor de o clipă carii se frâng pe dată în negura realismului crud, în gheena dezamăgirii, în infernul pesimismului, cu abilitatea şi priceperea unui talent şi al unei intuiţii de autentică provenienţă pentru ca apoi, toată această podoabă de însuşiri şi iscusinţil să treacă subtil în atmosfera unei consolări pe care o trăeşti adorabil după sfârşitul unui vers in care nu s’a vorbit, în fond, de cât de beatitudine,, de voi bună şi de suavă uitare de sine! Este jongleria gândului şi a imaginei, pe care autorul o survează cu darul lui academic ! Isidor Bimberg utilizează în opera lui o stranie şi aparte dibăcie pentru aţi cumpăni impresia dură şi intransigentă a veridicului în spuse şi de care autorul se fereşte sprea nu te lovi de-a dreptul ! Autorul începe, afectuos şi sfârşeşte tragic dar, pe tot parcursul versurilor el păstrează ,alături de inspiraţie, cu o tactică de autentic maestru, o linie şii o savoare în difuzarea imaginelor, mistică, pentru a-ţi menţine buna dispoziţie toată vremea cititului învăluind tragicul intr’o nuanţă de agreabilă logică şi care, departe de a te irita stau dezamăgit, constaţi că ea este insă,şi veridicul din întreaga poezile pe care autorul l’a ocolit pentru a-ţi face pe P’lic spre deosebire de maniera notorie a versificatorului pesimist care trebue să termine strofa în sensul de a te dezamăgi cu orice preţ! Cartea poetului advocat Isidor Birnberg este o dogmă a durerii, a realităţii şi mai ales a trăirii fatale, brodată pe amploarea unei versificări superioare, de o ideală plasticitate izvorâtă dintr’o gândire clară, dintr’un imbold real şi mai ales, dintr’o imaginaţie calmă, precaut dozată şi luxuriant plină de învăţăminte De obiceiu cronicarii în criticele lor, obişnuesc să citeze anumite părţi din lucitarea recenzată, semnalând pe cele mai de seamă. Din cartea poetului,advocat Isidor Bimberg nu se poate scoate nimic ! Nu face aci critică literară, ci numai pure constatări. ..Cânt Milenar’’ este o medalie a artei, este cartea poeziei unui savant, versificată în slavante și precepturale gânduri ! SĂRMANUL KLOPSTOGK