Ramuri, 1980 (Anul 17, nr. 1-12)
1980-08-15 / nr. 8
r Accente ■ Academia a acordat premiile pe 1977 şi 1978. De cind acest înalt for de cultură a „idealizat“ materialitatea invidiată, altădată, a distincţiilor, reducîndu-le la simpla înmînare a unor diplome, a crescut brusc şi discreţia publicitară în jurul acestui eveniment, pe care noi îl consemnăm, ca să se ştie, făcînd la rîndul nostru unele restricţii din motive de spaţiu, oprindu-ne doar la cele acordate de secţia de literatură. Anul 1977. Premiul „Bogdan Petriceicu Haşdeu“ : Al. Piru — „Istoria literaturii române de la origini pînă la 1830“ (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică); Pal Sony — „Monografie Nagy István“ (Ed. Kriterion) ; Z. Ornea — „Curentul cultural de la Contemporanul“ (Ed. Minerva). Premiul „Mihai Eminescu“ : Vlaicu Bârna — „Patria mea, plaiul Mioriţei“ (Ed. Eminescu) ; Marin Sorescu — „La lilieci“ (Ed. Cartea Românească). Premiul „Ion Creangă“ : George Bălăiţa — „Ucenicul neascultător“ (Ed. Albatros) ; Augustin Buzura — „Orgolii“ (Ed. Dacia) ; Sütő András — „Lăsaţi cuvintele să vină la mine“ (Ed. Kriterion). Premiul „I. L. Caragiale“ : Mircea Radu Iacoban — „Reduta şi şoarecii (Ed. Junimea). Anul 1978. Premiul „Bogdan Petriceicu Haşdeu“ : Ion Lungu — „Şcoala ardeleană, mişcarea ideologică naţională iluministă“ (Ed. Minerva) ; Ioana Em. Petrescu — „Eminescu. Modele cosmogonice şi viziunea poetică“ (Ed. Minerva). Premiul „Mihai Eminescu“ : Nichita Stănescu — „Epica Magna“ (Ed. Junimea) ; Corneliu Em. Popescu — „Poeme“ de Mihai Eminescu (versiune engleză) (Ed. Eminescu). Premiul „Ion Creangă“ : Francisc Păcurariu — „Timpul şi furtunile“ (Ed. Eminescu) ; Octavian Paler — „Apărarea lui Galilei“ (Ed. Eminescu). Premiul „I. L. Caragiale“ , Dumitru Solomon — „Fata morgana“ şi „Scene din viaţa unui bădăran“ (Ed. Eminescu). ■ Una dintre cele mai dificile ieşiri din Craiova (întările sunt mai uşoare, în ciuda restricţiilor de viteză !) este cea care se face pe şoseaua Bariera Vîlcii — Bălceşti. Asta din cauză că şoseaua, la care se începuse asfaltarea în anii precedenţi, a fost declarată peste noapte de „interes naţional“. Drept pentru care lucrările au fost oprite. Ce se poate face în această situaţie ? Am sugera ca şoseaua respectivă să fie asfaltată deocamdată de forţele judeţene (Dolj şi Vîlcea), urmînd ca forurile naţionale (de resort), dacă doresc, să mai aştearnă după aceea încă un strat de asfalt. ■ Din reviste. In Cronica (4 iulie a.c.) 7. Ornea publică „Despre specificul naţional“ — un punct de vedere asupra etnicităţii in viziunea lui Mihai Ralea. ■ Revista „Orizont“ acordă, în două numere, spaţii ample spectacolului timişorean cu piesa lui Theodor Mazilu, „Mobilă şi durere“. Semnatari : Ion Arieşeanu şi Antoneta C. Iordache. „ România literară“ (24 iulie a.c.) publică un foarte interesant eseu despre „Amintirile lui Mircea Eliade“ sub semnătura lui Dumitru Micu. Instructive, scrise cu nerv sînt eseurile pe teme filosofice și sociologice semnate, aproape săptâmînal, de tînărul Andrei Marga în revista „Tribuna“. De asemenea se cuvine subliniat mereu proaspătul comentariu teatral al lui Ion Cocora. Acelaşi săptâmînal şi-a făcut un merit deosebit din contribuţiile despre Ştefan Odobleja, într-un moment în care alte publicaţii, „campaniere“, nu mai spun nimic. ■ In numele membrilor cenaclului literar „Zburătorul“ din municipiul Gh. Gheorghiu-Dej, prof. Gheorghe Izbăşescu ne trimite o scrisoare din care cităm : „Membrii cenaclului „Zburătorul“ sunt obişnuiţi să se aboneze la revistele literare şi de cultură care-i interesează. Una din revistele cele mai apreciate de ei este revista „Ramuri“. Foarte puţini dintre ei reuşesc însă să se aboneze, deoarece poştaşul le spune că au abonamente limitate. La chioşcurile din oraş nici vorbă să se găsească vreun exemplar. Deoarece elevii mi se adresează mie, în calitate de îndrumător al acestui cenaclu, vă rog să găsiţi o posibilitate (probabil prin mărirea tirajului revistei) ca membrii cenaclului să poată avea fiecare exemplarele lunare ale „Ramurilor“. Personal, sînt abonat, dar vreau să vă spun că în vacanţă, atunci cînd mă aflu în concediu, în alt oraş din ţară şi vreau să cumpăr „Ramurile“, mi se răspunde cu un zîmbet : „Ramuri“ ? E o revistă rară. Ar fi păcat ca una din cele mai bune reviste din ţară, să nu poată ajunge în mîinile cititorului, căruia de fapt îi este destinată.“ De fapt, sesizarea aceasta nu este singulară : putem pune la dispoziţia poştei cîteva zeci. Dar, ce să facem, dacă funcţionarii acestei instituţii lucrează după principii pe care noi nu le pricepem. De asemenea, ţinem să precizăm că, deocamdată, tirajul revistei noastre este de 4 000 exemplare. In aceste condiţii abonamentul anual este singura soluţie de procurare a publicaţiei. Răspundem pe această cale şi tuturor celor care ne solicită diferite exemplare la redacție. ■ SEMNALIZĂRI «—■ 11 Şerban Cioculescu Un mare savant:G. Zâne învăţăcelul : — Multe mai învaţă omul, magistre, la toate rîvistele ! Eudoxiu : — l-ascultă ? Te-ai apucat, cu panseurile tale, să-l concurezi pe Gîgă ? învăţăcelul : —■ Nu, zău, dar am citit cartea postumă de Studii ale profesorului G. Zâne, pe care le-a publicat soţia lui, Elena... Eudoxiu : — Şi colaboratoarea lui, ea Însăşi ■o învăţată care, printre altele, a reuşit să lămurească cifrul folosit de N. Bălcescu în corespondenţa lui cu revoluţionarii paşoptişti, învăţăcelul : — Da, nu ştiam ! Despre ştiinţa lui G. Zâne, ca să zic ca c-tră, m-a lămurit întinsul Studiu introductiv al lui Coistin Murgescu, membru corespondent al Academiei R. S. România. A fost, aşadar, un mare om de ştiinţă, nu-i aşa ? Eudoxiu : — Intr-adevăr, un mare savant în economia politică universală şi în cea română, în special, ca nimeni altul ! învăţăcelul : — L-aţi cunoscut personal, magistre ? Eudoxiu : — M-am bucurat de prietenia lui. Era iun om fermecător, un „causeur“ cu enorme cunoştinţe de oameni. Cunoştea nu numai fauna imtelecturală a Iaşilor, ci pe aceea a întregii ţări. Avea despre fiecare din autenticii sau falşii noştri oameni de ştiinţă câteva anecdote revelatoare. învăţăcelul : — Aţi vrea să-mi spuneţi şi mie una ? Eudoxiu : — Fie ! Vrei să ştii ce ne spunea „la petite histoire“ despre cauza cauzelor care a dat naştere Gărzii de fier, acea ticăloasă a V-a coloană a nazismului în ţara noastră ? învăţă celul . — Sunt numai urechi. Eudoxiu : — Află dlar că profesorul A. C. Cuza, — a cărui catedră de economie politică de la Iaşi a asanat-o, ca să apun aşa, însuşi G. Zâne, succesorul prin pensionarea celui dintâi, — era iun om protocolar. Ca şef de partid, primea numai anunţat din vreme, chipurile în audienţă, şi se punea la haine negre, ca la o recepţie oficială. Aude intr-un rînd aghiotantul său, Ion Zelea Codreanu, că uua din fiicele lui se cam afişa cu fiul şefului săiu, cu Gheorghe Cuza. Era musai ca lucrurile să se încheie cu o căsătorie, care să închidă gurile din dulcele tîrg al leşului. Așadar, audiență ! Solemn, șeful îl întrebă : — Care este obiectul vizitei d-itare ? — Am venit să car mina fiului d-tră pentru fiica mea X ! Cu voce „casantă“, șeful răspunse : — Afflă, domnule Codreanu, că eu disting* problemele de familie de tele poldtite. Niciodată fid meu ou va lua pe fiica dumitale. Audienţa a luait sfârşit. învăţăcelul : — Şi asta a fost cauza cauzelor, cum aţi spus, a rupturii ? Eudoxiu : — Exact ! In acest fel, desfăcîmtdu-se o veche legătură politică, a luat naştere cealaltă, pusă apoi în serviciul reviziontismuliui şi expansionismului nazist, învăţăcelul : — Cartea publicată de Elena G. Zâne e o comoară de erudiţie, nu-i aşa ? — Eudoxiu : — Chiar aşa ! Cuvîntul editorului, adică al lui Valeriu Râpeanu, — cartea apărimd în Editura Eminescu, — ne revelează însăcă atrebuit să lupte cu sfiala defunctului, după strălucitul succes al monografiei despre Bălcescu, ca să-l convingă să-şi adune intr-un volum compact o parte din mai vechile studii epuizate şi altele noi, neretipărite sau inedite. Vezi dar, că marele savant era şiun om de o rară modestie, căruia alţii trebuiau să-i deschidă ochii asupra marii valori a contribuţiilor sale ştiinţifice şi asupra stringentei nevoi de retipărire. învăţăcelul : — Intr-adevăr, mă întreb şi eu, ca prostul, de ce oamenii de valoare nu se prea interesează de soarta scrisului lor, şi de ce, invers, nulităţile asediază editurile cu soli carturite lor (la modul clamoros, cum spunea G. Călinescu) ? Eudoxiu : — Intrabă-mă să te întreb ! Mulţuimeşte-te cu constatarea că aşa stau lucrurile din lume. învăţăcelul : — Am citit cartea lui G. Zâne din doaşcă în doască, aşa cum spun fraţii ardeleni. Aş putea da acum examen de istoria economiei noastre politice şi cu siguranţă aş reuşi. Desigur, dacă aş fi examinat din materia privind perioada respectivă, 1775—1831. Eudoxiu : — Perioada cea mai puţin cunoscută, pînă la G. Zâne ! Sunt însă şi alte capitole, ca aceia despre Obiectivele economice ale revoluţiei de la 1848 în Ţările Române, obiective pînă la Zâne mai puţin cunoscute decit cele pollitico-sodiale. Apoi studiul despre Literatura economică românească din Transilvania în secolul al XIX-lea. Şi celelalte toate, aduc informaţii complete şi interpretări cu caracter definitiv. învăţăcelul : — M-a atras de asemenea articolul despre Eminescu, bibliotecar al Universităţii din Iaşi. E o reeditare „cu adăugiri“. De ce a fost nevoie de acele „adăugiri ?“ Eudoxiu : — Dragul meu, un adevărat om de ştiinţă îşi dă seama, şi după ce a publicat un studiu bine documentat, că au mai rămas ivanuri neeludidate şi de aceea îşi propune să revină, cu altă ocazie, după ce va reuşi să-şi completeze informaţia. Ştii că la noi, pînă în prezent, fiecare om de ştiinţă trebuie, în domeniul său, să-şi facă rost de totalitatea informaţiilor, pentru că sunt probleme ce n-au fost încă cercetate. Abia acum, se înfiripează şi la noi „informatica“ cu majusculă, ca o disciplină nouă, de neapărată, trebuinţă, graţie căreia se va uşura considerabil sarcina noilor cercetători. Astfel, in chestia bibliotecariatuilui eminescian, G. Zane a adus materiale noi, cercetând în arhivele Ministerului Instrucţiunii Publice şi dând la lumină scrisorile lui Eminescu către autoritatea tutelară, pentru aprobarea unei sume modice de bani, din care avea să se înzestreze Biblioteca Universităţii cu cărţi şi manuscrise vechi româneşti. învăţăcelul : — Am aflat şi multe lucruri noi despre Ion Ghica şi despre Mihail Kogălniceamiu. Pe oameni şi ce vremuri ! Eudoxiu : — Oamenii au fost la înălţimea vremii, dar vremea nu le-a fost totdeauna o mamă bună. Bine că s-a îmbunat pînă la urmă. Gmdeşte-te că nu prea te-ai dori în pielea lor, nu-i aşa ? învăţăcelul . — Daţi-mi voie să vă contrazic. Eudoxiu : — Contrazice-mă, iubitule, că numai aşa se alimentează o discuţie. Dacă ai fi mereu de acord cu mine, te-aşpofti să-ţi vezi de drum. Află însă că şi eu am citit cartea lui Zane de la unu cap la altul,, ba chiar iam recitit şi ce citisem la prima apariţie a unora dintre studii şi că pot spune, fără ironie, vorba din bătrâni : — Bis repetita placent ! închei aducând elogii Editurii, prefaţatorului, admirabilei văduve şi umbrei scumpe a neuitatului meiu prieten ! A fost un luceafăral ştiinţei noastre economice şi un savant, viu, neîntâcsit, ca alţii ! Nu mai vorbesc de incomparabilul prieten... * A. C. Cuza era peltic şi rostea , în loc de j, ţ în loc de c, etc. Şerban Rusu Arbore : „Mihai Viteazul" r Iordan Popescu Contrapunct Se scurg pe copaci umbrele Nişte liane mişcătoare. Frămîntările stelare Ne adulmecă urmele. Un singur zvon, neaşteptat de pur. Iscat din frămîntări obscure Ne caută fără contur Ca şoaptele dintr-o pădure. Şi apoi unde-am rămas, unde sintem ? Unde se sparge ultimul soare ? Nu mai avem nimic de spus Şi totul doare. Nume de fată E cintecul ce-şi scrie înălţimea Pe umerii pămintului. Cînd mina Un pic tremurătoare mă atinge Sparg cercul meu de umbră şi tăcerea Şi mă aplec spre fiul meu de viaţă Şi fac să curgă apele în zări Şi fac să treacă ziua către mine. Nu ştiu de unde iau atita soare Ca să clădesc o lume pentru noi. Şi e lumină, multă, stele Şi se ridică-n jurul meu Emoţia, cum urcă cerul In multele culori de curcubeu. Somn După cite ştiu din auzul livezii, după cite ştiu, De ieri şi de azi somnul e cuprins in ţarcuri cu lună Şi nesomn, somnul are încrucişări de Şi dragoste profundă, somnul e imaginea unei alte vieţi nebunie In care drumurile fac să treacă pădurea in sunete.... De citva timp bătrînii aud printre pomi şi culori, Printre toate simţurile, sensibilizate de arcuşul Mareelor, iarna, un şopot nedefinit, O candoare tîrzie strigată la unison. Creşte iarba spun muri, creşte iarba spun păsări Cu glasuri de vis, creşte viaţa pe umede timpuri„ Şi vrea tot cuprinsul Să-şi spargă ideea de moarte în sunetul ei. Bătrînii cad pe paturi din crengi de brad şi iască Cad asemenea păsărilor cu aripa spumegată de vint. Valul nou apăsat în lumini la fereastră aduceo mare de sunete,. Zmulsă e inima lor. Arse sînt toate acoperișurile, clopote bat pecîmpii... Moare un vint din apus, altul se-aprinde spre zi. Crește un zbor din căderi, moare căderea din zbor. RAMURI nr. 8 (194) • august 1980 • pagina 6»