Ramuri, 1985 (Anul 22, nr. 1-12)

1985-10-15 / nr. 10

Accente ■ „Să numim acel spaţiu matrice, înalt şi indefinit ondulat, şi înzestrat cu specificele accente ale unui anume sen­timent al destinului : spaţiu mioritic“. Gîndirea filosofică blagiană ne este stră­lucit adusă în atenţie prin reeditarea, la editura Minerva, în volumul Opere­i, a monumentalei Trilogii a culturii. Dintre apariţiile editoriale ale lunii care s-a scurs, aceasta ni se pare cea mai impor­tantă. ■ Semnalăm un debut editorial : Ma­rius Ghica, Facerea poemului. Volumul, excelent, este o „încercare de poietică in marginea textelor lui Paul Valéry“, şi, în plus, oferă cititorilor o primă versiune românească integrală a poemului Tînăra Parcă de Paul Valéry, în traducerea lui Ştefan Aug. Doinaş. Tot Ştefan Aug. Doi­naş semnează prefaţa cărţii din care ci­tăm : „Meritul acesta, aşa cum e formu­lat aici, constituie deja o „grijă“ cu to­tul particulară, indisolubil legată de acum înainte de un nume : Marius Ghica“. ■ O bună impresie ne-au făcut nume­rele din acest an ale revistei „Echinox“ (redactor şef : Aurel Codoban). Numărul dublu dedicat lui Eminescu şi, deopo­trivă, cel despre cinema şi teatru sînt dense, temeinice, re­confirmînd supleţea intelectuală a şcolii publicistice clujene. ■ Se apropie centenarul naşterii lui Liviu Rebreanu şi încă n-a fost dat la iveală un studiu monografic important despre viaţa şi opera unuia dintre cei mai mari prozatori ai literaturii române. E drept, prin strădania şi pasiunea unui cercetător avizat precum Niculae Gheran, avem la îndemînă, în majoritate, operele sale. Pe cînd o lucrare masivă despre viaţa sa, mai ales că este un curs de pu­blicare Jurnalul, care poate fi un exce­lent instrument introductiv în universul prozatorului ? ■ Salutăm apariţia, în România lite­rară, a articolului „Amusie critică“ al lui Nicolae Manolescu , un inspirat gest re­flex de apărare a instituţiei. Sîntem şi noi de părere că Alex. Ştefănescu calcă mîndru în străchini în aşa-zisa „istorie exactă a literaturii române contempo­rane“, găzduită cu prea multă uşurinţă de revista „Tomis“. ■ Cula Cartianu, din satul Cartiu, co­muna Turcineşti (Gorj), monument de arhitectură, tipic gorjenesc, stă să se dă­­rîme. Plouă pe şiţa adusă pentru restau­rare. O intervenţie urgentă a edililor şi meşterilor din judeţ, ar salva o casă — şi ce casă ? — însemnînd totodată un gest firesc de grijă faţă de patrimoniul nos­tru artistic. ■ începînd din acest an şcolar, în în­­văţămîntul liceal intră în vigoare noua programă pentru limba şi literatura română. Deocamdată, pentru clasa a IX-a. Urmînd ca, pînă în 1988/1989, să se schimbe şi programele pentru clasele a X-a, a XI-a şi a XI-a. Această iniţia­tivă trebuie salutată drept un eveniment important pentru şcoala românească. Aşteptăm cu interes noile manuale, în speranţa că nu vom mai citi, precum în cartea de-a X-a, că, în poezia Belşug de Tudor Arghezi, ţăranul, plugul şi boii al­cătuiesc o „triadă“. Vorba lui Arghezi... “ Atragem atenţia comparatiştilor vi­itori care se vor ocupa de eminescologie : să nu mai spună — ca înaintaşii lor — că Legenda secolelor de Hugo (apărută în 1883) va „influența“ poemul Memento mori (scris în 1872). Desen de ȘTEFAN POPA ■HMiffWEH—HB 11 învăţăcelul: — Ce păcat, magistre, că sunt cam tuia de Veneţia în predmetul limbii germane. Vă invidiez, privind pe biroul d-stră ditamai Zitatenlexicon. Nu ştiu dacă am rostit bine. Eudoxiu : — Ai dat din lac în puţ. Zitaten se citeşte Zitaten, iar lexicon are accentul pe prima silabă. N-are însă a face. Ca tine sunt mulţi. La modă e engleza, cum era îna­inte franceza. Germana, mai la coadă, după italiana, care-i cea mai uşoară. Şi totuşi... învăţăcelul . — Şi totuşi ce ? Eudoxiu . — Ai pierdut ocazia să vezi care-s scriitori noştri mai preţuiţi în R. D. Germană. Zitatenlexicon, apărut anul trecut la Lipsea, în Editura Institutului Bi­bliografic, a dat peste 12 500 de citate din 35 de literaturi. învăţăcelul : — Şi care-s scriitorii români ? Eudoxiu : — Ţi-i spun în această ordine : Eminescu, Creangă, Sadoveanu şi Panait Istrati. învăţăcelul: — Panait Istrati, dacă-l so­cotim scriitor român sau scriitor român de limbă franceză. Eudoxiu : — Fie cum zici tu. Se dă la fie­care cartea sau cărţile, cu pagina respectivă, din tălmăcirile respective în limba germană. De pildă, la Eminescu : Engel und Dämon (Inger şi demon), poezii, Lipsea, 1972. Învăţăcelul : — Şi, mă rog, care-i scriito­rul nostru mai des citat ? Eudoxiu : — Tu ce crezi ? învăţăcelul : — Desigur, Eminescu. Eudoxiu : — Vezi că te-nşeli ? De ce eşti atît de sigur ? învăţăcelul : — Nu-i cel mai mare scriitor român ? Eudoxiu : — Dă-mi voie să te plagiez , desigur, dar, este un dar... învăţăcelul : — Şi anume ? Eudoxiu : — Factorul subiectiv al autoa­rei, anume Ursula Eichelberger, care nu l-a socotit pe Eminescu cel mai interesant autor de aforisme din literatura noastră. învăţăcelul: — De acord, în acest gen au strălucit mai mult,­­la noi, Nicolae Iorga şi Lucian Blaga. Se vede însă că aceştia nu au beneficiat de versiuni în limba germană. Eudoxiu : — Aşa este. Nu te mai pun la încercare. Află că autoarea Lexiconului a dat cele mai numeroase citate din Ion Creangă : zece la număr ! învăţăcelul: — Extraordinar! Şi de ce tălmăcire s-a servit Ursula ? Celalt nume nu l-am reţinut. Iertaţi-mi familiaritatea. Eudoxiu: — La o editură din Berlin şi Weimar a apărut în 1955 cartea cu titlul : Printz Stutensohn, Märchen und Ge­schichten. In româneşte : Făt-Frumos, fiul iepei. In lipsă de echivalent pentru deter­minat, l-a făcut prinţ, învăţăcelul: — Am înţeles. Aţi putea să-mi spuneţi din ce creaţii ale lui Creangă sunt cele zece citate ? Eudoxiu : — Iţi satisfac curiozitatea : 3 din loan Roată şi Vodă Cuza, 2 din Moş loan Roată, 2 din Popa Duhu, odată ortografiat Dugu, 2 din Moş Nichifor Coţcarul şi­­ din Harap alb. învăţăcelul : — Aţi fi aşa de bun să-mi citiţi acele citate şi să mi le şi tălmăciţi ? Eudoxiu : — De bunătate ,nu încap în piele, de aceea-s atît de grăsun. Aşadar te ser­vesc. Din Ioan Roată şi Vodă Cuza, primul citat, ia cuvântul Bauer (ţăran) : „...er sagte nämlich den Leuten, wer es auch immer war, seine Meinung gerade zu ins Gesicht, wenn er etwas auf dem Herzen hatte. So ist der Bauer, er macht keine Umschweife“. Pe româneşte, sărind începutul frazei : „...spunea omului verde în ochi, fie cine-o fi, cînd îl scormolea ceva la inimă. Aşa e ţăranul : nu prea ştie multe“. învăţă celul: — Nu o fi în limba germană echivalent la expresia sărită : „a avea gî­­dilici la limbă...“ Eudoxiu : — Probabil. Al doilea citat din aceeaşi bucată, de la cuvîntul Reden (cu­vântări) : „Viele reden bringt den Menschen ins Elend“ (vorbă multă sărăcia omului). învăţăcelul : — De ce cuvîntăm­ cînd e vorba de... vorbărie ? Eudoxiu : — Pentru că vorbăria este nă­ravul oratorilor ! Şi al treilea : „Wehe dem Land, das sich von Kindern lenken lässt“ (Sărind peste „Ba ca“, „vai de ţara care ajunge s-o puie copuii la cale“. învăţăcelul : — Prea bine, numai că acest principiu, în gura boierului, reprezenta con­damnarea umaniştilor, a tinerilor „bonju­rişti“. Eudoxiu : — Aşa e, dar autoarei i-a plă­cut enunţul. Mai departe, la rubrica Ge­meinschaft (comunitate), din Moş Ioan Roată, primul din cele două citate : „Einzeln hat man keine Kraft, / Die die Not vom Leibe schafft; / Wo sich viele Hände reichen, / Wächst die Kraft, der Feind muss weichen“ (Unde-i unul nu-i putere / La nevoi şi la durere. / Unde-s doi puterea creşte / Şi duş­manul nu sporeşte). Tălmăcirea e bună, ver­­surile-s sprintene, trecând peste repetiţia „Die die“, dar în care pe primul die poate cădea accentul, ca să nu supere. Învăţăcelul: — Nu mă pricep. Şi al doilea citat ? Eudoxiu : — Rubrica Gleichheit (egalitate) începe cu Creangă : „Arbeit und Gewinn, Pflichten und Rechte gelten für alle Menschen“ (Muncă şi câştig, datorii şi drep­turi, pentru toţi deopotrivă), învăţăcelul: — Tot din cuvîntarea acelui boier, nu-i aşa ? Eudoxiu : — Exact. Trec la Harap alb. In germană, la rubrica Essen (mâncare) : „Ich finde, das Essen ist nur ein Zeitverlust, das Getränk ist die Hauptsache“ (Din partea mea, mîncarea-i numai zăbavă ; băuturica mai este ce este). învăţăcelul: — Așa grăit-a Setilă. Nu vi se pare însă mai pitorească varianta Junimii mîncarea-i fudulie, băutura temelie ? Eudoxiu : — Nici vorbă, ai dreptate. Tre­cem la Popa Duhu. In Lexicon, la tema Schamhaftigkeit (pudoare) : „Einst gab es eine Blume, Schamhaftigkeit der Mädchen genannt, die bei uns zulande sehr verbreitet war ; seit aber Modepuppen die Stellen der rumänischen Hausfrauen eingenommen ha­ben, ist diese Blume aus unseren Gärten und Äckern verschwunden“ (Odată era o floare, numită ruşinea fetelor, foarte răs­­pîndită în ţară la noi ; dar de cînd au luat „mîrşavele de modă“ locul gospodinelor românce, această floare a început a dispărea din grădinile şi ţarinile noastre). Şi a doua, de la rubrica Wahnsinn (nebunie) : „Wehe dem, der verrückt wird ! Aber dreimal wehe über den, von dem Wahnsinn ausgeht“ (Vai de cel ce se sminteşte, dar mai vai de cel prin care vine sminteala). învăţăcelul: — Ultimele două din Moş Ni­chifor Coţcarul, nu-i aşa ? Eudoxiu : — Da, ca desert! Prima­­la tema Bătăi: „...eine ungeschlagen Frau ist wie ein ungeschliffen Mühlstein“ (...femeia nebătută­­e ca moara neferecată) Şi a doua : „Vergeblich schlägt man Wasser in dem Buttertopf, um Butter zustande zu bringen,, sie wird doch niemals werden“ („...degeaba mai baţi apa-n chiuă să s-aleagă unt, că nu s-a alege niciodată). Ei, ce zici de alegerile autoarei Lexiconu­lui ? învăţă celul: — I-a plăcut, se vede, geniul zicalelor, autentic popular sau simţl, nu-i aşa ? Eudoxiu : — De acord. Aşa se explică pre­ferinţa ei pentru Creangă, omul ei, dar mai ales al nostru. Este, alături de Eminescu şi Caragiale, marele triumvir al primului nostru clasicism. SEMNALIZĂRI de Şerban Cioculescu Ion Creangă într-un lexicon german de citate Obsesie Cu sfială îmi caut întrebările — aer curat, nerespirat încă ! îmi aşez la-ndemînă cuvintele şi mă leg, nu de catarg, ci de stîncă. Prin arşiţă drumul mă poartă — vîntului ce să-i spun ? Intre mine şi umbră e pragul care începe să ardă. Apoi, vînătorii cu misterioase priviri, înaintînd în tăcere... Dansul frenetic al luminii pe ape şi mereu aceleaşi himere î Interior E ceva în mine fragil ca o pasăre ; e ca o noapte din care întunericul a fugit. Precum aerul sînt, fără foşnet TINERI POEŢI IN ANUL INTERNAŢIONAL AL TINERETULUI şi fără întoarcere-n larg... Din lăuntrica oră a cuvîntului picură ceaţă. Caut drumul şi mă-mpiedic de urme. E în mine ceva nefiresc de aproape şi mereu neatins , cum ar trece prin lacrimi un ocean fără pleoape şi mi s-ar părea că a nins... Tot de rană întreb şi doar ea nu-mi răspunde — şi doar ea, ca un strigăt, de mine in mine se-ascunde. Se ridică izvoarele... Setea și cîntecul ars de lumina amară sînt poverile ochiului. Cunoască-se, dară, că trunchiul zăpezii îşi clatină umbra acum pentru ultima oară. înălțarea spre ziuă cu tăcerea începe ; din lacrimă trupul rămîne afară . Se ridică izvoarele — infinita povară a celor Ce vor să întrebe. Schimb de frunze iese un fluture dintre nori, se opreşte în anotimp ; e o toamnă frumoasă ! Dacă mi-aş pune mîinile la ochi, ar începe să-mi cadă frunzele. Iţi simt rădăcinile calde — prea dulci rădăcini ale umbrei , nenumită cascadă. Pînă departe se-aud mugurii pietrei. Cu fiecare gînd pe care mi-l întinzi, te dărui pădurii. O rană e vîntul. Nervurile-s pline de ochi. Doar lumina din arbori se revarsă în noi : e o toamnă frumoasă ! Silabe de sticlă Aerul dintre frunze m-arată cu inima, cîmpia respiră prin arbori vînduţi. Cuvîntul — bolnav de mine ca de un singe amar ? roiuri de fluturi colindă grădina pustie, fîntînile-s pline de şerpi, depărtatele ornice bat,­­ceaţa din mine aude. Portativ desenat la un capăt al nopţii, îmi plantez neodihna cu silabe de sticlă. RAMURI nr. 10 (256) • 15 octombrie 1985 • pagina 6

Next