Ramuri, 2017 (Anul 54, nr. 1-12)

2017-06-01 / nr. 6

Nu m-am putut abține și am folosit în titlu una din cunoscutele sintagme ale lui Paul Gherasim care sunt, de fapt, mici bijuterii de poezie înaltă. Iată alte câteva exemple: „Licăr de lumină - o literă”, „cu frumusețe întru sărbătoare se înveșmântează binele”,„umbrită era la început vederea”,„tăcerea spune-n taină ce vede ascultarea” ș.a. Sunt forme de gândire lirică apropiate haiku-ului. Pe Paul Gherasim l-am cunoscut târziu. Era în primăvara lui 2010, la centenarul Ion Țuculescu, organizat de Ruxandra Garofeanu la vechiul sediu Artmark, unde, cu ocazia expoziției ce prezenta opera acestuia din colecția Muzeului de Artă din Craiova, a avut loc și un colocviu. Țuculescu a fost primul nostru subiect de interminabile discuții. Câțiva ani mai târziu, m-a invitat să fac parte din echipa sa care a realizat, la Complexul muzeal din Târgu Jiu, proiectul „Locul tăcerii - murmurul tradiției România-Japonia” dedicat lui Constantin Brâncuși. Mie mi-a distribuit rolul ca, sub atenta lui supraveghere, să realizez expoziția artiștilor olteni, începând cu Theodor Aman și terminând cu artiștii din generația 1990. A fost perioada cea mai lungă pe care am petrecut-o alături de el și de care sunt conștient că nu am profitat îndeajuns. Asta poate și din cauza sentimentului de atemporalitate pe care îl degaja ființa sa și, asemenea ființei, este și creația lui artistică. Expoziția retrospectivă deschisă recent la Galeria Romană din București continuă și încheie o serie de proiecte care, în mod deliberat, sunt legate atât de amintirea lui Paul Gherasim, cât și de o mai focalizată atenție asupra creației sale artistice care, într-un fel, a fost umbrită de complexitatea personajului. Figură singulară în peisajul artistic de la noi, el a reușit să coaguleze în jurul său o mare diversitate de creatori, mai ales artiști, dar și poeți, preoți, arhitecți, istorici ș.a. Mai mult decât arta sa de pictor, el și-a consolidat, încă din tinerețe, memoria unui mentor, a unei școli de gândire al cărei ax central gravitează în jurul credinței și a țăranului ca arhetip de spiritualitate românească. Plecat încă de tânăr dintr-o familie de țărani din județul Suceava, el și-a păstrat și cultivat în tot ceea ce a făcut, fie că e vorba de pictură, activitate curatorială, scrieri (puține, câte au rămas) sau mentorat, amprenta originară a satului românesc în forma sa de existență ideală. Deși, de-a lungul întregii sale existențe, a parcurs numeroase perioade agitate din punct de vedere istoric, Paul Gherasim a reușit să-și păstreze, așa cum puțini au reușit să o facă, verticalitatea morală și estetică. A fost o încercare dificilă, pentru că, în pofida originii sale „sănătoase”, niciodată nu a abdicat de la convingerile care s-au dovedit a fi întotdeauna periculos de diferite atât de cele ale utopiei comuniste, cât și de cele ale liberalismului sălbatic ce a urmat. Chiar și o eliptică enumerare a proiectelor de autor, în esență expoziții de artă comparată, este relevantă nu doar pentru profilul său creator, cât mai ales pentru ceea ce au reprezentat fiecare dintre ele în domeniul cercetării vizuale de la noi. Iată doar câteva dintre ele: „Luchian înnoitorul” (1968, în colaborare cu Theodor Enescu, Muzeul Simu, București), „Sinteze de artă românească” (Muzeul Județean Suceava, 1974), „Studiu I” și „Studiu II” (1980,1991, în colaborare cu Ion Grigorescu, Coriolan Babeți, Constantin Flondor, Galeria Bastion, Timișoara), „Secole de continuitate în arta românească” (Muzeul Județean Râmnicu- Vâlcea, 1981), „Spațiul spiritual al spațiului românesc” (Muzeul Național de Artă, București, 1994), „Străvezimea satului românesc” (Muzeul Țăranului Român, București, 2003), „Murmurul tradiției, România-Japonia, în amintirea lui Constantin Brâncuși” (Muzeul de istorie și arheologie, Târgu Jiu, 2010) și altele. Despre proiectele vizuale și mai ales despre gruparea artistică inițiată de el în anul 1985. Prolog, cea mai longevivă mișcare din istoria artei românești, au apărut nenumărate mărturii și chiar un studiu fundamental scris de pictorul Mihai Sârbulescu, unul dintre membrii fondatori ai grupării, alături de Constantin Flondor, Horea Paștina și Cristian Paraschiv. Revenind la expoziție, lucrările sale, din punct de vedere formal, sunt rezultatul nemediat ale unei gândiri artistice active care identificând tema o prelucrează, o reformulează în scopul propriei intenționalități. Ele au însă și calitatea de a induce tensiunea unei trăiri spirituale unde contemplarea senină absoarbe tensiunea negativă a agitației noastre cotidiene. în demersul său creator, desfășurat pe durata mai multor decenii, distingem două paliere stilistice omogen conjugate prin încărcătura lor simbolică. Prima parte a creației este dominată de structuri abstract geometrice pe care artistul le investește însă cu o explicită încărcătură spirituală. Expoziția sa din 1972, intitulată „Bolți de lumină”, rămâne, în acest sens, emblematică în peisajul artistic românesc prin impactul pe care l-a avut atât tematic, cât și din punct de vedere plastic. A fost, de altfel, ultima sa manifestare artistică până după 1989. Memoria celor 8 pânze prezentate atunci a generat, împreună cu mișcarea Prolog, o direcție singulară în arta plastică de la noi, aceea a unei arte cu tematică creștină care se distinge prin modernitatea discursului pictural. Cea de-a doua parte a creației lui Paul Gherasim s-a construit sub semnul aceleiași spiritualități. Amprenta acestor piese o constituie însă recuperarea unor elemente ale realității: imaginea țăranului ca arhetip al perenității, floarea de măr, ca semn al speranței, al renașterii și ciclul „Martirilor”. Artistul, prin cultivarea unei sensibilități de factură lirică, ne oferă, aici, o ultimă formă de autodefinire în raport cu lumea. Cele două paliere de expresie sunt, de fapt, doar o formă reducționistă, schematică, de ordonare a creației sale, al cărei ax central este tentația destructurării vizuale sub semnul ontic al unei atotdominante vibrații spirituale. Ciclurile „Octogon”, „Lambdă”, „Logos”, „însemne” sunt forme de contemplare sau, mai curând, de mediere a dialogului său cu transcendența. Susținându-și întotdeauna demersul într-o paletă cât mai austeră cromatic, pictorul își raționalizează în mod deliberat efectele de tip decorativ pentru a concentra atenția privitorului spre acea interioritate pe care reușește în mod neostentativ să o provoace. Acum, mai puțin inhibați de om, rămâne să-i descoperim cu adevărat pictura. carnet plastic Paul Gherasim: frumusețea precum aerul se respiră de Cătălin Davidescu !