Renaşterea Bănăţeană, decembrie 1999 (Anul 11, nr. 2988-3011)
1999-12-21 / nr. 3003
♦ Supliment de cultură, literatură și artă + Nr. 3003 ♦ 21 decembrie 1999 ♦ 8 pagini ♦ al ziarului "Renașterea bănățeană"♦ ♦ Nu se comercializează separat ♦ _____________________________________________________________________________________________________________________________________ _ . ............. 2000 - anul international Eminescu ---------------------------------------------------------------------------------------------------"Omul deplin" al culturii române Cum prea bine se știe, nu de sărbători duceam lipsă. Calendarul nostru e bogat, la tot pasul ne ciocnim de momente aniversare și boala care ne pândește ar fi,înclin să cred, tocmai festivismul Vom fi apoi cu toții de acord (atingând râvnitul și hulitul consens) că despre Eminescu nu discutăm doar la prilejuri aniversare. Fiind însă spiritul nostru emblematic , poetul național "reușește" performanța de a fi în zilele noastre și un scriitor contestat. Publicistica politică, mai cimă, excită spiritele și războiul propagandistic iscat îl găsește pe marele poet "vinovat" de toate păcatele. Campanile de azi, grăbite în a opera simplificări și etichetări, purtate de noii și vehemenții comisari ideologici (deveniți,peste noapte,procurori morali) consideră că "omul deplin" al culturii noastre suferă de un naționalism caduc obstrucționând inserția noastră europeană. Altfel spus, Eminescu ne obligă la izolaționism și cu el nu putem pătrunde în Europa. Nu vorbea S. Damian de "strategia porților ferecate" și nu deschidea marele poet lista vinovaților? Nu toți, din fericire, se pliază noilor directive (acum vestice). Alții, dimpotrivă, consideră că Eminescu este poarta noastră de acces spre universalitate. Și nu observa Noica, îndreptățit, că fără universalitate, naționalul este zoologie? întrebarea dacă trăim în vecinătatea geniului nostru tutelar stăruie însăși invitația lui E. Papu de a-l cunoaște pe Eminescu "pe dinăuntru" (nu pe dinafară, recitind mecanic la ocazii festive) rămâne un îndemn mereu valabil. Ce este, de fapt, Eminescu? "Sunt vocile lui" - răspundea, imperturbabil, filosoful de la Păltiniș, invitându-ne în "haosul germinativ" al manuscriselor, în magia laboratorului, răscolind (și) molozul eminescian pentru a cuprinde "cea mai vastă sinteză făcută de vreun suflet de român". Curios, într-o "veche" serată TV, regretatul Iosif Sava și invitații său păreau a fi de acord că în spiritualitatea românească negația se manifestă sfielnic. Ideea, lansată de Gh. Grigurcu (reluată, mai exact) are o brumă de adevăr, chiar dacă tocmai războinicul domn Grigurcu (și încă alții) ar putea fi invocat (invocați) ca exemple potrivnice. Nu cred că într-o vreme a contestațiilor violente, inflamate de umori schimbăcioase și a răsturnărilor spectaculoase tocmai negația ar fi în suferință. Că ea, biata, ar fi surghiunită. Ușurința și graba de a lipi etichete sacrifică, din păcate, nuanțele și susțin acest maniheism pripit și păgubos, iscat - în atâtea rânduri - de un criticism orb, pus pe demolări și excomunicări. Sau de furii ambalând "campaniile" noilor "justițiari". Dar ceva dreptate tot are radicalul domn Grigurcu. Mă gândesc la spiritul encomiastic, mortificam, de fapt, făcând și el ravagii. Sunt nevoit să repet alte câteva constatări: marile nume "suportă" oricând confruntarea critică, doar aceasta asigurându-le supraviețuirea (flora exegetică). A alunga spiritul critic din preajma lor înseamnă a le refuza contemporaneitatea, exilându-le într-o tradiție muzeală (funerară). Mai mult, momentele de recul, de incisivitate nihilistă relansează exegeza, stârnind reacții contrare. Iar straturile de comentarii hiper-elogioase, superlativita nedomolită "ascund" opera și îndepărtează cititorul. ADRIAN DINU RACHIERU La Casa de Cultură "Mihai Eminescu" din Oravița , între vorbire cu scriitorul Mihai Moldovan - Stimate coleg de pe ană, Mihai Moldovan, te-aș ruga să ne spui de câtă vreme de afli la... timona Casei de Cultură "Mihai Eminescu" din Oravița. Totodată, precizează-ne unele succese, poate chiar și necazuri, care s-au implicat în răstimpul pricinaș. Nărăvașa "timonă" am preluat-o în 1990. De-atunci, iată, trag linie și adun; opt ediții ale "Zilelor Eminescu la Oravița", care cuprind Concursul Național de Literatură; șase ediții ale Taberei Internaționale de Literatură; patru ediții ale Festivalului - concurs de muzică poporală "George Motoia-Craiu"; 41 de numere ale revistei "Confluențe". Am pornit o schimbare la față a instituției sub aspect estetic și acustic, care s-a împotmolit financiar în vara anului trecut. Cum la fotbal și la cultură se pricepe toată lumea, primesc o groază de sugestii de la puerile la profesionale, excelente, unele, ca idee, dar greu aplicabile când trecem prin penuria financiară și degringolada culturii de masă. Pentru pitorescul dulce târg de sub umerii ocrotitori ai celor două domoale Târve, mi se pare foarte important faptul că ai reactivat Cenaclul literar "Mihai Novac". Presupun că te poți mândri cu această lăudabilă ispravă și zic să ne descrii, pe scurt, riscai reușite ale cenaclului. Cenaclul? Desigur, se întâmplă un lucru interesant. Ușor, ușor s-a închegat o confrerie literară, apoi o revistă: "Confluențe"; o antologie a cenacliștilor: "Ipostaze"; concursuri literare, tabere. Ceea ce merită a fi reținut, în cenaclul nostru, ca stil nimeni nu seamănă cu nimeni. Fiecare-i încurajat de ceilalți să scrie ca el. Dacă ar fi să contabilizăm premiile obținute de cenacliști la diverse concursuri naționale, acestea ar ajunge la câteva zeci. Atmosfera? Este cea de respect reciproc, de bucurie a isprăvii celui de aproape. Pare un paradox în vremurile noastre, dar așa e. Discuțiile noastre se aprind ușor, ca un foc cu găteje din rășinoase, însă a căror ardere-i îndelungă? - Știu că scrii - deocamdată - proză scurtă, cu predilecție despre viața interioară a personajelor. Toți eroii schițelor dumitale se vădesc de-a binelea sensibili și, deci, la din contra agresivităților și a gogleazului cotidian. Când ai debutat? Și, vei fi având o mână încurajatoare pe umărul drept la-nceputul sublimei și-atât de silnicei îndeletniciri beletristice? - Da, mai scriu și acum proză scurtă. Constat, cu satisfacție, că proza-mi se alungește spre nuvelă, spre roman, îmi roiesc idei de roman, am și lucrat la ele, dar fragmentarea impusă de atâtea și atâtea nu mă lasă să "plonjez" cu nonșalanță în roman. Am debutat publicistic în aprilie 1989 la suplimentul SLAST, cu o prezentare a scriitorului Mircea Nedelciu, prezentare care a avut și continuă să aibă o pondere deosebită. A fost pentru mine o șansă de a cunoaște un asemenea om. Editorial am debutat în 1995, cu volumul de proză scurtă "Mărturisirea de pe munte" , la Editura Hestia, din Timișoara. GHEORGHE AZAP . Continuare în pag. 5 ng iILA VASILE SIHOR LAZA - Ansamblu (Galeria "Helios") --------------------------------------------------------------------------------------------------- Golgota perpetua De două mii de ani încă un mileniu, Isus cu oastea anilor, urcă și coboară, îți va aduce cu sângele în palme, înviere de durere, de pe cruce, cruce după cruce? supus iar eu cu duhul tău se-apleacă în mormânt tot în iesle mă voi naște și se înalță pentru înviere, să desfăt cu bucurie De două mii de ani setea de sabie Isus, a celor din palate în văzul criminalilor ori setea de rugăciune înveșnicit în răstignire, a lumii din biserici primește, care cere vinul prefăcut din la sărbătoarea nașterii, sânge? pe Copilul - Isus care îngenunchează Când ai să mă dezlegi de la picioarele martirului în cuie propria-mi cruce, Isuse?" și-l întreabă: mai zise Copilul - Isus "Eu sunt, Hristoase, și își îmbrăcă anii cel ce am să fiu spre Golgota unui alt mileniu mereu crescut în tine? să urce. Și mai spune-mi anume, neiertatule de singur, ION JURCA ROVINA V__________________________________________________________