Revista 22, ianuarie-iunie 1992 (Anul 3, nr. 1-25)
1992-03-13 / nr. 10
_______________ANUNȚURI — CURIER DIN SUMARUL NUMĂRULUI URMĂTOR: ...................... • Editorial de GABRIEL UICEANU • Doi ani de la „PROCLAMAȚIA DE LA TIMIȘOARA“ • CONVENȚIA DEMOCRATICĂ la alegerile prezidențiale dialog la G.D.S. • Dialog ANDREI PLEȘU — MIHAI SIN Intorc indu-mă in tară după o călătorie îndelungată, un amic mi-a semnalat că in revista Dvs. (31.01.—7.02.) a apărut un articol de Gabriel Liiceanu intitulat „Prostia ca încremenire in proiect“, cu subtitlul „Citeva exemple", din care unul este Silviu Brucan. Portretul este creionat in maniera si cu epitetele pe care m-am obișnuit să le regăsesc in atacurile unor publicații extremiste si deoarece îmi dau seama ce anume ii unește pe oameni atit de diferiți împotriva mea, nu polemica la acest nivel m-a determinat să vă scriu, ci faptul că este pusă in discuție o problemă prea serioasă pentru a putea fi lăsată pe seama amatorilor în materie. Este vorba de aprecierea pe care am făcut-o la TV că „România a trecut de la un tip de socialism subdezvoltat la un tip de capitalism subdezvoltat“ (vezi transcrierea benzii in „Curierul national“, 31 dec. ’91), care mi se pare esențială atit pentru stabilirea locului tării noastre in structura economiei mondiale, cit si pentru înțelegerea caracterului relațiilor cu țările vest-europene, cu toate consecințele ce decurg de aici in viata politică și economici de la noi. Eu n-am folosit termenul socialism Înapoiat, nici cel de capitalism înapoiat, care mi se atribuie în articol, pentru simplul motiv că in timp ce noțiuni ca ..dezvoltare“ si „subdezvoltare“ au dobindit in literatura de specialitate un conținut precis, exprimat si in cifre statistice, termenul „înapoiat“ este vag și de aceea susceptibil a fi folosit la modul impresionist și, după cum se vede, confuz. Să adaug că in literatura și statistica internațională, aceste noțiuni sunt lipsite de culoare ideologică. Factorul ideologic apare doar în alegerea strategiei pentru depășirea subdezvoltării, țările comuniste optînd pentru planificarea centralizată de stat, ale cărei rezultate le cunoaștem. Să explic acum de ce consider subdezvoltarea a fi fost și rămas fundalul permanent al societății românești, atit sub vechiul cit și sub actualul regim. In anii 1980, cind produsul intern brut al țărilor dezvoltate din Occident evolua intre 5.000 și 8.000 dolari anual pe cap de locuitor, in România același indicator evolua intre 1.300 și 1.500 dolari anual, situind țara noastră in categtoria țărilor subdezvoltate. De aceea, formula lui Ceaușescu „socialism multilateral dezvoltat“ era o dublă aberație din punct de vedere științific. După revoluție, noi am început să introducem economia de piață, iar in 1991 parlamentul a adoptat o serie de legi care creează baza legislativă pentru ca sectorul privat să devină predominant in agricultură, servicii și industrie. Intr-o mult discutată conferință, Ce fel de capitalism în Europa de Est, John Kenneth Galbraith, in polemică cu Fondul Monetar International si alte cercuri occidentale, critica tendința acestora „de a impune in Europa de Est un soi de capitalism pe care noi in Occident nu l-am mai risca“, adică cel in forma sa „originară sau pură a pietii libere a lui Adam Smith“ și pleda in schimb pentru un capitalism modern, in care guvernului ii revine un rol stabilizator, important si indispensabil. Galbraith reamintește că în timpul marii crize economice din 1929-32, supraviețuirea capitalismului in forma sa originară era in dubiu, și că numai adoptarea a ceea ce s-a numit Welfare state cu prevederile lui de asigurări și protectie socială a conferit sistemului stabilitate. (Harper’s Magazine April 1990). Adevărul este că Welfare state functionează bine numai în țările dezvoltate, unde bogăția creează acel surplus necesar pentru finanțarea cheltuielilor sociale si combaterea efectelor negative ale pielii, in primul rînd șomajul. Dar cea mai recentă statistică a Băncii Mondiale WORLD DEVELOPMENT REPORT 1991 arată că doar 20 la sută din populația globului trăiește în țările dezvoltate cu un venit mediu pe cap de locuitor între 10 și 23 de mii de dolari, in timp ce România bate pasul pe loc în jurul a 1.700 dolari. Deci ne aflăm tot in categoria țărilor subdezvoltate. Quod erat demonstrandum. Și pe plan social, in epoca revoluției tehnologice moderne, dezvoltarea cunoaște trei depășiri majore: reducerea sensibilă a numărului muncitorilor industriali la circa 20—25 la sută din forța de muncă, scăderea masivă a oamenilor ocupați în agricultură pină la sub 10 la sută, in schimb creșterea furtunoasă a celor angajați in servicii, atingând în SUA circa 70 la sută din forța de muncă. In România, subdezvoltarea se exprimă intr-o intirziere a tuturor acestor schimbări in structura socială: muncitorii industriali reprezintă 40 la sută din forța de muncă, in agricultură sunt ocupați circa 28—29 la sută, iar in servicii sub 20 la sută. Iată de ce susțin că conceptele dezvoltării sunt esențiale în analiza științifică a situației României, bineînțeles in dimensiunea lor europeană care diferă oarecum de cea a lumii a treia. Cu deosebită stimă, SILVIU BRUCAN Doamnei Gabriela Adameșteanu, redactor-șef al revistei „22“, EDITURA ii anunțăm pe cititorii noștri că Revista „22“ se găsește pe vînzare și în librăriile HUMANITAS Librării HUMANITAS : București, Cf. Victoriei, 101 Iași, str. V. Alecsandri, 8 Timișoara, Bd. Revoluției (fosta librărie „Facla“) Sibiu, str. N. Bălcescu, 16 Pitești, Pasajul Victoriei, 89 Bacău, str. N. Bălcescu, 12 Expoziții permanente de carte HUMANITAS cu vinzare (la Fondul Plastic) : Arad, str. V. Alecsandri, 1 Alba Iulia, str. Republicii nr. 5 (Biconfort) Brașov, str. Mureșenilor 1, Bd. Victoriei, 10 Galați, str. Domnească, 19 Raioane de carte HUMANITAS : Arad, str. Lucian Blaga, 2-4 (Anticariat) Bistrița, str. M. Eminescu, 46 (Aletheia) Botoșani, str. Primăverii, 10 (Libr. Primăverii) Craiova, str. Popa Șapcă nr. 4 (Omniscop) Constanța, Bd. Tomis 96 (FELINAR) „22" . PAGINA 2 „Despre arta lui BERND LOBACH, o artă a criticii mediului" DORTHE LAMMEL La inceputul anilor ’80 incă nu era agreată, în nici una din cele două Germanii, o atitudine critică in problemele mediului inconjurător, de vreme ce ambele societăți germane erau orientate spre creșterea productivității muncii și a produsului social brut. Ratele de creștere se aflau in centrul dezbaterilor politice. Prin sloganul „optimismului tehnic“ și al „umanismului“ se crease un foc de artificii orbitor, la adăpostul căruia se infăptuia o exploatare teribilă a omului și a naturii. Incepînd insă cu mijlocul anilor ’80, ocrotirea mediului a devenit o temă de preocupare pentru politicienii diferitelor partide. Curând, va ieși la iveală întrebarea : dacă acești politicieni vor astfel doar să-și asigure voturile alegătorilor sau dacă doresc intr-adevăr să realizeze o schimbare. Independent de interesele politice, de orientare și de profit a industriei și de traficul de influență, problema deșeurilor este o problemă a fiecărui om. Angajarea fiecăruia in această chestiune va rămine și in viitor importantă, în impotrivirea fată de consumatorismul prostesc și de avalanșele de deșeuri, chiar dacă industria a și început să facă din eliberarea de deșeuri o nouă ramură promițătoare de câștig. Tot mai mulți oameni, din diferite grupe profesionale, devin azi ecologic conștienți și atrag atenția, fiecare cu mijloacele și posibilitățile sale, asupra distrugerilor mediului. Artiștii, în calitatea lor de „conștiință vinovată" a societății, mai precis spus, de seismografi și critici ai vieții societății, sunt în mod deosebit solicitați în problematica mediului, intrucît, prin capacitățile educate ale fanteziei lor, pot, formulind mesaje ușor de reținut, să influențeze considerabil starea de spirit a contemporanilor lor și să le semnaleze, prin viziuni artistice, primejdiile. Mulți artiști insă, in fața realităților grave ale actualității și a dezolantelor perspective de viitor, cad in resemnare. In comparație cu mijloacele mult mai vii, mai cuprinzătoare și mai diferențiate ale scriitorilor și oamenilor de teatru, mijloacele de limbaj ale artei plastice sunt, cel mai adesea, judecate mult mai aspru de către publicul privitor. Fără îndoială că posibilitățile de a acționa in acest domeniu sunt totuși foarte limitate și, în plus, lipsește de multe ori și necesara disponibilitate activă a publicului față de discutarea și înțelegerea specificului acestui limbaj plastic ca mijloc de comunicare. De multe ori lipsește, însă, și grija necesară a artistului pentru conexarea reciprocă a înțelegerii. Traducere de AMELIA PAVEL ANUNȚĂM PE CITITORII DIN ȚARĂ ȘI DIN STRĂINĂTATE In continuare, revista noastră asigură contractarea unor abonamente avantajoase la sediul redacției. Doritorii se pot abona in următoarele condici : costul unui abonament ridicat de la sediul redacției (cu posibilitatea păstrării exemplarelor neridicate la timp) este de 230 de lei pe trimestru (deci cu o reducere de 240/n, in raport cu costul real). Abonamentele pot fi expediate și prin poștă, dar la costul final se vor adăuga cheltuielile poștale (144 lei). Costul abonamentului va fi de 374 lei pe trimestru. Pentru cadrele didactice, elevii și studenții din provincie, costul unui abonament la Revista „22“ pe trei luni va fi doar 225 lei (diferența de preț urmînd a fi suportată de „Institutul pentru Democrație în Estul Europei" cu sediul la New York). Cei interesați sunt rugați să expedieze prin mandat poștal suma de 225 lei (pe adresa Revista „22“, cont 45103532, BCR, Filiala sector 1, strada Londra nr. 10) și o adeverință din care să reiasă că sunt profesori, elevi sau studenți (pe adresa : Revista „22“, Calea Victoriei 120, sector 1 București, pentru Serviciul de Difuzare). Expedierea revistei se va face de către redacție, în costul abonamentului fiind incluse și cheltuielile de expediție. Cititorii din străinătate se pot abona la Revista „22" depunînd costul abonamentului în contul nr. 47218 16 00030 - BCR, sector 1, str. Londra nr. 10 (cu specificația : pentru Revista „22“) sau trimițind un cec pe adresa : Revista „22“, Calea Victoriei 120, cod 70179, sector 1 București, România. Costul unui abonament pentru zona europeană este de 60 dolari pe an (30 dolari pe 6 luni, 15 dolari pe trimestru) sau echivalentul în orice monedă convertibilă (100 DM anual, 50 DM pentru 6 luni, 25 DM trimestrial, 360 franci francezi anual, 180 franci pentru 6 luni, 90 franci trimestrial). Pentru celelalte continente, prețul unui abonament este de 72 dolari anual, 36 dolari pe 6 luni, 18 dolari trimestrial. Expedierea revistei se face de către redacție. In costul abonamentului sînt incluse și cheltuielile de expediție. Redacția Revistei „22“ anunța că își rezervă exclusivitatea pentru difuzarea revistei in străinătate. Orice altă difuzare prin intermediul difuzorilor de presă neautorizați de redacția Revistei „22“ este interzisă. ANUL III • NR. 10 (111) • 13-19.03.1992