Revista 22, ianuarie-iunie 1992 (Anul 3, nr. 1-25)

1992-03-13 / nr. 10

_______________ANUNȚURI — CURIER DIN SUMARUL NUMĂRULUI URMĂTOR: ...................... • Editorial de GABRIEL UICEANU • Doi ani de la „PROCLAMAȚIA DE LA TIMIȘOARA“ • CONVENȚIA DEMOCRATICĂ la alegerile prezidențiale dialog la G.D.S.­ • Dialog ANDREI PLEȘU — MIHAI SIN Intorc indu-mă in tară după o călătorie îndelungată, un amic mi-a semnalat că in revista Dvs. (31.01.—7.02.) a apărut un articol de Gabriel Liiceanu intitulat „Prostia ca încremenire in proiect“, cu subtitlul „Citeva exemple", din care unul este Silviu Brucan. Portretul este creio­nat in maniera si cu epitetele pe care m-am obișnuit să le regăsesc in atacu­rile unor publicații extremiste si deoa­rece îmi dau seama ce anume ii unește pe oameni atit de diferiți împotriva mea, nu polemica la acest nivel m-a determi­nat să vă scriu, ci faptul că este pusă in discuție o problemă prea serioasă pen­tru a putea fi lăsată pe seama amatori­lor în materie. Este vorba de aprecierea pe care am făcut-o la TV că „România a trecut de la un tip de socialism subdezvoltat la un tip de capitalism subdezvoltat“ (vezi transcrierea benzii in „Curierul national“, 31 dec. ’91), care mi se pare esențială a­­tit pentru stabilirea locului tării noastre in structura economiei mondiale, cit si pentru înțelegerea caracterului relațiilor cu țările vest-europene, cu toate conse­cințele ce decurg de aici in viata politică și economici de la noi. Eu n-am folosit termenul socialism Înapoiat, nici cel de capitalism înapoiat, care­ mi se atribuie în articol, pentru sim­­plul motiv că in timp ce noțiuni ca ..dez­voltare“ si „subdezvoltare“ au dobindit in literatura de specialitate un conținut pre­cis, exprimat si in cifre statistice, terme­nul „înapoiat“ este vag și de aceea sus­ceptibil a fi folosit la modul impresionist și, după cum se vede, confuz. Să adaug că in literatura și statistica internaționa­lă, aceste noțiuni sunt lipsite de culoare ideologică. Factorul ideologic apare doar în alegerea strategiei pentru depășirea subdezvoltării, țările comuniste optînd pentru planificarea centralizată de stat, ale cărei rezultate le cunoaștem. Să explic acum de ce consider subdez­voltarea a fi fost și rămas fundalul per­­manent al societății românești, atit sub vechiul cit și sub actualul regim. In anii 1980, cind produsul intern brut al țărilor dezvoltate din Occident evolua intre 5.000 și 8.000 dolari anual pe cap de locuitor, in România același indicator e­­volua intre 1.300 și 1.500 dolari anual, si­tuind țara noastră in categtoria țărilor subdezvoltate. De aceea, formula lui Cea­­ușescu „socialism multilateral dezvoltat“ era o dublă aberație din punct de vedere științific. După revoluție, noi am început să in­troducem economia de piață, iar in 1991 parlamentul a adoptat o serie de legi care creează baza legislativă pentru ca secto­­rul privat să devină predominant in a­­gricultură, servicii și industrie. Intr-o mult discutată conferință, Ce fel de ca­pitalism în Europa de Est, John Kenneth Galbraith, in polemică cu Fondul Mone­tar International si alte cercuri occiden­tale, critica tendința acestora „de a im­pune in Europa de Est un soi de capi­talism pe care noi in Occident nu l-am mai risca“, adică cel in forma sa „origi­nară sau pură a pietii libere a lui Adam Smith“ și pleda in schimb pentru un ca­pitalism modern, in care guvernului ii re­vine un rol stabilizator, important si in­dispensabil. Galbraith reamintește că în timpul marii crize economice din 1929-32, supraviețuirea capitalismului in forma sa originară era in dubiu, și că numai adop­tarea a ceea ce s-a numit Welfare state cu prevederile lui de asigurări și protec­­tie socială a conferit sistemului stabili­tate. (Harper’s Magazine April 1990). A­­devărul este că Welfare state functio­­nează bine numai în țările dezvoltate, un­de bogăția creează acel surplus necesar pentru finanțarea cheltuielilor sociale si combaterea efectelor negative ale pielii, in primul rînd șomajul. Dar cea mai recentă statistică a Băncii Mondiale WORLD DEVELOPMENT RE­­PORT 1991 arată că doar 20 la­ sută din populația glob­ului trăiește în țările dez­voltate cu un venit mediu pe cap de lo­cuitor între 10 și 23 de mii de dolari, in timp ce România bate pasul pe loc în ju­rul a 1.700 dolari. Deci ne aflăm tot in categoria țărilor subdezvoltate. Quod erat demonstrandum. Și pe plan social, in epoca revoluției tehnologice moderne, dezvoltarea cunoaș­te trei depășiri majore: reducerea sensi­bilă a numărului muncitorilor industriali la circa 20—25 la sută din forța de mun­că, scăderea masivă a oamenilor ocupați în agricultură pină la sub 10 la sută, in schimb creșterea furtunoasă a celor an­gajați in servicii, atingând în SUA circa 70 la sută din forța de muncă. In Româ­nia, subdezvoltarea se exprimă intr-o in­­tirziere a tuturor acestor schimbări in structura socială: muncitorii industriali reprezintă 40 la sută din forța de muncă, in agricultură sunt ocupați circa 28—29 la sută, iar in servicii sub 20 la sută. Iată de ce susțin că conceptele dezvol­tării sunt esențiale în analiza științifică a situației României, bineînțeles in dimen­siunea lor europeană care diferă oarecum de cea a lumii a treia. Cu deosebită stimă, SILVIU BRUCAN Doamnei Gabriela Adameșteanu, redactor-șef al revistei „22“, EDITURA ii anunțăm pe cititorii noștri că Revista „22“ se găsește pe vînzare și în librăriile HUMANITAS Librării HUMANITAS : București, Cf. Victoriei, 101 Iași, str. V. Alecsandri, 8 Timișoara, Bd. Revoluției (fosta librărie „Facla“) Sibiu, str. N. Bălcescu, 16 Pitești, Pasajul Victoriei, 89 Bacău, str. N. Bălcescu, 12 Expoziții permanente de carte HUMANITAS cu vinzare (la Fon­dul Plastic) : Arad, str. V. Alecsandri, 1 Alba Iulia, str. Republicii nr. 5 (Biconfort) Brașov, str. Mureșenilor 1, Bd. Victoriei, 10 Galați, str. Domnească, 19 Raioane de carte HUMANITAS : Arad, str. Lucian Blaga, 2-4 (Anticariat) Bistrița, str. M. Eminescu, 4­6 (Aletheia) Botoșani, str. Primăverii, 10 (Libr. Primăverii) Craiova, str. Popa Șapcă nr. 4 (Omniscop) Constanța, Bd. Tomis 96 (FELINAR) „22" . PAGINA 2 „Despre arta lui BERND LOBACH, o artă a criticii mediului" DORTHE LAMMEL La inceputul anilor ’80 incă nu era a­­greată, în nici una din cele două Germa­nii, o atitudine critică in problemele me­diului inconjurător, de vreme ce ambele societăți germane erau orientate spre creșterea productivității muncii și a pro­dusului social brut. Ratele de creștere se aflau in centrul dezbaterilor politice. Prin sloganul „optimismului tehnic“ și al „umanismului“ se crease un foc de arti­ficii orbitor, la adăpostul căruia se in­­făptuia o exploatare teribilă a omului și a naturii. Incepînd insă cu mijlocul ani­lor ’80, ocrotirea mediului a devenit o temă de preocupare pentru politicienii diferitelor partide. Curând, va ieși la iveală întrebarea : dacă acești politicieni vor astfel doar să-și asigure voturile ale­gătorilor sau dacă doresc intr-adevăr să realizeze o schimbare. Independent de interesele politice, de orientare și de profit a industriei și de traficul de in­fluență, problema deșeurilor este o pro­blemă a fiecărui om. Angajarea fiecăruia in această chestiune va rămine și in vi­itor importantă, în impotrivirea fată de consumatorismul prostesc și de avalanșe­le de deșeuri, chiar dacă industria a și început să facă din eliberarea de deșeuri o nouă ramură promițătoare de câștig. Tot mai mulți oameni, din diferite grupe profesionale, devin azi ecologic conștienți și atrag atenția, fiecare cu mijloacele și posibilitățile sale, asupra distrugerilor mediului. Artiștii, în calitatea lor de „conștiință vinovată" a societății, mai precis spus, de seismografi și critici ai vieții societății, sunt în mod deosebit so­licitați în problematica mediului, intrucît, prin capacitățile educate ale fanteziei lor, pot, formulind mesaje ușor de reți­nut, să influențeze considerabil starea de spirit a contemporanilor lor și să le sem­naleze, prin viziuni artistice, primejdiile. Mulți artiști insă, in fața realităților gra­ve ale actualității și a dezolantelor per­spective de viitor, cad in resemnare. In comparație cu mijloacele mult mai vii, mai cuprinzătoare și mai diferențiate ale scriitorilor și oamenilor de teatru, mij­loacele de limbaj ale artei plastice sunt, cel mai adesea, judecate mult mai aspru de către publicul privitor. Fără îndoială că posibilitățile de a acționa in acest do­meniu sunt totuși foarte limitate și, în plus, lipsește de multe ori și necesara disponibilitate activă a publicului față de discutarea și înțelegerea specificului a­­cestui limbaj plastic ca mijloc de comu­nicare. De multe ori lipsește, însă, și gri­ja necesară a artistului pentru co­nexarea reciprocă a înțelegerii. Traducere de AMELIA PAVEL ANUNȚĂM PE CITITORII DIN ȚARĂ ȘI DIN STRĂINĂTATE In continuare, revista noastră asigură contractarea unor abo­namente avantajoase la sediul redacției. Doritorii se pot abona in următoarele condici : costul unui abonament ridicat de la se­diul redacției (cu posibilitatea păstrării exemplarelor neridicate la timp) este de 230 de lei pe trimestru (deci cu o reducere de 240/n, in raport cu costul real). Abonamentele pot fi expedi­ate și prin poștă, dar la costul final se vor adăuga cheltuielile poștale (144 lei). Costul abona­mentului va fi de 374 lei pe tri­mestru. Pentru cadrele didactice, ele­vii și studenții din provincie, cos­tul unui abonament la Revista „22“ pe trei luni va fi doar 225 lei (diferența de preț ur­­mînd a fi suportată de „Institu­tul pentru Democrație în Estul Europei" cu sediul la New York). Cei interesați sunt rugați să ex­pedieze prin mandat poștal suma de 225 lei (pe adresa Re­vista „22“, cont 45103532, BCR, Filiala sector 1, strada Londra nr. 10) și o adeverință din care să reiasă că sunt profesori, elevi sau studenți (pe adresa : Revista „22“, Calea Victoriei 120, sector 1 București, pentru Serviciul de Difuzare). Expedierea revistei se va face de către redacție, în cos­tul abonamentului fiind incluse și cheltuielile de expediție. Cititorii din străinătate se pot abona la Revista „22" depunînd costul abonamentului în contul nr. 47218 16 00030 - BCR, sec­tor 1, str. Londra nr. 10 (cu speci­ficația : pentru Revista „22“) sau trimițind un cec pe adresa : Re­vista „22“, Calea Victoriei 120, cod 70179, sector 1 București, România. Costul unui abona­ment pentru zona europeană este de 60 dolari pe an (30 dolari pe 6 luni, 15 dolari pe trimestru) sau echivalentul în orice mone­dă convertibilă (100 DM anual, 50 DM pentru 6 luni, 25 DM tri­mestrial, 360 franci francezi a­­nual, 180 franci pentru 6 luni, 90 franci trimestrial). Pentru celelalte continente, prețul unui abonament este de 72 dolari anual, 36 dolari pe 6 luni, 18 dolari trimestrial. Expedierea revistei se face de către redacție. In costul abona­mentului sînt incluse și cheltuie­lile de expediție. Redacția Revistei „22“ anunța că­ își rezervă exclusivitatea pen­tru difuzarea revistei in străină­tate. Orice altă difuzare prin in­termediul difuzorilor de presă neautorizați de redacția Revistei „22“ este interzisă. ANUL III • NR. 10 (111) • 13-19.03.1992

Next