Revista Economică, ianuarie-iunie 1977 (nr. 1-25)
1977-05-13 / nr. 19
ț:. TEORII IDEI UNA DINTRE PROBLEMELE de larg interes teoretic și practic privind raportul dintre muncă și capital, ca dominantă a esenței orinduirii burgheze, o constituie munca productivă și neproductivă. încă economia clasică, prin W. Petty, A. Smith și D. Ricardo, se aplecase cu competență și interes asupra acestei probleme economice de interes major și în zilele noastre. Ideea muncii productive și neproductive a fost reluată pe un alt plan, superior, de către Karl Marx, în opera sa, îndeosebi în volumul al IV-lea al Capitalului, intitulat după cum se știe Teorii asupra plusvalorii. Fondatorul comunismului științific aprecia, cu deplină îndreptățire, că distingerea muncii productive de cea neproductivă este de cea mai mare însemnătate, întrucit ea exprimă forma de muncă specifică pe care se întemeiază întregul edificiu al modului de producție capitalist și capitalul însuși. De aceea, reluarea acestei teze în literatura occidentală, însoțită de încercări de explicitare veridică a fenomenelor noi ale lumii capitaliste mi se pare demnă de relevat. Harry Braverman spre exemplu acordă o atenție deosebită distincției dintre munca productivă și munca neproductivă în cartea sa ,"Labor and Monopoly Capital"1), reușind să sesizeze aspecte și valențe noi ale acestei probleme. „Termenii de muncă „productivă“ și „neproductivă“ — remarcă economistul american — derivă din discuția amplă care a avut loc in cadrul economiei clasice și pe care Marx a analizat-o atît de profund în prima parte a Teoriilor sale asupra plusvalorii, lucrare neterminată, care a fost schițată ca al patrulea volum al Capitalului" (p. 411). Această distincție prezintă interes și astăzi pentru înțelegerea esenței și mecanismului de funcționare a modului de producție capitalist deoarece discuția Corelația dialectică dintre muncă și capital într-o viziune realistă ,nu cu privire la munca productivă și neproductivă implică o analiză a relațiilor de producție și, în consecință, o investigație a structurii de clasă a societății burgheze. H. Braverman sesizează pe bună dreptate că Marx a definit munca productivă în capitalism ca muncă care produce valoare și plusvaloare pentru capital, în sistemul producției capitaliste, aceeași muncă poate să fie productivă sau neproductivă în funcție de forma socială pe care o îmbracă. „Această distincție dintre munca productivă și cea neproductivă, care face abstracție de forma concretă, analizînd forma sa socială, departe de a fi o abstracție inutilă — precizează H. Braverman — reprezintă un punct decisiv în analiza capitalului" (p. 412). O asemenea distincție are o importanță mai mare, în condițiile actuale, cînd modul de producție capitalist și-a subordonat toate formele și procesele de muncă „trecîndu-le prin sita capitalului". Față de perioada în care au trăit clasicii economiei politice burgheze și Marx, ponderea muncii care nu contribuie la sporirea capitalului s-a redus considerabil, producîndu-se treptat un proces de transformare a muncii neproductive, respectiv a muncii neîncadrate în raporturile de producție capitaliste (a micilor producători), in muncă productivă pentru capital. Iar această transformare a muncii „este însuși procesul de creare a societății capitaliste". în mod paradoxal, în condițiile dominației capitalului, munca poate fi neproductivă pentru simplul motiv că ea ocupă un loc în afara sistemului economic capitalist (de exemplu, munca micilor producători), în același timp, arată H. Braverman reluînd teza lui Marx, munca unor lucrători poate fi apreciată ca neproductivă chiar dacă este integrată în coordonatele capitalismului, în cazul în care ea nu creează plusvaloare. Căci, în cadrul producției capitaliste muncă productivă este numai acea muncă care produce plusvaloare pentru cel care o folosește, adică pentru capitalist. Din punct de vedere al relațiilor de producție capitaliste, subliniază Marx, „productivă este numai munca care se transformă nemijlocit în capital, adică numai acea muncă care face din capitalul variabil o mărime variabilă, astfel încît întregul capital C să devină C + A . Dacă, înainte de a fi schimbat contra muncă, capitalul variabil este egal cu x, astfel încît avem ecuția x — x, atunci munca productivă este aceea care transformă pe x in x + h, făcînd ca ecuația у =x să se transforme în y’ = x~f-h. Acesta este primul punct care trebuie elucidat. Este vorba aici de munca care creează plusvaloare sau care servește capitalului drept factor care îi dă posibilitatea de a forma plusvaloare și deci de a se afirma în calitate de capital, în calitate de valoare care se autovalorifică"). Specific actualului stadiu de dezvoltare a capitalismului este creșterea accentuată a nevoii de muncă „neproductivă". Dar este vorba de utilizarea acestui termen într-un sens diferit. Această tendință este într-o SIMPOZIOANE „Creșterea eficienței economice" . In cinstea Centenarului independenței de stat a României și cu ocazia împlinirii unui deceniu de existență a Facultății de științe economice din Timișoara, in cadrul Universității din Timișoara s-a desfășurat simpozionul „Creșterea eficienței economice". Au participat peste 200 de cadre didactice, cercetători și specialiști din institute de invățămint superior, din unități de cercetare științifică, instituții bancare, centrale și întreprinderi. In cadrul secțiunilor : Probleme teoretice ale eficienței economice : Conducerea, organizarea producției și eficiența economică ; Eficiența economică in industrie, construcții, transporturi și circulația mărfurilor ; Eficiența producției agricole ; Eficiența pârghniilor economico-financiare ; Sistemul informațional economic și sporirea eficienței ; Analiza economică și creșterea eficienței economice, au fost prezentate 174 comunicări. Cele mai valoroase lucrări se vor publica intr-un volum sub îngrijirea Universității din Timișoara. „Informatică și conducere" • In organizarea Comisiei județene Cluj a inginerilor și tehnicienilor (Laboratorul județean de informatică), laluj-Napoca se desfășoară, in aceste zile, cea de-a treia ediție a simpozionului „Informatică și conducere". Bucurindu-se de participarea unui mare număr de specialiști in domeniu, din cercetare, invățămintul superior, proiectare, producție din întreaga țară, această manifestare științifică își justifică interesul prin larga arie tematică a celor 283 de comunicări (pregătite de un total de 663 autori), grupate pe următoarele secțiuni : Sisteme, subsisteme și aplicații privind producția ; Tehnici și metode de analiză și programare ; Echipamente de calcul și soft de bază; Modele de optimizare a proceselor economice; Organizare și conducere; Aplicații ale informaticii in știință, tehnică, artă. Cu prilejul simpozionului a fost organizată și expoziția specializată „Expoprodinf '77", care prezintă 80 de produse realizate de 42 de colective — in domeniul hard și software-ului. Se remarcă o serie de aparate și mașini moderne (de exemplu, creații ale I.P.A.-București), precum și o bogată colecție de module de programe, cu largă aplicabilitate, prezentate de Biblioteca națională de programe, centre de calcul și alte unități. In intervalul 16-19 mai se vor desfășura, la Satu Mare, lucrările celei de-a 7-a sesiuni a simpozionului, a cărei temă — Sisteme cibernetice și informatică medicală — va fi tratată in 97 de lucrări (215 autori). Reducerea duratei ciclului investițional • In ultimul timp se atribuie o importanță cu totul deosebită factorului timp, problemei intensificării procesului investițional - scrie N. Certko in articolul Prodoljitelnost investiționnogo uikla za rubejom (Durata ciclului investițional peste hotare), apărut in VOPROSÎ EKONOMIKI, nr. 4/1977. Conținutul principal al acestui proces este accelerarea pronunțată a ciclului investițiilor capitale, bazată pe scurtarea duratei unor stadii ale ciclului de investiții, pe concomitenta lor, pe scurtarea perioadei de „înghețare" a unor mijloace, pe repartiția rațională a investițiilor capitale pe faze ale ciclului. Dezvoltarea metodelor industriale de construcție a permis să se renunțe la unele practici tradiționale. Tot mai mare importanță o capătă executarea lucrărilor după metoda cumulării câtorva etape ale procesului investițional, cu alte cuvinte, a trecerii de la executarea succesivă la cea paralelă a unor stadii a lucrărilor : proiectarea se face paralel cu construcția, asimilarea începe încă in timpul desfășurării din plin a lucrărilor de construcție. Chiar Înăuntrul acestor stadii se îndeplinesc simultan diferite lucrări altă dată succesive. Între- 22 Revista economică