Revista Economică, ianuarie-iunie 1984 (nr. 1-26)

1984-06-15 / nr. 24

ceea ce a făcut ca ei să fie caracterizați de către Karl Marx drept „adevărații părinți ai economiei politice moderne“. Fiziocraților, respectiv medicului Fr. Quesnay (1694—1774), cel mai de seamă reprezentant al acestui curent de gîndire eco­nomică, îi revine meritul de a fi introdus pentru prima oară o nouă metodă de cercetare a fenomenelor economice deosebit de eficientă — respectiv metoda modelării, care este valabilă și astăzi din punct de vedere teoretic și practic, deși parțial, în cuantificarea avuției naționale. „Tabloul economic“ al lui Fr. Quesnay — această „idee genială“ cum o caracterizează Karl Marx — reprezintă primul model macroeconomic cunoscut în istorie. Pe baza acestui model Quesnay a încercat să analizeze principiile reproducției capitalului social, atit din punct de vedere material, cit și valo­­­ric, să comensureze avuția națională a Franței. Deși dau un înțeles restrîns conceptului de avuție națională,­­fiziocrații își aduc un aport important la elucidarea mecanismu­lui de funcționare a economiei burgheze, la adâncirea proble­­­­maticii avuției. Analizînd mecanismul de creare a avuției naționale, fizio­­crații fac pentru prima oară distincția dintre capitalul fix­­(„avances primitives“) și capitalul circulant („avances annuel­­les“), ajungînd în același timp la analiza plusvalorii; în acest­­ cadru ei ajung la definirea corectă a muncii productive —munca­­ fiind aceea care creează plusvaloare — aducând o contribuție originală la dezvoltarea teoriei, a conceptului avuției naționale. Rezultatele științifice obținute de fiziocrați în domeniul pro­­­blematicii avuției naționale au fost adîncite și lărgite de școala­­ clasică de economie politică. Trecerea de la metodele descriptive­­ la cele calitativ-cantitative a permis iluștrilor reprezentanți ai ■ școlii clasice, William Petty, Adam Smith și David Ricardo,­­atingerea unui înalt nivel de­ generalitate în explicarea legilor­­ mecanismului economiei capitaliste, în cadrul preocupărilor generale ale reprezentanților școlii clasice privind identificarea legilor de funcționare și de dezvol­­­tare a economiei, un loc central îl ocupă problematica avuției naționale, a definirii sferei de cuprindere și descoperirea izvoa­­­relor sale de creștere. Este demn de remarcat faptul că cercetările sistematice ale avuției naționale prin intermediul metodelor cantitativ-calita­­­­tive l-au condus pe William Petty la crearea aritmeticii politice, care reprezintă, așa cum arăta Karl Marx, „prima formă sub care economia politică se separa ca o știință de sine stătă­­­­toare“ 3). William Petty (1623—1687) — savant cu o multilaterală cul­tură în domeniul economiei, matematicii, tehnicii și medicinei — are o concepție cuprinzătoare cu privire la avuție, ea rezul­­tînd cu claritate din lucrarea „Verbum sapienti“ în care e pre­zentată și o evaluare a avuției naționale a Angliei. Concepția lui William Petty privitor la conținutul avuției naționale este sintetizată astfel: „Ceea ce noi numim avuție, capital sau re­zervă a națiunii, este rezultatul muncii anterioare sau trecute ■ și ea nu trebuie concepută decit împreună cu forțele care acțio­nează în prezent“ 4). William Petty are meritul de a sublinia caracterul istoric, cumulativ al avuției, iar pe de altă parte el face conexiunea metodologică cu „forțele care acționează în prezent“. în ceea ce privește concepția lui Petty privitoare la izvoarele de creștere a avuției naționale, ea este sintetizată în celebra frază, citată deseori de către Karl Marx: „munca este tatăl avuției, iar pământul mama ei". Adam Smith (1723—1790) — economistul perioadei manufac­turiere, deși contemporan cu fiziocrații, a realizat un progres însemnat în gîndirea economică, inclusiv în problematica avuției naționale, datorită faptului că a sesizat noile realități corespunzătoare revoluției industriale care începea, în principala sa operă „Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei" — piatră de temelie în construcția teore­tică a școlii clasice — Adam Smith sintetizează întreaga cunoaș­tere a fenomenelor economice realizată pînă în acea perioadă, inclusiv în problematica avuției naționale. Smith consideră că bogăția națională este constituită din ansamblul bunurilor de care dispune societatea la un moment dat, iar izvorul ei de creștere se află în munca depusă de membrii societății în sfera producției. La rîndul ei, rodnicia muncii depuse depinde, pe de o parte, de creșterea îndemînării muncitorilor, ca urmare a experienței în producție și a adîncirii diviziunii sociale a muncii, iar pe de altă parte, de raportul dintre numărul munci­torilor productivi și al celor neproductivi. Adam Smith sesizează corect rolul important pe care-l are dezvoltarea industriei pentru creșterea avuției, militînd pentru reducerea la minimum necesar a ponderii lucrătorilor nepro­ductivi, ca și a cheltuielilor inutile. O analiză atentă a operei smithiene reliefează faptul că principalele concepte cu care operează Adam Smith, cum ar fi cel de muncă productivă, valoare, capital ș.a., sunt deduse dintr-o analiză globală a mecanismului economiei capitaliste, analiză care are ca punct cardinal definirea avuției naționale și cercetarea izvoarelor sale de creștere, deoarece Smith a defi­nit știința economică ca știința cauzelor avuției. In această direcție, Karl Marx arată că „un mare progres a fost realizat de Adam Smith atunci cînd a respins orice determinare a activi­tății creatoare de avuție, reținând, pur și simplu, nu munca manufacturieră, nici munca comercială sau cea agricolă, ci atât primul fel de muncă cît și celelalte două. O dată cu generalitatea abstractă a activității creatoare de avuție se recunoaște aici și generalitatea obiectului definit ca avuție ; el este produsul în general, sau și munca în general, concepută însă ca muncă trecută, materializată“ 5 *). Lui David Ricardo (1772—18­23) — economist al perioadei revoluției industriale — îi revine marele merit de a fi desăvârșit gîndirea școlii clasice. Adâncind analizele făcute de predecesorii săi în domeniul avuției naționale, David Ricardo „cel mai distins economist“ al secolului al XIX-lea, cum îl caracteriza Karl Marx, are meritul de a fi realizat o tratare riguroasă a acestei problematici, la fel ca și a majorității problemelor eco­nomice pe care le-a abordat. Concepția clară a lui Ricardo privind valoarea-muncă îi permite să reliefeze noi și importante aspecte privind mecanis­mul de creștere a avuției naționale corespunzătoare modului de producție capitalist din perioada revoluției industriale. Pentru Ricardo amplificarea continuă a avuției naționale reprezintă, singura cale care asigură progresul neîntrerupt al țării. Văzând un capital principala componentă dinamică care asi­gură dezvoltarea tuturor forțelor de producție, în opera ricar­­diană se acordă o deosebită importanță identificării legilor acu­mulării capitalului. „în acumularea capitalului — arată Karl Marx — el (Ricardo — n.a.) vede realmente o incontestabilă sporire a avuției și bunăstării generale a poporului“(). Conform logicii economice a lui Ricardo, numai o politică fermă în domeniul acumulării poate duce la progresul general, în timp ce o politică preponderent consumatoristă duce in final la mizerie. După cum este cunoscut, opera științifică a lui Smith și Ricardo reprezintă unul din izvoarele constitutive ale marxismului. Preocupări intense în domeniul problematicii avuției națio­nale sunt prezente în opera majorității economiștilor din secolele al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea. Ele ocupă un loc im­portant în opera lui Jean-Baptiste Say (1767—1832), Thomas Robert Malthus (1776—1834), John Stuart Mill (1806—1873),, Heinrich Storch (1766—1835) ș.a. O conexiune foarte puternică între avuția națională și forța productivă a națiunii întâlnim în opera lui Fried­er­ich List (1789—1846). Pentru List „Forța de a crea bogății este infinit mai importantă decit bogăția însăși“,) iar „o industrie dezvol­tată în toate ramurile ei constituie condiția de bază pentru un înalt grad de civilizație(8), de creștere a avuției. • O analiză multilaterală a categoriei de avuție națională, rea­lizată intr-o viziune sistemică globală, este efectuată de fon­datorii socialismului științific, Karl Marx și Friederich­ Engels. Făcând o analiză profundă a realităților social-emnomice generate de noul mod de producție capitalist, care, lichidând o parte dintre contradicțiile specifice vechiului mod de producție, a generat altele noi, cu mult mai puternice, Karl Marx și Friederich Engels au înarmat proletariatul, cea mai înaintată și revoluționară clasă din istoria umanității, cu un puternic instrument științific de investigare, cunoaștere și stăpânire a practicii sociale. Metoda consecvent sistemică de investigare a ontologiei existenței sociale, de identificare a legilor­ obiective ale deter­minismului social i-a condus pe fondatorii socialismului știin­țific la necesitatea analizei multilaterale a structurii, funcțio­nalității și dinamicii avuției naționale, ca element definitoriu al potențialului atins de forțele de producție ale societății, cît și a relațiilor de producție reflectate prin modul de repartizare a avuției. Datorită importanței cruciale pe care o joacă problema avuției naționale în înțelegerea întregului mecanism de funcțio­nare a economiei naționale, a societății în ansamblul său, această problemă s-a bucurat de o atenție deosebită din partea lui Karl Marx și Friederich Engels încă din perioada începutu­rilor activității lor științifice și revoluționare. Pe baza analizei genezei și evoluției conceptului de avuție națională, Karl Marx ajunge la concluzia că acesta a fost for­mulat unilateral, confuz și uneori chiar greșit, în special la economiștii din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Astfel, în cunoscuta „Introducere“ scrisă în anul 1857, lucrare care pre­ Numărul 24 • Vineri 15 iunie 1984 3) Karl Marx, Fr. Engels : „Opere“, vol. 13, ed. citată, pag. 42­­) William Petty : „Verbum sapienți“, London, 1991, pag. 9 3) Karl Marx : „Bazele criticii economiei politice“, vol. 1, Ed. poli­tică, București, 1972, pag. 37­­) Karl Marx : „Teorii asupra plusvalorii“ — partea a doua, Ed. po­litică, București, 1960, pag. 446 7) Fr. List : „Sistemul național de economie politică“, Ed. Academiei R.S.R., București, 1973, pag. 122 8) Ibidem, pag. 129 3

Next