Revista Fundaţiilor Regale, iulie-septembrie 1936 (Anul 3, nr. 7-9)

1936-07-01 / nr. 7

176 REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE literare, IV, p. 30). D. E. Lovinescu, în linie generală nedeslipit de textul Mitei Kremnitz, a sărit peste această studioasă îndelet­nicire comună profesorului şi elevei. Nu ne lămurim bine pricina omisiunii, care pare a fi voită, înlăturând acest preţios amănunt al biografiei eminesciene, autorul rezervă totuşi în roman pagini întregi de docte considera­­ţiuni eminesciene despre « evoluţia semantică » a cuvintelor, făcând din Eminescu de­sigur arbitrar pe precursorul autohton al semanticei. In realitate, primul nostru cercetător în această direcţie a fost defunctul Lazăr Şeineanu, care a publicat în 1887, adică cu zece ani mai târziu o « încercare asupra semastologiei ». Eminescu e pus de d. Lovinescu să explice din « Cezara » a sa, cuvântul a desmierda, a cărui delicată nuanţă derivă totuşi din familia de cuvinte merda, prin intermediul lui de exmerdare. Să ne fie permis a ne îndoi asupra credibilităţii acestei situaţii, cunoscându-se gin­găşia raporturilor dintre profesor şi elevă. In cursul aceleiaşi explicaţii, Eminescu întrebuinţează cu aceeaşi neverosimilitate, expresii moderne ca « proces de spirituali­zare » şi definiţii nesincronice ca : « Frumuseţea este o noţiune rela­tivă, determinată adesea şi de imponderabile individuale » (p. 44). Să ne fie îngăduită cu acest prilej o mică paranteză. Deşi d. E. Lovinescu are o pregătire sorboniană, istoriografică, d-sa este lipsit de simţul istoricist nelipsit cercetătorilor trecutului. înainte de a ajunge omulul d-sale ca romancier al lui Eminescu, d. Cezar Petrescu a pus în evidenţă câteva incongruităţi de acest fel ale d-lui Lovinescu, relative la denumiri de străzi şi la amănunte vestimentare în « Mite ». Vom atrage, la rândul nostru, atenţia asupra unei alte serii de « anticipaţii » uluitoare, ale d-lui E. Lovi­nescu. Mite cunoaşte refularea (p. 50) înaintea doctorului Sigmund Freud, iar doctorul Wilhelm Kremnitz vorbeşte despre « glandele interne cu sucurile lor misterioase», despre « secreţia glandei tiroi­­dale » şi a « capsulei suprarenale », ca un adevărat precursor al endocrinologiei. Eminescu, în dialog cu Caragiale, vorbeşte despre « Lache şi Mache », eroi caragelieni ce vor fi zămisliţi peste douăzeci de ani şi mai bine­­mult mai orientat, d. Cezar Petrescu pomeneşte de « Smotocea şi Cotocea », plăsmuiri carageliene contemporane lui Eminescu, din care au derivat mult mai târziu faimoşii Lache şi

Next