Revista Fundaţiilor Regale, ianuarie-martie 1937 (Anul 4, nr. 1-3)

1937-03-01 / nr. 3

653 REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE­ tatea literară încă din anul 1871. Oricum ar fi, Creangă a început să publice poveştile sale în 1875, stârnit de citirea nuvelei Budulea Taichii a lui Ion Slavici. Până atunci, scrisese numai câteva mici povestiri pentru uzul şcolarilor şi versificări neînsemnate. Iacob Negruzzi spune cu bună dreptate în scrisoarea citată, din 1909 : « Totuşi Ion Creangă era timid de natură şi poate n’ar fi cu­tezat să scrie niciodată altceva decât cărţi didactice elementare, de n’ar fi trăit în atmosfera Junimii, dacă n’ar fi fost încurajat de această societate şi de nu era într’una îmboldit de directorul Convorbirilor Literare ». Gheorghe Panu a văzut în încurajarea producerilor popu­lare ale lui Ioan Creangă, de către Junimea, « un fel de sport » şi o modă. A fost însă spre cinstea lui Titu Maiorescu, Spiritus rector al Junimii, şi a lui Iacob Negruzzi, directorul Convorbirilor Literare, descoperirea marelui talent de povestitor al lui Creangă. Cu perspectiva istorică de care beneficiem, ne este uşor să recu­noaştem, prin puzderia de colaborări literare ale grupării, crea­ţiile literare ale lui Eminescu, Creangă şi Caragiale, care au dat justificarea existenţei artistice a nouii direcţii. Creangă nu aducea numai simpla reproducere credincioasă a basmelor, din comoara folklorică nemţeană, aşa cum credea G. Panu. El lucra sub îndemnul unei puternice conştiinţe artistice, care îl făcuse suspect de nepregătire intelectuală înaintea lui C. Grigorescu. Iacob Negruzzi cunoştea frământările artistului: « Când citeşti proza poveştilor şi amintirilor, ai crede că ea a curs deodată şi neschimbat de la sine, aşa cum autorul o avea în gând. Totuşi puţini scriitori au lucrat aşa de încet şi au schimbat textul aşa de mult şi aşa de des ca Ion Creangă. Fiecare frază sau parte de frază era începută şi reîncepută în cinci, şase feluri până le căpăta forma definitivă aşa de frumoasă şi în aparenţă aşa de naivă » (loc. cit.). Mai sus menţionatul Grigorescu arată că scriitorul stiliza îndelungat, atât în scrierile sale literare cât şi în cele didactice. Amănuntul este de mare preţ, deoarece confirmă anterioritatea scrupulului artistic la Creangă, autorul didactic, care nu mani­festa pe atunci nici un fel de ambiţie literară. Tot Grigorescu arată că Ioan Creangă punea colaboratorilor săi la îndemână, în alcă­tuirea bucăţilor didactice, o mare bogăţie lexicală, din care îi

Next