Revista Fundaţiilor Regale, octombrie-decembrie 1938 (Anul 5, nr. 10-12)
1938-10-01 / nr. 10
CARAGIALE ŞI EMINESCU I. Prima întâlnire.—II. Un atac al lui Caragiale în «Ghimpele»? — III. Prietenia de la « Timpul ». — IV. Examinarea unei legende, cu privire la tâlcurile omeneşti ale « Luceafărului » şi o lumină nouă în obscurul incident Veronica Micle. — V. Caragiale faţă cu soarta lui Eminescu şi cu opera marelui poet. Rămas orfan de tată la vârsta de şaisprezece ani, Caragiale se mutase la Bucureşti în vara anului 1868, împreună cu mama şi cu sora lui, Lenei. Mama şi fiica erau adăpostite provizoriu la verişoara lui Ion, Cleopatra Lecca. Nevoit să lucreze, ca să-şi poată întreţine în viitor familia, Ion se hotărîse să se facă actor, pe urmele unchilor săi, Costache şi Iorgu Caragiali. In vederea carierii dramatice, el a urmat cursul de declamaţiune al lui Costache Caragiali. Despre aceasta stă mărturie broşura marelui actor, în exemplarul din păstrarea noastră, cu dedicaţia autografă : « D-lui I. L. Carageally, Nepotului mieu spre suvenire » şi semnat « C. Carageally ». In această cărţulie, pe falsul titlu, Ion a făcut următoarea însemnare : « Subvenire dela Profesorulu meu de Declamaţiune : « Unchiulu meu « C. Caragialy » şi a semnat « I. L. Caragialy », notând mai jos «Anul 1868-69». (Trecem peste alte însemnări, făcute de tânărul Ion pe coperta din dos a broşurii). In toamna aceluiaşi an, elevul cursului de declamaţiune, găzduit de Pascali, directorul « Societăţii dramatice » din Bucureşti, a făcut cunoştinţă cu Eminescu, înapoiat dintr’un turneu de vară în Ardeal şi chiar atunci angajat ca al doilea sufleur şi copist la Teatrul Naţional, întâlnirea lor e unul din cele mai frumoase episoade ale vieţii noastre literare. Un orfan, cu studiile întrerupte, setos de cultură.