Revista Fundaţiilor Regale, aprilie-iunie 1939 (Anul 6, nr. 4-6)
1939-05-01 / nr. 5
1860—igi4 381 tact cu spiritul public, pe care îl vor influenţa potrivit cu ideile lor, prin conferinţe foarte cercetate şi prin revista Convorbiri Literare din 1867. Realişti în concepţia despre cultură cât şi despre politică, «junimiştii» vor inaugura lupta pentru îndreptăţirea formelor româneşti de cultură şi de Stat printr’un conţinut echivalent; se vor institui ca vamă a formelor importate; vor milita împotriva Statului liberal (susţinând însă pe prinţul strein, de care se simţeau apropiaţi prin educaţia germană comună) ca şi împotriva liberalismului culturii. Vor căuta mai întâi să câştige de partea lor spiritul public prin învăţământ, literatură şi ştiinţă — şi îl vor câştiga; vor încerca să-l dobândească şi prin politică, chiar strămutându-se la Bucureşti, dar nu vor izbuti. Căci, sub domnia Regelui Carol I, dacă junimismul ajunge să stăpânească în cultură, liberalismul învinge în politică. Dar pe tărâmul cultural, care singur ne interesează, convorbiriştii, ca să-şi impună vederile, combat cu succes aproape totul. De aceea ei se trezesc în polemică cu mai toate publicaţiile şi scriitorii vremii, cu Haşdeu dela Traian şi Columna lui Traian, cu V. A. Ureche, Petre Grădişteanu şi Pantazi Ghica delà Revista Contemporană, cu Gherea delà Contemporanul, cu Aron Densuşeanu delà Revista critică-literară din Iaşi, cu Macedonski delà Literatorul şi cu «Jurnalele din Austria » în bloc. Numai pe Alecsandri, dintre mai vârstnici, îl cruţă şi, în ciuda tuturor insinuărilor strecurate de adversari în legătură cu glorificarea peste măsură a lui Eminescu, chiar îl cultivă. Alecsandri însă, se purta ca un senior al literelor române, colaborînd fără deosebire la mai toate revistele timpului (care ar fi dorit să-i capete fiecare exclusivitatea), neuitând nici publicaţia lui Macedonski. Dar apariţia primilor noştri mari scriitori, Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Coşbuc, etc..., publicaţi de Convorbiri, va concretiza pentru orice adversar rezultatul campaniei junimiste, pe care foştii duşmani înşişi îl vor ratifica, devenind în cele din urmă cu toţii, afară de puţini ca Macedonski, colaboratori ai Convorbirilor. Şi este sigur că nici directorul Literatorului n’ar fi lipsit de la înfrăţirea taberelor, dacă ar fi avut un caracter mai acomodant. Nu-şi citise el Noaptea de Noemvrie, chemat de Maiorescu, la «Junimea » în 1882 ?