Revista Fundaţiilor Regale, aprilie-iunie 1939 (Anul 6, nr. 4-6)

1939-05-01 / nr. 5

LITERATURA SUB CAROL I 315 al cărui spirit critic şi creator, funcţionând simultan, va rectifica erorile trecutului şi va pune criteriile adevărului, drept fundament pentru viitor. Toată acţiunea criticii culturale a lui Maiorescu, a lui Eminescu şi Caragiale, exercitându-se pe spaţii diferite şi cu temperamente distincte, alcătuesc, în realitate, un bloc, care oricât ar încerca unii să-l distrugă, apare cu atât mai unitar, mai masiv, în perspectiva culturii noastre moderne. Critica formală a lui Maiorescu, oricât ar avea astăzi mai mult valoarea unui corectiv, are marele merit de a fi dat culturii necesara autonomie faţă de­ politică, recunoscând adevărului spiritual o sferă deasupra activi-­ tăţii practice, iar critica politică şi socială a lui Eminescu, indiferent de rezervele ce le-a putut aduce timpul, a pus bazele oricărui naţionalism românesc, fiindcă a fost secundată şi de cea mai adâncă şi complexă spiritualitate naţională, în forme universale, din câte cunoaşte cultura noastră; cât priveşte acţiunea satirei caragialiene, ea n’a paralizat nimic din forţele noastre creatoare, ci a scos la iveală însăşi una din aceste forţe, fie şi sub faţa ei negativă, dar tot atât de esenţială în structura temperamentului nostru. Căci a transpune pe planul contemplaţiei icoana multiplă a metehnelor noastre etnice, etice şi sociale, a scoate în relief imaginea negativă a imaginei pozitive, din sociologia eminesciană, este semnul nu numai al unei mari puteri de creaţie, ci însăşi afirmarea şi comple­tarea unei viziuni bilaterale a « fenomenului românesc ». Aceasta, în ceea ce priveşte complexul ideologic junimist, în cadrele căruia s’au creat unele din valorile literare de prim plan ale culturii noastre moderne. Clasicii noştri necontestaţi sunt astăzi scriitorii aparţinând junimismului, prima parte a veacului trecut interesând mai ales istoria culturii româneşti, istoria creaţiei începând cu Eminescu, Creangă şi Caragiale, a căror operă ne integrează în­­tr’adevăr în universalitate. Geniul naţional se manifestă în creaţia lor sub trei feţe, alcătuind o sinteză mai complexă: sub faţa liris­mului contemplativ, atingând însuşi destinul omului şi al univer­sului ; sub faţa eposului, în care omul este o unealtă a destinului sbuciumat, aşa cum i-a fost dat să vieţuiască, în cadrele naturii şi ale psihologiei lui specifice , sub faţa comică, aşa cum egoismul îl îndeamnă să fie un animal conformist, cârpind o existenţă cu toate compromisurile şi supunându-se unei morale sociale ipocrite, condiţie a însăşi acestei existenţe, alcătuită din convenţii şi ape.

Next