Revista Fundaţiilor Regale, iulie-august 1941 (Anul 8, nr. 7-9)

1941-07-01 / nr. 7

134 REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE noaptea aceea, adăugând : « pentru prima oară, poetul mi-a dat de gândit ». La aceste rezerve ale noastre, un freudian ar putea aduce obiecţiuni. Pentru el, aspectul platonic al capodoperei lui Eminescu ar fi sublimarea unor prozaice desamăgiri curente. Observaţia lui Gherea despre vulpe şi struguri i s’ar părea plauzibilă. De altă parte, chestiunea cu lacheul ar putea şi ea să-i apară freudianului ca un moment declanşant dintr’un complex gata. Orice experienţă sufletească fiind punctul de intersecţie a numeroase linii, povestea cu lacheul n’ar putea exclude explicaţiile care vor să sondeze adânc personalitatea scriitorului şi să pună accentul pe cutele ei statornice. In sfârşit, faptul că o mărturisire ca cea către Vlăhuţă a fost făcută în spre amurgul conştiinţei poetului nu este pentru un freudian o piedică de a-i da valoare concludentă. Chiar în mărtu­risirea unui nebun, conţinutul afectiv este adevărat, poate desvălui un aspect statornic. Dar chiar obiecţiuni de felul acesta sunt o confirmare a căii pe care o urmăm. Orice amănunt biografic, chiar când e deplin stabilit, nu poate avea un interes decât încorporat în structura personalităţii. Fără intuiţia clară a personalităţii, amănuntele rămân înseilări de fapte diverse, cărora le lipseşte legătura spirituală. Iată de ce biografia înţeleasă ca un contur extern al faptelor n’a putut aduce până acum nici cea mai mică contribuţie cu privire la creaţiunea Luceafărului. Intr’adevăr, biografia d-lui C ă l­i n e s c u în capitolul Eminescu şi dragostea, capitol esenţial când e vorba de un poet liric, căci reprezintă axa personalităţii, punând accentul pe fiziologia poetului, iar nu pe ritmul său de sentiment, şi neavând o intuiţie unitară a personalităţii, dă o imagine pe care tocmai capodopera o desminte. Pentru lămurirea experienţei din care a crescut Luceafărul, nu putem face nimic nici cu imaginea unui Eminescu teluric, nici cu aceea a unui platonician anahoret din constrângere. Cu câţiva ani în urmă am căutat să discut o părere a unui critic distins, d. T. V i­a­n­u, cu privire la un aspect esenţial al personalităţii lui Eminescu. D-sa vedea în mărturia făcută de Caragiale în Nirvana despre felul intim al lui Eminescu pe terenul dragostei, nu un portret real, ci unul convenţional.

Next