Revista Muzeelor și Monumentelor, 1976 (Anul 13, nr. 2-6)

1976 / nr. 6

tor­iei), colț cu str. Lipscani. Dar pragul acestei case nu avea să fie trecut numai de Eminescu, ci deopotrivă de Titu Maiorescu, I. L. Caragiale, I. Slavici și de politicieni notorii ai vremii ca : Lascăr Catargiu, Gheorghe Canta­­cuzino-Nababul, Tache Ionescu, Nicu Filipescu, Generalul Mavru­, Alexandru Lahovary, Ion Laho­­vary și mulți alții. După înăbușirea revoluției de la 1848, Cezar Bolliac, ca și ceilalți revoluționari, în toamna aceluiași an, ia drumul exilului. La Paris, unde poetul se afla în exil, are o activitate prodigioasă. Acolo scrie poezii, intre care în 1851 cunoscuta ,,Clăcașul”, cit și o serie întreagă de studii și articole tratînd ches­tiuni de arheologie și numismatică, domeniu în care este pionier, și de care se ocupă pînă la sfirșitul vieții, lăsînd neîndoielnic unele realizări prețioase pe acest tărîm, dar ironizate de Al. Odobescu în cunoscutu­l pamflet „Fumuri arheologice”. întors în țară, în preajma Unirii, Cezar Bolliac se dovedește prin fapte a fi unul dintre susținătorii fervenți ai lui Alexandru Ioan Cuza. Iar în februarie 1866 este aproape singurul din vechea gardă care încearcă — dar nu izbutește —, să împiedice detronarea lui Cuza. în 1863 poetul clăcașilor locuia pe podul Mogoșoaiei la nr. 6 și murea sărac la 24 februa­rie 1881 în str. Speranței nr. 28 — mahalaua Popa Rusu —, vecin cu locuința lui Eminescu, ambele locuințe dispărute în prima jumă­tate a veacului XX. CASELE LUI AL. TZIGARA­­SAMURCAȘ Desăvîrșit om de cultură prin structură și formație, etnograf, istoric de artă și muzeograf de frunte, consecvent idealurilor sale, Al. Tzigara-Samurcaș, unul dintre reprezentanții de prestigiu ai cul­turii și științei românești din prima jumătate a veacului nostru, s-a născut în București, la 1 mar­tie 1872 în str. Scaune (azi str. Snagov). Din relatările vremii, casa ne-a fost descrisă (ea a fost dărîmată în prima jumătate a se­colului XX) de martori oculari astfel : era o casă boierească, spa­țioasă și frumoasă, compusă din parter și etaj, în jurul căreia se întindea o mare grădină, adiacentă cu grădina casei Rosetti, din str. Dionisie Lupu, unde locuia doc­torul Kremnitz, medicul Pala­tului, cu soția sa, poeta Mite Kremnitz. Prin 1887, pe când Alexandru avea 15 ani, familia Tzigara-Samurcaș se mută în casa lui loan Samurcaș din mahalaua Icoanei, azi str. Icoanei nr. 174 A, casă existentă și azi. loan Samurcaș, unchiul lui Alexan­dru, fusese secretarul Agenției noastre diplomatice la Berlin pe timpul doctorului Nicolae Kre­­tzulescu. Aici, secretarul Agenției diplomatice române se­ împriete­nește cu Mihai Eminescu. Scri­sorile lui Eminescu către Ioan Samurcaș, de o mare valoare, au fost donate de nepotul său, Al. Tzigara-Samurcaș. Academiei Române. în 1902, la vîrsta de 30 de ani, Al. Tzigara-Samurcaș se căsă­torește și odată cu acest eveni­ment părăsește casa unchiului său, mutîndu-se cu întreaga fami­lie (soția, mama și cele 3 surori) pe str. Știrbei Vodă (casă dispă­rută astăzi), unde stă pînă in 1904, an cînd se mută în Intrarea Nordului nr. 2, (azi str. Șipotul Fintînilor), colț cu Aleea Carmen Sylva (Azi Aleea Epis­copul Ambrozie), (la intrarea în Cișmigiu), în această casă locu­iește foarte puțin — la etajul I, iar la parter locuia Șerban Canta­­cuzino (casa a fost bombardată în august 1944 de aviația hitle­­ristă), pentru că în octombrie 1906 este numit director al „Mu­zeului de etnografie, de artă națio­nală, artă decorativă și indus­trială” din București. Odată cu investirea sa în această funcție, se mută (soția și copiii) în șoseaua Kiseleff nr. 3 (azi Muzeul de istorie a partidului comunist, a mișcării revoluționare și democra­tice din România), vechea mone­­tărie a statului, alături de Școala de Belle-Arte, unde era director pe atunci pictorul C. D. Mirea. între anii 1912 — 1918 locuiește în calea Griviței nr. 5, în casele proprietatea lui George Știrbei, case care au avut aceeași soartă ca multe altele, fiind victime ale distrugerii bombelor hitleriste din august 1944. Cu aproximativ 15 ani în urmă, pe acest loc s-a construit un bloc de locuit cu 7 etaje. în calitatea sa de director al Muzeului de artă națională, în 1918 Al. Tzigara-Samurcaș se mută în casa special amenajată pentru directorul muzeului în B-dul Filantropia nr. 4 (azi B-dul 1 Mai nr. 4). Această vilă con­struită în cărămidă roșie apa­rentă, în genul Muzeului (azi Muzeul de istorie a partidului), dăinuie și astăzi în B-dul 1 Mai, în fața spitalului Filantropia, mai precis intre Muzeul „Gr. Antipa” și Muzeul de istorie a partidului, în această casă, omul de largă cultură și știință, neobositul pio­nier al muzeografiei românești a locuit poate ceva mai mult decît în alte case, timp de 30 de ani, pînă in 1948, desăvîrșindu-și în­treaga sa operă și activitate pe tărîm cultural-științific, în 1948 se retrage în aparta­mentul de la parterul casei fiicei sale Ana Berza, din str. M. Kogăl­­niceanu nr. 4 (azi Dăniceni nr. 4). în prezent în acest aparta­ment locuiește fiul eminentului om de cultură, poetul Sandu T­zigara- Samurcaș. Omul care se luptase cu inepțiile și impostura vechilor regimuri politice din România, dar mili­tase activ pentru progresul real al patriei sale, obosit și bolnav se stinge din viață la vîrsta patriar­hală de 80 de ani în spitalul Filantropia, la 30 aprilie 1952. BIBLIOGRAFIE 1. Gh. Georgescu-Buzău, ,,N. Bălcescu”, Editura de stat pentru literatură politică, București, 1956. 2. Augustin Z. N. Pop, „Bucureștiul scriitorilor de la 1848”, în „Tribuna” anul III, nr. 38 (137) din 17 sept. 1959, Cluj. 3. Gheorghe (George) Vlad, „Pe urmele lui Nicolae Bălcescu”, în „Orizont”, anul III, nr. 519 din 3 iulie 1970. 4. Gheorghe Crutescu,,,Podul Mogoșoaiei” SOCEC, București, 1943. 5. George Călinescu, „Viața lui Mihail Eminescu”, Editura pentru literatură, 1966. 6. Ion Rotaru, „O istorie a literaturii române”, vol. I, Ed. Minerva, 1971. 7. Dan Berindei, „N. Bălcescu”, Ed. Tineretului, colecția „Oameni de seamă”, București, 1969. 8. Al. Tzigara-Samurcaș, „Memoriu de titluri și lucrări”, București, 1929. 9. Al. Tzigara-Samurcaș, „Tragedia Mu­zeului de Artă Națională”. Extras din „Convorbiri Literare”, aprilie 1930. 10. Valeriu Leahu, „Al. Tzigara-Samurcaș, muzeograf”. Extras din lucrarea „Mu­zeul Național”, Publicație a Muzeului de istorie al R. S. România, I, Bucu­rești, 1974. 11. Arhiva și colecția familiei Tzigara- Samurcaș. 12. Gh. Ionescu —Gion, „Istoria Bucu­reștilor”, București, 1899. GEORGE VLAD 91

Next