Revista Muzeelor și Monumentelor, 1989 (Anul 26, nr. 1-10)

1989 / nr. 6

MESAJUL TOVARĂȘULUI NICOLAE CEAUȘESCU Secretar general al Partidului Comunist Român Președintele Republicii Socialiste România CU PRILEJUL SIMPOZIONULUI OMAGIAL „MIHAI EMINESCU“ în numele Comitetului Central al Parti­dului Comunist Român, al Consiliului de Stat și Guvernului Republicii Socialiste România, precum și al meu personal, aducem un fierbinte omagiu marelui poet Mihai Eminescu, care, prin nemuritoarea sa operă, a cîntat poporul român, tre­cutul, prezentul și viitorul său, înscriin­­du-se pentru totdeauna în conștiința întregii noastre națiuni și în patrimoniul culturii universale ca exponent al unor luminoase idealuri și năzuințe de dreptate socială și națională, de afirmare liberă, demnă și independentă a României. Simpozionul omagial, prin care oamenii de știință și cultură cinstesc memoria poetului național Mihai Eminescu, con­stituie un puternic imbold pentru toți creatorii de literatură și artă din țara noastră de a-și pune întreaga lor creație — urmînd strălucitul exemplu al marelui lor înaintaș — în slujba poporului, a dezvoltării cuceririlor sale revoluționare, a făuririi socialismului și comunismului, a ridicării României pe trepte tot mai înalte de civilizație și progres. Poet al poporului său, Mihai Emi­nescu a lăsat posterității imaginea unui artist legat trup și suflet de pămîntul țării sale, de aspirațiile spre mai bine ale maselor populare, receptiv la pro­blemele majore ale epocii în care a trăit, ale luptei pentru apărarea și afir­marea ființei naționale — care au consti­tuit în permanență izvorul veșnic viu al minunatei sale creații. Nimeni mai mult decît Mihai Eminescu n-a dat expresie și n-a contribuit într-o asemenea măsură la afirmarea și punerea în valoare a frumuseții limbii române, a spiritului de înțelegere a legilor dezvol­tării lumii. Cit de minunat sună și astăzi genialele versuri din poezia ,,La steaua”: ,,La steaua care-a răsărit/E-o cale-atît de lungă,/Că mii de ani i-au trebuit/Lu­­minii să ne-ajungă”. în opera lui Eminescu și-au găsit o nemuritoare oglindire paginile cele mai glorioase ale istoriei naționale, profundul patriotism al poporului român, gata să-și apere cu orice sacrificiu viața demnă și libertatea. Cât de minunat răsună cuvin­tele pline de demnitate prin care Mircea cel Mare afirma — în „Scrisoarea a III-a” — hotărîrea poporului român de a-și apăra libertatea și independența: „Eu? îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul/Și de-aceea, tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul,/Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este!”. Prețuind toate popoarele și valorile create de ele, Eminescu i-a urît pe cei care s-au rupt de popor și s-au pus în slujba străinilor. Neîndurătoare, dar pro­fund îndreptățite, izvorîte din cel mai curat patriotism, răsună versurile sale din „Doina”: „Cine-a îndrăgit străinii/Mîn­­ca-i-ar inima cîinii/Mînca-i-ar casa pus­tia,/Și neamul nemernicia!”. Opera lui Eminescu a dat expresie marilor lupte sociale, încrederii în rolul proletariatului, al muncitorimii, pe care a chemat-o — prin versurile sale deve­nite legendare, din poezia „împărat și proletar” — la luptă unită împotriva ve­chii orînduiri: „Zdrobiți orînduiala cea crudă și nedreaptă,/Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!/Atunci cînd după 7

Next