România Liberă, decembrie 1951 (Anul 9, nr. 2232-2256)
1951-12-27 / nr. 2253
Bl Bthr»? pal at ir, UI• i'tn din toate ţările, uniţî-val ORGANUL SFATURILOR POPULARE DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ Anul IX — Nr. 2253 4 pagini — 4 lei Joi 27 Decembrie 1951 n numărul de azi: — Pentru demascarea şi izolarea agresorilor imperialişti americani (pag. 1). — O zi în Patria noastră (pag. 2). — Pe drumul lichidării neştiinţei de carte — de Ion Nistor, ministru adjunct la Ministerul învăţământului Public. (pag. 3). •— Scrisori către redacţie (pag. 3). — Despre acţiunile agresive şi amestecul Statelor Unite ale America In afacerile interne ale altor ţări. — Continuarea cuvântării rostită de A. I. VIŞINSKI la 21 Decembrie 1951 în Comitetul Politic (pag. 3). — Sesiunea Comitetului Executiv al Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat va avea loc la Copenhaga (pag. 4). — Presa democrată italiană salută gestul frăţesc al poporului sovietic. (pag. 4). — Sărbătorirea celei de a 70-a aniversări a lui William Gallacher, preşedintele P. G. al Marii Britanii (pag. 4). — In legătură cu tratativele de armistiţiu din Coreea (pag. 4). PENTRU DEMASCAREA ŞI IZOLAREA AGRESORILOR IMPERIALIŞTI AMERICANI La cererea delegatei sovietice — cerere căreia imperialiştii americani, cu toată maşina lor de vot, nu i s-au putut opune — Comitetul Politic O.N.U. a examinat în ultima săptămână „legea securităţii mutuale pe 1951”, votată de Congresul american şi semnată la 10 octombrie de preşedintele Truman. Opinia publică mondială, care a urmărit cu atenţie desbaterile asupra acestei probleme, a salutat cu bucurie strălucitele cuvântări prin care şeful delegaţiei sovietice, A. I. Vîşinski, a demascat cu o logică de fier şi pe baza unor documente de nedesminţit, caracterul agresiv al acestei legi, ca şi pe autorii şi susţinătorii ei. Popoarele lumii, dornice de pace, văd în demascarea „legii securităţii mutuale pe 1951“ un important aspect al luptei mondiale pentru salvgardarea păcii, pentru sdrobirea criminalului complet, urzit de provocatorii la război, însăşi discutarea la O.N.U. a „legii celor 100 milioane“, constitue o înfrângere răsunătoare a imperialismului american: ea a scos din nou la iveală metodele gangstereşti prin care guvernanţii Statelor Unite încearcă să ajungă la declanşarea unui nou război mondial, a scos la iveală cinismul cu care aceşti guvernanţi încalcă acordurile internaţionale amestecându-se în afacerile interne ale altor state. In lumina desbaterilor care au avut loc, este mult mai uşor popoarelor să înţeleagă pericolul serios pe care-l creiază pentru pacea, lumii acţiunile agresive ale guvernului Statelor Unite şi ale sateliţilor săi. Zadarnice au fost, în aceste condiţii, încercările delegaţilor americani, de tipul congresmanului Mansfield sau ale jalnicilor reprezentanţi gomindanişti, titoişti, canadieni, etc. care — în imposibilitate de a contesta măcar o singură literă din lungul şir de documente citate de şeful delegaţiei sovietice — au încercat să minimalizeze importanţa dezbaterilor. Bazându-se pe forţa acuzatoare a faptelor, şeful delegaţiei sovietice a pulverizat pur şi simplu argnţia avocăţească a delegaţilor imperialişti care — strânşi cu uşa — dădeau din colţ în colţ încercând fie să demonstreze că legile ar fi făcute... ca să nu se aplice, fie să creeze o confuzie între dreptul de azil şi acţiunile lor agresive, fie să găsească totuşi o eşire, prin diversiuni şi calomnii, încercări ca cele făcute de delegaţii Statelor Unite şi Angliei sau — ca să amintim numai pe cei mai ridicoli dintre slugoii monopoliştilor americani — de delegaţii Canadei, Belgiei, Gomindanului, Costaricei, Iugoslaviei, Braziliei nu fac decât să mărească dispreţul şi ura popoarelor împotriva agresorilor imperialişti care nu vor să-şi dea seama că a trecut pentru totdeauna vremea când puteau arunca praf în ochii mulţimilor spre a acoperi acţiunile lor războinice. Popoarele îşi dau foarte bine seama că este vorba de o problemă deosebit de importantă şi de gravă: „Legea din 10 octombrie — aşa cum a demonstrat A. I. Vîşinski — este încă un pas pe calea spre un nou război mondial". In dorinţa lor sălbatică de a grăbi deslănţuirea războiului, imperialiştii americani nu se rezumă numai la intensificarea cursei înarmărilor, la alcătuirea unor coaliţii războinice de tipul celei a Atlanticului de Nord, la transformarea ţărilor marshalizate în paşalâcuri americane, la mărirea numărului de baze militare americane. Ei au trecut la acţiuni agresive cu totul incompatibile cu relaţiile diplomatice normale dintre state. Din categoria acestor acţiuni agresive face parte şi legea din 10 octombrie care — act fără precedent în istoria diplomatică — legiferează amestecul Statelor Unite în afacerile interne ale altor ţări. Au pierdut ultima urmă de ruşine guvernanţii Statelor Unite pentru a ajunge să elaboreze asemenea legi ca aceea care prevede finanţarea şi recrutarea de trădători de ţară, organizarea lor în formaţiuni militare regulate, folosirea acestor formaţiuni pentru terorizarea populaţiei din ţările trădate de aceste lepădături sau pentru alte scopuri, în cadrul armatei blocului agresiv atlantic. Cât de intim legate sunt prevederile legii din 10 octombrie de pregătirile de război ale Statelor Unite, arată cu prisosinţă desbaterile din Comisia pentru afacerile externe a Camerei Reprezentanţilor, când această lege a fost elaborată, ca şi declaraţiile făcute la 27 Noembrie la Detroit de înveteratul aţâţător la război J. F. Dulles. Imperialiştii americani urmăresc să creeze „o forţă de şoc”, necesară pentru agresiunea pe care o pregătesc împotriva Uniunii Sovietice şi a ţărilor de democraţie populară. Nu este prima dată când imperialismul s’ar deda la asemenea aventuri pe cât de nebuneşti, pe atât de criminale, împotriva lumii socialismului. Şi în 1918—20 imperialiştii, ajutaţi de „selecţionaţii” acelei epoci (Vranghel, Denichin, Iudenici şi alţii din aceiaşi plămadă), şi în 1941—45 hitleriştii, folosind pe selecţionatul lor Vlasov, — au încercat ceea ce vrea să încerce acum Truman. Dar şi unii şi alţii, imediat ce au trebuit să dea piept cu forţa popoarelor care-şi apărau dreptul la viaţă şi cuceririle democratice — nu au mai nimerit drumul spre a fugi. Imperialiştii par condamnaţi însă să nu poată înţelege legile istoriei. De aceea ei se pregătesc acum pentru o nouă agresiune, fără a-şi da seama că dacă ar deslănţui războiul, de data aceasta n’ar mai rămâne decât o amintire din întreaga lor orânduire capitalistă. In pregătirile lor agresive, imperialiştii — urâţi de popoare — simt că nu pot folosi pe oamenii cinstiţi, că recrutarea cărnii de tun pentru interesele lor este o sarcină lipsită de speranţe pentru agresor. Referindu-se la declaraţia lui Dulles — acest „creer“ al provocatorilor la război — A. I. Vîşinski arată: „Se pare că el socoteşte că tancul lor nu va rezista tancului nostru, tunul lor nu va rezista tunului nostru, iar ostaşul lor nu va rezista ostaşului nostru. Şi aceasta pentru că Dulles nu este sigur că ostaşul lor va continua să ţie ostaşul lor şi nu va deveni ostaşul nostru". Iată de ce, imperialiştii simt nevoia să „selecţioneze" criminali şi spioni, trădători de ţară şi agenţi provocatori de tipul lui Rădescu, Creţeanu, Vişoianu, Gafencu, Filderman, Eftimie Gherman, lepădături fugite din ţările lor, cu ajutorul cărora să adune toată scursura societăţii şi s’o transforme într’o armată de mercenari ieftini, în slujba lor. Pentru cauza „modului de viaţă american“ — nici că se pot găsi „combatanţi“ mai nimeriţi. Legea din 10 octombrie, demascând mârşavete metode pe care imperialiştii americani se căsnesc să le introducă în practica relaţiilor internaţionale, ilustrează în acelaşi timp cât de izolaţi de mase sunt provocatorii la război. Odinioară imperialiştii îşi mai puneau speranţe în posibilitatea lor de a înşela popoarele cu gogoriţele „Vocii Americii“; de multă vreme ei au trebuit să-şi dea seama că vocea lor urlă în gol. De aceea ei legiferează acum constituirea de bande armate, care să se dedea la acte de terorism şi pe care să le încadreze în armata Atlanticului de Nord. Dar popoarele ţărilor de democraţie populară, eliberate de sclavia capitalismului, popoare care după pilda popoarelor sovietice şi cu sprijinul lor, îşi făuresc o viaţă de libertate şi bună stare, nu sunt câtuşi de puţin dispuse să se lase intimidate. Dimpotrivă, strâns unite în jurul marii şi invincibilei Uniuni Sovietice, ele sunt hotărîte să plătească cu vârf şi îndesat agresorilor care ar îndrăzni să se atingă de ele. Imperialiştii americani, slugile lor atlantizate şi trădătorii lor selecţionaţi — ar putea să-şi ducă aminte de sfârşitul lui Hitler şi al lui Vlasov, ar putea să ia aminte la sfârşitul aventurii „selecţionaţilor“ Osmanov şi Saranţev paraşutaţi de un avion american pe teritoriul U.R.S.S. în regiunea I.S.S. Moldoveneşti! Dornice de pace şi colaborare internaţională, popoarele care — făurindu-şi fericirea — făuresc primăvara întregii omeniri, nu au de gând să manifeste nici un fel de îngăduinţă faţă de duşmanii omenirii şi ai păcii sau faţă de slugile lor, dacă aceştia ar încerca să-şi vâre râtul de porc în grădina socialismului. In lupta lor, popoarele noastre simt alături de ele glasul sutelor de milioane de oameni cinstiţi din ţările înrobite încă de imperialişti. Cuvântările rostite de A. I. Vîşinski, în zilele de 19 şi 21 Decembrie, contribuind şi mai puternic la demascarea imperialiştilor americani, la izolarea lor , ajută pe partizanii păcii din lumea întreagă, înfăţişând toată mârşăvia politicii agresive a Statelor Unite şi ţelurile ei criminale. Pentru poporul nostru muncitor, care termină victorios primul an al Cincinalului, desbaterile în legătură cu legea tâlhărească din 10 octombrie reprezintă o puternică chemare la întărirea vigilenţei patriotice. In lumina cuvântărilor lui A. I. Vîşinski, apare şi mai limpede poporului nostru înţelesul acţiunilor agresive la care guvernul S.U.A. se dedă împotriva patriei noastre, apar şi mai limpezi scopurile urmărite de imiperialiştii americani prin violarea spaţiului nostru aerian de către avionul militar american obligat să aterizeze apoi în R.P. Ungară sau prin paraşutarea agenţilor provocatori condamnaţi recent de justiţia noastră. Mândru de realizările sale, hotărît să-şi apere cu toată energia drepturile largi curcerite prin lupte grele, poporul nostru muncitor înţelege că trebue să-şi încordeze toate eforturile, să strângă şi mai puternic rândurile în jurul partidului şi guvernului nostru, să întărească necontenit statul nostru de democraţie populară şi să organizeze vigilenţa de masă spre a putea sdrobi orice încercare a imperialiştilor provocatori la război, îndreptată împotriva ţării noastre şi a întregii lumi a socialismului. e locuinţe pentru minerii de la Baia Mare BAIA MARE (de la subredacţia noastră). Partidul şi guvernul acordă o grijă deosebită pentru a creia condiţii din ce în ce mai bune minerilor. La Baia Mare începând din anul 1949 şi până la sfârşitul anului 1950, au fost construite un număr de 130 blocuri muncitoreşti şi locuinţe tip, care au fost date în folosinţa a 303 familii de muncitori. Construcţiile de locuinţe muncitoreşti s’au intensificat şi mai mult la cursul acestui an. In întâmpinarea zilei aniversării Republicii Populare Române muncitorii de pe şantierele de construcţii şi-au sporit eforturile pentru a termina cât mai multe locuinţe muncitoreşti. Astfel, din cele 25 blocuri care sunt în construcţie au fost terminate zilele acestea 13, care până la sfârşitul acestui an vor fi date în folosinţa unui număr de 78 familii de mineri. DIN REPUBLICA NOASTRĂ POPULARĂ Mari realizări în domeniul electrificării Patriei Pentru înfăptuirea măreţelor sarcini ale planului de electrificare, întregul popor muncitor a răspuns cu înflăcărat avânt chemării partidului. Paralel cu desfăşurarea lucrărilor pe diferitele şantiere ale hidro şi termocentralelor, regimul nostru de democraţie populară a creat în ţara noastră o puternică industrie electrotehnică, capabilă să facă faţă necesităţilor planului de electrificare. O deosebită importanţă la realizarea acestor succese în domeniul electrificării o are masivul ajutor sovietic. Bogatul material documentar de informaţie ştiinţifică, tehnică şi economică, conlucrarea rodnică cu specialiştii pe care Uniunea Sovietică i-a trimis la noi în ţară, spre a ne îndruma la elaborarea şi realizarea proectelor, precum şi utilajul electrotehnic primit din Marea Ţară a Socialismului, au constituit un ajutor material, concret şi viu. Tot în cadrul planului de electrificare s’au realizat succese importante şi în electrificarea rurală. In tot mai multe comune lumina a smuls întunericul milenar, a contribuit la înflorirea vieţii noi în satele patriei noastre. Deasemeni în cursul anului 1951 au fost electrificate 445 arii. Făcând din măreaţa operă a electrificării cauza lor proprie, oamenii muncii din ţara noastră, păşesc înainte la îndeplinirea planului de electrificare, contribuţie însemnată în slujba întăririi patriei, în slujba păcii şi socialismului. Bibliotecile din Capitala—puternice focare de cultură Marile biblioteci din Capitală constitue un important mijloc pentru oamenii muncii de însuşire a ştiinţei şi culturii. In anul 1938 biblioteca fostei Academii Române a fost frecventată de un număr total de 18.177 cititori, în timp ce în 1951, numai până la 15 Decembrie, numărul celor ce au studiat lucrări din biblioteca Academiei R.P.R. a fost de 54.294, cărţile cercetate însumând 274.574 titluri. Alungarea monarhiei şi instaurarea Republicii Populare Române au făcut cu putinţă crearea Bibliotecii Centrale Universitare. Intr’o perioadă de numai trei ani, acest for de cultură, pus de regimul nostru la îndemâna tineretului studios, a înregistrat un puternic progres. In 1950 biblioteca a numărat 282.152 cititori, care au studiat 479.829 cărţi, iar în 1951, până la 15 Decembrie, numărul total al cititorilor a fost de 362.183, printre care numeroşi profesori, studenţi, muncitori, tehnicieni, elevi, funcţionari, etc. Numărul lucrărilor din această bibliotecă, consultate în 1951, s-a ridicat la 716.630. Pentru a se înlesni cunoaşterea cât mai adâncă a ştiinţei celei mai avansate din lume, a fost înfiinţată în 1948 biblioteca Institutului de Studii Româno-Sovietic al Academiei R.P.R. Anul acesta s-au studiat mai mult de 32.000 de lucrări originale, traduceri ale Institutului şi reviste sovietice. Popularizarea pe scară largă a cărţii sovietice, în special a cărţii în limba rusă, constitue obiectivul principal al activităţii Bibliotecii Centrale ARLUS din Bucureşti, care a luat fiinţă în 1945. Biblioteca a fost vizitată în 1951 de un număr total de 140.000 cititori, care au studiat 250.000 lucrări. Pe lângă această bibliotecă s-a înfiinţat în luna Martie a acestui an prima bibliotecă din Capitală pentru copii cuprinzând circa 4.000 cărţi în limbile română, rusă şi ale naţionalităţilor conlocuitoare. Aproape zece mii copii au frecventat până acum această bibliotecă. O simţitoare desvoltare a înregistrat în anul acesta şi biblioteca Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea. Numărul cărţilor bibliotecii a crescut în 1951 cu 35.000 iar numărul cititorilor a ajuns la 60.000, înfiinţate prin grija şi cu sprijinul partidului şi guvernului, marile biblioteci din Capitală, puternice focare de cultură, contribue activ la pătrunderea în masse din ce în ce mai largi a valorilor ştiinţei şi culturii. (Agerpres). Clădirea cea nouă a sfatului popular In ziua aceia, la porţile gospodăriilor ţărăneşti din comuna Bunea (Timişoara) se adunau câte doi, câte trei, se strigau unii pe alţii: „Vii la şedinţă, la sfat?” Iar seara, în sala mică, singura încăpere a sfatului popular comunal, s’a adunat multă lume. Mulţi n’au mai încăput şi au rămas pe afară Unii dintre ei îşi exprimau nemulţumirea: „E frig de crapă pietrele şi noi stăm afară. Fir’ar de cocioabă strâmtă!” Apoi, făcându-şi loc cu coatele, se înghesuiau care cum putea. Tovarăşul Ion Covan, preşedintele comitetului executiv, le-a vorbit în adunare despre planul sfatului pe timp de un an. „Vrem să clădim un local mai acătării pentru sfatul popular”. Nu terminase bine ultimul cuvânt și glasuri pline de bucurie au umplut sala. „Asta da... Asta trebue" — „Dar un cămin cultural, nu trebue? Doar citim în ziare despre viaţa frumoasă a tinerilor în cadrul căminului cultural şi noi n’avem cămin”, spuse secretarul organizaţiei U.T.M. Fiecare om se gândea la cele ce ar trebui să se înfăptuiască în comună. Cornel Mihailovici, secretarul organizaţiei UTM, când a luat cuvântul, s’a gândit la tinerii lui dragi. Tovarăşul Ion Covan le-a arătat proectul clădirii. Patru săli spaţioase pentru birourile sfatului popular. O sală mare pentru cămin cultural, camere pentru funcţionarii care nu au locuinţe, etc. La sfârşitul şedinţei, toţi cetăţenii comunei s’au angajat să contribue la lucrare astfel încât să fie clădită cu propriile lor forţe, din resurse locale. ★ Pădurea răsună de cântecele vesele ale ţăranilor din Bunea. Unii taie trunchiurile groase ale copacilor, alţii încarcă căruţele. Lemnul îl vor ciopli în grinzi puternice, necesare noii clădiri. Odată cu venirea primăverii munca s’a intensificat. Au fost cărate peste 2.000 căruţe cu pământ şi nisip de pe un deal apropiat. Au fost angajaţi şase cărămidari. S’a construit cu cuptor pentru arsul cărămizii. In timp ce se pregătea cărămida, ţăranii din comună — în frunte cu membrii comitetului executiv — au început săparea şanţului pentru fundament. Utemiştii au organizat două zile de muncă peste numărul ce le reveneau . Munca a continuat neîncetat, cu entuziasm şi voe bună. Astăzi, în mijlocul comunei se înalţă o clădire mare roşie , sediul sfatului popular. Locuitorii comunei au lucrat cu multă râvnă. Peste 500 cetăţeni au prestat câte 5-6 zile muncă voluntară. Ufedelistele, în frunte cu Sofia Părchişan, Ana Oţican şi Persida Mărăşescu, au purtat maldăra şi au dat sus cărămida meşterilor. Margareta Tohotaru a stins var timp de două zile fără întrerupere. Valoarea muncii voluntare .xtinge suma de 2.640.000 Iei. Comitetul executiv a organizat munca în aşa fel ca fiecare locuitor să ştie din timp când îi vine rândul. Dar acest rând nu prea s’a ţinut în seamă. “Pe moş Micuta, deşi terminase partea ce i-a revenit, îl puteai vedea în continuare tot printre meşteri. De drag, făcea ba una, ba alta. Şi în permanenţă, gândul lui fugea spre trecutul de exploatare pe care l-a trăit atâţia ani în şir. Dar mai cu seamă, gândul lui aleargă spre viitorul care a început a se construi în satul său ca şi în întreaga ţară. Şi, pentru acest viitor luminos, Moş Miruta nu precupeţeşte nici un efort. VIORICA SOMEŞAN Timişoara, Decembrie Desvoltarea învăţământului în limbile naţionalităţilor conlocuitoare In ultimii ani s’au obţinut noi şi însemnate realizări în domeniul desvoltării învăţământului în limbile naţionalităţilor conlocuitoare. De pildă, în anul şcolar 1950—1951, numărul instituţiilor preşcolare a crescut cu 350 faţă de anul 1948—49, predarea făcându-se în 10 limbi. Tot în această perioadă numărul elevilor de naţionalitate ungară, germană, turcă, tătară, sârbă, etc. — care frecventeazăşcoli cu limba de predare maternă — a crescut cu 19,7 la sută, ajungând la 46.400. Deasemeni, în ultimul an, în cele 80 de şcoli medii cu altă limbă de predare decât cea română, frecventează cursurile un număr de 21.473 elevi, iar la cele 17 facultăţi din ţară pentru naţionalitatea maghiară numărul studenţilor înscrişi a ajuns la 2956. Pentru a crea cadrele necesare şcolilor naţionalităţilor conlocuitoare s-au înfiinţat şcoli pedagogice pentru învăţători şi educatori, cu predare în limba maternă. Succese!« muncitorilor din metalurgie şi siderurgie Un mare număr de fabrici şi uzine din cadrul Direcţiilor Generale Siderurgică şi Metalurgică şi-au realizat sarcinile lor de plan pe anul 1951, reuşind astfel să producă în contul celui de al doilea an al primului nostru plan cincinal. La obţinerea acestor frumoase succese au contribuit în largă măsură şi miile de muncitori care aplică cu foarte bune rezultate metodele avansate de muncă ale stahanoviştilor sovietici. Un aport deosebit la îndeplinirea şi depăşirea planului de producţie înainte de termen au adus şi cele 602 brigăzi organizate în diferite întreprinderi. Dintre acestea 210 sunt de calitate, 172 de tineret, 126 de economii şi 94 complexe. Muncitorii, tehnicienii şi inginerii fabricilor şi uzinelor antrenaţi în întrecere socialistă s-au ocupat totodată şi de îmbunătăţirea procesului de producţie, care să ducă la creşterea productivităţii muncii şi la scăderea preţului de cost. De exemplu, numai în întreprinderile ce aparţin Direcţiei Generale a Metalurgiei, au fost făcute de la 1 ianuarie 488 de inovaţii, dintre care 390 au fost acceptate şi în mare parte aplicate cu rezultate deosebit de bune. In întreprinderile ce aparţin Direcţiilor Generale Siderurgică şi Metalurgică a fost decernat titlul de stahanovist unui număr de 69 de muncitori, care au reuşit să dea produse în contul anilor viitori. E JUDECAREA UNUI GRUP DE SPIONI DIVERSIONIŞTI ŞI TERORIŞTI AMERICANI Tribunalul Militar Bucureşti a judecat zilele acestea procesul grupului de spioni, terorişti şi diversionişti americani Saplacan Constantin (nume fals: Moldovan Constantin), Bohin Mathias (nume fals: Mureşan Vasile), Spindler Wilhelm (nume fals: Meitzer Reinhart) şi Puiu Iile (nume fals: Beg Aurel şi Ştefănescu Adrian). Spionii diversionişti fuseseră paraşutaţi pe teritoriul RPR de către serviciul de spionaj al Statelor Unite ale Americii, de pe un avion american decolat din Grecia. Paraşutarea lor a avut loc la 18 octombrie, noaptea, în regiunea munţilor Făgăraş. Organele Securităţii de Stat i-au descoperit şi arestat întâi pe spionii diversionişti Sapiacan Constantin şi Spindler Wilhelm. Ulterior au fost arestaţi de Securitate şi spionii diversionişti Bohn Mathias şi Puiu Ilie. Al cincilea spion diversionist care făcea parte din acelaş grup, anume Bârsan Gheorghe (nume fals: Matei Gheorghe), îndeplinind instrucţiunile serviciului american de spionaj, s-a sinucis, înghiţind o capsulă cu otravă. La spionii diversionişti arestaţi au fost găsite: 5 pistoale, 5 pistoale automate, o armă militară, 10 grenade, muniţii, 5 paraşute pentru lansare de pe avion, 3 paraşute pentru echipament şi alte materiale, 5 aparate de radio-emisie şi recepţie, un acumulator, un generator electric şi un grup electrogen portativ, hărţi militare ale diferitelor regiuni ale Republicii Populare Române, busole, binocluri, diferite materiale pentru întreţinerea aparatelor de radio-emisie şi recepţie, precum şi piese de schimb, instrucţiuni pentru funcţionarea şi întreţinerea aparatelor de radio-emisie şi recepţie, acte de identitate şi certificate false, importante sume de bani în monede de aur şi hârtie, precum şi capsule cu otravă (cianură de potasiu). Spionii diversionişti au mărturisit că au fost recrutaţi de spionajul american într’un lagăr italian pentru persoane strămutate, şi după aceasta au urmat un curs de diversiune, tragere, radio şi paraşutare în şcolile speciale de spionaj american din Italia şi Germania Occidentală. Ei au arătat că au avut sarcina să pregătească acte teroriste şi de diversiune în România şi să recruteze o agentură, pentru a culege informaţii de spionaj în primul rând despre armata română şi armamentul ei, despre aerodromuri, uzine militare, poduri feroviare, rezervoare petrolifere, etc. Tribunalul Militar a stabilit că faptele săvârşite de spionii diversioniști Saplacan Constantin, Bohn Mathias, Spindler Wilhelm și Puiu Ilie se încadrează în prevederile art. 1 lit a, b, c și art. 6 al. II din Legea 16 din 1949. Pe baza acestei legi, care prevede pedeapsa cu moartea pentru trădare de patrie, trecere în slujba duşmanului, spionaj, uneltiri împotriva securităţii interne şi externe a Republicii Populare Române, Tribunalul Militar a condamnat pe cei 4 spioni diversionişti la moarte prin împuşcare. Condamnaţii au făcut cereri de graţiere. Prezidiul Marii Adunări Naţionale a respins aceste cereri. Cei 4 spioni şi diversionişti americani au fost executaţi prin împuşcare, (Agerpres). 70 noi gospodarii colective TIMIŞOARA (de la subredacţia noastră).Un număr de 49 de familii de ţărani săraci şi mijlocaşi din satul Dejan, raionul Deta, şi-au unit în vara aceasta, pământurile formând o întovărăşire agricolă. Muncind cu elan, ţăranii muncitori întovărăşiţi din comuna Dejan au obţinut roade bune de pe cele 93 ha. însămânţate cu grâu, 14 ha. cu orz, secară şi altele. Văzând că munca în comun este mai uşoară, mai organizată, ei au cerut partidului să le aprobe înfiinţarea unei gospodării agricole colective, la care s-au mai înscris încă două familii. După primirea aprobării, întovărăşirea a fost transformată în gospodăria agricolă colectiva „K. A. Timiriazev” care are 250 ha. pământ, plus principalele unelte şi vite de muncă aduse de colectivişti. In urma vizitelor pe care le-au făcut la diferite gospodării colective — şi unde au avut prilejul să se convingă de superioritatea gospodăriei colective — 36 de familii de ţărani muncitori din comuna Lovrin au hotărît şi ele să păşească pe drumul gospodăriei colective. La sărbătorirea înfiinţării celor două gospodării colective, au luat parte numeroși țărani muncitori din satele vecine. Sute de mii de exemplare din operele clasicilor noştri Lucrările scriitorilor clasici români sunt prezentate cititorilor noştri în număr din ce in ce mai mare, tipărirea lor constituind o preocupare de seamă pentru editurile noastre. Operele lui Vasile Alecsandri, volumul „Scrieri alese” de Nicolae Bălcescu, operele lui Odobescu, iată numai câteva din cele II titluri editate în cursul anului 1949 într’un tiraj de 177.200 exemplare. In anul 1950 și in 1951 au apărut, din opere clasicilor români, 36 de lucrări cu un tiraj total de 711.600 exemplare. S’au editat printre altele, trei volume din operele lui I. L. Caragiale, într’un tiraj de 45.000 exemplare. In Editura de Stat pentru Literatură şi Artă a apărut volumul „Pentru libertate” de Gheorghe Coşbuc, care cuprinde o serie dintre cele mai reprezentative poeme ale autorului. Deasemeni au apărut „Letopiseţul Ţării Moldovei” de Miron Costin şi „Opere Alese” de Alecu Russo. Cu prilejul sărbătoririi centenarului celui mai mare poet al poporului nostru, Mihail Eminescu, au fost tipărite numai în ediţii de lux, 30.000 exemplare din volumul „Poezii”. Deosebit de interesantă a fost apariţia „Antologiei din literatura antimonarhică” apărută în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, care cuprinde o culegere de texte, proză şi versuri, ce demască monarhia, ca expresie a coaliţiei burghezo-moşiereşti. Textele sunt extrase din publicaţiile şi operele clasicilor: Vlahuţă, Coşbuc, Caragiale, Macedonski şi alţii. Editura Tineretului a acordat o mare atenţie clasicilor literaturii noastre. Astfel au apărut în Editura Tineretului, „Fabule“ de Al. Donici. Au fost editate deasemeni „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, piesa „Hagi Tudose” de Barbu Drelavrancea şi multe altele. Alături de operele clasicilor români o preocupare deosebită a constituit editarea nuvelelor lui Alexandru Sahia şi a lucrărilor poetice ale lui I. Păun Pincio. Pentru anul 1952, sunt prevăzute în planul editurilor noastre tipărirea a 33 titluri din lucrările clasicilor literaturii noastre, într’un tiraj de aproape 630.000 exemplare (Agerpres).