România Liberă, decembrie 1951 (Anul 9, nr. 2232-2256)

1951-12-27 / nr. 2253

Bl Bthr»? pal at ir, UI• i'tn din toate ţările, uniţî-val ORGANUL SFATURILOR POPULARE DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ Anul IX — Nr. 2253 4 pagini — 4 lei Joi 27 Decembrie 1951 n numărul de azi: — Pentru demascarea şi izolarea agre­sorilor imperialişti americani (pag. 1). — O zi în Patria noastră (pag. 2). — Pe drumul lichidării neştiinţei de carte — de Ion Nistor, ministru adjunct la Ministerul învăţământului Public. (pag. 3). •— Scrisori către redacţie (pag. 3). — Despre acţiunile agresive şi ames­tecul Statelor Unite ale America In afa­cerile interne ale altor ţări. — Continu­area cuvântării rostită de A. I. VIŞINSKI la 21 Decembrie 1951 în Comitetul Poli­tic (pag. 3). — Sesiunea Comitetului Executiv al Federaţiei Mondiale a Tineretului Demo­crat va avea loc la Copenhaga (pag. 4). — Presa democrată italiană salută gestul frăţesc al poporului sovietic. (pag. 4). — Sărbătorirea celei de a 70-a aniver­sări a lui William Gallacher, preşedintele P. G. al Marii Britanii (pag. 4). — In legătură cu tratativele de armis­tiţiu din Coreea (pag. 4). PENTRU DEMASCAREA ŞI IZOLAREA AGRESORILOR IMPERIALIŞTI AMERICANI La cererea delegatei sovietice — cerere căreia imperialiştii americani, cu toată ma­şina lor de vot, nu i s-au putut opune — Comitetul Politic O.N.U. a examinat în ul­tima săptămână „legea securităţii mutuale pe 1951”, votată de Congresul american şi semnată la 10 octombrie de preşedintele Truman. Opinia publică mondială, care a urmărit cu atenţie desbaterile asupra acestei probleme, a salutat cu bucurie strălucitele cuvântări prin care şeful delegaţiei sovietice, A. I. Vîşinski, a demascat cu o logică de fier şi pe baza unor documente de nedes­­minţit, caracterul agresiv al acestei legi, ca şi pe autorii şi susţinătorii ei. Popoarele lumii, dornice de pace, văd în demascarea „legii securităţii mutuale pe 1951“ un important aspect al luptei mondia­le pentru salvgardarea păcii, pentru sdrobi­­rea criminalului complet, urzit de provoca­torii la război, însăşi discutarea la O.N.U. a „legii ce­lor 100 milioane“, constitue o înfrângere ră­sunătoare a imperialismului american: ea a scos din nou l­a iveală metodele gangste­­reşti prin care guvernanţii Statelor Unite încearcă să ajungă la declanşarea unui nou război mondial, a scos la iveală cinismul cu care aceşti guvernanţi încalcă acordurile internaţionale amestecându-se în afacerile interne ale altor state. In lumina desbate­­rilor care au avut loc, este mult mai uşor popoarelor să înţeleagă pericolul serios pe care-l creiază pentru pacea, lumii acţiunile agresive ale guvernului Statelor Unite şi ale sateliţilor săi. Zadarnice au fost, în aceste condiţii, în­cercările delegaţilor americani, de tipul con­gresmanului Mansfield sau ale jalnicilor re­prezentanţi gomindanişti, titoişti, canadieni, etc. care — în imposibilitate de a contesta măcar o singură literă din lungul şir de do­cumente citate de şeful delegaţiei sovietice — au încercat să minimalizeze importanţa dez­baterilor. Bazându-se pe forţa acuzatoare a faptelor, şeful delegaţiei sovietice a pulverizat pur şi simplu argnţia avocăţească a delegaţilor im­perialişti care — strânşi cu uşa — dădeau din colţ în colţ încercând fie să demonstreze că legile ar fi făcute... ca să nu se aplice, fie să creeze o confuzie între dreptul de azil şi acţiunile lor agresive, fie să găsească totuşi o eşire, prin diversiuni şi calomnii, încercări ca cele făcute de delegaţii Sta­telor Unite şi Angliei sau — ca să amintim numai pe cei mai ridicoli dintre slugoii mo­­nopoliştilor americani — de delegaţii Cana­dei, Belgiei, Gomindanului, Costaricei, Iugo­slaviei, Braziliei nu fac decât să mărească dispreţul şi ura popoarelor împotriva agre­sorilor imperialişti care nu vor să-şi dea seama că a trecut pentru totdeauna vremea când puteau arunca praf în ochii mulţimi­lor spre a acoperi acţiunile lor războinice. Popoarele îşi dau foarte bine seama că este vorba de o problemă deosebit de importan­tă şi de gravă: „Legea din 10 octombrie — aşa cum a demonstrat A. I. Vîşinski — este încă un pas pe calea spre un nou război mondial". In dorinţa lor sălbatică de a grăbi deslăn­­ţuirea războiului, imperialiştii americani nu se rezumă numai la intensificarea cursei înarmărilor, la alcătuirea unor coaliţii răz­boinice de tipul celei a Atlanticului de Nord, la transformarea ţărilor marshalizate în pa­­şalâcuri americane, la mărirea numărului de baze militare americane. Ei au trecut la ac­­­ţiuni agresive cu totul incompatibile cu re­laţiile diplomatice normale dintre state. Din categoria acestor acţiuni agresive face parte şi legea din 10 octombrie care — act fără precedent în istoria diplomatică — legife­rează amestecul Statelor Unite în afacerile interne ale altor ţări. Au pierdut ultima urmă de ruşine guver­nanţii Statelor Unite pentru a ajunge să elaboreze asemenea legi ca aceea care pre­vede finanţarea şi recrutarea de trădători de ţară, organizarea lor în formaţiuni militare regulate, folosirea acestor formaţiuni pentru terorizarea populaţiei din ţările trădate de aceste lepădături sau pentru alte scopuri, în cadrul armatei blocului agresiv atlantic. Cât de intim legate sunt prevederile legii din 10 octombrie de pregătirile de război ale Statelor Unite, arată cu prisosinţă des­baterile din Comisia pentru afacerile externe a Camerei Reprezentanţilor, când această lege a fost elaborată, ca şi declaraţiile fă­cute la 27 Noembrie la Detroit de învetera­­tul aţâţător la război J. F. Dulles. Imperialiştii americani urmăresc să creeze „o forţă de şoc”, necesară pentru agresiunea pe care o pregătesc împotriva Uniunii Sovie­tice şi a ţărilor de democraţie populară. Nu este prima dată când imperialismul s’ar deda­ la asemenea aventuri pe cât de nebuneşti, pe atât de criminale, împotriva lumii socialis­mului. Şi în 1918—20 imperialiştii, ajutaţi de „selecţionaţii” acelei epoci (Vranghel, De­­nichin, Iudenici şi alţii din aceiaşi plămadă), şi în 1941—45 hitleriştii, folosind pe selec­ţionatul lor Vlasov, — au încercat ceea ce vrea să încerce acum Truman. Dar şi unii şi alţii, imediat­ ce au trebuit să dea piept cu forţa popoarelor care-şi apărau dreptul la viaţă şi cuceririle democratice — nu au mai nimerit drumul spre a fugi. Imperialiştii par condamnaţi însă să nu poată înţelege legile istoriei. De aceea ei se pregătesc acum pentru o nouă agresiune, fără a-şi da seama că dacă ar deslănţui răz­boiul, de data aceasta n’ar mai rămâne de­cât o amintire din întreaga lor orânduire ca­pitalistă. In pregătirile lor agresive, imperialiştii — urâţi de popoare — simt că nu pot fo­losi pe oamenii cinstiţi, că recrutarea cărnii de tun pentru interesele lor este o sarcină lipsită de speranţe pentru agresor. Referin­­du-se la declaraţia lui Dulles — acest „creer“ al provocatorilor la război — A. I. Vîşinski arată: „Se pare că el socoteşte că tancul lor nu va rezista tancului nostru, tunul lor nu va rezista tunului nostru, iar ostaşul lor nu va rezista ostaşului nostru. Şi aceasta pentru că Dulles nu este sigur că ostaşul lor va continua să ţie ostaşul lor şi nu va deveni ostaşul nostru". Iată de ce, imperialiştii simt nevoia să „selecţioneze" criminali şi spioni, trădători de ţară şi agenţi provocatori de tipul lui Rădescu, Creţeanu, Vişoianu, Gafencu, Filderman, Eftimie Gherman, lepădături fu­gite din ţările lor, cu ajutorul cărora să adune toată scursura societăţii şi s’o trans­forme într’o armată de mercenari ieftini, în slujba lor. Pentru cauza „modului de viaţă ameri­can“ — nici că se pot găsi „combatanţi“ mai nimeriţi. Legea din 10 octombrie, demascând mâ­r­­şavete metode pe care imperialiştii ameri­cani se căsnesc să le introducă în practica relaţiilor internaţionale, ilustrează în ace­laşi timp cât de izolaţi de mase sunt pro­vocatorii la război. Odinioară imperialiştii îşi mai puneau speranţe în posibilitatea lor de a înşela popoarele cu gogoriţele „Vocii Americii“; de multă vreme ei au trebuit să-şi dea sea­ma că vocea lor urlă în gol. De aceea ei legiferează acum constituirea de bande ar­mate, care să se dedea la acte de terorism şi pe care să le încadreze în armata Atlan­ticului de Nord. Dar popoarele ţărilor de democraţie popu­lară, eliberate de sclavia capitalismului, popoare care după pilda popoarelor sovie­tice şi cu sprijinul lor, îşi făuresc o viaţă de libertate şi bună stare, nu sunt câ­tuşi de puţin dispuse să se lase intimidate. Dimpotrivă, strâns unite în jurul marii şi invincibilei Uniuni Sovietice, ele sunt ho­­tărîte să plătească cu vârf şi îndesat agre­sorilor care ar îndrăzni să se atingă de ele. Imperialiştii americani, slugile lor atlanti­­zate şi trădătorii lor selecţionaţi — ar pu­tea să-şi ducă aminte de sfârşitul lui Hitler şi al lui Vlasov, ar putea să ia aminte la sfârşitul aventurii „selecţionaţilor“ Osma­­nov şi Saranţev paraşutaţi de un avion a­­merican pe teritoriul U.R.S.S. în regiunea I­.S.S. Moldoveneşti! Dornice de pace şi colaborare internaţio­nală, popoarele care — făurindu-şi fericirea — făuresc primăvara întregii omeniri, nu au de gând să manifeste nici un fel de îngă­duinţă faţă de duşmanii omenirii şi ai păcii sau faţă de slugile lor, dacă aceştia ar în­cerca să-şi vâre râtul de porc în grădina socia­l­ismului. In lupta lor, popoarele noastre simt ală­turi de ele glasul sutelor de milioane de oameni cinstiţi din ţările înrobite încă de imperialişti. Cuvântările rostite de A. I. Vîşinski, în zilele de 19 şi 21 Decembrie, contribuind şi mai puternic la demascarea imperialiştilor americani, la izolarea lor , ajută pe partizanii păcii din lumea întreagă, înfăţişând toată mârşăvia politicii agresive a Statelor Unite şi ţelurile ei criminale. Pentru poporul nostru muncitor, care ter­mină victorios primul an al Cincinalului, desbaterile în legătură cu legea tâlhărească din 10 octombrie reprezintă o puternică chemare la întărirea vigilenţei patriotice. In lumina cuvântărilor lui A. I. Vîşinski, apare şi mai limpede poporului nostru în­ţelesul acţiunilor agresive la care guvernul S.U.A. se dedă împotriva patriei noastre, apar şi mai limpezi scopurile urmărite de imiperialiştii americani prin violarea spa­ţiului nostru aerian de către avionul mili­tar american obligat să aterizeze apoi în R.P. Ungară sau prin paraşutarea agenţi­lor provocatori condamnaţi recent de justi­ţia noastră. Mândru de realizările sale, hotărît să-şi apere cu toată energia drepturile largi cur­cerite prin lupte grele, poporul nostru mun­citor înţelege că trebue să-şi încordeze toate eforturile, să strângă şi mai puternic rân­durile în jurul partidului şi guvernului no­stru, să întărească necontenit statul nostru de democraţie populară şi să organizeze vigilenţa de masă spre a putea sdrobi orice încercare a imperialiştilor provocatori la război, îndreptată împotriva ţării noastre şi a întregii lumi a socialismului. e locuinţe pentru minerii de la Baia Mare BAIA MARE (de la subredacţia noastră). Partidul şi guvernul acordă o grijă deose­bită pentru a creia condiţii din ce în ce mai bune minerilor. La Baia Mare începând din anul 1949 şi până la sfârşitul anului 1950, au fost cons­truite un număr de 130 blocuri muncitoreşti şi locuinţe tip, care au fost date în folosinţa a 303 familii de muncitori. Construcţiile de locuinţe muncitoreşti s’au intensificat şi mai mult la cursul acestui an. In întâmpinarea zilei aniversării Republicii Populare Române muncitorii de pe şantierele de construc­ţii şi-au sporit eforturile pentru a termina cât mai multe locuinţe muncitoreşti. Astfel, din cele 25 blocuri care sunt în construcţie au fost terminate zilele acestea 13, care pâ­nă la sfârşitul acestui an vor fi date în fo­losinţa unui număr de 78 familii de mineri. DIN REPUBLICA NOASTRĂ POPULARĂ Mari realizări în domeniul electrificării Patriei Pentru înfăptuirea măreţelor sarcini ale planului de electrificare,­ întregul popor muncitor a răspuns cu înflăcărat avânt chemării partidului. Paralel cu desfăşurarea lucrărilor pe di­feritele şantiere ale hidro şi termocentrale­lor, regimul nostru de democraţie populară a creat în ţara noastră o puternică indu­strie electrotehnică, capabilă să facă faţă necesităţilor planului de electrificare. O deosebită importanţă la realizarea a­cestor succese în domeniul electrificării o are masivul ajutor sovietic. Bogatul ma­terial documentar de informaţie ştiinţifică, tehnică şi economică, conlucrarea rodnică cu specialiştii pe care Uniunea Sovietică i-a trimis la noi în ţară, spre a ne îndru­ma la elaborarea şi realizarea proectelor, precum şi utilajul electrotehnic primit din Marea Ţară a Socialismului, au constituit un ajutor material, concret şi viu. Tot în cadrul planului de electrificare s’au realizat succese importante şi în elec­trificarea rurală. In tot mai multe comune lumina a smuls întunericul milenar, a con­tribuit la înflorirea vieţii noi în satele pa­triei noastre. Deasemeni în cursul anului 1951 au fost electrificate 445 arii. Făcând din măreaţa operă a electrificării cauza lor proprie, oamenii muncii din ţara noastră, păşesc înainte la îndeplinirea pla­nului de electrificare, contribuţie însemnată în slujba întăririi patriei, în slujba păcii şi socialismului. Bibliotecile din Capitala—puternice focare de cultură Marile biblioteci din Capitală constitue un important mijloc pentru oamenii muncii de însuşire a ştiinţei şi culturii. In anul 1938 biblioteca fostei Academii Ro­mâne a fost frecventată de un număr total de 18.177 cititori, în timp ce în 1951, numai până la 15 Decembrie, numărul celor ce au studiat lucrări din biblioteca Academiei R.P.R. a fost de 54.294, cărţile cercetate în­sumând 274.574 titluri. Alungarea monarhiei şi instaurarea Repu­blicii Populare Române au făcut cu putinţă crearea Bibliotecii Centrale Universitare. In­­tr’o perioadă de numai trei ani, acest for de cultură, pus de regimul nostru la înde­mâna tineretului studios, a înregistrat un puternic progres. In 1950 biblioteca a numă­rat 282.152 cititori, care au studiat 479.829 cărţi, iar în 1951, până la 15 Decembrie, nu­mărul total al cititorilor a fost de 362.183, printre care numeroşi profesori, studenţi, muncitori, tehnicieni, elevi, funcţionari, etc. Numărul lucrărilor din această bibliotecă, consultate în 1951, s-a ridicat la 716.630. Pentru a se înlesni cunoaşterea cât mai adâncă a ştiinţei celei mai avansate din lume, a fost înfiinţată în 1948 biblioteca Institu­tului de Studii Româno-Sovietic al Academiei R.P.R. Anul acesta s-au studiat mai mult de 32.000 de lucrări originale, traduceri ale Institutului şi reviste sovietice. Popularizarea pe scară largă a cărţii so­vietice, în special a cărţii în limba rusă, con­stitue obiectivul principal al activităţii Biblio­tecii Centrale ARLUS din Bucureşti, care a luat fiinţă în 1945. Biblioteca a fost vizi­tată în 1951 de un număr total de 140.000 cititori, care au studiat 250.000 lucrări. Pe lângă această bibliotecă s-a înfiinţat în luna Martie a acestui an prima bibliotecă din Capitală pentru copii cuprinzând circa 4.000 cărţi în limbile română, rusă şi ale naţionali­tăţilor conlocuitoare. Aproape zece mii copii au frecventat până acum această bibliotecă. O simţitoare desvoltare a înregistrat în anul acesta şi biblioteca Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea. Numărul cărţilor bibliotecii a crescut în 1951 cu 35.000 ia­r numărul cititorilor a ajuns la 60.000, înfiinţate prin grija şi cu sprijinul parti­dului şi guvernului, marile biblioteci din Capitală, puternice focare de cultură, con­tribue activ la pătrunderea în masse din ce în ce mai largi a valorilor ştiinţei şi cul­turii. (Agerpres). Clădirea cea nouă a sfatului popular In ziua aceia, la porţile gospodăriilor ţă­răneşti din comuna Bunea (Timişoara) se adunau câte doi, câte trei, se strigau unii pe alţii: „Vii la şedinţă, la sfat?” Iar seara, în sala mică, singura încăpere a sfatului popular comunal, s’a adunat multă lume. Mulţi n’au mai încăput şi au rămas pe afară Unii dintre ei îşi exprimau nemulţumirea: „E frig de crapă pietrele şi noi stăm afară. Fir’ar de cocioabă strâmtă!” Apoi, făcându-şi loc cu coatele, se înghe­suiau care cum putea. Tovarăşul Ion Covan, preşedintele comitetului executiv, le-a vorbit în adunare despre planul sfatului pe timp de un an. „Vrem să clădim un local mai acă­tării pentru sfatul popular”. Nu terminase bine ultimul cuvânt și glasuri pline de bucu­rie au umplut sala. „Asta da... Asta tre­bue" — „Dar un cămin cultural, nu trebue? Doar citim în ziare despre viaţa frumoasă a tinerilor în cadrul căminului cultural şi noi n’avem cămin”, spuse secretarul orga­nizaţiei U.T.M. Fiecare om se gândea la cele ce ar trebui să se înfăptuiască în comună. Cornel Mi­­hailovici, secretarul organizaţiei UTM, când a luat cuvântul, s’a gândit la tinerii lui dragi. Tovarăşul Ion Covan le-a arătat proectul clădirii. Patru săli spaţioase pen­tru birourile sfatului popular. O sală mare pentru cămin cultural, camere pentru func­ţionarii care nu au locuinţe, etc. La sfârşitul şedinţei, toţi cetăţenii comu­nei s’au angajat să contribue la lucrare astfel încât să fie clădită cu propriile lor forţe, din resurse locale. ★ Pădurea răsună de cântecele vesele ale ţăranilor din Bunea. Unii taie trunchiurile groase ale copacilor, alţii încarcă căruţele. Lemnul îl vor ciopli în grinzi puternice, necesare noii clădiri. Odată cu venirea pri­măverii munca s’a intensificat. Au fost că­rate peste 2.000 căruţe cu pământ şi nisip de pe un deal apropiat. Au fost angajaţi şase cărămidari. S’a construit cu cuptor pentru arsul cărămizii. In timp ce se pregătea cărămida, ţăranii din comună — în frunte cu membrii comi­tetului executiv — au început săparea şan­ţului pentru fundament. Utemiştii au orga­nizat două zile de muncă peste numărul ce le reveneau . Munca a continuat neîncetat, cu entu­ziasm şi voe bună. Astăzi, în mijlocul comunei se înalţă o clădire mare roşie , sediul sfatului popu­lar. Locuitorii comunei au lucrat cu multă râvnă. Peste 500 cetăţeni au prestat câte 5-6 zile muncă voluntară. Ufedelistele, în frunte cu Sofia Părchişan, Ana Oţican şi Persida Mărăşescu, au purtat maldăra şi au dat sus cărămida meşterilor. Margareta Tohotaru a stins var timp de două zile fără întrerupere. Valoarea muncii voluntare .­x­­tinge suma de 2.640.000 Iei. Comitetul exe­cutiv a organizat munca în aşa fel ca fie­care locuitor să ştie din timp când îi vine rândul. Dar acest rând nu prea s’a ţinut în seamă. “Pe moş Micuta, deşi terminase par­tea ce i-a revenit, îl puteai vedea în conti­nuare tot printre meşteri. De drag, făcea ba una, ba alta. Şi în permanenţă, gândul lui fugea spre trecutul de exploatare pe care l-a trăit atâţia ani în şir. Dar mai cu sea­mă, gândul lui aleargă spre viitorul care a început a se construi în satul său ca şi în întreaga ţară. Şi, pentru acest viitor lumi­nos, Moş Miruta nu precupeţeşte nici un efort. VIORICA SOMEŞAN Timişoara, Decembrie Desvoltarea învăţământului în limbile naţionalităţilor conlocuitoare In ultimii ani s’au obţinut noi şi însem­nate realizări în domeniul desvoltării învă­ţământului în limbile naţionalităţilor conlo­cuitoare. De pildă, în anul şcolar 1950—1951, nu­mărul instituţiilor preşcolare a crescut cu 350 faţă de anul 1948—49, predarea făcân­­du-se în 10 limbi. Tot în această perioadă numărul elevilor de naţionalitate ungară, germană, turcă, tătară, sârbă, etc. — care frecventează­­şcoli cu limba de pre­dare maternă — a crescut cu 19,7 la sută, ajungând la 46.400. Deasemeni, în ultimul an, în cele 80 de şcoli medii cu altă limbă de predare decât cea română, frecventează cursurile un nu­măr de 21.473 elevi, iar la cele 17 facultăţi din ţară pentru naţionalitatea maghiară nu­mărul studenţilor înscrişi a ajuns la 2956. Pentru a crea cadrele necesare şcolilor naţionalităţilor conlocuitoare s-au înfiinţat şcoli pedagogice pentru învăţători şi educa­tori, cu predare în limba maternă. Succese!« muncitorilor din metalurgie şi siderurgie Un mare număr de fabrici şi uzine din cadrul Direcţiilor Generale Siderurgică şi Metalurgică şi-au realizat sarcinile lor de plan pe anul 1951, reuşind astfel să producă în contul celui de al doilea an al primului nostru plan cincinal. La obţinerea acestor frumoase succese au contribuit în largă măsură şi miile de mun­citori care aplică cu foarte bune rezultate metodele avansate de muncă ale stahanovi­­ştilor sovietici. Un aport deosebit la îndeplinirea şi de­păşirea planului de producţie înainte de ter­men au adus şi cele 602 brigăzi organizate în diferite întreprinderi. Dintre acestea 210 sunt de calitate, 172 de tineret, 126 de eco­nomii şi 94 complexe. Muncitorii, tehnicienii şi inginerii fabricilor şi uzinelor antrenaţi în întrecere socialistă s-au ocupat totodată şi de îmbunătăţirea procesului de producţie, care să ducă la creş­terea productivităţii muncii şi la scăderea preţului de cost. De exemplu, numai în întreprinderile ce aparţin Direcţiei Generale a Metalurgiei, au fost făcute de la 1 ianuarie 488 de inovaţii, dintre care 390 au fost acceptate şi în mare parte aplicate cu rezultate deosebit de bune. In întreprinderile ce aparţin Direcţiilor Ge­nerale Siderurgică şi Metalurgică a fost de­cernat titlul de stahanovist unui număr de 69 de muncitori, care au reuşit să dea pro­duse în contul anilor viitori. E JUDECAREA UNUI GRUP DE SPIONI DIVERSIONIŞTI ŞI TERORIŞTI AMERICANI Tribunalul Militar Bucureşti a judecat zilele acestea procesul grupului de spioni, terorişti şi diversionişti americani Saplacan Constantin (nume fals: Moldovan Constan­tin), Bohin Mathias (nume fals: Mureşan Vasile), Spindler Wilhelm (nume fals: Meitzer Reinhart) şi Puiu Iile (nume fals: Beg Aurel şi Ştefănescu Adrian). Spionii diversionişti fuseseră paraşutaţi pe terito­riul RPR de către serviciul de spionaj al Statelor Unite ale Americii, de pe un avion american decolat din Grecia. Paraşutarea lor a avut loc la 18 octombrie, noaptea, în regiunea munţilor Făgăraş. Organele Securităţii de Stat i-au descope­rit şi arestat întâi pe spionii diversionişti Sapiacan Constantin şi Spindler Wilhelm. Ulterior au fost arestaţi de Securitate şi spionii diversionişti Bohn Mathias şi Puiu Ilie. Al cincilea spion diversionist care făcea parte din acelaş grup, anume Bârsan Gheor­­ghe (nume fals: Matei Gheorghe), îndepli­nind instrucţiunile serviciului american de spionaj, s-a sinucis, înghiţind o capsulă cu otravă. La spionii diversionişti arestaţi au fost găsite: 5 pistoale, 5 pistoale automate, o armă militară, 10 grenade, muniţii, 5 para­şute pentru lansare de pe avion, 3 paraşute pentru echipament şi alte materiale, 5 apa­rate de radio-emisie şi recepţie, un acumu­lator, un generator electric şi un grup elec­trogen portativ, hărţi militare ale diferite­lor regiuni ale Republicii Populare Române, busole, binocluri, diferite materiale pentru întreţinerea aparatelor de radio-emisie şi recepţie, precum şi piese de schimb, instruc­ţiuni pentru funcţionarea şi întreţinerea apa­ratelor de radio-emisie şi recepţie, acte de identitate şi certificate false, importante sume de bani în monede de aur şi hârtie, precum şi capsule cu otravă (cianură de potasiu). Spionii diversionişti au mărturisit că au fost recrutaţi de spionajul american într’un lagăr italian pentru persoane strămutate, şi după aceasta au urmat un curs de diver­siune, tragere, radio şi paraşutare în şcolile speciale de spionaj american din Italia şi Germania Occidentală. Ei au arătat că au avut sarcina să pregătească acte teroriste şi de diversiune în România şi să recruteze o agentură, pentru a culege informaţii de spionaj în primul rând despre armata ro­mână şi armamentul ei, despre aerodromuri, uzine militare, poduri feroviare, rezervoare petrolifere, etc. Tribunalul Militar a stabilit că faptele să­vârşite de spionii diversioniști Saplacan Constantin, Bohn Mathias, Spindler Wil­helm și Puiu Ilie se încadrează în prevede­rile art. 1 lit a, b, c și art. 6 al. II din Legea 16 din 1949. Pe baza acestei legi, care prevede pedeap­sa cu moartea pentru trădare de patrie, tre­cere în slujba duşmanului, spionaj, uneltiri împotriva securităţii interne şi externe a Re­publicii Populare Române, Tribunalul Mili­tar a condamnat pe cei 4 spioni diversio­nişti la moarte prin împuşcare. Condamnaţii au făcut cereri de graţiere. Prezidiul Marii Adunări Naţionale a respins aceste cereri. Cei 4 spioni şi diversionişti americani au fost executaţi prin împuşcare, (Agerpres). 70 noi gospodarii colective TIMIŞOARA (de la subredacţia noastră).­­­Un număr de 49 de familii de ţărani să­raci şi mijlocaşi din satul Dejan, raionul Deta, şi-au unit în vara aceasta, pămân­turile formând o întovărăşire agricolă. Muncind cu elan, ţăranii muncitori întovă­răşiţi din comuna Dejan au obţinut roade bune de pe cele 93­ ha. însămânţate cu grâu, 14 ha. cu orz, secară şi altele. Văzând că munca în comun este mai uşoară, mai or­­ganizată, ei au cerut partidului să le a­­probe înfiinţarea­ unei gospodării agricole colective, la care s-au mai înscris încă două familii. După primirea aprobării, întovărăşirea a fost transformată în gospodăria agricolă co­lectiva „K. A. Timiriazev” care are 250 ha. pământ, plus principalele unelte şi vite de muncă aduse de colectivişti. In urma vizitelor pe care le-a­u făcut la diferite gospodării colective — şi unde au avut prilejul să se convingă de supe­rioritatea gospodăriei colective — 36 de fami­lii de ţărani muncitori din comuna Lovrin au hotărît şi ele să păşească pe drumul gospodăriei colective. La sărbătorirea înfiinţării celor două gospodării colective, au luat parte nume­roși țărani muncitori din satele vecine. Sute de mii de exemplare din operele clasicilor noştri Lucrările scriitorilor clasici români sunt prezentate cititorilor noştri în număr din ce in ce mai mare, tipărirea lor constituind o preocupare de seamă pentru editurile noa­stre. Operele lui Vasile Alecsandri, volumul „Scrieri alese” de Nicolae Bălcescu, ope­rele lui Odobescu, iată numai câteva din cele II titluri editate în cursul anului 1949 într’un tiraj de 177.200 exemplare. In anul 1950 și in 1951 au apărut, din opere clasicilor români, 36 de lucrări cu un tiraj total de 711.600 exemplare. S’au editat printre altele, trei volume din operele lui I. L. Caragiale, într’un tiraj de 45.000 exemplare. In Editura de Stat pentru Lite­ratură şi Artă a apărut volumul „Pentru libertate” de Gheorghe Coşbuc, care cu­prinde o serie dintre cele mai reprezenta­tive poeme ale autorului. Deasemeni au apă­rut „Letopiseţul Ţării Moldovei” de Miron Costin şi „Opere Alese” de Alecu Russo. Cu prilejul sărbătoririi centenarului ce­lui mai mare poet al poporului nostru, Mi­hail Eminescu, au fost tipărite numai în ediţii de lux, 30.000 exemplare din volumul „Poezii”. Deosebit de interesantă a fost apariţia „Antologiei din literatura antimonarhică” apărută în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, care cuprinde o culegere de texte, proză şi versuri, ce demască monarhia, ca expresie a coaliţiei burghezo-moşiereşti. Textele sunt extrase din publicaţiile şi operele clasicilor: Vlahuţă, Coşbuc, Caragiale, Macedonski şi alţii. Editura Tineretului a acordat o mare a­­tenţie clasicilor literaturii noastre. Astfel au apărut în Editura Tineretului, „Fabule“ de Al. Donici. Au fost editate deasemeni „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, piesa „Hagi Tu­dose” de Barbu Drelavrancea şi multe altele. Alături de operele clasicilor români o preocupare deosebită a constituit editarea nuvelelor lui Alexandru Sahia şi a lucrărilor poetice ale lui I. Păun Pincio. Pentru anul 1952, sunt prevăzute în pla­nul editurilor noastre tipărirea a 33 titluri din lucrările clasicilor literaturii noastre, într’un tiraj de aproape 630.000 exemplare­ (Agerpres).

Next