România Liberă, decembrie 1961 (Anul 19, Nr. 5328-5354)
1961-12-01 / nr. 5328
Vineri 1 decembrie 1961nr. 5328 ® ârsnfS D e la început, o precizare : rîndurile de față nu au menirea unui sfat pedagogic. Cu toate acestea, din faptele ce le voi relata, se pot desprinde unele învățăminte. Recent, mi a căzut în mină o scrisoare. Din ea răzbatea întregul zbucium al unei fetițe de 14 ani, pe nume Mioara Simion. Tatăl fetiței și-a abandonat familia când Mioara avea numai 6 luni. De atunci, mama Mioarei n-a mai știut nimic de ei. Mare fiind, fetița a aflat că tatăl ei trăiește undeva în țară. Din acel moment, Mioara a început să-și caute tatăl cu inima plină de bucurie și dragoste, visând mereu la clipa fericită cind își va cunoaște părintele. Speranța i-a dat aripi și Mioara a început să corespondeze cu organele de stat care ar fi putut-o ajuta să-și găsească tatăl. I se dăduse de urmă prin arhivele unei întreprinderi unde lucrase și apoi i se pierduseră din nou. La fiecare veste nouă , fetița plîngea de bucurie și implora prin scrisori să se grăbească cercetările. Trebuie spus că toată această izbucnire, ca s-o numim așa, a fetiței, nu avea nici un substrat material. Mama ei și-a refăcut viața și fetița avea de toate, inclusiv prietenia unui tată vitreg. Dragostea filială era singurul mobil al căutărilor ei îndelungate. A răspuns în vreun fel Simion, tatăl, sentimentelor sincere și dezinteresate ale fetiței lui ? Nu ! Rece ca o stană de piatră, a strîns din umeri mirat de atîta stăruință. Se temea, pe semne, să nu-1 împovăreze fetița. Mioara nu dorea decit să-l cunoască, să-l vadă. Dar dragostea ei s-a lovit ca de o stîncă de inima împietrită a tatălui. Are drept oare Simion să se poarte așa cu propria lui fiică ? Nu e hotărît că nu are. Și cu siguranță că tovarășii lui de muncă nu-i vor aproba atitudinea. Căci, o asemenea purtare nu poate persista, neînfierată» in societatea noastră. i •• la copii Am cunoscut zilele acestea și un alt caracter de relații dintre părinți și copii. Lucrurile se petreceau la tribunal. Acuzații — cinci oameni: un medic, un inginer, un profesor, un tehnician dentar și un maistru auto. Cu alte cuvinte, toți oameni cu profesii bine remunerate și care, după cîte se pare, la locurile lor de muncă lucrează sîrguincioși. Reclamantul ? Un bătrîn. Un om de vreo 65 de ani. Ei bine, acest bătrîn era tatăl celor cinci. Un om care, își crescuse cu greu copiii, zbătindu-se uneori cu peștele pe uscat numai ca să-i vadă stăpini ai profesiei lor. Cine in cartierul lor nu admirase, cu ani în urmă, familia Faur, pentru dîrzenia cu care lupta să-și crească copiii ? !... Dar iată, anii au trecut, copiii au devenit oameni mari, au îmbrățișat diferite profesii, și-au întemeiat cămine proprii. Cu timpul au început însă să-l uite pe bătrîn. Și asta tocmai cind, ajungînd la o vîrstă înaintată, tatăl avea absolută nevoie de ajutorul cuiva. A bătut pe rînd cu nădejdea în inimă la poarta fiilor săi. Dar fără rezultat. Copiii nu-l mai cunoșteau. Pînă la urmă, după îndelungi chibzuieli, a ajuns, spre mirarea și amarul lui, aici, la tribunal. Copiii se judecau între ei fiecare pretinzînd să-l întrețină ceilalți. Publicul din sală era indignat. Cineva nu se putu abține să mi strige : „rușine !”. Aceasta a fost sentința publicului, a opiniei publice. La tribunal, acești frați și-au vădit meschinăria, dovedindu-se oameni fără inimă, fără caracter, fără cel mai mic simț al datoriei fiului față de părintele său. E un caz izolat, e drept, dar merită pus în discuție tocmai pentru ca să nu ne mai fie dat a întîlni pe viitor artele identice. VIRGIL LAZARI Informații nioi, peste 200 de colectiviști din Șomcuța Mare au vizitat expoziția agricolă din Baia Mare, precum și noile cartiere, clădirile impunătoare din centrul reședinței regionale. Piața Victoriei. Săptămîna aceasta, prin O.N.T. Carpați, expoziția agricolă și construcțiile noi din Baia Mare au fost vizitate de 400 de colectiviști din raionul Cehul-Silvaniei, 300 de colectiviști din Ulmeni, 200 de colectiviști din Ariniș etc. Agențiile și filialele ON T. din întreaga țară primesc înscrieri pentru taberele turistice care se vor organiza pentru elevi și studenți în timpul vacanței de iarnă, în orașele Galați și Brăila, în cadrul unor unități alimentare, s-au înființat de curînd trei secții „Gospodina“. Preparatele și semipreparatele prezentate într-un sortiment variat sunt apreciate de cumpărători-Casa de economii și consemnațiuni face cunoscut că la tragerea la sorți lunară a obligațiunilor C.E.C. din 31 decembrie 1961, la care în afara cîștigurilor în bani se vor acorda în plus cîștiguri în obiecte și excursii în străinătate, participă toate obligațiunile C.E.C. procurate pînă în prezent precum și cele ce vor fi procurate pînă la 30 decembrie a.c. inclusiv în primele zece zile ale lunii obligațiunile C.E.C. se vînd la valoarea lor nominală, fără diferență de preț. Colectiviștii din raionul Calafat au construit numai în cursul anului 1961 aproape 600 case noi, au cumpărat 423 de garnituri de mobilă, 335 de aparate de radio, 1062 de biciclete, 162 de mașini de cusut și circa 80 de motociclete și motorete. Intr-o singură comună — Ciupercenii Vechi — s-au construit de la începutul anului 32 de case, s-au cumpărat 59 de biciclete, 7 mașini de cusut și 19 garnituri de mobilă. La tragerea de amortizare a asigurărilor mixte de persoane ADAS, din 30 noiembrie 1961, au ieșit următoarele opt combinații de litere : Y.U.M.; Y.WR.; E.O.D.; A.W.I.; G.A.M.; Z.W.N.; K.S.D.; A.J.K. Trei întovărășiri s-au unit într-o gospodărie colectivă Cireșeanu, Schiopoaia și Mărăcini sunt trei sate vecine, înșirate la marginea unui drum de țară ce duce spre Mizil. in vara anului 1957, țăranii muncitori de aici — urmînd îndemnul comuniștilor — au format cite o întovărășire agricolă. Chiar din primul an de muncă în comun, intovărășiții au obținut recolte mai mari decit atunci cînd lucrau pămîntul individual. Dar pe colectiviștii din comunele vecine tot nu-i puteau ajunge. în acest an, în gospodăria colectivă din Calugăreni — un sat apropiat — s-au obținut 2.500 kg. de griu la hectar, în timp ce în cele trei întovărășiri se recoltase doar cîte 1.470 kg. la hectar. Colectiviștii vecini au reușit ca din veniturile obținute prin contractarea produselor cu statul să sporească sectorul zootehnic cu zeci de vaci cu lapte, cu vițele de prăsilă, să ridice noi construcții trainice. Vizitîndu-și deseori vecinii, întovărășiții din cele trei sate au avut posibilitatea să-și formeze o imagine clară despre belșugul de bucate pe care îl aduce fiecărui om harnic gospodăria colectivă. Vasile Ivanciu, Ion Furtună și Vasile Panait sînt membri ai cîte ureia din cele trei întovărășiri. Împreună cu alți consăteni l-au vizitat într-un rînd pe colectivistul Alex. Bolborici din comuna Săhăteni. Acesta le-a arătat că pentru cele 470 zile-muncă efectuate a primit 1410 kg. de grîu, 5640 kg. de porumb, 1410 kg. de cartofi, 141 kg. de zahăr, 564 kg. de vin, 70 litri de țuică și pe deasupra 11.000 lei. Cu ocazia vizitei, colectivistul le-a spus simplu oaspeților: „Știți ce înseamnă toate aceste bunuri? Un venit anual de peste 25.000 lei". întovărășiții și-au dat seama că veniturile colectivistului întrec cu mai bine de două ori pe cele obținute de ei. Dornici să cunoască cît mai multe gospodării colective, întovărășiții au trecut chiar și hotarele raionului lor, I-au vizitat pe colectiviștii din Sălcioara și Mihălceni din raionul Rîmnicu Sărat. La gospodăria colectivă din Mihălceni, de pildă, unde au luat cunoștință de averea colectivei au fost impresionați de sectorul zootehnic aducător de mari venituri. Gospodăria are 381 de taurine (dintre care 131 de vaci cu lapte), 1.200 de oi, 224 de porcine (dintre care 42 de scroafe) și 6144 de păsări. Colectiviștii au construit numai în acest an două grajduri de vite, două hale de ouat, un saivan pentru o mie de oi, o casă-laborator, o remiză pentru unelte. De la începutul anului și pînă în prezent, colectiviștii din Mihălceni au vindut statului produse în valoare de peste două milioane lei. De aceea, valoarea zilei-muncă a ajuns aici la 45 lei. Pengă vizitele întovărășiților la gospodăriile colective, comitetul executiv al sfatului popular din comuna Cireșeanu a folosit numeroase forme ale muncii politice de masă pentru popularizarea succeselor obținute de colectiviști. Seara, la căminul cultural, întovărășiții aflau vești noi despre felul cum trăiesc colectiviștii. La întîlnirile tinerilor întovărășiți cu tinerii colectiviști din vecinătate se făceau schimburi de experiențe rodnice. Cu ocazia serilor de „întrebări și răspunsuri" pe teme ca: „Ce ne aduce gospodăria colectivă", „Dezvoltarea multilaterală a gospodăriilor colective", „Să cunoaștem cum trăiesc colectiviștii vecini“ au participat aproape toți locuitorii celor trei sate din apropiere. Tot la căminul cultural au fost chemați să vorbească despre experiența muncii înaintate președinții de la gospodăriile din comunele Baba Ana, Mizil, Săhăteni, Amaru și altele. Toate acestea au făcut ca întovărășiții din cele trei sate vecine să se hotărască să-și unească laolaltă pămîntul și să formeze o gospodărie colectivă puternică. VIOREL LUPU corespondentul „Romîniei libere" Lucrări pentru îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă Drăgășanii capătă astăzi tot mai mult înfățișarea unui orășel modern. Sunt pe terminate lucrările de canalizare și alimentare cu apă potabilă a populației. Au fost pavate și modernizate străzi și trotuare în suprafață de peste 18.000 mp. Pe străzi a apărut și se extinde iluminatul fluorescent. în numeroase alte localități din țară sunt în curs de desfășurare lucrări edilitare. La Tg. Mureș, de pildă, se mărește capacitatea uzinei de apă potabilă, prin captarea unor noi surse subterane de apă și prin construirea unor instalații de purificare. Lucrări pentru îmbunătățirea alimentării cu apă a populației au început de curind și in alte localități din regiunea Mureș- Autonomă Maghiară : La Miercurea Ciuc, Reghin, Toplița, Vlahița. Și în regiunea Banat sunt în curs de desfășurare lucrări asemănătoare. La Timișoara, rețeaua principală de distribuție a apei potabile se extinde în acest an cu încă 5 km, iar la Reșița cu 3 km. La Arad se fac lucrări pentru mărirea surselor de captare și pompare a apei, iar la Lugoj au fost construite 5 puțuri pentru pomparea apei. a aparUT .PROBLEME ECONOMICE“ , nr. 11/1961 cu următorul cuprins : Mesajul de salut adresat tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej de Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Romîn, Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri ale Republicii Populare Romîne EDITORIAL, Caracterul științific al politicii economice a Partidului Muncitoresc Român , E. HUTIRA și FL. BALAURE : Transformarea relațiilor de producție socialiste în relații de producție comuniste: CONSTANTIN ȚUZU : Specializarea și cooperarea - mijloc important de ridicare a nivelului tehnic al producției ; O PARPALĂ (Iași) : Cu privire la finanțarea și amortizarea turmei de bază ; N. MARCU : Unele aspecte ale crizei agrare dinalominia în perioada dintre cele două războaie,mondiale : N. IVANCIU • Teoria burgheză a ,,creșterii economice“ și întrecerea dintre cele două sisteme mondiale DIN PLANUL DE ACTIVITATE ȘTIINȚIFICĂ AL INSTITUTULUI DE CERCETĂRI ECONOMICE ȘT. UNGUREANU : Critica conceptului burghez despre țările slab dezvoltate ; CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ IN PROBLEMELE PRODUCTIVITĂȚII MUNCII I. RACHMUTH. Membru corespondent al Academiei R.P.R. și I. RAȚI : Unele probleme ale productivității muncii I ÎNSEMNĂRI C. GRIGORESCU : Predarea lecției :,Transformarea socialistă a agriculturii“ în învățămîntul superior , CRITICA ȘI BIBLIOGRAFIE R. GEORGESCU : O licrare utilă despre o unitate fruntașă a agriculturii socialiste. INFORMAȚII ȘTIINȚIFICE *** Din activitatea Consiliului științific al Institutului de cercetări economice al Academiei Republicii Populare Romîne ; * * * Consfătuirea științifică din U.R.S.S. cu privire la problemele perfecționării planificării. SCRISORI CĂTRE REDACȚIE Din partea : Comitetului de stat pentru construcții, arhitectură și sistematizare de pe lângă Consiliul de Miniștri , Institutului agronomic „Nicolae Bălcescu“-București. Lista de cîștiguri LA DEPUNERILE PE OBLIGAȚIUNI CU CÎȘTIGURI TRAGEREA DE BAZA DIN 30 NOIEMBRIE 1951 ) Talon nr. 8 (1962) Jumătate Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“] Prezintă in sala din B-dul Schitul Magureanu nr. 1 Spectacolul „AL PATRULEA" de K. SIMONOV Direcția de scenă : DINU NEGREANU în sala din Str. Alexandru Sahia nr. Spectacolul „CRED IN TINE“ De V. KOROSTÎLIOV Direcția de scenă : GEORGE CARABIN 76 J Romînia liberă* 1 decembrie-Zi de luptă pentru eliberarea Africii de sub jugul colonialismului țn fiecare an, la chemarea Secretariatului permanent al Consiliului de solidaritate a țărilor Asiei și Africii, ziua de 1 decembrie este marcată ca „Zi de luptă pentru eliberarea Africii de sub jugul colonialismului"". Cu acest prilej, popoarele de pe întreg globul pămîntesc își manifestă solidaritatea cu cei care mai zac încă în robia colonială, cu cei care luptă pentru libertate și independența Africii. în prezent, această zi se desfășoară sub semnul lichidării radicale a rușinosului sistem colonial. Mișcarea de eliberare națională din Africa devine tot mai puternică. Problema lichidării sistemului colonial a fost dezbătută și în cadrul actualei sesiuni a Adunării Generale a O.W.U. Cu acest prilej a fost adoptată o rezoluție a 38 de state afro-asiatice, care reafirmă țelurile Declarației adoptate de Adunarea Generală la cea de-a 13-a sesiune. Adunarea Generală a hotărît de asemenea înființarea unui comitet special care va trebui să examineze problema aplicării Declarației și să comunice celei de-a 17-a sesiuni părerile și recomandările sale în legătură cu felul în care progresează aplicarea acestei Declarații. în lupta lor dreaptă, popoarele coloniale sunt sprijinite cu hotărîre de către țările lagărului socialist, de către toți oamenii progresiști din întreaga lume. După cum a arătat tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : „Colonialismul și-a trăit traiul. El trebuie lichidat definitiv sub toate formele lui, spre binele omenirii și dezvoltarea ei pe calea progresului“ Cu prilejul acestei zile poporul nostru își reafirmă încă o dată solidaritatea cu lupta dreaptă a popoarelor africane care mai zac în robia colonialistă, pentru independență națională, pentru libertate și progres, și trimite salutul său călduros tinerelor state africane care au pășit cu curaj pe calea unei vieți noi. FAPTELE GUANA. în urmă cu cîteva zile, în, localitatea Legan, din apropiere de Accra, a avut loc festivitatea inaugurării primei universități de stat din Ghana. în orașul Tema a avut loc solemnitatea deschiderii noului post de radio din acest oraș. * REPUBLICA GUINEEA. Ziarul guineez, „Horoya“ relatează că în decurs de un an în zece regiuni, care alcătuiesc o treime din întregul teritoriu al țării, au fost construite școli, spitale, poduri, șosele, au fost arate terenuri înțdenite pentru noi plantații de bananieri, portocali și de cafea.KANGOLA. în cadrul unei recente conferințe, de presă, Roberto Holden, liderul Uniunii popoarelor din Angola, a arătat că numărul victimelor colonialiștilor portughezi, din nodurile populației angoleze lipsită de apărare, se ridică la 50.000 de persoane. * RHODESIA DE NORD. în vremea din urmă în această țară s-au intensificat tot mai mult manifestațiile împotriva politicii rasiste duse de omul colonialiștilor, Welenski, împotriva a VORBESC cestor acțiuni guvernul a pornit o campanie de cruntă teroare. In urma unor tulburări care au avut loc in regiunile nordice ale Rhodesiei de nord, au fost arestați circa 2.600 de africani. Pînă în prezent numărul celor condamnați depășește 1.900 persoane. * RHODESIA DE SUD. în orașul Salisbourg, centrul administrativ al Rhodesiei de sud tăiese 107.000 de africani. Dar nici unul dintre aceștia nu are voie să circule pe trotuarele străzilor, datorită deciziei consiliului municipal în care se spune : „Nici un băștinaș nu are voie să folosească trotuarele de pe străzi“. Cine încalcă această dispoziție plătește o amendă de două lire sterline. * TANGANICA. în țară există circa 400.000 de muncitori care trăiesc în condiții foarte grele. Nivelul salariilor este cel mai scăzut din Africa. Asigurările sociale lipsesc cu desăvîrșire, iar protecția muncii este inexistentă. Numai în 1959 în nu prea numeroasele întreprinderi și pe plantații au avut loc 4.800 de accidente de muncă. Puai. S-a G. Un tabel se raficul de mai jos reprezintă un aspect al felului cum se reflectă in dezvoltarea O.N.U. transformările furtunoase care au avut loc în Africa. în 1945 cind a fost înființat O.N.U. din numărul total de 51 membri fondatori făceau parte numai 3 state africane : Liberia, Egipt, Etiopia. Este interesant de semnalat că creșterea ulterioară a numărului membrilor O.N.U. se datorește in mare parte și apariției statelor africane care și-au cîștigat independența după cel de al doilea război mondial. în 1955 in O.N.U. apare un nou stat african—Libia. In 1956 alte 3 state africane : Maroc, Sudan, Tunisia. In 1957 Ghana, în 1958 Guineea, in 1960, la a 15-a sesiune a Adunării Generale 16 state africane au intrat în O.N.U.: Coasta de Fildeș, Volta Superioară, Gabon, Dahomey, Camerun, Congo (capitala Brazzaville), Congo (capitala Leopoldville), Republica Malgașă, Mali, Niger, Nigeria, Senegal, Somalia, Togo, Ciad și Republica Africii Centrale. La sesiunea a 16-a a Adunării Generale au fost acceptați ca membrii Sierra Leone și Mauritania. Desigur că unele din aceste state care au intrat in O.N.U. nu au reușit să se elibereze complet de robia colonială și de aceea mai acționează în anumite probleme in interesul fostei stăpîniri coloniale. In ciuda acestui fapt, acest proces reflectă in ansamblu pierderea pozițiilor în Africa de către puterile colonialiste, ceea ce a avut drept efect si schimbarea raportului de forțe din sinul O.N.U. O mare parte din țările africane, noi membre ale O.N.U., duc o politică de neutralitate contribuind la menținerea păcii și securității popoarelor, la colaborarea intre state cu sisteme sociale deosebite, la lupta pentru lichidarea deplină a sistemului colonial. In funcție tocmai de aceste transformări, țările socialiste militează pentru ca în O.N.U. să se producă acele transformări care să asigure o mai justă reprezentare a actualului raport de forțe din lume. Este semnificativ că din 45 de posturi de adjuncți ai secretarului general și alte poziții similare, din rândul țărilor africane participă un singur reprezentant. etiopia___________#111 ® JL m :«miț LIBIA_________ j® # # L®.®J MAROC_____________# # ÍTÍ1&' # I SUDAN_____________Ü> © » TUNISIA____________% I® H # GHANA_____________1 j. $ _ 0 .~ GUINEEA________________.. .VL JL ® COASTA DE FILDEȘ______________________8 ~W VBLTA SUPERIOARĂ___________________ ®_ A BON___________________________ J. "pahomcy @ j 'camerun___________________________I ® CONGO ^Brazzaville)________________3L-fi_ "CC.NfiO C Leopoldville) ______________@ 01 REP.MALGAȘA HEZ_______%\W REP: MALI _______ # # NIGER_______________________# NIGERIA__________ZIEZ_. 3E SE SENEGAL____________'_________mJE SOMALIA______________________W\W TOGO___________________________J® JÖ CIAD________________________#" R£P. AFRICII CENTRALE__________________0 ~W SIERRA LEONE________________ _®_ MAURITANIA ___________ \® Ziarul „Afrique Action“ din Tunism publică sub semnnătura scriitoarei Eva Pessar care ii călătorește mult si prin țările Africii, îi an reportaj despre îi lupta popoarelor africane împotriva colonialismului. în reportaj se spune între altele : „în capitala Senegalului, orașul Dakar, pot fi văzuți numeroși oameni fără ocupație, aici fiecare al treilea om este șomer. Totuși, acești oameni nu arată pur și simplu ca șomerii. Privirile lor fixe îmi amintesc mai degrabă de niște refugiați spanioli după înfrîngerea republicii. Sunt oameni care fac parte din armata de 60.000 de refugiați din Guineea portugheză și care trăiesc aici, în Senegal, cu gîndul la eliberarea patriei lor. Ca și angolezii, locuitorii, din Guineea portugheză și din insulele Capului Verde au fost timp de cinci secole vite de muncă pentru cuceritorii portughezi. Astăzi, răbdarea lor a ajuns la capăt. ...O curte întunecoasă și stricită, în fața a două cămăruțe care în privința spațiului nu sunt mai mari decit niște celule de închisoare, un du-te-vino permanent, înăuntru e cald și întuneric. Insă toată ziua se aude de acolo țăcănitul mașinilor de scris, niște mașini vechi, stricate. Aici se află Biroul Frontului de eliberare a Guineei portugheze (F.E.G.) cu sediul provizoriu la Dakar. Omul care stă la o masă de bucătărie, înconjurat de dosare și hîrtii îmi spune: «Frontul trebuie să se nască. Era necesar să fie coordonate și unificate eforturile pentru atingerea țelului nostru. Altfel oamenii ar fi căzut pradă disperării...». «La noi» înseamnă în Guineea. Omul acesta este Dudu Seidi. Cu un an în urmă a înființat Uniunea democrată din Guineea. Mi-a spus ca și cum ar vorbi pentru sine : «Pentru acești oameni pe care i-ați văzut in stradă și în curte, Frontul a devenit unicul scop al vieții». Luptări pentru întreaga Africa In Guineea portugheză au luat naștere cîteva mișcări naționale. La 2 iulie 1961 în orașul Dakar s-au unificat Mișcarea pentru eliberarea Guineei și Uniunea democrată din Guineea, formînd Frontul de eliberare a Guineei. Frontului i s-a alăturat în curînd Mișcarea pentru eliberarea Guineei și a insulelor din Capul Verde. Refugiații au rareori de lucru însă depun eforturi supraomenești pentru a ajuta Frontul. Un tinerel, aproape copil, mi-a spus nu fără mîndrie : «Anul acesta membrii noștri din Dakar, adică aproape 5000 de persoane, au strîns 150.000 franci. Guineezii din metropolă ne-au trimis un cec în valoare de 50.000 franci». Lucrul este uimitor, întrucît toți acești oameni sînt lipsiți de mijloace. Seidi, Mendi și alți conducători au buzunarele complet goale. Firește că aceste fonduri sînt absolut insuficiente cînd trebuie să înarmezi mii de soldați ai libertății, cînd trebuie să dai ajutor familiilor lor. Toți conducătorii fetei unul dintre ei nu are încă vîrsta 40 de ani) sînt conștienți de răspunderea deosebită ce o au. Două sau trei agenții de presă au relatat știri despre ciocniri la granița dintre Senegal și Guineea (în realitate este vorba despre începutul unor adevărate lupte), însă acești ziariști fie că nu vor, fie că nu pot, nu analizează mai profund situația creată. Oamenii din fața mea care, așteaptă cu răbdare în curtea stricită sau pe trotuarele încinse, repetă ca un leit-motiv: «Scrieți despre noi. Este necesar ca toți să știe, ca prietenii să ne ajute. Luptînd pentru eliberarea patriei noastre, noi luptăm pentru întreaga Africă». Am hotărît să verific singură totul. Intr-o dimineață m-am urcat intr-o mașină, aveam doi însoțitori: Bakari Bie care înțelegea franțuzește și Camara Mamada, care vorbea numai portugheza. Camara este un om îmbătrânit înainte de vreme. Amintirile lui sînt încă prea proaspete. Abia cu 6 luni în urmă, riscîndu-și viața, a ajuns aici venind din Guineea. Toate acestea le povestește lui Bakari care îmi traduce. Mărturisirile sînt întrerupte de pauze lungi, dureroase. în relatarea lui Camara revin mereu cuvintele «muncă forțată», «mitanko», «palmatorio». Ce înseamnă muncă forțată știu toate victimele colonialismului. Noțiunile de «mitanko» și «palmatorio» sunt invenții diabolice, pur portugheze. Primul înseamnă un impozit religios pe care-l datorează musulmanii, «palmatorio» înseamnă un băț gros din lemn cu care sunt loviți la palmă cei ce nu-și pot plăti impozitul. «Civilizatorii» din Lisabona încasează impozite și «pentru purtarea bărbii». In ce privește munca forțată nimeni nu reușește să scape, sunt «rechiziționate» chiar și fetițe de 11— 12 ani, folosite ca servitoare. Am ascultat ore în șir aceste relatări asemănătoare una cu cealaltă și groaznice, cum este însăși durerea acestor oameni. O localitate a durerii Localitatea se află la numai 19 km. de frontiera cu Guineea portugheză, în fiecare noapte soldați înarmați străbate această distanță cu autocamioane, căci ruțe, motociclete și îi deseori pe jos. în fiecare zi spitalul primește răniți. în fiecare dimineață femei și copii cer cu durere în glas știri despre patrie. Aici s-a întemeiat o capitală a durerii omenești. Iată povestea unui om tînăr din Bissau, capitala Guineei portugheze. A lucrat într-un birou, era curier. Patronul l-a «suspectat» că simpatizează cu mișcarea națională. Aceasta a fost de ajuns pentru ca tînărul să fie acuzat de furt atunci cînd contabilul, un european, a greșit socotelile, afirmînd că i-ar lipsi 5000 de escudos din casă. A doua zi suma pierdută a fost găsită, însă între timp poliția s-a maltratat într-un asemenea hal încît nefericitul a rămas invalid pe toată viața, în localitățile Kaamans la fel ca și în Dakar din Senegal, oamenii așteaptă dispoziții, alimente, arme. Ei hoinăresc pe străzi, pe drumurile spălate de ploaie, se adună în fața barăcii în care se află punctul de comandă al lui Franțois Mendi, generalul lor de numai 29 de ani... Uneori se adună la «bar», o încăpere meșterită din scînduri. Tejgheaua și o singură masă — iată întregul mobilier. Aici am venit să-i ascult și eu. Să mergem pînă la capăt ! «De acum — spun ei — între portughezi Și noi au fost arse toate punțile. Sîntem gata să primim orice ajutor însă vom lupta chiar dacă nu vom fi ajutați». In această privință ei sînt unanimi. Uneori se pare că au prea mulți «responsabili», «secretari regionali», însă nimeni nu contestă autoritatea lui Manuel Pereira, președintele Mișcării pentru eliberarea Guineei sau autoritatea locțiitorului său Saidu Kalle și cu atît mai puțin a lui Frangois Mendi, comandantul care este sufletul Frontului de eliberare. «Am învățat și am făcut armata în Franța — povestește Mendi. Din copilărie am trăit în Senegal însă niciodată n-am uitat că patria mea . este în suferință. Am luptat pentru Guineea încă de pe băncile școlii». Cînd s-a întors din Franța Mendi a înființat organizația Mișcarea pentru eliberarea Guineei al cărei scop este eliberarea coloniei. Cu greu îți vine să crezi că organizația condusă de Mendi este veche de numai un an. în 1961 Mendi a pus bazele armatei. Acum ea numără sute de oameni. După cum se obișnuiește, plutonul este comandat de un caporal, două plutoane de un sergent, iar o companie de doi sergenți și un locotenent. întrucît armele lipsesc aproape cu desăvirșire, în taberele lui Raumans are loc mai ales pregătirea fizică, înainte de ruperea relațiilor dintre Senegal și Lisabona, noutățile și știrile erau aduse de muncitori guineezi, care treceau granița, ei duceau și munca de lămurire în Guineea. Astăzi noutățile le aduc refugiații care sosesc permanent. In ce privește activitatea, ee agitație, nu mai e nevoie de ea. In întreaga Guinee poporul știe că pentru el, plecarea portughezilor este o problemă de viață și de moarte“. Reportaj despre lupta din Guineea portugheză Se adună noi luptători Ú