România Liberă, decembrie 1961 (Anul 19, Nr. 5328-5354)

1961-12-01 / nr. 5328

Vineri 1 decembrie 1961nr. 5328 ® ârsnfS D e la început, o precizare : rîndurile de față nu au menirea unui sfat pedago­gic. Cu toate acestea, din faptele ce le­ voi relata, se pot desprinde unele învățăminte. Recent, mi a căzut în mină o scrisoare. Din ea răzbatea între­gul zbucium al unei fetițe de 14 ani, pe nume Mioara Simion. Ta­tăl fetiței și-a abandonat familia când Mioara avea numai 6 luni. De atunci, mama Mioarei n-a mai știut nimic de ei. Mare fiind, fetița a aflat că tatăl ei trăiește undeva în țară. Din acel moment, Mioara a început să-și caute ta­tăl cu inima plină de bucurie și dragoste, visând mereu la clipa fericită cind­ își va cunoaște pă­rintele. Speranța i-a dat aripi și Mioara a început să corespon­deze cu organele de stat care ar fi putut-o ajuta să-și gă­sească tatăl. I se dăduse de urmă prin arhivele unei între­prinderi unde lucrase și apoi i se pierduseră din nou. La fie­care veste nouă , fetița plîngea de bucurie și implora prin scri­sori să se grăbească cercetările. Trebuie spus că toată această iz­bucnire, ca s-o numim așa, a fe­tiței, nu avea nici un substrat material. Mama ei și-a refăcut viața și fetița avea de toate, in­clusiv prietenia unui tată vitreg. Dragostea filială era singurul mobil al căutărilor ei îndelun­gate. A răspuns în vreun fel Si­mion, tatăl, sentimentelor sincere și dezinteresate ale fetiței lui ? Nu ! Rece ca o stană de piatră, a strîns din umeri mirat de atîta stăruință. Se temea, pe semne, să nu-1 împovăreze fetița. Mioara nu dorea decit să-l cunoască, să-l vadă. Dar dragostea ei s-a lovit ca de o stîncă de inima împie­trită a tatălui. Are drept oare Si­mion să se poarte așa cu propria lui fiică ? Nu e hotărît că nu are. Și cu siguranță că tovarășii lui de muncă nu-i vor aproba atitu­dinea. Căci, o asemenea purtare nu poate persista, neînfierată» in societatea noastră. i •• la copii Am cunoscut zilele acestea și un alt caracter de relații dintre părinți și copii. Lucrurile se pe­treceau la tribunal. Acuzații — cinci oameni: un medic, un in­giner, un profesor, un tehnician dentar și un maistru auto. Cu alte cuvinte, toți oameni cu pro­fesii bine remunerate și care, după cîte se pare, la locurile lor de muncă lucrează sîrguincioși. Reclamantul ? Un bătrîn. Un om de vreo 65 de ani. Ei bine, acest bătrîn era tatăl celor cinci. Un om care, își cres­cuse cu greu copiii, zbătindu-se uneori cu peștele pe uscat numai ca să-i vadă stăpini ai profesiei lor. Cine in cartierul lor nu admirase, cu ani în urmă, familia Faur, pentru dîrzenia cu care lupta să-și crească copiii ? !... Dar iată, anii au trecut, copiii au de­venit oameni mari, au îmbrăți­șat diferite profesii, și-au înte­meiat cămine proprii. Cu timpul au început însă să-l uite pe bă­­trîn. Și asta tocmai cind, ajun­­gînd la o vîrstă înaintată, tatăl avea absolută nevoie de ajutorul cuiva. A bătut pe rînd cu nădej­dea în inimă la poarta fiilor săi. Dar fără rezultat. Copiii nu-l mai cunoșteau. Pînă la urmă, după îndelungi chibzuieli, a ajuns, spre mirarea și amarul lui, aici, la tribunal. Copiii se judecau între ei fiecare pretinzînd să-l între­țină ceilalți. Publicul din sală era indignat. Cineva nu se putu abține să mi strige : „rușine !”. Aceasta a fost sentința publicu­lui, a opiniei publice. La tribunal, acești frați și-au vădit meschinăria, dovedindu-se oameni fără inimă, fără caracter, fără cel mai mic simț al dato­riei fiului față de părintele său. E un caz izolat, e drept, dar me­rită pus în discuție tocmai pen­tru ca să nu ne mai fie dat a în­­tîlni pe viitor artele identice. VIRGIL LAZAR­­I Informații nioi, peste 200 de colectiviști din Șomcuța Mare au vizitat expoziția a­­gricolă din Baia Mare, precum și noile cartiere, clădirile impunătoare din cen­trul reședinței­­ regionale. Piața Victo­riei. Săptămîna aceasta, prin O.N.T. Carpați, expoziția agricolă și construc­țiile noi din Baia Mare au fost vizitate de 400 de colectiviști din raionul Ce­­hul-Silvaniei, 300 de colectiviști din Ulmeni, 200 de colectiviști din Ari­­niș etc. Agențiile și filialele O­N T. din în­treaga țară primesc înscrieri pentru taberele turistice care se vor orga­niza pentru elevi și studenți în timpul vacanței de iarnă, în orașele Galați și Brăila, în ca­drul unor unități alimentare, s-au în­ființat de curînd trei secții „Gospo­dina“. Preparatele și semipreparatele prezentate într-un sortiment variat sunt apreciate de cumpărători-Casa de economii și consemnațiuni face cunoscut că la tragerea la sorți lunară a obligațiunilor C.E.C. din 31 decembrie 1961, la care în afara cîști­­gurilor în bani se vor acorda în plus cîștiguri în obiecte și excursii în stră­inătate, participă toate obligațiunile C.E.C. procurate pînă în prezent pre­cum și cele ce vor fi procurate pînă la 30 decembrie a.c. inclusiv­ în pri­mele zece zile ale lunii obligațiunile C.E.C. se vînd la valoarea lor nomi­nală, fără diferență de preț. Colectiviștii din raionul Calafat au construit numai în cursul anului 1961 aproape 600 case noi, au cumpărat 423 de garnituri de mobilă, 335 de apar­­ate de radio, 1062 de biciclete, 162 de mașini de cusut și circa 80 de motoci­clete și motorete. Intr-o singură co­­mună — Ciupercenii Vechi — s-au construit de la începutul anului 32 de case, s-au cumpărat 59 de biciclete, 7 mașini de cusut și 19 garnituri de mobilă. La tragerea de amortizare a asigu­rărilor mixte de persoane ADAS, din­ 30 noiembrie 1961, au ieșit următoa­rele opt combinații de litere : Y.U.M.; Y.WR.; E.O.D.; A.W.I.; G.A.M.; Z.W.N.; K.S.D.; A.J.K. Trei întovărășiri s-au unit într-o gospodărie colectivă Cireșeanu, Schiopoaia și Mărăcini sunt trei sate vecine, înșirate la marginea unui drum de țară ce­ duce spre Miz­il. in vara anului 1957, țăranii mun­citori de aici — urmînd îndemnul comuniștilor — au format cite o întovărășire agricolă. Chiar din pri­mul an de muncă în comun, into­­vărășiții au obținut recolte mai mari decit atunci cînd lucrau pă­­mîntul individual. Dar pe colecti­viștii din comunele vecine tot nu-i puteau ajunge. în acest an, în gos­podăria colectivă din Calugăreni — un sat apropiat — s-au obținut 2.500 kg. de griu la hectar, în timp ce în cele trei întovărășiri se re­coltase doar cîte 1.470 kg. la hec­tar. Colectiviștii vecini au reușit ca din veniturile obținute prin con­tractarea produselor cu statul să sporească sectorul zootehnic cu zeci de vaci cu lapte, cu vițele de prăsilă, să ridice noi construcții trainice. Vizitîndu-și deseori vecinii, înto­­vărășiții din cele trei sate au avut posibilitatea să-și formeze o ima­gine clară despre belșugul de bu­cate pe care îl aduce fiecărui om harnic gospodăria colectivă. Vasile Ivanciu, Ion Furtună și Vasile Pa­­nait sînt membri ai cîte ur­eia din cele trei întovărășiri. Împreună cu alți consăteni l-au vizitat într-un rînd pe colectivistul Alex. Bolborici din comuna Săhăteni. Acesta le-a arătat că pentru cele 470 zile-muncă efectuate a primit 1410 kg. de grîu, 5640 kg. de porumb, 1410 kg. de cartofi, 141 kg. de zahăr, 564 kg. de vin, 70 litri de țuică și pe dea­supra 11.000 lei. Cu ocazia vizitei, colectivistul le-a spus simplu oas­peților: „Știți ce înseamnă toate aceste bunuri? Un venit anual de peste 25.000 lei". întovărășiții și-au dat seama că veniturile colectivistului întrec cu mai bine de două ori pe cele obți­nute de ei. Dornici să cunoască cît mai multe gospodării colective, în­tovărășiții au trecut chiar și hota­rele raionului lor, I-au vizitat pe co­lectiviștii din Sălcioara și Mihăl­­ceni din raionul Rîmnicu Sărat. La gospodăria colectivă din Mihălceni, de pildă, unde au luat cunoștință de averea colectivei au fost impre­sionați de sectorul zootehnic adu­cător de mari­ venituri. Gospodăria are 381 de taurine (dintre care 131 de vaci cu lapte), 1.200 de oi, 224 de porcine (dintre care 42 de scroafe) și 6144 de păsări. Colectiviștii au construit numai în acest an două grajduri de vite, două hale de ouat, un saivan pen­tru o mie de oi, o casă-laborator, o remiză pentru unelte. De la în­ceputul anului și pînă în prezent, colectiviștii din Mihălceni au vin­­dut statului produse în valoare de peste două milioane lei. De aceea, valoarea zilei-muncă a ajuns aici la 45 lei. Pe­­ngă vizitele întovărășiților la gospodăriile colective, comitetul executiv al sfatului popular din co­muna Cireșeanu a folosit nu­meroase forme ale muncii politice de masă pentru popularizarea suc­ceselor obținute de colectiviști. Seara, la căminul cultural, întovă­rășiții aflau vești noi despre felul cum trăiesc colectiviștii. La întîlnirile tinerilor întovărășiți cu tinerii colectiviști din vecinătate se făceau schimburi de experiențe rodnice. Cu ocazia serilor de „întrebări și răspunsuri" pe teme ca: „Ce ne aduce gospodăria colectivă", „Dez­voltarea multilaterală a gospodă­riilor colective", „Să cunoaștem cum trăiesc colectiviștii vecini“ au participat aproape toți locuitorii celor trei sate din apropiere. Tot la căminul cultural au fost che­mați să vorbească despre expe­riența muncii înaintate președinții de la gospodăriile din comunele Baba Ana, Mizil, Săhăteni, Amaru și altele. Toate acestea au făcut ca înto­vărășiții din cele trei sate vecine să se hotărască să-și unească lao­laltă pămîntul și să formeze o gos­podărie colectivă puternică. VIOREL LUPU corespondentul „Romîniei libere" Lucrări pentru îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă Drăgășanii capătă astăzi tot mai mult înfățișarea unui orășel modern. Sunt pe terminate lucrările de canalizare și alimentare cu apă potabilă a populației. Au fost pavate și modernizate străzi și trotuare în suprafață de peste 18.000 mp. Pe străzi a apărut și se extinde iluminatul fluorescent. în numeroase alte localități din țară sunt în curs de desfășurare lucrări edi­litare. La Tg. Mureș, de pildă, se mă­rește capacitatea uzinei de apă pota­bilă, prin captarea unor noi surse sub­terane de apă și prin construirea unor instalații de purificare. Lucrări pentru îmbunătățirea alimentării cu apă a populației au început de curind și in alte localități din regiunea Mureș- Autonomă Maghiară : La Miercurea Ciuc, Reghin, Toplița, Vlahița. Și în regiunea Banat sunt în curs de desfășurare lucrări asemănătoare. La Timișoara, rețeaua principală de dis­tribuție a apei potabile se extinde în acest an cu încă 5 km, iar la Reșița cu 3 km. La Arad se fac lucrări pentru mărirea surselor de captare și pompare a apei, iar la Lugoj au fost construite 5 puțuri pentru pomparea apei. a aparUT .PROBLEME ECONOMICE“ , nr. 11/1961 cu următorul cuprins : Mesajul de salut adresat tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej de Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Ro­­mîn, Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri ale Republicii Populare Romîne EDITORIAL,­ Caracterul științific al politicii economice a Partidului Munci­toresc Român , E. HUTIRA și FL. BA­­LAURE : Transformarea relațiilor de producție socialiste în relații de pro­ducție comuniste­: CONSTANTIN ȚUZU : Specializarea și cooperarea - mijloc important de ridicare a nivelului tehnic al producției ; O PARPALĂ (Iași) : Cu privire la finanțarea și amortizarea tur­mei de bază ; N. MARCU : Unele as­pecte ale crizei agrare din­­alominia în perioada dintre cele două războaie,­­mon­diale : N. IVANCIU • Teoria burgheză a ,,creșterii economice“ și întrecerea din­tre cele două sisteme mondiale­­ DIN PLANUL DE ACTIVITATE ȘTIIN­ȚIFICĂ AL INSTITUTULUI DE CERCE­TĂRI ECONOMICE ȘT. UNGUREANU : Critica conceptu­lui burghez despre țările slab dezvol­tate ; CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ IN PROBLEMELE PRODUCTIVITĂȚII MUNCII I. RACHMUTH. Membru corespon­dent al Academiei R.P.R. și I. RAȚI : Unele probleme­­ ale­­ productivității muncii I ÎNSEMNĂRI C. GRIGORES­CU : Predarea lecției :,Transformarea socialistă a agricultu­rii“ în învățămîntul superior , CRITICA ȘI BIBLIOGRAFIE R. GEORGESCU : O licr­are utilă despre o unitate fruntaș­ă a agriculturii socialiste. INFORMAȚII ȘTIINȚIFICE *** Din activitatea Consiliului ști­ințific al Institutului de cercetări eco­nomice al Academiei Republicii Popu­lare Romîne ; * * * Consfătuirea știin­țifică din U.R.S.S. cu privire la pro­blemele perfecționării planificării. SCRISORI CĂTRE REDACȚIE Din partea : Comitetului de stat pen­tru construcții, arhitectură și sistemati­zare de pe lângă Consiliul de Miniștri , Institutului agronomic „Nicolae Bălces­­cu“-București. Lista de cîștiguri LA DEPUNERILE PE OBLIGAȚIUNI CU CÎȘTIGURI TRAGEREA DE BAZA DIN 30 NOIEMBRIE 1951 ) Talon nr. 8 (1962) Jumătate Teatrul­­ „Lucia Sturdza Bulandra“] Prezintă­­ in sala din B-dul Schitul Magureanu nr. 1 Spectacolul „AL PATRULEA" de K. SIMONOV Direcția de scenă : DINU NEGREANU în sala din Str. Alexandru Sahia nr. Spectacolul „CRED IN TINE“ De V. KOROSTÎLIOV Direcția de scenă : GEORGE CARABIN 76 J Romînia liberă* 1 decembrie-Zi de luptă pentru eliberarea Africii de sub jugul colonialismului ț­n fiecare an, la chemarea­­ Secretariatului permanent al Consiliului de solidaritate a țărilor Asiei și Africii, ziua de 1 decembrie este marcată ca „Zi de luptă pentru eliberarea Africii de sub jugul colonialismului"". Cu acest prilej, popoarele de pe în­treg globul păm­întesc își mani­festă solidaritatea cu cei care mai zac încă în robia colonială, cu cei care luptă pentru libertate și in­dependența Africii. în prezent, a­­ceastă zi se desfășoară sub sem­nul lichidării radicale a rușinosu­lui sistem colonial. Mișcarea de eliberare națională din Africa de­vine tot mai puternică. Problema lichidării sistemului colonial a fost dezbătută și în ca­drul actualei sesiuni a Adunării Generale a O.W.U. Cu acest pri­lej a fost adoptată o rezoluție a 38 de state afro-asiatice, care re­afirmă țelurile Declarației adopta­te de Adunarea Generală la cea de-a 13-a sesiune. Adunarea Ge­nerală a hotărît de asemenea în­ființarea unui comitet special care va trebui să examineze problema aplicării Declarației și să comu­nice celei de-a 17-a sesiuni pă­rerile și recomandările sale în legătură cu felul în care progre­sează aplicarea acestei Declarații. în lupta lor dreaptă, popoarele coloniale sunt sprijinite cu hotărî­­re de către țările lagărului socia­list, de către toți oamenii progre­siști din întreaga lume. După cum­ a arătat tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej : „Colo­nialismul și-a trăit traiul. El tre­buie lichidat definitiv sub toate formele lui, spre binele omenirii și dezvoltarea ei pe calea progre­sului“ Cu prilejul acestei zile poporul nostru își reafirmă încă o dată so­lidaritatea cu lupta dreaptă a po­poarelor africane care mai zac în robia colonialistă, pentru inde­pendență națională, pentru liber­tate și progres, și trimite salutul său călduros tinerelor state afri­­cane care au pășit cu­ curaj pe calea unei vieți noi. FAPTELE­ ­­ GUANA. în urmă cu cîteva zile, în,­ localitatea Legan, din apropiere de Accra, a avut loc festivitatea inaugu­rării primei universități de stat din Ghana. în orașul Tema a avut loc so­lemnitatea deschiderii noului post de radio din acest oraș. * REPUBLICA GUINEEA. Ziarul guineez, „Horoya“ relatează că în de­­curs de un an în zece regiuni, care alcătuiesc o treime din întregul terito­riu al­ țării, au fost construite școli, spitale, poduri, șosele, au fost arate terenuri înțdenite pentru noi planta­ții de bananieri, portocali și de cafea.­­K­ANGOLA. în cadrul unei recen­te conferințe, de presă, Roberto Hol­den, liderul Uniunii popoarelor din Angola, a arătat că numărul victime­lor colonialiștilor portughezi, din no­durile populației angoleze lipsită de apărare, se ridică la 50.000 de per­soane. * RHODESIA DE NORD. în vre­mea din urmă în această țară s-au in­tensificat tot mai mult manifestațiile împotriva politicii rasiste duse de omul colonialiștilor, Welenski, împotriva a­ VORBESC cestor acțiuni guvernul a pornit o campanie de cruntă teroare. In urma unor tulburări care au avut loc in re­giunile nordice ale Rhodesiei de nord, au fost arestați circa 2.600 de africani. Pînă în prezent numărul celor condam­nați depășește 1.900 persoane. * RHODESIA DE SUD. în orașul Salisbourg, centrul administrativ al Rhodesiei de sud tăiese 107.000 de africani. Dar nici unul dintre aceștia nu are voie să circule pe trotuarele străzilor, datorită deciziei consiliului municipal în care se spune : „Nici un băștinaș nu are voie să folosească tro­tuarele de pe străzi“. Cine încalcă a­­ceastă dispoziție plătește o amendă de două lire sterline. * TANGANICA. în țară există cir­ca 400.000 de muncitori care trăiesc în condiții foarte grele. Nivelul sala­riilor este cel mai scăzut din Africa. Asigurările sociale lipsesc cu desăvîr­­șire, iar protecția muncii este inexis­tentă. Numai în 1959 în nu prea nu­meroasele întreprinderi și pe plantații au avut loc 4.800 de accidente de muncă. Puai. S-a G. Un tabel se­ raficul de mai jos reprezintă un aspect al felului cum se reflectă in dezvoltarea O.N.U. transformările furtunoase care au avut loc în Africa. în 1945 cind a fost înființat O.N.U. din numărul total de 51 membri fondatori fă­ceau parte numai 3 state africane : Liberia, Egipt, Etiopia. Este inte­resant de semnalat că creșterea ulterioară a numărului membrilor O.N.U. se datorește in mare parte și apariției statelor africane care și-au cîștigat independența după cel de al doilea război mondial. în 1955 in O.N.U. apare un nou stat african—Libia. In 1956 alte 3 state africane : Maroc, Sudan, Tu­nisia. In 1957 Ghana, în 1958 Gui­neea, in 1960, la a 15-a sesiune a Adunării Generale 16 state africane au intrat în O.N.U.: Coasta de Fildeș, Volta Su­perioară, Gabon, Dahomey, Came­run, Congo (capi­tala Brazzaville), Congo (capitala Leopoldville), Re­publica Malgașă, Mali, Niger, Nige­ria, Senegal, So­malia, Togo, Ciad și Republica Afri­cii Centrale. La sesiunea a 16-a a Adunării Genera­le au fost accep­tați ca membrii Sierra Leone și Mauritania. Desigur­ că une­le din aceste sta­te care au intrat in O.N.U. nu au reușit să se elibe­reze complet de robia colonială și de aceea mai ac­ționează în anu­mite probleme in interesul fostei stăpîniri colonia­le. In ciuda aces­tui fapt, acest proces reflectă in ansamblu pierde­rea pozițiilor în Africa de către puterile colonia­liste, ceea ce a avut drept efect si schimbarea raportului de forțe din sinul O.N.U. O mare parte din țările africane, noi membre ale O.N.U., duc o politică de neutra­litate contribuind la menținerea păcii și securității popoarelor, la colaborarea intre state cu sisteme sociale deosebite, la lupta pentru li­chidarea deplină a sistemului colo­nial. In funcție tocmai de aceste transformări, țările socialiste mili­tează pentru ca în O.N.U. să se pro­ducă acele transformări care să asi­gure o mai justă reprezentare a ac­tualului raport de forțe din lume. Este semnificativ că din 45 de posturi de adjuncți ai secretarului general și alte poziții similare, din rândul țărilor africane participă un singur reprezentant. etiopia___________#111 ® JL m :«miț LIBIA_________ j® # # L®.®J MAROC_____________# # ÍTÍ1&' # I SUDAN_____________Ü> © » TUNISIA____________% I® H # GHANA_____________1 j. $ _ 0 .~ GUINEEA________________.. .VL JL ® COASTA DE FILDEȘ______________________8 ~W VBLTA SUPERIOARĂ___________________ ®­­_ A BON___________________________ J­. "pahomcy @ j 'camerun___________________________I ® CONGO ^Brazzaville)________________3L-fi_ "CC.NfiO C Leopoldville) ______________@ 01 REP.MALGAȘA HEZ_______%\W REP: MALI _______ # # NIGER_______________________# NIGERIA__________ZIEZ_. 3E SE SENEGAL____________'_________mJE SOMALIA______________________W\W TOGO___________________________J® JÖ CIAD________________________#" R£P. AFRICII CENTRALE__________________0 ~W SIERRA LEONE________________ _®_ MAURITANIA ___________ \® Ziarul „Afrique Action“ din Tunis­­m publică sub sem­­n­­nătura scriitoarei­­ Eva Pessar care ii călătorește mult si prin țările Africii, îi an­ reportaj despre îi lupta popoarelor­­­ africane împotriva colonialismului. în reportaj se spu­ne între altele : „în capitala Senegalului, orașul Dakar, pot fi văzuți numeroși oa­meni fără ocupație, aici fiecare al treilea om este șomer. Totuși, acești oameni nu arată pur­ și simplu ca șomerii. Privirile lor fixe îmi amin­tesc mai degrabă de niște refugiați spanioli după înfrîngerea republicii. Sunt oameni care fac parte din ar­mata de 60.000 de refugiați din Guineea portugheză și care trăiesc aici, în Senegal, cu gîndul la elibe­rarea patriei lor. Ca și angolezii, locuitorii, din Guineea portugheză și din insulele Capului Verde au fost timp de cinci secole vite de muncă pentru cuceritorii portu­ghezi. Astăzi, răbdarea lor a ajuns la capăt. ...O curte întunecoasă și stricită, în fața a două cămăruțe care în privința spațiului nu sunt mai mari decit niște celule de închisoare, un du-te-vino permanent, înăuntru e cald și întuneric. Insă toată ziua se aude de acolo țăcănitul mașinilor de scris, niște mașini vechi, stri­cate. Aici se află Biroul Frontului de eliberare a Guineei portugheze (F.E.G.) cu sediul provizoriu la Dakar. Omul care stă la o masă de bucătărie, înconjurat de dosare și hîrtii îmi spune: «Frontul tre­buie să se nască. Era necesar să fie coordonate și unificate eforturile pentru atingerea țelului nostru. Alt­fel oamenii ar fi căzut pradă dis­perării...». «La noi» înseamnă în Guineea. Omul acesta este Dudu Seidi. Cu un an în urmă a înfiin­țat Uniunea democrată din Gui­neea. Mi-a spus ca și cum ar vorbi pentru sine : «Pentru acești oameni pe care i-ați văzut in stradă și în curte, Frontul a devenit unicul scop al vieții». Luptări pentru întreaga Africa In Guineea portugheză au luat naștere cîteva mișcări naționale. La 2 iulie 1961 în orașul Dakar s-au unificat Mișcarea pentru eliberarea Guineei și Uniunea democrată din Guineea, formînd Frontul de elibe­rare a Guineei. Frontului i s-a ală­turat în curînd Mișcarea pentru e­­liberarea Guineei și a insulelor din Capul Verde. Refugiații au rareori de lucru însă depun eforturi supra­omenești pentru a ajuta Frontul. Un tinerel, aproape copil, mi-a spus nu fără mîndrie : «Anul aces­ta membrii noștri din Dakar, adică aproape 5000 de persoane, au strîns 150.000 franci. Guineezii din metro­polă ne-au trimis un cec în valoa­re de 50.000 franci». Lucrul este ui­mitor, întrucît toți acești oameni sînt lipsiți de mijloace. Seidi, Mendi și alți conducători au buzunarele complet goale. Firește că aceste fonduri sînt absolut insuficiente cînd trebuie să înarmezi mii de sol­dați ai libertății, cînd trebuie să dai ajutor familiilor lor. Toți con­ducătorii­­ fetei unul dintre ei nu are încă vîrsta 40 de ani) sînt con­știenți de răspunderea deosebită ce o au. Două sau trei agenții de presă au relatat știri despre ciocniri la granița dintre Senegal și Guineea (în realitate este vorba despre în­ceputul unor adevărate lupte), însă acești ziariști fie că nu vor, fie că nu pot, nu analizează mai profund situația creată. Oamenii din fața mea care, așteaptă cu răbdare în curtea stricită sau pe trotuarele în­cinse, repetă ca un leit-motiv: «Scrieți despre noi. Este necesar ca toți să știe, ca prietenii să ne a­­jute. Luptînd pentru eliberarea pa­triei noastre, noi luptăm pentru în­treaga Africă». Am hotărît să verific singură to­tul. Intr-o dimineață m-am urcat intr-o mașină, aveam doi însoțitori: Bakari Bie care înțelegea franțu­zește și Camara Mamada, care vor­bea numai portu­gheza. Camara este un om îmbătrâ­nit înainte de vreme. Amintiri­le lui sînt încă prea proaspete. A­­bia cu 6 luni în urmă, riscîndu-și viața, a ajuns aici venind din Gui­neea. Toate acestea le povestește lui Ba­kari care îmi tra­duce. Mărturisi­rile sînt întrerup­te de pauze lungi, dureroase. în re­latarea lui Cama­ra revin mereu cuvintele «mun­că forțată», «mitanko», «palma­torio». Ce înseamnă muncă for­țată știu toate victimele colonialis­mului. Noțiunile de «mitanko» și «palmatorio» sunt invenții diabolice, pur portugheze. Primul înseamnă un impozit religios pe care-l dato­rează musulmanii, «palmatorio» în­seamnă un băț gros din lemn cu care sunt loviți la palmă cei ce nu-și pot plăti impozitul. «Civiliza­torii» din Lisabona încasează im­pozite și «pentru purtarea bărbii». In ce privește munca forțată ni­meni nu reușește să scape, sunt «re­chiziționate» chiar și fetițe de 11— 12 ani, folosite ca servitoare. Am ascultat ore în șir aceste relatări a­­semănătoare una cu cealaltă și groaznice, cum este însăși durerea acestor oameni. O localitate a durerii Localitatea se află la numai 19 km. de frontiera cu Guineea por­­­tugheză, în fie­­­­­­care noapte soldați înarmați străbat­e această distanță cu­­ autocamioane, că­­ci ruțe, motociclete și îi deseori pe jos. în­­ fiecare zi spita­lul primește ră­niți. în fiecare di­mineață femei și copii cer cu du­rere în glas știri despre patrie. Aici s-a întemeiat o capitală a durerii omenești. Iată povestea unui om tînăr din Bissau, capitala Guineei portugheze. A lucrat într-un birou, era curier. Patronul l-a «suspectat» că simpatizează cu mișcarea națio­nală. Aceasta a fost de ajuns pen­tru ca tînărul să fie acuzat de furt atunci cînd contabilul, un euro­pean, a greșit socotelile, afirmînd că i-ar lipsi 5000 de escudos din casă. A doua zi suma pierdută a fost găsită, însă între timp poliția s-a maltratat într-un asemenea hal încît nefericitul a rămas invalid pe toată viața, în localitățile Kaamans la fel ca și în Dakar din­ Senegal, oamenii așteaptă dispoziții, alimente, arme. Ei hoinăresc pe străzi, pe drumurile spălate de ploaie, se adună în fața barăcii în care se află punctul de comandă al lui Franțois Mendi, generalul lor de numai 29 de ani... Uneori se adună la «bar», o încă­pere meșterită din scînduri. Tej­gheaua și o singură masă — iată întregul mobilier. Aici am venit să-i ascult și eu. Să mergem pînă la capăt ! «De acum — spun ei — între por­tughezi Și noi au fost arse toate punțile. Sîntem gata să primim orice ajutor însă vom lupta chiar dacă nu vom fi ajutați». In aceas­tă privință ei sînt unanimi. Uneori se pare că au prea mulți «respon­sabili», «secretari regionali», însă nimeni nu contestă autoritatea lui Manuel Pereira, președintele Miș­cării pentru eliberarea Guineei sau autoritatea locțiitorului său Saidu Kalle și cu atît mai puțin a lui Frangois Mendi, comandantul care este sufletul Frontului de eliberare. «Am învățat și am făcut armata în Franța — povestește Mendi. Din copilărie am trăit în Senegal însă niciodată n-am uitat că patria mea . este în suferință. Am luptat pentru Guineea încă de pe băncile școlii». Cînd s-a întors din Franța Mendi a înființat organizația Mișcarea­ pentru eliberarea Guineei al cărei scop este eliberarea coloniei. Cu greu îți vine să crezi că or­ganizația condusă de Mendi este veche de numai un an. în 1961 Mendi a pus bazele armatei. Acum ea numără sute de oameni. După­ cum se obișnuiește, plutonul este­ comandat de un caporal, două plu­toane de un sergent, iar o com­pa­­­nie de doi sergenți și un locote­nent. întrucît armele lipsesc aproa­pe cu desăvirșire, în taberele lui Raumans are loc mai ales pregăti­rea fizică, înainte de ruperea rela­țiilor dintre Senegal și Lisabona, noutățile și știrile erau aduse de muncitori guineezi, care treceau granița, ei duceau ș­i munca de lă­murire în Guineea. Astăzi noută­țile le aduc refugiații care sosesc permanent. In ce privește activita­tea, e­e agitație, nu mai e nevoie de ea. In întreaga Guinee poporul știe că pentru el, plecarea portu­ghezilor este o problemă de viață și de moarte“. Reportaj despre lupta di­n Guineea portugheză Se adună noi luptători Ú

Next