Romînia Liberă, decembrie 1964 (Anul 22, nr. 6260-6286)
1964-12-12 / nr. 6270
MRomânia liberâ“ nr. 6270 — 12 xu — im — pag. a 2-a OMAGIU MARELUI SCRIITOR O OPERĂ TRADUSĂ IN PESTE 30 DE LIMBI La 75 de ani de la moartea sa, opera lui Ion Creangă şi-a făcut drum larg în lume, împlinind dimensiunile editoriale cu numeroase traduceri în limbi străine. Deşi s-a spus că scrisul său într-o limbă limpede şi frumoasă, cu expresii intraductibile, este greu de înfăţişat în alt grai, amintirile din copilărie şi povestirile lui au început să fie traduse încă de mult. Prima traducere a apărut în 1882 la Leipzig şi este efectuată de Mite Kremnitz — deci via Maiorescu — Convorbiri literare. In 1910 apare în editura Johan Ambrosius Barth în traducerea lui Gustav Weigaud „Harap Alb“, într-o ediţie bilingvă destinată studenţilor care vroiau să studieze limba romînă. Intre cele două războaie mondiale, pînă în 1944, traducerile din Creangă sporesc, ajungînd a fi tipărite în zece limbi: germană, franceză, bulgară, engleză, italiană, polonă, ucraineană, idiş, albaneză, cehă. Dintre ele merită a fi amintite cîteva. In 1921 editura London and New York (editură londoneză cu sucursală la New York şi cu circulaţie a publicaţiilor ei pe ambele continente) scoate cartea „Moş Nichifor Coţcanul“ cuprinzînd cîteva povestiri şi poveşti. „Amintiri din copilărie“ apar traduse integral în 1930 în limba engleză de către Lucy Byng în editura London and Toronto, cu sucursală la New York şi tot cu circulaţie bicontinentală. In 1931 apare prima traducere integrală a Amintirilor, în limba italiană şi ea se datoreşte lui A. Silvestri-Giorgi, fiind prefaţată de R. Corso. Traducerile continuă. Intr-un volum intitulat „Contes populaires de Roumanie“ apar în limba franceză numeroase din povestirile lui Creangă ca Harap Alb, Povestea porcului, Soacra cu trei non şi altele, în anul 1933. Traducerea şi notele aparţin lui Ode de Chateauvieux Lehel şi prof. Stanciu Stoian, fiind prefaţată de N. Iorga. Acesta îl compară pe Creangă cu Rabe- Octav Livezeanu lais arătînd că „duce anecdota pînă la epopeea rurală“. Tot în 1933 apare in limba polonă volumul „Povestiri“ tradus de Konstancja Mayzlówna în editura „Nakladin Ksegani Hoeshcka" din Varşovia. In sfîrșit ultima traducere din perioada dinaintea eliberării, este aceea în limba albaneză, care cuprinde un volum de poveşti şi povestiri traduse de Mitrush Kuteli în editura „Luarsi" din 1944. Revoluţia culturală din ţara noastră a redat şi operei lui Ion Creangă întreaga valoare de circulaţie, în ţară şi peste hotare. Astăzi opera marelui scriitor clasic român este tradusă în peste 30 de limbi ale globului. In 1947, apare la Paris, în editura Didier, volumul de Amintiri din copilărie, traduse şi prefaţate de Yves Auger iar în portugheză, acelaşi volum în traducerea lui A. R. Mousinho cu o prefaţă de Jean Boutiére. Apar apoi succesiv, intr-un ritm care se accelerează treptat, mai multe ediţii în limba maghiară în editurile Athenen şi Europa, altele — foarte numeroase — în limbile rusă, sîrbă, cehă, slovacă, bulgară. In 1955, apare în limba italiană, la Torino, volumul „Novelle“, tradus şi prefaţat de Anna Colombo. Anul 1956 cunoaşte, de asemenea, o masivă traducere din Creangă, în special, pentru prima oară în unele limbi şi pe un teren cu totul nou. „Capra cu trei iezi" se tipăreşte în India în opt limbi locale, printre care hindi, telugu, bengali, gujarati, tamil, marathi şi altele, în tiraje care depăşesc cifra de 600 000 exemplare. „Amintiri din copilărie“, „Moş Ion Roată şi Unirea„Capra cu trei iezi“ “ se tipăresc în limba vietnameză, iar Amintirile, traduse şi prefaţate de A. L. Lloyd apar încă o dată în limba engleză la Londra. Lloyd îl compară pe Creangă cu Mark Twain. Tot în tiraje masive apare, în 1958, volumul „Poveşti“, cuprinzînd un număr de şase poveşti şi povestiri în editura populară din Pekin. Fără a enumera cronologic toate traducerile efectuate în cele peste 30 de limbi în care este tălmăcit astăzi Creangă, vom mai aminti volumul „Cuentos y relatos escogidos", apărut în Argentina în 1961 in traducerea lui Federico Fiel şi publicat în editura Losada şi cele cîteva povestiri apărute în volumul tipărit în 1962 sub auspiciile U.N.E.S.C.O. „Nouvelles roumaines — Anthologie des prosateurs roumains“, la editura Seghers, cu un cuvînt înainte de Jean Boutiére şi o prefaţă de Tudor Vianu iată-l pe marele nostru povestitor, cunoscut — cu excepţia continentului african — în toată lumea. Valorile culturale naţionale şi-au găsit — datorită regimului nostru şi condiţiilor create de partid — locul cuvenit în tezaurul culturii universale. Eminescu, Creangă, Caragiale, Sadoveanu, Arghezi sunt creatori de frumos cunoscuţi şi apreciaţi nu numai la noi în ţară. Operele lor sunt cunoscute, citite şi preţuite în toată lumea, printr-un contact direct, datorită transpunerii lor în limbile respective ale popoarelor. Incluşi în patrimoniul universal, prezenţi prin operele lor cu circulaţie mondială, ei atestă prestigiul nostru în străinătate. In ultimii 20 de ani au apărut în ţara noastră 144 de titluri din operele lui Ion Creangă, însumînd un tiraj de 4 246 300 exemplare Amintiri din copilărie — ilustraţie de Eugen Tanu Păsărilă — ilustraţie de Val Munteanu Dănilă Prepeleac — ilustraţie de Circ Camadian Specificul artei lui Fără a constitui vreun subiect complex, opera lui Creangă a incitat numeroase ipoteze cu privire la structura şi sensurile ei. Creaţie „poporală“ pentru cei mai mulţi, scrisul său a sugerat altora rafinamente şi voluptăţi, aproape surprinzătoare. Cu o ştiinţă de nivel elementar pentru unii, scriitorul devenea — pentru alţii — un „erudit“ al satului, după cum părea unora un simplu povestitor, în timp ce altora un adevărat spirit dramatic comparabil cu Caragiale. Astfel de judecăţi contradictorii se ivesc, de obicei, atunci cînd — sub aparenţa celei mai limpezi simplicităţi — se ascund nebănuite complicaţii. De fapt, opera lui Creangă a fost tălmăcită şi răstălmăcită, după opinia noastră, prin exegeze mult prea întortochiate şi nefireşti, şi cheia pe care ne-o oferă spiritul ei popular însuşi, ne deschide porţile spre o caracterizare simplă şi adecvată, aproape necesară. Opera lui Creangă, („Poveştile“ şi „Amintirile“, deopotrivă, mai puţin „Povestirile“) alcătuieşte un adevărat fragment al realităţii promovat la nivel artistic, fără nici un fel de afectări artificiale. S-a vorbit, cu drept cuvînt, începînd cu Ibrăileanu, de aspectul dramatic al „Amintirilor“ sau „Poveştilor“, de vioiciunea figurilor zugrăvite, de agitaţia dialogului şi monologului, de concentrarea şi sobrietatea prezentării. Dar, trebuie adăugat de îndată, că, în fond, nu lipseşte nici curgerea povestirii, liniştea tipică a genului epic şi nici momentul liricii duioase sau umoristice. Scrierile lui Creangă au, parcă, fuzionate în ele, toate modurile şi genurile artei literare, dar — din nou — nu prin artificii de şcoală, ci răsărind din propria lor bază. Căci scriitorul nostru nu evocă viaţa prin ceaţa depărtării, ci o vede şi o aude aievea, o pipăie efectiv, o simte cu toate senzaţiile şi percepţiile ei organice ca un dat ce i se impune de la sine. E, încă o dată, şi sub acest aspect, o artă crescută din adîncurile simple şi imediate ale realităţii morale şi sociale. Numeroase faţete ale formei ilustrează, la rindul lor, caracte- Ar. Dima membru corespondent al Academiei R.P.R. rul natural şi organic al acestei arte. Iată, mai intii, structura însăşi a „Poveştilor“ şi „Amintirilor“. Cu excepţia parţială a lui „Harap Alb“, aglomerat de episoade, felul de a compune, de a aduna părţile intr-un tot e la Creangă simplu, firesc, durînd cu o lungă respiraţie, am spune. Povestitorul nu gîfîie, nu se opreşte spre a-şi aduna puterile şi a o porni mai departe. Povestea se încheagă de la sine, curge normal şi poposeşte la hotarul necesar al propriei ei epuizări. Ascultătorul simte că, dincolo de ultima frază, nu se mai poate spune nimic, fiindcă naraţiunea s-a cristalizat în forma ei definitivă Economia compunerilor lui Creangă e cea a naturii însăşi, fără o intervenţie dirijată explicit spre anume efecte. Organizarea subiectului nu pare calculată, săvîrşită cu luciditate, ci se impune dinlăuntru. S-a vorbit, de asemenea, mult despre limba şi stilul lui Creangă, susţinîndu-se uneori valoarea lor artistică intrinsecă, în sine. S-a aplicat, cu alte cuvinte, o formulă estetizantă celui mai natural dintre scriitori, ceea ce constituie desigur o absurditate vădită. Limba şi stilul lui Creangă nu pot trăi ca simple suplimente artistice peste conţinutul lor de idei şi sentimente. Ele nu-l exprimă numai, aşa cum se crede îndeobşte, ci îl şi pătrund, şi i se înserează în profunzime. Căci şi stilul şi limba lui Creangă freamătă de aceeaşi vibraţie a întregii sale opere, care e vibraţia vieţii însăşi. Apariţia, din loc în loc, în momentele cele mai potrivite, a proverbelor şi zicătorilor, adică a expresiilor concentrate ale străvechii experienţe populare, întăreşte parcă, în noduri, puternica impresie de autenticitate ţărănească ce-l caracterizează pe scriitor. Ni se pare deci că întreaga artă a lui Creangă se încorporează în formula organică a vieţii reale, regionale şi naţionale, cu expresive implicaţii universale. Arta lui Creangă nu imită şi Creangă nici nu transfigurează fenomenele, ci le prelungeşte valabilitatea din efemerul cotidian spre eternul artistic. Farmecul ei e aproape indescriptibil şi specificul, strict şi unic, nu poate fi comparat nici cu cel al lui Rabelais, nici cu cel al lui Perrault, al Fraţilor Grimm sau al lui Andersen. De fiecare din aceştia îl leagă o calitate, de Rabelais umorul şi ironia, de Perrault duioşia şi tendinţa artistică, de Fraţii Grimm naivitatea şi gingăşia, de Andersen zborul imaginaţiei, dar totdeodată, de fiecare din aceştia îl depărtează o trăsătură a sa proprie : de Rabelais contactul direct cu realitatea, de Perrault arta perfect consecventă a naturaleţii fără artificiile salonarde ale povestitorului francez, de Fraţii Grimm il desparte o maturitate care nu leagă basmele numai de vîrsta copilăriei, de Andersen o vigoare realistă care nu are nimic comun cu sensibilitatea romantică a scriitorului danez. Izbutind o originalitate despre care trebuie să spunem din nou că e sugerată de chiar legile realităţii, Creangă saltă spre universal cu o fermitate pe care, în literatura noastră din secolul trecut, o posedau doar Eminescu şi Caragiale, în istoria basmului romînesc — care purcede de la culegerea din 1867 a lui I. C. Fundescu şi trecînd prin cea a lui Atanasie Marienescu sau T. M. Arsenie oprindu-se apoi la scriitori ca Petre Ispirescu, N. D. Popescu sau Alexandru Odobescu — locul lui Creangă e surprinzător de singular. Nici unul din precursorii amintiţi nu-l anunţă, nici Odobescu care şi-a încărcat incursiunile folclorice cu prea multe ornamente artificiale. Creangă se înalţă, pe neaşteptate, din cîmpia aproape plată, a culegerilor de poveşti anterioare, după cum şi „Amintirile" sale nu cunosc în istoria noastră literară nici un precursor de talia lui. Scriitorul pe care-l comemorăm astăzi şi care va trăi în amintirea oamenilor cit va dăinui graiul poporului, a intuit esenţa marei arte care adună, concentrat şi expresiv, ca într-o scoică, vuietul perpetuu al valurilor vieţii simple şi vrednice a mulţimilor veşnice. Azi, pe Valea în undele ei zglobii, se oglindesc de veacuri, cu aceeaşi statornicie rînduite, dar mindre prin trecutul lor, ruinele vestitei cetăţi a Neamţului. Aceeaşi apă „limpede ca cristalul“ desparte şi azi Tg. Neamţ de Humuleşti, leagănul copilăriei lui Ion Creangă. Dar dacă locurile sunt aceleaşi, oamenii, înfăptuirile lor sunt altele. Este de-ajuns să treci podul de beton, pentru ca în locul chiliei strimte şi întunecate în care zburdalnicul Nică a lui Ştefan a Petrei a învăţat de la bădiţa Vasile primele buchii, să te-ntîmpine noua clădire a şcolii de 8 ani cu cele 10 săli de clasă spaţioase şi luminoase, în care învaţă azi aproape 500 de copii din Humuleşti. Cît de departe pare timpul cînd ceasloavele cu filele mari, „Calul bălan“ şi „sfîntul Nicolae“ adus de moş Fotea, cojocarul satului, constituiau mijloace „sigure“ de educare şi instruire a tinerelor vlăstare, cînd procurarea celor „trei husăşi pe lună" pentru a-i da dascălului Fosa din Ţuţuieni, constituia o problemă chiar şi pentru cel mai cuprins gospodar. Urmaşii de azi ai marelui prozator au la dispoziţie şcoli noi (în afară de şcoala din Humuleşti, în Tg. Neamţ s-au mai construit recent două localuri noi, dintre care unul cu două etaje pentru şcoala medie, iar un altul în construcţie la Condreni, manuale gratuite, muzee şi laboratoare bine înzestrate, cadre didactice cu o înaltă pregătire. Numai şcoala din Humuleşti are azi 20 de învăţători şi profesori. Humuleştenii sunt şi azi „gospodari tot unul şi unul", aşa cum i-a cunoscut Ion Creangă, numai că viaţa lor este alta, mai luminoasă. Ei nu mai torc şi ţes sumane, nu mai bejenesc spre moşiile de la şes ca odinioară, ci lucrează în gospodăria colectivă, sunt muncitori în întreprinderile industriale care au luat fiinţă pe Valea Ozanei. Cele peste 2 000 de hectare cultivate după regulile agrotehnice înaintate, sectorul zootehnic cu cele aproape 600 de bovine şi 1 100 de oi aduc în casele colectiviştilor din Humuleşti belşug şi bunăstare. Aflu de la Nicolae Bugiu, contabilul gospodăriei celerttive, că averea obştească a humuleştenilor se ridică la aproape 4 milioane lei. Pupăza din Tei, despre care mătuşa Măriuca spunea că-i trezea pe humuleşteni la lucru de atîţia ani, a încetat de a mai fi deşteptătorul satului. Cartea, lumina electrică, radioul, cinematograful au devenit atribute aproape indispensabile ale vieţii de zi cu zi. Linia de înaltă tensiune, ce trece chiar prin mijlocul Ozanei, aduce curentul electric tocmai de la Borzeşti. La Humuleşti, la Vînători, la Pipirig, ca şi pe întreg cuprinsul raionului, pulsează azi o vie activitate culturală. La festivalul Ion Creangă, închinat memoriei marelui scriitor, participă peste 150 de formaţii artistice de amatori. In raion nu a rămas nici o comună în care să nu existe cel puţin un cinematograf sătesc. Ca şi cu aproape un veac în urmă, humuleştenii au şi azi fericirea „de a vedea lume de toată mîna“ perindîndu-se prin satul lor. Pe şoseaua asfaltată ce străbate satul, trec zilnic numeroşi turişti din toate colţurile ţării şi chiar de peste hotare. Ei vin atraşi de frumuseţile Văratecului, de comorile de artă de la Agapia, de renumele Bălţăteştilor, care au devenit în zilele noastre o importantă staţiune balneară. Alţii se-ndreaptă spre vestita cetate a Neamţului deasupra Condrenilor. Pe cei mai mulţi vizitatori îi atrage însuşi Humuleştiul, cu casa şi meleagurile unde şi-a petrecut copilăria Creangă. Spre aceste locuri îşi îndreaptă azi paşii mii şi mii de vizitatori, veniţi să-şi aducă omagiul memoriei marelui prozator. CONST.AZUIŢII corespondentul „Romîniei libere" DOCUMENTE La Editura pentru literatură se află sub tipar un volum de „Documente“ privind viaţa şi opera lui Ion Creangă. Reproducem din acest volum actul de naştere al scriitorului, înregistrat la primăria din Humuleşti sub numele de Ioan Ciobotaru (Creangă era numele de familie al mamei sale), o cerere făcută de I. Creangă, V. Raceanu şi C. Grigorescu către Societatea învăţăturei poporului român, pentru finanţarea de către această societate, a editării unei cărţi de citire, alcătuită de cei trei semnatari pentru „usul claselor primare“, precum şi un raport al învăţătorului Ion Creangă referitor la activitatea sa didactică. Actul de naştere Mitrică, partea I, pentru cei născuţi în anul 1839 în satul Humuleşti, moşia sf. Monastiri Neamţului, din ocolul de Sus, ţinutul Neamţului. Nr. Numele născuţilor, a părinţilor, a naşului, împreună cu vîrsta, meseria lor şi ziua botezului. I. Luna iunie. La 10 a lunii aceştia din pravoslavnicii părinţi Ştefan sîn Petre Ciobotaru, vîrsta lui 30 ani, soţia sa, Smaranda, fiica lui David Creangă, vîrsta ei 28 ani, s-au născut un ficior primind sf. botez la 20 a lunii aceştia în biserica cu hramul sf. ierarh Nicolai, s-au numit loan, naş fiindu-i loan Cojocaru din satul Humulești. „ i V—'.' , Iu,i*,i„ Xi I vancy»w«y' S- Autor de manuale Copie Se primeşte: Nr. 5 Poni Raport asupra cărţii de cetit întitulată „Invăţătorind copiilor“ compusă de I. Crenga, C. Grigorescu şi V. Raceanu. In cartea aceasta sunt 120 de bucăţi de cetit în proză şi în versuri, parte împrumutate de la diverşi autori romăni, parte compuse de unii sus numiţi. Subiectele tratate în aceste bucăţi sunt foarte bine alese, având de scop a înobili sentimentele copiilor şi a-i înavuţi cu felurite cunoştinţe folositoare. Ortografia este simplă, cuvintele populare şi stilul uşor şi plin de simţire. Propun deci a se recomenda ca o carte bună pentru trebuința școlelor primare. Secretar S. BODNARESCU a. . «H t/l s. Ai »V ■$■-' / ../»,«. ..D. j, sz/fyy/ /*a. -jsfb 'ÍÍM'íÁo«v v 4Í>.4,v *..*•; Á /A- • J.\ «v ...........■ ilili *kĂf*' Jt: r^r; «.Ti, ■ .***. A i..'•* • *y**.ZL **'«**{?*.'>-v. .rj, /.„Ăi JZ.:.,. ------ «. vs>---/ . y yw v»*V »., << /„ ^ 'y ' > "/•* Zer***'! Á i.. " ' M- ...... .... i> y. 4--Ş. > . Ş-iv f A — >*"• ' VI y * ■;*<■>?*+'+' ■ ■ d. ..,4c Á v'y «Hv S* yy>\vr« 'W ----.*£.â, A U - — A*, ~ •î ' vVVÎMĂyy/ vi«*«***'/ /bit învăţător In arhive se păstrează pînă astăzi nenumărate rapoarte ale învăţătorului Ion Creangă despre activitatea Sa didactică. Unul dintre acestea, datînd din decembrie 1870, este şi cel din care publicăm alăturat un fragment şi în care Creangă prezintă un „prescriptu verbalu“ asupra activităţii clasei întîia de la şcoala de băieţi nr. 1 din Iaşi în primul semestru al anului şcolar 1870— 1871. El menţionează că s-au ţinut 97 de prelegeri, că au fost 24 de şcolari şi ce materii s-au predat. Ion Creangă la... teatru Acum cîte zeci de ani ?... Hîtrul profesor doctor ieşan I. Mironescu dramatizase amintirile lui Creangă : „Catiheţii de la Humuleşti“... Un spectacol, izolat, uitat apoi ca şi bojdeuca din Ţicău... Citesc azi pe hîrtiile statistice date record cu „spectacole Creangă“. Aceasta în ultimii 15 ani. S-a început cu „Capra cu trei iezi”. Ca nimeni altul, Mihail Sadoveanu citea şi apoi tălmăcea povestea, asemănînd-o cu întîmplările dramatice ale unei vădane de pe valea repede a Bistriţei... Teatrele de păpuşi din Iaşi (firesc), Galaţi, Cluj au ţinut stagiuni întregi cu spectacolul acesta. „Punguţa cu doi bani“ a dat putinţa unor montări deosebit de spectaculoase pe linia specificului păpuşeresc. Cavalcadele cocoşului în urmărirea caleştii boiereşti, isprăvile nemaipomenite ale pintenatului, au stîrnit ropote de aplauze şi chiar premii ce încununau strădania artistică a cîte unui colectiv (Teatrul de păpuşi din Iaşi). Intr-o izbutită versiune scenică, Teatrul Ţăndărică a recompus cu înţelegere contemporană duhul povestirii humuleştene. Sol peste graniţe, teatrul bucureştean a dus peste meridianele lumii celebrul refren „Cucurigu boieri mari, daţi punguţa cu doi bani“... Transpus pe peliculă cinematografică, basmul a intrat şi în circuitul celei mai moderne arte... Dănilă Prepeleac (teatrele de păpuşi din Iaşi şi Cluj) şi în ultimii ani Harap Alb şi Povestea porcului (spectacole ale Teatrului Ţăndărică) au pornit de la izvoarele nesecate de farmec şi duh ale lui Creangă. Invitînd, cel mai ades pe artiştii păpuşari către folclor, spre hazul simplu, mustos, necontrafăcut al snoavei populare, cele mai multe din aceste spectacole au cunoscut — aşa cum spuneam şi la început — record de spectacole şi spectatori. Dar nici în teatrele de proză n-au lipsit inspiraţiile după Creangă. Harnicul dramaturg ieşean G. Vasilescu a adoptat cu mult succes pentru scenă „Ochiul babei“ (Soacra cu trei nurori), Harap Alb — piese compuse în versuri cu dulci sonorităţi moldoveneşti. Ion Dămian a dramatizat Pupăza din Tei (fragmente din Amintiri), iar regizorul Dan Nasta pe acelaşi Harap Alb. Regretatul scriitor Sandu Teleajen e autorul unei interesante dramatizări — Ivan Turbincă — ce ar trebui poate să vadă lumina rampei. Ne lipseşte încă marea operă dramatică izvorîtă din basm sau Amintiri şi de ce nu o nouă operă muzicală (în afară de aceea a lui Alexandru Zirra) închinată copiilor. Dramaturgul Mircea Ştefănescu e autorul unei ample piese-monografie Ion Creangă, inspirată din viaţa bogată în hazuri şi necazuri a marelui narator. Şi nu numai atît. Prin operă, dar şi prin scenă, marele humuleştean intră în circuitul valorilor universale . Un program de teatru anunţă Punguţa cu doi bani, pe scena teatrului pentru copii din Bruxelles, în versiunea scenică a lui Jose Geal. AL. POPOVICI