România Liberă, martie 1970 (Anul 28, nr. 7888-7913)
1970-03-04 / nr. 7890
f,Románia liberăn nr. zgoo — é.iu.mo — pag. a 2-a Reprezentarea unei tragedii clasice este, prin firea lucrurilor, o iniţiativă demnă de stimă, iar teatrul care include in repertoriul său un astfel de spectacol săvîrşeşte — in ipoteza că spectacolul e realizat — un act de cultură. Iniţiativa e cu atît mai notabilă, cu cit ea se încearcă pe marginea unui text al tragediei clasice franceze, adică tocmai cu acel teatru care a părut unora ruginit şi desuet. Montări contemporane ca memorabila realizare a Teatrului Naţional Popular din Paris (Cidul în regia lui Jean Vilar) sau, pentru a da un exemplu mai recent, de la noi, recentul Britannicus montat la Piatra Neamţ de tînărul Aurel Manea, sunt pledoarii convingătoare, nu numai pentru tinereţea veşnică a repertoriului clasic ci, ceea ce e mai important, pentru actualitatea lui, pentru viziuneacontemporană în spectacolul cu un text clasic. Din păcate, reprezentaţia de la Arad nu a izbutit să ne convingă că au existat preocupări suficiente pentru un spectacol şi contemporan, şi de calitate. Nu pentru că au lipsit posibilităţile. Tinara actriţă Zoe Museen, şi-a afirmat, odată mai mult, remarcabilele ei calităţi artistice. Interpretarea pe care o dă rolului Ximenei, fărăca să fie una din creaţiile eide vîrf, este, totuşi, bine gîndită, întotdeauna verosimilă, convingătoare adeseori, patetică fără artificiu. Partenerul ei, Ion Petrache, de asemenea, un tînăr actor, deşi se integrează mai anevoie rolului de tragedie clasică, este totuşi un interpret onorabil al lui Don Rodrigo. Actorul nu e lipsit nici de îndemînare şi nici de dezinvoltură. Ei se mişcă in scenă uşor şi firesc, îşi poartă cu eleganţă costumul, îşi rosteşte tiradele cursiv, fără poticniri. In teatrul clasic a nu declama artificial e, fără îndoială, o calitate, dar ea e departe de a fi îndestulătoare ! versul se cere rostit astfel ca el să aducă in scenă trăirea, sentimentul, emoţia ; există in rol cîteva tirade celebre : ele au fost rostite aidoma celorlalte î momentele de vîrf ale rolului trec astfel neobservate în spectacol. Cit despre ceilalţi interpreţi să menţionăm că, din păcate, ei nu s-au întrebuinţat „excesiv". Constantin Adamovici s-a mulţumit să fie o prezenţă utilă în rolul lui Don Fernand, regele Castiliei. Vasile Varganici în Don Diego, tatăl lui Don Rodrigo, şi-a bazat interpretarea pe o singură coordonată : umilinţa. Liviu Mărtinuş a fost un impozant Don Gomez. Dar nu interpretările şterse ale actorilor stîrnesc impresia de insatisfacţie pe care o lasă spectacolul. Culpa nu e atît a actorilor, cît a regiei artistice. Ion Jivan, directorul teatrului, s-a lăsat tentat, în acest spectacol, de ispita regiei. Uneori, în unele reprezentaţii, din stagiuni anterioare, tentativa dăduse rezultate acceptabile. Spectacolul acesta solicita o îngrijire mai severă şi mai pricepută. Acesta e, de altminteri, principalul cusur al reprezentaţiei ; în ea nu se simte, nu se vede intervenţia direcţiei de scenă. Exemple se pot da multe : neexploatarea replicii, element constitutiv al unei piese clasice, nesupravegherea gesticii actorilor, nepregătirea intrării și ieşirii din scenă a actorilor. Dar, se va zice,acestea sint elemente accesorii într-o viziune regizorală ; problema e discutabilă. Rămîne însă, sub semnul întrebării, dacă există oare, în spectacol, o, asemenea viziune ? . Din păcate nu se pot spune prea multe lucruri bune despre scenografie şi costumele Evei Gyorffy. O sală a palatului cu arcuri de boltă şi colonade în stil maur, creează, în planul doi, iluzia unei galerii care, din păcate, nu e îndestulător folosită în spectacol. Costumele, dacă le exceptăm pe acelea ale Ximenei şi ale lui Rodrigo, mi-au apărut neinspirate, fără culoare de epocă. Şi aici, ca pretutindeni, aş fi dorit intervenţia, decisă şi competentă, a regiei Cidu rămîne astfel, îu reprezentaţia teatrului din Arad, un spectacol în care bunele intenţii depăşesc, în mod evident, realizarea artistică TRAIAN LIVIU BIRAESCU Teatrul de stat din Arad „CIDUL“ de Pierre Corneille Persefona şi dublul ţărim — Cum e Constanţa Buzea ? am întrebat, prea puţin cunoscînd-o, pe un prieten poet. — E ca o pliantă, da, o plantă... Comparaţia, sugestie parţială, desigur, ţîşnild spontan, atingea un centru vital, o trăsătură dominantă a poetei. Intre scoarţeiie ultimului ei volum, cu terifiatnt titlu : Agonice, sălăşluieşte o linişte suverană, telurică, vecetală, o împăcare suprem feminină cu natura, o osmoză a regnurilor, o supunere tragică şi blajină faţă de soartă, de o elevată şi firească înţelepciune a părinteilui. Demeter e fiica lui Chronos şi mama Persefomei pe care Hades i-o răpeşte. Spicul, rodul, e semnul ei, dar infernul o împresură, o bintuie. Viaţei şi moartea sunt îngemănate. In momentele de criză, de ruptură a echilibrului, prin stăvilarele sparte, pe toate făgaşurile bolii, ale suferinţei, ale somnului, ale coşmarului, ale distanţării de cotidian, trup viziunile esenţiale, iluminările şi spaimele. Poezia circumstanţială — ca punct declanşator : naşterea, maternitatea, umbramorţii — experienţa lirică, trăirea de intensă autenticitate a Constanţei Buzea, debuşează, nu odată, în delta sacră, in sanctuarul supremei poezii : Copilul meu, cu lăcomie, zilnic ! Doreşti să te desparţi de trupul meu... ! ...Formăm, acum cină te hrănesc, / O infinit de candidă clepsidră. / Tu nici nu bănuieşti că trece timpul. / Şi construieşti un trup mereu mai lacom. / Şi-o fiară care o să te răstoarne, / Spre-a fi ce sunt acuma eu. Plantă, spunea, plantă, spuneam, dar suplă, acvatică, algă, Maria Borus se leagănă-n apele narcozei şi — trestie ginditoare, trestie visătoare — ne transcrie, cu o remarcabilă forţă de sugestie, stările liminare, voluptăţile şi terorile falsului somn, între viaţă şi moarte. Tumultul oniric se limpezeşte în starea primordială, contemplativă, proprie straturilor adinci ale eului liric : Jos, şerpii, peştii, caii blinzi de apă, / Un diavol alb cu coarnele rotunde, / Un zgripţor chel cu pulpele enorme, / Mai jos, singele meu contemplă / Şi-n sine paşte liniştită forma. Din zone de tristă împăcare şi lucidă previziune se nasc şi acele poeme, ca Recuperare, in care revolta şi acceptarea destinului comun se echilibrează : Va fi un timp mai dulce decit toţi / Şi decit ochii sfinţilor mai sfînt, / Cind tu, sau eu, o, cine ştie cind / Ne vom supune infernalei morţi. Dacă ne-am mărgini a nota numai prerafaelitice maternităţi şi acalmii, întinderi de ape transparente prin care săgetează viziuni imblinzite de narcoză sau de o intimă blajinătate, am nedreptăţi poezia Constanţei Buzea, am păcătui faţă de complexitatea ei lăuntrică. Sub blîndul tangaj al versurilor ei există, aproape permanent, o tensiune, o dramă obscură sau voit obscurizată, o dramă interumană şi existenţială. Mina dă gust acestei triste cine, / Sărind felii de pline pămîntii. / Sintem adine mincaţi de oboseală. / Astfel stăm fără de cuvint, / Căscind ca peştii gura spre insticte. (Cină) Această rară, curioasă îmbinare de dar şi de obscur, de suferinţă şi de seninătate, de rezistenţă şi de supleţe interioară îi alcătuiesc poetei Agonicelor un profil cu totul aparte in lirica românească de azi. Foarte feminină, dar austeră în arta ei, Constanţa Buzea — ca şi alte reprezentante de seamă ale poeziei noastre contemporane — reabilitează, purifică de zgura senzualismului acefal noţiunea de feminitate în poezie, îi dă un elevat titlu de nobleţe. Jumătate din timp, Persefona îşi petrece printre umbrele lui Platon. Jumătate din timp — sub lumina cerului, lingă Demeter. Ipostazele poeziei sunt duble. Ne place şi o urmăm pe Constanţa Buzea şi pe un ţărim şi pe celălalt. Obscurităţile, atunci cind sunt ale substanţei din care-s plămădite viziunile, trăirea lirică, nu ne sperie. O urmăm şi ii re-trăim stările, revelaţiile. Acolo unde nu o mai putem urma e in zona obscurităţilor artificiale, incoerenţei deliberate sau , indiferente, tributare modei şi ticurilor poetice ale unor zile trecătoare. Agonice, carte înscrisă intre coordonatele majore ale poeziei existenţiale, îmi apare ca un moment însemnat în creaţia Constanţei Buzea, o etapă de criză, de cumpănă, fecundă in poezie. ÎNSEMNĂRI DE SPECTATOR .... I . ■ -«-■*» "‘"«»MI- 11 ■ A » Breviar argeşan Luna martie se anunţă înjudeţul Argeş deosebit de bogată în manifestări culturalartistice de amploare. Chiar din prima zi demarează tradiţionalul festival ,,Pe aripile poeziei“ ce urmăreşte antrenarea tineretului de la oraşe şi sate în cunoaşterea şi îndrăgirea celor mai reprezentative opere ale poeţilor noştri precum şi a creaţiilor din tezaurul poeziei populare româneşti. Totodată începe desfăşurarea concursului de brigăzi artistice „Bun venit 1970“, faza municipală şi orăşenească, în 16 localităţi din judeţ, la care vor participa şi formaţiile brigăzilor artistice din localităţile învecinate. în rîndul acţiunilor de amploare se numără şi schimbul de formaţii artistice din cadrul judeţului ce încep prin primul spectacol dedicat „Zilei artistului amator“ ce va avea loc mîine în sala teatrului „Al. Davila“ din Piteşti. Cu acest prilej, publicul va avea ocazia să admire din nou bogăţia şi frumuseţea portului cântecului şi dansui argeşean. Vor fi prezente pe scenă : ansamblul folcloric „Carpaţi“ de la Casa de cultus din Cîmpulung şi grupul folcloric de la căminul ’i cultural, din comuna Corbi. Pe scenete din alte oraşe şi sate se vor mai produce în aceste zile corul căminului cultural din Leordeni, grupul coregrafic de la Stolnici, formaţia de solzari de la Aref, etc. (Urmare din pag. 1) mai autentic decit orice amintire a noastră, rărbine — după părerea mea — ceea ce s-a scris atunci, în presa timpului. Vreau să dau un singur exemplu, pe scurt, mergind la colecțiile vechi. Vibrind ca patru stîlpi de înaltă tensiune, am găsit pe pagina I a uliui singur ziar („Scinteia" cu data de 19 februarie 1945) patru titluri de reportaj, fiecare pe cite trei coloane Cred că mult mai bine decit depozitul memoriei mele și mult mai bine chiar decit propriile-mi articole publicate in „Victoria" si „Tribuna Poporului" din acea perioadă, aceste patru titluri de ziar oferă o limpede oglindă rezumativă a evenimentelor din preajma lui 6 martie 1945. PIETRE DE TEMELIE Primul, concentrind expresiv acţiunile muncitorilor care duceau, in frunte, greul sună cuprinzător şi solemn aşa : „Vom fi vrednici de jertfa eroilor de la Griviţa . " Al doilea, ne informează „Cum, decurg operaţiile de împărţire a păminturilor..." caracterizind astfel, ca o preocupare de bază a momentului, efortul uriaşei participări directe a ţărănimii. Al treilea : „Vînzătorii de ziare din Iaşi refuză să distribuie gazetele care au tipărit discursul primului ministru Rădescu“, ne aduce o altfel de undă — cumva înduioşătoare — a protestului care se exprima solidar pînă şi din rîndurile celor mai modeste categorii sociale. Iar al patrulea titlu, ne vorbeşte despre „Marea întrunire a tineretului de la Depoul S.T.B Tei" Merită din plin să reproducem cîteva fraze de astă dată. lată-le : „S-au dezbătut probleme importante care privesc întregul tineret din toate unghiurile ţării şi din toate straturile sociale. Printre acestea, lupta pentru stîrpirea fără şovăire a fascismului şi democratizarea sinceră şi reală a ţării..." In numele tineretului şi in legătură cu „victimele agresiunii bandelor huligane" —■ citim in continuare — „luind cunoştinţă de cele petrecute, tovarăşul Ceauşescu a luat cuvintul declarînd: „Jos fasciştii... e bine spus, dar mai trebuie să-i şi nimicim. Să nu încetăm lupta. Alături de toţi muncitorii, manuali, intelectuali — să aducem în cel mai scurt timp la cîrma ţării un guvern F.N.D. Bandiţii — încurajaţi de Rădescu, îşi mai permit şi astăzi să terorizeze populaţia ţării. Tineretul român trebuie să facă un jurămint: că nu se va odihni pînă cînd fascismul nu va fi definitiv nimicit..." Erau cuvintele conducătorului tineretului român din acea vreme, conducătorul de astăzi al partidului şi al ţării. Asemenea pagini, care nu sînt de uitat, mi se par de un interes excepţional atît pentru frămîntările reale şi realiste, lucide şi un pas cu timpul lor, ale tineretului de atunci, cit şi pentru conştiinţa, avizată, a tineretului, de astăzi — şi de mîine. Nu sint numai simple relatări ale unor fapte de istorie. Sint izvoare profunde de cercetare şi de reflecţie. Şi sunt ilustrări decisive pentru ceea ce numeam pietrele de temelie ale timpului actual. fgpp In incinta Facultăţii de Drept din Capitală s-a deschis de curînd Muzeul Universităţii Bucureşti. Exponatele — manuscrise ale unor mari cărturari, acte, documente, obiecte de artă şi cărţi, tablouri şi stampe vechi — vorbesc despre istoria învăţămîntului superior, despre marii lui dascăli. In clișeu : Aspect din muzeu Foto : AGERPRES ii im, ,„..-„-»„».1 Cind solicitudinea se află in suferinţă Dumitru mahu, salariat al Direcţiei judeţene de drumuri şi poduri Tulcea, în funcţia de mecanic (şef de echipă), se află internat intr-un sanatoriu, fiind supus unui tratament de durată mai îndelungată. *Pentru obţinerea la timp a ajutoarelor de boală cuvenite, el era obligat să trimită cu regularitate întreprinderii certificatele medicale eliberate de spital. Lucru pe care l-a făcut. În ciuda grijii sale de a nu întîrzia expedierea acestor certificate, începînd cu luna septembrie n-a mai primit nici un ban. In schimb, s-a trezit cu o adresă, prin care i se comunica că i s-a blocat ajutorul pînă la depunerea cărţii de muncă. „Procedura Direcţiei de drumuri şi poduri Tulcea — ne scria cititorul nostru la 19 ianuarie — mi se pare ilegală şi inumană. Eu nu pot părăsi sub nici un motiv spitalul, iar familia mea este total lipsită de sprijin. Ajutaţi-mă, vă rog, să intru in posesia banilor care mi se cuvin". Intr-adevăr, după cum atestă şi răspunsul primit recent din partea Consiliului judeţean sindical Tulcea măsura luată de unitatea menţionată este total abuzivă. Drept care, cei vinovaţi au fost obligaţi să trimită, de urgenţă, banii reţinuţi atîta vreme fără nici o justificare. Dar acest abuz, săvirşit faţă de un salariat aflat intr-o situaţie precară, solicită şi o sancţiune exemplară, pe măsura gravităţii sale. Semnătura obligă încă din momentul cind tu, cetăţean, ai luminat Oficiului P.T.T.R. suma de bani menţionată pe mandatul poştal ce urmează să fie expediat şi ai primit chitanţa cuvenită, oficiul respectiv îşi asumă obligaţia de a duce treaba pînă la capăt, adică pînă la inmînarea banilor către destinatar. Cum pot să-mi explic atunci faptul — ne sene VICTOR PASARE din Bucureşti — că mandatul meu poştal (de 250 de lei) expediat pe numele Gheorghe P. Nicolae comuna Balta Doamnei, judeţul Prahova, prin Oficiul P.T.T.R. nr. 18 — Bucureşti, la data de 31 ianuarie a.c. n-a ajuns încă la destinaţie, deşi s-au scurs de la expedierea lui trei săptămâni ? Am semnalat cazul oficiului poştal respectiv, dar nici măcar nu mi s-a răspuns la cele reclamate. S-a produs, cred, o încurcătură pe traseu, dar tot salariaţii instituţiei respective sunt obligaţi să o descurce. CURSEI? CETĂŢENESC BIN ACTIVITATEA CONSILIILOR LOCALE ALE FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTEI iu.yn'i.ni»-i'ni|jni |iu ihin Largi forţe sociale angajate în activitatea organelor locale de stat In aceste zile, în circumscripţiile electorale din Capitală, deputaţii în Marea Adunare Naţională şi în Consiliul popular municipal expun în faţa cetăţenilor problemele cele mai importante ale politicii partidului şi statului nostru. Expunerile care se desfăşoară în prezent se referă la hotărîrile adoptate de plenara C.C.al P.C.R. din 10—13 decembrie 1969, la legile votate de Marea Adunare Naţională în ultima sesiune, precum şi la prevederile hotărîrilor plenarei comitetului municipal de partid şi sesiunii consiliului popular municipal. Ele constituie un contact de lucru între deputaţi şi cetăţeni. Pentru a afla amănunte în legătură cu modul cum decurg aceste întîlniri, precum şi alte activităţi , organizate sub egida Frontului Unităţii Socialiste, am purtat o convorbire cu tov. C. DUMITRESCU, secretarul Consiliului municipal Bucureşti al Frontului Unităţii Socialiste. — A aduce la cunoştinţa cetăţenilor hotărîrile, ne-a spus domnia sa, înseamnă a chibzui împreună cu ei cum trebuie înfăptuite. Sînt foarte multe treburi în circumscripţii, a căror realizare depinde de conlucrarea deputatului cu cetăţenii. în ce priveşte deputaţii municipali, nu numai că ei relatează în mod amănunţit ce direcţii are în acest an activitatea generală a consiliului popular ca urmare a hotărîrilor plenarei C.C. al P.C.R. din 10—13 decembrie 1969, dar merg pînă la înfăţişarea sarcinilor care privesc un cartier, care interesează grupuri de cetăţeni. In acest sens, deputaţii dispun de datele necesare, pînă la detalii, atît în privinţa lucrărilor edilitar-gospodăreşti — în treacăt fie spus, municipiul Bucureşti va înfăptui în acest an, numai prin muncă patriotică, lucrări în valoare de 450 milioane lei, — cit şi in general Convorbire cu Constantin Dumitrescu secretarul Consiliului municipal Bucureşti al Frontului Unităţii Socialiste asupra dezvoltării economiei locale. La rîndul lor, cetăţenii nu se mărginesc doar să ia cunoştinţă de ceea ce le expune deputatul, ci işi spun părerea, aduc în discuţie datele practice ale unor acţiuni ce urmează să fie realizate, fac propuneri care denotă cunoaşterea foarte temeinică a treburilor la care sunt solicitaţi să participe. Se poate remarca faptul că participarea maselor la conducerea treburilor statului capătă forme tot mai variate, că orice întrlnire a deputaţilor cu cetăţenii înseamnă, în ultima instanţă, manifestarea acestei participări. Opiniile, propunerile cetăţenilor sunt menite să corecteze, să completeze unele acţiuni, să-şi exercite influenţa asupra activităţii organelor de stat. A avut loc recent şedinţa Biroului Executiv, al Consiliului municipal al Frontului Unităţii Socialiste, în cadrul căreia au fost discutate sarcinile perioadei următoare. Ce ne puteţi spune despre activitatea pe care o organizaţi ? — Vorbeam mai înainte despre modul cum sînt organizate, cum decurg întîlnirile ce au loc în prezent în circumscripţiile electorale şi la care, bineînţeles, membrii consiliului municipal al Frontului Unităţii Socialiste iau parte. Munca deputaţilor s-a intensificat considerabil, s-a putut constata acest lucru şi cu prilejul sesiunilor consacrate planului de dezvoltare a economiei locale şi bugetului local pe anul în curs. Este o legătură strînsă între acest fapt şi desfăşurarea consfătuirilor cu deputaţii de la sfîrşitul anului trecut. Municipiul Bucureşti, şi-a asumat importante angajamente în întrecerea socialistă, în întrecerea dintre consiliile populare pentru gospodărirea şi înfrumuseţarea localităţilor ţării, iar înfăptuirea lor nu poate fi asigurată decit prin mobilizarea tuturor forţelor Capitalei noastre, deputaţii avînd în această privinţă un cuvînt hotărîtor de spus. De aceea, nu ne preocupăm doar de întîlnirile amintite, ci stimulăm orice iniţiativă a deputaţilor, convinşi că există condiţii ca toţi deputaţii să aibă o activitate fără întrerupere, în circumscripţie, în comisia permanentă, în sesiuni, dar mai cu seamă prin participarea de zi cu zi la viaţa cetăţenilor, menţinînd un contact permanent între el şi consiliul popular, fie că este vorba de treburi cu caracter obştesc mai larg sau de probleme cu aspect mai mărunt, dar la fel de importante pentru cetăţeni. Biroul executiv al Consiliului municipal urmăreşte, de asemenea, rezolvarea problemelor rezultate cu prilejul dărilor de seamă prezentate de deputaţi. Activitatea pe tărâmul popularizării legislaţiei statului nostru, pe care o desfăşurăm cu concursul direct al organizaţiilor componente ale Frontului, se organizează diferenţiat, pe grupe de populaţie. Cele mai importante acţiuni sunt organizate în rîndul femeilor şi al tineretului sau pe grupe profesionale, în rîndul lucrătorilor din comerţ, al lucrătorilor sanitari etc. Ocrotirea minorilor şi prevenirea delincvenţei juvenile au prilejuit în cadrul sectorului 1, de pildă, un original proces, la care au luat parte jurişti, reprezentanţi ai organelor de stat care au contingenţă cu ocrotirea minorilor, părinţi, reprezentanţi ai şcolii, organizaţiilor de tineret şi femei. Intrim cuvînt o participare foarte largii. In locul unei simple expuneri, s-a, socotit mai potrivită înscenarea uliui proces, urmîndu-se procedura judiciară, începînd cu rechizitoriul procurorului, ” ceea ce a dat dezbaterii un caracter foarte viu. Desigur, nu-i vorba decit de o chestiune de găsire a unorodalităţi cît mai eficiente. Dar noi n-am renunţat la modalităţile cunoscute, ca expuneri, simpozioane, mese rotunde etc. Evocarea unor evenimente din viaţa poporului nostru constituie o preocupare şi pentru consiliul municipal al Frontului Unităţii Socialiste. In ziua de 2 martie, a avut loc un simpozion consacrat împlinirii unui sfert de veac de la un eveniment memorabil în istoria poporului român: instaurarea guvernului democrat la 6 martie 1945. Toată activitatea pe care o desfăşurăm este dominată de preocuparea pentru mobilizarea tuturor forţelor sociale ale Capitalei patriei noastre ,la înfăptuirea sarcinilor de însemnătate deosebită ale ultimului an al cincinalului. Conlucrarea cu organizaţiile componente ale Frontului, stimularea şi sprijinirea lor în organizarea unor activităţi, contactul permanent cu cetăţenii — iată pe ce ne bazăm în munca noastră. In decursul activităţii din acest an, fără îndoială, experienţa noastră se va îmbogăţi, vor apare noi iniţiative şi activităţi, dar toate se vor îndrepta spre o direcţie unică : mobilizarea puternicelor forțe sociale ale Capitalei la îndeplinirea exemplară a sarcinilor de dezvoltare multilaterală a României socialiste. ■ V P. SOLCAN Tehnomediocraţie (Urmare din pag. 1) integreze, cu o deosebită atenţie studierii aprofundate a legilor generale ale revoluţiei şi construcţiei socialiste, aplicării acestora potrivit particularităţilor fiecărei ţări, condiţiilor diferite, de ordin socialistoric, naţional în care îşi desfăşoară activitatea proletariatul, partidul comunist, precum se arată atît de limpede în Hotărîrea C.C. al P.C.R. privind aniversarea în România a centenarului naşterii lui V. I. Lenin, care explică progresele social-politice ale României, înflorirea multilaterală a patriei, în termenii identităţii dintre interesele supreme cele mai intime ale poporului şi politica partidului. Găsesc, de aceea, extrem de importantă orientarea cercetărilor şi activităţii Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a ţării noastre „în concordanţă cu cerinţele construcţiei socialiste şi ale progresului ştiinţific contemporan“, chiar dacă aceste cercetări se instituţionalizează şi poate tocmai de aceea. Au existat, pînă acum diverse şi numeroase încercări de a opina asupra bazelor şi orizontului noii societăţi, a dezvoltării ei pluridirecţionate, planificate etc. cu referinţe frecvente asupra însuşi fenomenului cultural-spiritual al acestei dezvoltări. Terminologia lor a fost diferită şi uneori numai formal contradictorie. In lupta de opinii, în confruntarea activă a ideilor, procesul este pozitiv, şi ar fi util să nu se oprească aici odată cu instituţionalizarea academică, cu atît mai mult cu cît, conform statutelor, noua Academie coordonează şi îndrumă întreaga activitate de cercetare în domeniul ştiinţelor sociale, indiferent de unităţile în care se desfăşoară. Ar fi neştiinţific din parte-ne, să nu observăm că, în procesul de desăvîrşire al gîndirii social-politice româneşti, am înregistrat şi lungi perioade de stagnare şi de rutină, de care educaţia politică şi profesională a tinerelor generaţii de intelectuali nu se putea să nu se resimtă. Acestea sînt totuşi tempi passaţi şi cu atît mai bine că sînt aşa. Dar prea am fi optimişti să nu observăm că lupta contra mediocrităţii cugetului, a gîndirii simpliste şi înţepenite în termeni „politici“ şi „economici“ goliţi de sens, a mediocraţiei, nu putea să ia sfîrşit ca la un semn. „Tehnicieni“ cu vechi state de serviciu ai osificării şi confuziei politicoideologice nu reuşesc să creadă că timpul lor a trecut, agitîndu-se prin „comitete şi comiţii“ de factură încă schematică şi tînjind la palme academice. Fenomenul s-a extins şi-n cîmpul altui soi de tehnici , în industrie şi în comerţ, în ceea ce denumim „practica construcţiei socialiste“. Oameni înapoiaţi, cu tupeu, dar fără calificare, uneori sensibili brusc la ecoul unor formule cu publicitate „la nivel mondial“ ies în faţă cu soluţii de conjunctură, prinse după ureche şi importate cu toate binecuvîntările, dar a căror aplicare cam grăbită s-a dovedit că dăunează politicii economice şi culturale a statului. Nu ducem lipsă nici de asemenea tehnicieni ai încurcăturilor. Dar asta-i altă căciulă, cum zice znoava populară. Tehnomediocraţia este birocratică din oficiu şi de aceea a fost şi este dezumanizantă. Ne preocupă deci modul în care putem recupera timpul pierdut printr-un efort mai bine dirijat în lunile şi anii următori, în avantajul omeniei, al gîndirii democratice. La Congresul al X-lea şi în numeroase alte împrejurări ulterioare, ni s-a dat prilejul să constatăm în ce măsură conştiinţa şi pregătirea noastră de oameni cu carte, de socialişti cu diplomă — cum spunea cineva — a reacţionat sau nu deajuns de prompt faţă de deschiderea unui larg cîmp de activitate teoretică, propusă prin aplicarea politicii partidului nostru, a democraţiei noastre socialiste, într-o infinitate de cazuri practice, corespunzînd tuturor domeniilor de activitate, atunci cînd, tocmai de la cărturarii ei, naţiunea socialistă aşteaptă să furnizeze conducerii de partid şi de stat o analiză teoretică bogată în sugestii, să fie un sprijin efectiv în abordarea originală şi în rezolvarea înţeleaptă şi curajoasă a problemelor şi în conformitate cu etapa istorică străbătută de societatea noastră în progresul ei specific. Deschizînd frontul spre obiectivele umanismului socialist, tirul conjugat al membrilor celor opt secţii ale noii Academii, contemporană prin excelenţă, trebuie să se dirijeze mai întîi contra tehnomediocraţiei. Diii JUDEŢULUI... (Urmare din pag. 1) alte cuvinte, rîşniţa din Balnaca continuă să macine... hîrtii. Sau cazul lui Gheza Sarcazi. A venit omul la consiliul popular judeţean, în audienţă, tocmai din comuna Sîrbi. A venit pentru un lucru elementar : o adeverinţă. O cetăţeancă din sat i-a cules abuziv în toamnă strugurii din vie, de pe lotul repartizat şi întreţinut de el. A sesizat imediat miliţianul din comună şi pe preşedintele consiliului popular. Aceştia au luat act, dar atît. N-au mişcat un deget ca omul să-şi recapete strugurii sau, măcar, contravaloarea lor. Omul a solicitat atunci preşedintelui consiliului popular comunal o adeverinţă pentru a-şi rezolva litigiul pe cale judecătorească. Preşedintele i-a promis-o, însă cînd s-a prezentat după ea, a refuzat să i-o dea. Astfel omul a fost nevoit să vină după o adeverinţă la... judeţ. Diferit de cele două exemple, dar la fel de edificator, este şi motivul sosirii la judeţ, în audienţă, a lui Aurel Serfezeu din Iteu, sat din preajma oraşului Marghita. Om tînăr, tată a patru copii, el s-a hotărît să lucreze într-o întreprindere industrială. A încercat la fabrica de confecţii din Marghita. Directorul i-a spus : Avem locuri dar treci pe la biroul forţelor de muncă să aduci repartizarea. Altfel nu te putem angaja. La biroul forţelor de muncă i s-a răspuns ! — Fabrica de confecţii nu ne-a solicitat oameni, aşa că nu-ţi putem da repartizarea. Văzînd că s-a închis, cercul, a apelat la sprijinul organelor locale din Marghita .Noi nu ne ocupăm cu astfel de probleme“, i s-a răspuns aci. Şi omul a venit la judeţ, deoarece n-a găsit înţelegerea cuvenită la Marghita. Era oare nevoie să facă atîţia kilometri pentru o cerinţă îndreptăţită ? Credem că nu. Iată, aşadar, răspunsurile faptice la întrebările pe care ni le puneam la începutul acestui articol : nu toate organele, pe toate verigile pînă la judeţ, se ocupă cu simţ de răspundere de soluţionarea problemelor ridicate de cetăţeni. Asistînd la numeroase audienţe la consiliul popular judeţean, am constatat însă şi alte neajunsuri. Mai întîi că foarte mulţi cetăţeni din Oradea vin cu tot felul de chestiuni — legate de locuinţă, aragaz, serviciu, probleme locative etc. — fără să mai treacă pe la consiliul popular municipal, care este, astfel, substituit complet. în situaţia actuală, primirea lor direct la judeţ declanşează un adevărat torent de hîrtii spre municipiu, care trebuie să constate şi să răspundă petiţionarului şi judeţului, implicînd un mare volum de muncă din partea a numeroşi funcționari și activiști de stat.