România Liberă, iunie 1973 (Anul 31, nr. 8897-8922)

1973-06-15 / nr. 8909

Pagina a 2-a 15 iunie 1973 PANORAMIC CINEMATOGRAFIC „C­ei mai lung decit un Un film care porneşte de la un fapt real — dramatic în substanţa lui — în pofida fic­ţiunii scenariului, ar trebui să aibă un spor de autenticitate şi de emoţie. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, se întimplă invers. Pericolul reconstituirii nu este nicăieri mai mare decât în astfel de cazuri. Pericol, pe care n-au ştiut să-l evite nici realizatorii filmului iugoslav „O zi mai lungă decit un an“. Cu materiale din arhivă, la care se adaugă mizanscene cu figuraţie multă şi trucaje spec­taculoase, se reconstituie cutre­murul de mari proporţii care în 1969 a distrus un oraş din Iugo­slavia. Directorul închisorii din oraş eliberează deţinuţii pentru cîteva zile, pentru a-i lăsa (ne­­supravegheaţi) să ajute sinistra­ţii. Riscul pe care şi-l asumă directorul este foarte mare (un deţinut învoit cu cîteva zile îna­inte pentru a-şi vedea copilul bolnav, nu se mai întorsese....). Filmul urmăreşte de aici în­colo grupul de deţinuţi şi ava­tarurile lor în oraşul distrus. Şi mai mult decît atît (dar nu şi mai atent) mutaţiile lor sufle­teşti, procesele de conştiinţă ca­re demonstrează că aceşti oa­meni sunt recuperabili, că uma­nitatea din ei nu dispăruse şi în sfirşit că metoda directorului­­pedagog a dat rezultate. In ziua în care trebuiau să se întoarcă la închisoare sint toţi prezenţi, chiar dacă, aşa cum spune unul dintre ei, vor încerca mai tîr­­ziu să evadeze. In timpul acţiu­nilor de salvare din oraş, se a­­junge chiar la situaţia parado­xală în care ei, infractorii de drept comun, urmăresc şi prind o bandă de hoţi care jefuiau ca­sele dărîmate. Dar ceea ce ar fi trebuit să fie un proces progresiv, de la nelinişte şi derută, la momentul de duioşie cînd unul dintre de­ţinuţi duce în braţe o fetiţă ne­cunoscută la spital, îngrijorat fiind de soarta ei şi pînă la mo­mentele de luciditate şi remuş­­care din final, devine pe peli­culă o Înşiruire oarecare de e­­venimente lipsite de nuanţe şi fior. Aceasta este şi una din ca­uzele pentru care în ciuda su­biectului pasionant şi cu pre­mise de reuşită, filmul rămîne mediocru şi de multe ori fals. Lipsa de nuanţe în analiza psi­hologică, lipsa de gradaţie în fluxul stărilor sufleteşti şi lipsa de fior tragic al evenimentelor de pe ecran nu poate fi suplini­tă nici de cîteva interpretări ac­toriceşti bune şi nici de efor­tul (evident) al regizorului în scrupulozitatea reconstituirii. Am văzut încă una din acele opere ale ecranului în care rea­lizarea nu e pe măsura bunelor intenţii- Roxana Pana „Aici zorile sunt într-un minunat colţ de lume, undeva în Karelia, într-un loc ce pare a grăi despre întreagă linişte a lumii, a fost trăită o cumplită încleştare, plătită cu vieţi tinere. Războiul a pus aici faţă-n faţă cinci tinere luptătoa­re şi o patrulă germană, aici unde totul vorbeşte despre fru­museţe şi pace. Tocmai aici au fost răpuse minunate vieţi. Ecra­­nizînd nuvela omonimă a lui Boris Vasiliev (după scenariul autorului) regizorul Stanislav Rostotki („Stele de mai“, „Să trăim pînă luni“) urmăreşte des­tinul tragic al eroinelor sale, în­ din nou liniştite“­ găduindu-şi pe parcurs, scurte flash-back-uri, luminos colora­te, prin care ne împărtăşeşte visurile lor şi ne familiarizează cu existenţa lor dinaintea răz­boiului ce a întrerupt firul fe­ricit al zilelor. El nu se fereşte de umor şi de gluma uşoară, de duioşie şi puţin sentimentalism, care, deşi alternează uneori to­nul sobru al naraţiunii fac mai uşoară receptarea, altfel îngre­unată de lungimea celor două serii. Din păcate Rostotki, nara­tor riguros de obicei, a apelat la un prolog şi epilog situat în zilele noastre, care la rîndu-i distonează de restul povestirii. „Simon Templar intervine“ Faţă de mult îndrăgitele serii T.V. în care justiţiarul intervine cu forţa pumnilor, şi chiar cu puterea gindirii, acest lung me­traj nu aduce nimic în plus. In minus, da. Pretextul manifestă­rii talentelor şi zimbetului cam fandosit — ironic, bun pentru 50 de minute-acţiune, întins aici pe mai bine de o oră şi jumă­tate, lasă imense goluri în ten­siune şi nici nu ne mai ţine cu sufletul la gură şi respiraţia tă­iată Sexul slab ocupă ceva mai mult spaţiu în zbuciumata exis­tenţă a falnicului „sfînt", iar pentru îngreunarea alegerii ori mulţumirea tuturor gusturilor — avem şi exemplar-vamp şi exemplar-inteligent. Opţiunea lui rămîne însă un mister. Gre­şeam fundamental cînd afirmam că filmul lui Roy Baker nu a­­duce nimic în plus, căci avem prilejul să aflăm că bunul nos­tru Simon dacă ar vrea ar pu­tea da magnifice lovituri gang­stereşti. El ar fi şi un maistru al combinaţiilor dacă şi-ar pu­ne mintea să conducă răufăcă­tori. Dar cum el este bun, şi drept, şi cinstit îi va pedepsi pe aceştia cu degajarea bine­cunoscută aruncînd peste ei, o­­dată cu oprobriul său, şi mag­nificul zîmbet. Vă puteţi con­vinge de toate acestea dacă vă simţiţi la fel de puternici ca ei şi aveţi curajul să înfruntaţi două ore infernale in cinemato­graful „Bucureşti“, sală unde poluarea aerului atinge proporţii dramatice, unde se află zeci de spectatori fără locuri, dispuşi să-şi manifeste admiraţia stind pe jos şi răcnind cit mai tare. Iar dacă intr-adevăr, vă simţiţi rezistenţi ca el, să nu speraţi să mai fiţi la fel, după două ore de vizionare, în atari condiţii. Eu mă declar răpusă. Florica Ichim Un eveniment editorial Apariţia volumului III din „Istoria literaturii române" Recent, a ieşit de sub tipar în Editura Academiei, volumul al IlI-lea al unei lucrări de in­teres naţional : ..Istoria literatu­rii române". Lucrarea, apărută în elaborarea unui colectiv condus de Şerban Cioculescu, Ovidiu Papadima şi Alexandru Piru, cuprinde studiul aprofun­dat al uneia dintre cele mai pro­digioase şi mai interesante pe­rioade ale culturii româneşti , începînd cu întemeierea mişcării literare ieşene .Junimea“ şi ter­­minînd cu sfîrşitul secolului trecut. Capitole speciale, conce­pute monografic, sunt rezervate marilor personalităţi ale litera­turii noastre : Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. R. Caragiale, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, Ion Ghica, Alexandru Mace­­donski, Dobrogeanu Gherea, Duiliu Zamfirescu, Barbu Şte­­fănescu-Delavrancea, Al­ Vlahu­­ţă, George Coşbuc ş.a De asemenea sunt prezentate în mod amănunţit şi di­verse publicaţii cu ecou în epocă : „Convorbiri lite­rare", „Literatorul", „Eveni­mentul“, grupările literare „Ju­nimea", „Contemporanul" pre­cum şi curentele literare din pe­rioada respectivă. Volumul cu­prinde, de asemenea, o biblio-­­ grafie şi un bogat material ilustrativ pus la dispoziţie de Biblioteca Academiei. UNA PE ZI de MATTY — ...Vezi, aici în întreprindere, noi ne simţim ca o mare familie­­ şi nu mă refer la faptul că majoritatea chiar sîntem rude intre noi— Vrem să facem un test Cum este aşteptat bobul în hambarele bazelor de In drum spre Slobozia iau dintr-un lan de grîu un spic dat în pîrg şi privesc minunea bobului împlinit din seva pă­mântului. Rodul dulce al brazdei se coace la sinul Bărăganului şi iată, se apropie ceasul su­prem al culesului. In toamna anului trecut, în încleştarea oa­menilor cu rafalele torenţiale ale ploilor, treceam prin aceste locuri văzînd cît de dramatic încolţea pîinea acestei veri. Acum bobul se coace şi nu pes­te multă vreme vom gusta din pîinea rumenă şi nouă. Dar pînă atunci vă propun să ve­dem cum este aşteptat bobul auriu în hambarele bazelor de recepţie. Ce ar fi, zic, să luăm un autocamion plin cu cereale şi să ne îndreptăm spre cîteva unităţi de depozitare ? Dar, iată că în drum ne apare o bază de recepţie. Să ne oprim deci, de vorbă cu tovarăşul Ion Matei, şeful bazei. — Am venit cu griul să-l de­pozităm. — Văd că vă ţineţi de glume. Pînă la cules mai sint vreo două săptămîni și ceva... — Să presupunem că ar înce­pe chiar acum recoltarea. Cum stați cu pregătirile ? — Bine. Ne-am pregătit cu grijă spațiile de depozitare. Mă uit în cîteva magazii și observ că sînt încă pline. — Este griul rămas de anul trecut. — Cam cît ? — Păi să tot fie 2 000 de tone. Un spaţiu deocamdată blocat. — Adică, după cite înţeleg, ocupă locul a 2 000 de tone de grîu nou care va trebui să fie adus imediat aici în timpul re­coltatului. — Întocmai. Avem şi dispozi­ţii în acest sens, dar C.F.R.-ul nu ne dă vagoane. Plecăm apoi spre altă bază de recepţie din apropiere în aceeaşi postură de cărăuşi ai noii recolte. Stau de vorbă cu tovarăşul L. Matei, şeful bazei. — La dumneavoastră avem unde să depozităm griul ? — Aveţi, cum să nu ! Iată, am făcut cinci platforme fixe cu o capacitate de 5 000 de tone şi în plus mai avem o capacitate de 19 000 de tone, din care însă un spaţiu de 3 800 de tone este ocu­pat. — Din ce motiv ? — Este grîu rămas de anul trecut, iar cînd va veni cel nou nu vom avea spaţiu. Trebuie să-l transportăm la alte magazii dar C.F.R.-ul nu ne dă vagoane. Am fost chiar acum la gară. Merge însă greu. Ajung la Slobozia, unde în lipsa tovarăşului director de la I.V.C.A.T. Ioni-a lăsat vorbă, că mă aşteaptă la Călăraşi. Iar cînd am ajuns la Călăraşi mi s-a spus că mă aşteaptă la Slo­bozia şi uite aşa ne-am jucat de „v-aţi ascunselea“ o zi întrea­gă) discut cu tov. Gheorghe Io­­nescu, şeful serviciului de re­­cepţionare şi exploatare, îmi dau seama că în judeţul Ialo­miţa pregătirile de preluare a recoltei s-au făcut cu multă se­riozitate, dar oamenii trebuie ajutaţi în continuare pentru crearea şi eliberarea unor noi spaţii de depozitare. Mă intere­sez ce se întimplă la Bărăganul de Ialomiţa. — La 31 aprilie trebuia să fie pusă în funcţiune. Dar recepţia nu s-a putut face datorită unor defecţiuni la maşinile de condi­ţionare şi încă multe altele. — Cine este constructorul ? — Trustul de construcţii agro­zootehnice. Avem aici o capaci­tate însemnată de tone care nu va fi folosită aşa cum am fi do­rit, acum odată cu recoltarea griului. Iată aşadar, că anumite ter­mene nerespectate creează nea­junsuri tocmai acum cînd este atîta nevoie de hambare pentru grîu. Mă interesez ce s-a întreprins pentru creşterea gradului de mecanizare în unităţile de pre­luare şi aflu că s-au construi­t noi guri de preluare, ceea ce înseamnă sporirea ritmului cu 1 200 tone în 10 ore. Să vedem ce înseamnă practic acest lucru. Scurtarea cu şase zile mai puţin faţă de anul trecut a recepţio­­nării griului. Specificul local ne furnizează o noutate. De la C.A.P. Unirea griul va fi trimis la depozite cu şlepuri pe Bor­­cea, întreb care este situaţia cu spaţiile totuşi blocate de la unele baze de recepţie. de grîu recepţie — S-a stabilit — mi se spune — datorită cantităţilor mari de grîu din anul trecut, să se facă mutaţii în depozitele altor jude­ţe. — Şi se fac aceste mutaţii ? — Se fac dar cam cu înceti­nitorul. De pildă, nici pînă a­­cum judeţele Iaşi şi Neamţ, care au de preluat 8 400 de tone de grîu, nu ne-au trimis confirmări în acest sens. Dar greutatea cea mai mare este alta. — Care anume­­! — Avem mari necazuri cu re­partizarea vagoanelor. Bunăoa­ră, conform planului încheiat cu regionala C.F.R., ar fi tre­buit ca în această lună să se transporte 4 500 de tone. Deci, cam 150 de tone pe zi. Deoare­ce nu se respectă acest lucru, suntem­ puşi în situaţia ca acum, la mijlocul lunii, să avem un minus de 1 000 de tone netrans­­portate. Iar recolta nouă bate la uşă. In Bărăgan, mârâie grânar al ţării, pregătirile sunt în toi. Este necesar, însă, ca eforturile să fie conjugate pentru ca , aşa cum se subliniază în Comu­nicatul şedinţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. apă­rut ieri în ziarul nostru — să se asigure „DEPOZITAREA ÎN BUNE CONDIŢIUNI A RE­COLTEI, FOLOSIND IN A­­CEST SCOP TOATE DEPOZI­TELE EXISTENTE, PRECUM ŞI UNELE SPATII CARE SA FIE TRANSFORMATE IN DE­POZITE TEMPORARE“. Aşadar, ceasul culesului tre­buie să-i găsească cit mai bine pregătiţi pe cei ce primesc bo­bul de grîu in hambare. Dumitru Tabacu Magaziile aşteaptă noua recoltă de giu Foto I NICU VASILE (Urmare din pag. 1) trei. Scopul practic al gestu­lui său: să facă cunoscută in ţările nordice cultura şi civi­lizaţia românilor, care îl fas­cinaseră. Această operă de cunoaştere, apropiere şi schimb de valori a şi început: „ambasadorul nostru de ini­mă“ publică texte româneşti in suedeză, scrie continuu despre experienţa sa in Ro­mânia, are iniţiativa unor punţi de colaborare intre oa­menii de cultură ai celor două ţări. In cîteva rinduri a găsit de cuviinţă să-mi co­munice admiraţia şi impresi­ile constant bune pe care i le inspiră variatele domenii ale vieţii româneşti. Cum românul pune întotdeauna preţ pe opiniile unu­i prieten adevărat, la ultima intîlnire (alaltăieri) nu am rezistat tentaţiei de a-i vorbi astfel: „Totu-i bine şi frumos, dom­nule E. Dar ce anume nu-ţi place la români?“. „Nu-mi place, printre altele, cel de al zecelea act al piesei“ mi-a spus sibilinic, apoi s-a grăbit să detalieze. Un ospătar, bu­năoară (a se înţelege orice altă profesiune publică) te serveşte ireproşabil de nouă ori la rînd, entuziasmindu-te ; a zecea oară, duş rece! — te trişează, răsturnind cu nonşalanţă felul relaţiilor dintre cei doi parteneri. Este ceea ce numeşte el „al zece­lea act al piesei", care este surprinzător, neconvenabil şi mai! anulează adesea toate cele nouă strălucite acte an­terioare. „Nu sunt Un cusu­rgiu, a ţinut să precizeze o­­mu­l nostru, şi nu cred că ex­perienţa neplăcută e carac­teristică, motiv pentru care n-am scris şi nu voi scrie despre aşa ceva, convins fi­ind că un străin nu poate fi cel mai bun judecător. Cel mai bun judecător poţi să-ţi fii tu însuţi“. Cred că gindeşte bine şi drept acest prieten a! ţării mele; i-am schiţat, opinia nu­mai pentru a arăta cit de a­­dînc şi­ definitiv se grefează în sensibilitatea unui oaspete o neglijenţă oricît de mică a amfitrionului, singura „scă­pare“ dintr-un şir de reuşite, mica sau marea trişare, in stare să compromită imagi­nea noastră esenţială in o- Amfitrion chii şi conştiinţa străinătăţii. Imaginea unei ţări, imagi­nea unui popor, imaginea ansamblului de virtuţi ale unei naţiuni nu se întemeia­ză pe abstracţiuni; acestea se constituie — nota bene! — din suma observaţiilor ne­mijlocite, din cele văzute şi trăite, din experienţele di­recte ale oamenilor, în a­­ceastă relaţie România se nu­meşte AMFITRION iar vizi­tatorul OASPETE, întreb, de aceea, cui ii poate fi îngă­duit ca prin neglijenţă, atitu­dine necivilizată, lipsă de consecvenţă şi demnitate, prin incorectitudine persona­lă să atenteze la valoarea de cristal a virtuţii de amfitri­on?! Ştie-se că ospitalitatea este o caracteristică de lea­găn a poporului nostru. Ace­la care o dezice prin com­portament individual neco­respunzător merită un chip îndoit oprobriul opiniei publi­ce, aspra judecată a colecti­vităţilor socialiste româneşti. Motivul: neglijenţa lui insu­lară se agravează hipertrofie prin ecoul şi reverberaţia pe care le operează in­sensibili­tatea oaspeţilor. Prejudiciul moral şi de conştiinţă este — veţi fi de acord, — incalcula­bil şi tot astfel daunele aduse numelui şi renumelui ţării. Cînd spun toate acestea mă gîndesc la absolut toate treptele funcţiunilor de am­fitrion: ospătar, primar de municipiu, ghid, hotelier, di­rector general al nu ştiu că­rei staţiuni, taxator, medic curant, stewardesă, miliţian, interpret, şofer, vînzător de­ ziare, alte zeci şi sute de profesiuni prin intermediul cărora un străin ia act de chipul concret al unei ţări. Fiecare la locul nostru sun­tem, intr-o mai mare sau mai mică măsură, „cartea de vi­zită" a ţării. Fiecare suntem­, metaforic vorbind, o imagi­ne posibilă a României. Sprm toate acestea acum, in iunie, la început de sezon estival, in anotimpul soare­lui, cină­sinul binecuvîntat al patriei e gata să primească oaspeţii tot mai numeroşi care vin spre România. Asa­­giului tradiţional „bucuroşi de oaspeţi!“ îi incumbă hărni­cie, corectitudine, demnitate, rigoare, exigenţă, fantezie, consecvenţă, răspundere. A­­dică, să fim de o mie de ori atenţi la acel „cel de al ze­celea act al piesei". Lapte în... crengi de brad şi coajă de alun Se ştie, zona montană oferă, prin excelenţă, posibilităţi din­tre cele mai bune pentru păşu­­nat. Dar dacă acesta este un ade­văr cunoscut şi recunoscut — trebuie să recunoaştem şi că oa­menii din Tulnici, Cuza şi Cire­­şu (Vrancea) l-au servit cum nu se poate mai bine ! Ei au în­fiinţat un centru de prelucrare a laptelui, chiar in inima celor mai renumite aşezări de creştere a vacilor cu lapte. Ca atare, lap­tele nu se mai transportă in alte locuri pentru prelucrare, ci este preparat pe loc, de meşterii cu­noscuţi ai aşezării, în vestitele caşcavaluri afumate învelite cu crengi de brad, și în deliciosul caş gras de vacă proteguit in tolbe de coajă de alun — după procedee străvechi care au adus faimă și apreciere acestor sor­turi. (C. ZLIBUȚ — coresp. R.I.). Descoperit după 5 ani... Intr-o seară a anului 1968, pe şoseaua Brăila—Galaţi, la km 2, a fost descoperit un cadavru. Alături se afla o căruţă complet distrusă. Aşa cum se prezentau lucrurile, deducţia era clară : fusese comis un accident de cir­culaţie, în urma căruia un om îşi pierduse viaţa. Dar cum se produsese accidentul ? Cine era autorul lui ? Unde se ascundea? Despre asta nimeni nu ştia ni­mic ! Au urmat intense cercetări. O lună, un an, doi... Părea că nu se va ajunge niciodată la descoperirea adevărului, şi to­tuşi... Recent, autorul acciden­tului a fost identificat : intr-o comună din judeţul Sibiu — Loamneş — se numeşte Gh. Voinea. Cel care a perseverat timp de cinci ani pentru depis­tarea infractorului, incununindu­­şi în cele din urmă munca de succes, este căpitanul Nicolae Bălan de la miliţia judeţului Brăila. (H. MANGIUREA). O expoziţie a copiilor Holul de la intrare şi palierele etajelor clădirii care adăposteşte Institutul judeţean Mureş de proiectare, găzduieşte o inedită expoziţie : 100 de copii ai salaria­ţilor institutului prezintă peste 250 de desene , peisaje, portre­te etc. Unele deosebit de impre­sionante prin maturitatea com­poziţiei şi a coloritului — altele fermecătoare prin naivitate, sau fiind involuntare... caricaturi. Ex­plicabil, de vreme ce expoziţia a fost deschisă tuturor talentelor intre 3 şi 14 ani — iniţiată, gîn­­dită şi organizată de un grup de arhitecţi entuziaşti din cadrul I.P.J. La „vernisaj“, au partici­pat 15 dintre expozanţi. Aceştia au umplut cartea de impresii, nu cu semnături — cei mai mici încă nu ştiu să scrie — ci cu de­sene dintre cele mai năstruşni­ce. (I. DELEANU — coresp. R.I.). Ţiţeiul a fost recuperat! Din cauza fisurării unei con­ducte la unul din parcurile sche­lei de extracţie Zemeş, mai multe sute de tone de ţiţei s-au scurs intr-un pîrîu din apropie­re. Situaţia deosebit de critică, impunea o Intervenţie urgentă — pe de o parte pentru înlătu­rarea avariei, pe de alta pentru recuperarea ţiţeiului deversat în apele piriului. Si, in vreme ce echipele de intervenţie conduse de maistrul Al. Nica şi ing. Va­sile Calmîc lucrau la locul ava­riei, sondorii din schimbul de noapte — cărora li s-au alăturat elevii de la Grupul şcolar pro­fesional din Moineşti — au înce­put munca în apele piriului. După ce au înălţat cîteva bara­je succesive, pentru a opri scurgerea ţiţeiului care se men­ţinea la suprafaţa apei, ei au început operaţiile de recuperare. Colectat cu găleţile şi absorbit cu motopompele, ţiţeiul risipit a fost strips in cisterne şi trimis spre staţiile de separare. Aproa­pe 16 ore a durat această mun­că încordată, desfăşurată in con­diţii deosebit de dificile. Dar succesul a fost deplin : avaria a fost înlăturată, iar o mare parte din ţiţei recuperat. (C. AZOIŢII — coresp. R.I.). Care-i soarta acceleratului 442? Am intrat în plin sezon estival şi afluenţa călătorilor spre lito­ral este de la o zi la alta mai mare. Ştiind asta, C.F.R.-ul ne-a anunţat cu citeva săptămini îna­inte, că in perioada de vară vor fi puse in circulaţie peste 100 de trenuri suplimentare. Prin­tre acestea era programat şi ac­celeratul 442, direct spre Manga­lia pe ruta Satu Mare — Ciceu — Urziceni. Intr-adevăr, şi in vitrina noului local al Agenţiei de voiaj C.F.R. din Braşov, stă scris cu litere mari, în mersul trenurilor, că „acceleratul 442 circulă începînd cu data de 3 iunie a.c.“. Dar miile de braşo­veni care ne-au adresat in a­­ceste zile reclamaţii au infirmat exactitatea celor scrise. Şi in­­cercînd să aflăm ceva mai pre­cis despre soarta acceleratului 442, am fost informaţi că accele­ratul 442 care urma să intre in circulaţie la 3 iunie a.c., a fost reprogramat pentru... 16 iunie, apoi pentru... 26 iunie, dar că cel mai sigur este după... 1 iulie. Dacă amînarea era justificată, Departamentul C.F.R. nu ar fi fost dator să anunțe public mo­dificările ? (I. PITICU — co­resp. R.I.). Ecoul cotidienelor La nota intitulată „RUBICO... LOCATAR“, am primit nu unul, ci mai multe ecouri. Și părerile­­ privind impunerea lui Bubico la plata cotelor de întreţinere, la echivalarea oricărui căţel cu... jumătate de persoană — au fost împărţite. Au existat şi voci care ne-au admonestat pentru în­drăzneala de a fi persiflat ine­dita şi năstruşnica iniţiativă luată de Asociaţia de locatari a blocului din Bd. N. Bălcescu­ nr. 24. Alţii au încercat să motiveze măsura luată, aducînd „argu­mente“ care nu aveau nici­­ în clin nici un mine că cu problema ! Adică cu Bubico ! Ne-a conso­lat însă faptul că măcar I.C.R.A.L. Herăstrău, gospoda­rul sectorului I, a înțeles exact ridicolul măsurii luate de amin­tita asociaţie şi a reacţionat prompt . „De discuţiile purtate cu preşedintele comisiei de cen­zori şi împuternicitul asociaţiei, s-a constatat că sesizarea este întemeiată. S-a recomandat co­mitetului asociaţiei de locatari să renunţe la ideea de a percepe cote de întreţinere pentru cîini, fără a fi nevoie (credem) să jus­tificăm de ce... S-a recomandat, de asemenea, comitetului cit şi comisiei de cenzori, să aprofun­deze, pentru o bună cunoaştere, legislaţia care reglementează în­treaga activitate a asociaţiei de locatari...“ etc. Deci, cu voia sau fără voia unora, Bubico a devenit, totuşi, ex-locatar, aşa cum era firesc. Rubrică redactată de Pia Radulescu LITORAL ’73 SE EXTINDE REŢEAUA UNITĂŢILOR COMERCIALE Şi în acest an reţeaua comer­cială a litoralului s-a extins în mod considerabil. Dintre noile şi variatele unităţi se pot cita marele bazar­­ie la Neptun, res­taurantul cu specific românesc cu o capacitate de 400 locuri. Numeroase unităţi au fost inaugurate şi la Constanţa. Ast­fel, au fost puse la dispoziţie turiştilor o mare cofetărie, un pati-bar şi un complex comer­cial. In curînd se va deschide şi marele magazin universal To­mis, care dispune de o suprafa­ţă de 12 300 m.p. amplasată pe cinci nivele. Modernul magazin va fi dotat cu scări rulante, cu o casă de comenzi, cu o braserie, iar cei 460 salariaţi vor oferi cumpărătorilor 25 000 sortimente de mărfuri. Tot în Constanţa, şi anume in Piaţa Ovidiu, se va inaugura barul Pelikan şi beră­ria cu acelaşi nume, amenajată într-un decor specific acestui profil. SPECTACOLELE LUNII Spicuim cîteva informaţii din bogata paletă de spectacole ofe­rite turiştilor în a doua jumă­tate a acestei luni. In sala Teatrului de dramă şi comedie din Constanţa în in­tervalul 15-30 iunie vor fi pre­zentate o serie de spectacole a­­tît de către gazde cit şi de Tea ■ trul liric din localitate (premiera baletului „Copellia“ la 17 iunie), teatrele de stat din Reşiţa, Pi­teşti şi Bîrlad, precum şi Tea­trul de estradă Deva. De ase­menea, Sala Sporturilor din a­­ceeaşi localitate găzduieşte spec­tacole folclorice ale Orchestrei populare Bistriţa, Ansamblului Ciprian Porumbescu din Sucea­va şi Ansamblului Rapsodia Ro­mână precum şi un spectacol al Teatrului Const. Tănase din Bucureşti. Un bogat repertoriu vor pre­zenta şi formaţiile prezente pe scena Teatrului de vară din Ma­maia. Cităm o suită de operete aflate sub egida teatrului­ liric constănţean, cîteva spectacole de folclor precum şi seri de tea­tru oferite de formaţiile din Brăila şi Bîrlad. Toate aceste formaţii teatrale şi artistice vor prezenta, prin rotaţie, în acelaşi interval spec­tacole în staţiunile Eforie Norfl, Eforie-Sul­, Techirghiol Consti­­nești, Neptun, Mangalia-Sud și Năvodari. Ion Popovici corespondentul „României libere* ,,România libera" SUB EGIDA CONSILIILOR FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE Acţiuni politico-educative de mare audienţă la public Am în faţă un program lito­grafiat al acţiunilor politice şi cultural educative editat de Consiliul judeţean Timiş al Frontului Unităţii Socialiste, respectiv de Comisia pentru răspîndirea cunoştinţelor ştiinţi­fice. O broşură in toată regula (44 de pagini) conţinînd titlurile unor interesante manifestări or­ganizate în judeţ în ultima lună. Sutele de manifestări enume­rate pe localităţi, pe zile şi ore au o tematică foarte diversă : se referă la ultimele documente de partid şi de stat, la acţiunile co­memorative dedicate anului 1848, la aniversarea naţionaliză­rii principalelor mijloace de producţie. Programul conţine ex­puneri şi dezbateri despre mun­ca şi avutul obştesc, despre li­teratura contemporană şi calcu­latoarele electronice, despre re­ligie etc. Majoritatea temelor pentru expuneri,­ simpozioane, mese rotunde, seri literare, sunt propuse chiar de cetăţeni. Am urmărit cîteva dintre aceste manifestări, în comune şi sate dintre cele mai îndepărtate din judeţ. La Fîrdea, Banloc, Pietroasa, Victor Vlad Delama­­rina, peste tot oamenii veneau cu interes la căminul cultural. Succesul acestor acţiuni se dato­rează faptului că organele locale s-au interesat în prealabil care sunt preferinţele oamenilor şi au făcut propunerile necesare co­misiei judeţene de răspîndire a cunoştinţelor ştiinţifice. La rîndul ei, comisia răspunde prompt la solicitările cetăţeni­lor. Comisia foloseşte, în mun­ca sa, o mare bogăţie de forme şi mijloace de răspîndire a cu­noştinţelor ştiinţifice. Cele mai multe dintre mani­festările ce au avut loc in ulti­ma vreme au fost consacrate te­melor de politică curentă, vi­­zind problemele perfecţionării continue a vieţii economice şi sociale, obiectivele făuririi so­cietăţii socialiste multilateral dezvoltate, ale înfăptuirii înain­te de termen a planului cincinal, ca şi probleme ale eticii şi echi­tăţii socialiste. O pondere însem­nată au şi acţiunile dedicate problemelor de cultură tehnică şi profesională, celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Acest lucru este reflectat şi de structura cursurilor universităţi­lor populare, care cuprind peste 12 000 cursanţi şi 289 cursuri axa­te pe probleme de cel mai larg interes. Din cele 16 universităţi populare, 10 îşi desfăşoară acti­vitatea la sate, iar programul lor nu diferă prea mult de cel al universităţilor populare din oraşe. La Buziaş, Jimbolia, Lu­goj, în comunele Făget, Biled etc., există în plus puternice cluburi ale intelectualilor şi ti­neretului, care organizează pe­riodic dezbateri pe cele mai fe­lurite teme ale dezvoltării con­temporane, unele chiar cu invi­taţi din afara judeţului. Pentru a spori eficienţa mesa­jului de cunoştinţe transmise maselor, însăşi structura brigă­zilor ştiinţifice a suferit o mo­dificare. Ele nu mai tratează probleme generale, ci sunt spe­cializate pe anumite domenii : probleme economice, medicale, juridice, politică externă, ateism ştiinţific etc. Brigăzile sunt for­mate din cadre cu o înaltă pre­gătire profesională, care pot răspunde fără ezitare la oricare din întrebările auditorilor, care se interesează deopotrivă de problema ciberneticii, de mar­keting, de ultimele descoperiri medicale, de cele mai noi tehno­logii din industrie și agricultu­ră etc. Comisia judeţeană de răspîndire a cunoştinţelor a cău­tat să găsească cele mai adecva­te forme pentru toate categoriile de cetăţeni : de la universităţile populare, brigăzi ştiinţifice, lec­torate, pînă la grupuri de con­sultanţi, cadre speciale etc. Ba, mai mult, atunci cînd interesul unor probleme se limitează, la colectivităţi mai restrinse de specialişti, au fost înfiinţate cercuri şi cursuri pentru micro­­grupuri. Se predau aici cursuri de tip post-universitar despre ştiinţa conducerii societăţii, elec­tronică aplicată, construcţii ci­vile etc. Sunt organizate cercuri de stenografie, cine­amatorism, mecanică auto etc., menite să răspundă unor cerinţe diverse. Comisia judeţeană a prevăzut acţiuni în limba maternă pentru populaţia naţionalităţilor conlo­cuitoare. La universităţile popu­lare din Timişoara şi Lugoj există secţii şi în limbile ger­mană şi maghiară, iar în comu­nele Biled, Lovrin, Cenad se or­ganizează numeroase acţiuni cu caracter ştiinţific, şezători lite­rare şi alte manifestări în lim­­bile germană, maghiară şi sîrbâ. Majoritatea acţiunilor cultu­­ral-ştiinţifice organizate de Con­siliul judeţean al Frontului Uni­tăţii Socialiste au dobîndit un caracter permanent şi au o mare audienţă la cetăţeni. Ion Medoia corespondentul „României libere“ Semnul de noblețe (Urmare din pag. 1) fău de 3—4 microni. Atît doar, pe o lungime de vreo cinci me­tri ! Insă nu s-admite. Am a­­vut necaz mare cu ea, vreo trei­­patru zile nici n-am mai dor­mit... Pînă la urmă, după sute de recentrări și măsurători, am făcut-o ! Așa e... uneori iese din primul ceas, alte ori... Sunt ma­şini complicate, în medii mai puţin obişnuite, cum e transmi­sia hidraulică — zeci şi zeci de canale, aflate în inima distribu­itorului — stai şi te uiţi, cum să ştii­ ce-i înăuntru ?! Nu mer­ge să stringi un şurub şi „gata“! — Şi cum ştii ? — Punind la bătaie ce-ai în­văţat. Şi perseverînd. Asta zic eu că trebuie în primul rînd­­ răbdare ! — Doar atît le cereţi celor pe care îi învăţaţi meseria ? — Nu. Mai întii, trebuie bu­năvoinţă- Apoi, să fie inteligent, adică să-şi folosească inteligen­ţa... Restul rămîne şi în seama mea, fiindcă eu nu ţin „secre­te" pentru mine. Cu­mit am mai mulţi băieţi bine pregătiţi, cu atît mi-e şi mie mai uşor... — Tot aşa aţi învăţat şi dum­neavoastră . — Era altfel atunci... Meseri­aşul se gîndea la „pîinea lui“ : dacă erau mai puţini oameni pricepuţi, avea şi el căutare mai multă... Eu, de pildă, am învă­ţat mecanica la Buzău, la un a­­telier auto. Acolo dormeam, a­­colo mîncam, vreo 12 ucenici... Plăteam de-acasă „tainul“ : doi saci de mălai, un porc, păsări... Da’după doi ani şi jumătate eu încă nu ştiam să pun un motor la punct. Intr-o sîmbătă, după plecarea lucrătorului, am zis : ,,Ia să văd eu cum e..." Şi am demontat un motor. Duminică, l-am pus la loc. Dar nu cum trebuia. Luni a venit lucrătorul. S-a făcut că n-a observat ni­mic. Mi-a pus manivela în mină şi mi-a zis : „Dă-i pînă o porni !“. Şi am dat vreo trei ore ! Acum... v-am spus, eu am nevoie să-i învăţ şi pe alţii, alt­fel nu pot face faţă sarcinilor. — Orice om poate ajunge un bun mecanic ? — Cum o să fie aşa ? ! Doar dacă-i place lui, dacă-i „chea­mă“ meseria, dacă uită de el muncind, dacă ştie să se bucure cînd îi iese o treabă ca lumea, doar atunci... Şi nu cînd stă cu ochii pe ceas, să vadă cind e vremea de plecare ! — Dar nu e greu ? — Ba da. Eu am 59 de ani şi se întimplă de mai sunt chemat şi noaptea de-acasă, e nevoie de mine. Da’i frumos! Să ştii că tu eşti „doctorul“ maşinii. Şi să fii mîndru că în tine-i nădej­dea ! Mai e ceva : să nu crezi niciodată că ai ajuns să ştii to­tul. Eu, pe la 45 de ani am în­ceput şcoala de maiştri la fără frecvenţă. Munceam şi învăţam. Am dat peste 60 de examene şi n-am pierdut unul. Mi-am zis : „vin oameni tineri, cu mai mul­­­tă carte... Şurubăraie oi fi ştiind eu, da’­ ia să văd ce-nvaţă ei pe-acolo.. “ Şi la 48 de ani am luat carnet de maistru. — Ce vă supără citeodată în uzină ? — Nu­ a destule mijloace să-l răsplăteşti pe cel care iese din „grămadă“, care-şi întrece co­legii... Pe urmă, eu am destule inovaţii, cam 60 şi ceva aproba­te. In general, felul meu este să reducem importul, să facem noi la fel de bine... Dar în treaba asta găsesc că e cite o dată o tărăgănare a hotărîrilor, a pu­nerii în practică, tare nelalocul ei. Cei mai tineri se uită şi zic : „Ce să-mi mai bat capul, nu vezi ce păţeşte ăsta ?". Ori eu zic că avem o mare răspundere faţă de generaţiile de meseriaşi pe care le formăm. Sunt mem­bru de partid din ’47, mă bucur pentru tot ce s-a făcut în ţara asta şi mai ales mă gîndesc la cine mai avem de făcut. Ne vor trebui mulţi, foarte mulţi mese­riaşi. Trebuie să favorizăm for­marea lor, trebuie să-i stimulăm pe cei care sunt conştiincioşi pentru că, după ei, devin şi al­ţii. Asta trebuie să facem : să ridicăm prestigiul meseriaşului, să încurajăm mîndria lui şi să o susţinem material, fiindcă toate acestea vor rodi însutit... Prestigiul muncii lor — iată un lucru la care oamenii aceştia ţin cu adevărat, aşa cum se va mai vedea în urmarea reporta­­jului nostru. (SEMN DE NOBLETE) (II)

Next