România literară, aprilie-iunie 1969 (Anul 2, nr. 14-26)

1969-04-10 / nr. 15

I­ferestre Drumul de la Tel-Aviv la Ierusalim trece prin Emaus (azi Abu-A josh) , un defileu stîncos duce la biserica în pur stil roman, ridicată de Cruci­aţi în secolul al XII-lea. Este aici o fîntină la care Isus şi-ar fi potolit setea; după înviere, Isus venind din Ierusalim ar fi fost recunoscut de doi ucenici după felul cum a frînt pîinea în această loca­litate şi a împărţit-o cu ei. Ierusalimul, clădit pe coline stîncoase, apare ca un oraş în întregime de piatră. (Legea nu permite clădirea caselor din alt material). Pe Muntele Scopus, piscul cel înalt al Ierusalimului, au fost ridicate cîteva clădiri ale Universităţii, care au avut de suferit în timpul recentului război de 6 zile. De aici, ochiul zăreşte ora­şul in întregimea lui : o aglo­merare de piatră sură, albă şi roz. Pe un deal vecin, un monu­ment amintind un templu gre­cesc înfăţişează clădirea Parla­mentului, în fund, jos în vale. Facultatea de medicină şi spi­talul. Zidul Plîngerii atrage un furnicar de oameni, veniţi de pretutindeni. Ei se apropie de pietrele seculare, le ating cu mina­­ rostesc rugăciunile de rigoare. Zidul Plîngerii se sprijină pe zidul de apărare al oraşu­lui vechi, dominat de crene­luri. Dincolo de zidul de apărare se află grădina Ghetsemani.­­ Note de călătorie Golgotha, Via Dolorosa, Sfin­­tul Mormint şi Moscheea lui Omar sunt incluse în incinta oraşului vechi. Intrarea în oraşul vechi, cu pitoreştile lui străzi strimte, care urcă şi pogoară pantele, se face prin 8 porţi. Poarta Damascului este una din por­ţile deschise in zidul de apă­rare. Aici, de dimineaţă pină sea­ra, de-a lungul străzilor în­guste, bazarul işi desfăşoară numeroasele sale prăvălii, cu marfă expusă în aer liber-Măgăruşi încărcaţi de măr­furi, uneori cămile, trec pe lingă pietoni, dintre care mulţi arabi, cu vălul caracteristic fixat în vîrful capului, sau cu turbane de un alb imaculat. Ochi gînditori, bărbi sure sau albe, zîmbiri îmbietoare pentru eventualul cumpărător, care examinează marfa ex­pusă. Viaţa intensă din oraşul vechi apropie monumentele i­­lustre de trecător, şi Ie dă viaţă. Grădina Ghetsemani, unde Isus a anunţat ucenicilor săi apropiatul său sfîrşit, se află la cîţiva kilometri de basilica care adăposteşte Sfintul Mor­mint, împrejmuită de capelele tuturor confesiunilor. Numeroase candele de aur, bogat ornamentate, aruncă o lumină discretă pe icoanele îm­brăcate in aur și argint. Sub altar, într-o criptă în care se poate pătrunde numai in ge­nunchi, se află placa de mar­ini Marcel lăncii mură roz care acoperă Sfintul Mor­mint. Tot aici se găseşte Golgotha (locul unde a fost infiptă cru­cea, e înconjurat de un posta­ment de aur), şi piatra pe care a fost depus trupul lui Isus, cînd a fost scos de pe cruce. La Betleem, peştera în care s-a născut Isus, şi ieslea re­prezentată în cărţile bisericeşti se află în subsolul bisericii ri­dicată pe acest loc. Lumina, cerul albastru, ae­rul de munte, vegetaţia meri­­dională , pini parasol, chipa­roşi, portocali şi arbori exotici conferă acestor monumente o actualitate uluitoare. Cit timp s-a scurs de a­­tunci ? Atingi piatra, urmezi Via Dolorosa, oprindu-te la staţiu­nile ei semnalate prin plăci de marmură şi cite o capelă, şi retrăieşti frînturi din eveni­mentele dramatice de la înce­putul erei noastre... Moscheea lui Omar (secolul al Vll-lea), în apropiere, pro­voacă vizitatorului o emoţie intensă. Zidurile ei sunt acope­rite de o majolică împodobită cu o ornamentaţie albastră, de o frumuseţe supremă , iar dea­supra lor se ridică falnică cu­polă aurită. Terenul, de jur împrejur, e degajat. Moscheea se înalţă pe un postament de marmură albă, iar de jur împrejur, la distanţă potrivită, se ridică portaluri cu coloane, care plu­tesc în lumina aurie a asfinţi­tului. Al. ROSETTI CARTEA ROMÂNEASCĂ IN BIBLIOTECILE FRANCEZE Incepînd din secolul al XlX-lea, mai cu seamă din­­preajma Revoluţiei de la 1848, datorită prestigiului re­voluţionar al Franţei şi atitudinii ei de susţinere a intereselor politice ale Principatelor Române, sunt in­tensificate relaţiile politice între cele două popoare, sînt înmulţite schimburile de cărţi, traducerile, trimi­terile la studii în Franţa ale studenţilor români etc. Se fac traduceri în limba română, din operele scriito­rilor francezi de mare prestigiu, mai ales din operele acelor scriitori ale căror idei avansate conveneau inte­reselor revoluţionare din Ţările Române : Hugo. La­martine. Rousseau. Moliaire. Voltaire etc. Pe lingă cărţile achiziţionate din producţia româ­nească de pină la această dată de către bibliotecile franceze, ca de pildă : Noul testament de la Bălgrad, 1648 ; Observaţii sau băgări de seamă asupra regulilor şi orînduielilor gramaticii limbii române, de Ienăchită Văcărescu. Râmnic. 1787 ; Elementa linguae daco-romanae sive valachice... ab Samuel Klein... et... Georgio Ga­briele Şincai. Viena. 1780 ; Istoria pentru începutul românilor în Dachia, întocmită de Petru Maior, Buda, 1812 etc., un mare avînt cunoaşte pătrunderea cărţii româneşti în bibliotecile franceze, incepînd din această perioadă şi continuînd în decursul anilor. O circulaţie deosebită cunoaşte cartea filologică, ale cărei scopuri nu sunt întotdeauna pur lingvistice, dar şi istorice : I. Eliad. Gramatica românească. Sibiu, 1828 ; Aron Pumnul. Gramatica limbii româneşti. Viena, 1864 ; Timotei Cipariu, Gramatica limbii româneşti; B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae. Bucureşti, 1886 ; Tiktin. Gramatica românească pentru învăţămân­tul secundar. 1893 ; Al. Philippide. Introducere în Isto­ria limbii şi literaturii române. Iaşi, 1888 ; Gh. Adames­­cu. Istoria limbii române, 1899 etc. Sunt lucrările fundamentale de gramatică şi de istoria limbii române scrise în secolul al XlX-lea, a căror valoare, rămasă pînă azi neştirbită, le-a asigurat o cir­culaţie atît de mare nu numai în ţară, dar şi peste hotare. Cartea istorică, din perioade diferite, ca şi cea de istorie literară este la fel de bogată, iar numele auto­rilor, dintre cele mai ilustre : B. P. Hasdeu. Fragmente pentru istoria românilor (f a.) ; N. Bălcescu. Istoria ro­mânilor sub Mihai Vodă Viteazul. București, 1878 ; D. Onciul. Istoria României. 1913; A. D. Xenopol. Istoria românilor din Dacia Traiană, 14 volume, ed. a 3-a, 1925, precum și sinteza acesteia, în două volume, în limba franceză. „Histoire des Roumains de la Dacie Tray­ane“. Paris. 1896. care i-a adus marelui istoric premiul Academiei Franceze, Mircea Eliade. Originea latină a poporului român. Lisabona. 1943 ; N. Iorga, pre­zent cu 76 de lucrări numai la Biblioteca Universităţii Sorbona, cu alte 34 la Biblioteca Naţională a Franţei şi cu încă alte 23 la Biblioteca Sainte-Genevieve (Istoria României, 1939 ; Războiul independenţei, 1928 ; La place des Roumains dans l’histoire universelle, 1935 ; Les arts mineurs ete Roumanie, Bucureşti, 1935 ; Geschichte des osmanisch­en Reiches. 1913 etc.) ; Sextil Puşcariu. Istoria literaturii române, epoca veche. Sibiu, 1920 ; N. Drăga­­nu, Histoire de la littérature roumaine de Transylvanie des origines ă la fin du XVIII-e siècle, Bucureşti, 1938 ; N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi. București, I, 1940. II, 1942 ; D. Popovici. La littérature roumaine ă l’époque des lumieres. Sibiu, 1945 etc. Intr-o perioadă atît de frămîntată a istoriei Țărilor Române, cînd după o lungă noapte răzvrătită se arătau zorii, cartea isto­rică românească, precum şi cea de istorie a literaturii menită să pună în valoare o literatură tînără, dar vigu­roasă — nu putea să nu intereseze şi alte popoare, mai ales cînd numele autorilor erau aşa de cunoscute peste graniţele ţării. Nu-i mai puţin adevărat că autorii înşişi au fost, în cea mai mare parte a lor, propaga­torii propriilor lucrări. Destul de bine este reprezentată şi literatura bele­tristică, mai ales în ceea ce priveşte marii clasici ai secolului al XIX-lea. Pe lingă lucrări rare, pe care nici în bibliotecile din ţară nu le găseşti la orice pas, ca de pildă, Psaltirea de la Şcheia (1462, mss 449 B.A.R.) 1889 ; Psaltirea, traducere de Dosoftei, ediţia Ion Bianu. 1887 ; Balade adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri, Iaşi, 1852 — sunt prezente multe ediţii din Bălcescu, Bolintineanu, C. A. Rosetti, Alecsandri, Eminescu, Ca­­ragiale, Creangă etc. Se­ cuvine să notăm aici şi traducerile din autori români în limbi străine, ca şi diferite studii ale unor cercetători străini despre scriitorii noştri. Aceste lu­crări, chiar dacă nu constituie carte tipărită în Ro­mânia, contribuie, într-o mai mare măsură, la circulaţia valorilor româneşti, ele fiind accesibile unui public mult mai numeros, decit ediţiile în limba română : Histoire de l’Empire Othoman... par Demetrius Cante­­mir, Paris, 1743 ; N. Bălcescu, Question économique des Principautés Danubiennes, Paris, 1850 ; A. D. Xe­nopol, La Théorie de l’histoire. Paris, 1908 ; Ov. Densu­­şianu, Histoire de la langue roumaine. Paris, 1926 ; I. L. Caragiale, traducere de André Kedros, Editorii francezi reuniţi. Paris, 1953 (şi alte ediţii) ; Alain Guillermou, La genese interieure des poésies d’Eminescu, Paris, Di­dier, 1963 ; Poems of Mihail Eminescu. traducere în limba engleză de E. Sylvia Pankhurst, prefaţă de Ber­nard Shaw. Londra, Kegan Paul, 1930 ; Eminescu Mi­chael, Poesias. traducere din limba română de Carlos Queiroz, cu o prefată de Mircea Eliade. Lisabona, 1950 ; Eminescu Michael au cinquantieme aniversaire de sa mort, Ierusalim, 1930 ; Rosa Del Conte, Eminescu Mihai­l dell’assoluto, Roma, 1962 ; Jean Boutiére, La vie et l’oeuvre de Ion Creangă, Paris, 1930 ; E. Roger Osirias, Creangă Ion, Paris, 1948 ; M. Ruffini, La Scuola Lati­nista Romena (1780—1871) Roma, 1941, etc. E uşor de înţeles că aceste lucrări (şi multe altele) au o situaţie foarte favorabilă, ele lărgesc sfera citito­rilor şi devin mult mai accesibile cercetătorului. Altfel cum ar fi putut Dimitrie Cantemir să intre în conştiin­ţa epocii sale într-o Europă medievală şi neprietenă Ţărilor Române, cum ar fi fost cercetat de multe insti­tuţii culturale din aceeaşi Europă şi cum ar fi deve­nit autor preferat al unor personalităţi ilustre ca, de pildă, Voltaire ! Cum ar fi obţinut realizări asemănă­toare un Xenopol, un Iorga şi, aşa de tîrziu, tocmai datorită netraducerii lor într-o limbă de largă circulaţie, un Eminescu, un Caragiale, un Creangă ! Cu o serie de lucrări apartinînd lingviştilor Iorgu Iordan, Al. Rosetti şi istoricului literar George Căli­­nescu („Viata lui Mihai Eminescu" si „Ion Creangă") prezenta personalităţilor ilustre ale culturii române în bibliotecile franceze, încetează !... Sunt aproape absente numele marilor creatori care au trăit și au scris în perioada interbelică şi ale căror opere au fost împlinite (la unii dintre ei) după 23 August 1944. Este adevărat că studii fundamentale despre operele acestor scriitori n-au apărut nici la noi pînă acum, dar lucrările lor au fost publicate în multe ediţii, incit absenţa acestora din bibliotecile franceze este nejustificată. Cu excepţia lui Arghezi, care a fost tradus şi editat în Franţa, în colecţia „Poétes d’aujourd’hui" (Paris, 1963) şi a dramei „Suflete tari" de Camil Petrescu, editată în Italia („La pazzia di Andrei Pietraru", Perugia, 1929), lucrările re­prezentative ale scriitorilor noştri mari dintre cele două războaie (Goga, Sadoveanu, Rebreanu, Camil Pe­trescu, George Călinescu, Cezar Petrescu. Blaga, Baco­­via. * Barbu­ lipsesc ! Lipsesc, de asemenea, lucrări de după Eliberare, atît din domeniul literaturii, cit si din cel istoric și social­­politic. Putinele lucrări din această perioadă aflate în bi­bliotecile franceze nu sunt întotdeauna reprezentative : Ion Vitner, Eminescu, Bucureşti. 1955 ; Cîntece revoluţio­nare de Matei Socor, pe versuri de Dan Deşliu. Bucu­reşti. 1957 ; Ion Masoff, Eminescu şi teatrul. Aceste mari lacune lipsesc pe cititorul care ar dori să cunoască cultura românească, prin intermediul bibliote­cilor franceze, de una dintre cele mai bogate perioade ale culturii noastre — perioada marilor scriitori ai secolului XX. Se ştie că în Franţa studiul limbilor şi al culturilor romanice este foarte dezvoltat şi că, în afară de francezi, Parisul este o şcoală pentru tineri din întreaga lume. Dar nu numai studenţii şi cercetătorii sunt lipsiţi de lucrările de bază ale acestei perioade, ci şi cetăţeanul de rînd care ar avea acces la cartea în limba română. Desigur că, în măsura în care cărţile noastre ar fi tra­duse în limba franceză, sfera cititorilor doritori să cu­noască cultura română s-ar lărgi, iar posibilitatea de a pătrunde prin acest mijloc în atenţia altor culturi ar fi mult mai mare. Ne amintim cu regret de faptul că în „Teoria literaturii“ a americanilor René Wellek şi Austin Warren — ca să pomenim un singur exemplu — nu sunt citaţi decit trei autori români, ale căror lucrări în limba franceză, editate la Paris, au putut fi consul­tate : A. D. Xenopol, Mihail Dragomirescu şi Liviu Rusu. Au lipsit celor doi americani, neavînd acces la limba ro­mână, autorii fundamentali ai esteticii româneşti : Tudor Vianu şi George Călinescu. Poate n-ar fi rău dacă editurile noastre, şi în primul rînd Editura „Meridiane", ar prevedea în planurile lor tipărirea unor lucrări de mare prestigiu, în limba fran­ceză. Ne gîndim, desigur, în primul rînd, nu la traducerea unor micromonografii (cum am avut prilejul să vedem, recent, intr-un plan al Editurii „Meridiane“ !) ci la ope­rele înseși ale autorilor la care ne-am referit mai sus. Fiindcă, oricît de strălucită ar fi o micromonografie Hor­tensia Papadat-Bengescu sau Octavian Goga, de pildă, ele nu vor spune mare lucru cititorului străin, dacă acesta n-a luat contact, mai întîi cu opera scriitorilor respec­tivi. Editurile noastre ar face un dublu serviciu culturii ro­mâneşti tipărind mai multe şi mai reprezentative lucrări într-o limbă de largă circulaţie, cum este limba fran­ceză. Aceste lucrări şi-ar găsi, de bună seamă, locul nu numai în bibliotecile franceze, ci şi în bibliotecile din alte ţări în care limba franceză este bine cunos­cută. Ideal ar fi ca asemenea lucrări să se editeze chiar în Franţa, fiindcă, în acest caz, circulaţia cărţii ar fi mult mai mare. Lucrările româneşti traduse şi editate în Franţa în ultimii ani — Arghezi, Zaharia Stancu — se întîl­­nesc nu numai în marile biblioteci din Paris, ci şi în biblioteci municipale. Cu siguranţă că ele au ajuns şi în bibliotecile din alte ţări, cu care editurile şi bibliotecile franceze au relaţii de schimb, mai ales dacă ne gîndim la colecţia atît de celebră a Editurii Pierre Seghers — Poetes d’aujourd’hui. Alături de edituri — în al căror plan de tipărire în limbi străine selecţia trebuie să fie mult mai riguroasă — o contribuţie la această operă de difuzare a culturii ro­mâneşti trebuie să-şi aducă şi alţi factori, ale căror in­terese majore coicid cu interesele naţionale. George RADU *) De curînd, presa noastră a anunţat traducerea în limba franceză a unui volum selectiv din poeziile lui Bacovia. 20 România literară CADRAN Prietenul model Corespondenţa dintre Ezra Pound şi James Joyce publi­cată recent la Londra dove­deşte ce rol admirabil a jucat Pound în viaţa lui Joyce, ve­ghind la securitatea mate­rială a marelui irlandez pe vremea cînd acesta concepea Ulysses preocupindu-se să găsească un editor pentru carte şi să creeze un public operei joyciene. Nu ar fi de altfel, în ce îl priveşte pe Pound, prima expresie a unei remarcabile conştiinţe lite­rare. Servicii similare a făcut Pound şi lui T. S. Eliot ori William Carlos Williams. In­teresant e faptul că Joyce, deşi profund îndatorat şi re­cunoscător lui Pound, nu avea nici o încredere în vocaţia li­terară a marelui poet ameri­can: intimplare sau umor ? Abia instalat la crima na­ţiunii, preşedintele Nixon a hotărît să scrie tuturor cele­brităţilor artistice menţionate in enciclopedia Who’s Who, asigurîndu-le de buna inten­ţie a noii administraţii faţă de artişti. Această muncă gigan­tică a necesitat asistenţa unui ordinator electronic. Roman­cierul şi dramaturgul Gore Vidal (care face în clipa de faţă mare succes în S.U.A. cu o carte erotică, „Myra Bre­ckinridge“) a primit o pagină... complet albă! Vina ordinato­rului sau intenţia expeditoru­lui. Criza romanului in Italia în Italia, ca peste tot, ro­manul pierde teren în faţa mărturiilor, documentelor, o­­perelor critice. Romancierii cu tiraj peste 20 000 ex. se pot număra pe degetele unei sin­gure mîini. Poate de aceea, Dino Buzzati a hotărit să re­curgă la atracţia bandelor de­senate. Tot textul viitoarei sale cărţi va fi conţinut în „norişorii“ cu text care ies din grupa personajelor desenate în secvenţe acoperind desfă­şurarea epică. Moartea lui Miles Malleson l­a 15 mante a murit la Londra dramaturgul englez Miles Malleson, în vîrstă de optzeci de ani. Malleson este autorul a peste douăzeci și cinci de piese originale, și al unor celebre adaptări pentru scena engleză ale comediilor lui Moliére.

Next