România literară, iulie-septembrie 1969 (Anul 2, nr. 27-39)

1969-08-21 / nr. 34

--- , - - - - - - v. 23 August 1969 (Urmare din pagina 1) ca, precum şi după ea, lucruri importante, semnifi­cative pentru societatea noastră. Căci libertatea, independenţa, suveranitatea sunt — în timpul nostru — concepte la care istoria se referă zilnic. Şi aşa cum definiţiei omului nu-i poate scăpa termenul de „raţiune“, tot astfel socialismului — pornind de la Marx şi Lenin, — nu-i pot fi decit apro­piate ideile libertăţii, ale suveranităţii, ale indepen­denţei. In fiecare zi, noi ne aducem aminte de 23 August. Dar, mai ales, atunci cînd calendarul arată 23 August, noi ne pătrundem de sensul grav al zilei noastre na­ţionale. Dacă ar fi, deci, să fim întrebaţi: „Ce sărbătoriţi voi la 23 August ?“, noi am putea răspunde : „Şi 23 August 1944 şi 23 August 1989". Căci libertatea pen­tru noi — aşa cum Partidul Comunist Român ne în­vaţă — nu e un dat abstract. Ea se cucereşte mereu. A avut loc, de curînd, un eveniment de căpetenie al vieţii noastre: Congresul al X-lea al Partidului. Paşii înainte pe care i-a făcut societatea, dezvoltarea economiei, a ştiinţei, a culturii şi ce trebuie făcut de a­­cum încolo — iată subiectele discuţiilor din Congres, iată baza hotărîrilor unanime ale comuniştilor. Accentul tot mai apăsat care se pune astăzi, în Ro­mânia, pe lărgirea democraţiei socialiste, pe garanta­rea libertăţilor omului, nu e nicidecum străin de ziua eliberării noastre de sub fascism, acesta fiind procesul firesc al dezvoltării societăţii, al perfectării relaţiilor dintre oameni. Ca un organism viu, această zi lansează din sine noi semnificaţii, în aşa fel incit atunci cînd e sărbă­torită, sărbătoarea să fie plină de întreaga substanţă, veche, dar şi de sensuri noi, adăugate mereu de viaţa societăţii. Sărbătorim 23 August 1944, sărbătorim douăzeci şi cinci de 23 Augusturi şi, mai cu seamă, sărbătorim întîiul 23 August de după istoricul Congres al X-lea. Noi ştim că fără 23 August 1944, România n-ar fi ajuns atît de rapid şi de ferm la faţa de azi. Dar mai ştim că fără acest drum, pe care a purtat-o Partidul Comunist Român — în continuarea dreaptă a acestui act — 23 August 1944 n-ar fi putut să însemne ceea ce înseamnă. Şi nici întreaga noastră istorie n-ar însem­­na ceea ce inseamnă. Lăsîndu-şi steagul roşu să semni­fice în România socialism, dezvoltare, bunăstare, cul­tură, democraţie, precum şi libertate, independenţă, su­veranitate, în strînsă prietenie, în contact permanent cu mişcarea comunistă şi muncitorească mondială, Partidul Comunist Român s-a aşezat pe cursul cel mai favorabil al destinului naţional. 23 August 1944—23 August 1969, sînt două date inse­parabile. Apărînd cu energie şi cu pricepere tot ce s-a fă­cut bun aici, de-a lungul vremii, distrugînd ceea ce nu era bun, construind o nouă civilizaţie pe temelii dintotdeauna scumpe omului de pe aceste pămînturi, Partidul Comunist Român a făcut din ziua de 23 Au­gust sărbătoarea noastră naţională, a dat personali­tate calendarului trecut, culoare calendarului de azi şi congruenţă întregii istorii a românilor. Putem, de aceea, ca sărbătorind 23 August, să săr­bătorim România în ceea ce are ea eroic, demn şi strălucit, în ceea ce are ca exemplar, în mijlocul po­poarelor lumii. M. Tarangul Mioraşul Unde vei primi tu seara care adoarme pruncii dezvelindu-i de ură şi de fierul acestui braţ care a căzut din foc, de unde întrebi tu viaţa, cînd atît de simplu ţi-a ieşit de sub haină mirodenia aceea care se numeşte cearcăn, de unde, de unde să cred eu mărinimosule suflet că tu înfrunzeşti mai departe soarele copilăreşte mînînd umbrele ca nuiaua să intre iarăşi în pădurea de nuci, de unde, cînd văd acum în amiază cum fluierul îţi pluteşte deasupra capului intr-o lumină dumnezeiască ? Fluierul Arieşului Mai multe miraje străluceau în umbra inimii mele şi fluierul meu înmărmurit de noapte începea să îngheţe, melodios ieşea din apele Arieşului şi iubit de păsări liniştite şi mari se rotea prin aerul unui alt aer prin care călătorea fîlfîind norocul unei zodii ascunse în pîrizele unei frumoase nunți peste mesteceni, deasupra unei ceţi roşiatice.7. Nojiţele îmi voi împodobi faţa cu amărăciune şi milos ca un elefant voi rupe tulpinele înecate în vîrsta ochilor mei, ce mult aer mă înconjoară şi ce bogăţie presimt în frumuseţea feţei mele care se umileşte pe ascuns ca şarpele atins de inelul meu surd, şi firele prin care trec picioarele se vor opri moi să mă strige pe văile sîngelui. Crişan trece munţii Din alt timp nisipul munţilor curge pe gluga mea de faraon în sfîrşitul săptămînii să mă facă să aud razele care se plimbă rătăcite pe inima aceluia care eu însumi fiind trece munţii cu fire de aramă în mină şi iese înafara ninsorilor pieptănîndu-se cu durere, — pînă la pietre, pînă la pietre mai este mult apuseanule ! Clipele Brincoveanului Repede umbrit de şapte turnuri ale Istambulului sudul vieţii noastre ţine cît clipa gărgăriţei, ca o odihnă pe firul ierbii ne vom slăvi oasele în faţa soarelui şi a treisprezecea rază princiară va sta în degetul nostru arătător ca o fiică numindu-şi logodna înainte să ştie că va fi femeie. O Dumnezeule ! ce încăpător îmi picură în ureche sîngele acestui vechi prieten. Anghel Dumbrăveanu Laudă patriei In erupţiile solare ale ţărînii, vocea mea Te slăveşte cu dimineaţa de August, în galbenul rodit al plantelor, în aromele Casetelor de chihlimbar cu care viile urcă Pe dealuri ameţite de mierle şi presuri, în jocul elastic al apelor, în stelele imaginare Pe care le-aduc din noaptea pămîntului Pentru alchimiile de la templul de foc Al marilor Porţi de la Dunăre. Vocea mea Te slăveşte cu munţii lui Iancu, Cu pădurile lui de tulnice care s-aud Tulburînd cerul încruntat al istoriei, Cu zborul mirat de geometrii visătoare Al cetăţilor noi din Ardeal şi din Pont. Şi ochii mei s-aprind de-un sens necuprins, Şi vin deodată pe toate drumurile tale, Ţară de vis, vatră de cîntec, pămînt de speranţă, Şi vin deodată cu toate harfele codrilor tăi, Cu rîurile, cu lanurile tale de aur, Şi buzele mele arse de vînturi alpine îţi murmură numele cu dorul de mamă. In româneşte de Emil POENARU Ingmar Brantsch invingătorul Libertate...I înaintezi mereu ca izbîndă Cît de bogată îţi e privirea şi cît de curată e faţa ta. Iţi aduc pe degete­­ steagul victoriei şi trebuie să te sărut, — vulcanule ! Ce este aceea, „oţel de armă“ ? Eu, Ion şi Peter şi Vasile şi Franţ­ejj refuzăm — veranda sălbatică de cuvîntări otrăvite , să purtăm ţeava de oţel în muzică de fanfară prin deşerturi viitoare, luptîndu-ne laşi şi leneşi. Slăbiciune, numele tău este război. — Sedusule ! Nu am vrut să te omor ! Am vrut doar să-ţi sustrag paharul din care ai băut cafea de dimineaţă amestecată cu otravă. Am vrut să sparg ulciorul cu cuvîntările Führerului, ca să păstrez conştiinţa ta. Nu lăsa să ţi-o zmulgă asemeni unei păsări prinse în laţ. Deja, această bucată de postav, arzînd de două ori în flăcările stropilor de sînge e mai nobilă decît un pocal de aur plin de un plîns roşu, închis de mii de ani. Nicolae Prelipceanu August Aici rîurile au fost altfel tăiate drumul stelelor le-a săpat albia calea lor de la o oră la alta corpuri cereşti veşnic vii Nimeni de-atunci nu-şi aduce aminte dar prin artere astre şi mai luminoase trec frunzele respiră cel înalt un an continuă un vis un om credinţa celuilalt Iată rîurile alunecă vijelios o flamură şi o frunte rămîn deasupra lui aplecate înălţate aici rîurile izvorăsc din astre pămînt de stele plin. România literară 3

Next