România literară, octombrie-decembrie 1987 (Anul 20, nr. 40-52)
1987-10-01 / nr. 40
m"'twwi'yigw1 ieşea crările de sinteză ale Zoei Dumitrescu- Buşulenga şi Eugen Todoran. Romancierul Petru Vintilă ne-a oferit un masiv volum, Eminescu, cu subtitlul roman cronologic, adică o încercare de a-i urmări existenţa oarecum zilnic, cu toate itinerariile şi avatarele zbuciumatei sale existenţe. Mai este nevoie să amintim că toate periodicele noastre literare, de două ori pe an, la data naşterii şi a morţii lui Eminescu, îi consacră pagini întregi ? S-ar părea astfel că viaţa şi opera celui mai mare poet român sunt teme nesecate de cercetare şi interpretare. N cadrul moştenirii literare s-au înmulţit şi studiile despre ceilalţi doi mari clasici ai literaturii noastre : Ion L. Caragiale şi Ion Creangă. Tînăra critică s-a străduit să descopere cu orice preţ , în opera celui mai de seamă dramaturg român elemente de inovaţie teatrală, de modernitate. Alţi critici şi cercetători literari s-au remarcat în încercarea de depistare a unor pagini de publicistică nesemnate, mai ales din perioada debutului, în mare parte obscură. Despre opera lui Creangă remarcăm studiul lui Ovidiu Bârlea, despre Poveştile lui, 1967, monografia lui Savin Bratu, Ion Creangă, 1968, cercetarea lui G. I. Tohăneanu despre Stilul artistic al lui Creangă, 1969, micromonografia postumă a lui Vladimir Streinu, Ion Creangă, 1971, Introducere în opera lui Ion Creangă, de George Munteanu, 1976, Ion Creangă între marii prozatori ai lumii, de M. Apostolescu, 1978, şi ultima, de dr. Petru Rezuş, o autobiografie imaginară a autorului Amintirilor din copilărie. O ediţie nouă şi cea dintîi, în sensul plenar al cuvîntului, critică, închinată operelor lui Mihail Sadoveanu, de editura „Minerva“, sub îngrijirea lui Cornel Simionescu şi Fănuş Băneşteanu, cu un studiu introductiv de Constantin Ciopraga, ne-a înfăţişat pînă acum, în trei volume, 1981—1986, Povestiri, începuturi, Şoimii, Dureri înăbuşite, Crisma lui Moş Precu, Povestiri din război, Comoara dorobanţului, Floare ofilită, Amintirile căprarului Gheorghiţă şi Povestiri de sărbători. O temeinică lucrare despre Romanul istoric al lui Mihail Sadoveanu, în spiritul materialismului istoric, a semnat dr. Nicolae Frigioiu, recent, la „Junimea“ din Iaşi, începută de N. Liu şi continuată de N. Gheran, marea ediţie a operelor lui Liviu Rebreanu conţine scrierile de imaginaţie in unsprezece volume. De curînd, cu volumul 12 am intrat în posesia primei părţi a activităţii cronicarului teatral. în afara cadrului acestei ediţii, au apărut şi două volume din Jurnalul marelui romancier. Mă înşel oare, afirmînd că din ediţia de scrieri a lui Tudor Arghezi, îngrijită după dispariţia autorului, de fiica sa, Mitzura, n-am văzut alt volum după al 33-lea, Proze, O galerie de portrete, 1983 (1911—1966) ? Or, ediţia integrală ne făgăduia 60 de volume ! Să sperăm într-un ritm de acum înainte mai accelerat ! însemnările zilnice ale lui Titu Maiorescu, parţial publicate în trecut de către executorul său testamentar, I.A. Rădulescu-Pogoneanu, apar acum în editura „Minerva“, sub îngrijirea Georgetei Rădulescu-Dulgheru şi a Domnicăi Filimon, cu un cuvînt înainte de Liviu Rusu, dimpreună cu Epistolar, marele critic păstrînd ciorna tuturor scrisorilor sale. Au mai apărut, din o ,pera traducătorului, Aforisme pentru înţelepciunea în viaţă (1969), după Schopenhauer (extrase din Pareiga und Paralipomena). Cu fiecare ediţie nouă, Titu Maiorescu îşi revizuia stilul, reducînd neologismele la strictul necesar şi înlocuindu-le cu echivalentele limbii comune. Dintre marii scriitori ai Junimei, Ioan Slavici reapare sub îngrijirea unui colectiv şi cu o prefaţă de D. Vatamaniuc, cu Opere, I—IX, Buc. 1967—1978. Ultimul volum cuprinde Memorialistica şi Varia, text ales şi stabilit de C. Mohanu. O biografie a lui Duiliu Zamfirescu ne-a lăsat M. Gafiţa, căruia-i datorăm şi ediţia de Opere, I—V, 1970—1974, şi alte culegeri de acelaşi autor. Corespondenţa sa a fost reeditată de Al. Săndulescu. Epistolierul s-a situat, alături de Ion Ghica, pe primul plan al literaturii noastre. Biografa lui Barbu Delavrancea, Emilia Şt. Milicescu, a îngrijit şi ediţia de Opere, I—IX, 1965—1975 şi alte scrieri ale aceluiaşi autor. Adrian Marino este autorul Vieţii lui Al. Macedonski (1966) şi îngrijitorul ediţiei selective de Opere, I—VII, 1966—1975. Poemele nopţilor au fost reeditate de M. Anghelescu, în 1976. Rodica Rotaru şi Al. Piru au pregătit prima ediţie de Opere, I—IX, ale lui G. Ibrăileanu, iar Alexandru George a început editarea critică a operei lui E. Lovinescu (în prealabil au apărut Scrieri, I—IV, Buc., 1969—1973). Un foarte viu interes se manifestă pentru corespondenţa scriitorilor noştri, de la aceea, vastă, a lui Vasile Alecsandri, cercetată de Marta Anineanu, pînă la aceea, din zilele noastre, dintre G. Călinescu şi Al. Rosetti, editorul excelentei Istorii a literaturii române... a celui dintîi. Aceasta a fost reeditată de Al. Piru, cu numeroase completări de autori minori şi de stufoase însemnări biografice despre scriitori şi ascendenţa lor (Ed. „Minerva“, 1982). Două colecţii paralele, Restitutio (Bucureşti, Ed. „Minerva“) şi Restituiri (Cluj-Napoca, ed. Dacia, aceasta din urmă din păcate întreruptă) au contribuit cu foarte interesante deshumări de autori din trecutul mai îndepărtat sau mai recent. Astfel, în cea dintîi, a apărut in 1972 Jocul oglinzilor, versuri publicate şi inedite, ale mezinului Luca Ion Caragiale, cu o prefaţă de Barbu Cioculescu, iar în cea de a doua, Jurnal de Octav Şuluţiu. Opere de seamă ale unor mari oameni de cultură, cu contingenţe literare, ca Nicolae Iorga, George Brătianu, C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Alice Voinescu şi Cella Delavrancea au fost reeditate de editura „Eminescu“, într-o prodigioasă serie de personalităţi româneşti. DiN vechea noastră literatură, cea istorică trece mereu pe primul plan. Am amintit mai sus de ediţia Cantemir, în cadrul ei a apărut, la Editura Academiei R.S. România, în 1983, pentru întîia oară De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus şi Historia Moldo-Valachica, cu o prefaţă de Virgil Cândea, note şi indici de Dan Sluşanschi (vol. IX, partea I), text bilingv. Capodopera polihistorului de renume european, Istoria ieroglifică (text stabilit și glosar de Stela Toma) constituie volumul IV (1973), iar Descriptio antiqui et hodieini status Moldaviae, în traducerea lui Gh. Duţu, cu comentariul istoric de N. Stoicescu. Studiu cartografic de Vintilă Mihăilescu, dimpreună cu o notă asupra ediţiei, de D.M. Pippidi (1973), este cea mai izbutită ediţie a monografiei cerută de Academia Prusiană din Berlin, membrului ei şi apărută întîi în limba germană. Din vechea literatură slavo-română reținem „prima tipăritură în limba română cunoscută pînă azi“, cum a numit L. Demény Evangheliarul slavoromân de la Sibiu, editat de Coresi în 1551—1553 şi întîia oară reeditat de același L. Demény, cu un studiu istoric introductiv. Emil Petrovici a semnat studiul filologic (edit. Academiei R.S. România, 1971). Literatura orală a beneficiat şi dînsa de un interes deosebit. Dicţionarul folcloriştilor, Folclorul literar românesc, de Iordan Datcu şi S(abina) C(ornelia Stroescu, cu o prefaţă de Ovidiu Bârlea, apărut la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., 1979, atestă marele număr de cercetători , pe teren, autori de studii şi de texte, dintre cele mai variate, despre toate genurile bogatei producţii populare. Autoarea de mai sus, de pildă, a publicat o lucrare fundamentală despre snoavele noastre, cu titlul La typologie bibliographique des facélies roumaines, Buc., 1969, XXXVIII+1767 pagini, cu extrase „din 160 de culegeri folclorice cunoscute, din 341 de publicaţii periodice“. Am stăruit asupra acestor date, ca să se aprecieze vastitatea domeniului într-un sector nebănuit de bogat al spiritului popular. Se are în vedere alcătuirea chiar a unui corpus al snoavelor româneşti. Autor al unei Poetice folclorice, Buc., Ed. „Univers“, 1979, Ovidiu Bârlea a publicat, în 1974, Istoria folcloristicii româneşti. O lucrare despre Folcloristica română realizase, în 1968, recentul laureat al premiului Herder, Gh. Vrabie, astăzi decanul de vîrstă al acestei discipline naţionale. Balada populară română a stat şi stă în centrul preocupărilor folcloristice de la noi, în teza sa, Balada populară din Muscel, 1967, Alexandru I. Amzulescu a propus judeţul Muscel ca loc de naştere a baladei Mioriţa. Anterior, dăduse, în trei volume, „un corpus al baladei folclorice“ compus din „352 piese cu indicarea variantelor după o clasificare personală“. Ion Taloş, specializat în studiul comparativ al baladei populare europene a scris un studiu fundamental despre Meşterul Manole (1973) şi altul despre Mioriţa. Lui Sandu Timoc, Cristea îi datorăm o culegere de Cîntece bătrineşti şi doine timocene (1967), cu un cuvînt înainte de Tudor Arghezi, iar cercetătorului de limbă maghiară József Faragó, culegeri (din zonele folclorice Trei Scaune şi Bihor) ale baladei secuieşti din Transilvania şi a ciangăilor din Moldova, precum şi, în colaborare cu etnomuzicologul János Jamagas, Cîntece populare maghiare din România, lucrări în care sunt stabilite şi influenţele româneşti suferite de acestea. Folclorist pasionat încă din prima tinereţe, Mihai Eminescu a lăsat cîteva caiete de cîntece populare, în parte culese de el, inclusiv unele cu caracter licenţios, fără a neglija folclorul suburban. Ca şi Alecsandri, nu s-a sfiit să intervină în textele culese, pe când „în basmele din colecţie, intervenţiile poetului sunt cvasiimperceptibile“. Se poate vorbi fără exagerare de permanente schimburi reciproce dintre literatura, scrisă şi cea orală, în prezent ca şi în trecut, „talpa ţării“ fiind una şi aceeaşi pentru toţi fiii ei. Dintre poeţii moderni, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Adrian Maniu şi Ion Pillat, ca să nu-i numim decât pe cei mai însemnaţi, au păstrat în simţul lor auditiv cadenţele poeziei orale şi i-au cultivat valorile spirituale. Alţi poeţi talentaţi, ca Dan Botta şi Miron Radu Paraschivescu, au păşit pe aceleaşi urme, în mod original. Pe cititorul curios de a străbate tot cîmpul activităţilor editoriale finind de valorificarea moştenirii literare îl trimitem la tabelele din periodicul Manuscriptum, 2, 1983, care sistematizează „cîteva repere privind colecţia de ediţii critice Scriitori români“. Cele încheiate sunt în număr de 26, cele întrerupte sau cu ritm lent de apariţie, 7, cele în curs de desfăşurare, 15 şi cele în pregătire, 10. Tabela prezintă numărul volumelor apărute, anii publicării şi îngrijitorii de ediţii. Cele două ultime decenii de activitate au fost şi cele mai fecunde. Iertare pentru emisiunile noastre involuntare 1 Şerban Cioculescu I Mihail Sadoveanu G. CMme sem România literară 13