România literară, octombrie-decembrie 1987 (Anul 20, nr. 40-52)

1987-10-01 / nr. 40

m"'twwi'yigw1 ieşea crările de sinteză ale Zoei Dumitrescu- Buşulenga şi Eugen Todoran. Romancierul Petru Vintilă ne-a ofe­rit un masiv volum, Eminescu, cu sub­titlul roman cronologic, adică o încer­care de a-i urmări existenţa oarecum zilnic, cu toate itinerariile şi avatarele zbuciumatei sale existenţe. Mai este nevoie să amintim că toate periodicele noastre literare, de două ori pe an, la data naşterii şi a morţii lui Eminescu, îi consacră pagini în­tregi ? S-ar părea astfel că viaţa şi opera celui mai mare poet român sunt teme nesecate de cercetare şi inter­pretare. N cadrul moştenirii literare s-au înmulţit şi studiile des­pre ceilalţi doi mari clasici ai literaturii noastre : Ion L. Ca­­ragiale şi Ion Creangă. Tînăra critică s-a străduit să descopere cu orice preţ , în opera celui mai de seamă drama­turg român elemente de inovaţie tea­trală, de modernitate. Alţi critici şi cercetători literari s-au remarcat în încercarea de depistare a unor pagini de publicistică nesemnate, mai ales din perioada debutului, în mare parte obs­cură. Despre opera lui Creangă remarcăm studiul lui Ovidiu Bârlea, despre Po­veştile lui, 1967, monografia lui Savin Bratu, Ion Creangă, 1968, cercetarea lui G. I. Tohăneanu despre Stilul artistic al lui Creangă, 1969, micromonografia postumă a lui Vladimir Streinu, Ion Creangă, 1971, Introducere în opera lui Ion Creangă, de George Munteanu, 1976, Ion Creangă între marii proza­tori ai lumii, de M. Apostolescu, 1978, şi ultima, de dr. Petru Rezuş, o auto­biografie imaginară a autorului Amin­tirilor din copilărie. O ediţie nouă şi cea dintîi, în sensul plenar al cuvîntu­­lui, critică, închinată operelor lui Mi­hail Sadoveanu, de editura „Minerva“, sub îngrijirea lui Cornel Simionescu şi Fănuş Băn­eşteanu, cu un studiu in­troductiv de Constantin Ciopraga, ne-a înfăţişat pînă acum, în trei volume, 1981—1986, Povestiri, începuturi, Şoi­mii, Dureri înăbuşite, Crisma lui Moş Precu, Povestiri din război, Comoara dorobanţului, Floare ofilită, Amintirile căprarului Gheorghiţă şi Povestiri de sărbători. O temeinică lucrare despre Romanul istoric al lui Mihail Sado­veanu, în spiritul materialismului isto­ric, a semnat dr. Nicolae Frigioiu, re­cent, la „Junimea“ din Iaşi, începută de N. Liu şi continuată de N. Gheran, marea ediţie a operelor lui Liviu Rebreanu conţine scrierile de imaginaţie in unsprezece volume. De curînd, cu volumul 12 am intrat în po­sesia primei părţi a activităţii croni­carului teatral. în afara cadrului aces­tei ediţii, au apărut şi două volume din Jurnalul marelui romancier. Mă înşel oare, afirmînd că din edi­ţia de scrieri a lui Tudor Arghezi, în­grijită după dispariţia autorului, de fiica sa, Mitzura, n-am văzut alt volum după al 33-lea, Proze, O galerie de portrete, 1983 (1911—1966) ? Or, ediţia integrală ne făgăduia 60 de volume ! Să sperăm într-un ritm de acum înain­te mai accelerat ! însemnările zilnice ale lui Titu Ma­­iorescu, parţial publicate în trecut de către executorul său testamentar, I.A. Rădulescu-Pogoneanu, apar acum în e­­ditura „Minerva“, sub îngrijirea Geor­­getei Rădulescu-Dulgheru şi a Dom­­nicăi Filimon, cu un cuvînt înainte de Liviu Rusu, dimpreună cu Epistolar, marele critic păstrînd ciorna tuturor scrisorilor sale. Au mai apărut, din o­ ,­­pera traducătorului, Aforisme pentru înţelepciunea în viaţă (1969), după­­ Schopenhauer (extrase din Pareiga und Paralipomena). Cu fiecare ediţie nouă, Titu Maiorescu îşi revizuia sti­lul, reducînd neologismele la strictul necesar şi înlocuindu-le cu echivalen­tele limbii comune. Dintre marii scriitori ai Junimei, Ioan Slavici reapare sub îngrijirea unui colectiv şi cu o prefaţă de D. Va­­tamaniuc, cu Opere, I—IX, Buc. 1967—1978. Ultimul volum cuprinde Memorialistica şi Varia, text ales şi stabilit de C. Mohanu. O biografie a lui Duiliu Zamfirescu ne-a lăsat M. Gafiţa, căruia-i datorăm şi ediţia de Opere, I—V, 1970—1974, şi alte culegeri de acelaşi autor. Cores­pondenţa sa a fost reeditată de Al. Săndulescu. Epistolierul s-a situat, a­­lături de Ion Ghica, pe primul plan al literaturii noastre. Biografa lui Barbu Delavrancea, E­­milia Şt. Milicescu, a îngrijit şi ediţia de Opere, I—IX, 1965—1975 şi alte scrieri ale aceluiaşi autor. Adrian Marino este autorul Vieţii lui Al. Macedonski (1966) şi îngrijitorul ediţiei selective de Opere, I—VII, 1966—1975. Poemele nopţilor au fost reeditate de M. Anghelescu, în 1976. Rodica Rotaru şi Al. Piru au pregă­tit prima ediţie de Opere, I—IX, ale lui G. Ibrăileanu, iar Alexandru Geor­ge a început editarea critică a operei lui E. Lovinescu (în prealabil au apă­rut Scrieri, I—IV, Buc., 1969—1973). Un foarte viu interes se manifestă pentru corespondenţa scriitorilor noş­tri, de la aceea, vastă, a lui Vasile A­­lecsandri, cercetată de Marta Aninea­­nu, pînă la aceea, din zilele noastre, dintre G. Călinescu şi Al. Rosetti, edi­torul excelentei Istorii a literaturii ro­mâne... a celui dintîi. Aceasta a fost reeditată de Al. Piru, cu numeroase completări de autori minori şi de stu­foase însemnări biografice despre scrii­tori şi ascendenţa lor (Ed. „Minerva“, 1982). Două colecţii paralele, Restitutio (Bucureşti, Ed. „Minerva“) şi Restituiri (Cluj-Napoca, ed. Dacia, aceasta din urmă din păcate întreruptă) au contri­buit cu foarte interesante deshumări de autori din trecutul mai îndepărtat sau mai recent. Astfel, în cea dintîi, a apărut in 1972 Jocul oglinzilor, versuri publicate şi inedite, ale mezinului Luca Ion Caragiale, cu o prefaţă de Barbu Cioculescu, iar în cea de a doua, Jur­nal de Octav Şuluţiu. Opere de seamă ale unor mari oa­meni de cultură, cu contingenţe lite­rare, ca Nicolae Iorga, George Brătia­­nu, C. Rădulescu-Motru, P.P. Negu­­lescu, Alice Voinescu şi Cella Dela­vrancea au fost reeditate de editura „Eminescu“, într-o prodigioasă serie de personalităţi româneşti. D­iN vechea noastră literatură, cea istorică trece mereu pe primul plan. Am amintit mai sus de ediţia Cantemir, în ca­drul ei a apărut, la Editura Academiei R.S. România, în 1983, pentru întîia oară De antiquis et hodiernis Molda­viae nominibus şi Historia Moldo-Va­­lachica, cu o prefaţă de Virgil Cândea, note şi indici de Dan Sluşanschi (vol. IX, partea I), text bilingv. Capodopera polihistorului de renume european, Is­toria ieroglifică (text stabilit și glosar de Stela Tom­a) constituie volumul IV (1973), iar Descriptio antiqui et hodi­­eini status Moldaviae, în traducerea lui Gh. Duţu, cu comentariul istoric de N. Stoicescu. Studiu cartografic de Vintilă Mihăilescu, dimpreună cu o notă asupra ediţiei, de D.M. Pippidi (1973), este cea mai izbutită ediţie a monografiei cerută de Academia Pru­­siană din Berlin, membrului ei şi apă­rută întîi în limba germană. Din vechea literatură slavo-română reținem „prima tipăritură în limba ro­mână cunoscută pînă azi“, cum a nu­mit L. Demény Evangheliarul slavo­­român de la Sibiu, editat de Coresi în 1551—1553 şi întîia oară reeditat de a­­celași L. Demény, cu un studiu istoric introductiv. Emil Petrovici a semnat studiul filologic (edit. Academiei R.S. România, 1971). Literatura orală a beneficiat şi dînsa de un interes deosebit. Dicţionarul fol­cloriştilor, Folclorul literar românesc, de Iordan Datcu şi S(abina) C(ornelia­ Stroescu, cu o prefaţă de Ovidiu Bâr­lea, apărut la Editura Ştiinţifică şi En­ciclopedică, Buc., 1979, atestă marele număr de cercetători , pe teren, autori de studii şi de texte, dintre cele mai variate, despre toate genurile bogatei producţii populare. Autoarea de mai sus, de pildă, a publicat o lucrare fun­damentală despre snoavele noastre, cu titlul La typologie bibliographique des facélies roumaines, Buc., 1969, XXXVIII+1767 pagini, cu extrase „din 160 de culegeri folclorice cunoscute, din 341 de publicaţii periodice“. Am stăruit asupra acestor date, ca să se a­­precieze vastitatea domeniului într-un sector nebănuit de bogat al spiritului popular. Se are în vedere alcătuirea chiar a unui corpus al snoavelor româ­neşti. Autor al unei Poetice folclorice, Buc., Ed. „Univers“, 1979, Ovidiu Bâr­lea a publicat, în 1974, Istoria folclo­risticii româneşti. O lucrare despre Fol­cloristica română realizase, în 1968, re­centul laureat al premiului Herder, Gh. Vrabie, astăzi decanul de vîrstă al acestei discipline naţionale. Balada populară română a stat şi stă în cen­trul preocupărilor folcloristice de la noi, în teza sa, Balada populară din Muscel, 1967, Alexandru I. Amzulescu a propus judeţul Muscel ca loc de naş­tere a baladei Mioriţa. Anterior, dă­duse, în trei volume, „un corpus al ba­ladei folclorice“ compus din „352 piese cu indicarea variantelor după o clasi­ficare personală“. Ion Taloş, speciali­zat în studiul comparativ al baladei populare europene a scris un studiu fundamental despre Meşterul Manole (1973) şi altul despre Mioriţa. Lui San­­du­ Timoc, Cristea îi datorăm o cule­gere de Cîntece bătrineşti şi doine ti­­mocene (1967), cu un cuvînt înainte de Tudor Arghezi, iar cercetătorului de lim­bă maghiară József Faragó, culegeri (din zonele folclorice Trei Scaune şi Bihor) ale baladei secuieşti din Tran­silvania şi a ciangăilor din Moldova, precum şi, în colaborare cu etnomuzi­­cologul János Jamagas, Cîntece popu­lare maghiare din România, lucrări în care sunt stabilite şi influenţele româ­neşti suferite de acestea. Folclorist pasionat încă din prima tinereţe, Mihai Eminescu a lăsat cîte­­va caiete de cîntece populare, în parte culese de el, inclusiv unele cu carac­ter licenţios, fără a neglija folclorul suburban. Ca şi Alecsandri, nu s-a sfiit să intervină în textele culese, pe când „în basmele din colecţie, intervenţiile poetului sunt cvasiimperceptibile“. Se poate vorbi fără exagerare de permanente schimburi reciproce din­tre literatura, scrisă şi cea orală, în prezent ca şi în trecut, „talpa ţării“ fiind una şi aceeaşi pentru toţi fiii ei. Dintre poeţii moderni, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Vasile Voi­­culescu, Adrian Maniu şi Ion Pillat, ca să nu-i numim decât pe cei mai însem­naţi, au păstrat în simţul lor auditiv cadenţele poeziei orale şi i-au culti­vat valorile spirituale. Alţi poeţi ta­lentaţi, ca Dan Botta şi Miron Radu­­ Paraschivescu, au păşit pe aceleaşi urme, în mod original. Pe cititorul curios de a străbate tot cîmpul activităţilor editoriale finind de valorificarea moştenirii literare îl trimitem la tabelele din periodicul Manuscriptum, 2, 1983, care sistemati­zează „cîteva repere privind colecţia de ediţii critice Scriitori români“. Cele încheiate sunt în număr de 26, cele în­trerupte sau cu ritm lent de apariţie, 7, cele în curs de desfăşurare, 15 şi cele în pregătire, 10. Tabela prezintă nu­mărul volumelor apărute, anii publi­cării şi îngrijitorii de ediţii. Cele două ultime decenii de activitate au fost şi cele mai fecunde. Iertare pentru emi­siunile noastre involuntare 1 Şerban Cioculescu I Mihail Sadoveanu G. CMm­e sem România literară 13

Next