România literară, octombrie-decembrie 2004 (Anul 37, nr. 39-52)

2004-12-21 / nr. 50

ft Î n luna ianuarie a.c., doamna Libura Vajdová, cercetătoare la Institutul Literaturii Universale din Bratislava, românistă , cunoscută în Slovacia, în R­omânia şi în alte ţări europene unde care activează institute sau departamente de studii româneşti, a primit la Bucureşti o importantă distincţie din partea Institutului Cultural Român.înmânarea Premiului I. C R. a fost o expresie a recunoştinţei statului român pentru activitatea pe care d-na Vaidova o desfăşoară de câteva decenii,în calitate de istoric literar, traducător şi popularizator al literaturii și culturii române. Motivul concret pentru decernarea premiului l-a constituit vasta lucrare a domniei sale, intitulată Rumunská literatúra v slovenskej kultúre (1890-1990) .Receptarea literaturii române în Slovacia între 1890 și 7990,407 pt, publicată în 2000 la Bratislava, de către Academia Slovacă de Ştiinţe, în cadrul colecţiei "Struéné dejiny umeleckého prekladu na Slovensku" (Scurta istorie a traducerilor literare din Slovacia). De la bun început, aş vrea să subliniez că monografia colegei noastre slovace are o întâietate de netăgăduit prezintă pentru prima dată receptarea literaturii române în Slovacia - fenomen de lungă durată şi extrem de eterogen - ca o imagine de sinteză, înglobând fapte şi interpretări diferite într-un ansamblu coerent şi convingător, începuturile contactelor culturale româno-slovace datează încă din a doua jumătate a secolului al XVIIea, când marele umanist Nicolaus Olahus, după ocuparea Ungariei de către turci, părăseşte sediul său de la Esztergom şi se mută mai spre nord, în oraşul Trnava (1553-1567), unde întemeiază un seminar şi un colegiu iezuit, care au constituit nucleul viitoarei Universităţi de la Trnava (1635). Totuşi, adevăratele relaţii politice şi culturale între slovaci şi români se intensifică abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când cele două naţiuni îşi dau seama de statutul lor similar,în raport cu Imperiul Austro Ungar, şi de aspiraţiile lor politice comune; drept exemplu pot servi mişcarea memorandistă sau Congresul naţionalităţilor, din 1895, de la Budapesta.în primii ani ai secolului următor creşte interesul slovacilor pentru lupta naţională din Transilvania, iar poetul Ivan Krasko traduce din poeziile lui Octavian Goga, care, după părerea omului politic Milan Hodăa,fondatorul alianţei naţiunilor nemaghiare din Parlamentul de la Budapesta,­­exprimă toate dorurile şi sentimentele unei naţiuni oprimate, atât de înrudite cu a noastră". După primul război mondial, odată cu întemeierea Cehoslovaciei şi desăvârşirea unităţii statale a României, schimbul cultural între cehoslovaci şi români a cunoscut o deschidere şi o amploare de neiciripuit până atunci, un imbold important reprezentându-l, mai ales,încheierea Micii înţelegeri (1920-21),în periodice slovace încep să apară poezii ale unor poeţi români precum Mihai Eminescu sau George Coşbuc, se intensifică interesul pentru lirica lui Octavian Goga. Se diversifică imaginea prozei româneşti, datorită faptului că reviste literare publică, în traducerea slovacă, povestiri ale lui Barbu Delavrancea Ion­­V­ârbiceanu, Ioan Slavici, I. A. Brătescu-Voineşti. în această atmosferă prielnică colaborării culturale dintre Cehoslovacia şi România îşi începe activitatea cea mai de seamă personalitatea românisticii slovace Jindra Husková-Flat Shansová (1898 -1980). Tânăra absolventă a facultăţii de filologie clasică şi romanică a Universităţi Caroline din Praga îşi continuă studiile la Bucureşti (1919-1920 şi bilichizarea profesorului Ovid Densusianu. Din 1922, d-na Hurkovă a introdus studiul limbii şi literaturii române la Universitatea Comenius din Bratislava, şi, pe lângă activitatea sa pedagogică, a publicat o întreagă serie de volume, studii şi articole consacrate prozei, poeziei şi dramaturgiei româneşti, traducând, în acelaşi timp, opere ale unor scriitori clasici, precum Alexandru Odobescu, Gostache Negruzzi, Alexandru Mariuţa Ion Creangă, I. L Caragiale, Mihail Sadoveanu. (în 1991, prin grija d-nei Iardová a aparut la editura bucureşteană Minerva volumul Jindra HuSkovâ- FiatShansová şi corespondenţii săi romăni.)În 1929, la Bratislava a fost întemeiat Cercul Româno- Cehoslovac, o filială a Institutului Cehoslovaco-Român, înfiinţat la Praga cu doi ani înainte. Sub egida Cercului s-au prezentat pe scena Teatrului Naţional de la Bratislava cîteva piese de teatru româneşti: Năpasta de I. L Caragiale, Allegro ma non troppo de I. Minulescu şi Meşterul Manole de Oct Goga. Mai ales ultima piesă, a cărei premieră a avut loc în cadrul sărbătorilor oficiale de 9 mai,în 1934, a trezit în rândurile publicului slovac un ecou deosebit de favorabil, criticii apreciind atât surprinderea atmosferei din înalta societate, cât şi frumuseţea limbajului poetic. în aceeaşi perioadă, unii traducători încep să se orienteze spre literatura modernistă, mai­­sincronizată­ cu cea din Europa de Vest aşa, de exemplu, o reprezentantă a generaţiei tinere Zuzka Dovalová vine în 1935 cu traducerea Rusoaicei de Gib Mihăescu, deşi e conştientă de faptul că în mediul tradiţional slovac senzualismul romanului va fi primit cu anumite ezitări, ceea ce s-a şi adeverit în recenziile vremii. în martie 1939 se produce dezmembrarea Cehoslovaciei teritoriul Cehiei ce rămăsese după alipirea Sudeţilor la Reich depind protektoratul Böhmen und Mähren, iar în Slovacia este instaurat un regim dependent de Germania nazistă. Statul slovac promovează oficial numai cultura germană şi cea din ţările aliate - Italia şi România,în numai doi ani -1943- 1944- apar patru titluri din literatura română, fapt inedit pînă atunci. Este vorba de romanele Ion şi Răscoala de­­ Rebreanu, de Baltagul lui M. Sadoveanu şi de o antologie din lirica lui M. Eminescu.în aceeaşi perioadă, revistele literare slovace publică numeroase articole despre evenimente culturale din România şi traduceri din poeţi şi prozatori români (T. Arghezi, L Blaga, A Cotruş, N. Crainic, M. Eminescu, I. Minulescu, L. Rebreanu, G. Mihăescu, Cării­ Petrescu). Eliberarea Cehoslovaciei, la care a contribuit şi armata română (peste 66.000 de soldaţi români au căzut sau au fost răniţi pe teritoriul Slovaciei şi Cehiei), a deschis un nou capitol în relaţiile culturale dintre ţările noastre: regimurile­­democraţiei populare­ susţineau cunoaşterea reciprocă într-un mod organizat şi masiv. După 1948, din motive ideologice accentul se pune pe actualitate: la scurt timp după apariţia romanului tezist al lui M. Sadoveanu, Mitrea Cocor este publicat şi la Bratislava, în limba slovacă. De un ecou mai favorabil se bucură însă romanul Descult de­ Stancu (tradus cu măiestrie de J. HuSkovă), în care cititorii slovaci apreciază expre­sivitatea realistă mereu confruntată cu incantaţii lirice-tendinţă existentă şi în proza slovacă din anii de după război. începând din 1953, politica editorială se orientează mai ales spre valori clasice,încercându­­se crearea unui­­fond de aur* din literatura ţărilor socialisteîntr-adevăr, din anii cincizeci şi şaizeci datează majoritatea traducerilor (în limba slovacă, dar la fel şi în limba cehă) din I. L. Caragiale, I. Creangă, M. Eminescu şi M. Sadoveanu.în cursul deceniului al şaptelea, atmosfera culturală din Cehoslovacia începe să dea semne de liberalizare, de altfel ca şi cea din România, iar noua generaţie de românişti slovaci (Mitota Ragocová, Vladimír Dudáš, Milan Resutik) lansează în reviste literare din Slovacia pe acei scriitori români care introduc teme nonconform­iste şi formule artistice experimentale, precum D. R. Popescu, I. Băieşu, G. Bălăiţă, N. Stănescu, Şt Bănulescu, Nina Cassian. Imaginea literaturii române o modifică substanţial o culegere din poeziile lui Marin Sorescu, apărută sub titlul Vibrăcie (selecţie din volumele Poeme Moartea ceasului şi Tinereţea lui Don Quijote),­ romanul Prins de Petru Popescu, epuizat în câteva zile. Ceva mai târziu, această nouă imagine este completată de câteva opere reprezentând modernismul românesc interbelic, precum Craii de Curtea Veche de Mateiu I. Caragiale, Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat- Bengescu şi Adela de Garabet Ibrăileanu. După prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa Centrală şi de Est editorii şi traducătorii nu se mai luptă cu cenzura şi interdicţiile ideologice, ci au de înfruntat dificultăţi economice de tot felul. Semnificativ este faptul că în perioada de după 1989, în Slovacia au apărut numai Cîteva volume din literatura română, printre care o antologie de povestiri ale unor autori contemporani intitulată Stratenivfia/kára/(Pierduţi în Balcania), selecţionată şi prefaţată de Libula Vajdová, şi romanul Noaptea de Sânziene de Mircea Eiade (traducere: Jana Páleníková), cunoscut publicului slovac şi prin lucrările sale din domeniul istoriei religiilor. De un succes neaşteptat s-a bucurat comedia dlaská O scrisoare pierdută, pusă pe scenă la Teatrul Malá scena din Bratislava în stagiunea 1997-99, interpretată de spectatori ca o satiră a moravurilor politice actuale. Intenţionat am consacrat un spaţiu destul de mare acestei treceri în revistă a momentelor importante din receptarea literaturii române în Slovaci, dorinţa mea fiind ca cititorul român să aibă o imagine mai concretă despre meandrele acestui proces. Conţinutul cărţii d-nei Vajdová apare însă mult mai complex, fiindcă literatura unei ţări apropiate geografic şi spiritual este mereu pusă în legătură cu mediul receptor care alege şi interpretează valorile literaturii străine după propriile necesităţi. Elocvent, în acest sens, este destinul traducerilor din proza românească. Capodopera literaturii române clasice, Amintiri din copilărie de Ion Creangă, tradusă în slovacă în 1957, nu a fost primită prea favorabil de critica slovacă: lipsea baza de interpretare pentru opera lui Creangă, lipseau tradiţiile şi asociaţiile culturale, prezente în mediul de origine, în perioada de după război, receptarea a fost orientată într-o altă direcţie­­ spre teme sociale, spre realism critic şi expresionism cu tentă lirică, cum o dovedeşte aprecierea unanimă a operelor lui Liviu Rebreanu sau Zaharia Stancu. Tot atât de avizat autoarea urmăreşte şi felul cum au fost selecţionate şi realizate traduceri din poezia românească, un capitol întreg (25 de pagini)fiind consacrat tălmăcirilor din poeziile lui Mihai Eminescu, realizate de poetul simbolist Ivan Krasko,în anii '20-30 ai secolului XX, şi de romanistul şi traducătorul din literatura universală Karol Strmec, în timpul celui de-al doilea război mondial. Din analiza detaliată a modului cum au fost redate componentele semantice şi fonice a originalului reiese că deşi­­ Strmec sa tradus foarte fidel, aproape mot­­ă-mot,pe marele romantic român, totuşi traducerea adecvată, sau chiar congenială,îi aparţine lui Krasko care se ocupă de poezia eminesciană, încă din anii '90 ai secolului XIX - perioada sa de studii la Sibiu şi la Braşov, până la sfârşitul vieţii (1958). Ca românistă cehă am plăcerea să constat că lucrarea Libudei Vajdová nu se limitează strict la mediul cultural slovaci­a,în conformitate cu anumite fapte istorice, tratează românistica din Slovaca ca pe o parte componentă (bineînţeles autonomă) a românisticii cehoslovace, lucru valabil practic pe tot parcursul secolului XX Câteva exemple: studiile despre literatura română şi traducerile profesoarei Jindra Husková sunt redactate atât în cehă, cât şi în slovacă; traducătoarea şi popularizatoarea literaturii române Marie Kavková (1921-2000) s-a născut în oraşul Košice, urmând acolo un liceu slovac însă mai târziu a activat cu preponderenţă în mediul ceh, operele scriitorilor români traduse în limba cehă au fost totdeauna primite cu interes în Slovacia, servind deseori ca un impuls pentru editorii şi traducătorii de acolo, şi viceversa. Cartea colegei noastre de la Bratislava este lucrarea cea mai completă, aş zice chiar exhaustivă, cu privire la fenomenul receptării literaturii române în Slovacia în Cehia, din păcate, o asemenea carte de referinţă deocamdată nu a fost scrisă, dar după câte ştiu, nici în altă parte. Dacă cumva vreun românist din lume se va apuca să scrie despre felul cum a fost receptată literatura română în țara lui, atunci cartea Libusei Vajdová îi va servi drept model în acest sens. LibuseVALENTOVÁ Receptarea literaturii române în Slovacia România literară 28 nr. 50/ 21 - 27 decembrie 2004

Next