România literară, ianuarie-martie 2006 (Anul 39, nr. 1-13)

2006-03-31 / nr. 13

nr. 13/31 martie 2006 olecţia de „Opere fundamentale”, apărută sub MAP egida Academiei Române şi coordonată de Eugen ■ Simion, a ajuns la 75 de volume tipărite, până la la sfârşitul anului 2005. E, în sine, o performanţă, dar ar fi cu totul nepotrivit să limităm receptarea la acest nivel cantitativ. O bibliotecă esenţială de literatură română se constituie într-un aspect tipografic nou, după modelul colecţiei „Pleiade”, de la editura pariziană Gallimard. Evenimentul este marcat prin apariţia unui catalog special dedicat colecţiei, însoţit de un cuvânt de bilanţ al coordonatorului şi cuprinzând o scurtă descriere bibliografică a fiecărui volum din cele 75. Partenerii acestui proiect sunt Editura Univers enciclopedic şi Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, iar realizarea tipografică, una excepţională, se datorează Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, prin grija specială a doamnei director general Eugenia Ciubâncan, a cărei contribuţie decisivă este menţionata pe pagina a patra a fiecărui volum. In textul de prezentare din catalogul colecţiei, Eugen Simion face istoria acestui proiect. Mărturiseşte că l-a prezentat pentru prima dată lui Marin Preda, la sfârşitul anilor 70, pentru Editura Cartea Românească. Avantajele unei astfel de colecţii de tip „Pleiade” sunt, aşa cum puteau fi întrevăzute de atunci: „o dată pentru că oferă cititorului un obiect estetic şi, a doua oară, pentru că strânge într-un volum sau mai multe opera integrală a autorului”. Ideea nu a putut fi realizată atunci. Marin Preda a murit în mai 1980 şi Eugen Simion a pierdut principalul susţinător. Ocazia favorabilă s-a ivit în 1999, când se pregătea sărbătorirea a 150 de ani de la naşterea lui Eminescu. Ministerul Culturii, prin Ion Caramitru, a acordat sprijinul financiar necesar. Proiectul şi-a început bine realizarea cu editarea poeziei lui Eminescu, adică şi-a construit cum trebuie bazele pe clasicitate. Merită să amintesc şi cronologia tipăririi volumelor, pentru a avea principalele repere axiologice și organizarea lor într-un sistem. în 1999 s-au tipărit primele trei volume din seria Eminescu (vor urma în 2000 alte două, iar în 2003 ultimele două). In 2000 apar: un volum Ion Creangă, două volume Ion Barbu (toată opera), două — Tudor Arghezi, poezia (iar în 2003, 2004 şi 2005 - câte două de publicistică argheziană), două -I. L. Caragiale (ediţia va fi completată cu publicistica în 2001 şi corespondenţa în 2002). In 2001 apar: primul volum din ediţia Octavian Goga, romanele lui Liviu Rebreanu în trei volume, primele trei volume din seria Ioan Slavici (urmate până în prezent de alte trei), opera lui Mateiu I. Caragiale și a lui G. Bacovia în câte un singur volum. în 2002 se tipăresc două volume Ion Heliade Rădulescu, trei - Marin Preda (urmat de încă unul în 2003), primele două din seria Marin Sorescu (până în 2005 mai apar trei) şi primele trei din seria Nichita Stânescu (completată cu alte trei). în 2003 colecţia se îmbogăţeşte cu două volume Panait Istrati, un volum Dimitrie Cantemir, altul consacrat cronicarilor moldoveni şi încă unul literaturii române medievale (antologie), iar în 2004 un volum pentru cronicarii munteni, două pentru romanele lui G. Călinescu, trei pentru Petru Dumitriu şi două pentru Al. Macedonski. în sfârşit, în 2005 colecţia de „Opere fundamentale” reuneşte alte teritorii: Anton Helban (două volume), Nicolae Filimon (un volum), Ştefan Bănulescu, Mircea Vulcănescu, Sorin Titel (cu câte două volume), pentru a încheia deocamdată cu Titu Maiorescu (tot două volume). Am ţinut să ofer această imagine globală a colecţiei pentru a-i releva aria de cuprindere: de la primii noştri cronicari până la Sorin Titel. Colecţia acoperă bine perioada marilor clasici (toate numele şi operele sunt acolo, rămânând să fie încheiate într-un viitor apropiat ediţiile Ioan Slavici şi Titu Maiorescu, aflate în desfăşurare). Epocile anterioare - să le zicem „preclasice” - sunt reprezentate de cronicarii moldoveni şi cei munteni, literatura medievală într-o antologie, Dimitrie Cantemir şi Heliade. Catalogul anunţă completări pentru aceste perioade cu alte volume: literatura religioasă, Şcoala Ardeleană, Spătarul Milescu şi Costache Negruzzi. Dintre scriitorii perioadei clasice, în proiectul editorial mai figurează Mihail Kogălniceanu şi B.P. Hasdeu. Edificiul nu este încheiat şi nici nu-şi propune să înregistreze toate marile valori decât în măsura posibilităţilor. Partea cea mai grea ar fi acoperirea mulţumitoare a literaturii interbelice. Pe lângă operele pe care le-am menţionat, proiectul mai prevede să cuprindă romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, operele integrale ale lui Garabet Ibrăileanu (rezolvat anterior de Rodica Rotaru şi Al. Piru), Ion Pillat (reeditat integral de câteva ori până acum) şi Camil Petrescu (tipărirea operei lui integrale ar fi o noutate). Dintre contemporani se mai adaugă Eugen Barbu (numai nuvelele şi romanele considerate de valoare) într-un proiect imediat, care se va alătura lui Nichita Stânescu (ediţie încheiată în şase volume), Petru Dumitriu (tipărit numai cu scrierile lui româneşti relativ salvate de oportunism, dar nu şi cu restul creaţiei), Marin Preda şi Marin Sorescu (editarea operei lor continuă), Ştefan Bănulescu şi Sorin Titel (aceştia din urmă cuprinşi în foarte bune ediţii critice, realizate de două tinere cercetătoare, Oana Soare şi Cristina Balinte). Eugen Simion certifică, în prezentarea din catalogul aniversar, faptul că planul e şi mai ambiţios decât atât. Ceea ce am menţionat figurează în portofoliul de apariţii sau acela al lucrărilor în curs de apariţie. Printre intenţiile declarate, dar a căror finalizare nu este demarată în vreun fel, figurează opere de Ion Ghica, Mihail Sadoveanu (fără scrierile conformiste), Ion Minulescu, europenii B. Fundoianu, Mircea Eliade, Cioran, Eugen Ionescu (toţi patru, numai cu scrierile româneşti), C. Noica, Lucian Blaga, Leonid Dimov şi toţi criticii interbelici de prim plan, de la E. Lovinescu la Tudor Vianu, Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius şi Vladimir Streinu. E îmbucurător că se anunţă tipărirea integrală a publicisticii călinesciene. Se preconizează şi apariţia unei selecţii din scrierile lui Nicolae Iorga. Revine cam des ideea de selecţie în editarea a mulţi dintre scriitorii noştri - mai ales a celor interbelici şi contemporani. Mihail Sadoveanu ar urma să fie editat cu ce are mai bun (în acest fel ediţia critică, blocată, nu va progresa cu nimic). Petru Dumitriu (deja editat) şi Eugen Barbu (într-o ediţie viitoare) sunt integraţi în ediţii tip „opere alese”. Prima intenţie a lui Eugen Simion, când s-a gândit cu Marin Preda la realizarea colecţiei de „opere fundamentale” ale culturii române, nu a fost să dea o serie de ediţii critice şi integrale, ci aceea de a oferi o selecţie de „o sută de cărţi fundamentale din cultura româna” în condiţii grafice cât mai bune. Evident, acum e vorba de opere fundamentale, nu doar de cărţi - ceea ce e mult diferit. Dar proiectul e grevat de această intenţie a selecţiilor reprezentative. Volumele sunt, într-adevâr, „obiecte estetice”, arată foarte bine, sunt tipărite pe hârtie specială etc. Dar nu putem să nu ne punem o întrebare: în ce măsură aceste volume din colecţia de „Opere fundamentale” reprezintă un progres faţă de ediţiile anterioare? Răspunsul e complicat, pentru că necesită diferenţiere de la un caz la altul. Dar nu mă voi eschiva de la un răspuns global. Cele mai multe situaţii sunt de reluare a unor ediţii critice, fie identic (ediţia Ion Creangă, de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş) sau aproape identic, cu un aparat critic simplificat (ediţia Eminescu, realizată de Dimitrie Vatamaniuc, reia ediţia Perpessicius; la fel ediţia Titu Maiorescu, în care D. Vatamaniuc reia textele după modelul ediţiei Georgeta Rădulescu-Dulgheru şi Domnica Filimon). Elena Beram îşi reia propria ediţie critică Anton Helban, cu un adaos de texte publicistice, dar fără un aparat critic îmbogăţit (dimpotrivă). Barbu Cioculescu îşi reia, de asemenea, ediţia critică Mateiu I. Caragiale, pe care o cunoşteam şi nu avea cum să ne aducă vreo completare sau vreo surpriză. La fel procedează Virgil Cândea, Stela Toma şi Nicolae Stoicescu în republicarea scrierilor cantemiriene în limba română, simplificând aparatul critic din ediţia critică academică. Acestea sunt situaţii fericite. Grav este când o ediţie nu a preluat nimic din descoperirile de istorie literară mai recente şi se prezintă tot ca acum douăzeci şi cinci de ani: acesta e cazul ediţiei Octavian Goga, pe care Ion Dodu Bălan a lâsat-o în urma descoperirilor mai recente (Mircea Popa i-a reproşat pe bună dreptate că nu a făcut completările necesare). Mircea Coloşenco şi Ilderim Rebreanu dau o improvizaţie (inutilă) de ediţie Rebreanu. Avem în colecţie destule astfel de repetări sau reeditări pur şi simplu. Uneori e bine, atunci când sunt reluate ediţii critice bune sau foarte bune; alteori, e rău, când sunt reluate fără modificări ediţii depăşite sau când, pur şi simplu, se improvizează, sub semnul grabei şi al lucrului de mântuială (un caz e flagrant). Ediţiile critice (cu adevărat critice), care aduc un progres faţă de cele anterioare, ale aceloraşi editori, sunt puţine: ediţia G. Călinescu, realizată de Nicolae Mecu; ediţia Nicolae Filimon, realizată de Mircea Anghelescu; ediţia Ion Barbu, realizată de Mircea Coloşenco. Ediţii critice noi, de performanţă, care înregistrează un maximum de cercetare şi documentaţie sunt doar câteva: în primul rând, ediţia I.L. Caragiale, realizată de Stancu Ilin, Nicolae Bârna şi Constantin Hârlav, depăşind ediţia Zarifopol Cioculescu. O ediţie fundamental nouă, realizata de Mircea Anghelescu special pentru această colecţie, este ediţia Ion Heliade Rădulescu, total diferită de ediţia D. Popovici şi de cea mai recentă, a lui Vladimir Drimba, reuşind să înfrângă dificultăţi filologice greu de imaginat şi să ofere soluţii acceptabile. O bună ediţie Ioan Slavici (în curs de desfăşurare) reuşeşte Constantin Mohanu, desprins de D. Vatamaniuc, împreună cu care realizase prima ediţie critică loan Slavici cu mulţi ani în urmă. (Şi D. Vatamaniuc întreprinde de unul singur o ediţie critică loan Slavici la Editura Naţional.) O foarte bună ediţie critică, deocamdată parţială, a demarat Marin Diaconu pentru Mircea Vulcănescu, o adevărată revelaţie a colecţiei. Sunt de menţionat ca realizări de erudiţie cele trei antologii - literatura română medievală şi cronicarii munteni, îngrijite de Dan Horia Mazilu, şi mari cronicari ai Moldovei, ediţie îngrijită de Gabriel Ştrempel. O foarte bună ediţie de sistematizare, fără a nuzui să fie o ediţie critică, reuşesc cu migală Mitzura Arghezi şi Traian Radu pentru opera lui Tudor Arghezi, din care au apărut până acum opt volume. în toată această impunătoare construcţie de 75 de volume, sunt implicaţi doar trei editori tineri: Mihaela Constantinescu-Podocea pentru Marin Sorescu, Oana Soare pentru Ştefan Bănulescu şi Cristina Balinte pentru Sorin Titel. Avem speranţa unei biblioteci esenţiale a clasicilor culturii române, într-o colecţie construită cu erudiție și profesionalism. Publicul de specialitate trebuie să o cunoască. ■ Raftul A d A • uitai: clasicii OPERE FUNDAMENTALE .............................— C A T A L O G »conloiutor Litigen Simion; AtMînMIA ROMÂNĂ Eitea Fis&shi Nipuaâ? Citem .jr Arsă istorie literară România literară 13