România literară, iulie-septembrie 2019 (Anul 51, nr. 29-42)
2019-07-19 / nr. 32
i nici o zi, nici un eveniment fără muzică! Aşa s-ar putea considera, observând momentele curente ale vieţii americanului de rând. Câteva sunt punctele de specială atracţiozitate, cele care pot fi observate aici, pe coasta de Est, în luna iulie. Mă refer la două momente distincte adresate unor eşantioane diferite de public, la concertul-spectacol prilejuit de ziua naţională, dar şi la concertele marelui festival anual de la Tanglewood, eveniment unic în felul lui, susţinut de Boston Phylharmonic Orchestra. Eveniment de impresionant impact social, concertul-spectacol oferit în acest an de Boston Pops Orchestra conaţionalilor săi în seara zilei de 4 iulie a întrecut toate aşteptările, cele pe care le oferă în mod obişnuit un concert de largă, foarte largă adresare. A fost un concert-spectacol aşteptat cu special interes nu numai de publicul local, de marele public al statului Massachusetts, ci de întregul public american. Concertul a putut fi urmărit pe postul TV Bloomberg; proprietarul acestuia este nimeni altul decât fostul primar al metropolei newyorkeze, un canal tv accesibil pe întregul teritoriu american, în acest an, trebuie recunoscut, concurenţa specială a constituit-o evenimentul petrecut la Washington, anume concertul popular patronat de însuşi preşedintele Donald Trump. în schimb, aici, la Boston, pentru Pops Orchestra a fost în joc faima specială de care se bucură membrii ansamblului, patronaţi de faimoasa Boston Symphony Orchestra, colectiv care, pe perioada verii, îşi mută sediul la Tanglewood, la două sute de kilometri Nord-Vest, unde are loc celebrul Festival. La Boston, chiar din zorii zilei de 4 iulie, publicul năvăleşte spre esplanada special amenajată pe malul râului Charles; se întind pături; se aduc coşuri cu merinde; se dispută locurile apropiate de scenă. Focurile de artificii sunt aşteptate cu nerăbdare. Aduc deliciile momentului. Forfota e mare, în mare alertă este şi poliţia locală, numeroasă, vigilentă, însoţită de câini de urmărire; tragicele evenimente petrecute aici, la Boston, cu ani în urmă, cu prilejul maratonului anual, nu pot fi uitate. Dar nici tradiţia locală nu poate fi neglijată, în deschidere, cerul a fost survolat de câteva celebre flotile aviatice militare, cele care au zburat inclusiv deasupra Memorialului Lincoln Center din Washington, nu mai puţin cunoscuta formaţie corală U.S. Navy Band Sea Chanters, părţi ale acestui extins grup coral au evoluat atât la Washington cât şi la Boston. Au putut fi audiate cântece patriotice tradiţionale americane cât şi unele hit-uri la modă în ultimii ani. Programul propriu-zis? Evident este nelipsit National Anthem, Imnul Naţional intonat cu însufleţire de solişti, de membrii ansamblului, de întreaga asistenţă, în acest an, capul de afiş al marelui spectacol de la Boston a fost celebra Queen Latifah, laureată a numeroaselor ediţii ale Premiilor Grammy, Emmy şi Globul de Aur, nominalizată de asemenea a cunoscutelor distincţii Academy Award; a etalat o selecţie reprezentativă din imensul ei repertoriu de muzică pop, de jazz. Concertul a găzduit, de asemenea, evoluţia unui veteran al genului, octogenarul ghitarist Ario Guthrie, în calitate de invitat, de autor de cântece. Dar noutatea specială a momentului a constituit-o prezenţa pe scena de la Charles Esplanade a uneia dintre recentele laureate ale popularei competiţii, America’s Got Talent, tânără cântăreaţă Amanda Mena de 16 ani. A fost semifinalista mult apreciată de un public entuziast; în plus este originară de aici, din Massachusetts. Printre prezenţele mult aşteptate, mult aplaudate, s-a numărat şi trioul tenorilor texani, grup vocal care a câştigat trei ediţii ale Premiilor Emmy, ansamblu situat pe prima poziţie a câştigătorilor emisiunii TV America's Got Talent. Până târziu în noapte lumina strălucitoare a focurilor de artificii a scăldat această captivantă sărbătoare a poporului american. Celălalt mare eveniment muzical petrecut aici, în aceste săptămâni, pe coasta de Est, este, desigur, marele Festival de la Tanglewood, eveniment complex de largă implicare artistică naţională şi internaţională, susţinut de faimosul colectiv orchestral Boston Symphony Orchestra. De câţiva ani buni este coordonat de marele dirijor de origină lituaniană Maris Iansons, continuator al tradiţiei marii şcolii de dirijat de la Petersburg. Pe întreaga durată a acestei luni, în luna iulie, susţine nu mai puţin de 13 - da, treisprezece! - concerte cu programe net diferite! Desigur, în cazul multora dintre acestea nu am putut asista, dar şi acum ca şi în urmă cu zece ani când am mai avut prilejul de a fi ascultat acest faimos colectiv simfonic, am fost literalmente frapat de personalitatea acestuia, de coerenţa organismului orchestral şi, în acrcenavo dumitru avakian XVI muzica bună adună pe americani egală măsură, de acea firească libertate în acţiune pe care şi-o permit soliştii grupurilor instrumentale drept corolar al fenomenului artistic numit BSO. Andris Nelsons este personalitatea care se impune în mod absolut prin cultura profesională aplicată a şefului de orchestră, prin consistenţa ferm articulată a acţiunii sale împlinite prioritar pe parcursul formelor consacrate ale romantismului european încă orientat pe structurile clasice, cum a fost spre exemplu realizată Simfonia a IX-a „Din lumea nouă", de Antonin Dvorak, şi mai puţin pe parcursul unei magistrale creaţii postromantice cum este Simfonia a V-a, în do diez minor, de Gustav Mahler. Măsura faptului a fost luminată pe parcursul celebrului Adagietto, fiorul nostalgic dominator al acestei celebre pagini scrise în debutul noului secol, a dispus de o firească fluenţă, în aşteptarea momentului magic. Concertele cu totul speciale ale actualei ediţii sunt câteva. Mă refer la prezentarea pe parcursul a două zile consecutive a operei wagneriene Walkiria, cântată de câţiva dintre soliştii de importantă circulaţie în spaţiul actual al vieţii muzicale internaţionale. Iar din zona muzicii vocal-simfonice, evenimentul mult aşteptat este prezentarea celebrului opus Missa da Requiem de Giuseppe Verdi, cu Kristine Opolais susţinând partitura sopranei soliste.Tot sub bagheta lui Nelson, muzica americană, creaţii semnate de Aaron Copland sau George Gershwin, sunt poziţionate la mare cinste, aşa cum muzica de şcoală rusă, de la Mussorgski la Strawinski îşi găseşte un rol firesc în programele Festivalului; primele două simfonii de Dmitri Şostakovici pot fi audiate aici, la Tanglewood, apoi câteva dintre creaţiile majore ale compozitorilor englezi Benjamin Britten - Simfonia da Requiem şi Variaţiunile Enigma de Edward Elgar. Ce mai prezintă în această ediţie a Festivalului, B.S.O. sub conducerea lui Andris Nelsons? O singură simfonie de Beethoven, cea de a patra în si bemol major, apoi o lucrare rar prezentă pe afişele de concert, anume Uvertura Fantezie Hamlet de Ceaikovski dar şi Dansul celor şapte văluri din opera Salomeea de Richard Strauss sau marile creaţii ale muzicii franceze din prima jumătate a secolului trecut, Trei schiţe simfonice „Marea" de Debussy şi nu mai puţin celebrul Vals de Maurice Ravel. Este mult? Este puţin? Este B.S.O. condusă în această lună, în această ediţie, de Andris Nelsons. Exclusivităţi speciale ? Au existat, în aceeaşi importantă companie, celebra violonistă Anne Sophie Mutter a prezentat Concertul pentru vioară şi orchestră ce i-a fost dedicat de fostul soţ, regretatul dirijor Andre Previn. Alte personalităţi solistice în compania R.S.O.? Pianistul Emanuel Ax îşi păstrează afinitatea specială pentru discursul mozartian; claritatea conturului privind susţinerea frazei muzicale este agrementată cu înţelepciune, de o supleţe vitalizatoare privind agogica, natura conexiunilor dintre secţiunile celui de al 22-lea Concert în mi bemul major. Un nume nou care se impune pe firmamentul pianisticii zilelor noastre este acela al tânărului Jan Lisiecki de origină polono-canadiană; faptul că a fost invitat la Tanglewood în compania celor mari, îi conferă poziţionări cu totul speciale. Un alt pianist, de această dată din „garda veche“, Jean Yves Thibaudet, revine deseori aici, pe scena Festivalului. Un obişnuit al marilor săli de concerte, violoncelistul francez Gautier Capucon, readuce în atenţia publicului, cum este firesc, muzica celebrului său conaţional, Camille Saint-Saëns, anume muzica de mare inspiraţie melodică a primului concert. Voci mari, nume mari din trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat apar aici, pe afişele Festivalului; mă refer la soprana Renee Fleming, la baritonul Thomas Hampson, un obişnuit, mai bine de zece ani, al concertelor de vară de la Tanglewood. Momente de mare spectacol, focuri de artificii în nocturnă, continuate târziu în noapte, au fost prilejuite de intonarea celebrei piese simfonice, Uvertura anul 1812 de Piotr Ilici Ceaikovski. Cum se obişnuieşte cu prilejul unor evenimente de asemenea anvergură, o lucrare simfonică specială a fost comandată pentru a fi prezentată aici, la Tanglewood, în primă audiţie absolută; nu am avut prilejul a o fi audiat. Concertele camerale se desfăşoară în imediata vecinătate a marelui dom sub care concertează B.S.O., anume în Seiji Ozawa Hali, o bijuterie în lemn a artei acustice, sală dedicată memoriei marelui muzician care a marcat istoria ansamblului în secolul trecut. Aici, spre exemplu, Hilary Hahn a oferit un recital cu trei dintre sonatele și partitele pentru vioara solo de Bach. Evident, preţurile au fost unele speciale! Tot aici a putut fi urmărită cunoscuta Venice Baroque Orchestra, condusă de la pupitrul clavecinului de Andrea Marcon, avându-l ca solist pe cunoscutul mandolinist Avi Avital; programul a inclus concerte şi simfonii semnate de Corelli, de Vivaldi. Tot aici au fost ascultaţi în recital celebrul ghitarist Miles într-un program specific instrumentului său, dar şi cunoscutul cvartet de coarde Emerson. An de an, oferta de muzică, de cultură, este uriaşă, la Tanglewood, inclusiv sub aspect educaţional. Au loc concerte ale Orchestrei Naţionale de Tineret a Statelor Unite; concurenţa privind admiterea în acest prestigios ansamblu este uriaşi Trebuie amintit, fenomentul Tanglewood urmează o veche tradiţie instituită, încă din perioada interbelică de marele Sergey Koussewitzsky, dirijor, compozitor, în epocă un cunoscut contrabasist de origină rusă. Am avut, în plus, o bucurie personală: am fost emoţionat să-i recunosc printre muzicienii prezenţi pe scena de la Tanglewood, de la Charles Esplanade, pe violoncelistul Mihail Jojatu, pe fratele său, pe fagotistul Adrian Jojatu, pe violonista Ala Jojatu, originari din România, se definesc drept un grup de elită al tinerilor muzicieni performeri de aici de pe coasta de Est a continentului nordamerican. în plus, în aceste săptămâni iubitorii de cultură, de artă au parte şi de alte bucurii. La Fine Arts Museum din Boston poate fi vizitată o expoziţie temporară dedicată uneia dintre marile personalităţi ale picturii franceze, Claude Monet, cel care a revoluţionat concepte importante ale picturii europene în deceniile de sfârşit ale secolului al XIX-lea, în anii începutului de secol următor, expoziţia nu este mare, dar putem observa că organizatorii au fost conduşi de cunoscutul dicton Non multa sed multum. în plus, voi aminti, printre exponatele muzeului, în secţia dedicată artei clasice greceşti antice, poţi să întâlneşti celebrul cap, în marmură, al lui Homer; este găzduit de cel mai important muzeu al statului Massachusetts, unul dintre cele mai importante din întreaga lume. O altă surpriză am avut-o vizitând nu pentru prima oară, cunoscutul Muzeu „Isabella Steward Gardner“, lăsând de-o parte originalitatea compunerii colecţiilor, aspect instituit de fondator însuşi, am revăzut aici un autoportret de tinereţe al lui Rembrandt, pictat de marele artist olandez la vârsta de 23 de ani! Indiscutabil, Boston este, dintre toate oraşele americane, cel mai apropiat spiritului european. Şi totuşi nu sunt mulţi europeni care ştiu că oraşul Boston găzduieşte cinci instituţii cu profil muzical educaţional, colegii şi universităţi, una dintre acestea dedicată exclusiv fenomenului jazz-istic. Şi astfel se poate înţelege afluenţa imensă a publicului, un public pe cât de numeros pe atât de divers, popularitate de care se bucură concertele fiecărei ediţii a Festivalului de la Tanglewood. • 73 O 3a» 3 UI 3 C 0)3 a wNJ H* • £ M• O) hi obi vO