România literară, ianuarie-martie 2020 (Anul 52, nr. 1-13)

2020-03-06 / nr. 10

ON 3 r-h n tooknO 3e 3&3Ca Printre oamenii de cultură basarabeni, care în timpul comunismului au fost nevoiţi să emigreze în Est, la Moscova, cum ar fi scriitorul Ion Druţă, cineastul Emil Loteanu, regizorul de teatru Ion Ungureanu şi alţi oameni de cultură, se numără şi pictorul Nicolae Guţu. El s-a născut în 1954 în Siberia, într-o familie de deportaţi basarabeni. La vârsta de 4 ani, împreună cu părinţii se întoarce acasă şi merge la şcoala generală în satul natal. Colegiul de arte plastice îl absolvă la Chişinău. După stagiul militar făcut în Azerbaijan, în 1976 se stabileşte la Moscova. Aici, în privat, frecventează cursuri de artă modernă şi aderă la mişcarea underground, proaspăt înfiinţată, participând la unele expoziţii de grup, organizate neoficial şi care, desigur, sunt supuse unor aprige presiuni din partea autorităţilor sovietice. Dar suportă cu stoicism ostilităţile imperiului sovietic. în cei 25 de ani, trăiţi la Moscova pictorul lucrează ca muncitor în salubritate. Era un serviciu privilegiat pentru artişti; aveai timp liber şi o garsonieră unde să locuieşti. în toţi anii de pribegie în capitala Rusiei el a rămas român, astfel după Revoluţie, în 1993 s-a întors acasă şi s-a stabilit în Bucureşti. Din păcate „vatra l-a primit rece, chiar cu o cinică nepăsare". Numai că Nicolae Guţu nu s-a pierdut, ci „stabilit la vatră îşi exorcizează prin artă sentimentul unui nou exil". Aceste cuvinte au fost spuse de scriitorul Vasile Andru cu ocazia primei expoziţii personale la Bucureşti, întitulată „Metaspherae", în 2002, ce a avut loc la Casa Americii Latine. Zilele acestea, după 18 ani, a fost vernisată la Casa Armatei, a doua expoziţie personală de pictură a lui Nicolae Guţu, la Bucureşti, întitulată „Treptele de foc”. Evenimentul este organizat cu ocazia celei de-a 65-a aniversări a artistului.După aproape două decenii nu s-a schimbat nimic în cariera sa artistică, în continuare a rămas un intrus în arta plastică din ţară, nu participă la expoziţii de grup, nu e membru al vreunei Uniuni de creaţie. Nici nu a încercat să se impună, deoarece ştie că va fi refuzat cu tandreţe. Motivul acestei înstrăinări artificiale, asumată cu demnitate de artist, ar fi că Guţu s-a format ca pictor în anturajul şcolii de avangardă rusă, ce ia naştere la începutul sec. XX şi yye vine cu idei neobişnuite, acoperind mai multe planuri estetice şi fenomenologice. El se revendică din mişcarea artistică, apărută în 1907, „Trandafirul albastru", al cărei program mistico-simbolic e recunoscut. Pictorul aproape tot timpul a rămas fidel acestui program, ulterior controversat. Luând în considerare că arta e un fenomen universal, iar cultura noastră în special literatura, a fost binişor influenţată de cultura rusă, nu ar trebui tranşant să-l judecăm pe pictor, dacă nu a reuşit să se sincronizeze cu tradiţia (atât cât a mai rămas din ea) artelor plastice autohtone. Să vedem ce se ascunde după această biografie grea. Stilistic, artistul face parte din curentul suprarealist, foarte popular la Moscova în anii ’80, iar tematic e preocupat de spaţiul mitologic şi cel creştin. El este mai puţin interesat de efectul experimentelor coloristice, toată atenţia îi este îndreptată spre latura narativă, fabulatorie şi teatrală a mesajului plastic. Cu alte cuvinte, contemplând un tablou de Guţu în primul rând suntem tentaţi să descifrăm mesajul, povestea literară ce se ascunde în spatele imaginii şi apoi să admirăm nuanţele de culoare. Poveştile întruchipate în lucrări sunt spectaculoase, pentru că pictorul îşi permite o reinterpretare subiectivă şi deseori contradictorie a miturilor, încât nu mai dăm de capătul metamorfozelor iscate. Iar când e vorba de un subiect religios îl e literară ce se ascunde în spatele imaginii şi apoi să admirăm nuanţele de culoare. Poveştile întruchipate în lucrări sunt spectaculoase, pentru că pictorul îşi permite o reinterpretare subiectivă şi deseori contradictorie a miturilor, încât nu mai dăm de capătul metamorfozelor iscate, dezvoltă la limita erminiei creştine. De exemplu, în imaginea cunoscută a scenei învierii, elementul autentic reprezentat de Guţu e mormântul sub formă de cruce, care nu e perceput ca un spaţiu gol, ci ca un semn de foc. Pictorul concepe învierea ca pe o treaptă de foc a umanităţii spre îndumnezeire. In lucrarea Pieta, chipul Măriei care-şi plânge Fiul sunt proiectate într-un cerc perfect, sugerând infinitul. Artistul pe alocuri e inspirat de pictura realistă şi la un moment dat, lucrările lui par vetuste. Lucru pe deplin justificat, deoarce autorul nu doreşte să descopere nimic nou, ci doar îşi propune să recitească cu privirea proaspătă adevărurile perene uitate sau care sunt pe cale de a fi minimalizate. E evident că pictorul se simte mai liber şi mai confortabil în lumea miturilor, graţie faptului că există mult mister şi multiple zone de interferenţă. Astfel, Guţu îşi permite să modifice mesajele străvechi după chipul şi asemănarea sa, şi chiar pe alocuri le dă o conotaţie modernă, în lucrarea Cleopatra celebra regină egipteană, seminudă, poziţionată din spate şi destul de teatral, e înconjurată de multe detalii, chiar şi zeul Anubis e prezent, vrând să se pună în evidenţă epoca în care a trăit. Această tendinţă de a aglomera imaginea, vizibilă şi-n alte lucrări, sustrage atenţia privitorului de a da esenţial. Şi cu toată strădania de a reprezenta epoca, chipul reginei e departe de a oglindi măreţia şi tragedia timpului trecut, ci are trăsăturile unei feţe sclipitoare şi emfatice de topmodel actual. Desigur mitul Cleopatrei, ca şi altele, e doar un pretext, un fundal potrivit pentru a reda cu totul altceva, decât ceea ce iniţial ne este propus cu multă afecţiune să contemplăm. hălăduiala artistului prin mitologie, până la urmă are ca scop regăsirea de sine. Această revelaţie, într-o măsură oarecare, îi este refuzată artistului; astfel, el forţează nota şi în mod involuntar în unele imagini apare o perspectivă deformată a lumii, iar pe alocuri anatomia personajelor redate pare supradimensionaţi Paradoxal în aceasta constă originalitatea sa, care uneori poate fi înţeleasă (mai ales de zavistnici) ca primitivism. De altfel, acesta făcea parte din programul mişcării de avangardă „Trandafirul albastru", preluat din icoanele vechi ruseşti. O viziune stranie şi contradictorie, ce se desprinde din lucările sale, încearcă să ne călăuzească spre esenţa unui mit inedit, cel al exilatului etern. Pictorul este o persoană religioasă care trăieşte într-o profundă împăcare cu lumea şi cu sine. Nu e preocupat de freamătul obscur şi nevăzut al esenţelor, ci de rezultatul care inevitabil se exteriorizează sub chipul unui fapt împlinit, aproape mereu copleşitor, adică demn, luminos, solemn. în lucrarea Sacrificiul lui Orfeu, tragedia orfică a mitului rămâne departe, în urmă, în prim plan se profilează sărbătoarea nemuririi sufletului: chipul lui Orfeu exaltat pluteşte în spaţiu, Euridice în tandem cu Pegas dansează suav. Cu adevărat aceasta trebuie să rămână în memoria afectivă a umanităţii, în lucrarea Destrămarea, (e vorba desigur despre dezmembrarea imperiului sovietic) elementele care urmează să se disperseze în spaţiu, cum ar fi tronul lui Petru cel Mare, pe care stă mielul sacrificat, (Nicolae al II-lea), vulturul bicefal, gulagul etc., toate aceste simboluri în mod paradoxal încă plutesc în spaţiu, într-o compactă şi fastuoasă unitate, de parcă ar fi eterne împreună cu imperiul care le-a creat. Pentru destinul neobişnuit al pictorului e memorabilă lucrarea unde personajul redat e chiar fiica sa, care doreşte să arunce Fără greş (e denumirea lucrării) zarul cu numărul câştigător. Numai că, la momentul oportun, din umbra destinului, care după cum se vede e al tatălui, apar două mâini fantomatice, acoperindu-i ochii. E umbra trecutului ce încă învăluie ochii prezentului pentru a nu vedea chipul viitorului? E un mister. Poate copiii noştri îşi vor depăşi destinul, ce îi urmăreşte ca o umbră fatală. Astfel tabloul va rămâne ca o metaforă subtilă şi amară a unei vieţi pe care, din fericire, nu putem şi nici nu trebuie s-o uităm. • • Igor Isac ontemplând un tablou de Guţu în primul rând suntem tentaţi să descifrăm mesajul, povestea I w *1 30O 3a».