România - Capitala, noiembrie 1938 (Anul 1, nr. 153-167)

1938-11-11 / nr. 163

Un clasic: A. I. ODOBESCU S‘a spus de multe ori că se­colul al nouăsprezecelea, ro­mânesc, îi aparţine „Junimii11. Fiind pregătită, această miş­care, de două generaţii îna­intaşe, din acelaş secol, — ea venea să promoveze figurile mari ale spiritului, adevăra­tele valori ale culturii. E adevărat că „Junimea1* a dat cel puţin trei mari crea­tori, ce vor birui totdeauna orice exigenţe critice. Ele au devenit etaloane şi nu ştiu cât de comprehensivă a fost critica noastră, în relevarea şi tălmăcirea lor, dacă nu chiar în înţelegerea fenome­nelor literare. Pentru ca trini­tatea Eminescu, Creangă, Ca­­ragiale se leagă tocmai prin faptul că, fiecare din aceste personalităţi literare, consti­tue un fenomen. Dar, deşi „Junimea11 deţine importanţa necontestată a supremului ciclu, secolul al nouăsprezecelea"angajează, în toate provinciile româneşti, o „ seamă de elite ale spiritului, intr o lupta a cărei finalitate nu era decât afirmarea pe planul culturii. In Moldova era mişcarea lui Maiorescu, cu aderenţii ei din Ve­chiul Regat (I. L. Caragiale şi Duiliu Zamfirescu) — în Muntenia I. P. Haşdeu şi Alexandru Odobescu, iar în Ardeal o nouă gene­raţie latinistă, fie că reprezentanţii ei duseseră prea departe preo­cupările înaintaşilor, împotmolindu-se într’o pedantă şi academică „sciinţă filologicească11. Oricum, Moldova nu epuizase elanul de creaţie. Muntenia îşi păstrează independenţa prin A. I. Odobescu şi B. P. Haşdeu,— cel dintâi muntean de baştină, celălalt prin adopţiune. Amândoi însă pasionaţi de aceleaşi preocupări, înrudiţi prin ace­leaşi domenii de explorare ale spiritului. Cât despre independenţa lor, e destul să amintim celebra polemică între Haşdeu şi Maiorescu, — fiecare apărând o poziţie, o ideologie, o şcoală. A. I. Odobescu întruchipează chintesenţa spiritului muntean, din acea epocă. Arheolog, istoric, critic, exeget al folklorului, scriitor şi filolog — autorul „Istoriei Arheologiei11 a fost o figură reprezenta­tivă a veacului trecut. Ţinuta occidentală, a lui A. I. Odobescu, me­todele apusene, în ştiinţă, — în fine întreg complexul activităţii sale, a contribuit la ascensiunea înapoiatei noastre culturi, pe trep­tele înalte de aiurea. Dacă, în biologie, „ontogenia repetă filogenia11 ş— principiul nu mi se­ pare absurd nici pentru cultură. Iată de ce, faptul că Odo­­bescu a scris două nuvele („Doamna Chiajna11 şi „Mihnea Vodă cel Rău11) cu subiecte din istoria neamului, cu o savantă reţetă a epocelor în tot ceia ce aveau ele caracteristic în privinţa datinelor, a moravurilor şi a costumelor, — într’un limbaj arhaic, de o sa­voare cronicărească, atestă tocmai efortul de a face prezente, în elaborările unei vremi ce se conducea după directivele apusene, — a face prezente, zic, valorile mari ale tradiţiei. Dar paginile ce descriu, cu acelaş dar osebit de a da viaţă cuvântului arhp^e5,vânătorile ş. Tămădăenilor - din .- BărăganЪ Nu au. §i.'ele,semnÎfî,Qâtîà'unei pledoarii, pentru"patrimoniul ' tradiţiei J§i‘ al etnicităţii? r - Win i - -, -,r,~ .►«МРУ ИШ ЕШШШЫ fcfjfi I ч- „.Şi ,fiindcă ,'cu.Scarlat Struţeanu a început publicarea „Operelor11 lui Odobescu, în editura Fundaţiilor Regale — ar fi nimerit să ne oprim, cu evlavie, lângă impunătoarele tomuri ce cuprind toate scrierile acestui mare clasic român. Vlaicu Bârna iWIIWMyAMWIMVWWWUtrAjWWWWWIMWWWWWWWWIMWWWWMMMMVVWirsUWVMr' „FILARMONICA" CU ANNIE FISCHER Astă seară va fi la Ateneu con-­­certul simfonic dat de Orchestra „Filarmonica” a Fundaţiilor Cultu­rale Regale sub conducerea mae­­­strului George Georgescu şi cu con­cursul reputatei pianiste vieneze Annie Fischer. Programul cuprinde Poemul Nea­mului de Sabin Drăgoi (cu concursul Soc. corale „Carmen” de sub condu­cerea d-lui prof. Ion Chirescu), con­certul pentru piano şi orchestră de Schumann şi sugestivele „Tablouri dintr’o expoziţie” de Mussorgsky, compuse pentru piano şi orchestrate după o jumătate de veac de Maurice Ravel, care a înţeles astfel să con­sacre şi el importanţa acestor ta­blouri muzicale, generatoare de atâ­tea sugestii noi. Biletele, cu preţuri obişnuite la Librăria Fundaţiilor Regale din Pia­ţa Palatului. PUTINĂ MUZICA de A. Jiquidi sid­areia^. EXPOZEUL D-LUI PROF. DIMITRIE GUSTI DESPRE PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA EXPOZIŢIA UNIVERSALA DE LA NEW-YORK România va fi reprezentată real şi obiectiv în spiritul adevărului ştiinţific şi al marilor interese naţionale In frumoasa sală a palatului Fun­daţiilor pentru artă şi literatură „Regele Carol II”. Miercuri după masă la ora 5, d. profesor Dimitrie Gusti a ţinut o consfătuire cu re­prezentanţii presei, în cadrul căreia a înfăţişat principiile călăuzitoare ale Pavilionului român ce se pregă­teşte pentru Expoziţia Universală din New-York.­­D. profesor Gusti şi-a început cu­vântarea prin a spune care este ideia fundamentală ce a determinat România să participe şi la această expoziţie internaţională concepută pe dimensiuni atât de uriaşe. D-sa a identificat factorul deter­minant în dorinţa vie a unei naţiuni tinere de a oferi spectatorilor trans­oceanici în imagini sintetice, mă­sura fidelă a posibilităţilor noastre de creaţie culturală şi economică. Intr’adevăr un alt sens, această par­ticipare nu poate să aibă. Ea are menirea hotărâtoare de a prezenta publicului american o ţară a Euro­pei, despre care el desigur, va fi ştiind prea puţin şi prea aproxima­tiv,, • «r _ « ' Dar pentru ca intenţia această­ ad­mirabilă să dea cele mai bogate roa­de, a trebuit ca stilul expoziţiei să fie întocmit cu toată limpezimea, ceiace' evident nu s’a putut decât printr’o desăvârşită cunoaştere a României şi printr’o bună pătrundere a psiholo­giei americane. D. prof. Gusti a sa­tisfăcut cu prisosinţă amândouă ce­rinţele. In ceiace priveşte cunoaşte­rea României, d-sa nu s’a oprit nu­mai la o seacă îngrămădire de ma­terial ci a organizat acest material зе temeiul unei concepţii unitare, a­­celei concepţii sociologice pe care o ilustrează de ani de zile la Universi­tatea din Bucureşti şi graţie căreia, î’a născut un curent de excepţional prestigiu ştiinţific. Fireşte, nimeni nu era chemat să ducă la biruinţa înfăptuirii Pavilionul Român ca d. Guşti, în care s’au întrunit însuşi­rile doctrinarului cu virtuţile omu­lui de acţiune. Dată fiind concepţia generală do­minantă a planului de activitate, un lucru s’a impus dela sine, un lucru '­are se va respecta cu cea imun con­ştientă rigurozitate. Anume, acela, la prezenţa noastră la Expoziţia Universală din New-York să fie coana reală a patriei, imaginea mereu obiectivă a întregii Românii. Niciun temei fals nu va intra în com­poziţia Pavilionului. Tot ce se va ve­­dea acolo, va fi expresia pură a unui adevăr naţional, social sau cul­­ural. Noi n’avem nevoie să min­ăm’. Darurile pe care le posedăm ajung, din plin, să vorbească privi­­torului despre minunata noastră țară. Vor fi destui alţii care o să nintă. România însă, îşi va arăta numai bogăţiile reale, se va înfăţişa idică aşa cum, printr’un act de bi­necuvântare nemărginită a lăsat-o Dumnezeu să fiinţeze. Acest senti­ment de adâncă demnitate ştiinţi­fica ce stă la baza alcătuirii Pavi­lionului nostru, a fost sublinat de­­ profesor Gusti în chipul cel mai stăruitor. Dar noi am tălmăcit în el pasiunea unui suflet, închinată ex­clusiv ideilor şi frumuseţilor nea­tinse de patimi lăturalnice. Convins că adevărul învinge din­colo de orice piedică întâmplătoare,­­ prof. Gusti şi-a mărturisit ne­zdruncinata certitudine că felul în care va fi reprezentată România la New-York va fi in acelaş timp şi cea mai izbutită propagandă. Căci ară­tând adevărurile noastre de viaţă vom arăta totdeodată care sunt perspectivele desvoltării in viitor şi după cum a spus d. Gusti, ceiace facem acuma nu-i decât o tehnică a pregătirii pentru mâine. Deaceia Pavilionul Românesc va fi un mo­nument de realitate şi spirit obiec­tiv şi tocmai din cauza asta va avea un profund caracter pragmatic. Un noroc remarcabil a venit în sprijinul nostru: comisarul general al Expoziţiei Universale ne-a re­zervat un loc ce se bucură de toate­­privilegiile. Motivul zace în fapta •M. & Regelui Carol II de 9,­1 fi pri-­ mit în audienţă pe comisarul gene­ral, care a ţinut să-şi manifeste aşa neuitata lin recunoştinţă. Contribuţiia României la expozi­ţia internaţională din New York constă în trei grupe: un Pavilion Naţional, o Casă Românească şi o serie de manifestări artistice. Pavilionul Naţional aşezat pe marginea dreaptă a Hallului Popoa­relor este urn edificiu îmbrăcat com­plect în marmoră de Ruschiţa. La Paris acelaş procedeu a fost între­buinţat cu admirabile efecte. To­tuşi o inovaţie s-a adus. De data asta blocurile şi lespezile nu mai sunt plate ci sculptate cu motive decorative româneşti. Construcţia in­terioară a Pavilionului se sprijină şi ea în hotărîtoare măsură pe spe­cificul stilului naţional. Ea însu­mează aportul original al României la peisajul Expoziţiei. De o parte şi de alta a clădirii sunt doua statui simbolice: Cea dintâi reprezentând o Românie personificată cu faclă în mână lu­crată de sculptorul O. Han, cea de a doua o Românie creatoare — ţara nouă înfiorată de duhul construc­tiv al muncii, lucrată de sculptorul Medrea. Ambele au o nebănuită im­portanţă. Ele sunt menite să fie punctul central de atenţie prin fap­tul că au cea mai fericită perspec­tivă, cea mai dăruită o­poziţie- O hartă imensă a ţării este situa­tă în mijlocul Pavilionului. Această Harta României (fragment) hartă de 5­ 7 metri executată de Mac Constantinescu este o operă grea. Ea înfăţişează în relief toate bogăţiile naturale ale patriei cu în­deletnicirea locuitorilor din regiu­nile respective. E luminată succesiv scoţând în evidenţă când un aspect când altul. In faţa ei se înalţă ae­rian columne metalice cu chipul M. S. Regelui Carol II şi al Marelui Voievod de Alba Iulia, Mihai, făcu­te de Maliţa Pătraşcu. Urmează apoi o istorie a Româ­niei, reprezentată în cinci capitole. Sunt alese monumentele cele mai caracteristice şi semnificative ale trecutului naţional. Iată-le: stră­moşii cu Boerebista; cucerirea Da­­­ciei de Traian şi fragment din Da­cia Felix; năvălirea barbarilor şi descălecarea; Voivozi eroici şi vo­ievozi culturali; Unirea; iar l­a ur­mă Regalitatea. Spectatorul priveş­te ca într’o lume concentrată liniile destinului nostru istoric. Panourile sunt săpate în aramă. In jurul Pavilionului d. Gusti s’a­­ decis să prezinte o serie de scene pe tema: ştiinţa aplicată la viaţă, cu­prinzând toate instituţiile noastre, de cercetare care rivalizează cu ori­care alte asemănătoare. O deosebită importanţă are capi­tolul inventivităţii româneşti, strâns legat de acela al industrialismului care fireşte, îi interesează la maxi­mum pe americani. Dacă la Paris afirmarea geniului tehnic al spiri­tului românesc a fost stingherita din cauza anumitor susceptibilităţi, obligaţi fiind să renunţăm la cate­gorica întâietate a unui Vlaicu sau Vuia, la New-York nu există nici un obstacol să ne reabilităm.­­In concluzie, planul inferior cu­prinde în întreaga ei complexitate, tehnica pregătirii vieţii de mâine. In planul de sus se aşează tablouri ale activităţii Fundaţiilor Regale.­ D. Teodorescu-Sion lucrează la o uriaşă pictură, zugrăvind Serviciul Social. Din cele ce am putut să ve­dem, reiese că d. Sion va realiza o alegorie dinamică a tinereţii roma-., neşti, pornită pe calea eforturilor neostenite întru binele obştesc. Tot timpul rulează două filme: unul, jos, desfăşurând aspectul industrial — cu armament şi fabrici — ; bela­ş lait, sus, desfăşurând, echipele de tineri la lucru. Al doilea grup prin care România contribue la Expoziţia Universală, este casa românească. Ea este situ-­­ata în i­tiediata apropiere a cu Para­ Hanului Naţional. De, o arhitectura caldă şi comunicativă, ea are un­ parter, două etaje, balcoane scobite în piatră, lucrată în stilul oltenesc şi în acela caracteristic epocii brânco­­veneşti, constând într’un armonios belşug de forme. Aici, îndrumările d-lui prof. Guşti ies din vechea d-niei sale preocupare: Satul. Şcoala monografiei sociologice dă o­ înfăţi­şare casei româneşti, sortită să t­ro­mâie nee­galată. Atmosfera dinlăun­tru, reînvie dincolo de întinderea o­­ceanului intimitatea ospitalieră a ţăranului. Scoarţe şi covoare imense împodobesc încăperile. Este cu ne­putinţă de expus revărsarea aceea de nuanţe, simetria liniilor cât şi e­­chilibrul sufletesc redat — pe care ni le-a descris imaginaţia d-lui Gusti. Ca o încoronare a acestor două grupe, este cea de a treia: organi­zarea manifestărilor artistice. In fruntea lor stau maestrul mondial George Enescu, al cărui Oedip se va reprezenta, şi sculptorul Brâncuşi, căruia i se va amenaja o sală spe­cială. De asemenea, o sută de ţărani sunt prevăzuţi cu dans în tot timpul expoziţiei. Terminând partea expoziţiei, d. Gusti a ţinut să ne asigure că nu, are decât o singură dorinţă: să de­păşească succesul mare de la Paris, din anul trecut şi să slujească inte­resele naţiunii cu toate puterile d-niei sale. Ca încheiere, d-sa a spus că în afară de orice potrivnicii şi di­ficultăţi, biruinţa se va întruchipa. Garanţia supremă că aşa este, avem elanul salvator al M. S. Regelui Ca­­rol I, care nu cunoaşte margini, nici oboseală. Sprijinul şi orientarea acordate de M. S. Regele1 sânt che­zăşia că nimeni şi nimic nu poate să zădărnicească ceea ce se urmăre­şte. De aceea, victoria nu este a noa­stră, a spus d. Gusti, ci a Luminatu­lui Suveran. .. Ilariu Mureşan MAC CONSTANTINESCU.— Fragment de friză istorică (aramă) MAC CONSTANTINESCU -Mftb­lM­bl AlmTIKLslU.— Fragment de friză istorică (aramă)

Next