Românul, iulie 1912 (Anul 2, nr. 144-168)
1912-07-29 / nr. 167
nr. 167—1912. Rezolvirea fundamentală și norocoasă a problemei i-a succes lui Pater Gruenberger, profesor de matematică la Roma. E montarea paralacticä a ochianului. Inventatorul avuse în vedere mai întâi alte scopuri, decât observațiile solare. Ni se spune Leheiner: „Ochianul montat paralactic îl putem îndrepta spre stele fixe... Ajustat pe paralela cuvenită, el va ținea steaua tot în câmpul vederei. Din acest motiv, aparatul e foarte potrivit pentru observația de zi a stelelor, căci aflăm pozițiile fără greș”. Pater Gruenberger adauge, că tocmai acest scop l-a avut în vedere, când ,și-a născocit mașina ecvatorială”. Leheiner primi cu bucurie nespusă invențiunea aceasta, care „se potrivia de minune tocmai pentru lucrările sale”. Figura reprodusă in Rosa Ursina la pagina 349 ne arată că avem înaintea noastră tipul primordiali al ecuatorului, de adinna. Leheiner îi zice: „leliotropii Telioscopici, sive Telioscopii Heliotropici figura, qua Machina Macularum Cursus absque ullo perpendiculo aut laboriosa Eclipticae ad verticalem Circulum inclinatione aquiritux”. — Heliotropul telescop adecă helioscopul lui Leheiner e prevăzut cu cerc orar iar în locul cercului complet de declinațiune are de două părți ale ecuatorului numai sectorii corespunzători oblicității eclipticei. Leheiner îl folosește necurmat cu începere din 4 Martie 1627. Ziua aceasta trebuie să o remarcăm deci ca datul, în care montura ecuatorială a intrat în serviciul științei. Abstrăgând denumirea Telescop heliotrop, Leheiner mai zicea instrumentului și Machina aequatoria, precum și astăzi Ecuatorial i se zice: . Colaboratori. Leheiner și-a căutat și a aflat în curând colaboratori. Cel mai statornic i-a devenit Pater J. 33 Cysat, în prezenta căruia a <și descoperit petele solare în Martie 1611. Cysat s-a născut la 1586 în Luzern. In 1611 e teolog în Ingolstadt. In 1616 e succesorul lui Seheiner la universitate. In 1618 observă pentru prima oră o cometă cu ochianul El ne dă prima știre despre nebuloasa din Orion. A fost unul din cei puțini, care în 1631 au observat trecerea lui Mercur în dreptul Soarelui, calculată de Kepler. Alt elev și colaborator devotat i-a fost călugărul Georg Schoenberger, profesor de matematică în Freiburg (Breisgau). Acestora le-a comunicat și metodul de a se orienta pe Soare, „introducerea perpendicului lui” — cum zicea el — adecă a acelui cerc vertical, care în momentul observarei străbate discul solar în două jumătăți simetrice. Alți elevi și colaboratori: Joseph Biancani, profesor de matematică în Parma, Kaspar Ruess, care s’a dus ca misionar în Peru, Wilhelm Wals și alții, îndeosebi se interesa de aceste observații Pater Karl Malapert, din Țările de jos. In o călătorie la Polonia, Malapert s’a abătut pe câtva timp și la Ingolstadt pentru a se iniția în metodul de observație. La reîntoarcere din Polonia iarăși s-a abătut pe la Ingolstadt, ca să se introducă și mai bine. Rezultate. Astfel putu Leheiner să adune multe, ba neîntrerupte observații solare, atât din țară cât și din străinătate, observații cari fiind orientate, erau potrivite pentru studiul mișcării Soarelui. In Rosa Ursina publică o bună parte din ele. Reproduce 70 figurine ale Soarelui, cu diametru de 208 mm. Fiecare reprezintă mersul complet al unor pete, ori grupe de pete, în perioada lor de vizibilitate. In unele e trasă ecliptica și în fiecare se dă exact timpul de observație împreună cu înălțimea Soarelui. Iată din sunt remarcate unele figuri: „Rosae Ursinae Meditullium. In quo ex novo observandi modo facies Solis abstrustor seu maculae et faculae secundariae atque adeo umbrae et luculae alternae solarem superficiam perpetua variatione insidentes unaque cum Sole mo turgularissimo circumenites, exidentur a die 3 ad 16 Septembris 1625. Romae in domo Professa”. Pe altele se scrie mai simplu darul și locul observației apoi: „Cursus Macularum ab... ad... similis cursibus aliis aliorum annorum tempore eodem”. Să trecem acuma la marculae, faculae, umbrae et fibulae (pete, făclii, umbre și puncte luminoase). Gavr. Todica. — „Românul“ se găsește de vânzare la chioșcul de ziare de la gara căilor ferate a statului (Braatsbahnoff) din Viena. „ROMANUL” Pag. 11. ECONOMIE. Minunății de-ale cooperativelor. (Continuare). Principiul, pe care s-a întemeiat cooperativa, a fost ca câștigul să se împartă astfel, încât fiecare să ia din el o parte a măsurat cu târguielile ce a făcut. La capitalul băgat în afacere, se plătea 5 la sută, încolo nimic. Alt principiu fundamental: Să nu se vândă decât pe bani gata, prevenindu-se astfel răul cel mare, de care suferă cei săraci: facerea de datorii, care îi leagă de unele dughene, prăvălii, bolte, spre o despoiare fără sfârșit. Mica lor prăvălie, s’a deschis numai cu 3 feluri de marfă: făină, zahăr și unt. Din pricina asta mulți au luat lucrurile în bătaie de joc și preziceau, că în împrejurările cele mai bune, întreprinderea n’o s’o ducă mai mult, decât vr’o două luni până la faliment și lichidare. In ciuda tuturora însă, pionerii n’au rămas abătuți, ci au mers înainte fără șovăire. Au ajuns cu timpul să fie 78 la număr și au mai sporit felul mărfurilor cu două, cu ceai și tutun. Ca să dea un avânt mai mare și o iuțeală mai puternică întreprinderii, au hotărât cu toții să lase tot câștigul și dobânzile, deocamdată spre sporirea capitalului de afaceri și așa după alt an, au ajuns să-și alăture la prăvălie și o măcelărie, căsăpie. Apoi mereu și treptat s’au adăugat articole de încălțăminte, haine, mărunțișuri, ba și o moară, o torcătorie, o țesătorie, o întreprindere de zidit case etc. In acelaș timp pionerii, înființaseră o bibliotecă minunată cu mai bine de 7000 volume și 11 case de cetire, în diferitele părți ale orașului. Mă opresc aci și tot ce am voit, a fost ca să vă arăt, că această cooperativă a fost făcătoare de minuni. Minunăția făcută de ea a fost în a. 1868, când numărul pionerilor au atins numărul 7200, iar averea lor — nu vă mirați, — peste nouă milioane de coroane, dela 13 membrii și 750 de lei în a. 1874, adecă după 24 ani, având anual un câștig de 1 milion 700 de mii de coroane numai dela întreprinderea de consum, de la moară, torcătorie și de la zidirea de case. In Manchester sunt 2 străzi, care sunt cu desăvârșire cuprinse numai de clădirile cooperativelor federate de acolo. Au început cu un capital numai de 40.000 de coroane, iar azi au un capital mișcător de peste 600 de milioane. Nu-i și asta o minunăție cooperativă!? In Germania, la început statul n’avea tocmai apărare binevoitoare, față de cooperative. Mai târziu însă când s’au văzut marile lor foloase, atât în privința propășirii econimice, cât și cu privire la o înțeleaptă conservare socială, s’a întocmit un statut de organizare și s-a înființat o casă centrală, pentru a le înlesni găsirea banilor de lipsă. Cine știe cât de tristă și înapoiată a fost starea la țară în Germania înainte de înființarea însoțirilor Raiffeisen, ne va putea mărturisi fără să se îndoiască că în urmă, ele au avut o mare însemnătate în istoria agriculturei acestei țări. Propășirile făcute în tehnica agricolă, nu puteau fi folositoare proprietarilor mici și mijlocii. Capitalul le lipsea cu desăvârșire, Raiffeisen veni și avu un gând genial și o privire pătrunzătoare, căci apucă taurul de coarne și a pus capitalul în ajutorul muncii agricole. Raiffeisen, primar și un om plin de simțimente puternice religioase și de idealuri morale, a fost părintele sufletesc și călăuzitorul mișcării cooperative la sate. El a știut că va trebui o luptă mare ca să o pună în practică. Dar a luptat ca un adevărat sfânt. Nu era nici bețiv, nici cărtaș, nici iubitor de sine. O spus aceasta pentru acei, cari ar dori și la noi să facă pe părintele sufletesc și călăuzitorii mișcării cooperative, dar pătimesc de aceste boale neingăduite în cooperative. El voia mai ales ca poporul său să-și ajute singur, prin propriile lui puteri, fără subvenții de la stat. La început ideia lui făcu progrese foarte mici. Astăzi însă sunt peste 4000 de cooperative Raiffeisen, cu un capital de peste 400 milioane mărci. Pentru zeci de milioane apoi se cumpără și se vinde lucruri de lipsă agricultorilor nemți. Nu-i și aceasta tot o minunăție cooperativă, aproape din nimic, să ajungi prin unire la sute de milioane!? Cooperativele lui au de scop, ridicarea bunăstării poporului de la sate, care scop trebuie să fie atins prin sprijinirea tuturor instituțiilor menite să îmbunătățească soarta economică, materială și morală a membrilor. Caracteristicele principale ale acestor cooperative sunt: 1) Formarea lor într’o singură comună, numai de membrii cari trăiesc și în aceeași comună. 2) Fiecare e răspunzător cu toată averea sa, pentru întreaga societate. 3) Administrarea gratuită a afacerilor însoțirii. 4) Acțiuni sau cotizații în valoare foarte mică și înlăturarea pe cât se poate a dividendelor. 5) Întrebuințarea câștigului pentru alcătuirea unui fond de neatins al însoțirii. Scopul din urmă a lui Raiffeisen prin aceste cooperative a fost să reînoiască viața materială și morală a poporului. Astăzi în toată Germania sunt cooperative de tot felul vre o 32,000 cu 5 și jum. milioane de membrii, cu o mișcare totală de fonduri în sumă de 4 miliarde 500 de mii de mărci. Iată deci o minunăție a minunățiilor! In Elveția au început cooperativele de pe la jumătatea veacului al 19-lea care astăzi au un capital de 27 milioane, făcut aproape tot din nimic, se fac acolo afaceri de peste 50 milioane. Să trecem mai aproape, la România. In viata economică a țărănimei din România, mișcarea cooperativă organizată începe cu anul 1893, când s’a înființat cea dintâi bancă populară rurală. Zece ani mai târziu în 1903 statul a pus bazele casei centrale a băncilor populare și totodată s’a votat legea specială pentru activitatea lor. De atunci mișcarea cooperativă de tot felul, s’a desvoltat foarte repede și a propășit uimitor. Astăzi sunt aproape 4000 de cooperative cu 370.000 de membrii, având un capital aproape de 40 milioane Lei. Nu-i și asta o minunăție cooperativă, ca niște bieji țărani români la care banul e o floare foarte rară, pentru care pe vemuri înainte de cooperative, dădeau dobândă câte 300 la sută chiar, ca să-l aibă, astăzi însă au o avere de 40 milioane, din care poate lua bani cu o dobândă abia simțită față de cea din trecut!? (Va urma.) PAGINI RASLEȚE. Din scrierile puțin cunoscute ale lui Caragiale. Se știe că nemuritorul nostru Ion Luca Caragiale a condus câtăva vreme revista „Moftul Român”, cea mai bună revistă, umoristică de pe aceea vreme. — întâmplarea a făcut ca să-mi cadă în mână un calendar al acestei reviste din anul 1902. Citind acest calendar am văzut că conține multe bucăți admirabile ale neîntrecutului scriitor, care sunt puțin cunoscute publicului cetitor. Am crezut că ar fi bine să dau la iveală aceste bucăți și începând cu numărul acesta al Romanului în care apare „Națiunea Română”, voi căuta ca să transcriu și celelalte bucăți, care desigur că vor fi citite cu cea mai mare dragoste de toți aceia care au iubit și au prețuit pe Caragiale G. Chirică (Ploiești). Națiunea română. De Ioan L. Caragiale. Puțină lume astăzi și-o fi mai aducând aminte de o vestită foaie, care apărea odinioară în capitală, pe vremea răsboiului independenței; voi să vorbesc de „Națiunea Română” pe care o dădeam la lumină Frédéric Damé și cu mine în tovărășie. Viata acelei foi a fost pe atât de scurtă pe cât de glorioasă, așa că o pot povesti în puține cuvinte. Armatele creștine trecuseră Dunărea. Intr’o dimineață mă pomenesc cu un bilețel dela Dame, cam așa: