Romănulŭ, decembrie 1861 (Anul 5, nr. 335-365)

1861-12-01 / nr. 335

ROMINIILOR DECEMBRE. 10§1 Dupa tote acestea diploma din 20 Ocmbre 1860 și patenta din 26 Februarie 1861 înce lasă și asigură pentru Transilvania deplina sa independința. * Cu aceste credeme că am demonstrată continuitatea independinței Transilvaniei de cumă a venită acesta suptă scutulă casei habsburgice și până în ziua de astăzi, amă demonstrată, cu Transilvania de atunci până în acestă momentă n’a fostă de facto nici uă dată unită cu Ungaria, eră de jure nici nu pate fi unificată cu vecina țară a Ungariei nici uă dată. Asia, diploma leopoldină din 4 Decembre 1691; resoluțiunea alvințiană de la an. 1693; sancțiunea pragmatică inarticulată la an. 1744; decretele comitetelor dela an. 1790; nulitatea legei de așia numita uniune din 1848; usură de la 1848 până în ziua de astăzi; diploma din 20 Octombre 1860 și patenta din 26 Febr. 1861 suntă totă atăte documente ferme ale independinței Transilvaniei de țara ungurescă. II. După acesta, Maiestatea ne luamă voiă a trece la comitatulă nostru Zaranda, fără de care integritatea Transilvaniei ară fi mutilată în contra documentelor mai susă enumerate. Fatalitățile și trasă impin seturile ce s’a întâmplată cu comitatul Zarandului sunt ă cunoscute — istoria lea însemnată. Totă istoria inso ne e martoră, ca acestă comitată e parte integrantă și nedespărțită a Transilvaniei. Se nu mergemă mai departe de cătă la dietele ce s’au ținută în Transilvania numai de la an. 1722 incece, și in tóte aceste diete vomă vede deputații Zarandului representăndă acestă comitată: acesta e simbolulă celă mai principale al tinerei nedespărțibilităței Zarandului de țera Transilvaniei; altă simbolă apoi mai este și acea împregiurare, ca comitatulă nostru atâtă în administrațiunea publică, câtă și în cea judiciare a fostă totă de una și este și acumă luptă guvernală și celelalte dicasterii ale Transilvaniei. Se aude însă, și ni se spune că ară veni în Zarandă uă comisiune regescă pentru anexarea acestui comitată către țera ungurescă. Comitatulă întregă s’a întristată de acestă solre, și caută cu uă aversiune și neplăcere la realisarea acestei solri, pentru ca pe căndă deuă parte ară vedé într’acésta o faptă, la care comitatulă nu și-a dată voia nici vă dată, de altă parte numai cu durere ară vede a se rumpe de către marea țară Transilvania, și se a arunca în bragele unei țieri și guvernulă străină precumă e Ungaria și guvernul ă seă, și iară apoi de altă parte numai cu anima sângerată ară căuta la mutilarea teritoriului și integrităței Transilvaniei prin incorporarea acestui comitată la țara ungurescă. Se aude apoi, ca acestă anesiune s’ară vre a se face nu numai în respectă politică, ci și în respectă bisericescă; acesta scrie încă a întristată animele nu numai amai toți locuitorilor din comitată, ci în specie a clerului și poporului de legea gr. neunită din Zarandă, deorace prin acestă anesare sară vede 50 de preoți cu unu poporă de 32.000 tăiați de către diecesa Sabinului în Transilvania, și aruncați către diecesa Aradului în Ungaria. Maiestate! Anesiunea acestui comitată către țera unguréscu s’ară vedé ce ară vre a se face pe fandamentulă articlului 21 din legea adusă de dieta din Posionă la an. 1836, scă pe fundamentală articlului 6 din legea adusă de dieta din Posionă la anulă 1848. Noi negamă însă ca acestă anestiune s’ară pute face pe fundamentalii acelora articlii de legi; pentru că: i) Ge ss țaițit, % de legea din 1836 adusă în Posionă, acesta nu pate fi obligătoriă pentru Transilvania și cu atâtă mai puțină pentru comitatul Zarandului ca parte nedespărțită și integrante din vecuri a Transilvaniei. Se scie că pe acelă timpă Transilvania a fostă și este până în ziua de astăzi țara autonomă cu legislațiune proprie și independinte cu totulă de cea a Ungariei — precumă și Ungaria e asemene independinte de Transilvania; asta nici Transilvania n’a putută și nu pute se aducă legi pentru Ungaria, și eră din contra nici Ungaria n’a putută și nu pute aduce legi pentru Transilvania sau pentru uă parte a Transilvaniei, deci Ungaria și respective, dieta ei n’a fostă competente nici la an. 1836 a aduce articlu despre care ne e vorba, și cu atătă mai puțină n’a fostă competiție cu cătă ea în acea dietă nici n’a fostă representată comitatul nostru prin deputați din sîintă seă. Realizarea și activitatea articlului memorată depinde singură și suma de la acea împregiurare, dacă Transilvania representată în dieta legiuită ar fi aceptată acelă articlu întru tot cuprinsul acesta însă nu s’a întâmplată, din ce oră la an. 1836 nici nu s’a ținută dieta în Transilvania, și apoi nici în dietele posteriori ale Transilvaniei nu s’a adusă nici o lege, prin care s’ară fi priimită memoratură art. ală dietei din Posson. Aci staă duoi paptanți fagă, amenduoi autonomi, amenditori dependinți: Transilvania și Ungaria, că Ungaria se potă lua ceva de la Transilvania, se cere învoirea acesteia, dar Transilvania nici uă dată nu s’a învoită ca se cedă Zarandulă la Ungaria. Apoi chiară și dieta de la anul 1836 din Posionă încă a condiționată realizarea art. 21 de la învoirea dietei transilvane; acesta se vede din acea împregiurare, ca antecesarele Maestății Vostre a împărtășită acelă articlu cu dieta Transilvaniei de la an. 1837, în care dieta a fostă representată și Zarandulă, dară dieta n’a adusă nici uă decisiune în acestă obiectă, prin urmare nu lua priimită nici atunci nici de atunci încoce nici uă dată. Precumă la an. 1837 (adică minteni la anulă după legea din Poston), așta și la an. 1841 a fostă chiămați deputații Zarandului la dieta Transilvaniei, și întâmplănduse că chiară acești deputați se aducă înainte întrebarea anesiunei Zaradului către țera ungurescă, dieta transilvană, va sedlică, representațiunea țerei, ia declarată de călcători de jurementă și vîndetorii de patriă. La anul 1843 comitatul Zarandului a provocată pe comitatele țerei unguresci, ca se abdice de la legea din 1836 din Posiană, ce acesta se vede ca tacitamenteză și făcută; în acestă provocare, aretăndă comitatulă nostru starea precariă în care se află, a deblarată ca la dieta țerei unguresci nu va trimite nici decumă deputați; și comitatulă apoi în congregațiunea sea din 2 Aprilie 1843 a arătată într’o represintațiune către antecesorile Maiestăței Vóstre căușele netrămîterei deputațiloră la dieta Ungariei, între cari cause se vede a fi fostă și aceea ca condițiunile, suptă cari s’a fostă adusă acelă articlu din Posionă, nu s’aă împlinită. Asemene și la diet’a transilvană din anul 1846 a luată parte comitatulă nostru prin deputații sei, și la comitatele țerei unguresci a scrisă de nucă din congregațiunea s’a din 24 Noembre 1846 că fiind că drepturile și înstituțiunile municipale ale comitatului nu suntă garantate prin art. 51 din 1836 de la Posiană, așa se merge de anexarea comitatului cătră țara ungurescá. Ear în dieta transilvană din anul 1818 deși a venita înainte întrebarea anesiunei acestui comitată către țara ungurescă, dar dieta a dat’o la uă parte și n’a luat’o la desbatere, nici vre uă decisiune n’a adusă. Din tóte aceste se vede, ca comitatulă nostru prin tremiterea deputațiloră sei la diet’a trasilvană până la anul 1848 de uă parte n’a recunoscută legea din Posionă de la anul 1836, de altă parte prin provocările și rescrierile sale la comitatele țerei unguresci a declarat’o de nevalida și a abrogat’o cu totulă, bine sciind comitatulă nostru că realisarea acelui act. de lege depinde de la învoirea sa ca corpă autonomă, apoi de la învoirea Transilvaniei, ca țara independente, și de la sanțiunea Maiestatei Vóstre ca Mare Principe ală Transilvaniei. Aceste însă pănă acuma nu s’aă întâmplată. Așa vedemă că pănă la anul 1848, Zarandă arătă de jure cătă și de factă s’a ținută de Traniia. 2) Ce se ține de art. 6 de legea Ungariei din 1848 prin care s’ar vre reaptivată legea din Posionă de la anul 1836, acelă articlu încă e adusă numai de dieta țerei unguresci in care nici Zarandă nici Transilvania n’a fost representată, și așa acela dar așa nu póte fi obligătorie pentru Transilvania sau pentru uă parte a ei, precum nu e obligatoră celă din 1836. Dar despre legile din 1848 se nasce întrebarea: susceputa ea undeva sau recunoscuta ea reactivarea sară? Maiestate! legile dietei ungare din 1848 nu potă fi obligatorie pentru Transilvania din motivele mai sus enumerate, și în specie din fapta că Transilvania e cu totulă independinte de Ungaria. Dară încătă pentru legile Transilvaniei din 1848 noiamă arătată mai în susă nulitatea acestoră legi. Afară de aceea, legile din 1848 nu sunt suscepute nici în diploma din 20 Octombre 1860, nici în biletele de mănă de acelașă dată, nici în patenta din 26 Fevruariu 1861, nici în alte manuscripte sau instrucțiuni, nici nicăeri de ani 13 încoce, de căndă și pănă în șiraa de astăzi țarândulă s’a ținută și se ține de Transilvania că țeara de sine stătătoriă. Pe lăngă aceste, diploma din 20 Octombre 1861, acestă actă de viață constituționale a imperiului, susține și asigura autonomia Transilvaniei; căndă a ieșită acea diplomă, căndă s’a restaurată cancelaria Transilvană, căndă s’a reorganisată guvernulă Transilvană, atunci Zarandulă s’a ținută și se ține încă de Transilvania; acesta a recunoscută chiar și cancelaria aulica Transilvana, trămițăndă numai decătă după restaurarea sa în cunoșcințare în oficiurile din comitatul Zarandului, că aă de a corespunde cu guvernul și cancelaria Transilvană. Așa vedemă ca Zarandulă și de la anul 1848 încace și pănă în țlipa de astăzi chiar așa e parte nedespărțită a Transilvaniei, și chiar așa se ține de acastă matre țera, că și înainte de 1848; și Vedemă apoi că anexarea comitatului nostru cătră țara ungurescă nu se póte face nici după art. 21 din 1836 de la Posiană, nici după art. 6 din 1848 ală dietei Ungariei. Cele ce s’au țlisă în respectă politică și teritoriale, acele se potă aplica și în respectă bisericescă. Tracturile protopopesci din acestă comitată ■ s’aă ținută din vecuritată de diecesa f Sabiiului în Transilvania, așa cătă tăiarea a 50 de parohii și a poporului respectivă de cătră diecesa Sabiului și încorporarea loră cu diecesa Aradului ar vătăma autonomia bisericescă și ar fi în contra sântelor canone cari nu suferă asemenea strămutări și dismemalizări ale dieceselor autonome fără scirea și învoirea sinodelor respective. Pentru aceea întregulă cleră gr. n. unită ală Zarandului de susă, a presentată la adunarea acestui comitatense o scrisoaiă, prin care cu totă solemnitatea protestei în contra incorporării bisericei a tractelor Zarandene cu diecesa Aradului, și adunarea acestui comitetă nu póte decătă se ’și unescă votulă seă cu protestulă memorată, care o să și adudemă aci cu totă omagialitatea. Maiestate! Déca legile, autonomia și integritatea Transilvaniei nu concedă anesiunea Zarandului cu țâra ungurescă, apoi mai suntă ăncă și alte motive pentru cari comitatul nostru nu doresce nici decumă o asemenea anesiune. In legile țarei unguresci nu este nici umbra de o garanție pentru susținerea autonomiei, drepturilor, municipalii și a integrităței comitatului nostru. Afară de aceea comitatul nostru, ca comitată ală Transilvaniei, are ună dreptă positivă și reale, care a nesănduse cu Ungarii l’ar perde numai decătă; acesta e dreptulă la cumpărarea sărei cu uă sprețiu moderată și abia pe jumătate decumă este prețintă sărei în Ungaria. Mai este apoi și acea impregiurare, cu comitatulă nostru e locuită mai numai de români, și eo ’și redă periclitate tóte interesele sale naționale, déce acestă comitată s’ar încorpora cu țăra ungurescă, ca nici uă lege ungară nu asigură pentru română drepturile acele de cari ungurii se bucura acumă de atăte secle. Dar că atare incorporare ar tăia nu numai interesele romănilor din acestă comitată, ci chiar și în interesele a toți românii din Transilvania. Pentru aceea noiamă vede aci necesitatea unui congresă națională romănescă, care de sigură n’ar lipsi a ’și esprime opiniunea și în acestă obiectă. Deci, precum că națiune saă un țară ori care din imperiulă Maiestăței Voastre c. r. apostolice, așa și comitatul ă nostru, alérga în cea mai profundă umilința la tronulă Maestăței Voastre, și basăndu se arătă pe simțiulă de eterna dreptate ală Maiestăței Voastre, câtă și pe documentele de stază și pe adevărurile și faptele istorice mai susă enumerate, se rogă cu cea mai supusă umilință și omagialitate. I. Maiestatea Vostră c. r. apostolică se ve indurați a susține Transilvania în independența sa constituționale și integritatea sa teritoriale, și așa uniunea Transilvaniei cu Ungaria se nu vă concedați. " II. Maiestatea Vostră se veîndurați pregrațiosă a nu concede anesiunea comitatului Zarandă cu țara ungurească, ci se ve îndurați a ’să susține și de aci înainte ca partea nedespărțită și integrante a Transilvaniei suptă cancelaria aulica Transilvană, și luptă guvernală și celelalte dicasterie transilvană, de aci Maestatea Vostră se va îndurați a dispensa pe comitatul Zarandului de a trimite vre-odata deputați la dieta Ungariei. III. Maestatea Vostră se va îndurați a concede romăniloră ținerea unui congresă națională. IV. Maestatea Vostră se va îndurați a conchiăma dieta Transilvaniei, în care se fiă represintată și comitatulă nostru Zarandă după usură și ordinațiunea legiloră transilvane de pînă acumă. După cari, sun temă cu cea mai umilită și supusă omagialitate. Ai Maest. Vostre etc. 20 Iuliu 1861. Fiindă cu publicarea scrierii lui loan Voinescu, credemă ce este aci loculă se publicămă următoriulă cuvîntă ce lu-a rostită la îmmormîntarea »8. P. C. A. Rosettii la acea immer« mîntare a asistată mai mulți omen celebrii din mai multe națiuni și cuvintele acestua a fost reproduse de mai multe diarne din Paris: ín minunulă d’a depune aci trupulă unui patriotă Română eșilată, care a fostă unulă din capii literaturei nóstre, îmi pare că datoriă pentru noi a sfinți grupa lui cu lacrimele nóstre și cu căte-va cuvinte în limba aceea ce era pentru densula musica cea mai dulce. Voinescu, fraților ă, a cerută a cerută a fi immormêntatü la Paris. Era pentru sufletul ă secelă ostenită uă măngăiare d’a fi depusă în acestă sfântă pământă ală Frangiei de către compatrioții sei și, în lipsa familiei sale după sănge, de cătră membrii familiei sale după credință, de cătră acest! cățiva amici cu cariină lucrată, a sperată ș’a suferită atâția ani, și de cătră acestă venerabile ministru al bisericei, esiliată care luăndă cu densulă credința părinților noștrii, veni între noi ca se măngăie și se binecuvânteze în numele sfintei dreptăți pe cei carii se sfîrșescă în suferințe. Cunosteți cea făcută și mai cu semn cea dorită a face Voinescu, și patima de cari muri, sciți c’a fostă patima de care moră mai adesea cei eșilați, patima de care muri și multă iubitulă nostru frate Nicolae Balcescu, ală căruia nume trebue pronunțată în orice adunare de Romăni, patima ală căruia isvoră este în acele suferințe descrise de Voinescu cu aceste cuviințe: „13 Septembre fură ții fatală ce va fi scrisă în analele lungeloră și feluriteloră suferințe ale României cu săngele Pompieriloră, 18 Septembre va fi scrisă în Calendariul J ănimei. în 18 Septembre smulși de lingă copii, socră, mamă, soră, frate, noi părăsirămă țara dorului și a iubirii, țara în care amă văzută lumina, țara în care am învățată a îngăna pentru ăntîia dată vorbele, Mamă, Tată, Romănă!, Insă suferințele Voinescului fură mai mari decăt ale nóstre tutuloră, căci pe lăngă cele ce î ndura în comune cu noi toți, elă se mistuia și de dorulă copiilor ă sei, pe carii îi iubia nu numai ca mă tată ci ca uă mamă. Copii pentru Voinescu, și copii în genere erau lumea lui de iubire. „Lăsați copii se visă la mine căci a loră este împerăția cerului“ adlisă celă restignit pe cruce. Lăsați copii se vită la mine, părea că țicea și Voinescu căci prin ei numai mai trăia, prin ei numai iubia, prin ei numai era sigură că Patria sa va reintra în lumea de dreptate și frățiă pentru care el suferia, în adeveră doue amorî puternice domnină singure în inima lui făptuită însă de Dumnezeu a iubi totulu, și care ar fi și iubită dacă ómenii ară fi voită, dacă ómenii ar fi înțeles-o. Elă își iubia patria pîn’a voi se trăiască pentru densa cu orice preță, și copii pîn’ a muri de dragostea loră. Dară, elă voia a trăi chiară într’ună martiriă ale căruia mari și tainice suferințe elă le cunoscea. Voia a trăi ca se mai putu săruta ăncă uă dată pământulă României sa le și fruntea copilașilor ă sei. Dară dorulă birui puterea și muri. — Romănă — părinte, etă să acumă abătută aci. Și noi, șermane Voinescule, n’avemu ce-ți da acumă de cătă lacrimi și suspine. Patria ta chiară căriia voiai sa-i dai tata antica-i întindere și splendóre nu-ți póte da nici chiară ună mormîntă; și copii tei, lipsiți de 7 ani de sărutările tale póte că nu voră pute îngenunchia nici uă dată pe pămîntul martiriului teă! Dără nu! Martiriulă nu te va urma și dincolo de mormentă. Ceea ce ai făcută și ceea ce ai voită a face se va ’mplini. România va fi liberă și, ca remășițele unui vechi și stindariă sfîșiată, trupulă teă va fi adusă în sânul iei. Copii tei vor deveni omeni și vor urma cu bărbățîă pe calea ce le ai însemnatu-o cu lacrimele inimii tale. Ochii tei nu voră mai pute saluta cu lacrime de bucuriă țliua renascerii! Dară copii noștrii voră veni se depuiă cunune de flori pe mormântulă teă! piciorușele loră voră călca ușiorii îngiuriți și numele teă cântată cu glasul si loră celă ăngerescă va fi uă armoniă dulce pentru sufletălătâă obosită. Pătrunși de durere, dară siguri că orice credință adeverată cândă incepe a ave martiri este ’n ajunulă triumfului iei, noi te depunemă în acestă pământă ală ospitalității ai căruia fii astăzii înce combată pentru aceeași causă pentru care tu te stinse și în esiliă. Adio dară, iubite Voinescule, și pe căndă noi te plăngemă aci, fiă ca sufletul ă teă des legată de suferințele ce lă înecară se se preămble fericită în acele lumi mai bune unde Patria nu este nici asuprită nici cotropită, și unde tote sufletele sunt ă ca acelea ce arătă de iubiși aci,—* suflete de copil.