Romănulŭ, februarie 1863 (Anul 7)

1863-02-17

3­ nului le scote jumătate din inteliginția loră, și se supstitue elü în locul T. D. Florescu a­di­că că suntu nisce gărgă­uni în capulü D-lor Sturza, Ghica, și alții, și că acei gărgăuni facă ca Terra să fie în agitare.— Mărturescu mai ântâiă că aseme­nea gărgăune nu s’a mai venjuză. Dar dv vc (, tema de gărgăunele D-­ uî Sturza­seul d. Ghica scu Stirbeiu și alți 20 candidați carii n’au putere, n’au armată, n’au admi­­nistrațiune, n’aă financie, căci sunt­ simpli particulari ca și mine, cum însă puteți cre­de ore că d-lorii potă deveni periculoși? N’ațî avută vre dovadă de contrariulă? A fostă, d-soră, Principele Bibescu , care avea căimăcămia pentru dînsulă, majoritatea în Cameră; cu tote acestea a venită spiritulă Națiunii și a luminată astă Cameră, și a fă­cută pe toți să uite simpatiele lor personale și a ales pe Alessandru Cuza, pe care nu lăscia nici cine este nici ce este. De câte ori na­țiunea n’a voită ceva, în deșertă s’aă cer­cată, a’i impune. Voinția iei­a triumfată. La 1848 Principele Bibescu avea puterea în mână, avea prestigiulă ce încungiura pe Domnii cei vechii, și cu tóte acestea ne­­simțindu-se forte nici a opri, nici a se pu­ne în capulă mișcării naționale, a plecată din Țară. La Divanul ă ad-hoc unde erau candidații? Aci facă omaginile mele Caima­camului Al. Ghica, căci administrarea sa a aretată Europei că România n’are trebuin­ță nici de baionete nici de biclă spre a sta în liniște. Atunci d-loră, când toți Ro­mânii erau în piciore, când destinatele na­țiunii, când tote cestiunile cele mai vitale pentru dînsa se desbateau, erau puse în joc, și proprietăți, și ranguri și posițiuni. Româ­nii au trecută astă ciise fără cel mai mică escesă, cea mai mică desordine, și au făcut admirațîunea Comisarilor puterilor, cari n’aveau nici ună interesă să ne veriá astă­­felă. De ce atunci acești pretendințî n’aă putută influenția ? Și atunci erau alții mai pericloși, era principele Alex. Ghica care a­­vea popolaritate în classa comercianților­, și chiar în a hoiăritoră; era Principele Știr­­bei, care eșise de curând din Domnie, și care avea astă­feră mulți oameni atașați Domniei-Sale, care deduse probe de capaci­tatea s­a și aretase că este singurul admi­­nistrator­ bun; era Principele Bibescu, ca­re avusese o domnia, ce prin forma sa câ­știgase aristocrația;— acești pretendenți avâă și simpatie în afară. De ce dar n’am pu­tut face nimic și cu toți am venit să vote­­ze Principele strainu ? fiind­că nimeni nu e în stare a lupta contra intereselor și voin­­ției Națiunii, și toți celți se vor încerca, se vor sfărâma ca de o stâncă, (aplause) ț­i­­ceți, Domnilor că ve­i tema de gărgăunele D-lui Sturza, apoi, gărgăune pentru gărgă­une, dați-ne voiă și nouă se ne temem de gărgăunele D-lui Florescu. D-lui e un om blilante, de familia mare, nepotă și gine­re de Domn, care a format șcala militariă, și prin acesta a făcut că totă tinerimea ce ese d’acolo, toți oficialii îi sunt devotați, care are oștirea de atâta tim­pă în mânile D-sale, care prin manierele sale câștigă chiar și pe m­emb­ii săi, și despre mine unul vă voiă spune: — nu câte înghiăciate am mâncat de la d-lui, — ci că am fost din cei mai buni amici ai d-lui Florescu, l’am iu­bit; opiniunile politice apoi ne-am despărțit. D. Florescu, în ’nainte de 24 Ianuarie, era Unul din cei mai bravi luptători ai Dreptei, și dacă oameni ca d. Florescu era la pute­re sunt încredințiat, nu că națiunea n’ar fi isbutit, dar ca ar fi avut mai mult de luptat ca se numescu pe Alessandru Ion I. De ce are se cred­ă că D. Florescu, care a dată dovedi de capacitate, o să lucreze numai pentru alții, numai din amare filiale? De ce se cred­ă acesta, când D-lui pate are merite mai multe de­câtă alții, când e pate de 10 ori mai multă de câtă chiară principele Bibescu? și de ce se nu-î atribuiă că are gărgăunele de care se vorbea, și în capulă D-sale, și gărgăune pentru găr­găune, ală D-lui Florescu e multă mai­­ pe­­riculosă de­câtă altă Dumnialoră (arrestendă pe D-ni Sturza, Știrbeiă, și alții) căci are sa­bia în mână, de óre­ce acești Domni nu suntă, ca și mine, de câtă nișce simpli par­ticulari, și cari, suntă încredințiații, aă des­tulă înțellepciune spre a înțellege că suntă 12 Candidați și nu potă împărți România de câtă în două și chiară d’ar face și Banatul Oltului totă n’ar fi de ajunsă pentru toți! Cumă ară las ca cei­ l’alți să se facă, Principe D. Dim. Ghica ? Fie­care ar dice: de ce tu și nu că? Puterea D-loră este că sunt­ uniți cu noi și cu națiunea, fără ea nu potă nimică; ar fi dară o nebunie a le veni asemeni gărgăuni în capă. Cândă însă ai puterea în mână și poți dispunea de dînsa este altă ceva. Dacă gărgăunele acela póte ameți capulă unui simplu cetățiană, pe care l’amă pune la ordine numai 10 dintre noi, cine-mi spune mie că nu o se amețască și capulă unui ornă care e la putere și mai cu sumă ală D-lui Florescu care are armata suptă ordinile sale? D. Cogâlnicenu ne a vorbită de dictatu­ră, alții ne-am vorbită de anarchia, că oră se sb­ore capetele pe ulițe; că, D-loră, nu se temă nici de dictatură nici de anarchie; pen­tru că anarhhie n’a fostă nici odată în Ter­­ră nostră. Anarhhia a addus-o numai stre­­inulă și Guvernulă, iară nu națiunea, și de s­­fidă pe ori­cine d’a-’mi arresta o epocă cândă era anarc­ie. N’a fostă anarc­ia nici în tim­­pulă lui Tudoră, care nu tăia capetele boiari­­oră ci numai p’alle streinilor, care din con­tra pe Români îi chiăma în tabăra sa și îi conjura­se lucrese pentru causa Români­, și dacă classile avute, n’aă conlucrată cu den­­sură, causa e că nu eraă destulă de intelli­­ginti ca să­ lă pricepá; mai târijiă ânsă aă înțelesă și dovadă este că acumă s’aă pusă pe terîmură pe care se pusese elă. Nu mi e frică de anarh­iă, nici de dicta­tura ce ară lua-o capulă Statului. A avut- o și n’a întrebuințiat’o. Nu e cu tóte as­tea nici ună omă căruia se nu i placă pute­­rea, a tot puterea este unulă din atributele ce dămă lui D­<jcă, și nu e u­ă omă care se voiescu a-șî mărgini puterea sea; daca dar Domnitorulă n’a pus să în lucrare dic­tatura ce i se dedese pentru câtă­ va timpă, causa é că a fostă încredințiată că dictatura ’i ară sfărâma măinele. (aplause) S’a făcută imputare dreptei că a dată dictatura. Reă a făcută, d’a să fi fostă aici aș să fi combătu­­tu-o și că, însă să nu’i attribuimă totă cul­pa, se împărțimă greșala. D. Manolaki Cos­tak­i, o repetă, ar pute se ve­de multe ex­­plicări despre modulă cum s’a votată acea dictatură; era pe tapetă cestiunea proprie­tății și dictatura era unul­ din instrumentele ce trebuiau spre a se esecuta acea lege.— Nu me temă, am -zisă, de dictatura lui Alesan­­dru Ioan I. Mi e frică numai de acea dic­tatură care ar adduce resturnarea lui Ales­sandru loan, spre a ne aduce pe capă­tn pacoste cu care amă ave­a începe uă nouă luptă. Nu mi e frică de dictatura lui Ales­sandru loan, mi-e frică numai ca dictatura să nu adduca pe Tron un Duce óre­care săü vre­un pamentén care ar țină sabia în mână; și acea sabia nu o văd jă nici in mâna D-luî Sturza, nici în mâna D-luî Știrbeiă, nici în mâna D-luî Dim. Ghica. Batta de ce Terra voesce a intra pe dru­­mur ă constituționale. Battă de ce națiunea voesce sĕ stă în piciore, spre a trece astă mare cirse a Óriintelui fără nici ună peri­­clu pentru dînsa, fără a fi espusă la catas­trofe. D. Cogălnicianu săă alții aă <jisă că de vom vota acestă amendamentă, resturnămă Tronul. Noi iih­emă, suntă relle mari, și voimă se intre Guvernul pe calea constitu­ționale, singura pe care se potă vindeca a­­ceste relle. D-vostră însă $ired­ că Guvernul e atâtă de vițiată, în­cât nu se mai­­ póte în­drepta. Bă unul v’ași forte mulțămi d’o aseme­ne aperi­re. D-nu Casimir a dis că pana ce­a scrisă acésta adressă a fost îmuiată în nisce mate­rie, în nisce tiiture aprin­ loterie. Nu,­­D-le Casimir, pana nostră nu se tinóe în aceste ținture, ea s’a mutată și acum unde s’a mutat tot­de­una, în ranele României. (A­­plause). Aceste rane le sim­ui negreșit și D-ta. S’a mai a zis că acesta adressă s’a lu­crat mult timp ca e o ideiă, o unitate, și chiar că vine de la Iași. Or fi viind, D-lor, de la Iași și încă mai de departe de Iași‘ alte h­ărtie, alte correspondențe, dar sciți bi­ne că nici odată assemenea Adresă nu pó­te veni din Russia. (aplause) A! este o doleaniță, s’a mai­­ lisă. Do­­leaniță! Amă citită și că în dicționare cu­­ventulă de doleaniță, déra noi n'amă sub­scrisă nici una. D. Văsescu, vorbindă des­pre memorandă ne a i­isă: cine l’a scrisă se ridice mâna. Așa­­lică și că astă-ț­i: cine a scrisă doleanțiă să ridice mâna. Dolean­țe n’amă scrissă nici o dată, și decca nu sch­­­iamă attunci cadă nu putem­ să ne facem o posițiune în Terră, attunci căndă nu era permisă nici chiar se fiimă, îngropați în pă­­mântulă Părinților­ noștri, — aduceți-va a­­minte de Bălcescu, și alții,—cum ne am pu­tea gândi se le facemă astă­d­î și pentru ce seamă face? Ca să punem­ă pe tronă pe D. Sturza? — D-lă Cogălniceanu dice ca se află în luptele politice de 22 de ani; și noi, de­și mai tineri, suntemă de 22 de ani în ace­le lupte politice și nici odată ne amă căzută în assemenea păcate; să dea D -jcă ca nici alții se nu le fiă făcut!—Noi se venim ares­­turna tronulă României! și pentru ce se fa­cemă acesta, D-loră? pentru ca să ne vi­ă m­ă principe muscală, austriacă, s’aă vr’m­ă Pașă Turcescă ? Dară acésta ar fi de a sup, scrie singuri condamnarea nostră la morte, căci celle d’întîiă victime vomă fi noi, cari amă luptată totă­ d’auna contra tutură apă­­sătoriloră din întru și din afară. N’avemă, D-soră, nici m­ă antecedinte în viéța nostră, nici în fapte, nici în­scrise, cari să ne reco­mande în ochii aceloră puteri. ț­icâ, depot, totă asta și aceia cari astă-­sî suntă adver­sarii noștri. Daca astă voii se combată tote argumentele, se aperu pe toți amicii mei politici, cari s’aă atacată aici și mai allesă pre D­lă Panu, asupra căruia între alte ata­curi s’a aruncată și acela ca a manoperată ast­felă în­câtă nu s’a putută ține 40 de­­ jile ședințe în Camera din Moldova; d’așiă voit a respunde la acestea tote, așă ruga se ni se aducă apelulă nominală de lipsirile depu­­taților­, ca se vedemă dacă deputații ce nu venînă erau din cei devotați personei D- luî Panu. Insă n’amă mai pute termina nici odată și timpul ă este forte preciosă. Mai nainte însă de a termina, sîntă datoră D-loră, a face ună actă de consciință, și chiară de datoria, chiară de politică. Ni s’a făcută o mare crimă pentru că amă sup­­crisă într’o adresă alăturea cu onorabilii deputați din drepta, pe cari î-amă combă­tut tot­d’auna, pe când alții le făcea curte. D-lă Costaforu de două ori a­­ fost o ma­re oratoriă, a desfășurată un mare talentă în astă cameră, în desbaterea de fașiă, nu în discursulă ală douile, în celă d’ântîiă; și când a făcută apelă la boieri, la drepta A­­dunarii, să se m­ască cu D-sa, spre a strivi presa Română prin ordinanțe. Atunci ai fostă mai sublime, D-le Costaforu, și, de­și ne combateai pe noi, recunoscă c­ aî desfă­șurată un mare talentă. Așă pute­re mai arătă și pe alții. D-lă Cogălnicianu ne a țiisu că a combătută pe Ministerulă D lui Barbu Catargiu,­ dar mi se pare că la și sus­ținută. Sun­tă încredințată, D-loră, că da­ca D-lă Cogălnicianu să-ară fi combătută se­­riosă cu noi, Ministerulă Catargiu ar fi că­zută, s’ar fi perdutu majoritatea, daca nu se unia cu dînsulu D. Cogălnicianu și mai mulți din stiigă. D-lă Cogălnicianu ne­­ zice, cum, voi stân­ga v’ațî unită în drepta? și apoi D-lă I. Marghilomană vine și ne arată pocatele tre­cute ale dreptei, pe urmă aă venit amîndouî și aă vorbită de drama Țeraniloră. ’Mi pare forte reă, D-loră, ea s’a rădicată acésta ces­­tiune; niminea din cei ce combată adresa minorității n’avea dreptă a aduce aminte a­­cea drama. Era imprudinte pate chiară pen­tru causa ce D-loră sprijinină astă­­ ji. Nu amă găsită pe nici unulă care să voesca se vilă se interpelsese pe Guvernă, atunci când se făcea acele tari atrocități, incrimi­nări ; și amă fostă silită că, care eram pusă la piloni, care eram incriminată de capulă acestei resculări, se râdicu vocea ca sâ interpe­­leza de două ori pe Ministeriă în acesta ces­­tiune; și nici unulă din D-loră n’am venită se mé susțiiă, ci s’aă unită cu toții de-aă trecută la ordinea pillei: și astă-feliă am fost nevoită a es și din acestă Cameră. D. D. Văsescu. Nu toți. D. Brătianu. Aceia cari asta-<ji protestestă Noi, drepta și stânga, cari amu fostă din cei mai mari m­emici, noi, D-loră, cari în­că de la 48 ani cătată se ne mâncăm unii pe alții, ei bine noi, cândă amă ve­lută pe rnciulă la ușa nostră, la porțile Românii, am uitată tote suferințele, tote certele nóstre am uitată persecuțiunile din trecută, cari am făcută pe mulți din noi a remâne­­ săraci cu familie grele, nesciindă ce să le de sa mă­nânce, le-amă uitată, £ică, pe tote;'și cândă am verjuză că drepta se pune pe tărâmură naționale, n’amă întrebată de unde vine,­­le amă întinsă mâna, ș’amă clisă că cellă pu­cină în cestiunile cele­i mari de viéjá să ne dămă o mână fraternă. De ce D-vostro cari atacați asta-n­î drepta, atunci, când­ ea era la putere și făcea acele rele ce i le im­putați acuma, de ce nu veniați se lup­tați cu noi și să­ le loviți? Dacă va’țî fi u­­nită toți cu no?, partita naționale era să éia triumfătoria. De ce înverșunarea re vine astă­­zi când drepta numai e la putere și când din contra se pune pe terimul naționale? cumă, d-le Tell, D-la care în Comisiunea Centrale, după D-lă Sturd­a, ai fostă mare patriotă, cumă nu-ți aduceai aminte a­­tunci de relele ce a făcută boerii? Cumă atunci nu puneai î­n îndoală sinceritatea loră? Cumă D-ta, care atunci d­iceai că nu voiesc, a face parte din o gașcă de turburători, adi­că din partita naționale, și care banchetaî cu boiăriî, cumă vii astăzi se ne împuți­noue că ne-amă unită cu dînșii, că ne amă dată mâna cândă amă văzută periclulu la ușiâ, că ne-amă întrunită pe terîmulă celă mare naționale? Vreți să mă îndoiescă de since­ritatea D-loră ? Ei bine, D-loră, că nu voiă, nu potă să mé ândoiescă, pentru că sclă că interesulă D-loră este de a fi sinceri, căci clasile avute, clasile culte, du mai multă tre­buință de libertate, de­câtă celle inculte, să­race, negreșit și acestea au nevoiă de liber­tate, dară mai multă nevoiă aă de egalitate, de dreptate. Cândă clasile de susă ară vo­­ie și facă una monopolă din libertățile pu­blice ar fi altă ceva. Astăzi însă că clasea avută s’a încredințată că națiunile nu se mai potă guverna de­câtă prin națiune însăși, șî cândă voiesce a da mâna la stabilirea gu­vernului națiunii, cumă voiți ore se-î res­pingeam? Noi credemă în sinceritatea D-lor, pentru că sperăm că s’aă convinsă, că astăzi­ numai 2 forme de guvernă sunt­ posibili : guvernulă constituțională, unde guverneza Națiunea, inteliginția și despotismul­, adică guvernulu unui om­ cu ai sei. Republica assemenea este și ea o formă mai înaintată a regimului constituționale, cum, este de exemplu în Statele­ Unite din America și în Elveția. Noi credemă în sinceritatea claselor­ a­­vute, credem că ele s’aă convinsă astăzili că nu mai pote fi ună guvernă aristocratică altă soră și că suntă reduse séu a da libertăți la totá lumea sau a se tîrî cu toții în no­roi la piciorele unui despot; (aplause) cre­dem că aă ve­luză ca, în loc de a fi umi­liți, degradați,— căci tirania , despotismulă, mînjasce, degradéza pe om, (apleuse)— e mai bine se fiă libertate pentru totă lumea , ca astă fel că se se potă bucura și dînșii de tóte avantajele iei, căci o inteligințâ desvoltată nu póte trăi fără libertate, fără demnitate per­sonale. Iată de ce credem în sinceritatea celoră ce s’am pus pe acest terîmă. — Ați­­ zis că nu bănuiți sinceritatea nimănui, că și în o parte și în alta sunt simțimânte de români, de ce dar nu voiți a crede că în fașia unui mare periclu pentru țară, ei s’aă­otărît a intra pe terîmul naționale? și ca se v’aretă unde este acel periclu se ve­citescă aci ce <fice un principe Polon, Czartoriski. „Cereiuă,­­zice el, se se respecte demnitatea și reserva nefericirii nóstre, să nu se resterne asta feliă rolurile în câtă acei ce sunt loviți, a­­cei ce mor se fiă criminali, și acei ce lovesc se fiă generoși și marinimoșî, se nu ne adreseze ne­contenit la mărirea de suflet și la liberalis­mul Rusiei. Acesta generositate și mărini­­miă a Russiei le cunoscem de 30 de ani, le-am­ încercat, ș’acum am priimit o nouă dovadă despre dîbsele prin acesta recrutare lipsită de ori­ce garanția de ecitare, transfor­mată în operațiune discreționariă de poliția­ în lege­a propușilor­, aplicată noptea unei națiuni întrege. A ne oferi dreptă ori ce garanția ecitatea puterii îmbetată de ea în­săși, sed tulburată, și nerespectându nimică nici chiar propriele sale legi, ar fi o ironiă pră amară, care n’ar fi demnă d’o asemene causa.“ De ce dar gândiți, D-lor, ca după atâtea ani­ de esemple de tôté pilléié că aristo­crația este imposibile, când chiar acea aris­tocrația vine de spune ce este despotismul, când principele Czartoriski, care în ierarh­ia alodiale ocupă unul din cele d’ântîiă locuri, vine și le arată ce e domnia Muscăluscă: cum voiți,­­fie, să nu se deștepte simțimentul na­­­țional în inimile tutor Românilor? cum voiți ca ei să nu facă sacrificie? Și se vedem, D-lor, ce sacrificii? Clasea avută numai a­­re boierie, privelegiurî, sacrificie ar fi făcut numai atunci când libertățile [erau pre­cum monopolul unei clase, unor omeni numai­ astăzi ânse când atâția ani­ de avilire au făcut pe toți se veda că acesta nu mai este cu putințță, de ce se ve miraui că ei și­ a­­ lisă, n’avem nimic a perde, se dăm mâna cu toții, spre a consolida libertățile publice ? De ce se­­ ziceți că astă unire e o monstru­­oșitate? de ce ve tulbură atât D-lor? Gu­vernul de la 24 Ianuarie era chramat a fa­ce acesta apropiere; el era datoră a rădica stindariul României, a rădica demnitatea na­ționale, ast­fel ca fie­care să se simtă rădicat și cu toții să vie a da mâna în giurul Gu­vernului. Guvernul însă n’a făcut acesta. Spiritul, sistema ce domnesce a căutat a face numai zizănie, desbinărî între partite. Astă­ dî însă aste partite s’a unit fără voia Guvernului, (Aplause) spre a încungiura și a întări tronul României. [Acesta ore ne su­pără? Venim să cerem îndreptările ce re­clamă țara íntrega, venim să lovimă sis­tema vițiosă a guvernului, eră nici de­cum tronul, D-lor, căci el este o stâncă tare ce nu se va sfărâma decât când ne vom sfă­­rîma cu toții. — S’a vorbit de tronul lui Ștefan cel Mare, s’a­­ zis că stă încă în Ias și­ A cui este însă culpa? de ce l’ați lăsat a­­colo? Dar că n’am nici o tema, căci ni­mic n’ar fi mai ridicolă, decât a se gîndi cineva că se póte duce de aci înainte să se sue pe tronul lui Ștefan cel Mare, contra voinței naționale, acesta ar fi cea mai mare nebunie. Noi nu atacăm de loc Tronul, ci ne adresăm cătră guvernul Suveranului Ro­mâniei, îi arătăm plângerile și cerem se dă mâna Spre a se face îndreptare. Și de va respunde la vocea țărei, el ar deveni cel mai iubit, ar fi înălțat până la cer, și recu­noscința nostră ar lăsa memoria numelui scă nemuritorii în Istoria Țărei : Intemeietorul libertă­iloru fi naționalității Românilor­! De ce nu voiți a primi acesta? Eu unul cre­deam că Guvernul are să vin să ne­­ fică cu prihneșce cu mulțumire arătările țerei, că promite a merge pe calea constituțională, pe calea naționale. (Aplause). Și fiă încredințați aceia cari rîd­ ca în clipa când cine­va ar face oposițiune guvernului pe acesta care, a­­cel om ar fi de plâns, ar fi sfărâmat de pu­terea opiniunii publice. D-l Cogălnicianu a terminat, aducendu-ne aminte cuvintele D-lui pronunțate cătră A­­lesandru Ion I, când a fost ales de Domni­tor: «Măria Ta, a dis D-lui, fii bun, blând pentru Români, și mai ales pentru acei pen­tru cari guvernele trecute n’au fost blânde, și altele.* Apoi urmadu consiliurile ce ia dat D-sa Domnitoriului, însă noi, D-lor, nu ne adresăm la Domnitor ci Guvernului, conform regimului constituționale. La înce­putul discursului său D. Cogălnicianu făcea din Domnitor, o ficțiune, o ființă abstractă, etc. ba încă a z­is, fără sens; apoi a termi­nat spuind cuvintele ce a adresat personei, spuind ce trebuia să facă și prin acesta, chiar spuind ce n’a făcut. Și când Aduna­rea vine să Vorbescă nn personeî direct, ci guvernului, dupe legile constituționale, D-luî Cogălnicianu se supără. Aci este uă cestiune de gelosiă. D-sa voiesce negre­șit a se adresa numai D-luî la Domnitoră. Ințelegă acestă mare ambițiune, dar n’a­vem ce face, vor și cei alți Români să se adreseze către capul Statului, însă în mo­dul constituționale. S­a vorbit de stindariul României, că trebue să merga la fruntarie- Așiă dori însă să scră la care fruntarie? D. Cogălniceanu. La tote. D. I. Brătianu. (urmândă). La tote!­­lice D. Cogalnicenu, însă D-sa a avută precau­­țiunea a ne spune mai dinainte că n’avem­ă oștire. Da, D-loră, stindariulă României, este desfășurat aci, se ne strîngem toți împregiu­­rul său, și spre a-i face respectat și onorat? s’avem o politică națională, să stim unde mergem. Iată ce am voit prin adresa no­stră! (Aplause prelungite.) D. Plachida și Bosuccianu, susținuți de mai mulți cere închiderea discnsiunii. îna­inte d’a se procede la votare, se dă cuvîntă D-luî Ministru de resbelă. D Ministru de Resbellü. D-loră­­ lissele D-luî I. Brătianu, după obiceiulă D-luî, aă fostă uă țessătură de totă festulă de de ceș­tii, și timpul­ material nu ’mi permite a le ana­­lisa în detaliurile loră, se ’mi dați voiă însă a le cerceta repede, fie ca Ministru, fie ca Ro­mână; se ’mi fie ertată dică a ’î respunde în ordinea cu care a procedată D-luî. Mai întă să m­ amă înțelesă critica făcută de D-luî missiei francese. Missia francesă o declară că ne e de celă mai mare folosă ca are să lase urme salutarie, în or­­ganisarea țărei nostre, și osebit de ace­­sta missia francesă are un însemnătate po­litică, dar care D-lui Brătianu în patrio­tismul său, și a scăpat din vedere. In pri­vință dlar atacurilor personale făcute Minis­terului și missiei franceze, pentru mine cred­ că D-luî nu a vrut să­­ fică de­cât­ lăsați să fiă că Ministru și să mă perpetuă pe acele bănci și atunci să fie și financier, și judecător, și administrator și de tóte în fine. Vine acum una din imputările ce D-luî face Guvernu­lui. D-lui i­ice: tóte națiunele se armeza, se gătescu; dar noi ce facemă ? Așă putea res­punde că și noi ne armămă, și ’i voi­­ lice: că daca D-luî ar fi esaminat ce s’a făcut în țerră,­­jic cu nu se tem a fi contra­­ l­isă; căci sciți ce s’a făcut, nu s’a făcut pre cât dorințele nóstre erau de mari, s’a făcut însă după mijlocele ce am avut. Sfâșierile neau­­oprit de a face mai mult, de a merge mai repede. D-stră a sciți acesta, dar D. Bra­­tianu nu vrea să o scie­­ zgomot în Adunare. Asupra glumelor D. cu topaz, cu chepturi cu baionete etc. acestea intră în alta ordine de idei — de ce nu a mai adăugat tote institu­­țiele iernii! Ce vrea D-lui, are? — Nu e destul a restrînge o idee și­­ o combate: voes ce D-lui se numai avem baionete? însă să aibă D-lui inima de român și atunci va vedea c’avem nevoiă de baionete. . Ne a vorbită de ună popora veciniă, de șerbi. Suntem­ mai înaintați de­câ­ă șerbi în mai multe ceștii, dar să fim modești ca ei, și de avem ceva de împrumutată de la ei, e că ei nu vorbesc, ci lucre­ lă, și în ceea ce a vorbită D. Brătianu de Pr. Miloșă, o­­nore Pr. Miloșă! Dar onore și Pr. Alessan­dru loan I. căci tată a făcută ceva și nu a­­târnă de câtă de la noi de a face și mai mult. S’a vorbită[de poporală Română că e blînd> inteliginte etc. Ore D. Brătianu crede că e cineva aci care să fie de opinia contrară? Nu, D-lor, și că­­ bicu că ori câtă ’să ară fi lăudat D. Brătianu, nu ’l- a lăudat îndes­tulă, pe cât trebuia, îi trebue ridicată un monumentă, trebue­a ridicată până la ceră, căci a știut în­tot­deauna a cântări și a resista la ori­ce culpabile însiminuărî. Am promis a merge repede, volă­­ lice dar nu­mai două cuvinte în privința constituțio­­nalismulu, regimului constituțional, de care D. Brătianu nu scrid­e a vrut so­­lică. Lucrul? D-lor, e forte simplu. Avem convenția, care ne asigură es­sistența nostră politică, care ne a făcut să intrăm în familiele Europene; trebue pre a eși din ea? Apoi regimul con­stituțional, mecanismul ce avem, voiți să nu fie în limitele convenției? Nu se­ă de ce se fiu obligat să­ să iaă din cartea citată de D-lor, când am convenția? Dar ce i­ice Dlui: Domnu administrează? Da, Die, Domnul administreză­­însă administrezâ în limite prescrise de con­stituția,și Ministerul va­­lice: noi primim res­­punderea administrații, noi suntem respunde­­tori, aveți pepturile nóstre­­ înainte, loviți-le, nu loviți însă în Domnitor. D. Brătianu ne a mai vorbit de Moldova de Ministere, de Unire, nea vorbit de viéța mai multora din noi, intre care ’mi a făcut onorea de a vorbi și de antecedentele mele.Eă consider de datoria mea cea cea mai sacrâ de a vorbi de imputările ce s’au făcut când a fost vorba de unire — de imputările directe și indirecte — și de a respinge înaintea țe­­rii aceste imputări. Nu vreți a recunosce

Next