Romănulŭ, februarie 1863 (Anul 7)
1863-02-17
3 nului le scote jumătate din inteliginția loră, și se supstitue elü în locul T. D. Florescu adică că suntu nisce gărgăuni în capulü D-lor Sturza, Ghica, și alții, și că acei gărgăuni facă ca Terra să fie în agitare.— Mărturescu mai ântâiă că asemenea gărgăune nu s’a mai venjuză. Dar dv vc (, tema de gărgăunele D- uî Sturzaseul d. Ghica scu Stirbeiu și alți 20 candidați carii n’au putere, n’au armată, n’au administrațiune, n’aă financie, căci sunt simpli particulari ca și mine, cum însă puteți crede ore că d-lorii potă deveni periculoși? N’ațî avută vre dovadă de contrariulă? A fostă, d-soră, Principele Bibescu , care avea căimăcămia pentru dînsulă, majoritatea în Cameră; cu tote acestea a venită spiritulă Națiunii și a luminată astă Cameră, și a făcută pe toți să uite simpatiele lor personale și a ales pe Alessandru Cuza, pe care nu lăscia nici cine este nici ce este. De câte ori națiunea n’a voită ceva, în deșertă s’aă cercată, a’i impune. Voinția ieia triumfată. La 1848 Principele Bibescu avea puterea în mână, avea prestigiulă ce încungiura pe Domnii cei vechii, și cu tóte acestea nesimțindu-se forte nici a opri, nici a se pune în capulă mișcării naționale, a plecată din Țară. La Divanul ă ad-hoc unde erau candidații? Aci facă omaginile mele Caimacamului Al. Ghica, căci administrarea sa a aretată Europei că România n’are trebuință nici de baionete nici de biclă spre a sta în liniște. Atunci d-loră, când toți Românii erau în piciore, când destinatele națiunii, când tote cestiunile cele mai vitale pentru dînsa se desbateau, erau puse în joc, și proprietăți, și ranguri și posițiuni. Românii au trecută astă ciise fără cel mai mică escesă, cea mai mică desordine, și au făcut admirațîunea Comisarilor puterilor, cari n’aveau nici ună interesă să ne veriá astăfelă. De ce atunci acești pretendințî n’aă putută influenția ? Și atunci erau alții mai pericloși, era principele Alex. Ghica care avea popolaritate în classa comercianților, și chiar în a hoiăritoră; era Principele Știrbei, care eșise de curând din Domnie, și care avea astăferă mulți oameni atașați Domniei-Sale, care deduse probe de capacitatea sa și aretase că este singurul administrator bun; era Principele Bibescu, care avusese o domnia, ce prin forma sa câștigase aristocrația;— acești pretendenți avâă și simpatie în afară. De ce dar n’am putut face nimic și cu toți am venit să voteze Principele strainu ? fiindcă nimeni nu e în stare a lupta contra intereselor și voinției Națiunii, și toți celți se vor încerca, se vor sfărâma ca de o stâncă, (aplause) țiceți, Domnilor că vei tema de gărgăunele D-lui Sturza, apoi, gărgăune pentru gărgăune, dați-ne voiă și nouă se ne temem de gărgăunele D-lui Florescu. D-lui e un om blilante, de familia mare, nepotă și ginere de Domn, care a format șcala militariă, și prin acesta a făcut că totă tinerimea ce ese d’acolo, toți oficialii îi sunt devotați, care are oștirea de atâta timpă în mânile D-sale, care prin manierele sale câștigă chiar și pe membii săi, și despre mine unul vă voiă spune: — nu câte înghiăciate am mâncat de la d-lui, — ci că am fost din cei mai buni amici ai d-lui Florescu, l’am iubit; opiniunile politice apoi ne-am despărțit. D. Florescu, în ’nainte de 24 Ianuarie, era Unul din cei mai bravi luptători ai Dreptei, și dacă oameni ca d. Florescu era la putere sunt încredințiat, nu că națiunea n’ar fi isbutit, dar ca ar fi avut mai mult de luptat ca se numescu pe Alessandru Ion I. De ce are se credă că D. Florescu, care a dată dovedi de capacitate, o să lucreze numai pentru alții, numai din amare filiale? De ce se credă acesta, când D-lui pate are merite mai multe decâtă alții, când e pate de 10 ori mai multă de câtă chiară principele Bibescu? și de ce se nu-î atribuiă că are gărgăunele de care se vorbea, și în capulă D-sale, și gărgăune pentru gărgăune, ală D-lui Florescu e multă mai periculosă decâtă altă Dumnialoră (arrestendă pe D-ni Sturza, Știrbeiă, și alții) căci are sabia în mână, de órece acești Domni nu suntă, ca și mine, de câtă nișce simpli particulari, și cari, suntă încredințiații, aă destulă înțellepciune spre a înțellege că suntă 12 Candidați și nu potă împărți România de câtă în două și chiară d’ar face și Banatul Oltului totă n’ar fi de ajunsă pentru toți! Cumă ară las ca cei l’alți să se facă, Principe D. Dim. Ghica ? Fiecare ar dice: de ce tu și nu că? Puterea D-loră este că sunt uniți cu noi și cu națiunea, fără ea nu potă nimică; ar fi dară o nebunie a le veni asemeni gărgăuni în capă. Cândă însă ai puterea în mână și poți dispunea de dînsa este altă ceva. Dacă gărgăunele acela póte ameți capulă unui simplu cetățiană, pe care l’amă pune la ordine numai 10 dintre noi, cine-mi spune mie că nu o se amețască și capulă unui ornă care e la putere și mai cu sumă ală D-lui Florescu care are armata suptă ordinile sale? D. Cogâlnicenu ne a vorbită de dictatură, alții ne-am vorbită de anarchia, că oră se sbore capetele pe ulițe; că, D-loră, nu se temă nici de dictatură nici de anarchie; pentru că anarhhie n’a fostă nici odată în Terră nostră. Anarhhia a addus-o numai streinulă și Guvernulă, iară nu națiunea, și de sfidă pe oricine d’a-’mi arresta o epocă cândă era anarcie. N’a fostă anarcia nici în timpulă lui Tudoră, care nu tăia capetele boiarioră ci numai p’alle streinilor, care din contra pe Români îi chiăma în tabăra sa și îi conjurase lucrese pentru causa Români, și dacă classile avute, n’aă conlucrată cu densură, causa e că nu eraă destulă de intelliginti ca să lă pricepá; mai târijiă ânsă aă înțelesă și dovadă este că acumă s’aă pusă pe terîmură pe care se pusese elă. Nu mi e frică de anarhiă, nici de dictatura ce ară lua-o capulă Statului. A avut- o și n’a întrebuințiat’o. Nu e cu tóte astea nici ună omă căruia se nu i placă puterea, a tot puterea este unulă din atributele ce dămă lui D<jcă, și nu e uă omă care se voiescu a-șî mărgini puterea sea; daca dar Domnitorulă n’a pus să în lucrare dictatura ce i se dedese pentru câtă va timpă, causa é că a fostă încredințiată că dictatura ’i ară sfărâma măinele. (aplause) S’a făcută imputare dreptei că a dată dictatura. Reă a făcută, d’a să fi fostă aici aș să fi combătutu-o și că, însă să nu’i attribuimă totă culpa, se împărțimă greșala. D. Manolaki Costaki, o repetă, ar pute se vede multe explicări despre modulă cum s’a votată acea dictatură; era pe tapetă cestiunea proprietății și dictatura era unul din instrumentele ce trebuiau spre a se esecuta acea lege.— Nu me temă, am -zisă, de dictatura lui Alesandru Ioan I. Mi e frică numai de acea dictatură care ar adduce resturnarea lui Alessandru loan, spre a ne aduce pe capătn pacoste cu care amă avea începe uă nouă luptă. Nu mi e frică de dictatura lui Alessandru loan, mi-e frică numai ca dictatura să nu adduca pe Tron un Duce órecare săü vreun pamentén care ar țină sabia în mână; și acea sabia nu o văd jă nici in mâna D-luî Sturza, nici în mâna D-luî Știrbeiă, nici în mâna D-luî Dim. Ghica. Batta de ce Terra voesce a intra pe drumur ă constituționale. Battă de ce națiunea voesce sĕ stă în piciore, spre a trece astă mare cirse a Óriintelui fără nici ună periclu pentru dînsa, fără a fi espusă la catastrofe. D. Cogălnicianu săă alții aă <jisă că de vom vota acestă amendamentă, resturnămă Tronul. Noi iihemă, suntă relle mari, și voimă se intre Guvernul pe calea constituționale, singura pe care se potă vindeca aceste relle. D-vostră însă $ired că Guvernul e atâtă de vițiată, încât nu se mai póte îndrepta. Bă unul v’ași forte mulțămi d’o asemene aperire. D-nu Casimir a dis că pana cea scrisă acésta adressă a fost îmuiată în nisce materie, în nisce tiiture aprin loterie. Nu,D-le Casimir, pana nostră nu se tinóe în aceste ținture, ea s’a mutată și acum unde s’a mutat totdeuna, în ranele României. (Aplause). Aceste rane le simui negreșit și D-ta. S’a mai a zis că acesta adressă s’a lucrat mult timp ca e o ideiă, o unitate, și chiar că vine de la Iași. Or fi viind, D-lor, de la Iași și încă mai de departe de Iași‘ alte hărtie, alte correspondențe, dar sciți bine că nici odată assemenea Adresă nu póte veni din Russia. (aplause) A! este o doleaniță, s’a mai lisă. Doleaniță! Amă citită și că în dicționare cuventulă de doleaniță, déra noi n'amă subscrisă nici una. D. Văsescu, vorbindă despre memorandă ne a iisă: cine l’a scrisă se ridice mâna. Așalică și că astă-ți: cine a scrisă doleanțiă să ridice mâna. Doleanțe n’amă scrissă nici o dată, și decca nu schiamă attunci cadă nu putem să ne facem o posițiune în Terră, attunci căndă nu era permisă nici chiar se fiimă, îngropați în pământulă Părinților noștri, — aduceți-va aminte de Bălcescu, și alții,—cum ne am putea gândi se le facemă astădî și pentru ce seamă face? Ca să punemă pe tronă pe D. Sturza? — D-lă Cogălniceanu dice ca se află în luptele politice de 22 de ani; și noi, deși mai tineri, suntemă de 22 de ani în acele lupte politice și nici odată ne amă căzută în assemenea păcate; să dea D -jcă ca nici alții se nu le fiă făcut!—Noi se venim aresturna tronulă României! și pentru ce se facemă acesta, D-loră? pentru ca să ne viă mă principe muscală, austriacă, s’aă vr’mă Pașă Turcescă ? Dară acésta ar fi de a sup, scrie singuri condamnarea nostră la morte, căci celle d’întîiă victime vomă fi noi, cari amă luptată totă d’auna contra tutură apăsătoriloră din întru și din afară. N’avemă, D-soră, nici mă antecedinte în viéța nostră, nici în fapte, nici înscrise, cari să ne recomande în ochii aceloră puteri. țicâ, depot, totă asta și aceia cari astă-sî suntă adversarii noștri. Daca astă voii se combată tote argumentele, se aperu pe toți amicii mei politici, cari s’aă atacată aici și mai allesă pre Dlă Panu, asupra căruia între alte atacuri s’a aruncată și acela ca a manoperată astfelă încâtă nu s’a putută ține 40 de jile ședințe în Camera din Moldova; d’așiă voit a respunde la acestea tote, așă ruga se ni se aducă apelulă nominală de lipsirile deputaților, ca se vedemă dacă deputații ce nu venînă erau din cei devotați personei D- luî Panu. Insă n’amă mai pute termina nici odată și timpul ă este forte preciosă. Mai nainte însă de a termina, sîntă datoră D-loră, a face ună actă de consciință, și chiară de datoria, chiară de politică. Ni s’a făcută o mare crimă pentru că amă supcrisă într’o adresă alăturea cu onorabilii deputați din drepta, pe cari î-amă combătut totd’auna, pe când alții le făcea curte. D-lă Costaforu de două ori a fost o mare oratoriă, a desfășurată un mare talentă în astă cameră, în desbaterea de fașiă, nu în discursulă ală douile, în celă d’ântîiă; și când a făcută apelă la boieri, la drepta Adunarii, să se mască cu D-sa, spre a strivi presa Română prin ordinanțe. Atunci ai fostă mai sublime, D-le Costaforu, și, deși ne combateai pe noi, recunoscă c aî desfășurată un mare talentă. Așă putere mai arătă și pe alții. D-lă Cogălnicianu ne a țiisu că a combătută pe Ministerulă D lui Barbu Catargiu, dar mi se pare că la și susținută. Suntă încredințată, D-loră, că daca D-lă Cogălnicianu să-ară fi combătută seriosă cu noi, Ministerulă Catargiu ar fi căzută, s’ar fi perdutu majoritatea, daca nu se unia cu dînsulu D. Cogălnicianu și mai mulți din stiigă. D-lă Cogălnicianu ne zice, cum, voi stânga v’ațî unită în drepta? și apoi D-lă I. Marghilomană vine și ne arată pocatele trecute ale dreptei, pe urmă aă venit amîndouî și aă vorbită de drama Țeraniloră. ’Mi pare forte reă, D-loră, ea s’a rădicată acésta cestiune; niminea din cei ce combată adresa minorității n’avea dreptă a aduce aminte acea drama. Era imprudinte pate chiară pentru causa ce D-loră sprijinină astă ji. Nu amă găsită pe nici unulă care să voesca se vilă se interpelsese pe Guvernă, atunci când se făcea acele tari atrocități, incriminări ; și amă fostă silită că, care eram pusă la piloni, care eram incriminată de capulă acestei resculări, se râdicu vocea ca sâ interpeleza de două ori pe Ministeriă în acesta cestiune; și nici unulă din D-loră n’am venită se mé susțiiă, ci s’aă unită cu toții de-aă trecută la ordinea pillei: și astă-feliă am fost nevoită a es și din acestă Cameră. D. D. Văsescu. Nu toți. D. Brătianu. Aceia cari asta-<ji protestestă Noi, drepta și stânga, cari amu fostă din cei mai mari memici, noi, D-loră, cari încă de la 48 ani cătată se ne mâncăm unii pe alții, ei bine noi, cândă amă velută pe rnciulă la ușa nostră, la porțile Românii, am uitată tote suferințele, tote certele nóstre am uitată persecuțiunile din trecută, cari am făcută pe mulți din noi a remâne săraci cu familie grele, nesciindă ce să le de sa mănânce, le-amă uitată, £ică, pe tote;'și cândă am verjuză că drepta se pune pe tărâmură naționale, n’amă întrebată de unde vine,le amă întinsă mâna, ș’amă clisă că cellă pucină în cestiunile celei mari de viéjá să ne dămă o mână fraternă. De ce D-vostro cari atacați asta-nî drepta, atunci, când ea era la putere și făcea acele rele ce i le imputați acuma, de ce nu veniați se luptați cu noi și să le loviți? Dacă va’țî fi unită toți cu no?, partita naționale era să éia triumfătoria. De ce înverșunarea re vine astăzi când drepta numai e la putere și când din contra se pune pe terimul naționale? cumă, d-le Tell, D-la care în Comisiunea Centrale, după D-lă Sturda, ai fostă mare patriotă, cumă nu-ți aduceai aminte atunci de relele ce a făcută boerii? Cumă atunci nu puneai în îndoală sinceritatea loră? Cumă D-ta, care atunci diceai că nu voiesc, a face parte din o gașcă de turburători, adică din partita naționale, și care banchetaî cu boiăriî, cumă vii astăzi se ne împuținoue că ne-amă unită cu dînșii, că ne amă dată mâna cândă amă văzută periclulu la ușiâ, că ne-amă întrunită pe terîmulă celă mare naționale? Vreți să mă îndoiescă de sinceritatea D-loră ? Ei bine, D-loră, că nu voiă, nu potă să mé ândoiescă, pentru că sclă că interesulă D-loră este de a fi sinceri, căci clasile avute, clasile culte, du mai multă trebuință de libertate, decâtă celle inculte, sărace, negreșit și acestea au nevoiă de libertate, dară mai multă nevoiă aă de egalitate, de dreptate. Cândă clasile de susă ară voie și facă una monopolă din libertățile publice ar fi altă ceva. Astăzi însă că clasea avută s’a încredințată că națiunile nu se mai potă guverna decâtă prin națiune însăși, șî cândă voiesce a da mâna la stabilirea guvernului națiunii, cumă voiți ore se-î respingeam? Noi credemă în sinceritatea D-lor, pentru că sperăm că s’aă convinsă, că astăzi numai 2 forme de guvernă sunt posibili : guvernulă constituțională, unde guverneza Națiunea, inteliginția și despotismul, adică guvernulu unui om cu ai sei. Republica assemenea este și ea o formă mai înaintată a regimului constituționale, cum, este de exemplu în Statele Unite din America și în Elveția. Noi credemă în sinceritatea claselor avute, credem că ele s’aă convinsă astăzili că nu mai pote fi ună guvernă aristocratică altă soră și că suntă reduse séu a da libertăți la totá lumea sau a se tîrî cu toții în noroi la piciorele unui despot; (aplause) credem că aă veluză ca, în loc de a fi umiliți, degradați,— căci tirania , despotismulă, mînjasce, degradéza pe om, (apleuse)— e mai bine se fiă libertate pentru totă lumea , ca astă fel că se se potă bucura și dînșii de tóte avantajele iei, căci o inteligințâ desvoltată nu póte trăi fără libertate, fără demnitate personale. Iată de ce credem în sinceritatea celoră ce s’am pus pe acest terîmă. — Ați zis că nu bănuiți sinceritatea nimănui, că și în o parte și în alta sunt simțimânte de români, de ce dar nu voiți a crede că în fașia unui mare periclu pentru țară, ei s’aăotărît a intra pe terîmul naționale? și ca se v’aretă unde este acel periclu se vecitescă aci ce <fice un principe Polon, Czartoriski. „Cereiuă,zice el, se se respecte demnitatea și reserva nefericirii nóstre, să nu se resterne asta feliă rolurile în câtă acei ce sunt loviți, acei ce mor se fiă criminali, și acei ce lovesc se fiă generoși și marinimoșî, se nu ne adreseze necontenit la mărirea de suflet și la liberalismul Rusiei. Acesta generositate și mărinimiă a Russiei le cunoscem de 30 de ani, le-am încercat, ș’acum am priimit o nouă dovadă despre dîbsele prin acesta recrutare lipsită de orice garanția de ecitare, transformată în operațiune discreționariă de poliția în legea propușilor, aplicată noptea unei națiuni întrege. A ne oferi dreptă ori ce garanția ecitatea puterii îmbetată de ea însăși, sed tulburată, și nerespectându nimică nici chiar propriele sale legi, ar fi o ironiă pră amară, care n’ar fi demnă d’o asemene causa.“ De ce dar gândiți, D-lor, ca după atâtea ani de esemple de tôté pilléié că aristocrația este imposibile, când chiar acea aristocrația vine de spune ce este despotismul, când principele Czartoriski, care în ierarhia alodiale ocupă unul din cele d’ântîiă locuri, vine și le arată ce e domnia Muscăluscă: cum voiți,fie, să nu se deștepte simțimentul național în inimile tutor Românilor? cum voiți ca ei să nu facă sacrificie? Și se vedem, D-lor, ce sacrificii? Clasea avută numai are boierie, privelegiurî, sacrificie ar fi făcut numai atunci când libertățile [erau precum monopolul unei clase, unor omeni numai astăzi ânse când atâția ani de avilire au făcut pe toți se veda că acesta nu mai este cu putințță, de ce se ve miraui că ei și a lisă, n’avem nimic a perde, se dăm mâna cu toții, spre a consolida libertățile publice ? De ce se ziceți că astă unire e o monstruoșitate? de ce ve tulbură atât D-lor? Guvernul de la 24 Ianuarie era chramat a face acesta apropiere; el era datoră a rădica stindariul României, a rădica demnitatea naționale, astfel ca fiecare să se simtă rădicat și cu toții să vie a da mâna în giurul Guvernului. Guvernul însă n’a făcut acesta. Spiritul, sistema ce domnesce a căutat a face numai zizănie, desbinărî între partite. Astă dî însă aste partite s’a unit fără voia Guvernului, (Aplause) spre a încungiura și a întări tronul României. [Acesta ore ne supără? Venim să cerem îndreptările ce reclamă țara íntrega, venim să lovimă sistema vițiosă a guvernului, eră nici decum tronul, D-lor, căci el este o stâncă tare ce nu se va sfărâma decât când ne vom sfărîma cu toții. — S’a vorbit de tronul lui Ștefan cel Mare, s’a zis că stă încă în Ias și A cui este însă culpa? de ce l’ați lăsat acolo? Dar că n’am nici o tema, căci nimic n’ar fi mai ridicolă, decât a se gîndi cineva că se póte duce de aci înainte să se sue pe tronul lui Ștefan cel Mare, contra voinței naționale, acesta ar fi cea mai mare nebunie. Noi nu atacăm de loc Tronul, ci ne adresăm cătră guvernul Suveranului României, îi arătăm plângerile și cerem se dă mâna Spre a se face îndreptare. Și de va respunde la vocea țărei, el ar deveni cel mai iubit, ar fi înălțat până la cer, și recunoscința nostră ar lăsa memoria numelui scă nemuritorii în Istoria Țărei : Intemeietorul libertăiloru fi naționalității Românilor! De ce nu voiți a primi acesta? Eu unul credeam că Guvernul are să vin să ne fică cu prihneșce cu mulțumire arătările țerei, că promite a merge pe calea constituțională, pe calea naționale. (Aplause). Și fiă încredințați aceia cari rîd ca în clipa când cineva ar face oposițiune guvernului pe acesta care, acel om ar fi de plâns, ar fi sfărâmat de puterea opiniunii publice. D-l Cogălnicianu a terminat, aducendu-ne aminte cuvintele D-lui pronunțate cătră Alesandru Ion I, când a fost ales de Domnitor: «Măria Ta, a dis D-lui, fii bun, blând pentru Români, și mai ales pentru acei pentru cari guvernele trecute n’au fost blânde, și altele.* Apoi urmadu consiliurile ce ia dat D-sa Domnitoriului, însă noi, D-lor, nu ne adresăm la Domnitor ci Guvernului, conform regimului constituționale. La începutul discursului său D. Cogălnicianu făcea din Domnitor, o ficțiune, o ființă abstractă, etc. ba încă a zis, fără sens; apoi a terminat spuind cuvintele ce a adresat personei, spuind ce trebuia să facă și prin acesta, chiar spuind ce n’a făcut. Și când Adunarea vine să Vorbescă nn personeî direct, ci guvernului, dupe legile constituționale, D-luî Cogălnicianu se supără. Aci este uă cestiune de gelosiă. D-sa voiesce negreșit a se adresa numai D-luî la Domnitoră. Ințelegă acestă mare ambițiune, dar n’avem ce face, vor și cei alți Români să se adreseze către capul Statului, însă în modul constituționale. Sa vorbit de stindariul României, că trebue să merga la fruntarie- Așiă dori însă să scră la care fruntarie? D. Cogălniceanu. La tote. D. I. Brătianu. (urmândă). La tote!lice D. Cogalnicenu, însă D-sa a avută precauțiunea a ne spune mai dinainte că n’avemă oștire. Da, D-loră, stindariulă României, este desfășurat aci, se ne strîngem toți împregiurul său, și spre a-i face respectat și onorat? s’avem o politică națională, să stim unde mergem. Iată ce am voit prin adresa nostră! (Aplause prelungite.) D. Plachida și Bosuccianu, susținuți de mai mulți cere închiderea discnsiunii. înainte d’a se procede la votare, se dă cuvîntă D-luî Ministru de resbelă. D Ministru de Resbellü. D-loră lissele D-luî I. Brătianu, după obiceiulă D-luî, aă fostă uă țessătură de totă festulă de de ceștii, și timpul material nu ’mi permite a le analisa în detaliurile loră, se ’mi dați voiă însă a le cerceta repede, fie ca Ministru, fie ca Română; se ’mi fie ertată dică a ’î respunde în ordinea cu care a procedată D-luî. Mai întă să m amă înțelesă critica făcută de D-luî missiei francese. Missia francesă o declară că ne e de celă mai mare folosă ca are să lase urme salutarie, în organisarea țărei nostre, și osebit de acesta missia francesă are un însemnătate politică, dar care D-lui Brătianu în patriotismul său, și a scăpat din vedere. In privință dlar atacurilor personale făcute Ministerului și missiei franceze, pentru mine cred că D-luî nu a vrut să fică decât lăsați să fiă că Ministru și să mă perpetuă pe acele bănci și atunci să fie și financier, și judecător, și administrator și de tóte în fine. Vine acum una din imputările ce D-luî face Guvernului. D-lui iice: tóte națiunele se armeza, se gătescu; dar noi ce facemă ? Așă putea respunde că și noi ne armămă, și ’i voi lice: că daca D-luî ar fi esaminat ce s’a făcut în țerră,jic cu nu se tem a fi contra lisă; căci sciți ce s’a făcut, nu s’a făcut pre cât dorințele nóstre erau de mari, s’a făcut însă după mijlocele ce am avut. Sfâșierile neauoprit de a face mai mult, de a merge mai repede. D-stră a sciți acesta, dar D. Bratianu nu vrea să o scie zgomot în Adunare. Asupra glumelor D. cu topaz, cu chepturi cu baionete etc. acestea intră în alta ordine de idei — de ce nu a mai adăugat tote instituțiele iernii! Ce vrea D-lui, are? — Nu e destul a restrînge o idee și o combate: voes ce D-lui se numai avem baionete? însă să aibă D-lui inima de român și atunci va vedea c’avem nevoiă de baionete. . Ne a vorbită de ună popora veciniă, de șerbi. Suntem mai înaintați decâă șerbi în mai multe ceștii, dar să fim modești ca ei, și de avem ceva de împrumutată de la ei, e că ei nu vorbesc, ci lucre lă, și în ceea ce a vorbită D. Brătianu de Pr. Miloșă, onore Pr. Miloșă! Dar onore și Pr. Alessandru loan I. căci tată a făcută ceva și nu atârnă de câtă de la noi de a face și mai mult. S’a vorbită[de poporală Română că e blînd> inteliginte etc. Ore D. Brătianu crede că e cineva aci care să fie de opinia contrară? Nu, D-lor, și că bicu că ori câtă ’să ară fi lăudat D. Brătianu, nu ’l- a lăudat îndestulă, pe cât trebuia, îi trebue ridicată un monumentă, trebuea ridicată până la ceră, căci a știut întotdeauna a cântări și a resista la orice culpabile însiminuărî. Am promis a merge repede, volă lice dar numai două cuvinte în privința constituționalismulu, regimului constituțional, de care D. Brătianu nu scride a vrut solică. Lucrul? D-lor, e forte simplu. Avem convenția, care ne asigură essistența nostră politică, care ne a făcut să intrăm în familiele Europene; trebue pre a eși din ea? Apoi regimul constituțional, mecanismul ce avem, voiți să nu fie în limitele convenției? Nu seă de ce se fiu obligat să să iaă din cartea citată de D-lor, când am convenția? Dar ce iice Dlui: Domnu administrează? Da, Die, Domnul administrezăînsă administrezâ în limite prescrise de constituția,și Ministerul valice: noi primim respunderea administrații, noi suntem respundetori, aveți pepturile nóstre înainte, loviți-le, nu loviți însă în Domnitor. D. Brătianu ne a mai vorbit de Moldova de Ministere, de Unire, nea vorbit de viéța mai multora din noi, intre care ’mi a făcut onorea de a vorbi și de antecedentele mele.Eă consider de datoria mea cea cea mai sacrâ de a vorbi de imputările ce s’au făcut când a fost vorba de unire — de imputările directe și indirecte — și de a respinge înaintea țerii aceste imputări. Nu vreți a recunosce