Romănulŭ, noiembrie 1863 (Anul 7)

1863-11-03

«SI ROMANULU 3/15f Noembre„ colegiurile sale, în scala sea de me­dicină, atunci de bună semn puterni se conchidemă că aceste învățături nu suntu­z de Iocü stimate de publică, de­ore­ce nimeni nu voiesce a face sacrificiulă cuvenită pentru a și le dobîndi. A plăti profesori, a plăti și elevi ca se-i as­culte, este credemță noi, dovada cea mai mare că învățătura așa cumă este organisată nu respunde la uă trebuință simțită de cetățianii noștri, și prin ur­mare, guvernul­ caută a produce uă a­­trofiă în­să parte a corpului sociale, cu paguba tuturoră celor ă­lal­te părți, este a căuta se se facă îmbrăcăminte la că mănă și a lăsa golă totă tru­­pulă celă­laltă. Societatea nostră este grală, lip­sită de cunoscințele acele cari în a­­deveră desvelescă producerea și spo­­rescă înavuțirea publică. N’avemă nici școli reale; una a fostă la Ga­lați și p’acea­a a desființatu-o minis­­terială d-lui Crețulescu; n’avemă nici școli profesionale, și cele doue trei, ce avemă suntu­ în cea mai tristă sta­re. N’avemă nici măcară nă scată de comerciă; ș’apoi lipsiți cumă suntemă­­ de ori ce învețemîntu șciințifică și in­dustriale cumă vomă putea intra în calea cea mare a progresului, a in­dustriei care este caracteristica ve­­cului nostru. Singura industriă ce a­­vemu și noi, industria nășiră naționa­le, industria marei majorități a popo­rului romănă, n’are pănă acumă un nici ajutor­ de la solința și esperiența po­­părelor­ civilisate, este cu totulă lip­sită de cea mai mică scănten de lu­mină și de învețetură. De acolo de unde arnă trebui se avemă învoțemân­­tulu agriculture­ organisată în tóte scó­­lele primare represintată în tote semi­­narie și aședată în tóte colegiale, ono­rată în tóte facultățile, cu deosebi­re desvoltată în instituțiunî speciale și de aplicațiune, noi nu-să avemă ni­­căiare, nu-să videmă nici într’ună locă, și cu tóte aceste travailulă nostru spe­­­­ciale capitalele nostru, mică loculă de a cauza avuția, pacea și ticnita viețuire ș de a combate sărăcia este în agri­cultură. N’amă făcută nimică pentru densa, pricumă n’amă făcută nimică nici pentru cele­lalte ramuri ale cu­noscințeloru omenesci; căci iată ce s’au făcută nu s’au făcută în intere­­sulă satisfacerea mariloră nóstre tre­buințe naționale, ci în acelă de a imita, de a zice că avem din tóte căte ceva, fără ca se avemă măcară numai pen­tru una singură trebuință îndestularea cea bună. Trebuința nostră cea mai mare din tóte este învețătura prima­­riă; pe acesta s’ar cuveni se căutămă a o satisface acumă de uă dată apli— căndă la dînsa în mare parte resur­sele de care pute dispune m­inisterial­ culteloră. Căndă instrucțiunea pr mare va fi respăndită în tote comunile ru­rale și urbane, atunci învețătură se­­condariă și profesionale pote veni se o complecteze fără ca se aibă nevoie de ajutorul­ internateloră. Candă în­­­­vețătura secondariă va merge bine, a­­tunci și facultățile voră fi pline de e­­levi. De la tăm­eliă dată cată se în­­cepemă­redicarea edificiului naționale de instrucțiune publică, și pentru ca acesta tamelie se fie temeinică, com­pletă și întinsă suntem de idee de a nu ne da îndăreptă dinaintea a ori cătă de mari sacrificii f­ără­cere sau din partea Tesaurului publică sau din par­tea comunitară, începe-va ministerală actuală ală cultelor, lucrulă de civili­­sare și de progresă în România de la temelii? Circularea ce­a dată ne a făcută se ne tememă că nu apreciaze tata însemnetatea acestei cestiuni de viitoră. Răs­d0ră învățătura primariă din satele nóstre are acumă numai cătă singură nevoiă de vegheria prefecți­­loru? Se ne permită d. Bolintineanu ai spune că acastă lucrare cu care a în­­ceputu este cea mai de pe urmă cu care trebuea se sfîrșască. Va înțelege, sperămă d. Bolinti­­nianu că de cătă se facă circularia pentru a spune domniloră prefecți cumă ’și închipuesce domnului că ară trebui se fie instrucțiunea și educațiunea pri­mariă, mai bine ar fi convocat pe ome­­nii speciali, spre­'a le face aceatea tate și apoi se fi venită se cară de va mai fi fostă de trebuință, vegherea prefec­țiloră. Pănă atunci sa ne permită a­dice că cu acestă circulație nu pute a ne face se credemă că anuă are orga­nisată instrucțiunea primariă și că șco­­lile sătescî cu numerală elevilor ă loră ar fi și în realitate precumă suntu în registrele ministeriului. I. I. Domnule Redactare, Amă redulă sciințificală și enci­­clopediculă respinsă ală d. avocată I. Strat, făcută asupra inseratului meu din 1 Noembre. In adeveră, d. avocată, în adăncile sale studie a înțelesă că pen­tru e­­cesă de putere se póte prevedea cineva în Casațiune și mai ’nainte de timpulă rostită prin art. 38, însă ce folosesco d- sale ideia isolată ce are, căndă acestă din urmă art. specifică, cu ună modă destulă de lămurită, tim­­pulu căndii trebue a se face recursurile. Ună recursă se face și în contra unei închistări nedefinitive, înse nu mai ’na­­inte de­otărîre în fondu, căci în altă felu n’ară precisa, acelă art. 38 că­ numai cestiunele prevenite de art. 41 suntu ac­ceptate. Ară fi fostă lesne legiuitoriu­­luî a menționa și eccepțiunea art. 36 alineatură 2 No. 2 citată de d. Strat. Acestă aliniată are de obiectă a lă­muri pe fie­care că după ce ună pro­cesă s’a­otărîtă în fondă, are dreptă recurentulă a ataca precum h­otărîrea cea definitivă, asemene și acele nede­finitive urmate în timpul­ litigiului. Ast­­fel că legea s’ară contrazice și pentru cei ce s d­ă n aprofondă jurisprudința, legea nu se contradice în una și a­­cea­așî materie. Acumă permită-mu, d-lu­ Strat, a crede că nu că, ci d-lui a mersă cu studiul­ legii de Casațiune numai pănă la art. 36. Cu tóte aceste, d-lui are în opiniunea mea o justificare forte ra­țională care se resalva prin următo­­riulă principă Roman: ,,Qăao rerum natura prohibontur m­lla lege confir­­mantur,k s’aă principiulă „Quand ab i­­nitio non valet longo tempore non con­fi­rmatur.“ Bine­voiți a insera acesta replică în colanele diariului ce redigeați. Primiți, etc. 1863, Noem. 2. 1­. I Cigara. 3. Chitanța pentru plata tarifei de Cimitiriă la Capucini, pentru acei ce se pună în fosa comună, chitanță pe numele reposatului Afară de aceste, de la d. Caccia, ce funcționa atunci ca Consulă otomană la Palermo, amă dobînditu: i) pasportulă reposatului, b) unu numera de scrisori adresate, par­te directă reposatului, parte d-lui Sal­­vatoră Ragusa, scrisori deschise, în numeră de 10, și nedeschise, 2, în sfîrșită, c) inventariulă de lucrurile re­posatului, rufe, haine, cumă și de lă­­dițe cu cărți și manuscripte, inventa­­riă, făcută suptă ochii reposatului, chiar în cele din urmă momente ale vieței și în care este espresa sa voință du­pe urmă, relativă mai cu sdmă la cărți și manuscripte, pa care le dă lăsată cu limba de marte ca se se încredințe de D. loan Ghica ce se alia la Constan­­tinopole. Acesta e, domnule Ministru, re­­sultatul­ misiunii mele la Palermo. N. Ionescu. Declarația Capelanului Sacramentala. I. M. S. „Noi, Papa Andrea Cuccia, Preotu ală Bisericei Sântului Nicolae Panormi, atestămă și declarămu, într’uă condică la care se însem­ne du numele și pro­numele reposaților­, dupe legile în vi­­góre. „în cica a doua­ decilea și nouă Noembre, anulă 1852. „Nicolae Bălcescu din Valahia a „încetată din viață, la etate de trei­zeci și unu de ani, pregătită cu tote „rînduelile religióse și propodită de „preotul” Josef Calida, Capelanulă ad­junctă. „Și pentru acesta cub­semnămă și punemă sigiliulu Parohiei. „Dată în Panormi, la trei Octom­bre, 1863. (L­P.) „Capelanulă Sacramentală, Josef Masq.“ „Palermo 29 Octocmbre 1852 „Sub-scrisulă, guardiană ală ve­nerabilului monasteru alîi reverenzilor Capucini, afară din cetatea acestei ca­pitale Palermo, priimescă prin mănile lui Masaro, mila de 12 tari (gologani) carii suntu pentru îmormîntarea fostu­lui D. N. Bălcescu. (L. P.) „Guardianulu Capucinilor, „fr­tele Gheorghio Catalenio.“ Remășițele lui Nicolae Bălcescu și Testamentulu Soft. Raportulu d-lui Ionescu. Domnule Ministru. La 2 Octombre trecută, din Paler­mo chiară, trimisă fiind«„ în misiunea aducerii oselorü neuitatului patriotă Nicolae Bălcescu, în Patrie, am avută onore­a adresa predecesorului D- vó­­stre trista scrie că spoirile mortale a­­le istoricului lui Michai­ Viteazul, au fostă aruncate în cimitirul­ săraciloru din m­onastirea Capucinilor, de lingă Palermo. Precumă v’amă espusă ori din viu grasă, Domnulă Ministru, as­­tădi viă a ve raporta înscrisă că asu­pra acestui faptă vrednică de jale, du­pe actele autentice dobîndite la fața locului, și pre care le depună alătu­rată pe lîngă acestă raportă, este as­­tăzi definitivă constatată. Iată ace­sta acte: 1. Declararea albergatorului de la Trinacria, D. Salvatore Ragusa, în casa căruia aă locuită riposatură, de la 17 Octombre 1852 pănă la sfirși­­tul ă seă. 29 Noembre. 2. Certificatură Giuntei Municipa­le din Palermo, dată dupe cererea mea. Declararea birtașului de la stabilim­entulă Trinacria, în Palermo. „Bă, aicea subsemnată, declară că reposătulă Nicolae Bălcescu, a sa­ Palermo, 6 Octombre 1863. Consiliul­ Municipale de Palermo. „Vedîndă raportulu Asesorului o­­ficiului, delegată pentru serviciulă în­­mormîntăriloră, cu care se tăgăduesce dreptulă, că fiindă dusă o lițerulă sani­tară la monastirea Capuciniloră, și a­­colo întrebîndă pe directorele mormin­teloră asupra corpului D. Nicolae Băl­cescu, ’s-a declarată predisulă Direc­­tore încredințîndă că corpulă reposa­tului a fostă acolo îngropată Ia 30 Noembre 1852, la gropa comună, un­de de la acea epocă pînă astă dî câ­timi de mii de cadavre au fostă în­­gropate, și pentru acesta fiindă ames­tecată sceletală d-lui Bălcescu cu aceî prea mulți în aceeași gropa, ne vine peste putință a recunosce m­osura sa și a avea uă urmă destinată. „Asupra cererei d-lui profesore Ionescu, ce s’a presentată cu misiu­nea de a găsi și a reavea corpur­ de care este vorba. „Se adeverează cea da față „Președintele Municipalităței. (L. S.) „A. Rudini ,,Asesorele. „Secretară“ sită în casa mea în­­ ziua de 17 Octom­­vrie anulă 1852, în o stare forte cri­tică, și redăndă că mergea din reă în mal reă, și arăndă a-mi plăti diferite compturi de septemănî de hotel și pen­tru medicamente și visitele doctorului, o lu amă întrebată daca era în stare de a regula acele compturî, d-lui îmi res­­punse că asceptă uă poliță și că nu ’mi puté plăti mai nainte de prih­uirea acei polițe. „In fine, în diua de 29 Noembre 1852, informăndu-mă că viața sea era la termine,­amă chiămată pe d. con­sulă Otoman, d. Caceia și pe popa Grecu, anume Papa Andrea Cacia, și în presența dumneloru a dechlarată că nu are de cătă ca 30 franci în bani, diferite obiecte de îmbrăcăminte, și multe cărți și manuscripte. uă oră pe urmă, a murită în minele preotului. „Apoi, în presența d-luî consulă, s’a pusă tóte obiectele într’uă cămă­ruță, și d. consulă le are pecetluite, dăndă cei 30 de franci pentru spesele de îmormîntare, și corpul ă a fostă dusă a doua Zi în grupa comună de la mo­nastîrea Capucini. ..Dupe căte-va zile, d. consulă mi-a plătită, arătă­m o cătă și docto­rului, precumă și spesele pentru me­dicamente. In urmă ’mî-n ordinată de a face să ladă mare spre a-l depune înăuntru tóte obiectele reposatului, în­dată ce lada a fostă gata, d-lui ridi­că sigiliulă și cu inventariulă în înănă s’a depusă totă în ladă și s’a pece­tluită și pornită, silindu-me a face tóte spesele, încă pentru cele de spe­­dițiune, carele se urcă la 16 franci a­­própe și mî-a promisă de a me des­păgubi, dară pînă acumă nu amă pr­i­­mită nici m­ă bană. „Salvator Ragusa­ , Birlașă de la Trinacria. „Palermo, Octom, 3, 1863.“ Testamentul­ reposatului Nicolae Bălcescu: „Declară, că sub­ semnalulă, de a avea m­ă gemantanü de piele cu hai­ne purtate, adecă: trei haine, două perechi pantaloni, optă giletce, două halate, trei cravate, u­ă acă de ar­gintă antică representăndi­ lună papa­­gală, ismeno sése­ spreadeco, patru­spro­­dece cămăși, nouă prosópo da olandă, șăse fulare, cinci lianele, una spăreche ghete de postava, cinci perechi cio­rapi de lână, cinci perechi ciorapi de bumbacă, nouă șervete de bumbacă, patru-spre-dece gub­­e, patru perechi pantaloni de vară, șoso fețe de pernă, două perne, una cutie căptușită cu ca­tifea cu jocă de ciahu de fildeșă de la China, diferite cărți de studiu pen­tru istorie, diferite cărți în două lă­­du­ie cu catalogulă cărții oră. Aceste o­­biecte vară fi predate la d. la nea Ghi­ca, sau cui se va presenta pentru dănsulă „Declară ăncă a fi datoră la d-lă Salvatore Ragusa, bocandierulă de la Trinacria, oă lună de locuință și nu­­trimentală învoită cu suma de douî pi­aștrii pe <fi, osebită de alte lucruî es­­traordinare, mai declară și voiă, ca predisulu­i. Ragusa se d­ă resplătită cu alți patru-decî piaștrii, peste totă 100, pentru îndemnisarea de obiecte pră­pădite și arse sau pentru alte cause ale maladiei mele. Un­ orologiu de ar­gintă fară lanță, și piaștrii doue­<jeci și cinci, declară a fi datoră la d-na doctorală Battaglia, cinci­ spre-dece pi­aștrii pentru visitele făcute la mine, precum­ și la Tomaso Malone­sluga, trei piaștrii și jumetate, și în fine alte șase piastre de bacșișă la servitorii de Otelă. N. Bălcescu. „Palermo, la 29 Noemv, anulă 1852. „Martoră, Papa Andrea Cuccea. „Idemă, Nicola Prasso.“ 981 FELURII­I, Despre starea sănătății lui Gari­baldi suntemă în stare a da nuvele satisfăcătorie dupo­uă epistolă a doc­torului Albanese cu dată de 30 Octobre de la Caprera: „Ecu­ me ârăși aici la generaliulă nostru și me bucră a’să regăsi mai pe de­plină restabilită. Elă începea umbla fără 10<jăină și, dacă piciorulă scă n’a redobândită ăncă tótă libertatea mișcării, totă­­lu póte în­trebuința liberă și cu siguranță. La socirea mea a mersă inainte’mî fără ajutoră. Poți se’ți închipuiescî cătă eramă de mișcată. Ama esaminată din noă starea rănei sale și trebue se măr­­turescă că progresele făcute în timpă de doue luni suntă întru adeveră mi­nunate. Fără a greși poctă asigura, că pînâ’n primavéra viitoria generalală va fi deseversită liberă de dureri și * 1 sănetos . Subscrisă, Enrico Albanese. — La 3 Noembre s’a coborită, suptă direcțiunea arh­itectului Hittorf, statua lui Napoleon de la colina Ven­­dome. Acea coborîre s’a savîrșită în timpă de 3­­, ore, căci pregătirile erau făcute cu cea mai mare îngrijire; se scie că statua are oă greutate de 9000 kilograme și colona­uă înălțime de 50 metre; la 4 Noembrie s’a suită noua statuă, care represintă pe Napo­leon I în vestmînlură de resbelă ală imperatorilor­ romani cu tunica și manta scurtă țiindă într’uă mână globală cu Victoria aripată, curiositate istorică care a fostă scăpată de ună neguțiatoriă de vinuri din stradă Saint-Honore, căndă, în 1815, colona Vendome pustiită și ciuntită de aliați. Opiniunea publică nu aprobă acesta schimbare. Publiculă, care a asistată la coborirea staniei în­negrită de timpă s’a uitată cu priviri întristate la acea operă și a eepresă părerea sa de reă, că acésta imagine poporariă a marelui împarată se fie eșilată din întrulă orașului și se fie strămutată afară. Ună imperatore ro­mană póte fi, suptă puntulă de vedere ală artei, d’unu aspectiv mai frumósă;­­* dară pe colóna Vendome trebuia se fie Napolen cu păleria mică și cu ca­potul» venetu. Poporulă părtă în ini­­ma sa pe marele împerată tocmai astă­­felă precumă a stată pe colóna Ven­dome în constumnță naționale. Statua nouă este că ofensare a simplimîntului poporaliă, ală adeverului istorică și ale spiritului democratică ale epocei nóstre. Noua statuă a lui Napoleone l­iă este oă lucrare frumósa din puntură de vedere ală arții; este opera talen­tului d. Dumont, membru al­ Institu­tului, și îngrijirilor’u de esecutare ale d. Victor Thiéhauliu, turnatoriă. Intr’una din dilete trecute, D. de Schmerling, ministru de stată, preum­blăndu-se în Leopoldstadt la Viena, zări îndepărtare una băiată care în deșertă facea cele mai ostenitóre si­­­­lințe pentru a impinge înainte oă căru­­ciură greă încărcarcată de ună drumă pre anevoiosă. Nici unul­ din nefe­riciții trecători cari strebăteau calea nu ajutaă pe nefericitulă a scăpa din acea greutate. Vediîndă aceasta, mi­­nistrul­ de stată ală Austriei s’apropiă de caracieră și dăndu’î­nă puternică mănă de ajutoră o făcu răpede s’ajungă în vîrful­ suișiului. După aceasta d. de Schmerling se depărtă în liniște fără măcară s’aștepte mulțămirile bă­iatului. HISTORIA MARTIRILOR LIBER­TĂȚII, volumulă allu dncilea fiindă sub tupar, suntă rugați, toți d-niî cari aă bine­voită a se însărcina cu des­­eele mai multoră exemplare din vo­­lumul d­inteiă, să trămită cătă mai cu­­rîndă costulă loră la Administrațiunea Ziarului Romănulu, făcăndu’mî trebu­ință pentru plata tipăritului celui de ală cinoilea* 1. Cocorăscu. (No. 814) 11 2

Next