Romanulu, iunie 1864 (Anul 8)

1864-06-11

512 ROMANULU ”/23 IINUT. din nainte că dupa desbatere, vomu trece și noi cu densa și vomu striga, acuma ca și la 1848. ! Libertate! Dreptate! Frăția! Și negreșitO că Dîmbovița este sigură că putemu vorbi, că putemu desbate, căci într’altelă ea n’ar fi provocatu, și mai cu semn n’aru fi atacate pe cei cari ar sei că n’au voia a respunde, ea n’ar fi căzută în acela nomelu în care mișunescu vermii corupțiunii, despre cari vorbirămu în ântăia nóstra epistolă. Negreșitu că Dîmbovița crede că putemu areta în tută libertatea nedumiirile ce póteamú aré în unele punturî, neînțelegerile ce ne voru fi mai remasa „despre NATURA LUCRURILORU,“ despre care vorbesce ea însăși s’aretă că în privința acelei NATURE A LUCRURILORU, se póte se fiă neînțelegeri. Negreșitu că Dîmbovița a întrebat, a cercetatu și s’a asiguratu că este peste putință se n’avemu deplina libertate d’a vorbi, d’a areta ne’nțelegerile ce póte avemű. Și cumu se nu flă sicură d’acestă condü ea simple, scie și de chiară, că „popo rulu este liberu, mare, fericită; că ■ poporulu întrega înalță penă la cerü ■ strigările sale de bucuria și entusiasma; ■ că tóte elasile societății, că toți, apărați și neapăsați — (în trecutu, negre■ știu, căci acuma toți sunt o d’uă potrivă) — că toți, apesați și neapăsați, ■ comercianți, artizani, ostași, plugari •studiați, toți în fine simplu puterile • lor, încuindu-se, simplu vieții deștep■ readuse într'înșiî candü privescu calea ■ ce are a-i conduce la arena unde meritulă* etc. Cumü ^iema, se nu ftă sicură c’acolo unde este atâta fericire nu mai este omu, nu mai este partită chiarü, care, ori câtă de mare ar fi libertatea, ar mai puteaduce cea mai mică pedică! Cumü, se se temă de libertate, dreptatea, fericirea generale, entusiasmulu universale, căndă este sclutu că ele n’arü fi născută de n’ar fi fostu libertatea? Cumu, atunci căndu poporulu s’a declaratu vérstnica, și cându era, prin cunoscința lui, prin voința lui, prin votulu lui a surpatu ori ce abusti, ori ce privilegie, ori ce tiraniă, ne mai putemu teme că cei retăciți și »Grifonii*, cumu îi numesce Dîmbovița, o se mai puta stinge lumina, voința, și mai multă ăncă, entusiasmulu poporului, ba ăncă c’o se cuteze mulți macaru se iesă și se la lovescä în credințele sale, în iubirea sea, în fericirea sea, în entusiasmulu seű? Daru pentru ce nimine n’a isbutitu s’amăgescă poporulu în cursă de trei luni în caria domnită, în 1848, libertatea cea mai asolută a tiparului ș’a întruniriloru? Pentru ce la 1859, îndată ce a triumfată poporulu, célu d’ânteiă actuala sen ș’ală guvernului a fostu proclamarea libertății asolute a tiparului? Și cuma, déca acuma 6 ani, déca acuma 16 ani, nimine n’a pututu amăgi poporulu, în miclăloculă , celei mai asolute libertăți, cumare jpețimă, amű mai putea se-ü amagésca astă—^!, și mai cu semăiastă <jicăndă nu numai voința sea, dar chiar aspirațiunile sale au devenit, orice Dîmbovița, fapte împlinite ? Si cuma, decă Dîmbovița, n’ar fi fostű sicură că este, c’avemu toți libertatea asolută d’a vorbi ș’a scrie, ne ar fi provocată, ne ar fi atacatu despre tăcerea nostră, și toto d’uă dată ne ar fi vorbită și despre 1848, și încă chiarü de suferințele și strivirile la care căderea acelora principie ne a condamnatü și pe noi și națiunea întregă ? Găta despre noi, dechiarămă că pană nu vomă fi siliți a crede într’altüfelu, nu vom pute admite că Dîmbovița ne a provocată, ne a atacatu, și ce atacuri decă n’ar fi fostu sigură că putemu, e’avemu libertatea se-i supunemü ne’pțelegerile nóstre, și ea se le risipescă prin lumina cea mare. Cu tóte acestea, se ne este Dîmbovița s’asceptàmü uă deslușire, uă afirmare din partea iei, mai nainte d’a cuteza a-i spune și noi cari au fostu credințele nóstre de la 1848, pentru cari lama mâncatu pănea esiliului și pe cari nu le vomu schimba de ni s’ar tăia nu numai peni și limba, dară și chiar a capulu. Și în adeverii, acesta nici nar fi unu sacrificiu pentru noi, căci ce folosesce omului capul, dacă nu mai póte spune semenilorü sei credințele sale, cugetările sale? Asceptăndă daru, ș’asceptăndă cu asigurare respunsulu afirmativű ale Dîmboviței, adică asigurarea că este peste putință se simți opriți d’a spune credințele nóstre de la 1848, căndu Dîmbovița ne-a lovită (jieendu cji jeam) părăsită de vreme ce nu se mai recunoscemu în cea a ce s’a făcută, și nu strigamu în Romănuță Osana! Asceptându,jicemă, vomu respunde astârii Dîmboviței, numai la partea în care spune că „Grifonii“ amăgitorii noștriî soci din Cameră, ne-ar fi oprită d’a comunica leetorilor noștri, că aspirările revoluțiunii de la 1848, au devenită fapte împlinite. Nu putem spune ce am voită noi la 1848 și ce voimă negreșită ș’acumă, darű negreșită că ne va fi permisă se spunemă ceaa ce n’am voitu, ne va fi permisă se spunemu régiméié ce neama luptată se lú surpáma la 1848, régimélé contra căruia ama luptată, in țară și’nesiliă, ș’amă luptată nu numai contra betrâniloru reacționari, daru chiarü contra a doue sute de mii de baionete, muscătesci, austriace și turcesci, și contra unei puteri și mai mare póte de cătă a baionetelor, și care se numesce, nesciință și obiceiă. Régiméle care a domnită în țară, de la cela d’anteia domna fanariotă și pănă .... nu mai scimți pănă căndă; régiméle ce l’au susținută toți reacționarii cei adeverați, toți „Grifonii“ , cumu îi numesce Dîmbovița, și toți strigoii, cumü îi numia Stepa Dunării, și contra căruia lupta rămâ neconte uitu, și’n esiliă, și’n Presă , și’n Cameră, acelua numai ne vomu încerca pentru astăzi se la amintimă în scurtă, și ecăsă. Se nu fiă libertate de țipară , și mai cu semă libertate de’ntruniri. „Poporulu este nedegroșitu,“ Ilicea în Cameră unu hotără vechiu. Și la 1859 în a două decelea ședință a Camerei, 24 Martie, domnulu generală Fiorescu combătu libertatea Presei, și, rugămă pe Dîmbovița se véita dacă cuvintele unuia din capii reacțiunii d’atunci nu semăna în tóte cu cele ce se z icu și astăzi în contra libertății tiparului. cința: „îmi place libertatea dară nu li~ Căndă scriu, domnii jurnaliști, numai pentru a desbina, a băga ură între omeni’, căndă prin scrierile lor, caută ascudul societatea păna’n basele iei constituționale, dacă acesta fiindu că n’avemu legiuiri de presă și fiindu că nu suntu în stare a se dispensa de densele. Domnulu Boerescu se pare aplecată SPRE ASOLUTISMU VOINDU - NE IMNUNE OPINIUNILE SALE și aperăndu pe cei ce defaimă majoritatea Adunării. „Până căndă acesta , domniloru ? A sciutit că nu suntu legi și d’acea a a făcut- o.“ Bacă și căte-va din cuvintele d-lui Dimitrie Ghica, totu din acea ședință, care atunci represinta ideiele trecutului în privința Presei, și va vedea asemene Dîmbovița că astăzi în domnia ce se spune c’ar fi a națiunii, ni se repetă, testuale putemüi fice, apoi lea și argumente. „Censura noi nu o voim” , este o instituțiune urîtă pe care o respingem din totă virtutea .(1) dară trebue împlinită printr’uă lege de Presă care se prevadă și se pue um ca i petă licinței. j „Licința jurnalismului, a ajunsă a fi neertată. Am veijuta jurnaliști cari s’au adresată într’ună modă necuviinciosă, prin article injurióse nu către uă persona, ci către funcționarul publicü. Am veijuta într’ună jiariu,jicenduse cu plăcere — „Domnule Prefectă ale Poliției.“ Acesta este una ce fórte gravă, fiindu c’atinge chiarü autoritatea și prestigiulü cu care este investită uă personă publică. Aceste tête d’ama avea legi de presă în țeră. NU S7 A PERMITE.“ Și noi, atunci ca totudeuna siserămă. „Cea d'ănteiu îngrijire, scria una țliabă francese la 1789, 29 August, aceloră cari voru aspira a ne aservi din nou va fi a restrânge libertatea Presei și chiarü a o sugruma de voru putea.“ (Romănală 1859 4 Aprilie.) Pretutindine și totodeuna reacționarii au voitu se nu flă libertatea tiparului ș’a întrunirom; și lucrulu este firescu; el ertu contra intereseloru mari ale poporului și era naturale se se temă de libertate; pretutindine și totodeuna cându poporulu a triumfată o dată îndată libertatea tiparului ș’a întruniriloru ; [și lucrulu era firescu; poporul ă nu voia a robi pe nimine și d’acea a el spre a avea trebuință de lumină și de desbatere, spre a nu se putea amăgi; și d’acea a și poporulu română, atătu la 1848 cătă și la 1859, a proclamatu îndată libertatea tiparului ș’a întruniriloru. Deci, ori căndă triumfă poporulu este îndată libertate asolută; ori căndă triumfă grifonii presa și întrunirile sunt supreme, suntu puse suptă autoritarea și controlul guvernului. Strigoii, reacționarii, Grifonii, pretutindine și totűdeuna, au cerută cea mai deplină concentrare de putere în măna guvernului se se secestreze glotele, cu mü fica ei, poporul, cumü îhî numimű noi; ele este neluminată I și se póte înșiela; se se opresc a dar ș i ori ce întrunire, se se oprescu ori ce j scriitoru, care nu va depinde de ministeriu, d’a trata materiele politice; „ce guvernă va putea esiste cu drepturi constituționale d’a se discuta tóte legile, și chiar o pactură fondamentală.“ La noi, de la Mavrogenii și pănă la 1848, și mai cu sumă de la 1848 și păn’acumii, reacționarii cei mai împelițați au propagată, prin foile lor”, prin graiă și de la tribună, „restaurarea autorității, a guvernului, asorbirea în Stată a tutorii libertăților individuale. Noi, de la 1848 și păn’acumă, amu susținută contrariulă, și prin urmare oricăndă va fi asorbirea în Stată, în guvernă, a libertăților individuale este învederată că va fi triumfulu grifoniloru contra principie—loru susținute de noi. Amu susținuto, și vomu susține pe carü vomü trăi,, scăderea armatelorü permanenți și organisarea națiunii întregi în armată de aperare naționale, precum este organisată Elveția și chiarü Prusia. Amai susținută ca fiecare cetățiană vârsnica se aibă într’un mană una buletina și ’n ceilaltă năpușcă, ama susținută că nu pote avea buletina fără pușcă, nici pușcă fără buletine, una din doue de—i va lipsi, nu este dreptate, nu este egalitate, nu este libertate, nu este vîrstnicie, ci scamotare, amăgire sclaviă. Grifonii ne au combătută până mai de ună<ji, și au susținută armata permanente, gendarmerie și poporulu cu bradele gole, fiindă iménsele numai căciula. Deci amü,hsă, ijiserama și vomu țlice, că unde armata unei țere nu va fi națiunea întregă acolo va fi triumfulu grifoniloru contra nóstra. Grifonii, strigoi, reacționarii cei betrâni, au susținută totodeuna, și’n tóte țerele, centralisarea administra- 1 tivă. Administrațiunea, ana jisti ei, cată i se fiă stăpena policiei, stepăna instrucțiunii publice, stopăna spitalurilor, stâpăna lucrurilor publice, și totu ea se ocupe comunele, orașiele, vămile, salinele, și chiar bisericele și domeniirile publice prin aginții iei d’a dreptur ă, prin ceilaltă oserie permanente de 20 de mii de omeni și cari se vor numi funcționari publici; administrațiunea se facă totu, se guverne totuși toți ceilalți se producă numai și se plătescă. Acesta a fostă la noi în țară sistema de administrare și de guvernare a tutori iloștilor, domni și boiări, acésta sistemă amu resturnatu-o la 1848, acesta au susținutu-o bâtreni grifoni în cameră și noi amu combătutu-o, necontenită. Chiar în luna lui Martie trecută, d. Arsaki și alții de versta și de ideiele domniei sale, susțineau că Primarele chiarü se fiă numită de guvernă, ș’abia puturămu face ca guvernulu s’alegá din trei candidați pe unula, ceaa ce mănținemă că este una reă, că este uă restrângere, că este o reacțiune, chiarü în luna lui Martin, dumnelorü, grifonii de nascere sau de ideie, au susținută că instrucțiunea se fiă în mana guvernului, și noi că trebue se fiă în măna națiunii, că consiliulu superiori se fiă numitü de guvernă și noi, că trebue se fiă numitü de profesori. Totüdeuna grifonii au susținută că chiaru medicii de la spitaluri se fiă numiți de guvernă, și noi ama susținută că trebue se fie aleși de către medici. Totodeuna, și chiar în Martie trecută, cățî din cameră mai remăseseră in ideiele trecutului de centralizare, de guvernamentalismă, au susținută că judecătorii se fiă numiți de guvernă, adică că justiția ne vine d’afară, de la Papa, sau de la Domnu, și noi ama susținută se fiă aleși, căci justiția pentru omenii cei noi, este în noi înșine înăscută cumă este și iubirea și care, ca tóte celelalte facultăți, se desvoltă și ea, prin cultură și prin practică. Grifonii dară ne aă combătută și au triumfată, că ei, ăncă aă dată mai repețime, de la Mavroghenii și păn’acumă, n’au înțelesă altă sistemă de cătă guvernulu, și prin urmare tribunaluri, administrațiune, policiă, gendarmeriă, centralisare deplină a lotului în măna unui singură omu, de la care se se reverse milă în picăture, mai mare sau mai mică, asupra cuiva voi stăpanulu, și întunerica, tăcere adîncă, ca nimine se nu vadă, se n’a uită, se nu cuteze se fică una cuventu! Cumü se pate ca și mulțimea se vorbesca, se judece, se facă și se prefacă? Ce felul are și ea minte și sufletu ? Nu! Grifonii iliciî că n’are, celu puțină că este pruncă, și trebue ținută în legăminte de măna parintésca a unui guvernă, pănă căndă va crede elu că s’a luminată, adică în vecii veciloră. Acestea surită în scurtă princi— piele strigoiloru, reacționariloră, grifoniloru, comă îi numeșce acuma Dîmbovița, acestea seamă combătută și d’aceaa este dovedită că până ce le vomu dobîndi acestea numai grifonii au drept a se stinge: Triumfă! Biruință! Osana! ÎNf. ]VI ERIC Capitolulu XVI. (A vede Nr. de la 25 Maiü) Alegerea. — Sabbatură. In fine, sosi acea vestită di de Sâmbătă, 5 Aprilie, care trebuia se facă dintr’unii parisiana de la Chaussée d’Antin, unu membru alu administrațiunii municipali din Paris în Massachusetts. La sapte ore de dimineța, pe una limpa minunată, uă sută deuezeci de scrutine se deschiseră în mijloculu unei linișci solemne. La ușia fiecăruî chiurcă se vedea doue lungi șiruri de alegători cari c’uă rebdare ș’otărîre ca totul« Iasono așteptau momentulă de a esercita dreptulu loru suverană. Certele încetaseră inimicii din diua trecută glumina și-și strîngeau măna. Naintea otărîrii majorității fiecare se închina mai dinainte, remăindă se triumfe și elü dupe umană. La amiadă, scrutinulă era despuiată, alegerea proclamată. Green întruni 116,755 voturi contra 78,622 date lui Little. Humbug dobândi 146,327 voturi pe căndu nefericitulă Fox n’avu de cătă 18,124, în fine, deși fură căte-va buletine contestate de scrutători invidioși, fuses numită cu 199,999 voturi. Nici uă dată inspectoreală stradeloră n’a fostă proclamată c’uă mai imposante minoritate. Efectul ă a fostă mare în Massachussets, mai mare încă în Englitera. Predinsă bumbacului suinddu-se atunci, Times declară ca Yankei eraă risco selbateci cari nu făceau alegerile de cătă cu pistolul, și conchise că democrația era neguvernabile. Bezrănulă Pamn arată acestă temă la Parlamentă; el dovedi englesiloră că erau celü d’ánteia poporü din lume, și că, din lipsa unei aristocrație erediditario, Jonathan nu ajungea nici la glesna lui John Bull, adeverit camă tare, pe care onestulă John Bull îl a digeră cu modestia sa ordinariă, votăndă celu mai mare bugetă ală seu. Bunulă Truth îmi anunță numirea mea, îi părea forte reă, îmi dise elă, că putea s’anunțe publicului acastă bună nuvelă, dară, c’uă iji mai nainte, vândusem iariului seu D. Eugene Rose, și se retrăgea din politică. — Faci bine, îi ifisei. Te repausă, și multă timpă, ai trebuință d’acesta. — A se repausa nu este ună cuventa americană, îmi respunse elă cu dulcea sa zîmbire. June scu betrănă, bolnavă sau sănetosă, mă Yankee lucreza pînă la morte, este datoria omului și a creștinului. Amă urmată consiliulu lui Humbug, mamă întorsă la studiele și la gusturile juneții mele. Biserica congregaționalistă din strada Salcămiloru mi-a propusă se fiă păstorulă seăarau priimită. Măne intru în funcțiuni. — bicarită ori, păstoră măne, esti mă oral universale , schimbi profesiunile ca hainele. Peste șase luni ce vei fi? — Ce va voi Dumnedeu, respins o noulă ministru. Dacă Humbug ar fi aci, ela care a fostă plantatore în Vest, soldată la Mesică, avocată la Filadei— fia, diaristă la Parisă, și care măne va fi magistrată, îți va duce cu una din citațiunile sale favorite: Homo sum, humani nihila me alienum puto.(1). Dumneza însuți, doctore, erai ună învețiată bilele trecute, pomp fără aîaltă ori, candidată ori, ești inspectore ală stradeloru astăzi; luni vei fi medică. Mi se pare că-ți schimbi rolulă cu destulă înlesnire. Acesta este una din marile virtuți ale frumosei nostre țerî. In botrăna Europa te nașei și mori în pelea unui personagiu de comedia. Tótă viața esti soldată, judecătoriă, avocată, neguțiătoriă, fabricante, nici uă dată ornii. N’ai de cătă ideiele strimite și prejudițiele meseriei tale. Aci, profesiunea nu face nimică; este haina de d’asupra pe care o pui ș’o scoți dupe ocasiuni, esti omă înainte de tate și pretutindeni. Aci este rădăcina acei egalități care face gloria și puterea nóstră. Clay era ună murată de la Kentucky, Duglas și Lincoln arendași din Illinois, generaliulă Banks, copilulu fuseloru, ună lucrătoriu de bumbacă, toți au devenită omeni, fiindă că au lucrată ș’aă suferită. Cine nu s’a încercată cu viața nu scie ce prețuesce. Lupta contra lucruriloră face educațiunea voinței și înțelepciunea inimei. Aristocrația va da suflete deli 1 (1) „Articlu 3. Nici unu afișiu, nici vă fie „volantă nici UĂ BROȘIURĂ NU SE VA PUTEA PUNE ÎN CIRCULAȚIUNE FĂRĂ AUTORIZAREA Ministrului etc.“ 2 Main 1864. Cogălniceanu, Jolintineanu, etc. etc. etc. (1) Omu suntu, și nimica din ce este omenescu nu’mi este străină.