Romanulu, aprilie 1866 (Anul 10)
1866-04-28
DEPEȘ1E TELEGRAFICE (Servițiulu, particulară alu Romanului.") Berlină 8 Maiu. Erî soră mnă june de 22 ani, atrasă de patru ori cu unu revolveru în Bismarck, fără a lu răni. Autoriului astaî atentată, fiiă alu unui refugită politică Carolă Blindă, a fost prinsă de Bismarck însuși, țin noptea trecută eră acercată a se sinucide, și astă dimineță a murită din ranele ce și-a făcută. Bruxelle 8 Masă. Se asigură că Ministerial va propune camierei d’a rădică în curăndă efectivulă armatei la 80,000 de ómeni. Paris 7 Masă. La Patrie. (<)iarna oficiosă ală guvernului Francesc) declară că scie, că Carolă de Hohenzollern a priimită corona României. București 2l §2* In fine scă-ne în ajunulu deschiderii Adunării, ziua în care represintațiunea naționale a României va înscrie în registrele istoriei rolulu poporului, alegerea lui Carolă I, adică fundarea unui Stată mare, puternică, va fi una din cele mai frumóse, din cele mult mărețe, pentru țară, și numele deputaților ș ce voră fi dată măna la consolidarea edificiului naționale vor aremăne neșterse în analele Patriei romăne. Adunarea ce se deschide măne are unu rolă mare de împlinită. Adunarea naționale, adică organi ală voinței nestrămutată a poporului română faciă cu puterile străine și mai alesă cu cele re- dispuse in privințiă-ne. Ea are a declara că sătulă de strugăniri, țara voiesce stabilitatea și că pentru acesta a aleșit pe Carolă I, că va susțină alegerea iei prin tóte miijlocele, fără șipvâire, fără a cruță nici unui sacrificiu. Ea va afirma înc’uă dată, prin uă atitudine energică, neînduplecată în facia oricării acțiuni, oricărora uneltiri, oricăroră amenințări chiorii dacă amenințerî, amu pute fi, că Romănulă are consciință de drepturile lui, de puterea lui, și ca vechia credințiă „fiomănulu nu eru sde a justifica prin fapte de virtute, deplinite cu acea unanimitate, cu acelu avîntu generosu neînvinsă, de care istoria țerei nóstre ne dă esemple arătă de dese, arătă de frumóse. Adunarea Constituante. Ea are a face Constituțiunea interiore a erei, a pune basie Libertății și ale Dreptului flăcărui omu. Misiunea este mare. Avemă speranția, încrederea chiar, că așteptarea națiunii nu va fi înșelată, și că deputații, ce se vor aduna mine în sala din Delulu Mitropoliei, voră lucra astăferi In cătâ se merite recunoscința Țârei. Pe Ungă depeștele oficiali cari au anunțată primirea de cătră Carol I I, a coronei României, ne vine astăzi vă depeșă n nastră particulariă, care ne spune că unul și din istomiele oficiose ale guvernului francesc. La Patrie, declară că scie că Principele Carol I a priimitu corona romănască. Ca nuvelă, declarațiunea pariului francesc nu ne spune nemica nofi. Ca manifestare însă ea are un mare însemnătate și pentru noi și pentru Europa. Venindă de la uă fata care se inspiră de la guvernului francesc, și în urma unei declarațiuni a Conferinței ca aceea ce s’a publicată în Monitoriulu de erî, ea ne spune importanția ce se dă la Paris acestui actă diplomatică și ne învăță a nu înțelege, a lă apreția cumă se cuvine. Anunțăndu că Principele Carol I a priimitu domnia României, «siarulă guvernului francesc ne anunță multe, ne spune multe. — N’avemu, credemu, nevoiă de mai multe explicări, fiă care înțelege. Putemu daru afirma că voiaii sei a respunde la manifestările de asemenea natură, cu inteliginția și tăria, ce se cere ce se aștupă de la noi. Scirile din străinătate ne arătă pretutindine pregătiri de resbelu. Nu numaî Italia, Germania, Prusia, Austria, cari suntu în ajunul â d’a începe ostilitățile, daru și alte puteri cari nu păru nici cumu implicate în conflictu, se credu datoria a se pregăti spre a putea ține peplu oricărora eventualități. Belgia va ridica, se <scer efectivul armatei sele la 80000 de oameni. Micuța regată de la Nordulu Franciei nu voesce a fi surprinsă de împregiurările la cari pote da nascereresbeiulă, care din ce în ce pare mai probabile, mai amenințătoriă. Scriile ce publicară că erî după diarele străine, atitudinea națiuniloră și guvernelor, nu mai lasă mulți sorți păcii. „Resbelulă pare, iice Independinția Belgică, inevitabile, imininte și mai probabile decătu pacea. Se zice că s’aă primită la Paris respunsuri satisfăcătorie de la Florenza și de la Viena la oservările presintate de Francia și la garantele oferite, dară ceea ce urmdză a întuneca orisontele, este mai întîiă entusiasmulu pentru resbelă ce a eclotată în Italia îndată ce s’a sei atu în acestă țarră despre urmările Austriei și, pe d’altă parte,otărîrea luată de Prusia d’a retrage tóte concesiunile sele... Astă feltă dată incendiulu este gata a eolata. Uă mesură forte semnificativă în acastă privință este decretarea cursului forțată ală biletelor de bancă în Italia. Acastă mesură, care in orice altă timpu ară fi produsă măreă efectă, a fostă astăzi fórte bine primită, aprobată de toți, și Bursele în locă d’a scădea s’aă cruntu. Pretutindine, în Italia, en rusiasmulă estu în culme. Toți suntă gata de bâtaiă ; batalióne de voluntari se formază în tóte părțile țerei, gardele naționale se gâtescă spre a se putea mișca la trebuință. „Ordinea de a fi a amiralului Nelson la Trafalgar, <jice Topinione, va fi esecutată. Totă lumea în Italia își va face datoria /“ Atragemă atențiunea tutoră Romănilor, în aceste momente solemni, asupra acestor cuvinte, și suntemă și cumi că flăcare va găsi inele resunetulă inimei sale. Ori cari ară fi împregiurările, ori cari uneltirile inemice, avemă deplină convingere, că, și în Romănia, tata lumea își va face datoria. „Desbaterile“ au publicații alaltă ori unu articlu în contra „Romanului.“ Acuzările ce ni se aducu, esactitatea faptelorü afirmate de <isulu ^iariä, modulă d’a procede și d’a discuta alți aperătoriloru numelor istorice, voru face obiectulu unui articlu speciale. Amănămu însă pentru doue trei <pre publicarea lui, căci deschiderea Adunării și alte cestiuni importanți ce suntu astăzii la ordinea filei, ne impună acesta ca uă datoriă. Dacă însă n’avemu calitatea de nepoți, nici felulu de crescere ce pare că se atașază de densa, putemu asigura c’avemu deprinderea d’a ne ține de angajamentele ce luămă, promitemu daru „Desbaterilor“ că vomă respunde în curîndă. Gitimu în le Temps din 4 Masă. Astăzi la începutul ședinței corpului legislative, D. Roucher s’a sculată și ad ji să aprope urmatorele: „Câțiva membri ai acestei Camere, pară a crede că discusiunea ce se va deschide asupra legii contingentelui, ar pute se fiă ocasiunea unei desbateri asupra afacerilor din Germania. Guvernul este convinsă că nu va putea primi acesta desbatere fără incoveniență grave și numerase. „Dară în presența scomptelor de resbelă ce s’aă răspăndită în Europa, guvernulă consideră că uă datoriă de a face cunoscută aici politica sa. „In facia ducatelor”, politica guvernului a fostă pacifică, în tota și chiară deja începută. La Copenhaga, în timpul conferinței din London, la Viena și la Berlin, elă n’a încetată de a da consilie de înțelepciune și de moderațiune. Astăzi elă urmă să nu cu mai pucina energia încercările sale, elă care acită cu atăta stăruință desvoltarea prosperității interiore, și care o încuragiase prin solemnități internaționale, pute-va ore se ftă indeferințe la ciocnirea massei formidabile ? „încercările guvernului nu voră avè de cătă uă margine, și astă margine, elă-o guvernulă nu voiesce se iea nici ună angajamentă ; elă * voiesce se păstrese tata libertatea sa de acțiune. Elă este oărătă, însă cestiune ce nu atinge directă nici interesela nici onarea Franciei ; de a păși uă sinceră și leate neutralitate. Afară de asta, el nu va întrebuința astă libertate de acțiune de cătii numai pentru a protegui puterea, securitatea și mărimea Franciei. „In facia Italiei, Francia are datorii particularie, Italia pate gândi că este în interesul ă sele de a intra cu activitate în conflitnlă ce s’a angajată între Prusia și Austria. Orice națiune este judecătorul interesului seă. Nu pretinde să se esercitămă nici uă tutelă asupra Italiei; ea este liberă, pentru că este singură responsabile. „De asemene precumă amă desa proba unu atacă ală Austriei contra Italiei, subtema formală deci și a lăsa în sarcina ei riscurile și periclele unei agresiuni contra Austriei. (Imense aplaudare). „Așadară, politică pacifică, neutralitate reale, intregă libertate de acțiune, erá linia nóstru de conduită, o credemu conformă adeverului și dreptății, demnă de încrederea jerrei și corpului legislativă.“ (Aplaudări.) ANCĂ UNU VOTU DE UNIRE ȘI SUNTEMU SCĂPAȚI! „Priviți, mărețe umbre: Mihaiu, Ștefană, Corvine, „La nația română, l’aî voștri strănepoți! „Cu bradele ’narmate, cu foculă vostru ’n vine, „ Viața ’n libertate, ori marte, strigă toți! „ Pe voi vă nimiciră a pismei răutate „ Și orba neunire la Milcovă și Carpațî, „Pătrunși pînă la sufletă desta libertate, „Jurămu că vomă da mâna [se simă pururea frați.“ (Andrei v, Murețianu). Așia dară era pro neambulă străină ajunsă, încâ uădată în pundură de a aștepta se vedsă pe romănî ucizându-se cu însăși mănele loru. Daru și acuma se ’nșelă. E ă nu scie că națiunea romănă are ună trecută onorabile, are uă tradițiune, are uă istoriă pe care ea nici le va uita, nici le va renega. Unii poeta, martiră ală caușii naționale, ne-a cântată cu dalbe versuri, în anulă mântuirii 1848 acestă apelă la viațâ, care este testamentulă trecutului, pentru generațiunile viitorie: „Romănii oră de sânge! Romănî de bărbățiă, „Stindardulă libertății priviți-să fluturăndă! „ Acumă, ori nici nădată se dămă dovezi la lume „Că ’n aste mani mai curge mă sănge de romănă. „Și că ’n a nóstre pepturi, păstrămă cu fală mă nume „Triumfătorii de populi, mă nume de Trajană...“ Măna care a scrisă aceste versuri, * nu mai este între vă. Sufletulă ce animă corpulă din care făcea ea parte, s’a dusă se spuiâ pînă și lui D-’eu, ce Românii vroră . Unirea, libertatea, séu martea ceru cu toții!__ Cu cătă mai vertese nu o vomă spune noi acésta ómenilor? Se nu credă dară străinulă ce nu ne iubesce, că vr’uă voce moldovană seu muntiană ar pronunția sentința de marte a gintei nóstre. Desbinarea. Se viiă elă, și se o pronunciă ELU, aici în milloculă Europei civilisate, în muliloculă seclului ală XIX-le, suptă presiunea miiloră sale de baionete, in mijloculă șirâeloră de sânge, pe ruinele și derămăturile oaselor nóstre; dară noi? noi n’o vomă pronunția, nici vă dată, dară nici uă dată! Căci știmă că în dosulă votului de separatismă pe care lă așteptă, îl solicită élű astăzli de la noi, staă sbirii lui cu cautură cu falangele și lanțiurile sclaviei ! Stă Spizberga, Siberia, stă închisorea din cele șapte turnuri.... solută și popolară este la noi partea Poloniei, a Veneției și a Bulgariei. Amă cetită istoria și amă veținută ce s’a alesă de Crimea, de Finlanda, de terra cosăcescă, de Ungariea, Croația și Slavonia, de Tessalia, Epiră și Macedonia. Știmă că, dacă ni se propune separatismul, ni se destină mă locă în linia acelorö popóre morte, șterse din cartea națiunelor vine. Tocmii pentru aceia afirmămă încă vădată că nici una românö moldovană, nici ună romană muntiană nu se va găsi care se ceră lanțurile cu însăși gura sa, care se desaprobe pre străbunii sei; se renege istoria și faptele părinților ă sei. Căci numai din fericita -i în care amă făcută Unirea, Romăniea e scutită de invasiuni, de Iamcărî, Cosaci și Husari. Sântă tradițiune a generațiunilor trecute, istoria este aci. Ea ne spune că: Românii, deși împărțiți de furte sub trei juguri ale celor trei împerății vechie ale Europei, totuși ei n’au uitată că vină din uă singură tulpină, din Roma. Ne ștersă a remasu înănimele loru, fiice Dălcescu, tradițiunea unui traiu comune și dorința de ală înființa din nou. „Nimică mai firescă, ca veri care din voivozii acestora trei țere, — Moldova, Valachia și Transilvania, — se simția în putere se caute a se uni într’ună singură Stată, și astăfelă a reîntocmi vechiulă regată ală Daciei. Daca vedemă acestă ideiă intrăndă adese în capulă Domnilor unguresc din Ardeală, cu atătă mai multă ea trebuia se intre în scopul ă aceloră mari voevozi romănî carii se inspirară de simptimântură naționale ală Romăniioră. Naționalitatea, deși nu avea atunci acelă caracteră reflective și ideale ce a dobînditu în zilele nóstre, dară era mult mai întinsă și mai puternică ca simplimentă. Toți istoricii vocului de miijlocă se miră de puteea cu care Românii își păstrară obiceiurile romăne și simplimentele foră naționali, trăindă în mică loculă barbarilor, fără a se amesteca cu dânșii.“ Țină ei, $ice To Manina, mași, autore contimpurană ală lui Mihai-Vodă, de ocară numirea de Valachi, ne vrândă a fi chiamațî alăfeliă de câtă Români, glorificăndu-se că se tragă din Romani. 1) Mirceacelă bătrână fucelă d’ântâiă Domnă română care se luptă pentru unitatea naționale. Viu se coprindă Transilvania, și ațîță una resbelă cu Sigismundă, regele Hungariei, care le dede pasă Turciloră a se amesteca și a sili pe Mircea, la 1393, d.a. 86 declara vasale ale lui Baiazid. Apoi Mircea își întorce armele asupa acestuia, și după ce cuprinse Moldova și o răpi de la Iuga-Vodă, reclamă moștenirea împărăției Româno-Bulgară de la Turci și-și întinse stăpânirea pănă la Balcană 2). Ștefan cel mare ale Moldovei călca pe pasulă lui, cuprinse Țara Românescă, pe care n’o putu ținea, și trase prin acesta asupră-i furia Turciloră. Apoi elă dobăndesce în proprietate de la învinsul fiscă de la Baia, vestitului rege română al Hungariei, Matheiö Corvin, Cetatea de Baltă și Cheiulă din Transilvania. Acestă dară, mai fără să silesce pe urmașii din osulă lui, pe Petru Rareșiă, a se amestica în trebile Transilvaniei și a voi se cuprindă acésta țară, dară cade și elă jertfa crudă ambițiunii naționale. Cu cătă însă acesta ideiă dobândea martiri mai mari cu câtă ia costa mai mult pe români cu atăt, după caracterul lor stăruitorii, țineau ei mai mult la dînsa. In filele lui Despotă-Vodă, (1572) din Moldova ale acestui svânturatică de geată, se ijicea în poporu că trei îngeri se arestase Domnului în vilă, în diminația crficiunelui, cu corane de aură, proorocindă că el va stăpâni curândă preste Moldova, Țara Românască și Transilvania, 3). Marea ideiă a unității naționale era clară, pe acele timpuri, ună sentimentă populariă. In ochii poporului, ea era aceea ce este și astăzi, adică ună dreptă și uă datorie, singurul ă mitjălocă d’a se mântui de stăpânirea străinilor, de a intra în întregimea drepturilor sale, și a le păstra nevătămate de bântuirea dușmanilor. Spre a o realisa, ce trebuia óre? Vi sabiă românescă puternică. In timpul lui Mihai Vitezul, Românii găsiseră acesta. In capulă Țerei Românesci stă uă Domnă română, tânără, îndrăsneță, ambițiosă, cu minte înaltă, cu inima aprinsă spre fapte vitejescă, vestită și meșteră în resbóie; el se inspiră de simplimentulă națiunii, se aprinse de acastă ideiă a regenerării naționale, și, cu puternica lui voințță, oțărî a nu pregeta pănă la marte întru îndeplinirea iei. Impregiurările politice îi fură favorizare și deschise ună câmpă întinsă ambițiunii lui celei mari. 4) Dacă Mircea, Ștefan cel Mare, Petru Rareșiă, Despota etc. fură mai puțină fericiți în întreprinderea unirii. 1) Tomasi, pag. 74. 2) Ca dovadă, vom fi cita titlulu ce purta Mircea Vodă in documentele remase de la densula, și în care elfi se sflie: „Domnii arfi amendurorii laturilor si Dunării, pănă la Marea Negră, Voevodfi al fi Hungro-Vlahieî, duce al fi Almașiului și Făgărașiului și alfi cetății Drestorului (Silistra) stăpănitori fi.“ 3) Hammer, tom. II, pag. 14. 4) Nicolae Bălcescu, în Românii sub Mihail Vitesul fi. Ml—92.Vezi Revista români, tom. 1H, pag. ---------- ■ ■l.^.»n..«wBMIgUigzai3agg^ —-------