Romanulu, mai 1866 (Anul 10)

1866-05-11

2T0 ROMANULU 12 MAIU. Craiova 21 Maiu. Astă-la 8 ore dimineța, Alteța sa Carol I, Domnitorulu României a sosită în Craiova însorită de d. Brătianu și doi secretari. Mulțime de popor și cu notabili, cleru și Primăria au priimitu pe înălțimea Sa, cu cetii maî căldurosu entusiasm. înălțimea Sa a bine-voitu a lua unu micu dejuna la barieră Intr’unu pavilionu de verdiiță înprovizată de nóptea. In totu treacatulu seü fu aclamată aruncându-î buchete și cununi de flori, înălțimea sa plină de mulțumiri și bucurie a purcesă spre Capitală. Greceanu, Cornetti, Măinescu, Teritianu, Constant, Pesacon, Socolescu, Bălcescu, Cernătescu Dobricianu, Băicoianu, Tecuci, 21 Mai 1866. Redacțiunii Românului, înaltei Locotenințe Princiare. Astăzi căndă serbămă venirea principelui Carol I I, nu putemă uita patriotismul, abnegațiunea cu care ați guvernată în timpă de trei luni. Trăiescă Carolă I, Trăiască Lascară Catargiu, Nicolae Golescu, Colonelă Haralambie. Trăiască România una și nedespărțită: Racoviță, Plitos, Iorgadaki Dimitriu, Maior Buzdugan, Maior Diamandescu, George Romano, A. Huiban, Alexandrescu, Scarlat Motașă, George Romano, Alecu Vidrașcă, Dimitrie Mortzan, Iorgu Nicolae, Topliceanu, Ștefan Atanasiă, Eduard Mertvinsky, Marian Mertvinsky, Constantin Radu Teodoră Săndulescu, Alexandru Papadopolu, Papadopulo Calimaki, Costache Mironescu, Nicolae Motașă, G. Panaitescu, Pușcariă, Smecă, loan Takei, Protoereă George Iconomă, Dimitrie Popp. TOTULU NU S'A SFÎRȘITU. Cei ce nu credeö în devisa Ziarului nostru și cuvintele »voiesce și vei pute« îi faceü se surîdă de milă, să dea din umeri și se clatine din capui, au putută de căte-va timpu se se asigure în destulă că aceste cuvinte nu cuprindeă ilusiuni, visuri nerealizabili ci adevârulu, viațe, puterea unui poporă. N’avemă nevoiă se căutămă în trecută, se resformă paginile istoriei pentru ca se ne asigurămă de a tota puternicia voinței poporului.— Să observămă numai mărețele fapte cari s’aă săvârșită la noi într’ună așa de scurtă timpă, și ne vomă înclina genuchii, ne vomă pleca fruntea și vomă striga: •Mare ești voință a popórelor și minunate suntă faptele rele.# în adevĕre, ne fu de ajunsă câteva ore ca se măturămă tina ce se aruncase pe Tronul României, și în căteva săptâmăne, cu tóte intrigele, cu tóte amenințările voința nóstru s’a împlinită și astăzi avemă pe Măria Sa Carolă I, la noi în mijloculă nostru. — Totulă însă nu s’a sfârșită și ambițiunea nóstra nu trebue se se oprescu aci. Daca amă sfărâmată rușinosa putere din trecută, daca amă reușită a ne da Domnulă ce amă voită, tóte aste datorii împlinite ne impune delicate sarcine pentru viitorie. Daca amă solută vădată se ne redicămă trebue acuma se ne ferimă din tóte puterile a nu mai cădea. Găndindu-ne cu orore la tóte căte în trecută a făcută se se urce roșiața în fagia oricărui română simțitoră se ne silimă a nu mai avè pe viitoră idosulă spectacluală unei națiuni care toleresă abusurile, viiturile, corupțiunea, se scimă a pune pe flăcare la locul ă seu și mâna nostră se n’o întindemă de cătă acelora care se voră sili a bine merita.— Căndăuă națiune șcie se recunoscă personele și se dea stima celoră ce aă merită, și disprețulă și rușinea aceloră care calcă datoriile sale de cină, acea națiune nu mai are nimică de temută, fiindă că uă luminată opiniune publică este scutulă celă mai puterică ală libertăților și drepturilor unei societăți. Șîn adeveră într’uă țeră unde nu se zice pentru celă care jură că i știe să și facă treburile,« ci din contra eră este uiduită de tótu societatea, acea țeră nici vădată nu va avè se deplîngă jaîirile care s’aă sevârșită în trecută și cărora datorimă goliciunea tesaurului de astăzi, într’un țeră unde celă sperjură, celă care își vinde consciința și sacrifică binele generală pozunarului seă, în loc de a-i se țce „deșteptă, pricepuții“ elă este din contra arătată cu degetulă și stigmatisală ca infamă, în acea țară se gasescă ușori omeni cari se cuteze se calce în piciure libertățile, onerea și viața unei națiuni. Se ne luminămă dară asupra drepturilor și datoriilor nóstre daca vremă se simă și cum că opera nóstra va fi pe deplină coronatâ, se nu ne culcămă pe laurii noștri daca voimă ca ei se nu se veștejescă. Avemă încă multe de făcută, multe de descurcată și este de datoria nóstru se contribuimă din tóte puterile și că tóte mițlilocele de cari dispunemă, spre a limpezi calea ce trebue se ne ducă ’ la prosperitatea națională. 0 se ni se ceră sacrificii, o se ni se impue greutăți de la cari nu ne putemă da In lături, pentru că vina este a nostră daca trecutulă ne-a lăsată uă tristă moștenire. Dară ori cătă de mariară fi anevoințele ce vomă întimpina, ori căte greutăți vomă întâlni în calea nóstra le vomă învinge pe tate, fiindăcă Romănuță, căndă este în jocă binele și fericirea țârii, voesce și pote. VULTURESCU. ROMANII și CONFERINȚA DE LA PARIS Principatele dunărene facă se nască uă situațiune gravă. Ingrijindu-ne de acesta, nu facemă de cătă se avemă nisce preocupațiuni pre care le are acuma lumea politică europână. Se cunosce votul ăilomănitor și în favorea unui principe străină, se scie acceptarea principelui Carol de Hohenzollern, și decisiunea contraria a conferinții din Paris. Parlamentulă românii s’a deschisă? Ce va decide elă ? Invitării se dă în sumă și voințele poporațiunilor moldoromână și decisiunea conferinței, elă trebue se proclame cea ce crede că este voinția națiunii. Nu se pare misiune mai delicată, fiindă că este forte mare nepotrivit ea între poporulă care a alesă pe deputați și puterile garanți carii lu protejază. Gumă și pentru ce conferința din Paris, ale cărei deliberațiuni au coincidată cu votul plebiscitului romănu, s’a pronunțată in contra acestui votă, adică în contra alegerii unui principe străină? Nu scimüséu celă puțină suntemu ținuți că nu scrmă. Aceste deliberațiuni sunt secrete, și nu se póte asuma că cutare puterea avută pentru voinția naționale mai mare respectă de cătă alta, și că numai cu uă slabă majoritate a căijură principiulu pusă in desbatere în acestă nod consiliu diplomatică. Cu tóte acestea amu putea garanta pentru Francia, și a afirma, fără sene tememă de vre-uă desmințire, că nu votulă guvernului imperiale a făcută astă majoritate. Afară de principiulu, pe care Francia s’a bazată totădeauna în politica sea estemióra, mai era interesulu Principateloră care pleda pentru respectulă voinței naționale. Alegerea unui principe străină este unica scăpare a naționalității romăne. Sguduită a de evenimentele din București, unirea moldoromănă nu se póte întări de cătăde ună guvernă cu totulă lipsită de legături locali și putăndu se resiste cu totă arăta energia la ambițiunile personale ca și la influințele esterióre. Esistență politică a Principatelor Dunărene e regulată. Datoriele guvernului soră către Europa sunt oficiate; principiulu suzeranității Porții este admisă și proclamată. Cea ce este de făcută dar astăzi este numai reconstituirea puterii din întru. Românii au votată să a două oră pentru unire, dar au votată condiționale, mai alesă în Moldova, și acastă condițiune este suirea pe tronă a unui principe străină. Decisiunea conferinței din Paris trebui va ore se nesocotască aceste voturi unanimi esprese ? Se va substitui are voința puteriloră, voinței majorității națiunii? Intr’ună cuvântă, opera elaborată cu atăta trudă în 1858 trebue se fie pusă iar cestiune. Parlamentulă română remănesc respundă. El care se examineze ce felă de caracteră are decisiunea diplomatică dată la Paris. Nu este ea numai consultativă, și în casă căndă națiunea ar refuse d’a se supune, puterile cari se întitula să protectaze întrebuința-voră sforța pentru a face se se esecuteze? Scrisori de la Constantinopole vorbescă de intervențiunea imininte a Porții. Guvernulu otomană are într’adevară dreptul ă se interviă in Principate; este, ca se chemă așa, esecutorele voințeloru puteriloră garante. Dar acestă rolă póte se’I fiu comandată în astă feliă de circonstanțe ? Resistință Romănitoră dovedesce are într’unu modu rigurosură emancipare de tóte datoriele și obligațiunile loră? Situațiunea actuale nu se asemănă cu acea ce fu crează acumă câțiva ani de voinlă neașteptată pentru unire și principele străină? Dar daca primejdia nu pote veni de la Portă, putâ-va ea veni dintr’altă parte? Suntă de siguru puteri cari obicinuescu a-și uita datoriele și a întrebuința puterea loră în contra naționalitățiloru slabe. Dar Europa o se aibă încă vădată spectaclul unei lupte întreprinse cu disprețulă tutoră legilor morale și politice, și o se vede că are Romania plătindă cu opresiune mascovită, legitima sea ambițiune d’a fi unilă și guvernată cu înțelepciune? Acésta este peste putință. Nici Porta în exercițiulu dreptului seu rigurosu, nici Rusia, prin violarea tutoră angajamentloră sale, nu po să se facă a se nasce pe continentă, acestă noă izvoră de compilări și de primejdii. Situațiunea, cu tote acestea, este gragrava după cumu se vede, și atențiunea publică este atrasă spre acesta parte a Europii unde principiulă naționalităților este în luptă cu vechia politică a intereselor și a ambițiunilor. (La Paine, 14 Matá). Domnule Minstru. Corpul învățătorilor comunali din districtulă Muscelă, ne putendu fi nesimțitori la trebuințele țerei și la chemarea ce ne faceți pentru împrumutură națională, vine a depune pe altarulă patriei ca ofrandă, onorariulă loru pe luna Decembre anulă 1865, pentru care va rugămu a face d’a se scădea din mandată, și la cașuri vomă susține faptulu de la 11 Februarie cu brațele și cu vidră. Primiți ve rugămu, domnule Ministru, stima și deosebita considerațiune ce va conservămă. Nicolae Bucurescu, Bucur Mănescu, Ion Vasilescu, Ion Adamă, Ion Enăchescu, Vasile Retevoescu, George Tecu, D. Rușenescu, George Toroceanu, Ion Mihăescu, Ion Gheorghescu, Ion Pantelimonă, Iosif Fian, Ion Prunescu, Anton Coteanu, I. Petrescu, G. Constantinescu, Ion Gheorghescu, George Comănescu, Ion Simon Nicolae Isbășescu, Ilie Bunescu, din Rucăr, Andrei Constantinescu, Ion Necșulescu, B. Nicolae, N. Popescu, din Stancești, Sima Christescu, din Nucsara, I. Constantinescu, Radu Popescu, Nicolae Mareșiu, Manole Demetriu, di Vrănesci, M. Iorgulescu, Toma Samoilescu, I. Moldovanu din Corjan. (Monitorul Oficială). MINISTERULU INSTRUCȚIUNEI PUBLICE ȘI ALU CULTELORU. Pe lângă raportul No. 24, ale institutorului superioră ale scalei de băeți din Câmpulă-Lungă, primindu-se petițiunea înregistrată la No. 4,516, a 34 învețâtori sătescu din județul Muscelu, prin care facă ofrandă guvernului lefileloru pe trecuta lună Decembre, me sirată datoră a publica spre a arăta în publică mulțămirea ce adreseda guvernulu numițiloru învățători cari ’și aă manifestată simțimintele loru de patriotisms jerifindă pînă și nuculă salariu de la 50 pe lună, ce este singura loră resursă Poporală română a susținută că dată cu brațele séle, și totă d’auna prin totă felulă de sacrificii naționalitatea și tărîmură ce se a lăsată de moștenire străbunii sei. Astăzi învățătorii sătescî prin anima loră prin instinctur ă loru presimtu mai ’nainte de toți că națiunea are trebuință de totă felulă de sacrificii spre a’și putea asigura și consolida pentru totădeauna ființa ei, ei aă începută, și în curândă avemă deplina credință că națiunea întrâgă ’i va urma, și astăfelă Europa recunoscându-i că suntă în adevără fii nedegenerați ai neinvinselor, colonii romane, va susține și dinsa tóte dorințele și tóte actele națiunii de la 11 Februarie și pană acumă. Ministru: C. A. Rosetti. No. 3,428, Masă 2. CENTRALIZARE ȘI DESCENTRALIZARE. (Continuare.) Centralizarea administrativă, astăfelă precumă amă caracterisat’o, se reazemă pe ideia, că statulu singură e capabile de a administra totă felulă de afaceri. In ochii guvernului predominată de uă astăfelă de ideiă particularie, localitățile sunt minori. Guvernulu sub astăfelă de circmstanțe crede că este datoria lui, crede că aduce ună serviciă bine-făcâtori, constituindu-se tutoră asupra tuturoră, fiă Individ, comune etc. — Vrea sedică guvernulu singură e majoră toți ceilalțî suntă minori. — Amă fi în stare a înțelege acestea, căndă amă sei, că statulu e uă ființă transubstanțiale, uă ființă, care se fiă mai presusă de toți, și care de aceaa se înțelegă mai bine a supravighia și a esecute unele afaceri, decătă însuși aceia, cari suntă interesați ntr’ună modă directă. Cu tote acestea astăzi suntemă convinși, că totă ce se pote efectua de către particulari se se lase pe semajoră, fiindă că se efectua multă mai bine. De aceaa vedemă pe câmpulă economică, că statulu se retrage de la oricare întreprindere, care presupune din partea întreprinzătorului, spre a reuși, un mare interesă individuale, și statulu se retrage nu spre a se areta bine-voitoriu, ci fiindă că e necapabile — Și dacă tutela și intervenim statului în afacerile particularitară nu se póte justifica căndă aceștia ar putea intradeveră produce binele necesarul, séu depărta reulu prin propriele loru puteri, se póte justifica tutela sau intervenirea statului în afacerile comunelor, a districtelor, ec. ? Suntă are cele mai multe din afacerile curată administrative ale comunelor, etc. arătă de dificile, încătă se se simte necesitatea ca statulă se intervine ? Este ore afacere dificile a sei a administra averea, a face budgetulu cheltueleloră și a venirii ziloră anuale, a dărâma mă edificiă sau a’lă repara sau chiaru a proecta clădirea lui, a s’eschide sau a închide uă uliță, a ficșa numerală și împărțirea parochieloră, a numi agenți pentru menținerea ordinei? Oare nu se póte admite, că asupra acestoră afaceri de voră pute pronunța comunele etc. multă mai bine decătă acea clacă de funcționari care se află prin birourile diferitelor ministere din centru, și care scui numai a tranșa diferitele cestiuni în același modă?—Cumă însă se pute afirma că administrațiunea din centru dinpreună cu agenții cari să represintă în totă cuprinsulu statului diferitele localități, diferitele circumscripțiuni teritoriale ar fi necapabile, căndă nu era nici ună precedentă, care se justifice acea tutelă sau întervenirea statului, și căndă li se ie orice mici’locă de a justifica capacitatea loră? Intr’uă diminuță amă vedutu statulu, că suprime tóte libertățile politice și pe urmă și libertatea administrativă, adecă facultatea ce aveau comunele etc. de a’șigera însuși afacerile. Se vedemă și consecințele centralesați unei administrative, ca astăfelă se fimă în stare a judeca asupra unui astăfelă de sistemă. (??) 1) . Și mai însăță printr’aceea că statul ă vre a se amesteca în tóte a inspecționa și a supravighia tóte, cetățenii înceteza de a se mai interesa de însuși acele afaceri de la care depinde binele loru, ei începu a găndi că administrația va preveni tóte, și astăfelă ei se deprindă a lăsa tóte pe sema administrației așteptăndă totă de la binevoința ei. — La ori ce ocasiune, căndă acțiunea comună a cetățenilorăară fi suficientă, ci privescu către administrație. — Pe de altă parte ori ce rel care esistă sau care-i amenință îlă imputa nimeni altuia de cătă guvernului, adica administrațiu noi, care s’a insercinată cu tóte; pentru tote actele nu e altuia responsabilă de cătă administrația. Ună poporă compusă din astăfelă de cetățeni fără inițiativă, fără responsabilitate, fără interesă, se va măguli la casă, căndă inimiculă ar amenința, cu ideia, ca guvernulu are în disposiția lui armate, porturi fortificate căci din partea poporului nu ne vomă aștepta la vre->uă încercare de rezistența. 2) . Rentă principală avemă vise a’să căuta în subjugarea comunei și centralizarea oricării manifestări de viață în centru. In comună cetățenii vină în contactă unii cu alții, începu a discuta asupra diferitelor interese ale aceștia; majoritatea indivizjilor se interesează în generală mai înainte de afacerile comunei, toți cetățenii cei ma capabili iesit din retragerea și din solitudinea în care ar fi de altămintreloa aprofundați, și iau parte la deliberațiunele comunei. Acei cetățeni insă, care începu a administra însuși afacerile comunale se prepara prin acesta lasă viața politică. Căci e ună adeveră necontestabile, că desvoltarea vieții politice stă în legătură cu exercițiulu libertății administrative, și că nimică nu contribue mai multă la aceea de cătă afacerile administrative ale comunei.— Se simă încredințați, că unii poporă care nu e în stare a administra afacerile comunale, nu va fi în stare a pricepe afacerile mai mari ale statului. Amă trebuință a mai invoca spre confirmarea acestui adevără istoria nóstru cea nouă, amă trebuință a mai spune, că noi care nu eramă în stare a administra afacerile neînsemnate ale comunei, fiindă convocați a ne pronunța asupra cestiuneloru celoră mai arginte politice, neamă arătată cu totul necapabili. Ca căndă e cu putință se simă ómeni capabili și se avemă uă judecată politică matură cătă privesce afacerile cele grave și cale mari ale statului, fără se fi avută facultatea a ne pronunța în afacerile cele mici ale comunei? Cetățeni carii administreza însuși, nu voru mai pute imputa guvernului tóte greșelele comise, ci simțindă că suntă responsabili că voră avea simțimentulu de ceea ce suntă și ce potă fi. O astăfelă de comună cetățenii o vor privi-o ca ună refugiă față cu omnipotența statului. Intre poporă și stată fiindă comuna aceia nu se va mai presenta ca uă mulțime de individ fără nici uă legătură între dînșii. Dinaintea centralizării administrative tóte aceste bine-facerî, ce le oferă comuna Inceteza. Luândă cetățenilor, facultatea de a administra însuși afacerile comunei, iei posibilitatea de a se desvolta vreuă viață politică, și de a se realisa libertatea politică, căci cuma va pute fi uă libertate politică fără vreuă viața politică. — Fiindă co-