Romanulu, mai 1866 (Anul 10)
1866-05-15
282 ROMANULU 15 MAIU, un m pre mare numeru de ómeni. Astfel, credin ele a slăbi puterea Turcilor și a se lupta în contra lor, cu puteri mai egali. Pentru acea tăbărî Mihaiu cu oștile la Călugăreni, Sinan, voindu a înainta spre Bucuresci, era nevoită a trece pe la Călugăreni, fiindu acesta drumul a cele mai scurte. Trecind Dunărea, Sinan Pașia, plecă, la UNUSPREZECE Augustă, cu tota armata sa spre Bucuresci. A doua zi, la 12, sosiră în capulu vadului Călugărieniloru, trecînd rîul Salcea pe trei poduri. Călărimea ușiară, care manopera la anteposturi, înaintă pînă la intrarea strîmptorei și sta acolo odinindu-și și păscîndu-și caii; cânda una noura de pulbere se anunțță aproparea Romăniloră. In adeveri, călărimea aceea fu îndată isbită cu putere și respinsă pînă în taberă. Spahii înaintară spre a sprijini năvălirea calărimii romăne. Cu mirare se uita Sinan, la miculu numerü alu creștinilor, cari cuteza a aștepta și încă a isbită armată arătă de numerósá. Beilerbeiulu Rumeliei, primi ordine a înainta spre stânga cu oștile séle și cu șepte tunuri și a merge dreptu cătră ai noștri, pe căndă elu însuși, în capulu Spahiiloru, urmăndu dupe artileriă, puse, în lipsă de podii, de aruncă scînduri pe mocirla de lîngă pădurea ce avea înaintea sa, spre a pute trece. De altă parte, Segban Bași cu 12 mii Ianiceri, se așeză în pădure cuprimindu posturile cele mai importanți, și urcându 12 tunuri mari într’una deală înaltă, se îndreptă spre armia nóstra și începu a tuna asupră-i. Ai noștri vedlindă grósnica întocmire a Turcilor, se traseră mai îndereptă, la strimptóre, însă cu multă rănduială și luptăndu-se ne’ncetată. Era pe la 4 ore dupe ameZá-zi și Turcii mulțămiți că aămpinsă înapoi năvălirea Creștinilor, nu îndrăsnia a înainta mai multă în acea strimptóre necunoscută, unde, ca și la Racova, îi putea aștepta vreă cursă. Vizirul. Sinan Pașia își aședă oștile pe înălțimea de la intrarea striraptorii, fiindă soldații armați și avindu tóta nóptei masalale aprinse la căte patru colțurile taberii. Michaiă, în depărtare de două mile, ocupă strimptórea despre Bucuresci. Acolo era scrisă se fiă Termopilele României! Tabera română, fu, peste nópte, plină de focuri mari, pe lîngă care petrecură soldații tóta nóptea acea, vermuindă și mișcăndu-se necurmată, căntăndă, chiuindă și hăulindă, dupe vesela loră natură, și hârduindă neîncetată pe Turci, cu numeróse anteposturi. • Ambele armate, «Ilico N. Bălcescu, eminuntele nostru istorică, așteptară taina cu nerăbdare și cu ace neodină ce simplă oștile în ajunul unei mari bătălie. Turcii îngâmfați de mica isbindă ce dobîndiserâ, aveau de sigură că a doua zii se va vede triumfal islandsmului prin sdrobirea lui Mihail Vitezulă și a armatei lui. Ai noștri se pregătiaă a apela cu bărbățiă acea strimptóre care era chiria jemi loră și a Europei creștine. Ei scriu câtă suntă de pucini pe lîngă dușmani, dară credincioși înfocați, animaloră ardea de dorinția de a-și da vieția pentru patria și lege, și de a merita cununa martiriloră.« A In fine, resămi și acea nemuritóre ții, care avea se încunune de uă eternă . A giobă armiele romăne. — In diom de Ziuă, Mihaiu trămiseră semă de pedestrime cu pusei se se așede la intrarea pădurii, și-și puse tunurile pe uă înălțime favorabile. In același timp, Turcii își lua posițiune, în vecinetatea podului, de cea altă parte. Sfirșindu-și pregătirile, Michaiă adresă, împreună cu ostașii sei, dă rugăciune cătră D-țleă. Apoi întorcînduse cătră soldați, le aduse aminte vechia loră vitejiă, căci ocasiunea de acumă e frumosă și de o voiă perde, anevoiă o voră mai căpeta. Lungă și frumosă este discursulă ce viu Marele Coronă ajunci. Elă fu de acelă felă, că fu peste totu putinția de a nu aprinde entusiasmulă armiei, în »radulă celă mai înaltă. Valorea strămoșescă, nedreptățile Turcilor, cruzimile lor, după biruinția, — ocasiunea d’a consolida unitatea pentru totădeuna, gloria [viitóre a României. E că tema Marelui Căpitană. Și inima neî nspăimîntatului Voivodă, trecu în vitejia lui soldați. Ei respundă învîrtindă în mănele loră paloșile și lăncile loră, și prin mari strigăte de uă vesbelică veseliă, ceră de la Domnulă loră, ca se-i ducă îndată cătră dușmană.Mihai plină de încredere în energia armatei, trece podulă în capulă a 8000 ostași și se repede cu furiă asupra osmanliilor, pe cândă foculă iute și bine ținută ală sinețiarilor, de sub pădure și ală tunurilor, pusti esce armata turcescă, doborindă multă lume. Căte-va cete de turci, se încercă a stînjini năvălirea romăniloră dară în deșertă, căci aceștia aprindindu-se, nu mai recunoscă nici să pedecă, iubescă cu furiă și respingă pe neambă pînă la corturile sale. Atunci patru Pași, cu oă armată însemnată de Siriani, și ianiciări, alergă în ajutorulă ceteloră luptatore, sprijină năvălirea romănilor, trecă podulă și cea mai crâncenă luptă se încinge pe tota linia. Bătaia ținu mai multe ore. Sinan Pașia, desperată de puținulă sporă dobândită pînă atunci, își adună oștirile pe lîngă sine, se anime^a se pune în capulă unei colóne îngrozitore, face nă năvală generale și isbutesce a înpinge pe ai noștri ună pătrară de milă înapoi, luându-le și totă artileria. Michaiă, fără a-și perde curagiulă reculege pre ai sei și dăuă nouă năvală, prin care ia înapoi două tunuri.— Vrășmașiulă încă se bate cu inima și își înprospăteră neîncetată oștirile, pe când ai noștri nu se împrospeta de nicăire. De trei ori românii împinseseră și sprăvăliserâ pe turci, și de trei ori fuseseră respinși înapoi. Lupta urma cu norocă schimbăciosă, din resărită pină cătră două ore după ameză zi. In fine, mica și obosita oștire romănă, copleșită de ună neamică de 12 ori mai mare, det mată de un numerosa artileriă, fu silită a da îndereptă, dară totuși în cea mai frumasa regulă, și luptăndu-se neîncetată. „Acésta retragere, Zlie Bălcescu, e un minune de vitejiă, de sânge rece și eroismă.“ Surele plecase cătră sănută. Romănii se luptaseră cu leii; totuși bătaiea era privită ca perdută. Și cumă pate fi altă—felă, cândăună română se lupta cu 16 turci? Numai românilă am putută face acestă încercare desperată. — Ei bine, Mihai Bănea nu perde speranța. Elă trimisese de dimineța se chiărneuă cetă de pedestrime ce se afla departe de tabără. De la sosirea iei depindea resultatul luptei. In apusul sarelui sosi și ajutorul așteptată. Elă abia se compunea din 300 ardelieni. Insă pe atunci 300 români, se arunca orbesce în 30,000 tunci. Grecii de la Termopile nu erau mai mulți. Românii se reînbărbăteză. Lupta se încleștă din noă. Michaiă se așeză cu cota de curîndă sosită în capul podului, spre a face fagi:» celoră 160,000 tunci ce se gătescă ală înveliți din tóte părțile. Trimite pe căpitană Cocea ca se ia pe dușmană pe la spate. Pune cele doue tunuri ce le desrobise de la turci într’uă bună posițiune, și stă gata a detuna pe neamică la celă ânteiă pasă. Nu este acesta uă încercare din cele mai desperate? Ei bine, pentru că a fostă făcută cu încredere, și otărîre ea a isbutită ! Ca și Ștefană celă Mare, la Racova, Mirhalu găsesce că împregiurarea cea critică cere neapărată un faptă eroică, spre a descuragia pe tunci și a îmbărbăta pe ai noștri. Elăotărasce a se jertfi, ca altă dată, și a cumpăra biruinția cu periclul vieței sale. Atunci smulge să secure ostășescă de la ună soldată, se aruncă în cea mai apropiată colóna vrăjmașia, doborâ pre toți cei ce se încercă a i se împrotivi, ajunge pe Caraimană Pașta, îi sberá capulă, isbesce se dobóre cete de vrășmași, și făcîndă minuni de vitejiă, se întorce la ai sei încărcată de trofee, fără a fi rănită. Acesta faptă aroică, împle pe turci de spaimă, împle pe români de curagiă. Turcii ieu ofensiva, trecu podulă. Dară de uădată se vede opriți în fagiă de Mihhală, ca de ună zidă de marmure. In dosă neamiculă este isbită de cei 400. Incósta este trăsnită de tunurile așeziate pe délai cari găurescă rândurile lanidăriloră și pustiescă tótá aripa drepta a neamicului. Totă economia, tótu rănduiala turciloră, este sdrobita de sângele rece și perserveranția Romăniloră. Turcii minunați de Indrasnele unoră omeni pe cari-i privea ca biruiți, începă a fugi reslățiți. In curândă retragerea se preface în fugă tota armia musulmană este intai să în risipă spre baltă. Castele și spatele iei, sunt despuse lovitureloră nóstre. In deșertă se mai cercă Ianiciarii a se sumeți în protiva aloră noștri, căci cele-lalte cete fugare, îi tîrescă cu dînsele. In deșertă mai mustră Sinan pe fugari, în deșertă îi bate elă cu serata se măciucă. Ei nu se mai pună în rânduială nici se mai întorcă la bătaiă. Valurile de păgâni se prăvaliaă spre podă, cătândă a lă trece. Artileria, cavaleria, pedestrime bagagie, tóte staă îmbulzite la capul podului, certăndu se a trece care de care mai înainte, însă rez&idă că toți nu potă trece deuă dată, truiți din turci se aruncară în baltă, unde ’și aflară martea. Trei Pași suntă între aceștia, însuși belrănură Sinan Pașia, tîrîtă de ai sei, fu călcată în piciorele cailoră și apoi, împunsă de sulița unui ostașiă română, cădită în baltă călare cum era, unde-și perdu chiulafură, feregelea și cei doui dinți cei mai rămăseseră în gură. Vestea morții vizirului se împrâscia între turci, și cei ce se mai improtivesi, dederă și ei dosulă. Românii, conduși de obicinuita loră furiă, și electrisați încă prin isbăndă, îi gonescăi înainte, ca pe nișce turme de vite pînă ’i vîrâ în tabera loră. .Intr’ună minută Michaiă, Z'ce istoriculă Bălcescu, precumă vădinioră semizeii căutați de nemuritoriulă, Omer, alargă în aă parte și în alta prin tabera turcéscâ căntândă pe Sinan, cândă vezîndă de departe pe Hasan Pașia, se luă după dînsulă strigându i de e viteza se sté la luptă cu dânsulă peptă la peptă; deră Hasan fugea înspăimîntată și nu se putea ține pe piciore de groZa. Elă fugi de și ascunse rușinea într’una crengă spinosă de unde d’abia a doua Zi cutemă a eși la ăisei.“ Noptea opri întrega măcelărie a armatei musulmane și o păzi d’a fi cu totulă sdrobită și risipită. Românii se’ntorsera triumfător, la tabăra soră, încărcați cu bogate prăzi. — Tunurile naționale fură desrobite cu mai multe altere de ale dușmanilor. Mai mulți se făcură pleavă, și multe steaguri, — între cari și steagulă celă verde și săntă ală proorocului, figură între trofeele acestei strălucite Zile. Multe mii de Turci zăceau pe cămpulă bătăliei. Romănii încă suferiseră perderi mari, căci păgărilă se aperase cu bârbățiă. Spaima rămase pentru totădeuna înfiptă în c^ee Turciloră de la memorabilea bătuă de la Călugăreni. „Spună că în urma luptei, în Asia bogată „Daca Moametiniî vedeau căte vă dată „Une armăsaruce’n prejma i căta elă sforăindă. „Coprinsă d’adincă spaimă «ficea cu’nfiorare „Ca elă a veisintă umbra acea îngrozitóre „A lui Michail Vitezule, asupră-le viindă....“ 1) Astăzi ună monumentă, ce de abiă l) Versuri ale D. Gr. Alexandrescu, dâtesce 100 lei, mai arîtă poporului romănă, loculă pe care s’a plinită celă mai mare faptă de arme ală străbunilor ă sei!... Pe ce n’am lăpodată noi janii? Insă Racova și Călugărienii nu s’aă învrednicită pînă acumă măoară de ună gârbuceană care se ocolescu oculă pe care s’arată lupta săntă pentru cruce și libertate!.. Și cu tóte aceste, suntă printre noi ómeni cari se’ntreba: prin ce ama pute commemora noi era regenerării și a redesceptării nostre? Apoi în facia Călugăreniloră, pe lăngă care trecemă în tote Zilele, și ’n facia Racovei, pe care n’o cercetamă măcară uă dată în vidra nóstră, pe căndă strâinetatea o vedemă în tóte Zilele, mai încape să asemine întrebare? Și cu tóte aceste: „Călugăreni! ăncă păstrdză pomenirea „Viteziloră ce’n vale-i aflară nemurirea, „Ară fapteloră de cinste preță vecînică meritată: „Eră prafului ce acolo de vînturi viscolóse „In aeră se rădică, e pulbere de ose „Ce tabere dușmane în trecătără lăsată.“ 2) Muntilui, Moldovani, Ardeliăni, toți frați și fii ai uneia și aceleiașî mame, s’aă luptată c’ună eroismă neegalată pînă astăzi în analile lumii, arătă la Racova, călă și la Gulugăriăni, pentru sănta causă a Unirii și a neatârnării naționale. Strănepoții soră de astăzi, lăsa-se-voră mai prejosă? Nu e de crezută. Leciorii indulging ai acestuia*ara politică, nu voră scula, îi rugămă, pentru că ne amă întinsă arătă de multă cu istoriculă Călugăriăniloră. La inima nostră nă stată nu alta, ci a aminti romăniloră câteva fapte d’ale străbuniloră soră, probăndu-le cumă acei eroi, am triumfată în totădeuna, numai pentru că am avută încredere în sine. Noi n’amă exagerată nimică. N’amă adaosă nimică. Amă raportată numai glasulă fidele și necoruptibile ale istoriei. Amă mai reamintită Romăniloră unele din gloriasele fapte ale străbuniloră soră. Amă pusă înaintea loră doua pagini ale istoriei naționale. Nimică mai multă. Nimică mai pucină. Prin încrederea în sine triumfă și făcu minuni romănulă la Racova. Prin încrederea în sine triumfă și făcu eră minuni la Călugărieni. — Se nu ni se «Zică dară, dreptă totă responsulă, că Romănii din 1866, nu mai suntă Romănii din 1475 și 1595. Nu, căci acesta este peste totă putinția, peste tota creșiarea. Dovadă avemă pe 13 Septembre căndă, ca și la Racova, ca și la Călugărieni, unulă se lupta în contra a 20. In adeverű, cine nu cunosce adulă acelă spartană din dealul Spirei, unde în 1848, două companii de soldați români, țină în respectă, înfrângă și facă uă grozavă măcelărie încă întrega armată de 6000 turci? — Se fiă dară bine constatată că încrederea în sine, dă puterea. In 11 luniă se făcu revoluțiunea din. 1848. In 11 Februarie triumfă revoluțiunea din 1866. — In 11 Ianuarie 1475, se câștigă vestita bătălie de la Racova. In 13 Augustă 1595 căștigară mă bătălia de la Călugărieni. In 13 Septembre s’dă ilustrată pompierii în dealul Spirei. — Üomno! mă înnecă, — strigă mă mișelă ce se cufunda. „Dă din mâni și scapă,“ — respunsu-i-saă. — Ni se pare, cu multă temeiă, că vechii români, cunosceaă bine acea macsimă. Ajută-te și te voi ajuta. Ei se ajutau singuri, fără a mai aștepta ajutorul altora, și sucesul era de ajurare între dănșii. Ajutorul acela ce și-lă daă ei soră înșile, era morale, înainte de tate, și se resuma însă mare dosă de încredere în sine și ’n dreptatea causei sale. Și apoi căndă este perrisă mă poporă de uă asemine credință, ce nu póte face elă ? Elă face minuni ca la Racova, Călugărieni și Spirea. 2) Ibidem. . G. Missail. ADUNAREA ELECTIVA A ROMANII. PROCESU-VERBALA Ședința publică din 13 Mai 1866. Președința D-lui Manolache Costache. Ședința se deschide la ament. Presenți 123 deputați. Nu respundă la apelulă nominală 15 si anume: « D. Ghica Gr. Constantină, bolnavă. In concediu: D.D. Gridov Nicolae, Rosetti Ștefan, Știrbei B. Alexandru, Ghica Vladimiră. Nemotivați: D.D. Balș Alecu, Balacénu Ion, Boerescu Vasile, Costaforu Gheorghe, Icliad Rădulescu Ion, Mârzescu Gheorghe, Pilat V. Nicolae, Știrbei B. Gheorghe, Sturza M. Grigoriu, Sturza Ioan, Zisu Alexandru. Procesulă-verbală și sumarulă ședinței precedente se aprobă. Unul din secretarii biuroului dă citire următorei depeșe telegrafice: D-lui președinte alt Adunărei M Costche. Düsseldorf 24 Masă. Suntă forte măgulită de votulă prin care Adunarea naționale’mi acordă naturalisațiunea română cea mare in momentul venirei fiului meu. Binevoiți a fi interpretulu sentimentelor mele către Adunare și ai spune că amu trebuință, — înainte de a primi onorea ce’mi face— se ceră învoirea Regelui. Primiți, domnule președinte, espresiunea gratitudinei mele. Principele de Ilohenzzollern. Se comunică adunării masagrale pentru formarea Ministerului. D. Lascar Catargiu. Domnitorii Deputați. Fără să fi urmată vre o diferință de opiniune între personele cari în numeră doarece compuned guvernul provisorră și Ministerială de la 11 Februarie. In urma suirei pe Tron a Măriei Sale Principelui Domnitoră, după o împreună consfătuire și Înțelegere urmată intre acele persone, Măria Sea a binevoită a ne chema la Ministeră. Guvernulă remăindă deja mai totă acela, elă va lucra pentru a asigura drepturile nóstre și pentru a susține pe alesulă nostru CAROLUL. Avemă deplină convingere că, pentru a ajunge la acestă țeră, națiunea întregii strinie unită nu va cruța nici unu sacrificiu. In privirea trebilor nestemare cunoscemű posițiunea intereselor nóstre; nu suntemă ostili nimănui, și de acea ne vomă sili a întreține relațiunile cele mai bune pe terîmulă drepturilor nóstre. Pe acestă tertmă vomă căuta a căpăta tota solicitudinea Inntei Porți și a puterilor a garante. Desvoltarea și întărirea libertăților publice și a guvernului constituțională va fi obiectulă silințelor nóstre celoră mai sincere, și sperămă că vomă avea totă concursul. D-nil Vostre Intru îndeplinirea misiunei nóstre. (aplaude). D. Ion Brătianu, ministru de finanțe. Domniloră, nu potu se mă stăpânescă a nu esprima adânca mea părere de rău că pentru prima oră mă infățișână In acésta Cameră fără a fi învestmântată cu mandatură de deputată; și îmi pare cu atâtă mai multă reă că m’amă desveșmântată de acestă mandată cândă făcumă parte dintr’o cameră, care, prin sorgintea mea și prin misiune ce are a îndeplini, e unică până astăzi în analele istoriei nóstre. Insă amă credută de datoria mea să facă acestă sacrificiu, în împrejurările de faclă, patriei mele și Domnitorului. Sctă că sarcina mea este mai multă decâtă grea, pare că la mulți se pare cu neputință de a vă îndeplini. Dară nu ve ascundă, domniloră, că, deca amă primit-o causa a fostă că sclă că Românii, ori de câte ori a fostă Incestiune întărirea Statului română, născlută să învingă greutățile, care pentru lume se păreaă neputinciose, și suntă încredințată că, și în împrejurările de faciă eu