Romanulu, mai 1867 (Anul 11)
1867-05-21
HOMANULU 21 MAIU. fiunea romană, cordele mele au resunatu căndă sub lovitura adieriloru căndă sub acea a fortuneloru care au trecut preste acelu arbore . . . Instrumentă de gemetu seu de bucuria romanesca, nu’mî strigați mie. Taci! ci anime! vóstre, sub suflarea căreia amu gemutu seu amu surisă. A A ¥ Vréü, dómnelori mele și domnii mei, se veamintescu repede suspinele și bucuriele, aspirațiunele și decepțiunele ce au făcuții se bată inima părinților noștri și póte chiaru a unora din cei carii me ascultă. Vreți se ve vorbescu de poesia română, și mai în speciale de ceea ce au căutată ea mai cu entusiasme, mai cu căldură, mai românesce! * * ¥ Românii, ramură dinaintea lariă, ale căreia notă caracteristică a fostă politica, cumva grecilor, a fostă poesia. Românii sunt și ei unii poporu politicii înainte de tote, și clară literatura loră și clară poesia loră a trebuită se se resimtă d’apararea de însușirile de rasă. Ele au fostă Ingenere o literatură, o poesiă politică. Nu este loculu aci d’a cerceta care sunt adeveratele sorginți ale Poesiei? Daca poesia este in lucruri său în anima nostru? subiectivă saă obiectivă?.. Dacă poesia póte fi sauba In cântarea unei simple fapte de domeniil eticei etc. Sunt asteptăte ce stiunlj care se cuvine a fi desbătute aiure și cu altă stăruință și capacitate decătă acele de care potă dispune. Atâta vrea numai se mi se concede, că poesia, fiă ea In lucruri fia ea In noi inșene, nu este poesiă decătu cu condițiune de a ne mișca adâncă, de a rescoli inima nóstru plnă In fundulu ei, d'a ne face se iubima și se dorimă, d’a ne Înălța mai alesă In regiunele pure și luminóse ale devotamentului, ale sublimului! * * * Nu vreU scalpelu, care se analisese simțirile ce me agită . . . — De unde vii tu emoțiune sântă ce ne incălijesci sufletulu, ofindă pe țermiri străine, căutămu cu o chiulă înduioșată orizontele Patriei absinte?] Nu respunde !.. Respunsulă teă este aci In inima mea! . . . — De unde nasc! tu fioră vinificatoră, care grăbesci săngele nu vine’mi căndu, faima română, departe, departe ajunge a spune lumei că România este, că „România va fi“! — Nu respunde !... Respunsură?... Ascultați bătăile rape<ji ale inimei vostre d-soră și d-soră ... — Respunsură? Ștergeți lacrima ce mai e ochiulă vostru, căndă pe pajiștea uscată a streinului căutați cenușa perdută a lui Bălcescu, a lui Hrisoverghi a arătură sf. martiri ai românismului!... O dcă poesia s <jică ce voră voi acel teoricieni al esteticei care sunt mai bine numiți chirurgii și anatomiștii ei! — 1 . Onore eternă lirei române/ Ea a răntatfl cămpiile înflorite ale patriei, ea a cântată căntarea inimei române însetată de libertate, de dreptate, de naționalitate ! Onore eternă lirei române! Ea a fostă singura nostra scolă naționale In cursă de mulți ani, multe zeci de ani!... Poesia care a învețată pe mama romăna se dorésc a fiului seu, nu avuții, nu onoruri, ci glorifi, ci Vitezia In luptele pentru țară , e săntă acésta poesiă ! ei nu póte nime nega dreptul d’a vorbi, chiar căndă preoții libertăței oficiază în marele loră templul Dar, d-neforă și d-loru mei, nu e o simplă figură de. retorică, căndă repetă și astăzi, car la lectura despre Cichindelu. Aioi suntemu ceea ce ne-au făcută poesia nóstra naționalei Literatura, poesia e ca foculu, e ca lumina ce apundemă în casele nóstre. Operă a nóstra, ea însă ne Incâlcesce și ne luminezancă, bine că literatura, că poesia unei națiuni suntă espresiunî ale societăței acelei națiuni, dar facă și lumina aprinse, ele voră încolții, sau voră arde, voră lumina sau voră streluci pro acesta și societatea și națiune. Influințile ce literile și îndeosebi poesia esercită asupra unei națiuni, nu mai sunt întrebări puse în desbatere. Caracterulă naționale nu numai se oglindesce In operile literarii naționale, ci și primesce forme și direcțiuni noue de la ele. Aflați care au fostă cântarea ce aă murmurată mama asupra legănului nostru și vomă afla explicarea amorurilor, afecțiuniloră sau umloră și pasiuniloră ce, intrați în lume, debordară din sufletulu nostru. * * * Ună exemplu din istoria literatureloră, despre oglindirea perfectă în litere a caracterului naționale. Se luămă pre Grecii lui Omera și pre Romanii lui Virgiliu. Omeră a fostă ună mare ună neimitabilă cântărețioală grecilor, solară Omeru a avută în operile sale influințele„mijlocului seu sociale“ și apoi, la rândulă seă, le a întorșit cu uzură asupra generațiuniloră care l’a ascultată sau l’a cetită. Virgiliu, fu și eră celă mai mare poetă ală Romei. Ca și Omeru, Virgiliu este sub influinția ,,mijlocului sociale,“ și ca și orbulă de la Cbio, Virgiliu esercită la rîndul ă seă ua mare influențiă asupra generațiunei care l’a versistă născândă și asupra generațiuniloră care să cantată imne la mormêntul ă de la Pausilipe. Ei bine, permiteți’mi se mai facă, ca și altă dată, vă răpede apropiere prin ună exemplu între acești duci represintanță gigantă aî două popore gigante ale anticităței păgâne. Și poetală grecă și celă romană descriă pre Eale, deală venturiloră. Comparați in testele respective pasagere relative și veți vedea ce diferința e între descrierea lui Bolă dupe Virgiliu și Omera; acesta este mare diferința geniiloră Romei și Greciei. — Bolele lui Omeră este ună felă de domnu fanariotă, cu multe beizadele, cu multe averi, ... 1 dă mănânci,bea,... mai totădeauna pe spinarea bietului muritoră, pre care ’lu despuie sub cuventu de sacrificiu, cumă fanariotulă ne despoia sub nume descântă, fumăritu etc. Și vedeți-să pre acestă Bole dăndă lui Ulis una burdufă de venturi (burdufulă grecescă modernă e plină curită de lemnăr) vedeți-să cumă de legăt la gură cu funia de gură . . . (aurulă a legată gura in totă timpulă și mai alesă în cota fanarioțiloră!) Vedeți apoi premarinarii lui Ulise profităndă de somnulă acestuia pentru de o fura aurulă de la burdură ... și venturile se pornescă și Ulise este din dou depărtată de formulă Staceî și de fericirea de a-și săruta pre fidelatea Penelopa! Eca Grecia! Vedeți Inse pre Eolele lui Virgiliu! Gravă, severă și disciplinată ca legea, ca mă capă de legiune . . . Elă nu lâgă vânturile în burdufă, ci le închide în pesceră .... ele gemă sub puterea lui, dar l’asculta . . . Eoee Romană! . . Și căndă apoi venturile voră turmenta vasele lui Enei, nu va trebui lui Neptun burdufu in care se lelege aură cu care se le facă a tăcea: „2«os ego? . . . maturate fugam,“ va dice Neptun. — Și vânturile voră tăcea cumă tace și amuțesce murmurulă unei legióne resculate la vocea sigură și fermă a comandantului ei aspru dar dreptu Etă cumă In cărțile poețiloru celor mari ai unei națiuni, observatorele póte descoperi oglinda fidelă a caracterului, a geniilor naționali E că ceamă cercată de mai multe ori a face și pentru riturile nostre romane și mai alesă pentru poesia nóstra. Eea ce în parte, am de a face și astă—4^ d-oră mele și d-nii mei. (Va urma.) FELURIMI. „Cănd principele de Windischgrsetz se află înaintea Budei cu armata seu pe la sfîrșitul anului 1848, Kossuth și Ladislas Madaras se duseră în capela castelului regală și luară sânta coróna cele o dete păzitorulă, Iosef Vermenyi. Insă mișcarea revoluționariă nu slăbise respectulă pentru venerabilele tesauru, căci, atunci cindă păzitorulă corónei o dete pronunțiăn dă cuvintele urmatóre : ,,Ve ’ncredințezu sânta coróna cu care cinci-zecî de regi aă fostă coronați de optă sute de ani“, poporul ă sili pe Kossuth și pe Madarasza’și descoperi capulă, stringăndu-le cu mânia: „Jasă pălăria!“ „Corona urmă pe dictatore în retragerea sea la Debreczin și dispăruse făr’a lăsa urme după revoluțiune. Legenda cucerise deja acesta disparițiune, și se spunea prin poporu că corona fusese dusă de îngeri în mormântul lui Arpad, și că ori cine ar voi sa deschidă mormântul pentru a lua corona, ar trebui se cingă sabia marelui erou Kinizso. „In regiunile guvernamentale, se credea că Kossuth luase In esilia însemnele regalității pe cari poporulă le venera atătă de multă, pentru a da astf?felü causol sple prestigiul legitimității. Dară la urmă guvernulă trebui se se convingă că ’i-a fostă cu neputință lui Kossuth d’a lua corona, s’acesta pentru simpla rațiune că pe teritoriulă turcescă, pașia supraveghiase cu ună puterică detașamente de trupe, trecerea lui Kossuth, și luase de la Ungurii ce trecuse pe teritoriulă turcescă, totă materialulă de resbelă, arătă câtă și tóte celalte obiecte aparținând Austriei. „Asia dară, guvernulă austriacă însercină un comisiune speciale d’a face cercetări la Ungaria pentru a descoperi însemnele regale; însă acesta comisiune comise atăte acte de imprudință. încată trebuia o disolva , după ce persone private organiseră cercetări. Din acelă mormântă cercetările fură diriginte de locotenentele feldmareșiale de Kempen. „Se ’ntâmplă că în primavara anului 1853, localitatea pe unde era îngropată curóna fu inundată de Dunărea. Loculu pe unde era ea îngropată era pe la polele muntelui Allion,camă la uă leghe departe de Vechiă Orșova, pe teritoriul regimentului Romănilor din Banată, lingă drumul ce conduce la Valachia. „Căndă Kossuth află la London de inundațiune, elă se temu ca apa se nu fi distrusă însemnele coronei Ungariei, și în credința unui aginte misiunea d’a lua acésta comora și d’a o transporta în taină la London. Insă politica austriacă camă simțise vede acesta proiectă. Localitățile de pe lingă muntele Allion fură supraveghiate, și căndărgintele lui Kossuth plecă, elă era semnalată deja guvernului austriacă și emisari treceau în tote părțile pe lingă munte. „In acestă timpă, se opusă lui Kossuth d’a lua corona se camă simțise la Paris, și căndumă emigrată Ungară audi acesta, declară că el ar prefera mai bine se facă pe patria lui se reintre in posesiunea coronei sale, mai bine decătu a o lăsa se cadă In manele omului ce a aruncată Ungaria In nenorocire. „D. de Kempen, aflăndu despre acesta, întră în relațiuni cu emigratura, ce arîtă fórte așaptă locura unde însemnele erau îngropate. In acestă intervală, auditorul Karger fusese chiămată la Viena, și fiindă că el fusese însărcinată cu investigările la privința coronei, fu trimisă la Veciiă-Orșiova. * * „Ei a sosi acolo în 5 Septembre 1853, și chiaru în 6 Septembre telegrafia la Viena că locuia arîtată de emigrată fusese recunoscută; în ziua de 8 Septembre de dimineță, însemnele erau descoperite, și acestu evenimentu împlu de veselia Ungaria Intréga. In 20 Septembre, corona sosia la Viena pentru a fi dată imperatului, ș’a doua di se ’oterse la Buda. ([Corespondinția generale). 419 D-luî Redactare alu pianului RomäNULU. Domnuie, Diua de 10 Masă, di memorabile în care junele nostru Domnitori, Carol I, acelă simbolă a’lă viitórel stabilitățî și fericiri române, a primită tronul României, a fostă serbată și în orașiul nostru, cu entusiasmă din partea populațiunii române. Dupe terminarea Te-Deumului, celebrată în biserica catedralei sf. Nicolea, la care, pe lângă d-na prefectără asistată tóte autoritățile locale consulii puterilor străine, precum și toți profesorii și comercianții Români; din prefectă întorsă la cuarticulă seă, a primită felicitațiunele autorităților Statului și ale celoră comunale, ale consulilor, ale diferitelor persone distinse și în fine că deputațiune numerasă, compusă din comercianți și profesori Români, carii, s-au adresată cele mai cordiale urări pentru Măria Sa Domnitorulă și guvernulă seă. Maniera afabilă și plăcută, cu care d-na prefectă a primită aceste femei— toțiunî, precum și cuvintele dulci, pline de adeveru și patriotismă, cu care s’a adresată diferițiioră felicitatori aă escitată ună resunetă frenetică In inimile tutuloru Romanilor» bine simțitori, întărindu-i totălă dată în realitatea și a devotamentulu loră pentru Tronulă Măria Sale Domnitorului și actualului seu guvernă. Ziua de 10 Maiu 1867, a fostă pentru Romănii din Galați, cu atătă mai memorabile, cu câtă în acastă zi avurămă fericirea de a vedea venită în micia loculă nostru, pe noulă prefectă, d-nu Alexandru Lupașcu, a o cărui merite, integritate, onestitate și patriotismă ne suntă atătă de bine cunoscute. Trimiterea d-lui Lupașcu, de prefectă al districtului Covurlui, ne servă de cea mai sigură garanță, despre solicitudinea actualului guvern, pentru binele și înflorirea României în generală și a Galațului în parte, care pînă acumă a fostă și mai este încă, arena unoră ilegalități și arbitrarități neauzite. Peporațiunea romănă entusiasmată de recunoștință către Măria Sa Domnitorulă, și domnul ă seu ministru de interne, pentru trimiterea d-lui A. Lupașcu la Galați, a făcută sora la 10 ore, domnului prefectă, să serenadă însoțită de ună numerosă cortegiu cu facle, în fruntea căruia se aflau deputații orașului, corpulă comercianților romăni, corpură profesorale și uă nenumerată mulțime de alți cetățiani Romăni. Cu astă ocasiune, unulă din deputații Galațului, d-nu P. Popassu, a adresată d-lui prefectă urmatórele cuvinte: Domnule prefecți! „Orașulă Galați, principalmente de la 1859 íacoce, au fostă tratată de puternicii dinn I, mai totă d’auna ca ună fiă vitregă ală frumósei Românii. Acestu orașă, care este inima comercialui romănă, și care ar trebui se străluce ca celă mai scumpă giuvaeră în coróna României, a fostă tratată mai totădeauna cu indolență și nepăsare. „Multe și diferite au fostă, și mai suntu încă durerile și suferințele acestui oraș, adesea desperarea a smulsă suspine de marte din inimile cetățianilor. Romăni, vînturi nefaste însă maî totă dauna le-au năbușită vocea astufelă, în cătă se nu putu ajunge la urechia Domnitorului ș’a guvernului seu. Era consolațiunea și speranța Galațului dateza numai din fericita di, în care poporațiunea romănă avu onórea d’a primi in sînulă seă pe noulă și junele nostru Domnitoru Carol I. Virtuțile și iubirea de dreptate a noului nostru Domnitoră, și dorința actualului seu guvernă d’a da României și românismului tótu desvoltarea de care este capabile, ne suntă garanțiele cele mai palpabile pentru viitoră, iar solicitudinea guvernului pentru acestă nenorocită orașu o vedemă constată în trimiterea domniei vóstre ca prefectă ală districtului nostru, te felicită mă dară din inimă, și cu lacrimi de bucurie, domnule prefectă, fii bine venită în mici’joculă nostru, fii părintele, fii consolatorulă nostru, vindecă-ne ranele de care sângerămu, și nu te îndooi de recunostință nóstru! Numele domniei tale va remănea neștersă din inimele nóstre, iară copii, nepoții și strănepoții noștri, vor conserva în domnia-ta suvenirea unui Romănă integru, onestă și patriotă, silindu-se a ve imita. Pășesc o dară cu fruntea ridicată și fără sfială pe calea cea mare a patriotismului și adeverului, și fu sicură despre concursulu populațiunei romăne din Galați. Asiguréza pe Măria Sa și pe înaltulu seă guvernă, despre lealitatea și devotamentulu nostru către Tronul principelui Carol I; asiguré du pe Măria Sa și pe guvernulă seu, că în inimele nóstre nici uă dată propagandele anti-naționale nu- și voră afla cuibulă; asigurază-l, că dogma religiunei nóstre politice e: România unită sub coróna principelui Carol I! Trăiască dar România una și nedespărțită! Trăiască Măria Sa Carol I! Trăiască bărbații guvernului seă actuală! Se trâiescă domnule prefectă !“ La acesta felicitațiune, urmată de urări prelungite, domnulă prefectă, a bine-voită a respunde cu urmatorele cuvinte: „Domnitorul „Me simplu forte fericită d’a putea fi interpretul) dorințelor și asigurăriloru d-vóstra de lealitate și devotamentală către Tronul Măriei Sale Domnitorului și înaltului seu guvernă. Suntă măndru de onorea ce mi-a făcută guvernulă d’a me trimite ca prefects în miti’loculă d-vóstra. Va mulțumescă cu căldură de concursură ce-mi asigurați, și că din parte-mi vă asigură cumă că veți afla totă dauna, arătă în guvernul Măriei Sale, cătu și în mine sprijinalu celă mai puterică ală tutuloru aspirațiunelor naționale și patriotice, precumă și alți tutuloră cerințelorălegale. Vă asigură cumă că fericirea mea o voiă afla totă dauna în fericirea națiunei mele.“ Aceste frumóse cuvinte au ridicat entusiasmul publicului pînă la frenesie, în urma cărora cortegială, sub urări ce se ridicau pînă la ceru, s’a depărtată, binecuvântândă pe Domnitoră și pe ministrul A sc. I. Brătianu, care ne-a trimisă de prefectă pe ună A. Lupașcu. Urmeze astăferă guvernulă, numesc amploiați ca d-nu Lupașcu, carii potă servi prin integritatea și virtuțile loră naționale, de cea mai vie garanție a prosperităței romăne, și guvernulă fiă sigură de sprijinulă celă puternică ală națiunei, și nu se temu de antagoniștii sei și de inemicii națiunei, căci ei voră fi spulberați de națiune, ca prafulă din naintea uraganului XXX. ATENEULU ROMANU. A eșita de sub tip ar si CONFERINȚA D-luí V. A. UBECHIA DESPRE ELOCINTA ROMANA Oratorii noștri parlamentar! fand, babbd catabgiu, I. BBATIANU, COGALNICIANU ETC. De vendare la librăria Serek 1 sfant esemplarulu.