Romanulu, mai 1867 (Anul 11)

1867-05-21

HOMANULU 21 MAIU. fiunea romană, cordele mele au resu­­natu căndă sub lovitura adieriloru căndă sub acea a fortuneloru care au trecut preste acelu arbore . . . Instrumentă de gemetu seu de bucuria romanesca, nu’mî strigați mie. Taci! ci anime! vós­­tre, sub suflarea căreia amu gemutu seu amu surisă. A A ¥ Vréü, dómnelori mele și domnii mei, se ve­amintescu repede suspinele și bu­­curiele, aspirațiunele și decepțiunele ce au­ făcuții se bată inima părinților­ noștri și póte chiaru a unora din cei carii me ascultă. Vreți se ve vorbescu de poesia română, și mai în speciale de ceea ce au căutată ea mai cu en­­tusiasme, mai cu căldură, mai româ­­nesce! * * ¥ Românii, ramură din­aintea lariă, ale căreia notă caracteristică a fostă poli­tica, cumv­a grecilor, a fostă poesia. Românii sunt și ei unii poporu politicii înainte de tote, și clară literatura loră și clară poesia loră a trebuită se se resimtă d’apararea de însușirile de ra­să. Ele au fostă Ingenere o literatură, o poesiă politică. Nu este loculu aci d’a cerceta care sunt adeveratele sorginți ale Poesiei? Daca poesia este in lucruri său în a­­nima nostru? subiectivă saă obiectivă?.. Dacă poesia póte fi sau­ba In cântarea unei simple fapte de domeniil­ eticei etc. Sunt aste­ptăte ce stiunlj care se cuvine a fi desbătute aiure și cu altă stăruin­ță și capacitate decătă acele de care potă dispune. Atâta vrea numai se mi se concede, că poesia, fiă ea In lucruri fia ea In noi inșene, nu este poesiă decătu cu con­­dițiune de a ne mișca adâncă, de a rescoli inima nóstru plnă In fundulu ei, d'a ne face se iubima și se dorimă, d’a ne Înălța mai alesă In regiunele pure și luminóse ale devotamentului, a­le sublimului! * * * Nu vreU scalpelu, care se analisese simțirile ce me agită . . . — De unde vii tu emoțiune sântă ce ne incălijesci sufletulu, ofindă pe țermiri străine, căutămu cu o chiulă în­duioșată orizontele Patriei absinte?] Nu respunde !.. Respunsulă teă este aci In inima mea! . . . — De unde nasc! tu fioră vinifica­­toră, care grăbesci săngele nu vine’mi căndu, faima română, departe, departe ajunge a spune lumei că România este, că „România va fi“! — Nu respunde !... Respunsură?... Ascultați bătăile rape<ji ale inimei vo­­stre d-soră și d-soră ... — Respunsură? Ștergeți lacrima ce mai e ochiulă vo­stru, căndă pe pajiștea uscată a stre­inului căutați cenușa perdută a lui Băl­­cescu, a lui Hrisoverghi­ a arătură sf. martiri ai românismului!... O­ dcă poesia s <jică ce voră voi a­­cel teoricieni al esteticei care sunt mai bine numiți chirurgii și anatomiș­­tii ei! — 1 . Onore eternă lirei române/ Ea a răntatfl cămpiile înflorite ale patriei, ea a cântată căntarea inimei ro­mâne însetată de libertate, de dreptate, de naționalitate ! Onore eternă lirei române! Ea a fostă singura nostra scolă na­ționale In cursă de mulți ani, multe­­ zeci de ani!... Poesia care a înve­­țată pe mama romăna se dorésc a fiu­lui seu, nu avuții, nu onoruri, ci glo­­rifi, ci Vitezia In luptele pentru țară , e săntă acésta poesiă ! ei nu póte ni­­me nega dreptul­ d’a vorbi, chiar­ căndă preoții libertăței oficiază în ma­­rele loră templul Dar, d-neforă și d-loru mei, nu e o simplă figură de. retorică, căndă re­petă și astăzi, car­ la lectura despre Ci­chindelu. Aioi suntemu ceea ce ne-au fă­cută poesia nóstra naționalei Literatura, poesia e ca foculu, e ca lumina ce apundemă în casele nóstre. Operă a nóstra, ea însă ne Incâlcesce și ne lumineza­nc­ă, bine că literatura, că poesia unei națiuni suntă espresiunî ale societăței acelei națiuni, dar facă și lumina aprinse, ele voră încolții, sau voră arde, voră lumina sau voră stre­­luci pro acesta­ și societatea și nați­une. Influințile ce literile și î­ndeosebi poe­sia esercită asupra unei națiuni, nu mai sunt întrebări puse în desbatere. Caracterulă naționale nu numai se oglindesce In operile literarii naționale, ci și primesce forme și direcțiuni noue de la ele. Aflați care au fostă cânta­rea ce aă murmurată mama asupra le­­gănului nostru și vomă afla explicarea amorurilor­, afecțiuniloră sau um­loră și pasiuniloră ce, intrați în lume, de­bordară din sufletulu nostru. * * * Ună exemplu din istoria literature­­loră, despre oglindirea perfectă în li­tere a caracterului naționale. Se luămă pre Grecii lui Omera și pre Romanii lui Virgiliu. Omeră a fostă ună mare ună neimitabilă cântărețio­ală greci­lor­, solară Omeru a avută în operile sale influințele„mijlocului seu sociale“ și apoi, la rândulă seă, le a întorșit cu uzură asupra generațiuniloră care l’a ascultată sau l’a cetită. Virgiliu, fu și eră celă mai mare poetă ală Romei. Ca și Omeru, Virgiliu este sub influinția ,,mijlocului sociale,“ și ca și orbulă de la Cbio, Virgiliu esercită la rîndul ă seă ua mare influențiă asu­pra generațiunei care l’a versistă năs­cândă și asupra generațiuniloră care să cantată imne la mormêntul ă de la Pau­­silipe. Ei bine, permiteți’mi se mai facă, ca și altă dată, vă răpede apropiere prin ună exemplu între acești duci repre­­sintanță gigantă aî două popore gi­gante ale anticităței păgâne. Și poetală grecă și celă romană des­­criă pre Eale, deală venturiloră. Comparați in testele respective pa­sagere relative și veți vedea ce dife­­rința e între descrierea lui Bolă dupe Virgiliu și Omera; acesta este mare di­­ferința geniiloră Romei și Greciei. — Bolele lui Omeră este ună felă de domnu fanariotă, cu multe beizadele, cu multe averi, ... 1 d­ă mănânci,bea,... mai totă­deauna pe spinarea bietului mu­­ritoră, pre care ’lu despuie sub cuventu de sacrificiu, cu­mă fanariotulă ne des­­poia sub nume descântă, fumăritu etc. Și vedeți-să pre acestă Bole dăndă lui Ulis una burdufă de venturi (burdu­­fulă grecescă modernă e plină curită de lemnăr) vedeți-să cumă d­e legăt la gură cu funia de gură . . . (aurulă a legată gura in totă timpulă și mai a­­lesă în cota fanarioțiloră!) Vedeți apoi pre­marinarii lui Ulise profităndă de somnulă acestuia pentru de o fura au­rulă de la burdură ... și venturile se pornescă și Ulise este din dou depăr­tată de formulă Staceî și de fericirea de a-și săruta pre fidela­tea Pene­­lopa! Eca Grecia! Vedeți Inse pre Eolele lui Virgiliu! Gravă, severă și disciplinată ca legea, ca m­ă capă de legiune­ . . . Elă nu lâgă vân­­turile în burdufă, ci le închide în pes­­ceră .... ele gemă sub puterea lui, dar l’asculta . . . Eo­e­e Romană! . . Și căndă apoi venturile voră turmen­ta vasele lui Enei, nu va trebui lui Neptun burdufu in care se le­lege aură cu care se le facă a tăcea: „­2«os ego? . . . maturate fugam,“ va dice Neptun. — Și vânturile voră tă­cea cumă tace și amuțesce murmurulă unei legióne resculate la vocea sigură și fermă a comandantului ei aspru dar dreptu­ Etă cumă In cărțile poețiloru celor­ mari ai unei națiuni, observatorele póte descoperi oglinda fidelă a caracterului, a geniilor­ naționali­ E că ce­amă cercată de mai multe ori a face și pentru riturile nostre ro­mane și mai alesă pe­ntru­ poesia nó­stra. Eea ce în parte, am de a face și astă—4^ d-­oră mele și d-nii mei. (Va urma.) FELURIMI. „Cănd principele de Windischgrsetz se află înaintea Budei cu armata seu pe la sfîrșitul­ anului 1848, Kossuth și Ladislas Madaras se duseră în ca­pela castelului regală și luară sânta coróna ce­le o dete păzitorulă, Iosef Vermenyi. Insă mișcarea revoluționariă nu slăbise respectulă pentru venera­bilele tesauru, căci, atunci cindă pă­zitorulă corónei o dete pronunțiăn dă cuvintele urmatóre : ,,Ve ’ncredințezu sânta coróna cu care cinci-zecî de regi aă fostă coronați de optă sute de ani“, poporul ă sili pe Kossuth și pe Madarasz­a’și descoperi capulă, strin­găndu-le cu mânia: „Jasă pălăria!“ „Corona urmă pe dictatore în re­tragerea sea la Debreczin și dispă­ruse făr’a lăsa urme după revoluțiune. Legenda cucerise deja acesta dispari­­țiune, și se spunea prin poporu că co­rona fusese dusă de îngeri în mor­­mântul­ lui Arpad, și că ori cine ar voi sa deschidă mormântul­ pentru a lua corona, ar trebui se cingă sabia marelui erou Kinizso. „In regiunile guvernamentale, se cre­dea că Kossuth luase In esilia însem­nele regalității pe cari poporulă le ve­nera atătă de multă, pentru a da astf?­­felü causol sple prestigiul­ legitimită­ții. Dară la urmă guvernulă trebui se se convingă că ’i-a fostă cu neputință lui Kossuth d’a lua corona, s’acesta pentru simpla rațiune că pe teritoriulă turcescă, pașia supraveghiase cu ună pu­­terică detașamente de trupe, trecerea lui Kossuth, și luase de la Ungurii ce trecuse pe teritoriulă turcescă, totă materialulă de resbelă, arătă câtă și tóte celalte obiecte aparținând Austriei. „Asia dară, guvernulă austriacă în­­sercină un comisiune speciale d’a face cercetări la Ungaria pentru a desco­peri însemnele regale; însă acesta co­misiune comise atăte acte de impru­­dință. încată trebui­a o disolva , după ce persone private organiseră cercetări. Din acelă mormântă cercetările fură diriginte de locotenentele feld­mare­­șiale de Kempen. „Se ’ntâmplă că în primavara anu­lui 1853, localitatea pe unde era în­gropată curóna fu inundată de Dună­rea. Loculu pe unde era ea îngropată era pe la polele muntelui Allion,­camă la uă leghe departe de Vechiă Orșova, pe teritoriul­ regimentului Romănilor­ din Banată, lingă drumul­ ce conduce la Valachia. „Căndă Kossuth află la London de inundațiune, elă se temu ca apa se nu fi distrusă însemnele coronei Ungariei, și în credința unui aginte misiunea d’a lua acésta comora și d’a o transporta în taină la London. Insă politica aus­triacă camă simți­se vede acesta proi­ectă. Localitățile de pe lingă muntele Allion fură supraveghiate, și căndă­r­­gintele lui Kossuth plecă, elă era sem­nalată deja guvernului austriacă și e­­misari treceau în tote părțile pe lingă munte. „In acestă timpă, s­e opusă lui Kos­suth d’a lua corona se camă simțise la Paris, și căndu­m­ă emigrată Un­ga­ră audi acesta, declară că el­ ar pre­fera mai bine se facă pe patria lui se reintre in posesiunea coronei sale, mai bine decătu a o lăsa se cadă In ma­nele omului ce a aruncată Ungaria In ne­norocire. „D. de Kempen, aflăndu despre a­­cesta, întră în relațiuni cu emigratura, ce arîtă fórte așaptă locura unde în­semnele erau îngropate. In acestă in­tervală, auditorul­ Karger fusese chiă­­mată la Viena, și fiindă că el­ fuse­se însărcinată cu investigările la pri­vința coronei, fu trimisă la Veciiă-Or­­șiova. * * „Ei a sosi acolo în 5 Septembre 1853, și chiaru în 6 Septembre tele­grafia la Viena că locuia arîtată de emigrată fusese recunoscută; în ziua de 8 Septembre de dimineță, însemnele erau descoperite, și acestu evenimentu împlu de veselia Ungaria Intréga. In 20 Septembre, corona sosia la Viena pentru a fi dată imperatului, ș’a doua di se ’oterse la Buda. ([Corespondinția generale). 419 D-luî Redactare alu pianului RomäNULU. Domnuie, Diua de 10 Masă, di memorabile în care junele nostru Domnitori­, Carol I, acelă simbolă a’lă viitórel stabilitățî și fericiri române, a primită tronul Ro­mâniei, a fostă serbată și în orașiul­ nostru, cu entusiasmă din partea popu­­lațiunii române. Dupe terminarea Te-Deumului, ce­lebrată în biserica catedralei sf. Nico­­lea, la care, pe lângă d-na prefectă­ră asistată tóte autoritățile locale consulii puterilor­ străine, precum­ și toți pro­fesorii și comercianții Români; d­in prefectă întorsă la cuarticulă seă, a primită felicitațiunele autorităților­ Sta­tului și ale celoră comunale, ale con­­sulilor­, ale diferitelor­­ persone distinse și în fine că deputațiune numerasă, com­pusă din comer­cianți și profesori Ro­mâni, carii, s-au adresată cele mai cor­diale urări pentru Măria Sa Domnito­­rulă și guvernulă seă. Maniera afabilă și plăcută, cu care d-na prefectă a primită aceste fem­ei— toțiunî, precum­ și cuvintele dulci, pline de adeveru și patriotismă, cu care s’a adresată diferițiioră felicitatori aă es­citată ună resunetă frenetică In inimile tutuloru Romanilor» bine simțitori, în­tărindu-i totă­lă dată în realitatea și a devotamentulu loră pentru Tronulă Mă­ria­ Sale Domnitorului și actualului seu guvernă. Zi­ua de 10 Maiu 1867, a fostă pen­­tru Romănii din Galați, cu atătă mai memorabile, cu câtă în acastă z­i avu­­rămă fericirea de a vedea venită în micia loculă nostru, pe noulă prefectă, d-nu Alexandru Lupașcu, a­ o cărui me­rite, integritate, onestitate și patrio­tismă ne suntă atătă de bine cunoscute. Trimiterea d-lui Lupașcu, de prefectă al­ districtului Covurlui­, ne servă de cea mai sigură garanță, despre solici­tudinea actualului guvern­, pentru bi­nele și înflorirea României în generală și a Galațului în parte, care pînă a­­cumă a fostă și mai este încă, arena unoră ilegalități și arbitrarități neauzite. Peporațiunea romănă entusiasmată de recunoștință către Măria Sa Domnito­­rulă, și domnul ă seu ministru de in­terne, pentru trimiterea d-lui A. Lu­pașcu la Galați, a făcută sora la 10 ore, domnului prefectă, să serenadă însoțită de ună numerosă cortegiu cu facle, în fruntea căruia se aflau depu­tații orașului, corpulă comercianților­ romăni, corpură profesorale și uă ne­­numerată mulțime de alți cetățiani Romăni. Cu astă ocasiune, unulă din depu­tații Galațului, d-nu P. Popassu, a a­­dresată d-lui prefectă urmatórele cu­vinte: Domnule prefecț­i! „Orașulă Galați, principalmente de la 1859 íacoce, au fostă tratată de puternicii dinn I, mai totă d’auna ca ună fiă vitregă ală frumósei Românii. A­­cestu orașă, care este inima comercia­­lui romănă, și care ar trebui se stră­­luce ca celă mai scumpă giuvaeră în coróna României, a f­­ostă tratată mai totă­deauna cu indolență și nepăsare. „Multe și diferite au fostă, și mai suntu încă durerile și suferințele ace­stui oraș, adesea desperarea a smulsă suspine de marte din inimile cetățiani­­lor. Romăni, vînturi nefaste însă maî totă dauna le-au năbușită vocea astu­­felă, în cătă se nu putu ajunge la u­­rechia Domnitorului ș’a guvernului seu. Era consolațiunea și speranța Galațu­­lui dateza numai din fericita di, în care poporațiunea romănă avu onórea d’a primi in sînulă seă pe noulă și junele nostru Domnitoru Carol I. Virtuțile și iubirea de dreptate a noului nostru Dom­­nitoră, și dorința actualului seu gu­vernă d’a da României și românismu­lui tótu desvoltarea de care este ca­pabile, ne suntă garanțiele cele mai palpabile pentru viitoră, iar solicitudi­nea guvernului pentru acestă nenoro­cită orașu o vedemă constată în trimi­terea domniei­ vóstre ca prefectă ală districtului nostru, te felicită mă dară din inimă, și cu lacrimi de bucurie, domnule prefectă, fii bine venită în mici’joculă nostru, fii părintele, fii con­­solatorulă nostru, vindecă-ne ranele de care sângerămu, și nu te îndooi de recunostință nóstru! Numele domniei tale va remănea neștersă din inimele nóstre, iară copii, nepoții și străne­poții noștri, vor­ conserva în domnia-ta suvenirea unui Romănă integru, onestă și patriotă, silindu-se a ve imita. Pă­­șesc o dară cu fruntea ridicată și fără sfială pe calea cea mare a patriotis­mului și adeverului, și fu­ sicură de­spre concursulu populațiunei romăne din Galați. Asiguréza pe Măria Sa și pe înaltulu seă guvernă, despre lea­litatea și devotamentulu nostru către Tronul­ principelui Carol I; asiguré du pe Măria Sa și pe guvernulă seu, că în inimele nóstre nici uă dată propa­gandele anti-naționale nu- și voră afla cuibulă; asigurază-l, că dogma religiu­­nei nóstre politice e: România unită sub coróna principelui Carol I! Trăiască dar România una și nedespărțită! Trăiască Măria Sa Carol I! Trăiască bărbații gu­vernului seă actuală! Se trâiescă dom­nule prefectă !“ La acesta felicitațiune, urmată de u­­rări prelungite, domnulă prefectă, a bine-voită a respunde cu urmatorele cuvinte: „Domnitorul „Me simplu forte fericită d’a putea fi interpretul)­ dorințelor­ și asigură­­riloru d-vóstra de lealitate și devota­­mentală către Tronul­ Măriei Sale Dom­nitorului și înaltului seu guvernă. Suntă măndru de onorea ce mi-a făcută gu­vernulă d’a me trimite ca prefects în miti’loculă d-vóstra. Va mulțumescă cu căldură de concursură ce-mi asigurați, și că din parte-mi vă asigură cumă că veți afla totă dauna, arătă în guver­nul­ Măriei Sale, cătu și în mine spri­­jinalu celă mai puterică ală tutuloru aspirațiunelor­ naționale și patriotice, precumă și alți tutuloră cerințeloră­le­gale. Vă asigură cumă că fericirea mea o voiă afla totă dauna în ferici­rea națiunei mele.“ Aceste frumóse cuvinte au ridicat en­­tusiasmul­ publicului pînă la frenesie, în urma cărora cortegială, sub urări ce se ridicau pînă la ceru, s’a depărtată, bine­cuvântândă pe Domnitoră și pe ministrul A sc. I. Brătianu, care ne-a trimisă de prefectă pe ună A. Lupașcu. Urmeze astă­feră guvernulă, numesc­ amploiați ca d-nu Lupașcu, carii potă servi prin integritatea și virtuțile loră naționale, de cea mai vie garanție a prosperităței romăne, și guvernulă fiă sigură de sprijinulă celă puternică ală națiunei, și nu se temu de antagoniștii sei și de inemicii națiunei, căci ei voră fi spulberați de națiune, ca prafulă din naintea uraganului­ XXX. ATENEULU ROMANU. A eșita de sub tip ar si CONFERINȚA D-luí V. A. UBECHIA DESPRE ELOCINTA ROMANA Oratorii noștri parlamentar! fand, babbd catabgiu, I. BBATIANU, COGALNICIANU ETC. De vendare la librăria Serek 1 sfant esemplarulu.

Next