Romanulu, martie 1868 (Anul 12)
1868-03-31
288 ROMANULU 31 MARTID 1868 ciloru, vița slavonă a Serbiloru, vița slalvo-tatarică a Bulgariloru, și în fine problematica viță a Albanesiloru, nu a găsită ună altă mijilocă de a împăca și de a înfrăți aceste elemente arătă de eterogene, pentru a țese apoi din armonia loră ună altă viitoră Europei orientale, decătă numai dându-le ună inamică comună, uă temere comună, uă rană comună și uă comună aspirațiune spre libertate. Deja reposatulă Bălcescu a observată în trecătă acestă faptă, ce i se părea camă curiosă, că Românii au susținută totădeuna lupta cea miai crîncenă contra veciniloră node la Nord și de la răsărită, Unguri, Poloni, Cazaci și Tătari, pe căndă din contrară aliandă sinceră și mai mai neîntreruptă ne unea în toți timpii cu poporele de peste Dunăre, egalmente subjugate sau ayenințate în independința loră națională de către iataganulă Osrivin- Îîiloră. Printru o putere înăscută, ce mulți, nefiindă în stare a o nțelege, a atribuitu-o destinului, România reușise a conserva ună gradă de eșistință politică naționale chiaru în acele momente critice, căndăiena și Venezia tremurau dinaintea Brezîțiloru și Suleimanilorű, iar Grecia, Serbia, Bulgaria și Albania gemeau deja de multă pe jumătate asfixiate în greua atmosferă a sclaviei orientale. Astfelă, precumă altădată în Spania, la celalalta capelă peninsulară ală Europei, tóte poporațiunile meridionale, turtite luptă despotismulu Mauriloră, privină cu dragoste și urmărină cu atențiune ori-ce mișcare din partea Pireneiloră, unde se concentrase unu sîmbure de neatârnare; totuși a Grecii și Albanesii Serbii și Bulgarii, aveau totădeuna ochii loră alintați asupra Carpaților, asceptândă ca România, mai liberă și mai temută, se le dea ca credință în renaștere. De căte ori pe terenul Dunării vulturulă muntană și zimbrulă moldovenii cutezau a înfrunta semi-luna otomană, de căte ori clopotele de la Sucéva și de la Târgoviște sunau toosmilu emancipării din fetele păgăniloră, suptă Mircea, suptă Ștefan, suptă Petru Rărești, suptă Ióncelă cumplită, de căte ori stindardulu independințai fălfăia măreții pe înălțimea Carpațiloru; uă sensațiune electrică se comunică cu repeziciunea fulgerului de la cină la cină pînă în fundulă Eladeî. Nici uă dată însă acestă solidaritate de speranțe naționale între tote nemurile apelate din imperiulu otomană nu ajunsese li uă manifestațiune atătă de energică, atătă de grandiose și arătă de generală, ca în epoca vitezului Mihail, căndă tunulă de la Călugăren i se părea a prevesti apropiata cădere a Stambulului. ..Serbii și Bulgarii domină cu im„pacitnța se ofolă pe eroulă română „trecândă la denșii, ca se i se în„eftine cu toții, “scrie greculă Stavrino 1), eră Italianulă Spontoni adauge și mai clară: „Mihail se „găndia la cucerirea Macedoniei, Serbiei, Bosnei, Albaniei și a celor ălalte țere grece unde avea uă mainime de partizani, cari îlă numiau Steaua Răsăritului, după cum se „constată acesta din scrisorile, ce „sind găsită mai în urmă luptă pe„lună, după martea acestui prin,,ci pe.“ 2) Așa dară, nu este de mirare, că mii de străini din tote naționalităț 2 1) In tesaurulu de monumente p. 300. 2) História de la Transilvania, Venezia, 1638; p, l7f : „chiamandalo tutti i „suoi parțiali POrientale lor Stella.“ țile de peste Dunăre servină cu mă zelă, cu uă fidelitate, cu un abnegațiune fără margini, luptă victoriosele steguri ale vitezului, de la gloria căruia depindea salvarea loră comună din ghiarele Osmanlîului. Dnci dintre acești ospeți transdanubiani la banchetulu libertății, ce se așternuse atunci luptă cortură lui Mihaiă, atragă asupră de mai cu deosebire atențiunea istoricului, confirmândă cu deplinătate cele spuse de cătră noi la începutul studiului de faciă, cumă că ună străină pate se întrebă căte vădată chiar pe cei mai buni dintre pământeni în sinceritatea și ’n arderea iubirii sale cătră patria sea adoptivă. Cu uă altă ocasiune noi vomă schița, póte, biografia Grecului Micimii, cunoscută în genere suptă numele de Banulă Milmicea, mână dreptă a domnului în tóte afacerile diplomatice ale țerei, și ală căruia sublimă devotament pentru marile interese naționale a fost încoronată prin uă marte de martiră pe mormântul lui Mihai Vitezulă. Astă dată ne vomă mărgini de a depinge în duo-trei vorbe interesanta figură a celuilalt companionă străină ală eroului nostru, anume pe Serbulă Baba-Novacă, brațură dreptă ală principelui pe câmpulă de bătălie, precumă fusese banulă Mihalcea în interiorul cabinetului, și carele, ca și acestă din urmă primi de bunăvoie să cunună de mucenică din minele vrăjmașilor României. B. P. Ilar] deu. Citimă ín Journal des Débats din 5 Aprile: Căndă amu relatată, suntă acumă domani, alegerea poporaria a principelui Carol I de Hohenzollern ca principe domnitorii al României, amă avută îngrijirea de a releva că elű întâlnea mari anevoințe in împlinirea sarcinei sale. Acele anevoințe pe cari le prevedemü trebuiau sa’șî aibă sorgintea în ambițiunile rivale și in luptele de iruite, în neesperiința Romăniloră și m viciunile Constituțiunii ce le fusese dată de cele șapte puteri garante în a. 1858. „Principele,cieamă noi atunci, a primită uă sarcină grea...........Principatele erau ín fórte prosta stare in 1858; și se crede că de șapte anî ele aă perdută mai multă iscată săcăsigată.“ In momentulu căndă vorbeam ă astu fele, Carolă de Hohenzollern intrase deja în posesiunea autorității sale și a guvernului României. Elă domnesce de aprópe două anî, și, după corespondințiî noștri din Bucuresci, elă merită a i se da dreptate, căci s’a devotată cu curagiă la întreprinderea sea, și n'a lipsită nici de ințelepciune nici de dibăciă. Anteia lui îngrijire sosindă la Bucuresci, fu d’așî da bine séma de starea țerei, asupra căreia nuvusese pin’ atunci decătă numai nesce lămurirî vage și necomplete. Mai ântéiu de tóté recunoscu că esistaü doué mari partite în România, și, prin urmare ună îndouită cerinte politică; că partita boierescu era a timpuriloru vechie, a ideieloră vechie, a tradițional turcescî, pe căndă partita democratică era partita ideieloră noue, a reformeloru ș’a independinții naționale. Boiarilor, le parer că după domnirea Turciloră, șură voi s’o restabilésă, pentru că le-ară lăsară autoritate fără margine, pentru că ea a fostă temelia privilegiurilor u loră, și pentru că ’și închipuiescă că Turcii le-ar menținea acea-aceaă păstrată din aste privilegie și le-ai da înapoi póte acea-a ce au perdule. Insă partita democratică este una productă ale Revoluțiunei francese, și are pretențiunea d’a precede după principiale nóstre din 1789. Este adevărată că aceste principie cari au străbătută atăta cale de optă-țeci de anî, aă străbătută și in Moldova ca și î n Valachia, și că eset cită ș’acolo puterea loră. Ceea ce probeza acesta, este că s’a adoptată acolo Codulă nostru civilă, „pământă de toleranță și de libertate.“ Fără îndouialá, Romăniî aă lăsată se se Introducă în aceste principie nesce mestecăturî cu.rînă întunecată limpedirea loră; dară fondulă a remasă, și influința loră totă se face a se simpli căndă ocasiunea se presinte. Intruă asemene situațiune, ce trebuia se facă principele și cuî trebuia se’șî dea încrederea*? După pre-carî pipăirî, principele se pare că a otărită a apropia de sine partita democratică, și capilară acestei partite a meredințiată eră direcțiunea guvernului seu la sfîrșitul lunei lui Augustă anulă trecută. Aceaa ce a ’ntărită otărirea principelui, a fostă considerațiunea că în timpă de mulți ani, partita democratică a susținută singură și contra tuturor, lupta laboriósa și adesea periculosă care a precedată și a otărită emanciparea Principateloră. Principele anțelesă că partita democratică este adevărata partită naționale, aceaa pe care trebuia se se rățfime conțiindu-o, îndreptăndu-o și luminăndu-o. După ce alese astăfelă, principele a voită se se asigure că nu se ’nsfălase; elă a disolvatu Camera deputațiloru, și a ordonată alegeri nouă. Alegerile au produsă uă Cameră compusă mai în întregă din membri i eșițî din diferite nuanțe, ale partitei democratice, și in care se află, alături cu una mică numără de partizani ai dotărilor, dă majoritate numerosa și compactă, devotată guvernului principelui, ș’ună felă de oposițiune radicale. Așia dată, aceaa ce caracteriza esențialminte pe guvernulu principelui Carol I, este c’a eșită din senulu partitei democratice, că simpatiseza cu acésta partită și că are aceleașî dorințe în totă acea a ce S’atinge de independința României, de raporturile séle cu țările străine și de reorganisarea sea interiori. Se pute încă ca guvernulu principelui Carolă se nu resiste totüdeuna, cumu ar trebui pasiunilor și aventurilorűpartitei democratice, pe cari le cruță, cu tóte că nu le ’mpărtășiasce. Elă uită atunci că aceste suntănesce temperamente d’uă practică fórte dificile și cari potu aduce uă mare responsabilitate asupra celoră ce se servescă cu ele. Partită fjisă a boterilor este cea mai bucurosă ascultată la Constantinopole. „Acesta este și trebue să fîă, și este cu neputință a fi altă felă, ne dicu corespondinții noștri de la Bucuresci și de la Constantinopole, căci Turcii nu se potă deprinde cu felulă de independință ce S’a dată Moldovei și Valachiei în 1856, și consideră ca ușurpațiunî culpabile și primejdióse tóte progresele cari saă severșită în aceste provincie în ceî din urmă anî și iotă ce se pregătesce pentru a ’ntări unirea loră și pentru a le asigura autonomia. Din nefericire, efectulă plângeriloră ș’a denundărilorupartitei zise a botăriloră merge mai departe de cătă la Constantinopole ; elu se intinde pînă la Viena și chiar pînă la Paris, ceaa ce este și mai gravă. La Viena se crede totădeuna orbesce în aceaa ce se scrie de la Constantinopole contra României, contra principelui domnitoră și contra guvernului seu, pentru că suntă priviți ca nesce instrumente ale politicei ruseșcî, adică ale acelei politice care urmăresce cu învierșioare și prin tată felulă de mijKace disolverea monarhiei austriace. Spiritele sunt mai libere în astă privință la Paris, cu tote că nu totă lumea este liberată dena lipiscele nedumerite ce le dă cestiunea Oriintelui, și cu tóte că se ocupă prea multă de încurcăturile ce ar putea face se nască uă întreprindere temerariă (semeță) a României, cum ar fi aceaa a unei declarări premature a independinței sale complete și ruperea cu violență a legăturei ce o mai alipesce încă de imperială otomană. Influența partitei boiăresce este de sicurü forte de reă efectă pentru România, pentru că totă e încă considerabile cu tóte greșialele acestei partite, cari însă ară fi d’ajunsă pentru a lumina guvernulu Austriei și mai cu sema guvernală francese, care a arîtată necontenită Principatelor, semnele bune-voinței și interesului seă. “ Acesta influință a partitei boiărescî, caria corespondințiî nostril îi daă atăta importanță, s’a manifestată acumă de curândă, după părerea loră în douî incidințî ce’î atribuiescă acestei partite. Pe la începutul lunei lui Februarie, se respândiscomolulă d’uă dată la Viena, și fără se putea areta originea lui, că Camerile române ar profita de n În Februarie, (Ziua aniversariă a isgonirei a colonelului Guza, pentru a proclama pe principele Carol I de Hohenzollern rege ală Romănilor), și pentru a rupe orice legătură de vasalitate cu Pórta. Principele Carol trebuea totă într’ună timpă se se însore cu una din marele ducese de Russia. Acesta veste produseră agitare precare la Viena și în alte părți. Se scrise la Bucuresci, unde surprinderea fu mare, și de unde porniră protestări pe care evenimentele le-au justificată, juntradeveră (Ihm de 11/23 Fevruariu a trecută in luisce, in marea ducesă de care era vorba sa mărută cu verilă ei principele Alesandru de Oldemburg. Celăaltu incidinte era mai gravă. Corespondenții noștri intru în privința lui in pre multe amenunte ,pe care le vomă resuma, lăsându-le, conformă [neschimbatului nostru obiceiă, respunderea completă a informărilor ăloră. Trebue se-șî aducă cineva aminte de acea propagantă rusesca de care amu vorbită adese și încă ore de curăndă, care se făcea pe oă scară întinsă în provinciele europene ale imperiului otomană, spre a rescula aceste provincii ca se scape de jugulă Turciloră pe crestiniî slavi sau greci ce locuescu Intrénsele. Acesta propagandă luaseră activitate forte mare chiara de la începutul anului 1867. Acesta era din cauză că se credea atunci în tota Rusia, și mai cu sema in provinciele sale de sud și sud-vest, că Francia și Prusia erau se-șî declare vebele, și că aceste două puteri erau se se lovesed cu tóte puterile loră, care se patu decide definitivă cestiunea preeminenței loră. Ocasiunea părea clară escelentă pentru împlinirea destinatelorăriintelui și a rasei slave. Austria ne mai fiindu in stare a se mai opune la ceva, și Anglia neputeadu interveni cu eficacitate în nisce eveniminte ce s’ar petrece esclusivă pe continiate, Turcia s’ar fi găsită fără protecțiune și fără apărare. Propaganda rusesca se făcea în cele două provincii ale României, precum și în Serbia, în Bulgaria, în Bosnia, în Brzegovina și în cea mai mare parte a provinciilor, din care se compune guvernementul Rumeliei. Agenții seîeraă [pretutindeni, și pretutindeni ei încercaă a da insurecțiunea organisarea necesariă spre a-i asicura succesulă. „Partitulă <fisă alăboiăriloru, ni se scrie, se grăbi de a vesti pe Cabinetele de Constantinopole și de Viena, și, după obiceiulă seăesageră reală, și atribui respunderea principelui Carol I și miniștrilor ăsei; acestea se petreceau în zilele d’ântem ale lunei lui Februarie.“ Austria și Turcia se alarmară și Turcia vru se ia măsuri de apărare. Se asigură că ea merse forte departe cu precauțiunile sale, și că se determină a forma in Bulgaria că legiune polonă a carii comandă era destinată generalului polonă Langieviz. Totu intra in timpul către 3/15 Februarie, marele vizir Ali-Pașa, scrise guvernului principelui Carol I, la Bucuresci, spre a- i spune — că era informată de existența unoră numerose bande de făcători de rele pe teritoriilă română, și spre a-l recomanda de a se opune la orice Întreprindere care ar putea nelinisci provinciile imperiului Otomană. — Ministrul principelui Carol I de la afacerile externe respinse în dată: „Mĕ grăbescă a declara Escelinței Vóstre, în numele guvernului A. S. Principelui domnitoră, că informațiunile ce S’aă dată înaltei Porți n’aă nici ună fundamentă în ce privesce România. România, prin posițiunea sa de neutralitate ce î-o daă tratatele, are totu interesul, a opri prin măsuri de supraveghiere activă veleitățile unei asemene mișcări și a înăbuși în interiorul ă scă orice încercare de tulburare ce ar pute nelinisci țerile vecine. Ea-șî va îndeplini datoriele sale în viitoră cumu și le-a îndeplinit totă d’auna până acumă. E că punctulă de plecare ală încidintelui. Elă s’a agravată succesivă printrună șiră de cause deosebite, pe care le vomă face mai în urmă cunos ute. Brăila, 14/26 Martie 1868. D-lui Redactare alu țliariului ROMANALU. Fiva óre inoportună a spune publicului, prin acésta epistolă, ce se adreseză pentru elă, că luna de 11/23 Fevruariă 1868, a fostă, pentru Romani, d’uă însemnătate incomparabile, de și ei n’aă, póte de uă camădată, ni chiaru umbra unei suveniri pentru ea ? Viitoriulu însă, — și acestă viitoriă este, credă, mai puțină departe de noi de cătănilă imaginămă în acestă momentu, căi deja aurora sea a apărată, și cine nu scie câ resărirea sorelui urmeza de aprópe aparțiunea aurorei — viitorul, care are misiunea a încorona operele mari, operele și epocele memorabili, pe cari mulțimea n’are facultatea a le înțelege in abstracto, spre a le aproba In concepțiunea lore, ca se $cu asta, și care face pe acesta mulțime, injustă uneorî fără se scie déjà mai totădeuna justă și generósa în urma convincțiunii, a apotcosa a cea ce tată ea, mai ănteră, a condamnată am nesciință [(căte exemple, de la Socrate pînă la Galileii, n’astă putea se citezi despre fluxur ă și reluxură opiniunii mulțimii); viitorulă,fică, ne va proba și ne va convinge pe toți că acesta fi memorabile, (ziua de 11 Fevruarie 1868, este menită a face uă frumósu și mărăță epocă în istoria Romăniori. Nu zărisiă, póte, ea va deveni, pentru toți Romăniî, uă serbatóre naționale, uă aniversariă, pe care voră serba-o cu dragă, cu bucuriă și, cuteză a țjice, cu orgoliulă, ce forța și mărirea d’aă națiuniloră, ce se înalță din căderea loru. Căci atunci toți vor cunosce importanții ei. Nu va fi nimeni atunci, care se nu recunoscu că ea a fostă petra fundamentale a acelui supremă edificii naționale, fără care esistenția unei națiuni nu este irevocabilmente afirmată, adică complectă și pentru care cei mai mari suverani romăni au făcută minune de eroismă și de sacrificiu, deși destinulu, gelosă de totă ce este adeverată mare și virtuosă pe pămentă, nu le-a permisă ală realisa ei Iașii, spre ală lăsa moștenire urmașilorii loră . . . Nu este destulă a cunosce cine va semănța, ce se semána într’ună locă, spre a fi singură mai din inainte de fructele ce ea va produce ? Tulipa irolandeză, acéste flore nobile și arătă de rară, pe care Platonii moderni (amatorii de flori) o plătescă cu preciurî fabulase, n’are, precumă sciți în starea ei de semență, nici mai multă nici mai pucină decătă forma unei cepe. Este ea are pentru acesta mai pucină tulipă și mai pucină precisă în ochii cunoscetorilor ? Este ea are pentru acesta considerată și evaluată ca un cepa ? Din contra. în Fevruarie 1868 este déjà, pentru Romănî, tulipa ir olandeză luptă forma ei de semcință ... . Déra ceea ce spună că aci e așia de pucină înțelesă astă-dî seu așia de pucină considerată, nu e așia, domnulă meă ? nu cătă îmi pare, uite, că audă ,ficându-mi-se, din tóte părțile, cu mirare, dacă nu și cu ironia, simțimăntă forte comună la Romănî. E! déra ce s’a întâmplată, me rogă, în zua de 11 Fevruarie 1868, de ți se pare mai Dréza decătă cele-l-alte Zile ? Noi nu scimă se se fi făcută gaură în ceru in ijiua acésta etc. etc. Camă astăfelă bănuescă că că póte se fiă întrebarea celoră ce, unii din ignoranțiă séü din nepricepere, alții din indiferentismă săă din rea-voință, n’am înțelesă și nu recunoscu sau, cea ce se pute <fi e pentru cea din urmă, se prefacă a nu fi înțelesă și a nu recunosce însemnătatea (filei în cestiune. Căci déci suntă omeni, caii n’au facultatea a vedea mai departe decătă insură soră, suntă și alții, din contra, cari îșî închidă espresamente ochii căr.dă nu le convine a vedé unu lucru. Pentru unii déra, ca și pentru ceîl-alțî, domnulă meă, voiă respunde că 11 Fevruarie 1868 este uă di mare, vă di însemnată uă di fără esemplu de mulți secolî în istoria Romăniloră, pentru că, precum ă sciți, în ziua acesta s’a distribuită, din capitala României, și s’a pusă pentru prima ora în circulațiune, noua monetă naționale, moneta de aramă romănă, pe care figureza numele și marca României cu devisa Domnitorului ei, Nihil sine Deo. Etă pentru ce 11 Fevruarie 1868 merită a fi uă serbatóre naționale. In alți timpi, căndă Romănia erau mai patrioți in fapte decătă în vorbe, mai simțitori cu inima decătă cu stomaculă; pentru intensele patriei loră căndă versaă mai multă sânge de cătu vorbe pentru aperarea drepturiloră eî, căndă. . . în alți timpi, în fine, ce entusiasmă n’ar fi inspirată Romăniloră un asemene di,ună asemene mare . —— --------------------------------------------------*—