Romanulu, august 1868 (Anul 12)
1868-08-10
686 Basna (Transilvania) 1868 Iuliu 29 INSTRUCȚIUNEA PUBLICA. D-lui C. A. ROSETTI. Domnul meu. Am citit și cu multă plăcere și cu tota atențiunea ce merită articolele d-vóstre asupra instrucțiunei publice ce au publicată în Românulă. Am vedută întrinsele lucruri ce merită cugetări profunde din partea celora ce ținu în mână sartea instrucțiunii publice la noî; dérá mai cu sumă mî-a atrasă atențiunea cele clise de domnia-mea asupra modului de distribuțiune ală premiiloră. Nu viă însă astă-Ji, domnulă meă, semé pronunță asupra avantageloră saă desavantageloră ce ar putea avea sistema propusă de domniatea în clasificarea premiilor, și acesta pentru două cuvinte: 1-iă pentru că am trebuind de mai multă timpă ea se cugetă asupra aplicațiunii ei, asupra înrîuririi ce ea ar putea avea asupra caracterului școlarilor noștri, și asupra avantagelor și desavantagelorű ce ar putea produce pentru societate ; și 2-le fiindă că nu suntă încă bine lămurită asupra rolului ce mai lași dumneata profesoriloră în acesta clasificare. In ce modă îi faci judecătorii jurațiloru ? și cumă ei voră revizui hotărîrea acestora? Putea-voră iei se dică jurațilorunu, judecata nostră nu este drustă; cutare școlară are mai multe merite de cătă acela pre care voi dați credută mai demnă de resplată, arătă prin meritele cătă și prin posițiunea mea? seci nu vor putea? Cuvântul, însă pentru care vom adresată acumă acesta epistolă este ca se ve facă cunoscută ună faptă, ce pare că nu lă cunoșteți. Ve plângeți că este injustă a se aplica egalitatea inaintea legii instrucțiunii publice, în distribuțiunea premiilor, fiindăcă nu se iéu în considerațiune împregiurările ușuratore de cari vorbiți în articlul dv. din 17 Iulie. Ce veți dice însă, și ce va dice tota lumea, căndă va afla că nici chiară legea nu se aplică astăfelă cumă ea distribue dreptatea și egalitatea?! Ce veți dice, și ce la dice, vai!... aici trebue sodică, ce cugetă școlarii, căndă deși de aceleași merite, se vede lipsiți de gradulă și dreptatea ce le dă legea ? ! Ce veți dice, căndă veți afla că crima și injustiția de care ve temeți, în articlul n d-stră, ca se nu pătrundă și se nuflă cunoscută de inima fragetă a copiilor, nu se comite de profesori, ci de uă disposițiune luată de onorari, consilia permanentă, disposițiune care, lăsăndă la uă parte legea hotărită de la sine că așia se flă, și așia s’a făcută, cu totă opunerea ce s’a ivită din partea unoru consilii profesorale de licee, la începutul aplicațiunii iei. E că in ce consistă acastă abatere: Legea instrucțiunii publice prescrie la art. ...(1) că voră lua premiulă I, toți câți voră avea unanimitatea (?) sed majoritatea (?) noteloră de peste ană prea bine, voră lua premiulă II, toți câți.. ... premiulă III toți câți.... Credeți are că acesta lege se aplică astăfelă ? că toți școlarii ce merită ună premiu, după legea Ia ființă, îlă dobândescă ? nu, d-lămeă. Onor, ministeriă, audiadă pe consiliulă permanentă, a hotărîtă ca se nu fie de câtă unu premiu I, celă pucină, pe câtă sciă, la scólele secundare, numai doneală II și trei ala III, veri care ar fi numerută școlariloră ce ară meritase ea cutare premiu. Nu este așa că nedreptatea este mai mare în practică decâtă în lege? și că ideia de injustițiă și decuragiarea se strecura în ampia tinerilor și mai răpede și mai cu tăină cândă privescă faciă în faciă testârd legii cu aplicarea lui? Nu este așa că, în loc de a se deprinde cu egalitatea înaintea legii, eu gusta amarură fructă ală egalității înaintea nedreptățită ? Dacă legea nu se aplică după prescripțiunile ei, ce va fi ore cu hotărîrile junilor( deî tele jurați)?! ... Și’ scrți d-lămeă cari suntă căușele acestei abateri de la lege? Aceste cause, pre cătă am putută afla suntă: greutățile de biurcă în regularea premiilor și banii!! era banii, cunoscutulă și fie schimbă cio sulă refrertă, căndă este vorba de instrucțiune. Nu suntă parale, n’avemă fonduri, ca se dămă cărți la toți cățî merită a lua premii, acestea sunt marele și neînvincibilele argumente, în puterea cărora se comite uă așa de strigatare injustițiă către acei copii cari, cei mai mulți, la acea etate lucrază, în mare parte, numai pentru frumósa satisfacțiune de ași vedea capulă încununată de mâna Domnitorului, și ași atrage privirile și laudele publicului Mai înainte de a termina acestă epistolă se facă și că uă propunere cu scopul de a depărta cuvintele și argumentele de mai susă, lăsând-o în apreciarea celoră competing a o judeca. Eă suntă de părere, d-lămeă, că după cumă comunele ingrijescă de materialulă scăleloră primare, și le distribuie chiară și premii, 1) totă așa și consiliele județene, în județele unde suntă școli secundare, se se însărcineze cu cheltuelile distribuțiunii premiilor, la elevii acestoră institute. Cu acesta s’ară desărcina casa generală a Statului și s’ară întrebuința acele fonduri la alte îmbunătățiri totă in instrucțiune, ară putea adăuga de el, acelă fond și la cumpărarea de materiale de studiu, și nici nu s’ar împovera consiliile județene, diodă că va veni fiecăruia numai uă mică porțiune. S’ară putea escepta din acastă regulă județele Ilfovă, Iași, Doljă și Bărladă, unde sunt mai multe scule secundare, ale căroră cheltueli de distribuțiune ară remănca totă pe sema ministeriului, seol cărora elă le va veni în ajutoră cu uă sumă proporțională cu numerală sceleloră. Primiți, d-lă meă, încredințarea prea distinsei mele stime și considerațiuni. Gr. Stefemescu. 1) Neavându aici legea, nu mai aduce aminte nie a articolulu, nici textu Iii ad-literam. ROMANULU 10 AUGUSTS 1868 AGRICULTURA ROMANA ȘI BULEVARDELE PARISULUI. Intruă articolă întitulată Pânza Penelopei și publicată în colonele acestui organă, am cercetată în scurtă pecatele politice cari am causată căderea boiarilor de la cărma Statului. In celă de astădine vomă ocupa de pecatele lorii economice. Ert sarcina de a face tabloul ă pe careloră lorii sociale o lăsămă literature, care prin natura ei este oglinda societăței: poesia și romanul o sunt mai apte pentru a desfășura înaintea ochilor, generațiunilor viitore, în pagine pline de adever și viață, oă epocă atăt de tristă a boiăriei. — Ciudată Intitulare! voră esclama acei caii voră da cu ochii peste aceste rânduri. — Nu este ciudată! le respundemă noi. Ba încă legătura dintre bulevardele Parisului și agricultura mănoseloră nóstre câmpii, este ună lanță care apasă de atăta timpă și arătă de greă grumazii poporului Română urbană și rurală! Ați înțelesă dar că vomă studia acea mandie cumplită care băntuesce unele State în cari ună mică numeră de proprietari posedă venituri imense și cari venituri sunt cheltuite în țeri străine: absinteismulu. Ceea ce ințelegemă prin absinteism, a bântuită țara nóstru mai nainte d’a se sei acestă nume odiosă, precumă vomă vedea mai la vale. Origina acestui nume o datorimă miseriei din Irlanda. Boierii de acolo ca boierii de la noi posedă venituri imense, agricole, teritoriale, industriale și aceste venituri le cheltuescă nu între acei cari contribuescă la producerea loră, prin sudarea și sângele soră chiară, ci în țeri străine, în Englitera mai cu sumă. Căte nu s’aă scrisă pentru a combate acestă flagelă a ă Irlandei! Căte discursuri violente și elocinte nu s’aă pronunțată în camerele Engliterei prin cari se acusaă proprietarii Irlandei de autorii miserici, „în acestă insulă, dice d-nn Tracy, arătă de scumpă locuitoriloră eî, celebrată de legendari și poeți suptă numele de verdele Erin, acastă minune a oceanului, acésta pétra prețiosă, adeverată smarald născândă din valurile mărei.“ Se simă drepți însă, nu este numai lipsa proprietariloră irlandesî care a sărăcită până la uă miserie invoratóre orașele, satele, văile și câmpiele verdelui Erin; aămai contribuită la acesta și jugulă cuceritorilor( lacomi, cruțiî și neomenoșî; apoi luptele re-1) Acestora ministerială aru putea încoichiura de acuma a le mai da premii de vreme ce municipalitățile au luatu frumoaulu obiceiu de a le distribui de la sinele premii, și nesilite de nimeni, ligióse chiară. Pe căndă boierii noștrii nu potă fi scutiți pînă la atăta grabă prin ocupațiunile străine, de miseria in care aă făcută se facă țara de la uă margine pînă la cealaltă. Pentru a nu fi acuzați de parțialitate, nu avem fi de cătă se ne aruncămă ochii peste Carpațî. Acele locuri au fostă teatrulă unoră calamități necunoscute de secole în țara nóstră, și cu tóte acestea cătă suntă ele de înaintare ! Pe cătă istoria ne dă luminele necesarii pentru a cunosce trecutulă, suntă secolî de căndă adeverațiî proprietari români mai fostă de cătă boierii. Se nu ni se respundă că între aceștia au fostă uă mare parte străini, căci despre acesta lepră socială, maă de cătă singuri se le acuze. Și credă că chiară boierii, dacă’și cunoscă interesulă, nu trebue se invoce trecutulă pentru a se scula despre sorta economică a țerei, căci, dacă ar fi se cercetămă prea multă trecutulă, amă fi siliți se revenimă la ceea ce li se diceauădin țară cu documente istorice în mănă, ca adică, proprietatea boierilor noștri nu era uă proprietate legitimă, ci uă cotropire maimulții sau mai pucină arbitrară, uă spoliațiune făcută de cei, cari avea puterea Statului în mănă. 1) Dar nici noi nu ne vomă întinde prea multă în trecută. Ne vomă întinde numai arătă cătă ar fi trebuită acoloră cari S’aă aflată la cârma Statului (principali membri ai asociațiunei cari se ascunde după epitafele Terra Pressa Convențiunea etc.) ca se ne dea șosele, căi ferate, școli agricole și industriale, instrumente puterice pentru cultura unei țerî, atătă în privința morală cătă și economică. Ne vomă întinde numai arătă ca se re c cemă : „De la promulgarea Regulamentului organică pe care ’lă ați fabricată domnia vóstru în unire cu străinii cari călcaseră independința țerei în piciure, de atuncea și pînă la 1859, ce ați făcută domnia-vostră care ați avută mereu frénele guvernului, domnia-vostră cari ați fostă proprietari mari mai peste totă țara?" Gumă vedeți, nu facemă o întrebare la care se nu potă respunde de cătă numai cei cari scă istoria, ci o întrebare la care milióne de voci se respundă : Șoimii noî ce au făcută. Dacă astăzi ncusămă pe proprietarii cei mari că prin cheltuirea în străinătate a veniturilor imense de cari dispună, am causată starea miserabile în cari țficeă oragele și cămpiile nóstre, — acesta o facemă după multe cugetări și calcule cu cifre, o facemă din consciința faptelor. Din proprietarii mari mai locuită în țară, decăt aprope numai acei carii erau legați de cărma Statului. Mai toți ceilalți locueau în străinătate: Stambululă, Viena și mai vncóce Parisul era reședințele sară. In țerile străine se consumaă totă aurulă câștigată d'a gata din fertilitatea pământului Romănescă, din sudarea și sângele poporului. Orice dreptă implică o datoriă. Dacă proprietarul are ună dreptă asupra averea lui, are și o datorie pe care patriotismul și umanitatea o reclamă imperiosă. Acesta datorie proprietarulă ’și-o împlinesce, cheltuindă venitulă lui între acei cari să contribuiă la producerea lui, cheltuindă dă parte pentru îmbunătățirea sorgințeloră avuției sale. Boierii noștri nu cunoscă decătă dreptulă de proprietate; era cătă despre datorie, ce le pasă! Muncea țeranulă cu sapa, cu plugulă, cu grebla cu casa și securea de căndă cântă turturica și pînă noptea; muncea în bilele bune pentru boieri și mijilele rele pentru elă. Holda boierului rîdea ochiloră, a țeranului provoca plânsură. Țeranulă era avuția boierului. Din sudarea țeranului eșta aurul. Acestă aură se versa totă în țeri străine. Nimică pentru îngrășarea pământului, ca cum sudarea poporului ară fi fostă destula îngrășare; nimică pentru facerea unui drumă sub podă, nimică, pentru facerea unei școli în sală, unei biserici, unui spirală, nimică pentru a respăndi în poporă cunoscințele agricole și igienice. Proprietarul nu cerea decătă aură. Nu voia se scie dacă țarina este plină de buturugi și țeranulă nu scle se le smulgă, deci islazele sunt încărcate de miasme și țeranulă nu scle se le combată; dacă seceta arde holdele și țeranulă nu scie, — pentru că nu avea jută nici i-a spusă cineva. — se facă șanțuri pentru a le stropi. Boerulă a mersă pînă acolo că a pregetată chiară de a-șî îngriji singură moșiele. Acestă pregetă făcu se inunde în Muntenia mii de greci și în Moldova mii de evrei. Ocupațiunei de arendașă surîdea lăcomiei soră. Ună nuoă spoliatorii mai cumplită, cădește mai flămândă, vine între proprietară și țerană. Celă din urmă muncesce pentru a satisface traiulă desfrânată ală proprietarului în țeri străine, lăcomia arendașului și necesitățile vieței lui. E că ce suntă proprietarii noștri. Calculați acumă veniturile loră, cercetați unde se cheltuiesce aceste venituri, cu cătă cheltuelile le întrecu, cu cătă proprietățile se încarcă de datorii ipotecare, și veți vedea pentru ce lora nostră are atăta lipsă de capitaluri mari. Veți vedea totă de uă dată cine suntă culpabilii cari ne aă adusă în durerosa strîmtorare d’a alerga la străini se ceremă aură pentru a ne face uă șosea, mă drumă de seră, pentru a ne cace pănea de tote țilele. Nu avemă are dreptate se acasămă de nefericirile nóstre cari le simțimă arătă de viă, pe boerî cari și astățiî îșî cheltuiesce mai tóte veniturile în străinătate într’ună modă care seloresce națiunea? Ne frământămă în deșiertă mintea ca se aflămă mă singură avantagiă ală avereî acestoră boieri de cari se profite țara, și nu aflămă de cătă desavantage arătă de mari încătă ne vine se chemă că acestă aură este furată. Pentru ce ore se cheltuesce acestă aură în străinătate ? Credeți că acei cari dă cheltuiescă acolo, suntă setoși și voră se se adape cu luminele civilisațiunea ? î să cheltuescă ore pentru ca se se întorce în patria loră buni cetățiani, adăpați cu luminele necesare unui bună economistă, bună financiară, bună represintante în camerile nóstre, bună ministru ? sau ca se se întorcă în țară artistă, savantă, ca prin fructele artei și solinței lui se despăgubască țara de aurură care arăta timpă ba smulsă circulațiune în cheltuescă are acestă aură pentru că se ne susție în străinătate drepturile nóstre, pentru ca se respăndască sciința despre avuțiele agricole și minerale din țara nóstra ca cu acesta se ne câștige capitalurile mari cari suntă condițiunea sine qua non pentru înavuțirea unei țerî ? nu. Dară le cheltuiescă pentru a se’ntorce în țara loră ca nișce individe flămânde, corupte, ciuruite de datorii, pentru a vena guvernală, spre a ’și repara averile, saă a se închide în moșiele loră, nu pentru a trăi în țară, nu pentru a se bucura de aerul patriei, de fumulă căminului unde s’aă născută, ci pentru a trăi cu uă economiă sortită spre a repara perderile dacă se mai potă și a se arunca ârășî în valurile unei viețe de risipă. De cătăva timpă încă uă nouă risipă de aură. Aruncă în străinătate sume mari la chariștî săraci pentru a descreditarea guvernală și națiunea, pentru a provoca ocupațiuni ca, pe ruinele fumegânde, se încapă éra saturnalele trecutului. Era pentru ce se cheltuesce milionele de galbeni pe totă anulă în străinătate. N’ar fi atâtareă dacă smulgerea acestei sume colosale din circulațiunea avuției în țară, nu ar avea nișce efecte atâtă de fatale. Ceea ce se risipesce peste fruntarii, sunt atâtea milióne cari, dacă S’ar specula în țară, ar contribui la înaintarea agriculturei și comerciului, la desvoltarea industriei, la formarea lucrărilor publice, întrună cuvîntă, ară contribui la avuția generale. Pe cândă astăziî nu vedem fi într aceste venituri de câtă nișce bani furați cari trecă fruntariile. Apoi viața în străinătate a acestoră proprietari mari ’l-a făcută nepăsători despre binele publică. Cândă pulbere a stradeloră le orbesce vederea, cândă stradele se inundă de noraie, avuții noștriî părăsescă țara. Se presupune că că ea ară fi locuită cu nor aci In pulbere și noroie. Credeți are că nu S’ară fi interesată pentru pavarea stradelor, pentru facerea șoseleloră, pentru îmbrăsdarea țerei cu șosele? S’ară fi interesată, și cumă aveau puterea în mână, astăzi nu ne amă vedea lipsiți de aceste, artere ale civilisațiuneî și avuției. Avuții noștri, în locă se se intereseze pentru facerea scoleloră, unde urmașii loră se afle luminele necesarii, s’aă mulțumită a crea uă nouă vină de risipă a banilor în străinătate, prin trimiterea copiiloră lor în universitățile străine. Se presupune că că am fi avută să lege asupra gradelor academice, ca legea Olandei care nu recunoșce gradele câștigate la universitățile străine, fiii avuților noștri, fiind ăsforțați se urmeze în scalele din țară, pentru ca se aibă dreptul d’a ocupa posturi publice, credeți óre că scólele nóstre s’ar fi afla în starea miserabile în care le vedem ? Nu am fi avut óre de multă universități complecte, cu profesori din celebritățile străine? Interesulă fiiloră soră nu ’î ară fi făcută are se se intereseze viă de serta scoleloră ? Amă avea ore durerea se vedem sculele nóstre atâta de desprețuite și pe arătă de pucină interesându-se de serta loră ? Și acesta nepăsare a avuților noștri, din causa lipsei loră din țară, pentru orî-ce instituțiune de interesă general, o vedemă pe totă minutulă. Derfi dacă lipsa loră aduce undeva resultate mai îngrozitore de miserie, ruină, sărăcie și pradă, aceste resultate le vedemă în moșiiele loră. Nicăirî ca aci absinteismulu nu derapănă mai cumplită. Cercetați moșia unui avută care suferă de acésta maladie și veți vedea într’însa unu spectacola sfășiitoră. Nu vețî afla nici urmă de interes pentru îmbunătățirea nici chiar pentru conservațiunea iei. Nimică, de câtă doliu atâtă în pământă câtă și ’n nefericiții locuitori. Dacă proprietarii acestoră moșii, în loc de a treiera țerile străine mereă ca nimeni pe lume, s’ară ocupa singuri de esploatarea bunurilor ă soră, câte resultate bune amu vedea! Aspectulă tristă și miserabilă ală sateloră nóstre s’ar schimba ca prin magie, într’ună aspectă care ară proba viață, avuție și fericire. Proprietarii simțindă prin esperiența loră necesitatea cunoscințelor agricole, amă vedea în fiecare județă, celă puțină trei saă patru școli de agricultură. Apoi cumă simți mântală filantropică viază în fiecare ornă, fiecare proprietară ară cheltui o parte din veniturile lui pentru avantajele țăranilor, cari esploatază moșia. In locul acestora grămezi de colibe cari par a fi locuite mai multă de fiare decâtă de omeni, am vedea înălțându-se locuințe modeste dară salubre. In fiecare sată am vedea câte oă șcală bună, ună asilă pentru neputincioși, ună preotă adevărată părinte sufletescă. — Am vedea tóte aceste realisate cândă proprietarul ar locui pe moșia lui și ar specula banii între aceea prin sudarea cărora îi câștigă S’ar interesa de sorta compatrioților ă sei, căci astăfelă este omulă: Fericirea vrea se vedă fericire. Dară ce se mai rehemă de avantagiele proprii ce ar avea proprietarii îngrijindu-șî singuri moșiele? Câtă de multă s’ar urca veniturile loră ! Aceste puține rânduri pentru uă cestiune atâtă de vine care reclamă studii întinse și apeluri energice, e învederată credemă tristele resultate ale absinteismului atâtă pentru țară, câtă și pentru acei cari’să comită. Ne uitămă în deșiertă în jurul nostru, dara vomă vedea că rada de speranță că acestă flagelă se va înpuțina; dară nu vedemă de câtă probe cari ne asigură că elă cresce din ce în ce mai multă. Dorința d’a imita pe avuții noștrii emigranți a pătrunsa pînă și in clasele cele mai puțină avute ale societății. Vedeți pe aceia din clasa impiegaților publici ală căroră venită abia le ară ajunge ca se ducă uă viață mai multă decâtă modestă. Ei bine din mâncarea de tote bilele, din necesitatea de a avea uă locuință sănătosă, din datoria de a asigura copiiloră pânea, smulgă și agonisescă în fiecare di bani ca se aibă . . . pentru ce ? Ca se facă speculațiuni comerciale de cari se profite eî și țara țoră? Nu, ci case mârgă se vadă Parisul, pentru că cuconulu cutare i-a spusă că Parisul este frumosă. Așa dară absinteismulă este a strânge bani dintruă țară și ai chieltui întraltă țară Cumă vedeți acești bani cari la noi se urca milione de galbeni, suntă smulși din circulațiunea speculativă a țerei, suntă nișce venituri furate din sudarea plugarului și punga orășanului. Iară pe acei cari comită acestă pecată, avemă dreptulă se’înumimă lipitorile României, căci sugă in fiecare ană suculă pământului și măduva poporului, fără milă și grijă, că va veni vă di cândă aceste vine voră seca, dacă roală nu se va vindeca. E că unulă din păcatele economice ale boierilor, mari proprietari. Și ceea ce este culmea ridicolului și a li Vedeți în acestă privință documentele publicate de N. Bălcescu și Laurian, în Magasinulü lstorícü.