Romanulu, august 1868 (Anul 12)

1868-08-10

686 Basna (Transilvania) 1868 Iuliu 29 INSTRUCȚIUNEA PUBLICA. D-lui C. A. ROSETTI. Domnul­ meu. Am citit și cu multă plăcere și cu tota a­­tențiunea ce merită articolele d-vóstre asu­pra instrucțiune­i publice ce au­ publicată în Românulă. Am vedută întrinsele lucruri ce merită cugetări profunde din partea ce­­lora ce ținu în mână sartea instrucțiunii pu­blice la noî; dérá mai cu sumă mî-a atrasă atențiunea cele clise de domnia-mea asupra modului de distribuțiune ală premiiloră. Nu viă însă astă-­Ji, domnulă meă, semé pronunță asupra avantageloră saă desavan­­tageloră ce ar putea avea sistema propusă de domnia­tea în clasificarea premiilor­, și acesta pentru două cuvinte: 1-iă pentru că am trebuind de mai multă timpă ea se cu­getă asupra aplicațiunii ei, asupra înrîuririi ce ea ar putea avea asupra caracterului șco­­larilor­ noștri, și asupra avantagelor­ și de­­savantagelorű ce ar putea produce pentru so­cietate ; și 2-le fiindă­ că nu suntă încă bine lămurită asupra rolului ce mai lași dumneata profesoriloră în acesta clasificare. In ce modă îi faci judecătorii jurațiloru ? și cumă ei voră revizui hotărîrea acestora? Putea-voră iei se dică jurațiloru­­nu, judecata nostră nu este drustă; cutare școlară are mai multe me­rite de cătă acela pre care voi dați credută mai demnă de resplată, arătă prin meritele cătă și prin posițiunea mea? seci nu vor putea? Cuvântul, însă pentru care vom adre­sată acumă acesta epistolă este ca se ve facă cunoscută ună faptă, ce pare că nu­ lă cunoșteți. Ve plângeți că este injustă a se aplica egalitatea inaintea legii instrucțiunii pu­blice, în distribuțiunea premiilor­, fiindă­că nu se iéu în considerațiune împregiurările ușu­­ratore de cari vorbiți în articlul­ d­v. din 17 Iulie. Ce veți dice însă, și ce va dice tota lumea, căndă va afla că nici chiară le­gea nu se aplică astă­felă cumă ea distribue dreptatea și egalitatea?! Ce veți dice, și ce la dice, vai!... aici trebue sodică, ce cu­getă școlarii, căndă deși de aceleași merite, se vede lipsiți de gradulă și dreptatea ce le dă legea ? ! Ce veți dice, căndă veți afla că crima și injustiția de care ve temeți, în articlul n d-stră, ca se nu pătrundă și se nu­flă cunoscută de inima fragetă a copiilor­, nu se comite de profesori, ci de uă disposi­­țiune luată de onorari, consilia permanentă, disposițiune care, lăsăndă la uă parte legea h­otărită de la sine că așia se flă, și așia s’a făcută, cu totă opunerea ce s’a ivită din partea unoru consilii profesorale de licee, la începutul­ aplicațiunii iei. E că in ce consistă acastă abatere: Legea instrucțiunii publice prescrie la art. ...(1) că voră lua premiulă I, toți câți voră a­­vea unanimitatea (?) sed majoritatea (?) note­­loră de peste ană prea bine, voră lua pre­­miulă II, toți câți.. ... premiulă III toți câți.... Credeți are că acesta lege se apli­că astă­felă ? că toți școlarii ce merită ună premiu, după legea Ia ființă, îlă dobândescă ? nu, d-lă­meă. Onor, ministeriă, audiadă pe consiliulă permanentă, a hotărîtă ca se nu fie de câtă unu premiu I, celă pucină, pe câtă sciă, la scólele secundare, numai done­ală II și trei ala III, veri care ar fi numerută școlariloră ce ară merita­se ea cutare premiu. Nu este așa că nedreptatea este mai mare în practică de­câtă în lege? și că ideia de injustițiă și decuragiarea se strecura în am­­­pia tinerilor­ și mai răpede și mai cu tăină cândă privescă faciă în faciă testârd legii cu aplicarea lui? Nu este așa că, în loc­ de a se deprinde cu egalitatea înaintea legii, eu gusta amarură fructă ală egalității înaintea nedreptățită ? Dacă legea nu se aplică după prescrip­­țiunile ei, ce va fi ore cu hotărîrile juni­­lor( d­eî tele jurați)?! ... Și’ scrți d-lă­meă cari suntă căușele a­­cestei abateri de la lege? Aceste cause, pre cătă am putută afla suntă: greutățile de biu­­rcă în regularea premiilor­ și banii!! era banii, cunoscutulă și fie schimbă cio sulă re­­frertă, căndă este vorba de instrucțiune. Nu suntă parale, n’avemă fonduri, ca se dămă cărți la toți cățî merită a lua premii, aces­­­­tea sunt­ marele și neînvincibilele argumente, în puterea cărora se comite uă așa de stri­­gatare injustițiă către acei copii cari, cei mai mulți, la acea etate lucrază, în mare parte, numai pentru frumósa satisfacțiune de ași vedea capulă încununată de mâna Dom­nitorului, și ași atrage privirile și laudele publicului Mai înainte de a termina acestă epistolă se facă și că uă propunere cu scopul­ de a depărta cuvintele și argumentele de mai susă, lăsând-o în apreciarea celoră compe­ting a o judeca. Eă suntă de părere, d-lă­meă, că după cumă comunele ingrijescă de materialulă scăleloră primare, și le distri­buie chiară și premii, 1) totă așa și consi­­liele județene, în județele unde suntă școli secundare, se se însărcineze cu cheltuelile distribuțiunii premiilor, la elevii acestoră ins­titute. Cu acesta s’ară desărcina casa gene­rală a Statului și s’ară întrebuința acele fon­duri la alte îmbunătățiri totă in instrucțiune, ară putea adăuga de el, acelă fond și la cum­părarea de materiale de studiu, și nici nu s’ar împovera consiliile județene, diodă că va veni fie­căruia numai uă mică porțiune. S’ară putea escepta din acastă regulă județele Il­­fovă, Iași, Doljă și Bărladă, unde sunt­ mai multe scule secundare, ale căroră cheltueli de distribuțiune ară remănca totă pe sema ministeriului, seol cărora elă le va veni în ajutoră cu uă sumă proporțională cu nume­rală sceleloră. Primiți, d-lă meă, încredințarea prea dis­tinsei mele stime și considerațiuni. Gr. Stefemescu. 1) Neavându aici legea, nu mai aduce aminte nie­ a articolulu, nici tex­tu Iii ad-literam. ROMANULU 10 AUGUSTS 1868 AGRICULTURA ROMANA ȘI BULEVARDELE PARISULUI. Intru­ă articolă întitulată Pânza Pene­lopei și publicată în colonele acestui organă, am cercetată în scurtă pecatele politice cari am causată căderea boiarilor­ de la cărma Statului. In celă de astă­di­ne vomă ocupa de pecatele lorii economice. Ert­ sarcina de a face tabloul ă pe careloră lorii sociale o lăsămă literature, care prin natura ei este oglinda societăței: poesia și romanul o sunt­ mai apte pentru a desfășura înaintea ochi­­lor, generațiunilor­ viitore, în pagine pline de adever și viață, oă epocă atăt de tristă a boiăriei. — Ciudată Intitulare! voră esclama acei caii voră da cu ochii peste aceste rânduri. — Nu este ciudată! le respundemă noi. Ba încă legătura dintre bulevardele Parisu­lui și agricultura mănoseloră nóstre câmpii, este ună lanță care apasă de atăta timpă și arătă de greă grumazii poporului Română urbană și rurală! Ați înțelesă dar că vomă studia acea ma­­ndie cumplită care băntuesce unele State în cari ună mică numeră de proprietari posedă venituri imense și cari venituri sunt­ chel­tuite în țeri străine: absinteismulu. Ceea ce ințelegemă prin absinteism, a bântuită țara nóstru mai nainte d’a se sei a­­cestă nume odiosă, precumă vomă vedea mai la vale. Origina acestui nume o datorimă miseriei din Irlanda. Boierii de acolo ca boierii de la noi posedă venituri imense, agricole, terito­riale, industriale și aceste venituri le chel­­tuescă nu între acei cari contribuescă la producerea loră, prin sudarea și sângele soră chiară, ci în țeri străine, în Englitera mai cu sumă. Căte nu s’aă scrisă pentru a com­bate acestă flagelă a­ ă Irlandei! Căte discur­suri violente și elocinte nu s’aă pronunțată în camerele Engliterei prin cari se acusaă pro­prietarii Irlandei de autorii miserici, „în a­­cestă insulă, dice d-nn Tracy, arătă de scumpă locuitoriloră eî, celebrată de legendari și poeți suptă numele de verdele Erin, acastă mi­nune a oceanului, acésta pétra prețiosă, a­­deverată smarald născândă din valurile mărei.“ Se simă drepți însă, nu este numai lipsa proprietariloră irlandesî care a sărăcită până la uă miserie invoratóre orașele, satele, văile și câmpiele verdelui Erin; aă­mai contri­buită la acesta și jugulă cuceritorilor( la­comi, cruțiî și neomenoșî; apoi luptele re-1) Acestora ministerială aru putea înc­oichiura de acuma a le mai da premii de vreme ce mu­nicipalitățile au luatu frumoaulu obiceiu de a le distribui de la sine­le premii, și ne­silite de nimeni, ligióse chiară. Pe căndă boierii noștrii nu potă fi scutiți pînă la atăta grabă prin o­­cupațiunile străine, de miseria in care aă făcută se­­ facă țara de la uă margine pînă la cea­l­altă. Pentru a nu fi acuzați de parțialitate, nu a­­vem fi de cătă se ne aruncămă ochii peste Carpațî. Acele locuri au fostă teatrulă unoră calamități necunoscute de secole în țara nó­­stră, și cu tóte acestea cătă suntă ele de înaintare ! Pe cătă istoria ne dă luminele necesarii pentru a cunosce trecutulă, suntă secolî de căndă adeverațiî proprietari români mai fostă de cătă boierii. Se nu ni se respundă că în­tre aceștia au fostă uă mare parte străini, căci despre acesta lepră socială, maă de cătă singuri se le acuze. Și credă că chiară boierii, dacă’și cunoscă interesulă, nu trebue se in­voce trecutulă pentru a se scula despre sorta economică a țerei, căci, dacă ar fi se cer­­cetămă prea multă trecutulă, amă fi siliți se revenimă la cee­a ce li se dicea­uă­din țară cu documente istorice în mănă, ca adică, proprietatea boierilor­ noștri nu era uă proprietate legitimă, ci uă cotropire mai­­mulții sau mai pucină arbitrară, uă spo­­liațiune făcută de cei, cari avea puterea Statului în mănă. 1) Dar nici noi nu ne vomă întinde prea multă în trecută. Ne vomă întinde numai arătă cătă ar fi trebuită acoloră cari S’aă aflată la cârma Statului (principali membri ai asociațiunei cari se ascunde după epitafele Terra Pressa Convențiunea etc.) ca se ne dea șosele, căi ferate, școli agricole și in­dustriale, instrumente puterice pentru cultura unei țerî, atătă în privința morală cătă și economică. Ne vomă întinde numai arătă ca se re c c­emă : „De la promulgarea Regula­mentului organică pe care ’lă ați fabricată domnia­ vóstru în unire cu străinii cari căl­­caseră independința țerei în piciure, de atuncea și pînă la 1859, ce ați făcută domnia-vos­­tră care ați avută mereu frénele guvernului, domnia-vostră cari ați fostă proprietari mari mai peste totă țara?" Gumă vedeți, nu fa­­cemă o întrebare la care se nu potă res­­punde de cătă numai cei cari sc­ă istoria, ci o întrebare la care milióne de voci se respundă : Șoimii noî ce au făcută. Dacă astă­zi ncusămă pe proprietarii cei mari că prin cheltuirea în străinătate a ve­­niturilor­ imense de cari dispună, am cau­sată starea miserabile în cari țficeă oragele și cămpiile nóstre, — acesta o facemă după multe cugetări și calcule cu cifre, o facemă din consciința faptelor­. Din proprietarii mari mai locuită în țară, decăt aprope numai acei carii erau legați de căr­ma Statului. Mai toți cei­l­alți locueau în străi­nătate: Stambululă, Viena și mai vncóce Pari­sul era­ reședințele sară. In țerile străine se consumaă totă aurulă câștigată d'a gata din fertilitatea pământului Romănescă, din sudarea și sângele poporului. Ori­ce dreptă implică o datoriă. Dacă proprietarul­ are ună dreptă asupra averea lui, are și o datorie pe care patriotismul­ și umanitatea o reclamă imperiosă. Acesta datorie proprietarulă ’și-o împlinesce, cheltuindă venitulă lui între acei cari să contribuiă la producerea lui, chel­­tuindă dă parte pentru îmbunătățirea sorgin­­țeloră avuției sale. Boierii noștri nu cunoscă decătă dreptulă de­­ proprietate; era cătă despre datorie, ce le pasă! Muncea țeranulă cu sapa, cu plu­­gulă, cu grebla cu casa și securea de căndă cântă turturica și pînă noptea; muncea în bilele bune pentru boieri și m­ijilele rele pentru elă. Holda boierului rîdea ochiloră, a țeranului provoca plânsură. Țeranulă era avuția boierului. Din sudarea țeranului eșta aurul­. Acestă aură se versa totă în țeri străine. Nimică pentru îngră­­șarea pământului, ca cum­ sudarea poporu­lui ară fi fostă destula îngrășare; nimică pentru facerea unui drumă sub podă, nimică, pentru facerea unei școli în sală, unei bise­rici, unui spirală, nimică pentru a respăndi în poporă cunoscințele agricole și igienice. Proprietarul­ nu cerea decătă aură. Nu voia se scie dacă țarina este plină de buturugi și țeranulă nu scle se le smulgă, deci islazele sunt­ încărcate de miasme și țeranulă nu scle se le combată; dacă seceta arde holdele și țeranulă nu scie, — pentru că nu a­ve­a jută nici i-a spusă cine­va. — se facă șan­țuri pentru a le stropi. Boerulă a mersă pînă acolo că a pregetată chiară de a-șî în­griji singură moșiele. Acestă pregetă făcu se inunde în Muntenia mii de greci și în Moldova mii de evrei. Ocupațiunei de aren­­dașă surîdea lăcomiei soră. Ună nuoă spo­liatorii mai cumplită, cădește mai flămândă, vine între proprietară și țerană. Celă din urmă muncesce pentru a satisface traiulă desfrânată ală proprietarului în țeri străine, lăcomia arendașului și necesitățile vieței lui. E că ce suntă proprietarii noștri. Calculați acumă veniturile loră, cercetați unde se cheltuiesce aceste venituri, cu cătă cheltuelile le întrecu, cu cătă proprietățile se încarcă de datorii ipotecare, și veți ve­dea pentru ce lora nostră are atăta lipsă de capitaluri mari. Veți vedea totă de uă dată cine suntă culpabilii cari ne aă adusă în du­­rerosa strîmtorare d’a alerga la străini se ceremă aură pentru a ne face uă șosea, m­ă drumă de seră, pentru a ne cace pănea de tote ț­ilele. Nu avemă are dreptate se acasămă de nefericirile nóstre cari le simțimă arătă de viă, pe boerî cari și astățiî îșî chel­tuiesce mai tóte veniturile în străinătate într’ună modă care seloresce națiunea? Ne frământămă în deșiertă mintea ca se a­­flămă m­ă singură avantagiă ală avereî a­­cestoră boieri de cari se profite țara, și nu aflămă de cătă desavantage arătă de mari încătă ne vine se ch­emă că acestă aură este furată. Pentru ce ore se cheltu­­esce acestă aură în străinătate ? Credeți că acei cari dă cheltuiescă acolo, suntă setoși și voră se se adape cu luminele civilisațiu­­nea ? î să cheltuescă ore pentru ca se se întorce în patria loră buni cetățiani, adăpați cu lu­minele necesare unui bună economistă, bună financiară, bună represintante în camerile nóstre, bună ministru ? sau ca se se întorcă în țară artistă, savantă, ca prin fructele artei și solinței lui se despăgubască țara de au­rură care arăta timpă ba smulsă circulațiune î­n cheltuescă are acestă aură pentru că se ne susție în străinătate drepturile nóstre, pen­tru ca se respăndască sciința despre avuțiele agricole și minerale din țara nóstra ca cu acesta se ne câștige capitalurile mari cari suntă condițiunea sine qua non pentru îna­vuțirea unei țerî ? nu. Dară le cheltuiescă pentru a se’ntorce în țara loră ca nișce individe flămânde, corupte, ciuruite de datorii, pen­tru a vena guvernală, spre a ’și repara a­­verile, saă a se închide în moșiele loră, nu pentru a trăi în țară, nu pentru a se bu­cura de aerul­ patriei, de fumulă căminului unde s’aă născută, ci pentru a trăi cu uă economiă sortită spre a repara perderile dacă se mai potă și a se arunca ârășî în valurile­­ unei viețe de risipă. De cătă­va timpă încă uă nouă risipă de aură. Aruncă în străină­tate sume mari la ch­ariștî săraci pentru a descreditarea guvernală și națiunea, pentru a provoca ocupațiuni ca, pe ruinele fume­­gânde, se încapă éra saturnalele trecutului. Era pentru ce se cheltuesce milionele de galbeni pe totă anulă în străinătate. N’ar fi atâta­reă dacă smulgerea acestei sume co­losale din circulațiunea avuției în țară, nu ar avea nișce efecte atâtă de fatale. Cee­a ce se risipesce peste fruntarii, sunt­ atâtea mi­lióne cari, dacă S’ar specula în țară, ar con­tribui la înaintarea agriculturei și comerciu­­lui, la desvoltarea industriei, la formarea lu­­crărilor­ publice, întrună cuvîntă, ară con­tribui la avuția generale. Pe cândă astă­ziî nu vedem fi într aceste venituri de câtă nișce bani furați cari trecă fruntariile. Apoi viața în străinătate a acestoră pro­prietari mari ’l-a făcută nepăsători despre binele publică. Cândă pulber­e a stradeloră le orbesce vederea, cândă stradele se inundă de noraie, avuții noștriî părăsescă țara. Se presupune că că ea ară fi locuită cu nor aci In pulbere și noroie. Credeți are că nu S’ară fi interesată pentru pavarea stradelor­, pen­tru facerea șoseleloră, pentru îmbrăsdarea țerei cu șosele? S’ară fi interesată, și cumă aveau puterea în mână, astă­zi nu ne amă vedea lipsiți de aceste, artere ale civilisa­­țiuneî și avuției. Avuții noștri, în locă se se intereseze pen­tru facerea scoleloră, unde urmașii loră se afle luminele necesarii, s’aă mulțumită a crea uă nouă vină de risipă a banilor­ în străină­tate, prin trimiterea copiiloră lor­ în uni­versitățile străine. Se presupune că că am­ fi avută să lege asupra gradelor­ academice, ca­­ legea Olandei care nu recunoșce gradele câș­tigate la universitățile străine, fiii avuților­ noștri, fiind ă­sforțați se urmeze în scalele din țară, pentru ca se aibă dreptul­ d’a o­­cupa posturi publice, credeți óre că scó­­lele nóstre s’ar fi afla în starea miserabile în care le vedem ? Nu am fi avut óre de multă universități complecte, cu profesori din cele­britățile străine? Interesulă fiiloră soră nu ’î ară fi făcută are se se intereseze viă de serta scoleloră ? Amă avea ore durerea se vedem scu­­lele nóstre atâta de desprețuite și pe arătă de pucină interesându-se de serta loră ? Și acesta nepăsare a avuților­ noștri, din causa lipsei loră din țară, pentru orî-ce in­­stituțiune de interesă general, o­ vedemă pe totă minutulă. Derfi dacă lipsa loră aduce unde­va re­­sultate mai îngrozitore de miserie, ruină, sărăcie și pradă, aceste resultate le vedemă în moșiiele loră. Nicăirî ca aci absin­teismulu nu derapănă mai cumplită. Cer­cetați moșia unui avută care suferă de a­­césta maladie și veți vedea într’însa unu spectacola sfășiitoră. Nu vețî afla nici ur­mă de interes pentru îmbunătățirea nici chiar pentru conservațiunea iei. Nimică, de câtă do­liu atâtă în pământă câtă și ’n nefericiții locuitori. Dacă proprietarii acestoră moșii, în loc­ de a treiera țerile străine mereă ca nimeni pe lume, s’ară ocupa singuri de esploatarea bunurilor ă soră, câte resultate bune amu ve­dea! Aspectulă tristă și miserabilă ală sate­­loră nóstre s’ar schimba ca prin magie, într’ună aspectă care ară proba viață, avu­ție și fericire. Proprietarii simțindă prin es­­periența loră necesitatea cunoscințelor­ agri­cole, amă vedea în fie­care județă, celă pu­țină trei saă patru școli de agricultură. A­­poi cumă simți mântală filantropică viază în fie­care ornă, fie­care proprietară ară chel­tui o parte din veniturile lui pentru avantajele țăranilor, cari esploatază moșia. In locul aces­tora grămezi de colibe cari par a fi locuite mai multă de fiare de­câtă de omeni, am ve­dea înălțându-se locuințe modeste dară sa­lubre. In fie­care sată am vedea câte oă șcală bună, ună asilă pentru neputincioși, ună preotă adevărată părinte sufletescă. — Am vedea tóte aceste realisate cândă proprie­tarul­ ar locui pe moșia lui și ar specula ba­nii între acee­a prin sudarea cărora îi câștigă­ S’ar interesa de sorta compatrioților ă sei, căci astă­felă este omulă: Fericirea vrea se ved­ă fericire. Dară ce se mai reh­emă de avan­­tagiele proprii ce ar avea proprietarii îngri­­jindu-șî singuri moșiele? Câtă de multă s’ar urca veniturile loră ! Aceste puține rânduri pentru uă cestiune atâtă de vine care reclamă studii întinse și apeluri energice, e învederată credemă tri­stele resultate ale absinteismului atâtă pen­tru țară, câtă și pentru acei cari’să comită. Ne uitămă în deșiertă în jurul­ nostru, dara vomă vedea că rada de speranță că acestă flagelă se va înpuțina; dară nu vedemă de câtă probe cari ne asigură că elă cresce din ce în ce mai multă. Dorința d’a imita pe avuții noștrii emi­granți a pătrunsa pînă și in clasele cele mai puțină avute ale societății. Vedeți pe aceia din clasa impiegaților­ publici ală căroră ve­nită abia le ară ajunge ca se ducă uă viață mai multă de­câtă modestă. Ei bine­ din mâncarea de tote bilele, din necesitatea de a avea uă locuință sănătosă, din datoria de a asigura copiiloră pânea, smulgă și agonisescă în fie­care di bani ca se aibă . . . pentru ce ? Ca se facă speculațiuni comerciale de cari se profite eî și țara țoră? Nu, ci case mâr­­gă se vadă Parisul, pentru că cuconulu cu­tare i-a spusă că Parisul este frumosă. Așa dară absinteismulă este a strânge bani dintruă țară și ai chieltui întraltă țară Cumă vedeți acești bani cari la noi se ur­ca milione de galbeni, suntă smulși din cir­­culațiunea speculativă a țerei, suntă nișce ve­nituri furate din sudarea plugarului și punga orășanului. Iară pe acei cari comită acestă pecată, avemă dreptulă se’î­numimă lipitorile României, căci sugă in fie­care ană suculă pământului și măduva poporului, fără milă și grijă, că va veni vă di cândă aceste vine voră seca, dacă roală nu se va vindeca. E că unulă din păcatele economice ale boierilor, mari proprietari. Și cee­a ce este culmea ridicolului și­ a li Vedeți în acestă privință documentele pu­blicate de N. Bălcescu și Lauri­an, în Magasinulü lstorícü.

Next