Romanulu, septembrie 1881 (Anul 25)

1881-09-07

ANUL AL DOUĂ­ZECI ȘI CINCILE Volosce și vei putea. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Deto . , > pagina III, — 2 lei — A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. LA PARIS, la Havas, Lafitte et C­ nie, 8 Place de la Bourse, LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street, London E. C. LA VIENA, la d-nil Haasentein și Vogler. Walfîschgasse 10. LA FRANCFORT, S—M. G. L. Daube et C nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ar du: 20 BANI EXEMPLARUL Din causa sărbătorii de ac­r, z­iarul nu va apare de­cât Miercuri săra. Redacțiunea și Adm­inistrațiunea strada Domnei te. LUNI, MARȚI, 7, 8 SEPTEMBRE 1881. MMMHWhrtt^iriiriiiriTiriiBiwiiiiTMiiiuiiiiiMi uimii ii .1 mim mini-------­ Luminează te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte, un an 18 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestru 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului. LA PARIS, la Havas, Lafitte et C­une, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G Popovici, 15 Fleisch­markt. IN ITALIA, la d. doctor Gustave Croce Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI ESEMPLARUL BU­GURESCI: ,7, RAMIE 1881 Despre două Crime avem a da semă publicului și domnilor miniștrii de justiție și de interne. piarul L’indépendence Roumaine de eri (duminecii), denunța două fapte forte grave. Onorații noștrii confrați — cari scriu în limba francesă — creitură, că este bine, denunțând acele crime să le generaliseze publicându-le supt titlu de „Martirologic al Sătranilor.“ Crimele ense­ce denunță—și pen­tru cari noi mulțumim confraților noștrii, sunt următorele : 1. „ Acum cât­va timp (nu se spune când) s’a comis in Dâmbovița un furt cu spargere. „Supt­ prefectul, d. Nicolae Rusu, „a bătut și torturat, în modul cel­e mai crud, un­spre­­zece acusați.“ 2. „Acusați­ martirizați a fi de­­anunțat, înaintea Curții cu jurați, „torturele ce-aui suferit. „Corpurile lor arătau suferințele „ce ’nduraseră : unii din ei vor re­­" mânca și slujiți. Curtea a dovedit „încă că acuzați­ torturați erau­ și „nevinovați.“ Aci, vede ori­cine, sunt două crime. Una , supt­ prefectul, cu ageuții săi au bătut pe prevenții. El, și cu complicii săi, i-au tor­turat în modul cel mai dureros și mai barbar; și nimene n’a denunțat crima, și nici unul din cei cari au comis’o n’a fost dat judecății, ba­­ncă torturătorii sunt încă în funcțiunile lor. A doua crimă, acesta e­se din puntul de vedere moral. Curtea cu jurați, cu președintele, cu judecătorii și cu procurorii iei, aud de­clarările celor torturați și nici unul din acești magistrați nu denunță crima d-lui ministru al justiției; și parche­tul mai cu semn nu urmăresce pe acuzați­ funcționari. Aș­a dar, acei judecători și acel membrii ai Parchetului dec­iară,prin a lor tăcere, că bine fac cei cari bat și chiar cei cari torturezá pe preve­nții. Justiția apără ast­fel și ocro­­tesce pe funcționarii criminali. Domnul ministru al justiției, și ’ntregul guvern, nu vor putea lăsa se­remne acoperite și ocrotite, ase­mene crime, decă zjiarul Independința Română, este bine informat. D. ministru al justiției și toți co­legii săi, vor cerceta îndată și vor da justiției pe cei cari vor fi comis cri­mele denunțate. Ei vor constata asemene cari au fost acei judecători și mai cu sema acei membrii ai parchetului cari au­zind acele denunțări și veijénd­ânșii urmele torturelor au închis ochii, au tăcut și prin urmare prin acesta au aprobat bătaia și tortura. Acesta datorie este cu atât mai imperiosă pentru doi miniștrii, și pentru toți cetățenii, cu cât socie­tatea română străbătând prin timpii de barbarie și de sclavie, are tre­buință ca toți bărbații onorabili să lupte împreună pentru a scerge cât mai curând deprinderile barbariei și ale nesciinței. Asceptăm dar cu încredere ca lu­mina și dreptatea să se facă grab­nic în facia națiunii. Ori-ce ar face și ori-ce ar dice opo­­sițiunea, rescumperarea căielor ne­­­tre­ierate este făcută, este un fapt sevârșit. Faptele au dovedit că în deșert s’a bucurat patriotica oposițiune de memorabila sentință de la Lipsea. Acea sentință a rămas fără nici un efect, în ceea­ ce priveste drepturile dobândite de Statul Român,­­în te­meiul unei convențiuni, încheiată cu Societatea căielor ferate. După cum am­­ lci din capul lo­cului, sentința de la Lipsca n’are de­cât un interes curat speculativ; pro­bă despre acesta, este chiar dispo­­sițiunea finală a acelei sentințe, care zice că, în ceea­ ce privesce modul de aplicare, tribunalul suprem nu are a se rosti, de­ore­ce nici recla­mantul n’a formulat oă cerere întru acesta. Teribila sentință, de care oposiți­­unea a făcut un cas atât de mare, n’a fost de­cât un fel de declarați­­une de principie în materie, din par­tea înaltei instanțe judecătoresce. D’atunci, tote silințele casei Lan­dau d’a dobândi aplicarea acelei sen­tințe au fost zădărnicite. Nici că putea să fie într’alt­fel. Sentința fu­sese rostită într’un proces între sus­­numita casă și societatea căselor fe­rate române, fără ca Statul român să aibă vre­oă parte directă în pro­ces , deci, ori de câte ori se făcea vre­oă încercare de aplicare, Statul român, cu drepturile sale, se punea în curmezișul pretențiunilor părții câștigătore și le zădărnicea. Eca în ce mod acesta situațiune este arătata de d. I. Kalinderu, în protestul pe care d-sea l-a adresat la 25 Martie 1881, judelui de co­­mercia al tribunalului din Berlin. „Sentința de la 5 februarie,­­zice d-sea, privesce numai părțile în litigiu, și nu pate deci fi esecutată într’un mod care se atingă că a treia personă (Statul român). „ Statul român nu pate fi împedicat, pe baza acestei sentințe, în dreptu­rile sale basate pe legea și pe dreptul internațional, și mai în special în dreptul de a numi direcțiunea Soci­etății, și nu pote fi deposedat prin ștergerea direcțiunii. „Contractul acceptat de organele legale ale Societății, ratificat de cor­purile legiuitore Române, devenit perfect și esecutat, nu este nici după testul sentinței de la 5 Februarie de­clarat ca neobligatoriu pentru Societate, considerată ca unitate juridică vis­­a-vis de statul român. „Acesta nu s’ar fi putut face, de­cât deca în proces însuși Statul Român ar fi figurat. Afară de acest caz, nu se pot schimba drepturile guvernu­lui Român, prin înscrieri sau prin ștergeri. Apoi, în privința esecutării reese chiar din motivele finale ale sentinței de la 5 Februarie, că ea nu obligă pe societate de­cât vis-a­­vis de d. Kaufmann, d’a anula ese­­cutarea decisiunilor de la 3 Marte și d’a face apoi ștergeri, și că d. Kaufmann nu pate se realiseze direct acesta, ci numai să facă uă cerere de îndemnisare, conform art. 778 din codul de procedură civilă. „Uă esecutare directă a Societății, conform art. 773 din codul de pro­cedură civilă, nu este posibilă, pen­tru că anularea demisiunilor nu de­pinde esclusiv de voința Societății condamnate, ci și de autorizarea Gu­vernului Român, care nu a dat și nici nu va da autorizarea:“ E ca situațiunea, încurcată pentru d. Kaufmann, clară pentru Guvernul Român, care face din sentința de la Lipsea u h­otărîre neaplicabilă. Aplicarea nu se póte face fără concursul Guvernului Român, de­ore­ce este vorba d’a desface ceea ce mai cu osebire de către dânsul s’a făcut. El însé refusă d’a da acest concurs, respunsjând :— „ce aveți cu mine ? Eu n’am avut proces, n’am fost nici judecat nici condamnat; am aplicat oă convențiune legal­­mente încheiată, și n’am­­ desface nimic.“ Un telegramă anuncia bilele tre­cute că chiar tribunalul din Berlin a adoptat acest mod de a vedea în gestiunea căielor ferate. D. Kaufmann, în esecutarea sentinței tribunalului suprem de la Lipsea ceruse, ca Di­recțiunea regală a căilor ferate să fi­ silită a esecuta acea sentință și a renund­a la ștergerea inscripțiunii Societății din registrele tribunalului berlines. Tribunalul a respins acesta cerere ca atingătóre drepturilor bine dobândite ale celor d’al treilea ș’ale guvernului român. Situațiunea der s’a lămurit pe de­plin : sentința de la 5 Februarie a fost declarată chiar de tribunal ca neprivind întru nimic pe guvernul român. D’altâ parte, guvernul în loc d’a aplica acea sentință, căreia chiar tri­bunalul refuză acum d’a-i recunosce vr’un efect practic, a făcut un pas mai mult către lichidarea și disol­­varea Societății, prin denunțarea și plata obligațiunilor și la sută ale Societății, fără ca nimeni să potă o­­pri acesta denunțare. Tóte protestările părții care do­bândise sentința de la Lipsea fură zadarnice. După cum arăta d. I. Kalinderu într un memoriu al său de la 25 August anul curent, mai tote obli­gațiunile 6 la sută ale Societății s’au presintat spre a fi preschimbate în contra titluri de Stat 5 la sută, și puținele câte nu se vor presinta la schimb, vor fi plătite în numerar pene cel mult la 1 Februarie 1882, ultim termen fixat pentru deplina achitare a împrumutului social 6 la sută. Dă dată acesta plată făcută — și ea este aprope integral făcută—So­cietatea căielor ferate scapă și de ori­ce datorie, și în acea posițiune, ea pate cu înlesnire se lichideze și să se disolve. Am spus-o de mai multe ori și nu vom înceta de a o repeți, pentru că aci e miezul cestiunii: răscum­părarea căielor ferate stă în pro­prietatea acțiunilor Societății căielor ferate. Fără acesta proprietate, nu avem rescumperarea, ori cât de bună ne­ar fi de altmintrele posițiunea nós­­tră juridică. Cu acesta proprietate, avem res­cumperarea, ori cât de încurcată teoreticamente ar fi posițiunea nostră juridică. Acesta este astă­­ ji vedit. Statul Român are în proprietatea sea mai tóte acțiunile primitive și de prioritate; are prin urmare și căiele ferate, face cu densele tot ce voiesce; tote complicările juridice de la Ber­lin nu ating întru nimic posițiunea s­a de proprietar de fapt și de es­­ploatator al linielor, fără nici un fel de amestec și de control străin. De aceea am spus-o tot­dea­una, în contra nesfîrșitelor speculațiuni juridice, atât de obicinuite la noi . Rescumperarea căielor ferate este mai pre­sus de toto uă cestiune fi­nanciară, totul stă în dobândirea ac­țiunilor, și pentru acesta cele mai iscusite, mai înțelepte și mai neme­­rite combinațiuni juridice nu ser­vesc la nimic. După trei ani de muncă juridică, în care am avut recurs la cei mai eminenți omeni de drept, dintre cari unul, d. I. Kalinderu, stă și în per­manență la Berlin, însărcinat cu a­­părarea intereselor r românesci în a­­cestă afacere, după trei ani de con­­sultațiune și de sapiiite combina­țiuni juridice, cu ce s’a ales într’un mod clar Statul Român ? Numai cu proprietara acțiunilor, dobândită prin mijloce cu totul fi­nanciare, și acesta proprietate îi este îndeajuns spre a desfide acum la rîndul său tóte silințele făcute pe terămul judecătoresc de adversa­rii săi. Este un fapt netăgăduit că, ori ce pas am făcut, în acesta însem­nată cestiune, pe tărâmul juridic, am întâmpinat piedici. Ori­ce pas am făcut case pe tărâmul financiar, a fost încununat de un deplin succes. Am voit să avem acțiunile, le am avut mai în totalitatea lor. D. I. Kalinderu ne arăta în memoriul său că­, din 194,633,400 mărci, în ac­țiuni primitive, Statul­ posedă 189,027,000 mărci, din 38,362,500 mărci în acțiuni de prioritate. Sta­tul posedă 37,592,550 mărci. Prin urmare, mai tote acțiunile sunt în mâna Statului, deci el este proprie­tarul căielor ferate. Când ne-am încercat case indi­rect într’un proces relativ neînsem­nat, nu­­ am­ câștigat, cu tote opi­­niunile iscusite și cu tot concursul juridic de care am dispus. Am voit să denunțăm obligațiu­nile și la sută ale Societății, opera­țiune financiară însemnată; nimeni nu ne-a putut opri, le am denun­țat, le am achitat și am limpezit ast­fel, tot pe calea financiară, si­tuațiunea nostră în rescumperarea căielor ferate. Am voit însă să strămutăm scau­nul social de la Berlin la Bucureșci, de­ore­ce mai totalitatea [acțiunilor se află în România. Gestiunea 1: este curat juridică, și ecă­ ne opriți în loc. Lucrul nu are nici uă însemnătate și în deșert se bucură oposițiunea. Statul nu pate perde nimic din ce a dobândit; e vorba de ore­care stră­­gănire și alt nimic; totuși e destul să avem a face cu uă cestiune ju­ridică, pentru ca îndată să fim în luptă cu tot felul de dificultăți. • Oposițiunea póte fi ense încredin­țată ca vom trece și peste acesta, cum am trecut peste multe altele și începutul s’a și făcut. Mai ântéiu, Societatea a dobândit prin ultima sentință confirmarea ștergerii firmei sale din registrul tribunalului de comerciu din Berlin. Când Societatea își are mai tote acțiunile în România, când și-a plă­tit tote datoriile, și când a depus și o­ cauțiune de 500,000 mărci pentru garantarea ori­căror preten­­țiuni drepte s’ar mai ivi, ar fi atât de absurd de a ’i refuză stră­mutarea reședinței la Bucuresci, în­cât nu ne putem aștepta la acesta din partea „judecătorilor de la Berlin.“ Dar admițând că­ acest refus ar fi posibil, ei bine, ce daună ar resulta de aci pentru Statul român? Nici una. Mai ântâia direcțiunea Societății, acum că acesta și-a plătit tóte da­toriile, ar putea prea bine să stră­mute reședința socială și fără voia judecătorului de­ comerciu. Cei ce fac șicană strămutării, vor putea să reclame și să dobânească ori­câte sentințe ca cea de la Lipsca, tóte vor avea aceeași tristă sorta și reședința va fi bine strămutată. Noi n’am fi casé pentru uă ase­mene măsura. La cas ca judecăto­rul de comerciu, séu tribunalul de apel, să nu voiască a concura la strămutarea reședinței, părerea no­stră ar fi să se proceda îndată la lichidarea societății. Acesta nimeni In lume n’o póte opri. Lichidarea póte ține mult timp, până la resolvarea proceselor ce sunt pendinte sau s’ar intenta. Societa­tea ar sta cnsé în lichidare, adică n’ar mai exista de­cât numai pen­tru lichidarea socotelelor; și în ziua in care acesta lichidare s’ar face, disolvarea s’ar rosti, și proprietatea Statului român ar fi limpede și cu­rată. De altmintrele acesta proprietate este deplină și astâ~zi, din momen­tul ce mai tote acțiunile se află în stăpânirea Statului. Și cre de ce Statul ar mai avea a se teme? Casa Landau, cu toți aliații iei, cari se opun la tote mișcărele So­cietății și cari se împotrivesc și strămutării reședinței, nu posedă de­cât 4404 acțiuni, după cum s-a do­vedit la votul asupra strămutării reședinței. Aceste 4404 acțiuni, re­­prezintă o­ sumă nominală de 1.321.200 mărci. Asupra acestei sume li se dato­­resce 60 la sută în­­ titluri de Stat, cum s’a dat și celor­l­alți acțio­nari. Maximul pretențiunii ce s’ar pu­tea admite, ar fi dor plata inte­grală pe nominal, adică și restul de 40 la sută. Acest rest, la suma nominală de 1.321.200 mărci, este de 440.400 mărci.

Next