Romanulu, septembrie 1881 (Anul 25)
1881-09-07
ANUL AL DOUĂZECI ȘI CINCILE Volosce și vei putea. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, pagina IV, — 40 bani Deto . , > pagina III, — 2 lei — A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea diarului. LA PARIS, la Havas, Lafitte et C nie, 8 Place de la Bourse, LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street, London E. C. LA VIENA, la d-nil Haasentein și Vogler. Walfîschgasse 10. LA FRANCFORT, S—M. G. L. Daube et C nie, pentru Germania, Belgia, 0- landa, Elveția și America. Articolele nepublicate se ar du: 20 BANI EXEMPLARUL Din causa sărbătorii de acr, ziarul nu va apare decât Miercuri săra. Redacțiunea și Administrațiunea strada Domnei te. LUNI, MARȚI, 7, 8 SEPTEMBRE 1881. MMMHWhrtt^iriiriiiriTiriiBiwiiiiTMiiiuiiiiiMi uimii ii .1 mim mini------- Luminează te și vei fi. ABONAMENTE: In Capitală și districte, un an 18 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestru 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea oiarului. LA PARIS, la Havas, Lafitte et Cune, 8 place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G Popovici, 15 Fleischmarkt. IN ITALIA, la d. doctor Gustave Croce Vi- San Benigno, 17, Genova. Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI ESEMPLARUL BUGURESCI: ,7, RAMIE 1881 Despre două Crime avem a da semă publicului și domnilor miniștrii de justiție și de interne. piarul L’indépendence Roumaine de eri (duminecii), denunța două fapte forte grave. Onorații noștrii confrați — cari scriu în limba francesă — creitură, că este bine, denunțând acele crime să le generaliseze publicându-le supt titlu de „Martirologic al Sătranilor.“ Crimele ensece denunță—și pentru cari noi mulțumim confraților noștrii, sunt următorele : 1. „ Acum câtva timp (nu se spune când) s’a comis in Dâmbovița un furt cu spargere. „Supt prefectul, d. Nicolae Rusu, „a bătut și torturat, în modul cele mai crud, unsprezece acusați.“ 2. „Acusați martirizați a fi deanunțat, înaintea Curții cu jurați, „torturele ce-aui suferit. „Corpurile lor arătau suferințele „ce ’nduraseră : unii din ei vor re" mânca și slujiți. Curtea a dovedit „încă că acuzați torturați erau și „nevinovați.“ Aci, vede oricine, sunt două crime. Una , supt prefectul, cu ageuții săi au bătut pe prevenții. El, și cu complicii săi, i-au torturat în modul cel mai dureros și mai barbar; și nimene n’a denunțat crima, și nici unul din cei cari au comis’o n’a fost dat judecății, bancă torturătorii sunt încă în funcțiunile lor. A doua crimă, acesta ese din puntul de vedere moral. Curtea cu jurați, cu președintele, cu judecătorii și cu procurorii iei, aud declarările celor torturați și nici unul din acești magistrați nu denunță crima d-lui ministru al justiției; și parchetul mai cu semn nu urmăresce pe acuzați funcționari. Așa dar, acei judecători și acel membrii ai Parchetului deciară,prin a lor tăcere, că bine fac cei cari bat și chiar cei cari torturezá pe prevenții. Justiția apără astfel și ocrotesce pe funcționarii criminali. Domnul ministru al justiției, și ’ntregul guvern, nu vor putea lăsa seremne acoperite și ocrotite, asemene crime, decă zjiarul Independința Română, este bine informat. D. ministru al justiției și toți colegii săi, vor cerceta îndată și vor da justiției pe cei cari vor fi comis crimele denunțate. Ei vor constata asemene cari au fost acei judecători și mai cu sema acei membrii ai parchetului cari auzind acele denunțări și veijéndânșii urmele torturelor au închis ochii, au tăcut și prin urmare prin acesta au aprobat bătaia și tortura. Acesta datorie este cu atât mai imperiosă pentru doi miniștrii, și pentru toți cetățenii, cu cât societatea română străbătând prin timpii de barbarie și de sclavie, are trebuință ca toți bărbații onorabili să lupte împreună pentru a scerge cât mai curând deprinderile barbariei și ale nesciinței. Asceptăm dar cu încredere ca lumina și dreptatea să se facă grabnic în facia națiunii. Ori-ce ar face și ori-ce ar dice oposițiunea, rescumperarea căielor netreierate este făcută, este un fapt sevârșit. Faptele au dovedit că în deșert s’a bucurat patriotica oposițiune de memorabila sentință de la Lipsea. Acea sentință a rămas fără nici un efect, în ceea ce priveste drepturile dobândite de Statul Român,în temeiul unei convențiuni, încheiată cu Societatea căielor ferate. După cum am lci din capul locului, sentința de la Lipsca n’are decât un interes curat speculativ; probă despre acesta, este chiar disposițiunea finală a acelei sentințe, care zice că, în ceea ce privesce modul de aplicare, tribunalul suprem nu are a se rosti, deorece nici reclamantul n’a formulat oă cerere întru acesta. Teribila sentință, de care oposițiunea a făcut un cas atât de mare, n’a fost decât un fel de declarațiune de principie în materie, din partea înaltei instanțe judecătoresce. D’atunci, tote silințele casei Landau d’a dobândi aplicarea acelei sentințe au fost zădărnicite. Nici că putea să fie într’altfel. Sentința fusese rostită într’un proces între susnumita casă și societatea căselor ferate române, fără ca Statul român să aibă vreoă parte directă în proces , deci, ori de câte ori se făcea vreoă încercare de aplicare, Statul român, cu drepturile sale, se punea în curmezișul pretențiunilor părții câștigătore și le zădărnicea. Eca în ce mod acesta situațiune este arătata de d. I. Kalinderu, în protestul pe care d-sea l-a adresat la 25 Martie 1881, judelui de comercia al tribunalului din Berlin. „Sentința de la 5 februarie,zice d-sea, privesce numai părțile în litigiu, și nu pate deci fi esecutată într’un mod care se atingă că a treia personă (Statul român). „ Statul român nu pate fi împedicat, pe baza acestei sentințe, în drepturile sale basate pe legea și pe dreptul internațional, și mai în special în dreptul de a numi direcțiunea Societății, și nu pote fi deposedat prin ștergerea direcțiunii. „Contractul acceptat de organele legale ale Societății, ratificat de corpurile legiuitore Române, devenit perfect și esecutat, nu este nici după testul sentinței de la 5 Februarie declarat ca neobligatoriu pentru Societate, considerată ca unitate juridică visa-vis de statul român. „Acesta nu s’ar fi putut face, decât deca în proces însuși Statul Român ar fi figurat. Afară de acest caz, nu se pot schimba drepturile guvernului Român, prin înscrieri sau prin ștergeri. Apoi, în privința esecutării reese chiar din motivele finale ale sentinței de la 5 Februarie, că ea nu obligă pe societate decât vis-avis de d. Kaufmann, d’a anula esecutarea decisiunilor de la 3 Marte și d’a face apoi ștergeri, și că d. Kaufmann nu pate se realiseze direct acesta, ci numai să facă uă cerere de îndemnisare, conform art. 778 din codul de procedură civilă. „Uă esecutare directă a Societății, conform art. 773 din codul de procedură civilă, nu este posibilă, pentru că anularea demisiunilor nu depinde esclusiv de voința Societății condamnate, ci și de autorizarea Guvernului Român, care nu a dat și nici nu va da autorizarea:“ E ca situațiunea, încurcată pentru d. Kaufmann, clară pentru Guvernul Român, care face din sentința de la Lipsea u hotărîre neaplicabilă. Aplicarea nu se póte face fără concursul Guvernului Român, deorece este vorba d’a desface ceea ce mai cu osebire de către dânsul s’a făcut. El însé refusă d’a da acest concurs, respunsjând :— „ce aveți cu mine ? Eu n’am avut proces, n’am fost nici judecat nici condamnat; am aplicat oă convențiune legalmente încheiată, și n’am desface nimic.“ Un telegramă anuncia bilele trecute că chiar tribunalul din Berlin a adoptat acest mod de a vedea în gestiunea căielor ferate. D. Kaufmann, în esecutarea sentinței tribunalului suprem de la Lipsea ceruse, ca Direcțiunea regală a căilor ferate să fi silită a esecuta acea sentință și a renunda la ștergerea inscripțiunii Societății din registrele tribunalului berlines. Tribunalul a respins acesta cerere ca atingătóre drepturilor bine dobândite ale celor d’al treilea ș’ale guvernului român. Situațiunea der s’a lămurit pe deplin : sentința de la 5 Februarie a fost declarată chiar de tribunal ca neprivind întru nimic pe guvernul român. D’altâ parte, guvernul în loc d’a aplica acea sentință, căreia chiar tribunalul refuză acum d’a-i recunosce vr’un efect practic, a făcut un pas mai mult către lichidarea și disolvarea Societății, prin denunțarea și plata obligațiunilor și la sută ale Societății, fără ca nimeni să potă opri acesta denunțare. Tóte protestările părții care dobândise sentința de la Lipsea fură zadarnice. După cum arăta d. I. Kalinderu într un memoriu al său de la 25 August anul curent, mai tote obligațiunile 6 la sută ale Societății s’au presintat spre a fi preschimbate în contra titluri de Stat 5 la sută, și puținele câte nu se vor presinta la schimb, vor fi plătite în numerar pene cel mult la 1 Februarie 1882, ultim termen fixat pentru deplina achitare a împrumutului social 6 la sută. Dă dată acesta plată făcută — și ea este aprope integral făcută—Societatea căielor ferate scapă și de orice datorie, și în acea posițiune, ea pate cu înlesnire se lichideze și să se disolve. Am spus-o de mai multe ori și nu vom înceta de a o repeți, pentru că aci e miezul cestiunii: răscumpărarea căielor ferate stă în proprietatea acțiunilor Societății căielor ferate. Fără acesta proprietate, nu avem rescumperarea, ori cât de bună near fi de altmintrele posițiunea nóstră juridică. Cu acesta proprietate, avem rescumperarea, ori cât de încurcată teoreticamente ar fi posițiunea nostră juridică. Acesta este astă ji vedit. Statul Român are în proprietatea sea mai tóte acțiunile primitive și de prioritate; are prin urmare și căiele ferate, face cu densele tot ce voiesce; tote complicările juridice de la Berlin nu ating întru nimic posițiunea sa de proprietar de fapt și de esploatator al linielor, fără nici un fel de amestec și de control străin. De aceea am spus-o totdeauna, în contra nesfîrșitelor speculațiuni juridice, atât de obicinuite la noi . Rescumperarea căielor ferate este mai presus de toto uă cestiune financiară, totul stă în dobândirea acțiunilor, și pentru acesta cele mai iscusite, mai înțelepte și mai nemerite combinațiuni juridice nu servesc la nimic. După trei ani de muncă juridică, în care am avut recurs la cei mai eminenți omeni de drept, dintre cari unul, d. I. Kalinderu, stă și în permanență la Berlin, însărcinat cu apărarea intereselor r românesci în acestă afacere, după trei ani de consultațiune și de sapiiite combinațiuni juridice, cu ce s’a ales într’un mod clar Statul Român ? Numai cu proprietara acțiunilor, dobândită prin mijloce cu totul financiare, și acesta proprietate îi este îndeajuns spre a desfide acum la rîndul său tóte silințele făcute pe terămul judecătoresc de adversarii săi. Este un fapt netăgăduit că, ori ce pas am făcut, în acesta însemnată cestiune, pe tărâmul juridic, am întâmpinat piedici. Orice pas am făcut case pe tărâmul financiar, a fost încununat de un deplin succes. Am voit să avem acțiunile, le am avut mai în totalitatea lor. D. I. Kalinderu ne arăta în memoriul său că, din 194,633,400 mărci, în acțiuni primitive, Statul posedă 189,027,000 mărci, din 38,362,500 mărci în acțiuni de prioritate. Statul posedă 37,592,550 mărci. Prin urmare, mai tote acțiunile sunt în mâna Statului, deci el este proprietarul căielor ferate. Când ne-am încercat case indirect într’un proces relativ neînsemnat, nu am câștigat, cu tote opiniunile iscusite și cu tot concursul juridic de care am dispus. Am voit să denunțăm obligațiunile și la sută ale Societății, operațiune financiară însemnată; nimeni nu ne-a putut opri, le am denunțat, le am achitat și am limpezit astfel, tot pe calea financiară, situațiunea nostră în rescumperarea căielor ferate. Am voit însă să strămutăm scaunul social de la Berlin la Bucureșci, deorece mai totalitatea [acțiunilor se află în România. Gestiunea 1: este curat juridică, și ecă ne opriți în loc. Lucrul nu are nici uă însemnătate și în deșert se bucură oposițiunea. Statul nu pate perde nimic din ce a dobândit; e vorba de orecare străgănire și alt nimic; totuși e destul să avem a face cu uă cestiune juridică, pentru ca îndată să fim în luptă cu tot felul de dificultăți. • Oposițiunea póte fi ense încredințată ca vom trece și peste acesta, cum am trecut peste multe altele și începutul s’a și făcut. Mai ântéiu, Societatea a dobândit prin ultima sentință confirmarea ștergerii firmei sale din registrul tribunalului de comerciu din Berlin. Când Societatea își are mai tote acțiunile în România, când și-a plătit tote datoriile, și când a depus și o cauțiune de 500,000 mărci pentru garantarea oricăror pretențiuni drepte s’ar mai ivi, ar fi atât de absurd de a ’i refuză strămutarea reședinței la Bucuresci, încât nu ne putem aștepta la acesta din partea „judecătorilor de la Berlin.“ Dar admițând că acest refus ar fi posibil, ei bine, ce daună ar resulta de aci pentru Statul român? Nici una. Mai ântâia direcțiunea Societății, acum că acesta și-a plătit tóte datoriile, ar putea prea bine să strămute reședința socială și fără voia judecătorului de comerciu. Cei ce fac șicană strămutării, vor putea să reclame și să dobânească oricâte sentințe ca cea de la Lipsca, tóte vor avea aceeași tristă sorta și reședința va fi bine strămutată. Noi n’am fi casé pentru uă asemene măsura. La cas ca judecătorul de comerciu, séu tribunalul de apel, să nu voiască a concura la strămutarea reședinței, părerea nostră ar fi să se proceda îndată la lichidarea societății. Acesta nimeni In lume n’o póte opri. Lichidarea póte ține mult timp, până la resolvarea proceselor ce sunt pendinte sau s’ar intenta. Societatea ar sta cnsé în lichidare, adică n’ar mai exista decât numai pentru lichidarea socotelelor; și în ziua in care acesta lichidare s’ar face, disolvarea s’ar rosti, și proprietatea Statului român ar fi limpede și curată. De altmintrele acesta proprietate este deplină și astâ~zi, din momentul ce mai tote acțiunile se află în stăpânirea Statului. Și cre de ce Statul ar mai avea a se teme? Casa Landau, cu toți aliații iei, cari se opun la tote mișcărele Societății și cari se împotrivesc și strămutării reședinței, nu posedă decât 4404 acțiuni, după cum s-a dovedit la votul asupra strămutării reședinței. Aceste 4404 acțiuni, reprezintă o sumă nominală de 1.321.200 mărci. Asupra acestei sume li se datoresce 60 la sută în titluri de Stat, cum s’a dat și celorlalți acționari. Maximul pretențiunii ce s’ar putea admite, ar fi dor plata integrală pe nominal, adică și restul de 40 la sută. Acest rest, la suma nominală de 1.321.200 mărci, este de 440.400 mărci.