Romanulu, iulie 1887 (Anul 31)
1887-07-12
598 Poetul Eminescu după cum află Liberalul se află deja mai bine, multamba îngrijilor seriose ce’i le da doctorul Isak, care l’a luat în căutarea sea, cum și ale surorei sale, d-sora Eminescu. Dupe hotârîrea bătrânului medic, poetul va pleca fi* hele acestea însoțit de sora sea la bâile de a Lacul Sârat. * * * Comisiunea instituita la Iași și însărcinată cu studiarea în principiu a cestiunei canalisărei Bahluiului s'a întrunit în sala primăriei din Iași unde s’a discutat asupra mai multor punte privitore la acesta importantă lucrare. Comisiunea a fost în unanimitate pentru utilitatea canalisărei de la care atârna salubritatea și înflorirea acestui oraș. Pentru redactarea raportului, comisiunea a însărcinat pe d-nii Grig. Cobâlcescu, M. Tzoni și inginer Catargi. * * * Comercianții de băuturi spirtase, isbițl de incendiul de la 3 Iunie din Botoșani, au adresat doua petițiuni colective, una d-lui ministru de interne, înmânata chiar cu ocasiunea visitei d-lui Radu Mihail, alta d-lui ministru de finance, prin care cer scutirea lor provisorie de tacta licenței, neputându-și continua momentan comerciul în condițiunile de mai înainte, ca unii ce-au rămas fară locuințe chiar. Cererea de Curierul român din Botoșani, ni se pare din cele mai naturale și mai juste, și ne mirăm, cum onor. minister nu s’a grăbit a le acorda deja acest favor, ba nici măcar a le răspunde pene astazi, ca bieții omeni se scie în ce condițiuni se afla, acum mai ales, când abia le au mai ramas 2—3 dile pene la termenul de plata a licenței pe semestrul Iuliu Decembre. INCENDII Democratul din Ploesci comunică : In naptea de Luni 22—23 ale curentei, orașul nostru a fost deșteptat de un nou sinistru, un incendiu s’a ivit la un grajd din strada Constanței, proprietatea d-lui D. Râpan cârciumar din obor. Causa nu este cunoscută, dar se crede că focul a luat naștere de la nisce fân. Pene se sosesc pompierii, tardiü ca totdeauna , focul a luat proporțiuni considerabile încât flăcările au coprins dependințele din curte, a doua magazine cu fața în obor, comunicându-se cu iațălă și la aceste magazine ce serveau una de boiangerie, proprietate a d-lui Filip boiangiu, și alta de cârciuma proprietate a d-lui Râpan. Cu ajutorul vecinilor și altor mai mulți cetățeni, sosiți de la locul sinistrului mai înainte de forța publică, s’a putut scote mare parte din marfa magazinelor și dependințelor, dar s’a ocasionat perderi prin asvârlirea marfei pe piață și prin lipsa de veghere la timp oportun, căci armata de pază a sosit și mai târziu. Alături de grajd fiind și dependințele unui alt magasin, proprietate a d-lui Tr. Negulescu, închiriat d-lor Niculescu și Ionescu bogasieri, s’au aprins și aceste dependințe, cu tote aceste magasinul ce cuprindea marfa de manufactură într’u cantitate mare, a fost apărat de pompieri, marfa îasé fiind scosă de cetățeni s’a făcut într’însa un mare ravagiu de care a profitat mulți pungași ce se ivesc la așa nenorocite împrejurări. Déca concursul cetățenilor onești n’a lipsit, s’a observat de altmintierea că agenții inferiori ai poliției păstrau un indeferentism patent pene când șeful lor prin amenințări i-a scos din acesta culpabilă stare. Intre acestea remarcăm că lipsa de pompe suficiente cu întinderea focului și lipsa de apa din causa insuficienței sacalelor, péne au sosit cele ale antreprenorului de stropit stradele, ca să alimenteze cele două pompe numai ale căror furtune au trebuință de reparație ca să conducă bine apa. Tárdiü au fost aduse și cangele pe brațe de bieții pompieri, în lipsa carului de altă dată, care nu se scie ce s’a facut. Cu durere am mai remarcat că afară de pungașii veniți spre prada, s’a aflat un dorobanț, adus din cazarmă, care găsind un punga cu bani într’uâ cameră, a fost surprins de un cetățean cum din pungă își vîra bani în buzunar; smulgându-i-se punga din mâni cu ce mai rămăsese, a fost predată autorităței presinte, iar soldatul a dispăru și nu s’a mai recunoscut. Atragem atențiunea celor în drept asupra acestui rol și condamnabil fapt. —a— arendașului precum și mai mulți bani și bijuterii. Pădurarul se află arestat și în curînd se spera că se vor prinde și autorii materiali ai acestei tâlhării cu omor. * Farchetul tribunalului Ilfov a prins pe un individ anume Ion Radulescu ce-i Jice și Ion Raducanu, autorul material al crimei de la bariera Rahovei, despre care am vorbit la timp și a cărei victimă a fost găsită decapitata. Sus numitul tagoduescu ce i se imputa , complicii sei énsé, cari au fost arestați curând după comiterea crimei, afirma»ca el este autorul material al acestei crvze. De altmintrelea el a fost recunoscut după un semn de la mâna stângă. * piarului Telegraful i se telegrafiază din Pitesc! că tâlharul Radu, numit Ion Lungu a fost împușcat în comuna Oesci la piciorul drept în sera de 23 iunie. Tâlharul totuși a fugit și apoi a fost prins la Bugheni, județul Muscel, împreună cu tâlharii Ianoș și alții. Potera a mai împresurat și pe alți tâlhari, dar nu a reușit să pue mâna pe ei. Se crede positiv ca acești din urmă tălhari sunt anume Nicolae Avram, Tudor Vasile Ivanovici și Constantin Olteanu, toți din banda lui Stancu Lupu. Tâlharii au trecut în județul Ilfov. In Corespondința provincială din piatra citim următorele : Duminecă 2L spre 22 luni la orele 12 trecute din nopte pe un vânt destul de puternic a isbucnit un foc grozav în mahalaua Precistei de sus aprope de malul Bistriței și în interval de un oră a prefăcut în cenușă locuințele și atenanțele mai cu tot avutul lor a cetățenilor Theodor Brudariu unul din fruntașii locuitori ai acelei mahalale, a lui Ion Blăgescu și a altor doui locuitori, aflându-le peste 100 merte popușoi bătuți, orz, ovăz, viței, uneltele de gospodărie, cară, și după cum ni se spune și banii care îi aveau strînși fiindcă focul ’i-a surprins și n’a avut chip a scote nimic așa precum locuințele și tóte atenanțele erau construite de material ardetor. Furia cu care au ars aceste acarete, alimentat fiind focul cum am curs de furtună, a produs că spaimă generală, eucă șindrilele aprinse se duceau de furtună în depărtare de un kilometru. Mulțumită unei energii bine înțelesă, focul s’a localisat. Pagubele se estimezá aprope la 20.000 de lei. —6— Liberalul din Iași relatează următorele : Asta nopte pe la orele 1 și jum. a isbucnit un incendiu mare în strada Cruce, desp. N. El a luat naștere de la grăjdul caselor birjarului cu un cal No. 152 numit Iancu sin Avram, căruia i se mai zice și Ghinică. De la grajd se comunică la casa acestuia compusă din 4 odăi. De acolo lățindu-se focul, s’a aprins casa d-nei Aspazia Dragomirescu compusă de asemenea din patru odăi și în fine școla de fete din Podul lung. Tote casele arse sunt asigurate la Unirea. Este de observat énse că la acest evreu a mai ars grajdul acum câțiva ani împreună cu casele, în alt rând numai grajdul, apoi la fiul séu a ars de asemenea un grajd acum câtva timp în urmă. Fiind cnsé asigurat nenorocirile acestea nu’lpagubeau pe densul personal așa de mult. Focul de asta nópte l’a găsit asigurat ca și mai înainte. TÂLHARI PRINȘI • Am anunțat mai filele trecute că s’a prins un pădurar, complicele autorilor tâlhăriei cu omor din comuna Gâlbinaș, din județul Ilfov. Eca acum nioi detaliuri după Voința Națională . Pădurarul se numeste Mihalache Nicolae Gogoșaru, pădurar de pe moșia Statului Moara Nouă, el a fost prins de d. jude instructor Manescu împreună cu d. topeseu, subprefectul plășel Negoesci. El a declarat că a primit 20 lei pentru a conduce pe tâlhari la locuința arendașului de la Galbinas. După arătările acestuia s-au găsit la tâna unui tovarăș al lui George Avram, fratele banditului Nicolae Avram Toader, între comunele Mănăstirea și Chiselet, ceasornicul ROMANULU 18 IULIU 1887 CRONICA JUDICIARA Stancu Lupu și banda sea înaintea curței cu jurați din Ialomița. Pentru cifrele de 6, 7 și 8 Iuliu viitor s’a ficsat judecarea procesului vestitului bandit Stancu Lupu împreuna cu banda sa. Curtea cu jurați din Ialomița va fi prezidată de d. Iorgulescu, membru curții de apel din Bucuresci; acusațiunea va fi susținută de către un procuror de secție al acestei curți, probabil d. Cociaș. Stancu Lupu a luat ca apărător pe d. advocat Vasile Vineș. Printre acuzații se scie că figuraze d-nii Constantinide, Spiropole și Moraitini, arendașii moșiei Gostinari din Ilfov; apărarea lor se va face de către d-nii advocați: I. Poenaru-Bordea, Gr. Petroni, V. Vineși și Ath. Stoenescu. Dezbaterile promit a fi forte interesante, vom face la timp, vă dare de somn asupra lor. Pentru a fi publicăm actul de acusațiune : ACT DE ACUSAȚIUNE Camera de punere sub acusare a cursei de apel din Bucuresci, a declarat prin decisiunea No. 90 din 15 Aprile 1887 că sunt sarcini și indicii suficiente cari să motiveze punerea sub acuzare a prevențiilor Stancu Lupu, Niță Radu Păun, Gheorghe Pavel Petre Câmpulungianu, Sandu Mocanu, Constantin Marin Jis și Olteanu, Nicolae Mocanu, Dinu Câmpulungianu, Dumitru Bulgaru, Nae Țiganu, Ion Saulea, Bucur Surdu, Gheorghe Dumitru, Dumitru Chioru și Ion Doicul pentru mai multe crime și delicte ce au comis, iar contra prevențiilor Bradetu Ion, Andreiu Spiropulo, Vasile Constantinide și Nicolai Moraitini pentru crima pedepsită de art. 52 cod. penal combinată cu art. 53 și 54 pentru Vasile Constantinidi, și în consecința a dispus trimiterea numiților înaintea curții cu jurați din județul Ialomița, spre a fi judecați conform legei. Noi procurorul general în esecutarea menționatei decisiuni și după un nouă examinare a actelor de procedura penala instruite în causă, espunem următorele: Numerósele tâlhării și furturi comise în județele Ialomița și Vlașca, într-un interval forte scurt avuse ca resultat de a întroduce spaima și neliniștea printre locuitorii de la sate, cari se vedeau amenințați atât în viata precum și avutul lor, ba încă ajunsese la culme, nu sciau sărmanii omeni ce măsuri se ia de pază, câd se vedeau atacați în timpul nopței de la banda de făcători de rele armați cu revolvere, puști și ciomege și trebuiau să le dea tot ce aveau în casă pentru a -și protegia viața. Se soia în tot județul Ialomița cu Stancu Lupu cu banda se a cutreera în tote părțile și jefuește, tâlhăriile se succedau la intervale de scurtă durată, nu mai era nici un secret pentru nimeni câ autorul era Stancu Lupu; acest nume ajunsese a fi agroza și tererea copiilor chiar, autoritățile administrative desfășurau cea mai mare activitate pentru a scăpa județul de acest flagel înse mult timp urmăririle au urmat înfructase din cauză că acesta bandă de tâlhari bine organisată, soluse a ’și procura adaposte, găsise omeni cari în loc să’i dea pe mâinile justiției, in loc să dea concursul lor administrațiunei pentru a se pune capăt jafurilor și furturilor, se făcuseră din contră productivă tâlharilor pe cari îi primeau în casele lor, petreceau cu dânșii, le ofereau ospitalitatea, ci mai mult încă îi puneau în curentul urmăririlor ce se îndreptaseră contra lor, și astfel acest Stancu Lupu și cu banda lui continuau pe cea mai înaltă trepta seria tâlhăriilor. Aceleași lucruri se petrecea și în județul Vlașca, aceiași spaimă se răspândise și în acel județ, aceiași bandă de răufăcători bântuia când în Ialomița când în Vlașca și a trebuit ca se se ia miăsuri eroice pentru ca autorii acestor fapte să fie prinși, gazdele date pe față, justiția represinta să încapă cercetările, și liniștea să fie redată omenilor din cele două județe. Din moment ce Stancu Lupu, Niță Radu Păun, Sandu Mocanu, și Gheorghe Pavel Petre Câmpulungianu au fost prinși și încarcerați, ceil’alți acusați au fugit și s’au răspândit mai cu semn vedéa ca și ocrotitorii lor aceia cari le procurau gânduire au fost și dânșii depuși în arestul preventiv. Incepându-se investigațiunile s’a stabilit cele ce urmezu. Acusatul Stancu Lupu, născut în Oltenița, om inteligent, a fost crescut în mijlocul familiei sale, unde daca nu venise omeni cu un posițiune socială mai înaltă, cel puțin fusese înconjurat de rude oneste și active cari prin munca lor își igonisea asistența, nimic nu găsim în timpul copilăriei acestui acuzat, care să-l fi predispus la fapte rele, din contră onestitatea și munca erau exemplele pe cari le avusese în fața sa. Acest acusat se și căsătorise chiar cu un femeie mundóre, care ținea la dânsul, îi născuse mai mulți copii și prin urmare totul contribuia ca să facă din Stancu Lupu un cetățian util atât térzi precum și lui și familiei séle. Déca pené la un timp Stancu Lupu, nu s’a abătut de la datoriile sele de om în societate, ’1 vedem cnsé că de uă dată pârasesce căminul familiei, ’si abandoneza rudele, soția și chiar pe copii săi, se asociada cu renumitul tâlhar Sogur, se duce în pădurea unde se afla Ion Brâdet și începe tâlharii și furtun sub capileria lui Sogur și apoi a lui Marincu Anghel, adăpostiți de Ion Brédet au comis numerose crime și delicte, până când Sogur a fost prins. De atunci Stancu Lupu, fuge în Bulgaria, vine din nou în România, e prins și depus în arest, dar reușește a scăpa în două rînduri, și cu tote că mai multe decisiuni ’1 condamnaseră, nu puteai parchetul să pue mâna pe dînsul reușind continuă a fugi. Râmâind singur, Stancu Lupu reușește a’și compune că banda din ómeni fără capotâii, din desertorii din armată și sub conducerea sa, după ce’șî asigură concursul lui Ion Bradet, pădurarul al arendașilor Vasile Costanluidi, Andrei Spiropulo și Nicolai Moraitini cari’i servinu de gazde, începe în luna Iulie 1886 alta serie de crime, și în timp de două luni până când a fost prins, a comis următorele fapte: 1. In cuprinsul comunei Singureni din județul Vlașca se află uă pădure, proprietatea a d-lui Raducanu Ion. Ca administrator și casier se afla în luna Mai, anul 1886 Minea Iliescu, care locuia cu soția și copii săi. Casa se se afla în depărtare de Singureni cu 6 kilometre. Acuzații Stancu Lupu, Ivan Doicul, Dumitru Chioru, Constantin Marin Olteanu și Nicolae Mocanu s’au dus în sera de 19 Maiü în pădurea Singureni în scop de a jefui pe Minea Iliescu. In pădure au întâlnit pe un locuitor Marin Ion pe care ’l au întrebat daca Minea Iliescu este acasă, déca are cai de lueș și pe cine mai are în curte. Marin Ion vedénd pe acești acusați armați prin pădure s’a convins după întrebările ce’ au adresat că dânșii voesc să jefuiască pe Minea Iliescu și astfel trecând pe la casa acestuia în aceiași seru și găsind numai pe d-na Iliescu acasă căci soțul ei lipsea, a înființat’o câ în pădure se afla nișceameni suspecți, cari au adresat diferite întrebări tintând a sei cum e păzită casa, și că aceia voesce a comite uă tâlhărie. Abia plecase Marin Ion, abia d-na Iliescu avusese timpul să dea ordine a se închide porta și două dată au sosit, acolo și acusații cari au început se lovesca în portă spre a li se deschide. D-na Iliescu speriată, întrebă cine este acolo, acusații răspund omeni buni și continuau de a forța porta ceea ce a făcut ca d-na Iliescu să descarce uâ armă în acea direcțiune credlând că acusații se vor speria și se vor retrage. Servitorul Toader Bucur descarcă și dânsul pușca, înse acusații reușise a strica pofta și înainte ca d-na Iliescu se fi avut timpul de a se închide în casă, s-au repejit asupra ei și o conduse cu forța în odaia în care dormeau trei copii, dintre care cel mai mare de cinci ani, care a început a plânge vedend că mama lor este amenințată cu cuțitele de a fi omorâtă. Acuzații cereau bani, întrebuințau violențe asupra d-nei Iliescu ca să le arate unde este lada în care bărbatul său conservă banii, violențe cari au avut de resultat că d-na Iliescu ca sé scape cu viața a arătat lada în care Minea Iliescu păstra banii și le-a spus că cheia se află la bărbatul ei. Acuzații au spart lada și au luat suma de bani ce au găsit înăuntru. Apoi au trecut într’uă altă odae unde se afla un garderobă pe care asemenea au deschis o și de unde au răpit mai multe obiecte de valore, au descărcat u armă în spre patul unde dormeau copii, și eșind în curte au răpit cu forța doi cai amenințând pe servitori ca se pue șelile pe dânșii și lăsând în casă pe d-na Iliescu legată de gât cu un ștrang au plecat în pădure. N. imediat după comiterea acestei tâlhării aceiași apusati Stancu Lupu, Ivan Doicul, Dumitru Chioru, Constantin Marin Olteanu și Nicolae Mocanu au plecat ca să jefuiască și pe Nae Dumitrescu logofătul moșiei care locuia la gura aceleași păduri. In aceiași napte de 19--20 Maiü anul 1886 Nae Dumitrescu care dormea afară pe prispă, aude câinii lntrând și nesciind ce se petrecea desceptat pe servitorul seu Dumitru Duță care era culcat în bătătura casei la câțiva pași de dânsul și vânând că sgomotul a încetat a cerut de la servitor puțină apă. Imediat casé acuzații au intrat înăuntru și punând mânele pe Dumitru Duță l’au legat și l’au dus în sala la vatră unde l au trântit jos. Apoi au luat și pe Nae Dumitrescu și târâși l’au dus în casă, l’au pus în genuchi și l’au amenințat câ’l vor omorî dacá nu le va da toți banii cari ’i are în casă. Nae Dumitrescu vedend pericolul la care era espus a început a se ruga de Stancu Lupu sé’l ierte dicându-i «iarta-me cu conașule» și ca se scape le-a dat toți banii cari ’i avea. Acuzații au luat apoi prin violențe mai multe obiecte din casă, și apoi au plecat la Nedelcu, socrul lui Dumitru Chioru, din comuna Fundul- Chiselet plasa Oltenița, unde au împărțit banii și obiectele provenite din aceste două tâlharii. Acolo a intrat în banda lui Stancu Lupu și Dinu Câmpulungeanu, iar Ivan Doicul și Dumitru Marin au trecut în Bulgaria. De la Fundul-Chiselet acusații cel-l-alți s’au dus la Pribegi, județul Ialomița, unde au întâlnit pe Nae Vărzarul și pe Nae Țiganul și au comis apoi al 3-lea fapt. III. Acusații Stancu Lupu, Nae Vârzaru, Constantin Marin Olteanul, Nicolai Mocanu, Dinu Câmpulungeanu și Nae Țiganul bine armați s’au dus în noptea de 11—12 luniü anul 1886, în comuna Bordușelile, județul Ialomița, la casa locuitorului Ilie Vasilescu, despre care luase informațiuni câ are bani mulți, au spart bordeiul de la pivniță și pe acolo s’au introdus în casă în care dormea Ilie Vasilescu, și au început să’l loviască cu paturile puscilor cerându-i bani. Ilie Vasilescu le-a spus câ banii pe cari îi avea i-a dus la Bucuresci lui Marinache Popescu. Acusații case nu s’au mulțumit pe acest râspuns și cereau să le arate chitanță de plata banilor. Ilie Vasilescu a încercat să fugă dar a fost oprit de acusați, trântit jos și amenințat cu cuțitele câ are să fie omorât. Femeea lui Ilie Vasilescu a reușit să fugă și să ceară ajutor, că fiică a lui țipa asemenea, dar a trebuit ca să tacă fiind și dânsa amenințată cu mortea. Acusații au căutat apoi peste tot se gasesca bani și negăsind nimic, Stancu Lupu îi adreseza lui Vasilescu cuvintele: «să te mănânce fript acela care te-a vândut, căci nouă ni se spuse că avem să găsim bani mulți», și apoi luând mai multe obiecte din casă au plecat în pădurea Obilești unde au petrecut ziua și de unde s’au sfătuit ca să plece să comită a patra tâlhărie. (Sfîrșitul în No. viitor). -----------------nilȚITOi awww—i I --------------- I. V. A. Urechi, și părintele S. FI. Marian față cu procovatul din 2010 Decembre 25. (Urmare 1) Déca ar fi lucrul așa cestiunea ar fi limpede de tot. Nu casé totd’auna anul civil vechiu se începea cu Septembre; avem urme prin înscripțiuni care ne arată ca se începea adesea cu Ianuaria, cum e astăzi- Acesta nedecisiune a produs și va produce mare încurcare, căci ce ar fi mai simplu decât adice , îndată ce veci lunile Septembre, Octombre, Noembre și Decembre scad 5509 și aflu anul. In cașul de față 7010 Decembre 25 ar corespunde anului de la Crist 1501 Decembre 25, și ne am mântui cu părerea că par. Marian greșește când citește dată de 7010 Decembre 25, cu 1502. Dar am zis mai sus că amândoi greșesc, să intrăm acum în mai de aprope cercetare. I) Noi găsim urme că anul civil începea de multe ori la Ianuaria. Așa avem inscripțiunea de d’asupra ușei de la mănăstirea Sucéva, făcută de Ștefan Voevod în 1 A se vedea Românulă de la 11 Iuliu. Ace bine, ce minunat, ce folositor ar fi fost décà bunierä, pe lângă Cronica lui, boerul cel glumeț la vorbă și hazliU la fire, vornicul Ion Neculcea ne-ar fi făcut pentru ântâia jumătate a secolul XVIII ceia ce d. Ion Ghica a făcut pentru acesta a secolului nostru ! Ce portrete ! ce tabele! ce scene vióie ca acelea ale paysagiștilor olandesi! Și cu privire la pictură, uă observațiune pe care o veți găsi în Scrisori cel puțin din 5 in 5 pagine. Pentru un pictor român nu e carte mai suggestivâ, adică, pe românesce aplă, nu e carte care sé’i dea mai mult ghiee în înjghebarea unor scene, unor subiecte de tabele decât Scrisorile. Sunt în Scrisori scene și subiecte pentru tote scelele. De am ave scele tot atât de numerose ca Italia secolului XVI și tot și-ar găsi, conform cu principiile lor, în Scrisori ba âncă cu prisos subiecte cari să le satisfacă. Vom vede dacà însușirile eminamente suggestive ale volumului d-lui Ion Ghica vor înrîuri asupra imaginațiunei creatrice a pictorilor. Despre noi, nu dorim nimic alt decât continuarea la infinit a acelor amintiri despre un trecut cu atât mai necunoscut cu cât e mai apropiat, cu atât mai interesant și mai instructiv cu cât însemneza redeșteptarea României, punerea temelielor prime de nișce muncitori cari au trecut, trec și vor trece toți în istoria, zugrăvirea unei stări de lucruri în care contrastele erau fenomenale, într’un cuvânt povestirea vie a vremurilor în cari au trăit moșii și părinții noștrii. După acest prim volum, un altul de Scrisori, și apoi un altul, și Orăși un altul nu vor reuși nici o dată a obosi atențiunea și a micșora interesul cititorului român,— căci tóte semănând acestuia d’äntain vor fi minunate. De la acest trecut atât de apropiat până la presintele care fuseseri nu e tocmai departe. Décá între Scrisorile d-lui Ion Ghica cu a lor povestire care ne duce pene în pragul lui 48 cu Nicolae Bălcescu și între Luptele Românilor în resbelul din 1877-1878 de d. Teodor C. Vâcarescu (volumul II, Luptele în Bulgaria) am ave iarăși nisce Scrisori sau vr’uâ scriere de altfel care se lege pe 1848 cu 1878, șirul ar fi continuu, lanțul istoriei nóstre și-ar avea tóte inelele și verigele sale. Renascerea, revoluțiunea, unirea, Domnul străin, independința s’ar afla în strînsă, indisolubila și firesca legătură cum sunt și în realitate. Oricum ar fi cititorii și-aduc aminte că anul trecut am vorbit într’unul din aceste Cariere de primul volum al lucrărei d-lui Vâcărescu, în care se cuprindea povestirea faptelor dinaintea trecerei armatei române în Bulgaria. Cititorii mai scuu încă de acum câteva luni că lucrarea d-lui Vacarescu a avut deosebita onore a fi încoronata de Academia română. In volumul II ce primirăm septemânile trecute, autorul urmeza pas cu pas mersul armatei române duép trecerea pe țărmul drept al Dunărei și pâna la finele rasboiului. Ca paginile acestea se citesc cu mai mult interes decât acelea ale primului volum, că inima bate cu multă putere la reamintirea și reînviarea timpurilor de acum 10 ani când armata română părăsi pământul țârei și trecu în Bulgaria, ducând în cutele stindardelor spre viitorul României independente ; că mintea judecă și mai bine, din cele ce autorul spune în acest al doilea volum, câte rude pote da munca bine înțelesă și în al doilea rând când de mare este nedreptatea omenilor — lucrul nu sufere îndoială. Prin însăși natura subiectului urma ca volumul II din Luptele Românilor să fie mai interesant ca primul. Stilul de asemenea e [mai curgător, mai bogat, presărat nu e vorbă pe ici pe calea (mai mult în cartea VI, forte rar în cărțile urmâtore) cu câteva galicisme (ca să fiă de semânțâ!) dar vin, convins și acolo, unde cu toți Românii, autorul simte că inima’i saltă de mândriă străbună, el se ridică, devine elocint și vibrant de entusiasm. Paginele consacrate luăreî Plevrei sunt minunate și emoționătore în tota puterea cuvintului. Descripțiunea șoselei care duce spre Sofia și aceia a malurilor Vidului sunt făcute cu frumóse culori. Și daca într’alte pagine ne pare că enumerarea luptelor, a forturilor, a armatelor și regimentelor cari atacă, apără sea esecută erudite masuri strategice obosesc atențiunea cititorului, lucrul trebue atribuit ántâia naturii și al doilea unei lipse, singura pe care noi, profani în ale strategiei, o imputăm cartei d-lui Teodor Vacarescu, însuși d-nia sa ne spune ca Luptele Românilor nu a fost scrisă pentru a fi definitiva istoria a resbelului, acea adică pe care, considerând-o drept clasică, militarii o vor studia. Prin urmare, altul fiind caracterul lucrărei, episodele, amănuntele pitoresc, scenele isolate, atât de proprie, când sunt bine spuse, a’ți spune multe ar fi meritat să’si gasesca locul în cartea d-lui Văcărescu. Ași fi stăruit cu mai multe amănunte, ași fi grămădit mai multe culori în Luarea Plevnei, ași fi descris cu un fel de frâțască iubire viéta soldaților în șanțurile redutelor și ași fi ilustrat disele mele cu fapte singulare ce s’au petrecut în ele. Sunt atât de vorbitare asemenea episode. Lucrul e tot de adevărat încât, când e vorba de armistițiul încheiat în fața Plevnei pentru îngroparea morților, cele ce ni se spune despre politețele reciproce ce-și faceau Turcii și Românii ne pricinuesc cu deosebită plăcere. De-ar fi fost mai multe paginele de felul acesta, cartea d-lui Văcărescu ar fi vedut numărul cititorilor săi că se măresce în mod considerabil. Constatarea acestei lipse înse nu ne va împedica a recunosce și de rândul acesta cum am recunoscut și primului volum calitatele lucrarei. Adăugăm cu tonul ce d. T. Vâcărescu a luat la finele volumului pentru a vorbi de congresul din Berlin, de nedreptatea Europei în genere și a Rusiei în particular pentru Români și drepturile lor, este tonul cel mai demn. Observațiunile ce autorul Luptelor Românilor face asupra congreselor și tractatelor de pace în care nu dreptatea ci patima a domnit sunt din cele mai adevărate. La pag. 420 găsesc următorele întemeiate rânduri : «Hotârîrile congreselor, cu tote lucrările «imperfectei naturi omenesci, pot greși. «Când congresul de la Münster și Osnabrück, în 1648, proclama dreptul Țâurilor-de-Jos de a se constitui în națiunea liberă și independentă, el făcea un act «de dreptate care ține și pene astadi. «Când cnsé congresul din Viena de la «1815 unia cu sila națiunea belgiană cu «regatul olandez, el făcea un act nedrept «în contra liberii disposițiuni de sine a „poporelor, și la 1830 Belgia se despărția «de Olanda. Când același congres la 1815 „confirma independența și neutralitatea elvețiană, el făcea un lucru înțelept și «dăinuitor. Când îmbucățea éase peninsula italică în suma de petice și de guverne nesuferite și, în mare parte străine, așa încât principele de Metterniche «putea dice că Italia nu este de no uă «espresiune geografică, congresul făcea un «act netrainic. Italia este astadică națiune liberă, mare, unită sub un rege «italian». Cine a fost Baruch sau mai bine Benedict Spinoza, filosoful cel fără semen în înșirarea inexorabila a argumentelor ? Pentru a răspunde și a face cunoscut întru tote pe cugetătorul din Amsterdam și Haga ne-ar trebui nu un Curier ca acesta, nu un fiăr întreg, nu un volum, ci că întrega viața de om consacrată numai și numai Spinozitsmului, atunci pute, fie póte, am pute pricepe formulele geometrico-metafizice ale filosofiei lui Spinoza, atunci numai cele trei temelii ale Spinozismului, substanța, atributul și modul cu tote deducțiunile lor infinite ca și firea acestor trei factori universali, ne-ar fi cunoscute , am pute, ținându-ne bine și la fie ce pas suflând greu pentru a ne încorda și mai bine atențiunea, se urmărim pe Spinoza din deducțiune în deducțiune, din teoremă în teoremă, din formulă în formulă: Lamartine de cea cu minunata potrivela despre Spinoza : C'était un hőmmé doux, de chétive natnre, Qui, tout en polissant des verres de lunettes, Sut mettre l’univers en formules trés nettes, Si nettes que le monde en fut épouvanté. Cu tata implacabila algebră din forma-