Romanulu, iulie 1887 (Anul 31)

1887-07-12

598 Poetul Eminescu după cum află Libera­lul se află deja mai bine, multamba în­­grijilor seriose ce’i le da doctorul Isak, care l’a luat în căutarea sea, cum și ale surorei sale, d-sora Eminescu. Dupe hotâ­­rîrea bătrânului medic, poetul va pleca fi* hele acestea însoțit de sora sea la bâile de a Lacul­ Sârat. * * * Comisiunea instituita la Iași și însărci­nată cu studiarea în principiu a cestiunei canalisărei Bahluiului s'a întrunit în sala primăriei din Iași unde s’a discutat asupra mai multor punte privitore la acesta im­portantă lucrare. Comisiunea a fost în u­­nanimitate pentru utilitatea canalisărei de la care atârna salubritatea și înflorirea a­­cestui oraș. Pentru redactarea raportului, comisiunea a însărcinat pe d-nii Grig. Co­bâlcescu, M. Tzoni și inginer Catargi. * * * Comercianții de băuturi spirtase, isbițl de incendiul de la 3 Iunie din Botoșani, au adresat doua petițiuni colective, una d-lui ministru de interne, înmânata chiar cu ocasiunea visitei d-lui Radu Mihail, alta d-lui ministru de finance, prin care cer scutirea lor provisorie de tacta licen­ței, neputându-și continua momentan co­­merciul în condițiunile de mai înainte, ca unii ce-au rămas fară locuințe chiar. Ce­rerea d­e Curierul român din Botoșani, ni se pare din cele mai naturale și mai juste, și ne mirăm, cum onor. minister nu s’a grăbit a le acorda deja acest favor, ba nici măcar a le răspunde pene astazi, ca bieții omeni se scie în ce condițiuni se afla, acum mai ales, când abia le au mai ramas 2—3 dile pene la termenul de plata a licenței pe semestrul Iuliu­ Decembre. INCENDII Democratul din Ploesci comunică : In naptea de Luni 22—23 ale curentei, orașul nostru a fost deșteptat de un nou sinistru, un incendiu s’a ivit la un grajd din strada Constanței, proprietatea d-lui D. Râpan cârciumar din obor. Causa nu este cunoscută, dar se crede că focul a luat naștere de la nisce fân. Pene se sosesc­ pompierii, tardiü ca tot­dea­una , focul a luat proporțiuni considerabile în­cât flăcă­rile au coprins dependințele din curte, a doua magazine cu fața în obor, comuni­­cându-se cu iațălă și la aceste magazine ce serveau una de boiangerie, proprietate a d-lui Filip boiangiu, și alta de cârciuma proprietate a d-lui Râpan. Cu ajutorul ve­cinilor și altor mai mulți cetățeni, sosiți de la locul sinistrului mai înainte de forța publică, s’a putut scote mare parte din marfa magazinelor și dependințelor, dar s’a ocasionat perderi prin asvârlirea marfei pe piață și prin lipsa de veghere la timp o­­portun, căci armata de pază a sosit și mai târziu. Alături de grajd fiind și dependin­țele unui alt magasin, proprietate a d-lui Tr. Negulescu, închiriat d-lor Niculescu și Ionescu bogasieri, s’au aprins și aceste dependințe, cu tote aceste magasinul ce cuprindea marfa de manufactură într’u­ cantitate mare, a fost apărat de pompieri, marfa îasé fiind scosă de cetățeni s’a fă­cut într’însa un mare ravagiu de care a profitat mulți pungași ce se ivesc la așa nenorocite împrejurări. Déca concursul ce­tățenilor onești n’a lipsit, s’a observat de altmintierea că agenții inferiori ai poliției păstrau un indeferentism patent pene când șeful lor prin amenințări i-a scos din a­­cesta culpabilă stare. Intre acestea remar­căm că lipsa de pompe suficiente cu în­tinderea focului și lipsa de apa din causa insuficienței sacalelor, péne au sosit cele ale antreprenorului de stropit stradele, ca să alimenteze cele două pompe numai ale căror furtune au trebuință de reparație ca să conducă bine apa. Tárdiü au fost aduse și cangele pe brațe de bieții pompieri, în lipsa carului de altă dată, care nu se scie ce s’a facut. Cu durere am mai remarcat că afară de pungașii veniți spre prada, s’a aflat un dorobanț, adus din cazarmă, care găsind un punga cu bani într’uâ cameră, a fost surprins de un cetățean cum din pungă își vîra bani în buzunar; smulgându-i-se punga din mâni cu ce mai rămăsese, a fost predată autorităței presinte, iar solda­tul a dispăru și nu s’a mai recunoscut. Atragem atențiunea celor în drept asupra acestui rol și condamnabil fapt. —a— arendașului precum și mai mulți bani și bijuterii. Pădurarul se află arestat și în curînd se spera că se vor prinde și autorii materiali ai acestei tâlhării cu omor. * Farchetul tribunalului Ilfov a prins pe un individ anume Ion Radulescu ce-i Jice și Ion Raducanu, autorul material al cri­mei de la bariera Rahovei, despre care am vorbit la timp și a cărei victimă a fost găsită decapitata. Sus numitul tagoduescu ce i se imputa , complicii sei énsé, cari au fost arestați curând după comiterea crimei, afirma­­»ca el este autorul material al acestei crvze. De altmintrelea el a fost recunoscut după un semn de la mâna stângă. * piarului Telegraful i se telegrafiază din Pitesc! că tâlharul Radu, numit Ion Lungu a fost împușcat în comuna Oesci la pi­ciorul drept în sera de 23 iunie. Tâlharul totuși a fugit și apoi a fost prins la Bu­­gheni, județul Muscel, împreună cu tâlharii Ianoș și alții. Potera a mai împresurat și pe alți tâlhari, dar nu a reușit să pue mâna pe ei. Se crede positiv ca acești din ur­mă tălhari sunt anume Nicolae Avram, Tudor Vasile Ivanovici și Constantin Ol­­teanu, toți din banda lui Stancu Lupu. Tâlharii au trecut în județul Ilfov. In Corespondința provincială din piatra citim următorele : Duminecă 2L spre 22 lun­i la orele 12 trecute din nopte pe un vânt destul de puternic a isbucnit un foc grozav în ma­halaua Precistei de sus aprope de malul Bistriței și în interval de un oră a prefăcut în cenușă locuințele și atenanțele mai cu tot avutul lor a cetățenilor Theodor Bru­­dariu unul din fruntașii locuitori ai acelei mahalale, a lui Ion Blăgescu și a altor doui locuitori, aflându-le peste 100 merte popușoi bătuți, orz, ovăz, viței, uneltele de gospodărie, cară, și după cum ni se spune și banii care îi aveau strînși fiind­că focul ’i-a surprins și n’a avut chip a scote nimic așa precum locuințele și tóte atenanțele erau construite de material ar­­detor. Furia cu care au ars aceste acarete, a­­limentat fiind focul cum am curs de fur­tună, a produs că spaimă generală, eucă șindrilele aprinse se duceau de furtună în depărtare de un k­ilometru. Mulțumită unei energii bine înțelesă, fo­cul s’a localisat. Pagubele se estimezá aprope la 20.000 de lei. —6— Liberalul din Iași relatează următorele : Asta nopte pe la orele 1 și jum. a is­bucnit un incendiu mare în strada Cruce, desp. N­. El a luat naștere de la grăjdul caselor birjarului cu un cal No. 152 nu­mit Iancu sin Avram, căruia i se mai zice și Gh­inică. De la grajd se comunică la casa acestuia compusă din 4 odăi. De a­­colo lățindu-se focul, s’a aprins casa d-nei Aspazia Dragomirescu compusă de aseme­nea din patru odăi și în fine școla de fete din Podul­ lung. Tote casele arse sunt a­­sigurate la Unirea. Este de observat énse că la acest evreu a mai ars grajdul acum câți­va ani îm­preună cu casele, în alt rând numai graj­dul, apoi la fiul séu a ars de asemenea un grajd acum cât­va timp în urmă. Fiind cnsé asigurat nenorocirile acestea nu’lpa­­gubeau pe densul personal așa de mult. Focul de asta nópte l’a găsit asigurat ca și mai înainte. TÂLHARI PRINȘI • Am anunțat mai­­ filele trecute că s’a prins un pădurar, complicele autorilor tâl­hăriei cu omor din comuna Gâlbinaș, din județul Ilfov. Eca acum nioi detaliuri după Voința Națională . Pădurarul se numeste Mihalache Nicolae Gogoșaru, pădurar de pe moșia Statului Moara Nouă, el a fost prins de d. jude instructor Manescu împreună cu d. t­op­eseu, sub­prefectul plășel Negoesci. El a declarat că a primit 20 lei pentru a conduce pe tâlhari la locuința arenda­șului de la Galbinas. După arătările acestuia s-au găsit la tân­a unui tovarăș al lui George Avram, fratele banditului Nicolae Avram Toader, între co­munele Mănăstirea și Chiselet, ceasornicul ROMANULU 18 IU­LIU 1887 CRONICA JUDICIARA Stancu Lupu și banda sea înaintea cur­­ței cu jurați din Ialomița. Pentru cifrele de 6, 7 și 8 Iuliu viitor s’a ficsat judecarea procesului vestitului bandit Stancu Lupu împreuna cu banda s­a. Curtea cu jurați din Ialomița va fi prezidată de d. Iorgulescu, membru curții de apel din Bucuresci; acusațiunea va fi susținută de către un procuror de secție al acestei curți, probabil d. Cociaș. Stancu Lupu a luat ca apărător pe d. advocat Vasile Vineș. Printre acuzații se scie că figuraze d-nii Constantinide, Spi­­ropole și Moraitini, arendașii moșiei Gos­­tinari din Ilfov; apărarea lor se va face de către d-nii advocați: I. Poenaru-Bor­­dea, Gr. Petroni, V. Vineși și Ath. Stoe­­nescu. Dezbaterile promit a fi forte interesante, vom face la timp, vă dare de somn asu­pra lor. Pentru a fi publicăm actul de a­­cusațiune : ACT DE ACUSAȚIUNE Camera de punere­­ sub acusare a cursei de apel din Bucuresci, a declarat prin de­­cisiunea No. 90 din 15 Aprile 1887 că sunt sarcini și indicii suficiente cari să mo­tiveze punerea sub acuzare a prevențiilor Stancu Lupu, Niță Radu Păun, Gheorghe Pavel Petre Câmpulungianu, Sandu Moca­­nu, Constantin Marin Jis și Olteanu, Ni­colae Mocanu, Dinu Câmpulungianu, Du­mitru Bulgaru, Nae Țiganu, Ion Saulea, Bucur Surdu, Gheorghe Dumitru, Dumitru Chioru și Ion Doicul pentru mai multe cri­me și delicte ce au comis, iar contra pre­vențiilor Bradetu Ion, Andreiu Spiropulo, Vasile Constantinide și Nicolai Moraitini pentru crima pedepsită de art. 52 cod. penal combinat­ă cu art. 53 și 54 pen­tru Vasile Constantinidi, și în consecința a dispus trimiterea numiților înaintea curții cu jurați din județul Ialomița, spre a fi ju­decați conform legei. Noi procurorul general în esecutarea menționatei decisiuni și după un nouă exa­­minare a actelor de procedura penala in­struite în causă, espunem următorele: Numerósele tâlhării și furturi comise în județele Ialomița și Vlașca, într-un inter­val forte scurt avuse ca resultat de a în­troduce spaima și neliniștea printre locui­torii de la sate, cari se vedeau amenin­țați atât în viata precum și avutul lor, ba încă ajunsese la culme, nu sciau sărmanii omeni ce măsuri se ia de pază, câd se vedeau atacați în timpul nopței de la ban­da de făcători de rele armați cu revol­vere, puști și ciomege și trebuiau să le dea tot ce aveau în casă pentru a -și pro­­tegia viața. Se soia în tot județul Ialomița cu Stancu Lupu cu banda se a cutreera în tote păr­țile și jefuește, tâlhăriile se succedau la intervale de scurtă durată, nu mai era nici un secret pentru nimeni câ autorul era Stancu Lupu; acest nume­­ ajunsese a fi agroza și tererea copiilor chiar, autoritățile administrative desfășurau cea mai mare activitate pentru a scăpa județul de acest flagel înse mult timp urmăririle au urmat înfructase din cauză că acesta bandă de tâlhari bine organisată, soluse a ’și pro­cura adaposte, găsise omeni cari în loc să’i dea pe mâinile justiției, in loc să dea concursul lor administrațiunei pentru a se pune capăt jafurilor și furturilor, se făcu­seră din contră productivă tâlharilor pe cari îi primeau în casele lor, petreceau cu dânșii, le ofereau ospitalitatea, ci mai mult încă îi puneau în curentul urmăririlor ce se îndreptaseră contra lor, și ast­fel acest Stancu Lupu și cu banda lui continuau pe cea mai înaltă trepta seria tâlhăriilor. Aceleași lucruri se petrecea și în ju­dețul Vlașca, aceiași spaimă se răspândise și în acel județ, aceiași bandă de rău­fă­cători bântuia când în Ialomița când în Vlașca și a trebuit ca se se ia miăsuri e­­roice pentru ca autorii acestor fapte să fie prinși, gazdele date pe față, justiția re­­presinta să încapă cercetările, și liniștea să fie redată omenilor din cele două ju­dețe. Din moment ce Stancu Lupu, Niță Radu Păun, Sandu Mocanu, și Gheorghe Pavel Petre Câmpulungianu au fost prinși și în­carcerați, cei­l’alți acusați au fugit și s’au răspândit mai cu semn vedéa ca și ocro­titorii lor aceia cari le procurau gânduire au fost și dânșii depuși în arestul pre­ventiv. Incepându-se investigațiunile s’a stabilit cele ce urmezu. Acusatul Stancu Lupu, născut în Olte­nița, om inteligent, a fost crescut în mij­locul familiei sale, unde daca nu venise omeni cu un posițiune socială mai înaltă, cel puțin fusese înconjurat de rude oneste și active cari prin munca lor își igoni­­sea asistența, nimic nu găsim în timpul copilăriei acestui acuzat, care să-l fi pre­dispus la fapte rele, din contră onestita­tea și munca erau exemplele pe cari le a­­vusese în fața s­a. Acest acusat se și că­sătorise chiar cu un femeie mund­óre, care ținea la dânsul, îi născuse mai mulți co­pii și prin urmare totul contribuia ca să facă din Stancu Lupu un cetățian util atât térzi precum și lui și familiei séle. Déca pené la un timp Stancu Lupu, nu s’a abătut de la datoriile sele de om­ în societate, ’1 vedem cnsé că de uă dată pârasesce căminul familiei, ’si abandoneza rudele, soția și chiar pe copii săi, se a­­sociada cu renumitul tâlhar Sogur, se duce în pădurea unde se afla Ion Brâdet și în­cepe tâlharii și furtun sub capileria lui Sogur și apoi a lui Marincu Angh­el, adă­postiți de Ion Brédet au comis numerose crime și delicte, până când Sogur a fost prins. De atunci Stancu Lupu, fuge în Bul­garia, vine din nou în România, e prins și depus în arest, dar reușește a scăpa în două rînduri, și cu tote că mai multe de­cisiuni ’1 condamnaseră, nu putea­i parche­tul să pue mâna pe dînsul reușind con­tinuă a fugi. Râmâind singur, Stancu Lupu reușește a’și compune că banda din ómeni fără capotâii, din desertorii din armată și sub conducerea s­a, după ce’șî asigură con­cursul lui Ion Bradet, pădurarul al aren­dașilor Vasile Co­stanl­uidi, Andrei Spi­ropulo și Nicolai Moraitini cari’i servinu de gazde, începe în luna Iulie 1886 alta serie de crime, și în timp de două luni până când a fost prins, a comis următo­rele fapte: 1. In cuprinsul comunei Singureni din județul Vlașca se află uă pădure, pro­prietatea a d-lui Raducanu Ion. Ca admi­nistrator și casier se afla în luna Mai, a­­nul 1886 Minea Iliescu, care locuia cu so­ția și copii săi. Casa se se afla în depăr­tare de Singureni cu 6 k­ilometre. Acuzații Stancu Lupu, Ivan Doicul, Du­­mitru Chioru, Constantin Marin Olteanu și Nicolae Mocanu s’au dus în sera de 19 Maiü în pădurea Singureni în scop de a jefui pe Minea Iliescu. In pădure au în­tâlnit pe un locuitor Marin Ion pe care ’l au întrebat daca Minea Iliescu este acasă, déca are cai de lueș și pe cine mai are în curte. Marin Ion vedénd­ pe acești acu­sați armați prin pădure s’a convins după întrebările ce’­ au adresat că dânșii voesc să jefuiască pe Minea Iliescu și ast­fel trecând pe la casa acestuia în aceiași seru și găsind numai pe d-na Iliescu acasă căci soțul ei lipsea, a înființat’o câ în pădure se afla nișce­ameni suspecți, cari­­ au a­­dresat diferite întrebări tintând a sei cum e păzită casa, și că aceia voesce a co­mite uă tâlhărie. Abia plecase Marin Ion, abia d-na Ili­escu avusese timpul să dea ordine a se închide porta și do­uă dată au sosit, acolo și acusații cari au început se lovesca în portă spre a li se deschide. D-na Iliescu speriată, întrebă cine este acolo, acusații răspund omeni buni și con­tinuau de a forța porta ceea­ ce a făcut ca d-na Iliescu să descarce uâ armă în acea direcțiune credlând că acusații se vor speria și se vor retrage. Servitorul Toader Bucur descarcă și dânsul pușca, înse a­­cusații reușise a strica pofta și înainte ca d-na Iliescu se fi avut timpul de a se în­chide în casă, s-au repejit asupra ei și o conduse cu forța în odaia în care dor­­meau trei copii, dintre care cel mai mare de cinci ani, care a început a plânge ve­dend că mama lor este amenințată cu cu­țitele de a fi omorâtă. Acuzații cereau bani, întrebuințau violențe asupra d-nei Iliescu ca să le arate unde este lada în care bărbatul său conservă banii, violențe cari au avut de resultat că d-na Iliescu ca sé scape cu viața a arătat lada în care Minea Iliescu păstra banii și le-a spus că cheia se află la bărbatul ei. Acuzații au spart lada și au luat suma de bani ce au găsit înăuntru. Apoi au trecut într’uă altă odae unde se afla un garderobă pe care asemenea au deschis o și de unde au răpit mai multe obiecte de valore, au descărcat u­ armă în spre patul unde dormeau copii, și e­­șind în curte au răpit cu forța doi cai a­­menințând pe servitori ca se pue șelile pe dânșii și lăsând în casă pe d-na Iliescu legată de gât cu un ștrang au plecat în pădure. N­. imediat după comiterea acestei tâl­hării aceiași ap­usati Stancu Lupu, Ivan Doicul, Dumitru Chioru, Constantin Marin Olteanu și Nicolae Mocanu au plecat ca să jefuiască și pe Nae Dumitrescu logofă­tul moșiei care locuia la gura aceleași păduri. In aceiași napte de 19--20 Maiü anul 1886 Nae Dumitrescu care dormea afară pe prispă, aude câinii lntrând și nesciind ce se petrece­a desceptat pe servitorul seu Dumitru Duță care era culcat în bă­tătura casei la câți­va pași de dânsul și vânând că sgomotul a încetat a cerut de la servitor puțină apă. Imediat casé acuzații au intrat înăuntru și punând mânele pe Dumitru Duță l’au legat și l’au dus în sala la vatră unde l au trântit jos. Apoi au luat și pe Nae Dumi­trescu și târâși l’au dus în casă, l’au pus în genuchi și l’au amenințat câ’l vor o­­morî dacá nu le va da toți banii cari ’i are în casă. Nae Dumitrescu vedend pe­ricolul la care era espus a început a se ruga de Stancu Lupu sé’l ierte dicându-i «iarta-me cu conașule» și ca se scape le-a dat toți banii cari ’i avea. Acuzații au luat apoi prin violențe mai multe obiecte din casă, și apoi au plecat la Nedelcu, socrul lui Dumitru Chioru, din comuna Fundul- Chiselet plasa Oltenița, unde au împărțit banii și obiectele provenite din aceste două tâlharii. Acolo a intrat în banda lui Stancu Lupu și Dinu Câmpulungeanu, iar Ivan Doicul și Dumitru Marin au trecut în Bulgaria. De la Fundul-Chiselet acusații cel-l-alți s’au dus la Pribegi, județul Ialomița, unde au întâlnit pe Nae Vărzarul și pe Nae Ți­ganul și au comis apoi al 3-lea fapt. III. Acusații Stancu Lupu, Nae Vârzaru, Constantin Marin Olteanul, Nicolai Mocanu, Dinu Câmpulungeanu și Nae Țiganul bine armați s’au dus în noptea de 11—12 lu­niü anul 1886, în comuna Bordușelile, ju­dețul Ialomița, la casa locuitorului Ilie Va­­silescu, despre care luase informațiuni câ are bani mulți, au spart bordeiul de la pivniță și pe acolo s’au introdus în casă în care dormea Ilie Vasilescu, și au înce­put să’l loviască cu paturile puscilor ce­­rându-i bani. Ilie Vasilescu le-a spus câ banii pe cari îi avea i-a dus la Bucuresci lui Marinache Popescu. Acusații case nu s’au mulțumit pe acest râspuns și cereau să le arate chitanță de plata banilor. Ilie Vasilescu a încercat să fugă dar a fost o­­prit de acusați, trântit jos și amenințat cu cuțitele câ are să fie omorât. Femeea lui Ilie Vasilescu a reușit să fugă și să ceară ajutor, că fiică a lui țipa asemenea, dar a trebuit ca să tacă fiind și dânsa amenin­țată cu mortea. Acusații au căutat apoi peste tot se ga­sesca bani și negăsind nimic, Stancu Lupu îi adreseza lui Vasilescu cuvintele: «să te mănânce fript acela care te-a vândut, căci nouă ni se spuse că avem să găsim bani mulți», și apoi luând mai multe obiecte din casă au plecat în pădurea Obilești unde au petrecut ziua și de unde s’au sfătuit ca să plece să comită a patra tâl­hărie. (Sfîrșitul în No. viitor). -----------------nilȚITOi awww—i I ---------------­ I­. V. A. Urechi,­ și părintele S. FI. Marian față cu procovatul din 2010 Decembre 25. (Urmare 1) Déca ar fi lucrul așa cestiunea ar fi limpede de tot. Nu casé tot­d’auna anul civil vechiu se începea cu Septembre; a­­vem urme prin înscripțiuni care ne arată ca se începea adesea cu Ianuaria, cum e astă­zi- Acesta nedecisiune a produs și va produce mare încurcare, căci ce ar fi mai simplu de­cât a­dice , îndată ce veci lu­nile Septembre, Octombre, Noembre și Decembre scad 5509 și aflu anul. In cașul de față 7010 Decembre 25 ar corespunde anului de la Crist 1501 Decembre 25, și ne am mântui cu părerea că par. Marian greșește când citește dată de 7010 De­cembre 25, cu 1502. Dar am zis mai sus că amândoi gre­șesc, să intrăm acum în mai de aprope cercetare. I) Noi găsim urme că anul civil începea de multe ori la Ianuaria. Așa avem in­­scripțiunea de d’asupra ușei de la mănăs­tirea Sucéva, făcută de Ștefan Voevod î­n­­ 1 A se vedea Românulă de la 11 Iuliu. A­­­ce bine, ce minunat, ce folositor ar­­ fi fost décà bunierä, pe lângă Cronica lui, boerul cel glumeț la vorbă și hazliU la fire, vornicul Ion Neculcea ne-ar fi făcut pentru ântâia jumătate a secolul XVIII ceia ce d. Ion Ghica a făcut pentru a­­cesta a secolului nostru ! Ce portrete ! ce tabele! ce scene vióie ca acelea ale pay­­sagiștilor olandesi! Și cu privire la pictură, uă observațiu­­ne pe care o veți găsi în Scrisori cel puțin din 5 in 5 pagine. Pentru un pictor român nu e carte mai suggestivâ, adică, pe ro­­mânesce aplă, nu e carte care sé’i dea mai mult ghiee în înjghebarea unor sce­ne, unor subiecte de tabele de­cât Scriso­rile. Sunt în Scrisori scene și subiecte pen­tru tote scelele. De am ave scele tot atât de numerose ca Italia secolului XVI și tot și-ar găsi, conform cu principiile lor, în Scrisori ba âncă cu prisos subiecte cari să le satisfacă. Vom vede dacà însușirile eminamente suggestive ale volumului d-lui Ion Ghica vor înrîuri asupra imaginațiu­­nei creatrice a pictorilor. Despre noi, nu dorim nimic alt de­cât continuarea la infinit a acelor amintiri des­pre un trecut cu atât mai necunoscut cu cât e mai apropiat, cu atât mai interesant și mai instructiv cu cât însemneza redeș­teptarea României, punerea temelielor pri­me de nișce muncitori cari au trecut, trec și vor trece toți în istoria, zugrăvirea u­­nei stări de lucruri în care contrastele e­rau fenomenale, într’un cuvânt povestirea vie a vremurilor în cari au trăit moșii și părinții noștrii. După acest prim volum, un altul de Scri­sori, și apoi un altul, și Orăși un altul nu vor reuși nici o dată a obosi atențiunea și a micșora interesul cititorului român,—­ căci tóte semănând acestuia d’äntain vor fi minunate. De la acest trecut atât de apropiat pâ­nă la presintele care fuse­seri nu e toc­mai departe. Décá între Scrisorile d-lui Ion Ghica cu a lor povestire care ne du­ce pene în pragul lui 48 cu Nicolae Băl­­cescu și între Luptele Românilor în resbelul din 1877-1878 de d. Teodor C. Vâcares­­cu (volumul II, Luptele în Bulgaria) am ave iarăși nisce Scrisori sau vr’uâ scriere de alt­fel care se lege pe 1848 cu 1878, șirul ar fi continuu, lanțul istoriei nóstre și-ar avea tóte inelele și verigele sale. Re­­nascerea, revoluțiunea, unirea, Domnul străin, independința s’ar afla în strînsă, indisolubila și firesca legătură cum sunt și în realitate. Ori­cum ar fi cititorii și-aduc aminte că anul trecut am vorbit într’unul din aceste Cariere de primul volum al lucrărei d-lui Vâcărescu, în care se cuprindea povesti­rea faptelor dinaintea trecerei armatei ro­mâne în Bulgaria. Cititorii mai scuu încă de acum câte­va luni că lucrarea d-lui Vacarescu a avut deosebita onore a fi în­coronata de Academia română. In volumul II ce primirăm septemânile trecute, autorul urmeza pas cu pas mer­sul armatei române duép trecerea pe țăr­mul drept al Dunărei și pâna la finele ras­­boiului. Ca paginile acestea se citesc cu mai mult interes de­cât acelea ale primului volum, că inima bate cu multă putere la reamin­tirea și reînviarea timpurilor de acum 10 ani când armata română părăsi pământul țârei și trecu în Bulgaria, ducând în cu­tele stindardelor spre viitorul României in­dependente ; că mintea judecă și mai bine, din cele ce autorul spune în acest al do­ilea volum, câte rude pote da munca bine înțelesă și în al doilea rând când de mare este nedreptatea omenilor — lucrul nu su­fere îndoială. Prin însăși natura subiectu­lui urma ca volumul II din Luptele Ro­mânilor să fie mai interesant ca primul. Stilul de asemenea e [mai curgător, mai bogat, presărat nu e vorbă pe ici pe calea (mai mult în cartea VI, forte rar în căr­țile urmâtore) cu câte­va galicisme (ca să fiă de semânțâ!) dar vin, convins și acolo, unde cu toți Românii, autorul simte că inima’i saltă de mândriă străbună, el se ridică, devine elocint și vibrant de entu­­siasm. Paginele consacrate luăreî Plevrei sunt minunate și emoționătore în tota pu­terea cuvintului. Descripțiunea șoselei care duce spre Sofia și aceia a malurilor Vi­dului sunt făcute cu frumóse culori. Și daca într’alte pagine ne pare că enume­rarea luptelor, a forturilor, a armatelor și regimentelor cari atacă, apără sea ese­­cută erudite masuri strategice obosesc a­­tențiunea cititorului, lucrul trebue atribuit ántâia naturii și al doilea unei lipse, sin­gura pe care noi, profani în ale strategiei, o imputăm cartei d-lui Teodor Vacarescu, însuși d-nia­ sa ne spune ca Luptele Ro­mânilor nu a fost scrisă pentru a fi de­finitiva istoria a resbelului, acea adică pe care, considerând-o drept clasică, militarii o vor studia. Prin urmare, altul fiind ca­racterul lucrărei, episodele, amănuntele pi­toresc­, scenele isolate, atât de proprie, când sunt bine spuse, a’ți spune multe ar fi meritat să’si gasesca locul în cartea d-lui Văcărescu. Ași fi stăruit cu mai multe a­­mănunte, ași fi grămădit mai multe culori în Luarea Plevnei, ași fi descris cu un fel de frâțască iubire viéta soldaților în șan­țurile redutelor și ași fi ilustrat disele mele cu fapte singulare ce s’au petrecut în ele. Sunt­ atât de vorbitare asemenea episode. Lucrul e tot de adevărat în­cât, când e vorba de armistițiul încheiat în fața Plev­­nei pentru îngroparea morților, cele ce ni se spune despre politețele reciproce ce-și faceau Turcii și Românii ne pricinuesc cu deosebită plăcere. De-ar fi fost mai multe paginele de felul acesta, cartea d-lui Vă­­cărescu ar fi vedut numărul cititorilor săi că se măresce în mod considerabil. Constatarea acestei lipse înse nu ne va împedica a recunosce și de rândul a­­cesta cum am recunoscut și primului vo­lum calitatele lucrarei. Adăugăm cu tonul ce d. T. Vâcărescu a luat la finele volu­mului pentru a vorbi de congresul din Berlin, de nedreptatea Europei în genere și a Rusiei în particular pentru Români și drepturile lor, este tonul cel mai demn. Observațiunile ce autorul Luptelor Româ­nilor face asupra congreselor și tractatelor de pace în care nu dreptatea ci patima a domnit sunt din cele mai adevărate. La pag. 420 găsesc următorele întemeiate rân­duri : «Hotârîrile congreselor, cu tote lucrările «imperfectei naturi omenesci, pot greși. «Când congresul de la Münster și Os­­­nabrück, în 1648, proclama dreptul Țâ­­urilor-de-Jos de a se constitui în națiune­a liberă și independentă, el făcea un act «de dreptate care ține și pene astadi. «Când cnsé congresul din Viena de la «1815 unia cu sila națiunea belgiană cu «regatul olandez, el făcea un act nedrept «în contra liberii disposițiuni de sine a „poporelor, și la 1830 Belgia se despărția «de Olanda. Când același congres la 1815 „confirma independența și neutralitatea el­­­vețiană, el făcea un lucru înțelept și «dăinuitor. Când îmbucățea éase penin­sula italică în suma de petice și de gu­­­verne nesuferite și, în mare parte stră­­­ine, așa în­cât principele de Metternich­e «putea dice că Italia nu este de no uă «espresiune geografică, congresul făcea un «act netrainic. Italia este astadi­că na­­țiune liberă, mare, unită sub un rege «italian». Cine a fost Baruch sau mai bine Bene­dict Spinoza, filosoful cel fără semen în în­­șirarea inexorabila a argumentelor ? Pen­tru a răspunde și a face cunoscut întru tote pe cugetătorul din Amsterdam și Haga ne-ar trebui nu un Curier ca acesta, nu un fiăr întreg, nu un volum, ci că în­­­trega viața de om consacrată nu­mai și numai Spinozitsmului, atunci pute, fie póte, am pute pricepe formulele geometrico-me­­tafizice ale filosofiei lui Spinoza, atunci numai cele trei temelii ale Spinozismului, substanța, atributul și modul cu tote de­­ducțiunile lor infinite ca și firea acestor trei factori universali, ne-ar fi cunoscute , am pute, ținându-ne bine și la fie­ ce pas suflând greu pentru a ne încorda și mai bine atențiunea, se urmărim pe Spinoza din deducțiune în deducțiune, din teoremă în teoremă, din formulă în formulă: Lamartine de cea cu minunata potrivela despre Spinoza : C'était un hőmmé doux, de chétive natnre, Qui, tout en polissant des verres de lunettes, Sut mettre l’univers en formules trés nettes, Si nettes que le monde en fut épouvanté. Cu tata implacabila algebră din forma-

Next