Romanulu, februarie 1890 (Anul 34)
1890-02-08
130 responsabili de faptele lor. Pe urmă oratorul trecând la alte ordine de idei, arată cât de calomniat a fost de organele partidului național-liberal și pentru care are un dispreț forte mare. Arată că miniștrii lui Ion Brătianu nu se pot sustrage de la judecată sub nici un chip, dovadă cazul generalului Anghelescu care a fost condamnat pentru neregularitâți la legea comptabilitatei. Citeză oratorul in ajutorul seu hotărirea înaltei curți de casații. După acesta d. Blaramberg dovedesce și insistă că și a doua propunere conținea delicte politice și acei deputați ce au votat pentru numirea comisiei de informațiuni sunt solidari cu el. Orele fiind înaintate de Blaramberg își suspendă continuarea discursului său pe afli când va lua în discuție raportul seu. SCIRI D’ALE PILEI Afli se va împărți deputaților bugetul ministerului instrucțiune și al cultelor. * * * Se va înființa pe lângă directorul Teatrelor un asistent la lucrări, plătit cu 400 lei diurnă lunară. * * * Dragan Zankoff, a adresat din Belgrad un proclamație Bulgarilor, prin care cere isgonirea principelui Ferdinand de Coburg. * * * Consituționalul anunță că guvernul va face uă declarație în Camera în contra dârei în judecată, chiar daca n’ar fi silit s’o faca. * * * La 8 Februarie viitor se vor înfățișa înaintea cursei de apel secția 2 a, însemnatul proces pentru anularea unui testament. Desbaterile promit a fi interesante. * * * La 7 Februarie viitor se va înfățișa înnaintea înaltei curți de casație, recursul d-lui inginer Pisone în afacerea sa cu d. Râmniceanu. * * * *. Consiliul sanitar superior face cunoscut tuturor medicilor că sunt mai multe posturi vacante de medici de plasă și orașe. Avii celor interesați. * * * In urma unui apel făcut de d. maior în retragere Manolescu Mlădianu, M. S. Regele cât și ministrul de resboiü au trimes împreună un ajutor de 5000 lei maiorului Stroia din Iași, care a avut neno JLU cuVi« uwtru IOI ti ou-i fie conaumidlă de flăcări. * * * Consiliul de resbel al corpului 2 armată a condamnat erl pe doctorul Florescu la 3 luni închisore pentru nepresentare la corp-D. Florescu a declarat imediat recurs: * * * România relatează următorea istorie nostimă : In arestul pieței e arestat în prevenție un soldat pentru dezertare. Procesul lui se va judeca filele acestea înaintea consiliului de resboiu. Soldatul întrebat pe cine -șl alege de apărător, scrise pe un petic de hârtie: Locotenentul Ferdinand de Hohenzolern moștenitorul României. * * * Din causa încetărei din viață a ducelui de Montpensier, curtea MM. LL. Regele și Regina au luat doliu pe timp de 10 zile. Concursurile „Românului“ La 15 Marte 1890, se va da : Un premiu de 100 lei. Un abonament de un an la RomZhulu. Unulu. de 6 luni. Pentru cele mai bune scrieri ce se vor trimite spre a se publica în numărul de la 8 (20) Aprile 1890, a cincea aniversare a morții lui C. A. Rosetti. Acest immer va fi ca în anii precedenți, consacrat memoriei fondatorului Românului și va conține anecdote, fapte istorice, etc. privitore la viața lui și la epoca în care a trăit. la Scrierile se primesc chiar de acum direcțiunea Românului și pot fi cât de scurte, chiar de câteva rânduri. A se pune pe manuscrisele trimise, mențiunea , pentru concurs. DIN EVUL MEDIU Scere caractere DE UN DASCĂL CRAIOVEAN I Titu Liviu dice că studiând anticitatea nu știu cum spiritul nostru se face antic. Fenomenul e, desigur, comun acelora cari se adâncesc în cercetări amănunțite asupra unor periade istorice. Ființa lor se absorbe în acel mediu social; cugetul și ROMANULUI FEBRUARIE 1890 vorba le pare a fi din alte timpuri, și atar a fost odinioră Dante arătat cu degetul de bătrânețe florentine, așa câte unul din aceștia se consideră de contimporani ca ceva neînțeles, misterios, străvechiu. Persona și spusa scriitorului sunt ca niște anticități. Este minunată identificarea dintre subiectul studios și obiectul de studiu, încât scrisul unui atare autor e plin de adevăr și de acel farmec neîntrecut care ese din adevĕr. Pana sea e măiastră și asemenea pană s’ar cere întru descrierea scenelor și caracterelor dintr’uâ epocă atât de depărtata, cum este evul mediu , dar fiind că e de lipsa, mulțămescă-se binevoitorul cititor, cu conturul numai subțirei liniar al unor tablouri, pe cari știința sa înaltă le póte umplea de voe și pe placa străbată el cu mintea sea luminată, învechit ți îmbătrânit cât un Matusalem, miea de ani care ne desparte de acel întunecos trecut care ne ascunse atâta timp, atâtea lucruri mari și se'și închipuiascâ, așa de uadată, ca prin minune (minunile acestea sunt ale timpului), se’și închipuiascâ, Z1C! ca agh Zece secole, se afla chemat in către seră la vouă adunare. Sciți unde ar fi adunarea? Neapărat ca dinaintea unei catedrale sed bisence, în finitul unei liturgii de seră sau unui serviciu vespertin (de vépres), și știți ce ar avea în fața un fel de teatru bisericesc, ua clădire cu trei caturi, trei scene superpuse: 1. cea de jos representând infernul, 2. cea de la mijloc » pământul, 3. cea de sus » cerului.Caoi atare a fost închipuirea omenilor de pe atunci de lumea nóstra, și teatrul acesta bisericesc nu este decât oglinda credinciosa a societaței medievale, sau mai bine imagina prea adevărată a vieței din acel timp. Intr’adevĕr, tot ce se petrecea pe pământ ’și avea începutul séd în iad sau în cer și deslegarea iarâși în iad sau in cer. Nimic omenesc nu se putea nici intempla pe atunci, nici închipui, nici plănui, făra ca se nu’și ti pus in astă fapta seu Dumnezeu degetul seu se’și ti venit Diavolul coda. Spre dovadă citam câte-va pagine dintr’un fel de catechism «pe întrebări și răspunsuri», care a fost odinioră europeană și din care avem copia manuscrisa din 1799, dăruită Academiei române de logofătul Giurescu. Capul al IV-lea pentru draci, sună astfel: Lase. In ce chip au cânnut din darul lui Dumnezeu acea ceață ce ai <zis mai sus, și s’au făcut draci ? Ucenic. Lutifer care era căpetenia acelor cote pentru eloi strâlucea cu darul lui Dumnezeu și cu slavă, s’au trufit întru sine și au cugetat să pue scaunul lui pe stelele cerului și să se facă asemenea celui înalt. Acea trufie s’au surpat în prăpăstiile iadului, împreună cu tata ceta lui și s’au făcut draci, adică din luminoși s’au făcut întunecați. O:Dasc. In ce <Ji au călcut ? Ucenic. Miercuri. Lase.. Dracii în iad sunt toți, au și într’alte părți ? Ucenic. Se afla și în văzduh și pe pământ și in mare și în munți și în peștere și în crăpăturile pământului și în păduri și în pustietăți și în ape și întóid lumea peste tot pământul. Mai este înca un manuscris (1809) prin care se zugrăvește scena lumei pe întocmai cum s’a pus din început. Intr. Ce este mai presus de cer ? Răspuns. Am gris că este apă. Der mai presus ? intunerec. Der mai presus ? este foc. Dar mai presus ? Este scaunul lui Dumnezeu, ce șade Dumnezeirea. Dar mai presus ? lumina cea neîntinsă și neumblata și neștiuta. I. Câți îngeri stau la scaunul lui Dumnezeu ? R. 12 milione, iar al șaselea și al șaptelea și al optulea ceri, fără de numer. I. Dar la cer ce este în. Nor și văzduh... etc... Așa dar douâ mari puteri împârățiau pământul, împârțindu-și universul: Iehovah și Satanael. Iar omul cupid intre alte doua puteri superiore și contrarii, tras din douâ părți opuse între spiritul de bine și de râu, se lupta,—ființă căzută, păcatosǎ și neputinciosă— să scape de ispita relelor, îndreptându-și privirea și ruga către cer, și când despera de a fi avejit, ’și mai pleca câteodata urechia și spre satana, căci deh! ’și zicea el, dacă bun e tot d’auna Dumnezeu, meșter adesea ori mai e și dracul. Cursul istoriei de cl. V ne învederază în destul astă luptă dintre doue principii contrarii, cel de bine și cel de râu, care este antagonismul religios al Arilor asiatici, dualismul personificat în Ahura-mazda și Angro-manias la Medo-Perși—în Brahma și Siwa la Induzi — dualism reeșind din lupta crâncena dintre arianism și semitism ori pe platoul Bactrianei, ori în valea Gangelui, și care a fost mai concret și espresiv păstrat de strămoșii noștri asiatici decât Europei, fiindcă viața le-a fost acelora mai continuă, treptată, aprope uniformă. Creștinismul însăși e plin de scene mari, 355-Te înfiorătore, în cari spiritul râului stă față în fața cu Dumnezeirea, ca să nimicescă marea operă a creațiunei și pe om. Prima pagină a Bibliei zugrăvește scena tentațiunei, când necuratul pierde pe întâia femee, chiar în raia, și s’ar putea întitula : Dracul și Eva. Diavolul respins de Adam, cercă sa înșale pe Eva și prin vorba lui de miere, ațâță tot ce este mai femeesc: amorul propriu, curiositatea, ambițiunea, mândruirea și cochetăria celei dântâia născătore de copii, și ea ca să câștige un coronă împârâtască, știința binelui și râului, mușca din fructul oprit în care stă fericirea vieței, gusta din mărul roșu și frumos al Paradisului pentru a se împărtăși de el apoi cu bărbatul. (W. Merlot M. Ch.) Înșelat și Adam, fu gonit din raiü, și plânse amar și stătu în preajma raiului 15 Zile, apoi începu să caute ceva hrană, dar pământul nu scotea nimic din el decât seaeți și mărăcini. Intorcându-se iar perechea omenasca la raia, s’au rugat de Dumnezeu ca sa le dea un flore spre pomenire, și Dumnezeu le dete tămasa. Dracul și Adam pe pământ, borta lui Adam pe pământ e durerosa : voind sa are pământul, diavolul îl opri, crLscând că pământul este al lui și nu o va lăsa sa -i lucreze pâne ce Adam și copii din copiii lui nu se vor închina Satanei. Ge sa faca Adam? cugetând ca pământul va fi va data al lui Dumnezeu, care se va pogorî spre mântuirea numului omenesc, Adam zice ca el și copiii sei sa fia ai aceluia care va stăpâni pământul. Diavolul stărui pe dată ce sa-i dea acea vorbă în scris, și Adam i-o dete, dupe învelul diavolesc, adică puse mâna pe un piatra și râmase urma mânei ca săpata in acea piatra, și apoi luând-o diavolul, o dete la patru sute de draci se o pazescă Zi Și nópte. Diavolul și Christos. In fine alta scena, in care diavolul se infațișază cu coda prea de lot învoiata, e când blestematul nu se cutremura de a înfrunta Dumnezeirea, tentând și încă de trei ori, chiar în cele din urma ore ale rugăciunei și ale vieței pe Christos, gata sa moră pe muntele Golgotha. Golgotha va serică pe evreiește, căpățână, fiindca acolo se credea că este îngropat capul lui Adam, cel d’âaiaid, și tot pe acel loc, prin urmare, a fost scris, se patimasca și se mora acela, care ’și a versat sângele pentru spălarea păcatelor omenești. Încercarea diavolului fu deșartă. Lutiper râmase învins, și pleca cu coda... lâsata in jos. Tóte aceste scene (probabil, rămășițe din vechi spectacole bisericești) sunt înalte învățaturi ale sfintei scripturi, chiar articole de credința creștinasca, și spre a fi mai adânc întipărite în mintea poporenilor evlavioși, biserica medievala a crezut de cuviință nu numai de a le citi și de a le istorisi de prin evanghelii, urechilor, dar încă de a le înfățișa simțitor vederei, și aci este origina misterelor sau dramelor bisericești. (Les mysteres—complectate de sade și nebunii sau dracării, Its farces et les sottes.) —Deci, scenele acestea jucate în biserica sunt chiar acte de sfânta credința, părți din serviciul divin, capitole ale Evangheliei. La Limba latină fiind in evul mediu, mai in tot apusul, singura limba de oficiu divin, preoțimea simți nevoia de a da un înțeles lungilor ceremonii, procesiuni, rugi, închinări și invețaturi din noul și vechiul testament. Iata cum spre a sensibiliza ochilor abstractul spiritualism al dogmei, preoți, diaconi, paracliseri, cântăreți și câți cuvioși toți mai inconjurați biserica, se creZură datori, in mare ținută și pompă, mai ales la serbatori mari, se face scenele acelea de mare efect din istoria sacră. De viu interes e studiul misterelor acestora în cursul istoriei și literaturei francese de clasa VI; spre exemplu, misterul Crăciunului: serviciul divin începea de la miezul nopței și după sfintele citiri, se arăta locul dramei: Bethleemul sau Vicleimul, Steoa (cum le avem ânca azO; persone însemnate, ca magii sau cei trei crai de la răsărit, Christos ca prunc în ieslea vitelor, Sf. Maria, Sf. Iosif, asinul legendar, boii cei blânzi; și apoi din biserică se prelungea misterul în afară, pe tot timpul sărbătorilor, cu măcelul copiilor, Irod împărat... etc. Pornea steua pe strada și prin casele omenilor, pornea vicleimul și trotul și colindele (cum se ved, mai rari ânsa, din ce în ce, aZ.Tot așa misterul înviere, serbäterea Paștelor, ca dramă pateticâ începând din nunta deniilor pâne la judecata lui Christ, restignirea sea intre tâlhari, pogorîrea sea dupa cruce, mortea sea, suferința nemărginita a sfintei feciore, desperarea Magdalinei, durerea apostolilor, cutremurul pâmântului, doliul întregei naturi, tata săptâmâna, Zi cu Zi câte uă patimă, un șiroiu de lacrămi, un amar suspin ! Din acest spectacol tragic se revarsă credința religiosa cu atâta putere în sufletul drept credincioșilor muritori, în cât mulțime dintre ei, cu speranța de a se mai ușura de greutatea păcatelor, se înghesuiau pe lângă altar, nu numai spre a se atinge de vestmintele sacre ale persanelor închipuite, ânsa chiar pentru a le îmbrăcă pe dânșii ca se face câte un râ sfânt și adesea ori ucigător în drama liturgică. ..Buna era, actorilor fierbinte rugători de a lua rolul lui Christ, se cerea necruțat de tot poporul sâ li se străpungă manile și piciorele cu lungi cuie de fier, iar celor, cari faceau pe dracul, sâ sară de mai multe ori pe nerâsuflate înălțimi mai ca de șase metri, sâ se sucâscâ, în vâiască, îndoiască în tot chipul, și de li se frângea câte un os sau li se smintea ceva, bucuros murian. Nici nu se putea, decât cu trei sau patru comedianți uniți, sâ se împlinascâ așa rel, cel rupt de săltaturi cedând locul următorilor, de unde proverbul a face pe dracu în patru, (faire le diable à quatre). Viața lor se punea în joc și nu se înlăturau de la nici un martiriu sau sacrificiu, fiind ca totul se făcea prin credința și pentru credința. Pricepem astfel cum au ieșit de acelea scrieri sublime ca : imitațiunea vieței lui Isus (presupusa de Gerson), Infernul de Dante, dramele religiose ale unei Hrosvitha, sau mai în urmă, creațiunea de du Bartas, paradisul pierdut de Milton. Pricepem încă tablourile acelea mărețe, cari îmbraca cu strălucirea lor pereții catedralelor, mai ântâiu numai uă piesă zugravela a fraților Benedictini, și care apoi renaște,dintr’uă fericita armonizare a spiritului greco roman cu cel creștin), în opere nemuritore ca frumosele icone ale unui Perugino, Sta Maria și madonele de Rafaele tranzio, Judecata de apoi de Michel Angelo, Christ pe cruce de Tiziano Vecelio, și câte alte minuni datorite unui Leonardo da Vinci, Van Eyekller sau Rubens, lui Ribera, Murillo, Velasquez, lui Holbein sau Albert Dürer. Pricepem de asemenea acea monumentala și grandiosa arhitectura a catedralelor sau mănăstirilor, la cari au lucrat secole întregi generațiunei întregi de meșteri anonimi și credincioși, lăsând bătrânii copiilor, din tată în fiu, ca moștenire sfânta, cate ua lucrare începută, un capela, un altar, un colona, un fronton, un ușa, mii de chipuri cerești, câte un turnuleț, un cruce, un bolta, inalțându-se an cu ani mereu locașul divin, către cer, în infinit, ca și sentimentul infinitului din care creștea. Cât ne mișca, pâna azi inca, acest sentiment și nu știu, zeu daca ar putea calatorul sceptic și prosaic din secolul al XIX lea se intre neturburat în eclesia St. Ambrosie din Milan sau Stul Marco din Venezia, sau în domul celebru din Colonia sau din Milan sau în catedrala din Reims ori Notre Dame din Paris, tara de a -și simți inima shuestmându-se de atâta mărire a sublimei arse și a credinței sublime, care a creat acesta arta, fără ca fiori reci se nu ii strabatâ corpul din creștet până in piciore, la ideia ființei supreme, tara ca se nu fia nimicit în fața Dumnezeire), iara ca ecoul lugubru al pașilor se nu para a număra puținii ani ai vieței și se ’l sfătuiască până mai e timp, aci in templu, se se iatorca la credință și îndreptare, la căință și mântuire. Și cu atât mai mult pătrundea religiozitatea pe omul medieval, cu cât numai acelea, în casa Domnului, putea fi în siguranțâ, putea scapa de diavol, care îl urmaria neîncetat, care îl aștepta pole afarâ, în ușa biserici chiar, ca se ’1 cuprinzâ, sâ ’1 asvârle în păcat și în infern! Eu unul mărturisesc că decă simțesc de o data golul cunoștințelor mele și neantul unora din lectorii mei, totuși voiu remânea în acesta scriere ca un causeur, care deca schimba pe auditor, își menține atitudinea. Intr’un secol ca al nostru, sau mai bine zis ca în tóte secolele posibile, fiecare țintește la originalitate, cu tote acestea fie scrierea oricât de originala, totuși auzi câte un gânditor isolat care strigă: imitație ! Iata că cad în o chestie pe care am voit să o evitez fiind de domeniul erudiților. Dar pentru ce are am desprețul imitația dacă ea este frumosa și mai ales când e și originala ? Sunt scriitori a căror pagini nu îmbătrânesc în mijlocul progreselor neîncetate ale seanței, eate subiectul care acopere marea problemă. Oare Virgil nu e fiul lui Homer și Tasse fiul lui Virgil. Este ce-i adevărat și vă imitație un spirit care-i murdară nedemna pentru ridicat fiindca ascunde adevăratul meșteșug de tâlhar, însă sa nu uitam cu inspirația oricare i-ar fi sursa e sfânta. Unii pictori rătăciți în literatură sau în sciinți, îndata ce ved ca susții și desvoiți vre-o teorie a cutarul sau cutârul autor atunci în desperarea lor virila se grăbesc a te numi un umbra palida. Oare la ua lumina palida umbra nu devine ea un crepuscul ? Dar umbra însăși produce lumina și ca orice lucru are și ea inconvenientul séu, pentru ca din tot cea ce este sub spre nimic nu se lumineza pe amândouă părțile. Sa ajungem acum la figura principala . Geniul cel reu este într’un etern proces cu omenirea, el are răbdarea de a cura și fericirea de a găsi victime, pentru a representa invasiunea ideilor tiranice, el nu are nici religiunea datore nici cultul recunoștinței, virtutea cea mai favorita a lui este când da peste astfel de suflete capabile de a locui în ele cele mai miserabile sentimente. Intr’un astfel de foge teribil unde onestitatea trece ca un imprudența nu póte pătrunde decât gândirele care consumă și distruge totul, acesta ’i ideia mama adevăratul fruct al reflecsiunilor sale. Fara sé zic in maniera de elogiu trebue sa recunosteai ca el este plin de o vigore sinistra, si printr’un singur gest Zice totul daca leul este simbolul universal absolut de valore eroica, atunci acest sens de simbolism universal face sa se regasesca în imagina acestui geniu pe care ’l am putea numi simbolul infernului ; câte invisibile presenți de acest soi au poparele de înregistrat ! Geniul cel raui nu e din acea origina fabulasa sub influenta unei magii de natură fatala, nici este un product al hazardului, pentru ca forțele lui nu sunt desvoltate prin accidente, el purta in sânge dogmele suveranitatei în descoperirele cele mai rafinate care se deduc la lapte. Aici se vede o preparație naturala în esecutarea ideilor, în a cărei imaginație nu pote exista un sentiment strein realitatei, gândirea, lui e acoperită de un nor ușor, tóte sentimentele il isoleza îl concentrezà și '1 pericipsiâ în tesa favorita pentru a ținea spiritul în acea direcțiune, încât s’ar parea ca are o reflecsiune mașinală cu o deresonare de inima. (Va urma) GENIUL CEL REU Gândind astăzii asupra lucrurilor omenesc trebue sa recunoacem ca umanitatea este ceva banal, ridicol, dacâ cel mai forte este în contact cu cel mai slab, atunci dispariția acestuia este necesară; acesta s’a probat prin statistici bine făcute că rasele interiore sufer când ele locuesc cu uâ rasă superiorii. S’a vâflat ca pe un khilometru pătrat terenu, râmâne liber dupa un timp determinat, aici nici nu-i vorba de datorie către cel învins, admițând un astfel de enormitate ar însemna ca am uitat pe Darwin. Civilisații merg pena acolo cu generositatea încât închiriază barbaria de conqueta numai sâ tragă vanitatea, acesta-i tributul ce se plătesce la ordinea cjilei. Pentru a face istoria esterminarei unul popor și pentru a părea in curentul seanței trebue sa împrumutăm de la naturaliști un aer de antropofag. Nu e locul aicea de a intra în regiunea teorielor pure și ideilor generale, de aceia vom adăuga ca cel putemü asentiment pe care-1 suferim când dăm peste geniul cel râu, este acela al tristeței. Pentru a defini acest geniu mi ar trebui u activitate de spirit capabilă de u lungă reflecțiune, intrând în elementul pur omenesc, vedem ca acest fenomen nu pare tocmai ușor de a’l esplica numai prin const tuția lui fisiologică și prin etatea individului, pentru a’l descrie trebue sa conție de doua sau trei ori mai mult decât ceia ce este zis, rămânând ca lectorul sâ suplimeze restul după ideile sale, forța și gustul său. Acest geniu reu este negațiunea binelui in care negațiune stâ mult positiv, din care eseră doctrină sǎlbaticâ cu doua fețe, una care represintă, forța primeza l dreptul, or scopul scuză mijlocele. Din edițiunea 2-a de eri seră Reproducem următorele din edițiunea de el serii : D-nii Aristide Pascal și d. D. Petrescu, ambii profesori la universitatea din capitală, sunt confirmați la un nou period de trei an! cel d’ănteiu decan al facultății de drept și cel-l-alt ca decan al facultății de științe. ----X---țiare nud. Olteanul craiovean a reapărut sub direcțiunea d-lui I. P. Bancov. Treanca-Fleanca e numele unui nou diar umoristic ilustrat ce va apare in curând în capitală. Viață lungă. —x— Colegiul electoral al județului Putna pentru camera de comerciu este convocat pentru Ziua de 12 Februarie viitor în localul primăriei din Focșani spre a procede la alegerea numărului de 3 membrii, cari împreună cu aleșii județului Bacău și Tecuciuau a compune camera de comerciu, circumscripțiunea VII. Ee s’au împlinit 31 de ani de când principatele Muntenia și Moldova au fost proclamate ca unite. Tot în acestă zi a fost ales și Alexandru Cuza ca domn al țărei Românesci. —X ? Amicul nostru, d. M. B. Calloianu profesor la liceul din Craiova, ne trimite un interesant studiu, intitulat Schițe și caractere din Evul mediu pe care îl vom publica în n rile viitore, sub rubrica Varietăților Literare. —x— Duminecă sera comitetul de redacțiune al revistei medicale Spitalul, cu ocasiunea aniversărei ar 10 an de la aparițiune, va da un banchet în sala de marmoră a hotelului Union, la care va fi invitată și presa. ----X---S’au împărțit aZi d-lor deputați următorele proiecte de lege: 1. Pentru acordarea unei pensiuni viagere de 120 lei pe lună, d-nel Ecaterina Metzey din Botoșani; 2. Pentru împământenirea d-nului Wilhelm Knichtel din Bucuresci ; 3. Pentru recunoscerea calităței de cetățean român d-lui Lucian Russu, șeful stațiunei Sinaia; ----X — D. G. Tocilescu s’a întors din Galați, unde fusese pentru uă anchetă. D-sea a inspectat, cu acea ocasiune și scala d-rei Aglae Levides, în contra căreia primise nișce denunțări, pe care d-sea le-a găsit calomniese, după cât afirmă un Ziar din localitate. Din Giurgiu. Duminecă s’a ținut uă întrunire în salonele clubului oposiționei. Au luat cuvântul d-nil N. Bălănescu, V. Iepurescu și C. Stoenescu, cari au spus că noul prefect, din causa atitudinei sale, trebuie considerat ca un continuator al politicei inaugurate in acel județ, de actualul guvern , deci trebue combătut cu energie. Oratorii espunând situațiunea orașului Giurgiu, au fost forte aplaudați. —x — D. Menelas Ghermani, ministru de finance, a depus în ședința de azi la biuroul Camerei proectul de lege pentru regularea pensiilor impiegaților civili. Azi el s’a dat la tipar și mâne va fi împărțit deputaților. . —X— Tribunele parlamentare sunt și azi înțesate de lume. —X— Din Iași D-nul A. D. Xenopol, Ed. Gruber și Gr. L Alecsandrescu editorii însărcinați cu adunarea și publicarea operilor defunctului scriitor Ion Creangă au reușit de a obținea de la d. V. G. Morțun dreptul de editură a scrierilor defunctului. D. Morțun avea acest drept încă de pe când Creanga era în viață și tipărise chiar 10 cele din Povești. Se aduce mulțumire d-lui Morțun care înțelegând importanța acestei edituri a trecut atât dreptul sau cât și acele 10 coli comisiunei, care în curând va da la lumină bucăți dintre cele mai frumose ale literaturei române. * Aflam ca mai mulți distinși cetățeni al Iașilor vor adresa d-lui ministru al instrucțiunei publice la petițiune, prin care vor cere înființarea unui museu de antichități și etnografie. Mai multe persone sunt gata de a dona colecțiuni și obiecte atingătore de istoria culturei române. * Dumineca trecută d. Gh. Ghibănescu membru al societatei sciințifice și literare din Iași a ținut în sala universităței de acolo conferința sa despre «Tradițiunea literară». Un numeros public asista: * Aflam că în societatea sciințifică și literară se va citi în curând un critică a presei d-lui Caragiale Năpasta. * Liceul Național din Iași a fost din nou închis pânâ la 25 Ianuarie. * Cu regret anunțăm că d. Ștefan Vâleanu prim președinte al tribunalului de Iași este grav bolnav. Dorim grabnică însănatoșare. * Vestiții faliți Popper și Margulies deținuți în penitenciarul din Iași au fost transferați la penitenciarul din Vacâresci pentru a fi judecați de un nou delict de escrocherie.* Forte curând va apărea volumul de prosâ al lui Eminescu editat de d. V. Gh. Morțun. Bucățile cere cuprind în acest volum sunt: «Sârmanul Dionis, Fât-Frumos din lacrimă» și «Influența austriacă în România». Afara de acestea volumul mai cuprinde și poesii cari nu se afla în edițiunea deja publicata a d-lui Maiorescu.