Romanul, iulie 1898 (Anul 42, nr. 122-146)

1898-07-01 / nr. 122

Anul 42-îea— Ediția 111-a Yoesee și vel putea 5 "ba-xii în toată țara Abonamente. In țară 5 leî pe trimistru In Streinatate 10 leî pe tri­mistru Redacția Str. Șelari 17 (colț cu str. Carol) Fondat de C. A. Rosetti Dărâmarea casei lui Că­pitan Costache.—Supu­­nerea­ lui Odobescu și Solomon —Ion Bră­­tianu apare In mijlocul mul­­țimei (Descriere din Pruncul român) (1818) La 30 Iunie, poporul atât de mărinimos, atât de brav, și atât de iertător, nu vru să lase și pen­tru a patra ora trădarea fără pe­­dapsă, fără a arăta că cunosce pe vrăjmașii lor. Casa lui Căpitan Costache fu dărâmată, tóte mobilele sfărâmate, fără însă să’și aproprie cine­va cel mai mic lucru. Un om din popor găsind un borcan cu dulceață viu s’o guste, dar cel l’alțî nu’l lăsară și unul îî dete un sfanțich mârgă la cofetărie, și dicându-I să borcanul cu dulcuța avu sorta celor la a Jte lucruri, adică fu sfărâmat și a­­runcat într’un puț. Aceea­și sortă avu și casa lui Zosima, casele Băleanului, Heres­­cului și a protopopului din Batiste, însă la cele din urmă poporul se mulțumi a sfărâma geamurile cu tote că din casele d-lui Herescu se sloboziră două pusei asupra poporului. Acest aristocrat, cumpărase de diminață 13 pusei și porunci să îi le tri­mită acasă umplute gata. Nu putem lăuda aceste fapte, dar nici nu le putem osîndi. Constituția se asigură iarăși, dar d-nii Odobescu și Solomon se aflară tot în capul oștirelor, el într’adevăr port cocarda libertății, dar poporul nu mai pote avea în­credere în el c­i­l de două ori ’și călcaseră jurământul. Acești doi omeni comandează trupele, sunt în puterea lor, mo­mentul este forte critic, poporul nu scie ce se facă căci tunurile ’1 amenință. Atunci un tânăr, dar adevărat român, un bărbat vrednic nu pier­de curagiul. Cu lacrămî de spe­ranță în ochi, sărută crucea, a­­largă în mijlocul poporului, încu­rajează, sfâtnesce, povățuesco, o­­rînduesce, cu o activitate rară și dimpreună cu Mitropolitul să pune în capul poporului. Numele lui toți ’l cunosc ; este d. I. C. Brătianu, un adevărat ro­mân, care a contribuit mult la dobîndirea libertăței, dar poporul care obișnueșce să porecleze cea ce iubesce,­­uzând activitatea lui, vedind că este om al și că umblă din mână în poporului mână, îl dă porecle firfiric, și în­­ idei urmatare, când era poporul adu­nat și nu scia ce trebuie să facă, se aud­ea aceste cuvinte“. Să ve­dem ce zice Firfiric“ sau „aș­teptați, fraților, așteptați să vie Firfiric11. Atunci s’a dat următorea pu­blicație : In numele poporului român Dreptate, Frăție Presidentul guvernului Provisoriu Vă încredințez, fraților, sub a a mea răspundere că frații noștri d­in polcovnicul Odobescu și So­lomon consființesc și dumnealor împreună cu tot poporul și iată armata lor, acestă cauză sacră a libertăței și vă asigurez tot de­o­dată de a dumneavostră liniște fără nici o temere. Sunteți rugați însă ca și dumneavostră să fiți în liniște și în pace ca nu cu acesta să vă pricinuiî înșivă un râu prea mare. Neofit, Mitropolitul Ungro-Vla­­hiei. Pol. Odobescu.—Ion Solomon. 1848 Iunie 30. Dupe o zhi atât de sgomotos, unde poporul avu atâtea pricini de a se răsbuna în potriva aris­tocraților și unde nimic nu’l putea opri d’a face acesta, unde nici o poliție nu exista, unde toți locui­torii se armară,— urmeza o nopte liniștită, nici cea mai mică tul­­burare, nici cea mai mică neo­­rînduială nu se întîmplă, toți ce­tățenii pot dormi în pace și ne­supărați de nimel. A doua zi la 1 Iulie poporul merge la părintele mitropolit vrînd a ce asigura despre cugetele acelora ce țin arma în piciore. O deputăție se trimite la cazarmă și se întorce fără vre­ un râspuns îndestulător și soldați sunt toți armați. Seara poporul pierde răbdarea, toți pleacă la casarm­ă, și o înconjură. Soldații au puștile de braț, caii sunt înhămați la tunuri, intră în casarmă arătând poporul solda­ților că vine fără arme. Soldații pornesc din casarmă ca să plece nu se știe unde și cu ce scop. Atunci un preot se pune în­nain­­tea tunurilor, îi se zise să se tragă dinaintea morței, dar apos­tolul lui Crist răspunde : pentru ce să mai trăiesc când voi căl­cați crucea căreia mă închin cru­cea lui Cristos care ne dă soare și apă. Atunci soldații se deștept, își aduc aminte că este un Dum­nezeu, care pedepsește călcarea de jurământ, se întorc înapoi în cazarmă și preotul este d’asupra pe un tun, poporul urmează după dînșii, după ulucile și intră în lăuntru. Un pistol slobozit în mijlocul soldaților din greșală, sau poate cu scop a înfricoșa po­porul, înfuriează pe popor începe să arunce cu putere care în soldați, mulțumită însă moderații acestora cari ținură fără să dea, ast­fel poporul cunoscîndu-și gre­­șeală se operește și așteaptă so­sirea Mitropolitului în cazarmă. MERCURII IULIE (18 IULIE) 1898 MALARIA Flagelul României După raportul doctorului I. Ștefănescu D. doctor I. Ștefănescu medic pri­mar al județului Ilfov a publicat un important raport asupra Malariei în România și despre asanarea solului. "Broșura d lui doctor Ștefănescu fi­ind foarte importantă credem că fa­cem bine să o resumăm. Malaria, boală palustră care se ma­nifestă în diferite feluri, care nu pote fi înlăturată nici prin aclimatizare, preservare, imunitate și vaccinare bîn­­tuie România de la un cap până la altul, fără întrerupere și amenință a face din națiunea română o adună­tură de gârbovi precoci, degenerați fisicește și moralicește. Ce veacuri a bântuit acest flagel la noi. In 1780 Dru­olf și Witt nu­mește Febra a Daciei, un fel de boală palustră care se confundă cu ciuma. Alți scriitori moderni au demon­­stat că la noi malaria înbrac­ă formele multiple cele mai grave din toate lumea. Lăsînd la o parte variatele mani­festări ale otrăvirei palustre, ca alte­­rația sângelui, împuținarea repede și considerabilă a globulelor albe, ma­rea scădere a hemo­globinei, pare ne Domnul Moldovei care a înfrînat revoluțiunea din Moldova. Vestit că tinerii revoluționari sunt adunați în casele lui Mavrocordat din Sărărie (actualmente ocupate de Institutele­ Unite) a trimis pe fiul sau Grig­orie— actualul liberal-național—de a ares­tat pe conspiratori­ și i-a maltratat ; apoi i-a izgonit. In curînd insă, a fost nevoit să fugă, crezind că Rușii intră în țară și a murit acum câțî­va ani în stă­­inătate, urît de o întreagă țară care a suferit jafurile sale. Rân.'h­/'. ^ dă carecterul celei m­ai profunde a­­nemii,­resiunile și alterațiunile în cu­loare, și volum, un fapt cert care in­­stitui caracterul general al malariei noastre este că mai nu există splină normală în România. Pelagra și Alcoolismul fără a mai adăoga și Sifilisul își dau mîna cu Ma­laria pentru a constitui un fel de tri­plă alianță lugubră, menită a înpu­­țina fisirește rasa pe care veacurile n’au putut’o altera. In cele mai multe țări palustre, mai e cîte un anotimp sănătos sau o pe­rioadă în care endemo-epidemia nu se observă. In Algeria și Italia, țări ma­­larice, nu se constată mai nici o dată febra în lunile Decembre, Ianuarie, Februarie­, Martie, Aprilie și Mai. La noi însă în tot timpul anului boala palustră e în toiul ei. Nu rămâne deci îndoială că germe­nul malariei care bântuie la noi per­manent se află pretutindeni, în apă, în aer și in sol, că el trăește în li­nele medii în stare latentă și că nu așteptă de­cât ocazia de­ a’șî argumen­ta violența și a se desvolta apoi în organism. Ca să explice mai bine provenința febrii palustre în România d. doctor Ștefănescu face o schiță amănunțită a terenului țarei noastre ! Solul țărei noastre este brăsdat în toate sensurile de numeroase lacuri, rîuri și pîrae cu cursuri neregulate ceia ce constitue un mediu favorabil desvoltărei otrăvei palustre. Solul României estete pantă­ ușoară înclinată spre sud și răsărit ,așa că apele merg încet și se întorc mereu spre răsărit debordând adesea ori, născînd și intreținînd numeroase apă stătătoare. Regimul apelor noastre este for­­­­mat mai bine din 300 ape curgătoare cu cursuri șerpuite, maluri neregulate așa că basinurile lor ocupă mare parte a teritorului țării. Dobrogea este băltoasă. Regiunea șesului este formată din deposite de aluviuni din materii or­ganice. Terenul din causa stratului de argil este puțin poros și de aceea apele cele meteorice stagnează și for­mează numeroase lacuri și bălți. In județul Ilfov bălțile și heleșta­ele ocupă o întindere mai bine de 103 k.­m. p. o întindere aproape egală cu a vetrelor celor 456 sate. Numărul acestor bălți merg crescînd ; în 1880 erau 31 bălți și 135 heleștae după 5 ani numărul heleștaelor s’a urcat la 155, iar în 1892 se arau 56 bălți și 177 heleștee. Un alt factor al malariei este și clima. De­și pe acelaș meridian ca Vene­­ția și o parte din sudul Franței cli­matul Romîniei este continental. Tre­cerea de la un ano­timp la un altul este bruscă și primăvară și toamnă mai nu există. Terenul fiind deschis spre Nord-Est, mai bine de jumătate­a de an sîntem sub acțiunea glacială crivățului siberian. — Din cauza despădurire­, avem secete escesive, precipitări atmosferice neregulate. Dar agentul cel mai complex al malariei este­ locuința—există 60 de mii de bordeie în țară—îmbrăcămin­tea, escesul băuturilor spirtoase, apa de băut, munca escesivă, și surme­­narea, sărăcia, ignoranța, drumurile nepracticabile și mai presus de toată hrana mizerabilă. Dacă ne uităm la datele statistice­lor noastre ne în­grozim de ț­ freie cari cu tot optimismul lor ne arată escesul de mortalitate și mortalitate și escedentul natalitate­ asupra mor­­talităței. La o mie de locuitori se nasc 31 și mor 26. Din 100 de copii cari se nasc 40 mor până la vârsta de 1 an. In ce privește afecțiunile de natu­ră palustră, ele figurează mai mu­lt de jumătate pe tabela mobrilitățeî. In plasa Oltenița la consultațiile­­ medi­cului de plasă 60 la sută din bol­navi ce se prezintă sunt atinși de afecți malarice. După cum vedem solul nostru este foate mlăștinos și împeună cu cei­lalți factori mărește căușele marii morbilități și mortalități. Mâine vom conti­nuă cu asanarea solului nostru. Principele Mihail Sturdza No 122 Lumin­éta­te și vei fi 5 Toslu^li în toată țara An­neiurî pagina VI linia 4­^loștîr " Inserții și reclame %(Îeî liniia Administrația­­) 1" Strada Șelari (colț cu str. Carol) Director Vintilă C. A. Rosetti ce se face în cameră nu va pune nici­odată capăt acestei crise ge­nerale, provenită din frământ, din schimbarea unor părți a societă­ții,­sau mai bine din trecerea treptată a spiritului vechiu într’o sferă nouă de judecare și acțiune. Trecerea e inevitabilă. Progresul unei părți din societate pune în faliment și prin urmare, în decă­dere absolută cea­l­altă parte a societății. Și dacă numărul celor clari la minte e răstrâns, asta nu însamnă că tendința sumară a a­­cestui spirit nou, nu influențează asupra stărei actuale. Și aceasta se vede în Franța, în Republică. Forma actuală a ajuns ca o hai­nă care a rămas strâmtă ; cu cât merge crisa se pronunță și haina, forma va crăpa. Paris Th. C. Progres ori decădere ? In ședința camerei franceze lu­crurile au luat o proporție așa de ridicolă, că, pare-mi-se, că nu s’a mai văzut o ședință așa de nos­timă ca asta. Știm că d. Felix Faure s’a îndeletnicit, timp de o lună de zile, cu alegerea unui cabinet ministerial. Natural că era o ocupație de la care nu se pu­tea sustrage și că după atâta a­­legere a dat d-zeu și-a pus mîna pe d. Brisson, care a promis in­stituirea unui guvern. Iată că d. Brisson, compune ministerul și a­­junge să pue mâna pe putere. Insă d. Brison e republican furios; ajungerea la post­­ l-a silit să mai tae din pretențiile programului său­ și când declarațiunea minis­terială, fu spusă’n cameră, a fost ca și cum a fi aruncat o bombă cu apă fiartă. Căci toți vrăjmașii au sărit să-l rupă, pe d. Brison. Cum? renunți la revizuirea con­stituției, strigară unii. Cum ? ne saci programul, țipară alții! Sun­teți fără program, se auzea în altă parte. Și tot așa bietul cabinet abia se ținea. Din toate astea un singur lucru reiese clar : o criză puternică, prin care trece Franța. Căci, după ce nici altă frântură de partid nu fu capabilă să constitue cerințele pre­ședintelui, apoi și aceasta pare să nu aibă multe zile de trăit. Cău­șele sunt multe. Franța, din pri­cina atâtor zdremțuiri interne, a­­tâtea lipsuri și atâtea sărituri, e la începutul unei crise morale. Poate că desnodământul nu e de­parte. Și crisa nu e așa trecătore. Ea e mai adâncă, mai stabilă, ea e în tot ciclul de idei politice, e în frământul atâtor neînțelegeri, e în contradicția atâtor instituții par­ticulare, ce se creiază zilnic. E pur și simplu comedia organisației actuale. Ceea ce se propune în cameră sunt remedii, cari nu vor îndrepta nici­odată relele. Ceea _______HENRI LAVEDAN M MM 1111 ! Alaltă­ erî seară, umblând haimana intrat în panorama de la Champigny. Puțină lume, vre-o doi domni, deco­rați, ai Legiune­ de onoare, cu pălă­ria pe ureche, cu mustața răsucită, care șî mușcau buzele, și pe cari, în urmă, îî recunoscui că-’s ofițeri îm­brăcați civil. Foarte aproape de ei, o bandă sgo­­motoasă de tineri foarte bine îmbră­cați—o floare la butonieră și cravată albă­­ cari dădeau brațul unor dom­nișoare cam vîrstnice, conștiincios gă­tită. Mai la o parte, rezemați de balu­­­stradă, doi bătrîni cu părul cărunt, cari ar fi jurat că ar fi scăpat de un carton de Daum­er: bărbatul, cu capul de Prudhomme, ascuns în guler, purta o pălărie cu borduri mari și o redin­gotă lungă; femeea, frizată cu îngri­jire, ținea mîinele încrucișate pe piept, ascunse în niște mănuși de ață ; ro­chia­­ era de mătase, de culoare ca­fenie ; și un șal mare acoperea un­­­ghiurile drepte ale sistemului ex osos. Steteau amîndoi, abătuți, stupizi, nescoțînd o vorbă, ne­remarcând chiar șoptirile vecinilor care-șî dădeai­ cóte. Trebue să fie niște gospodari din Marais, niște cășmari, care au căpă­tat din întâmplare un bilet de favóre, fără îndoială amici ai gardistului. De­sigur, eî n’ați văzut nici o dată panorama, sărmanii­­ și erau aici, cu ochii sgăițî, mișcați, privind cu aten­­­ție pe acest domn cu coiful de aur, care istorisea lucruri așa de nostime, cu o voce sonoră : ... In față... acest mic chioșc, pe care îl vedeți, este Moara Roșie, în­­dărutul acestui mic chioșc e pîndit regimentul 9 de grenadieri Pomera­­nieni. Sub înalta boltă ecoul repeta: Pomeranienî... și acest singur cuvînt barbar întoarse capul celor doi bă­trîni, cari se îndesau unul în altul, par­că ar fi vrut cine­va să le facă vr’un rău. Un tînăr blond din bandă fu acela, care, îndreptîndu-șî monoclul,­observă cel dîntîî această pereche de carica­turi. Merse apoi să caute pe amicii săi. Se făcuse o veselie­­ delir ! Toți înce­pură a înconjura pe acești doi oameni buni, împingîndu-se, spunînd cuvinte pariziene, sfătuindu se de-aî invita să mănînce a la Paix. Asta ar fi foarte nostim... și de loc banal. Și în acest timp, gardistul conti­nua cu vocea sa înceată și monotonă. Coconașii aveau privire de vultur, plină de ură. Răniții, văitându­se, se târau în zăpadă, și cu toată tăcerea înfricoșătoare, planînd sub tristețea u­­nui cer cenușiu, urla răsboiul în im­placabila sa oroare. Cînd gardistul terminase mica sa explicație, bătrînul întinse brațul bâ­­trînei și scoborîră încet, pas cu pas, tremurînd, scara obscură care duce la eșire. După eî se îngrămădiră tinerii ne­buni, ne­voind să lase prada , și eu

Next