Sălajul European, ianuarie-martie 2012 (Anul 6, nr. 1-13)

2012-02-01 / nr. 5

1­7 februarie 2012 • pagina 11 Sălajul European INEDIT Personalitatea săptămânii Ion Luca Caragiale ■ cel mai mare dramaturg român Pe 30 ianuarie s-au împlinit 160 de ani de la nașterea marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, scriitorul care a reușit, ca nimeni altul, să satirizeze metehnele societății românești. Operele sale par și astăzi mai actuale ca oricând, în semn de recunoștință pentru realizările sale literare, localitatea în care s-a născut îi poartă astăzi numele. Caragial e­ste considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. *Activitatea literară Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale (azi localitatea poartă numele scriitorului) din județul Prahova. Școala primară și gimnaziul le-a făcut la Ploiești iar în 1868 a obținut de la tatăl său autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamație și mimică. în 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București: în 1873, Caragiale începe colaborarea cu ziarul Telegraful, unde realizează rubrica de anecdote intitulată "Curiozități". Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista "Ghimpele", unde și-a semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car și Policar. Numele întreg îi apare pentru prima dată în 1 octombrie 1874, la publicarea poemului "Versuri" în "Revista contemporană", în numărul din luna decembrie 1874 al revistei, Caragiale a apărut trecut printre numele scriitorilor care formau "comitetul redacțional". Punându-și în practică experiența gazetărească de până atunci, Caragiale a început, în decembrie 1877, colaborarea la "România liberă", publicând foiletoanele teatrale "Cercetare critică asupra teatrului românesc". între anii 1878 și 1881, Caragiale a colaborat la ziarul Timpul, alături de Eminescu și Slavici. La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act "Conu Leonida față cu reacțiunea", după ce, cu un an înainte fusese publicată altă lucrare importantă a lui Caragiale - piesa "O noapte furtunoasă". în ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică "Moftul român", subintitulată polemic "Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană". începând cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialești, "Moftul român" s-a dovedit și un organ literar. Cu unele întreruperi, revista a apărut până în anul 1902 și a avut colaboratori numeroși. Spre deosebire de Eminescu, care vedea în gazetărie o misiune civică directă, Caragiale și-a asumat-o indirect, ca o pedagogie implicită a prezentării aspectului social, sub forma ironiei, pentru îndreptarea tuturor relelor. Colaborarea susținută în presă, de la publicațiile de prestigiu ("Convorbiri literare", "Junimea", "Convorbiri critice" și "Viața românească"), dar și în publicații mai puțin cunoscute l-a făcut pe Caragiale să abordeze diverse genuri publiciste. Trecând prin orice ru­brică a ziarelor la care colabora, Caragiale va compune o operă umoristică fără egal în literatura noastră.­ ­S-a autoexilat la Berlin în anul 1901. Caragiale a fost acuzat nemeritat că ar fi plagiat drama"Năpasta" după o piesă a scriitorului ungar István Kemény, intitulată "Nenorocul". Acuzația a apărut în două articole din "Revista literară", semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din București, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a acționat în justiție și a câștigat fără probleme, grație pledoariei avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea. La scurt timp, în anul 1904, după ce a moștenit o avere importantă în urma decesului unei mătuși, dramaturgul a luat decizia de a se muta împreună cu familia sa la Berlin. Evenimentele din anul 1907 (Răscoala țăranilor pentru pământ), l-au determinat pe Caragiale să publice, în noiembrie 1907, la București, broșura: "1907 - din primăvară până în toamnă", un celebru eseu referitor la cauzele și desfășurarea marii mișcări țărănești din primavara acelui an, înainte de a-și publica pamfletul în broșură, Caragiale a trimis primul capitol ziarului vienez, "Die Zeit", în paginile căruia Caragiale și-a exprimat părerea că politicienii sunt singurii vinovați pentru starea națiunii: "Cauza dezastrului în care a căzut țara este numai - da, numai, nenorocita politică ce o fac partidele și bărbații noștri de stat, de patruzeci de ani încoace". în zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, bolnav fiind de arterioscleroză. Cinci luni mai târziu, sicriul cu rămășițele sale pământești a fost adus la București și, la 22 noiembrie 1912, s-a făcut înmormântarea în cimitirul "Șerban Vodă". în fruntea cortegiului funerar, la care au luat parte mii de bucureșteni, s-au aflat toți marii scriitori ai timpului: Alexandru Vlahuță, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Ovid Densușianu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, N. D. Cocea. în cuvântarea pe care a ținut-o la biserica Sf. Gheorghe, Delavrancea menționa: "Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut un condei în mână și o torță aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torța arde și nu se va stinge niciodată." Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile sociale din vremea sa. Opera lui i-a influențat pe alți dramaturgi importanți, între care Eugen Ionesco, Florin MINTAȘ e-mail, salatul european@yahoo.com

Next